Cum să îți strici vacanța la mare, varianta extinsă

sursa FOTO

Dacă tot a venit vara și căldura, majoritatea românilor vor merge(dacă nu au facut-o deja) la mare, pe litoral. Noi ne-am gândit să vă arătăm cum îți poți transforma vacanța din relaxare în clavar, dacă nu ești atent la cateva lucruri de bază în momentul în care o iei spre mare.

Conștientizează pericolele principale și ai mari șanse să te întorci acasă relaxat și fericit.

Ce îți poate strica vacanța? Am adunat noi o listă de probleme posibile:

Dacă mergi cu mașina la mare, drumul e mai scurt, dar lista riscurilor ceva mai lungă. Dacă nu ai inspecția tehnică periodică în termen, riști o amendă de până la 5000 lei. Pe langa amendă , în cazul conducerii unui autovehicul care are termenul de valabilitate a inspectiei tehnice periodice expirat, se reține și certificatul de înmatriculare, în schimbul unei dovadezi înlocuitoare cu drept de circulație de 15 zile. Dacă nu ai cumpărat rovinieta, mai poți adăuga la amendă încă 100 lei, în caz de verificare.

Când te grăbești spre mare, te pasc două pericole principale:

radarele – sunt folosite chiar și radare mobile, camuflate în dulapuri sau pubele de gunoi, pe tronsonul DN 22C, Cernavodă-Basarabi. Amplasate mai ales în localități, radarele te pot lăsa inclusiv fără permis 3 luni de zile plus amendă până la 2000 lei, dacă depășești 100km/h în localitate.

zonele periculoase de pe drumurile naționale
Pe DN 39 – Constanța – Mangalia sunt  2 astfel de zone, în localitatea 23 August, într-o curbă la ieșire – începe lin și se termină brusc, și în Lazu, la ieșirea din Constanța. Pe DN 22c – Constanța Cernavodă , în localitățile Valu lui Traian și Mircea Vodă, există posibilitatea să se formeze tamponări în lanț, datorită vitezei de deplasare, sau loviri ale pietonilor care traversează prin locuri nepremise. Pe DN 2A, Constanța Hârșova, sunt 3 astfel de locații periculoase, în Palazu, Nicolae Bălcescu și Crucea, incluzând curbe periculoase și intersecții în care sunt loviți pietoni.  În 2008, s-au produs 300 de accidente grave pe tronsoanele de mai sus

Mai trebuie să ai grijă și la lucrurile în care parchezi, pentru că poți să te trezești în situația de a plăti o taxă de 15-20 lei pe oră, să ți se zgârie mașina sau, cel mai rău, să îți fure din portbagaj/mașină, dacă locul în care ai parcat e unul mai retras. Nu lăsa în mașină nici măcar pentru câteva minute genți, borsete, rucsaci sau alte lucruri care tentează.

N-ai mașină, alegi să călătorești cu trenul până la mare. Faci cam 5 ore, însă nu e singurul inconvenient. Trebuie să ai mare grijă la bunurile personale, mai ales dacă te fură somnul, pentru că altfel te fură și alții, nu doar somnul. Dacă îți afișezi bunurile de valoare, te joci cu camera foto de 2000 lei sau te uiți la film pe laptop sau iphone, devii automat ținta potențialilor hoți.

Un alt moment în care poți atrage atenția hoților e cînd scoți biletele din portofelul plin cu banii de mare. E bine sa nu ții împreuna biletele cu banii, ca să eviți deconspirarea sumei avute la tine. Dacă pleci fără apă sau mâncare la tine, te vei trezi plătind peste 5 lei pentru o apă la 0,5l sau un suc la cutie, respectiv 4-5 lei pe o punga de chipsuri. Fă provizii din gară și economisești 50%

Cazarea poate face diferența în vacanță. Nimeni nu vrea să aibă în cameră musafiri nepoftiți pe perete(a se citi gândac) sau o saltea lăsată, cu arcuri care îi intră în spate. Cel mai bun mod în care te poți proteja e să iei bilete prin agenții de turism sau să verifici camera înaintea închirierii la hotel. Uita-te după așternuturi, să fie curate, baia se fie proaspăt spălată și carpeta aspirată. Nu recomand sub 2 stele.

Ai ajuns cu bine la destinație. Te-ai dus pe plajă imediat după ce ai despachetat în cameră. Ai întins cearceaful și ți-ai lăsat portofelul, telefonul, bijuteriile, actele și ca să poți intra în apă. Dacă nu rămâne nimeni să aibă grijă de bunuri, te poți trezi fără ele, pentru că hoții abia așteaptă să vadă lucruri nesupravegheate. Telefoanele mobile atrag cei mai mulți hoți, pentru că sunt cel mai ușor de vândut. Cele mai periculoase locuri de la mare sunt Mamaia, Vama Veche și Costinești. Cifrele oficiale sunt de 20 de furturi pe sezon, iar cele neoficiale ajung până la 10-15 furturi pe săptămână doar în Mamaia.
Poliția susține că există aproximativ 100 de agenți care au rolul de a menține ordinea și siguanța pe litoral.

În Costinești există moda intratului în camere, mai ales noaptea, când dormi sau faci baia de după ieșire. Inovativii dau buzna în camere ca și cum ar fi greșit și fură ce apucă până sunt descoperiți. Hoții caută în general portofele, telefoane sau bijuterii. În general, caută lucruri mici și valoroase. Ca să eviți situația de mai sus, du valorile la seiful hotelului. Scapi de o durere de cap.

În Vama Veche se fură din corturi, cu tupeu. Hoții bagă mâna și caută lucrurile de valoare prin corturile oamenilor plecați la distracții. Nu te ajută lacătul la cort, pentru că nu ezită să îți tai materialul pentru a intra în cort. Un alt moment în care e bine să fii atent, la răsărit, poate să te lase fără bunuri dacă ești prea concentrat pe moment sau pe persoana de sex opus de lângă tine.

Nu sta la soare fără cremă de protecție solară. Nu ești mai șmecher dacă nu te dai cu cremă. Nu te bronzezi mai frumos dacă nu folosești cremă. În schimb, te poți alege cu arsuri de gradul II pe suprafețele expuse. Pe lângă arsurile propriu-zise, statul la soare în timpul prânzului te poate ferici și cu o deshidratare, dusă până la leșin, insolație, dureri de cap, febră, senzații de greață. Evită orele 12-15, când soarele e cel mai nociv, altfel vei umbla cu iaurtul după tine pentru arsuri și cu calmantele pentru cap și stomac. Folosește o pălărie și cremă solară cu factor 20-30, în funcție de piele(mic piele închisă la culoare, mare piele albă)

Meduzele pot cauza neplăceri mai ales că în ultimii 2 ani s-au înmulțit datorită încălzirii globale și poluării apei mării. Cel mai problematic poate fi momentul în care te înșeapă în larg, unde dacă îți cauzează un cârcel, poți să te îneci. Oricum, înțepătura produce disconfort și cel mai bun lucru care îl poți face e să ieși imediat din apă, să speli rana cu apă sărată și apoi să acoperi cu nisip locul, lăsându-l la uscat. Sub nicio formă să nu speli cu apă dulce. Nisipul uscat ajută la extragerea celulelor veninoase din locul înțepat. Dacă te simți rău mai mult timp, du-te la un doctor.

Atenție la ce și unde mănânci, pentru că litoralul nu oferă doar locuri curate, ci și restaurante care țin 50kg de carne dezghețată vara, într-un lighean plin cu sânge lângă care roiesc muștele. Dacă nu te-am dezgustat încă, mai există un tip de restaurante, cel al inventivilor, care acoperă brânza, roșiile sau pârjoalele cu pânză sau bucăți de perdea ca să le ferească de muște. Din astfel de locuri poți să te alegi cu toxiinfecții alimentare și diferite tipuri de diaree.
Uită-te la fețele de masă să fie curate, nu merge în locurile cele mai ieftine și dubioase, fii atent la mirosurile din local în momentul în care intri și ai mari șanse să scapi fără probleme.

În apă, în afară de meduze, trebuie să fii atent la multitudinea de jetskiuri și hidrobiciclete conduse de diversi teribiliști. Au fost cazuri în care jetskiuri au lovit înotători, au fost ciocniri între jetskiuri, chiar dacă teoretic ar trebui să existe un culoar de lansare pe unde turiștii să nu se așeze. Așa că intri în apă cu capul sus, privirea ageră, ca nu cumva să nu te lovească vre-un copil de bani gata. Costă doar 150 lei pe 10 minute.

Dacă ai scăpat de accidente pe drum, dacă ai o cameră de hotel decentă, dacă mănânci undeva unde să nu ți se facă rău după, dacă nu tea lovit vre-un jetski sau nu te-a pișcat vreo meduză, tot poți să îți ratezi vacanța. Te poate lovi o răceală de la o ploaie neașteptată, un vânt puternic ziua sau chiar de la aerul condiționat dat pe rece după ce vii transpirat de afară. Până și un suc rece poate să te pună la pat 2-3 zile suficient încât să regreți banii investiți în cazare.

Fii mai bun și în vacanțe, du-te pregătit și informat în locurile de concediu. De cele mai multe ori e mai bine să fi precaut, decât să regreți apoi.

Voi ce neplăceri ați întâlnit în vacanțe?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. de aia mai bine mergi la munte :D, dar ma rog si pe acolo poti sa-ti rupi picioarele sau gatu :))

    00
  2. NOU
    #2

    Și muntele e cu problemele lui, vezi ce au pățit cei doi tineri atacați de urs acum câteva zile.

  3. Sau poti sa stai acasa! ;-)

    00
  4. Întradevăr, există varianta întotdeauna de a petrece vacanța acasă sau cel puțin în jurul orașului, la o pădure sau un pârâu. Poate fi o idee bună pentru buget redus de vacanță.

  5. Americanii au inventat si vacanta in care doar pretinzi ca te duci undeva, ii zice STAYCATION :) Insa asta nu e o solutie, noi am oferit sfaturile de mai sus tocmai pentru ca oricine vrea sa aiba o vacanta linistita la mare sa o poata avea, nu sa se sperie si sa nu mai plece nicaieri pt ca „viata e complexa si are multe aspecte” :)

  6. util articol, n`am mai fost la noi la mare din liceu (ah, taberele, ce faine erau), dar atunci nici nu observam toate neregulile/problemele astea.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube