Pași mici către a fi mai bun

Uneori după serviciu te întorci acasă sau ieși în oraș pentru scurt timp ca să îți faci cumpărăturile și ai o senzație de frustrare, poate doar de nervi dar toate sunetele și persoanele din jur te irită, fără să ai o explicație foarte clară de ce. Doar așa, simpla lor prezență cauzează o stare de stres, până te întâlnești cu cineva care îți zice „să te mai relaxezi și tu puțin”. Și nu ai de ce să te relaxezi, pentru că ești foarte calm! Și totuși totul nu e OK. Poate e astenie, poate e doar o stare de oarecare latență, o zi proastă sau înceată la birou, lucruri mărunte care se adună până seara târziu și amplifică orice lucru mărunt pe care persoanele din jur ți l-ar spune.

Din când în când te încearcă ideea de a-ți îmbunătăți viața puțin câte puțin dar realitatea e că ori nu știi de unde să apuci lucrurile, ori sunt atât de multe lucruri care nu merg așa cum ar trebui încât e greu să începi, să te ții de niște reguli și să nu uiți că nu faci lucrurile decât ca să te simți tu bine, nu alții.

O listă de lucruri mărunte care contribuie la o stare generală de bine:

Sănătatea

Primul și cel mai important aspect al vieții care are nevoie de atenție deosebită. Te simți bine, arăți bine și se observă deși pare un lucru evident. Puțină grijă în plus la capitolul ăsta aduce o mulțime de alte beneficii. Cum?

  • Micul dejun în fiecare dimineață – nu degeaba toți doctorii recomandă, dar atunci când abia te-ai trezit și trebuie să pleci la birou, micul dejun asigură suficientă energie si putere plus vitamine și alte beneficii.
  • Un somn de cel puțin cinci ore – nu poți fi sănătos și în „stare de funcționare” dacă ți-e somn tot timpul. Evident, un somn în condiții decente și nu pe canapea încă în haine de stradă.
  • Multă apă – nu pentru că ar ajuta doar la slăbit, ci hidratează, hidratează și iar hidratează pielea. Problemele cu vezica sunt singurul inconvenient dar decât să pari bătrân înainte de vreme din cauza ridurilor premature, mai bine un mic compromis.
  • Mănâncă încet – și în special nu mânca în picioare. Stomacul nu e decât de dimensiunea unui pumn de adult. Mâncând încet, te vei simți sătul mai repede, nu neapărat pentru a slăbi, ci pentru a nu te simți plin sau balonat după.
  • Igiena orală – o bună igienă orală nu previne doar carii, vizite la stomatolog sau dinți galbeni, ci poate preveni boli care cresc șansele de cancer, precum gingivita.
  • Petrece timp în aer liber – descoperă că aerul curat face bine din când în când și ajută la relaxare. Fie că e o plimbare sau puțin mers pe jos în fiecare zi, în locuri neaglomerate, cinci minute zilnic contribuie cu mult.
  • Poartă pantofi adecvați – nu se aplică doar la tocuri ci la toate tipurile de pantofi. Nu are rost să îți chinui picioarele cu perechi pe care le vei purta o perioadă îndelungată de timp. Bătăturile și durerile se adună și sunt o sursă majoră de disconfort.

Social

  • Citește o carte care îți face plăcaere – nu pentru că așa „e bine” sau pentru cătrebuie dar te poate învăța ceva nou și util și îți va îmbogăți vocabularul.
  • Oferă-te voluntar – nu strică niciodată și atâta timp cât ești voluntary nu ești obligat să participi dacă programul nu îți permite dar dacă da, există întotdeauna ceva care să se potrivească cu ceea ce știi.
  • Nu te enerva din lucruri mărunte – în special cele de care vei uita până la sfârșitul zilei. Nu le acorda importanță și îți vei da seama că nici alții nu se stresează din cauza lor.
  • Intră în vorbă cu cineva nou – fără a fi indiscret sau insistent, poți descoperi persoane noi și interesante. Chiar dacă nu îi vei mai vedea vreodată, ieși din rutină în cazul în care lucrezi singur sau cu aceeași oameni zi de zi.
  • Reia legătura cu prieteni vechi – chiar dacă nu i-ai mai văzut de ani de zile, dacă te înțelegeai bine cu cineva la un moment dat dar din varii motive nu v-ați mai văzut, caută persoana și cheam-o în oraș sau pe la tine acasă ca să mai povestiți fiecare ce-ați mai făcut. Se vor bucura cu siguranță !
  • Bucură-te de un hobby – dacă ceva îți face plăcere și te ține ocupat, departe de alte griji, acordă câteva ore pe zi, pe săptămână, atât cât să simți că te bucuri și nu e o nouă corvoadă.

Sufletește

Fiecare are altă viziune asupra lucrurilor așa că din punct de vedere sufletesc nu există indicatori preciși pentru a fi mai bun, ci doar idei de bun simț.

  • Încearcă să fii sau să pari fericit – chiar dacă nu ești în apele tale sau trist, încearcă să zâmbești sau cel puțin să nu îi intristezi și pe alții, cu atât mai mult cei care țin la tine. Un ton vesel la telefon în loc de unul molcom face o mare diferență.
  • Nu lua totul în serios – cei mai fericiți oameni sunt teoretic cei fără griji. A glumi pe seama lucrurilor mărunte ajută foarte mult atâta timp cât nu jignește pe nimeni. Dacă o glumă a fost nepotrivită, scuze și un zâmbet și aceeași recomandare de a nu lua ceea ce s-a zis în serios pot schimba lucrurile.
  • Răsfață-te din când în când – cine nu se simte bine bucurându-se de ceea ce le place? De exemplu mulți consideră dulciurile un răsfăț și nu o bucurie zilnică, o dată pe lună roagă pe cineva să-ți facă această plăcere, oferă-le ceva în schimb și te vei simți excelent. Dacă răsfățul costă, frecvența e invers proporțională cu prețul pe care îl plătești.
  • Sărbătortște mici victorii – dacă cineva te-a lăudat sau ai făcut ceva de care ești mândru, povestește unei persoane apropiate. Vor ține minte și atunci când te aștepți mai puțin, îți vor reaminti sau te vor recompensa cumva.
  • Încearcă să renunți la un tic nervos – dacă îți butonezi telefonul din cinci în cinci minute, fie și doar ca să blochezi sau deblochezi tastatura, alții observă și pare enervant, plus că nu ajută la nimic. Nici obiceiurile verbale de orice fel.
  • Creează obiective – fie pe termen scurt, fie pe termen lung, a avea ceva plănuit și cu un motiv suficient de bun încât să te motiveze să depui eforturi în acel sens îți va îmbunătăți starea de spirit atunci când îndeplinești ceea ce ți-ai propus.
  • Spune „mulțumesc”, „poftim” și „te rog” – puțină politețe nu strică niciodată, chiar dacă unele persoane par că îți întorc spatele sau nu sunt atente. Lasă întotdeauna loc de „bună ziua”.
  • Nu îți exagera propriile probleme – poate uneori nu se poate mai rău de atât dar nu inventa reguli și nu îți impune limite imposibile. Te vei simți vinovat fără să știi de ce.
  • Uită de lucruri din trecut – atâta timp cât nu mai folosește la nimic, ține minte ce ai  fi putut să faci mai bine pentru data viitoare și uită de restul evenimentelor neplăcute.
  • Exprimă-te – unii țin în ei bucuriile pentru că nimeni nu se bucură cu ei sau pentru ei. Greșit! Sentimentele ne fac mai umani atâta timp cât nu le exagerăm.

Financiar

  • Pune niște bani deoparte – viața rezervă surprize întotdeauna. O aniversare, undeces, o persoană apropiata care îți cere ajutorul, e bine să fie acolo cât să nu ai surprize de proporții dacă lucrurile merg prost pe unele planuri și într-o zi te trezești fără slujbă.
  • Tine cont de cât cheltui – e cea mai eficientă metodă de a cheltui mai puțin, atunci când sumele deja risipite sunt negru pe alb.
  • Mănâncă acasă mai des – sau urmează un curs de gătit care îți va folosi toată viața

Mental

  • Învață ceva nou – dacă ai vrut vreodată să faci ceva dar ai refuzat ideea pentru că nu ți-ar fi adus bani sau folosit la ceva, a învăța un subiect nou în orice domeniu va fi un bonus pe mai multe planuri: mai târziu în viață vei putea da mai departe tot ceea ce știi și în plus, succesul stă în a recunoaște că tot timpul vom învăța și niciodată nu vom ști tot, nici chiar despre propria slujbă poate.
  • Fă-ți un plan de acțiune – când nu știi ce vrei să faci de fapt e mult mai ușor să renunți.
  • Învață din greșeli – cineva spunea că cea mai mare greșeală este să nu putem aprecia o greșeală. Șansele de a o repeta sunt mari.
  • Renunță la unele griji – nimic nu e mai rău decât o persoană care stă cu frica drobului de sare. Părinții tind să fie grijulii când își lasă copiii singuri cu prieteni despre care nu știu foarte multe de exemplu, dar mulți uită că poți păți lucruri mai în propria casă schimbând un bec. Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba și învață să recunoști diferențele față de cele pentru care mai poți face ceva.
  • Nu sări la concluzii – am pierdut șirul întâmplărilor negative cauzate de decizii grăbite sau concluzii greșite.
  • Poartă conversații serioase – nu neapărat și utile dar o discuție cu argumente pro și contra stimulează gândirea, fie creativă, fie rațională.

Obiceiuri

  • Lasă-te de fumat – îți vei face un bine din multe puncte de vedere și cu banii pe care îi dădeai pe țigări vei putea să-ți iei alte lucrui mai importante.
  •  Trezește-te devreme – sună foarte greu dar multe lucruri se întâmplă încă din zorii unei zile. Ziare, reviste, știri, rezervări, poți beneficia de multe avantaje ale trezitului din vreme.

La serviciu

  • Acordă câteva minute scrisului – mulți oameni sunt foarte sensibili când vine vorba de gramatică. Greșelile sunt imediat taxate așa că treizeci de secunde înainte de a trimite un document, a scrie o notiță cuiva, verifică dacă e corect.
  • Nu păstra lucruri de care nu ai nevoie – aglomerează biroul și dau o senzație de apăsare nedorită. Munți de hârtii care cad peste tastatura sau mouse te vor enerva pe măsură ce se adună, fără să știi.
  • Împrietenește-te cu niște colegi – dacă mergeți să mâncați în același loc sau frecventați aceleași zone din birou. Când nu ți-e foame, cumpără o ciocolată și împarte cu cineva, fără sa te zgârcești. Oferă să le aduci o cafea. Vor ține minte cu siguranță și se vor gândi la tine la rândul lor,
  • Fii tot timpul la curent – abonează-te la niște știri din domeniu sau caută un ziar, o revistă, un site cu noutăți din industrie, nișă sau orice faci. Nu știi niciodată cum alte evenimente pot afecta munca ta, oricât de îndepărtate ar părea.
  • Cere o mărire – dacă ai reușit ceva de curând sau ai îmbunătățit modul de lucru cumva, cere o mică mărire de salariu, în funcție de cum se lucrează în companie – pe proiecte, pe trimestre, ani ș.a.m.d.
  • Lasă tot ce înseamnă muncă la ușa de la intrare – când locuiești cu cineva, cu siguranță au avut o zi la fel plină și nu are rost să te enervezi pe cineva care habar n- are ce ai făcut tu la muncă în acea zi.

In societate

  • Votează când ai ocazia – subiect delicat, dar vom prefera întotdeauna votul asupra unor candidați aleși din oficiu sau de altcineva decât noi. Oricât de rău ar fi.
  • Donează lucruri de care nu ai nevoie – mulți preoți de exmplu își cunosc enoriașii fideli. Caută o biserică sau o organizație non-guvernamentală și donează lucrurile de care ai nevoie în loc să le vinzi. Alții se vor bucura de ele.

Pentru mediul înconjurător

  • Nu zbura când poți conduce. Nu conduce când poți lua un tren. Nu pleca la munte sau mare cu prieteni cu două mașini când puteți să luați doar una. Mergi pe jos mai mult dacă ai timp sau parchează departe și nu pe trotuare pe care se circulă.
  • Stinge lumina dacă pleci dintr-o cameră, las-o aprinsă doar când pleci în vacanță, ca măsură de protecție.
  • Cumpără volume mari – detergenți și alte cutii sau plastice care ar ocupa mai mult spațiu și ar polua mai rău se găsesc și în cutii mari pe care poți apoi să le reumpli.
  • Nu scoate la imprimantă hârtii de care nu ai absolută nevoie.
  • Nu lua pungi de plastic pentru orice – dacă ai un ghiozdan în spate sau o mașină care te așteaptă în parcare, poți refolosi pungi mult mai mari și mai ușor de manevrat decât cele mici, în special când ai multe de cumpărat.
  • Fă duș și nu baie cu o cadă plină de apă – în măsura în care se poate, vei economisi timp și consum de apă pentru un minim de compromis.

Evident, sugestiile enumerate depind de la om la om – unele intră chiar în conflict cu unele păreri personale dar se vor a fi lucruri de bun simț ce pot afecta starea de spirit sau relațiile cu alții.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

17 comentarii

  1. NOU
    #1

    excelent articolul, mersi.

    00
  2. Foarte bun articolul, pune punctul pe „i” cand e vorba de anumite aspecte de care trebuie sa tinem cont in viata. Felicitari!

    00
  3. Am citit si mi-a placut. Fiecare avem propria lista cu ce ne face sa fim mai buni si sa ne simtitm mai bine numai ca e destul de greu pentru unii sa nu ia la misto aceste lucruri , sa incerce sa se cunoasca pe ei .

    00
  4. – 5 ore de somn nenica?
    asta daca ai 80 de ani sau te cheama IORGA 2 sau DA VINCI

    – e bine sa te lasi de fumat, chiar foarte bine, dar intai lasa-te de baut :P

    – Si cum sa ma bucur bre de hobby-ul meu, cand acesta E masinile? Q7-le e pt manelisti si pt barbatii vanzatoarelor de flori de la Amzei. :P

    00
  5. nice. totusi de ce sa conduci cind poti sa zbori? Austrian de exemplu consuma vreo 5 litri de kerosen per pasager transportat la suta de km. Rutele aeriene sint mai scurte decit autostrazile. Un drum singurel in masina Bucuresti – Viena e mai pagubos la emisii de carbon decit daca zbori. Apoi, odata ajuns in oras, cel mai probabil folosesti transport in comun.

    00
  6. initial credeam ca e introducerea reclamei pentru vreun medicament minune, care actioneaza pe psihic. in momentul in care am realizat ca de fapt e vorba de aplicarea a „catorva”… zeci de reguli, tot entuziasmul mi-a pierit. e prea greu ceea ce tu ceri omului de rand. incepi prin a spune ca te simti coplesit pentru ca prea multe lucruri nu merg bine, ca apoi sa ceri respectarea a si mai multor lucruri.
    tot ceea ce ai scris este adevarat, insa conditiile in care un om normal poate sa controleze toate aceste aspecte sunt imposibile in societatea noastra. stresul va invinge, inevitabil :)

    si totusi, speranta…

    00
  7. Sau si mai simplu asa :

    Dar poate e mai greu sa renunti la obiceiuri vechi…
    Mai usor sa zici ca nu e asa…

    00
  8. foarte tare :)
    pacat ca trebuie sa citim lucrurile astea pe net in loc sa ne gandim singuri la ce ne-ar face viata mai frumoasa.
    dar nu mai ai timp de nimic in ziua de azi…tot mai multa lume are nevoie de sfaturi,psihologi si tutoriale despre cum sa traiesti ca o fiinta umana.

    skin nu cred ca a pus accentul pe un aspect anume.
    e bine ce zici tu acolo, dar daca te crezi mare om de afaceri si faci naveta zilnic bucuresti-cluj cu câta avionul care te cara doar pe tine, doar pentru ca poti?
    In USA se practica foarte mult fitza asta.

    00
  9. @psyhunter Era vorba doar de mers un pic mai departe de generalizari si instigam la atentie. Multe lucruri care sint considerate eco, daca le iei la bani marunti descoperi ca sint contrariul. Atita tot.

    00
  10. Bun, dar tot nu mi-ai spus cum se face primul milion!?

    00
  11. NOU
    #13

    Bun, foarte bun articolul… pe viitor voi incerca sa pun in aplicare cat mai multe lucruri.
    @Walter: Pierzand unul! :P

    00
  12. Articol interesant! Dar in ziua de astazi ca sa fii bun este imperios necesar sa fii si eficient!
    Pe scurt as adauga la comentariile faptul ca pentru a deveni mai bun trebuie sa: fii mai tolerant cu cei din jur, zambeste mereu, gandeste-te ca daca cei din jur nu te inteleg inseamna ca tu nu explici bine, asuma-ti responsabilitatea de fiecare data, mai lasa si tu de la tine, fii serios, muncitor si nu minti cand nu e cazul!

    00
  13. Intr-adevar, pasi mici in fiecare latura a vietii te duc spre progres. Articolul e marfa..

    00
  14. Minunat articolul, bafta cu blogul, si vreau sa scrieti mai multe articole :)

    00
  15. Un articol foarte frumos si complet :) Felicitari! Cred ca ar trebui sa-l citesc pentru o vreme in fiecare zi :D

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)