Trusă prim ajutor/cutremur? #pazitivapielea

Andrei are dreptate, nu s-a mai făcut instructaj pentru cutremur de prin anii ‘90. Țin minte, după fiecare cutremur mic, la școală aveam o oră în care ni se spunea ce trebuie să facem în caz de cutremur. Și, dacă țineți minte, au fost ceva cutremure prin anii 80 și 90. Sigur, pe atunci a avea provizii era ceva abstract, că nu aveam prea multe de mâncare, dar oricum.

Dar azi. Hai să căutăm pe net “kit prim ajutor” sau “trusă prim ajutor” sau “trusă cutremur” sau “pregătire cutremur”. E plin de site-uri neoficiale, cu sfaturi aberante, cu greșeli de limba română și alte minuni de tipul “dacă ești prins sub dărâmături, ai grijă să fierbi apa înainte să o bei”.

Și cum articolul despre trusa de metrou a avut mare succes, revin cu câteva idei pe tema sinistrării în caz de cutremur (merge și la ninsoare, că tot se apropie iarna și vor urma materiale despre oameni care au rămas izolați în sate sau orașe și n-au avut ce mânca):

  1. feșe și leucoplast pentru a opri sângerările. cade ceva pe noi, se sparge un geam, se sparge capul, naiba știe când vine salvarea, e bine de avut ceva cu care să oprim sângerarea. verificați periodic leucoplastul, lipiciul ăla expiră după 2-3 ani.
  2. rezerve de apă și mâncare. biscuiți, batoane uscate (eu sunt mare fan Isostar, au niște batoane bune și hrănitoare, care n-au nevoie să stea la frigider), dulciuri, o sticlă de apă de 5 litri, sucuri. daca vreți nivelul următor, conserve, făină, mălai, zahăr, sare, butelie mică de camping (am loc în beci). e inadmisibil să nu ne gândim deloc la asta și orice viscol să ne prindă pe picior greșit.
  3. lanternă. de la banala de 3$ la frontala simplă de bricolaj de 40 lei la una antișoc de la Varta. pentru că, dacă se stinge lumina, ai nevoie să vezi în jur.
  4. fluier. pentru că uneori ai nevoie să faci zgomot ca să fii auzit. da, știu, experții recomandă radio pe baterii, dar nu te ajută la nimic să auzi știrile tâmpe și panicarde din jur dacă tu nu poți să ieși din casă.
  5. medicamente de urgență. nu are rost să spun de cele pentru oamenii cu nevoi speciale, doar un anestezic local (eu am Diclofenac), câteva Nurofen și câteva Alka Seltzer.

Nu e așa mult, nu? Majoritatea pot fi puse într-o borsetă din aia de rămâne de la cosmetice sau într-un penar sau prinsă de un perete cu un diblu. Trusele de prim ajutor se găsesc și de cumpărat de-a gata (eu am asta), dar e bine să v-o construiți singuri, ca să știți ce aveți acolo.

Știu, statul nu se preocupă de problema asta la nivel național, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să ne lăsăm pe mâna statului sau pe “las’ că nu se întâmplă”. Am văzut o tanti la televizor care a zis “cine se aștepta la cutremur”. Păi da…

 

 

trusa-prim-ajutor

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. Ne facem griji de cutremur, dar eu încă aştept să văd exemplele altora, care te contraziceau, în legăturile cu găinile care rad iarba pe 300-500 mp.

    00
  2. Diclofenacul nu este anestezic local

    00
  3. Explica-mi te rog… Daca blocul cade pe mine si eu sunt sub daramaturi, cum ma duc sa iau toate astea din perete (acolo unde sunt prinse cu un diblu)?

    00
    • stai și mori. și după aia spiritul tău se duce să le ia.

    • Cred ca tre sa te gandesti strategic unde le amplasezi. Pt zoso nu-mi fac griji, el doarme cu pantaloni cargo si trusele la el.

      00
    • N-ai înțeles nimic. Cand cade blocul se desprinde diblul din perete si cade trusa jos lângă tine.

      00
    • De când începe sa te zguduie și pana cade blocul pe tine ai timp sa ți iei papornita din perete. Aproximativ 7 minute

      00
    • Ideea este ca in caz de dezastru natural, daca scapi cu viata, accesul la resurse va fi mai dificil, mai problematic(infrastructura distrusa, repartizarea resurselor existente catre raniti, etc).

      Majoritatea resurselor se vor epuiza rapid sau vor fi repartizate catre supravietuitori. Decat se te bati cu lumea pe 2 litri de apa si un analgezic, mai bine sa le ai in casa. #parereamea

      00
  4. Cititorii tai nu era majoritatea clujeni?
    Ii doare la banana, https://docs.google.com/file/d/0B30NCkW4pk5UcHdvVFBKRFBjMlE/edit

    00
  5. Tamaie
    Lumanari
    Amnar
    Iasca

    Parca era un lache de facea un fel de birou-cazemata, in care te bagai precum captain Nemo si te mai gaseau mumificat in daramaturi, peste 500 de ani, dar ciolanele tot bune de dus la Antipa.

    Ori, sa fi fost la cetin?

    00
  6. Poti sa ai tu mama kit-urilor. Arafat tot pe tine va da vina.

    00
  7. Raspunsul la intrebarea”ce fac in caz de cutremur?” este: DEPINDE. Depinde unde te afli: acasa, la birou, la supermarket etc. De aceea este bine sa iti stabilesti dinaite impreuna cu familia „procedura” in caz de cutremur

    00
  8. Lumanare,chibrit,100 g coliva,magnet de frigider cu Boca ,ocrotitoru alora mai copilarosi,totul intr-o punga cu trandafirii aia rosii sa ai ceva colorat pe mormant :-)

    00
  9. Pune in trusa si un flacon mic cu betadina sau rivanol. Nu strica si nu se strica.

    00
    • Eu as mai adauga un joint (pt pastrarea calmului), o duzina de prezervative (ca nu se stie cu cine ramai sub daramaturi) si un briceag d-ala original nu copie chinezeasca (din acelasi motiv). Poti sa renunti la fluierul ala daca ai manele pe telefon.

      00
    • @antinevralgic

      Si niste alifie, daca tot nu stii cu cine te aduce soarta sub daramaturi. :)

      00
  10. Nu s-a facut niciodata instructaj pentru cutremur inainte de 89.S-a facut in schimb PTAP , sa ne aparam tarisoara de dujmani.

    00
  11. 6. Ceva bani cash. Niciodată nu ştii de la ce pică HDD-urile.

    00
  12. Doar o icoana cu Boca pictata pe o placa de osb de minim 2 cm grosime sa stai sub ea.Nu ai, esti sărac.

    00
  13. Primul și cel mai important lucru în caz de cutremur e să ai foarte clar stabilit care e locul din casă pe care l-ai stabilit înainte ca fiind cel mai safe și când simți primele zgâlțâituri și încă nu știi dacă e unul mic sau unul mare să îți iei colegii de apartament de mână și să te muți acolo. Nu să te coiești cum am făcut eu vineri noapte și să zici „hai că nu e unul mare”.

    00
  14. Ce lanterna Varta,bre,ia una din asta si rezistenta la apa,ca la cutremur se rupe țava lu’vecinu si te inunda si iti stinge lanternu:

    00
  15. Eu am fluier in fiecare camera, apa pe balcon si in camara, lingura, cutit, foarfeca,lanterna cu dinam si o mica trusa de prim ajutor tot in camara. Mancare disponibila am in 3 locuri (bucatarie, camara, balcon).

    Stau la parter pe mijloc intr-un bloc de 3 scari si 11 etaje, nu am iesit niciodata afara pentru ca nu am unde, daca cade blocul cade peste mine si afara, nu pot sa ma indepartez prea mult ca ajung in strada.

    00
  16. Ce coincidenta ca fix in ziua publicariid e tine a acestui articol cei de la DIGI24 sa o intervieveze pe o tantica despre fluier, apa si conserve… plus poate si un radio… https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/trusa-de-supravietuire-in-caz-de-cutremur-574226

    00
  17. Astept cu interes articolul cu kit-ul pentru Apocalipsa Zombie!

    00
  18. Simpatice miștourile din comentariile de până acum. Și totuși, situația e serioasă, cel puțin în București.

    Hai să ne gândim la următorul scenariu: cutremurul vine și trece, cad niște clădiri, mor niște oameni, unii sunt răniți – cum o da Ăl de Sus. Totodată, cade electricitatea (de la stâlpi dărâmați), se întrerupe alimentarea cu gaz (de la fisurarea unor conducte), se oprește apa (idem). Apoi, urmează ziua a doua, a treia… prima săptămână după seism ș.a.m.d. Dat fiind haosul care există în România, la toate nivelurile și în toate domeniile (inclusiv cel privat, adică de la Palatul Victoria și până la GDF Suez, Enel și ApaNova), cât timp credeți că va dura până când Bucureștiul va redeveni funcțional? Zile? Sau săptămâni?

    În aceași ordine de idei, cred că în București putem să ne pregătim pentru:
    – nefuncționarea supermarketurilor din oraș – multe nu vor deschide din lipsă de personal sau, dacă vor deschide, vor cere doar cash sau vor epuiza rapid stocurile de apă, alimente și alte produse căutate (lumânări, hârtie igienică, lanterne, baterii, spirt medicinal etc.); pentru magazinele en-gros din afara orașului, dacă vor deschide (puțin probabil) problema va fi accesul cu autoturismul (dărâmături etc.);
    – idem pentru magazinele de cartier, cu mentiunea că, spre deosebire de supermarketuri, micii patroni vor încerca să facă profit, vânzând cu 10 lei jumătatea de litru de apă plată…
    – echipele de intervenție, inclusiv cele ale companiilor de utilități, se vor concentra pe spitale, sedii poliție, școli (transformate în centre de primire sinistrați); apoi, în ordine, vor fi depanate cartierele de blocuri și, mai la urmă, vilele de pe la marginea urbei (după concentrarea de popendulație); cu alte cuvinte, dacă stai în Domnești, o cam belești! (sorry pentru bucureștenii cu vile în Domnești, n-am avut altă rimă!)
    – piețele agro-alimentare vor fi închise, la fel și farmaciile, benzinăriile etc.; în general, cam totul se va închide câteva zile bune, poate chiar săptămâni;
    – banii cash vor fi puțini, băncile nu vor funcționa, nici plata cu cardul.

    Cam ăsta e tabloul la care trebuie să ne așteptăm. Vorba aia, să nu ne facem iluzii, ca să n-avem deziluzii.
    Da, autoritățile vor face eforturi, dar nu prea au cu ce. Dacă se petrece o zguduitură serioasă, gen martie ’75, ISU, pompierii și SMURD vor fi supra-solicitate. Armata? Insuficientă, plus că nu mai există militarii din cazărmi (aka. soldații în termen), azi majoritatea sunt angajați care vin de-acasă dimineața și pleacă seara… Dacă pică rețeaua de mobil și cutremurul se întâmplă noaptea, o să fie cam greu să fie mobilizați. Jandarmeria? Sunt puțini. Poliția? Și dacă scot toți șefii și piloșii pe stradă, tot vor fi depășiți numeric. Plus că polițiștii vor trebui să fie cu ochii pe ciorditori, prin Centrul Vechi (ăia oricum o să vadă în cutemur o oportunitate). De spitale și clinici nici nu mai vorbesc, că le lipsește personalul în vremuri liniștite, darmite pe timp de criză!

    Concluzia: bazează-te pe tine însuți!
    Fiecare familie ar trebui să-și facă un mini-stoc de alimente și rezerve care să îî țină două-trei săptămâni, nu cele trei zile de care vorbesc toantele de pe la televizor. Apă îmbuteliată, niște sucuri (bune la glicemie), conserve de carne/pește, paste+sosuri, cafea, ciocolată, biscuiți, covrigei/chipsuri, lapte praf, zahăr, cacao, niște ulei, orez prefiert, condimente, supe la plic, vegeta, miere la borcan, dulcețuri Made by Nevasta&Soacra. Plus lanterne, baterii, lumânări, un felinar cu gaz, o spirtieră, pastile de sterilizat apa, spirt medicinal, medicamentele standard. La naiba, există becuri cu încărcare solară, încărcătoare solare pentru telefonul mobil ș.a.
    Toate astea pot fi ținute într-un apartament de bloc, fără să încurce. Și ne pot scoate din belea – mai ales pe aceia dintre noi care au copii. Ceilalți, faceți provizii și pentru pet-ul familiei (cazul meu, o pisică tomberoneză!).

    00
  19. Tot ce ai scris in lista avem sub biroul de protectie la cutremur (http://www.mobifort.net/) + o vuvuzea care ne-a ramas de la proteste, mai buna ca fluierul poate. Si nici nu se termina aici pregatirea, de fapt abia de la asta si de la prinsul obiectelor in perete incepe. Ce facem dupa cutremur e alta poveste la care nu se gandeste mai nimeni.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile