Blocurile au nevoie de o formă de organizare și de justiție mai rapidă…

RADET a invitat la negocieri reprezentanții celor 300.000 familii din București care sunt debranșate de la căldură, pentru că primarul orașului a zis că trebuie găsită o soluție ca aceștia să nu moară de frig.

Eu cred că e nevoie de schimbări mai adânci. Am locuit în București/Militari într-un bloc unde nu exista căldură și unde ne-am pus cu greu, doi băieți tineri,centrale pe gaz. La parter exista o băbuță care nu avea bani să nimic. Să facă curat, să plătească, să nimic. Avea curentul tăiat, trăia într-o mizerie de nedescris (când deschidea geamurile, se ofileau copacii) și avea aceeași placă: ce să fac, unde să mă duc, n-am, n-am, n-am. Fusese dată în judecată și procesul dura de 6 ani. 31 de familii sufereau din cauza ei.

Oamenii trebuie să înțeleagă că binele comun e mai important decât binele fiecăruia dintre noi. Nu mă interesează că nu ai și nu poți, din cauza ta suferim mulți alții.

După care, la Oradea, am văzut că se poate și altfel. Asociația de Locatari era condusă de două doamne foarte înfipte. N-a plătit un locatar? La a treia factură, dat în judecată și evacuat. Plus orar flexibil, nu doar marțea și joia între 7 și 8.

La București asta e foarte greu. E greu cu justiția, e greu cu oamenii. Termenele de judecată se fixează la luni distanță, timp în care nu se poate face nimic. Evacuarea se întâmplă greu de tot. Iar administratorii sunt de cele mai multe ori persoane fără nici o pregătire.

Ar fi interesant de apărut firmele de administrare profesionale. Cu casieri angajați, cu contabili, cu juriști. Plus un cadru legal și grăbirea judecatei în astfel de cazuri.

Când m-am mutat în Brașov, nu știam de faza cu căldura (din cauza datoriilor, compania locală dă drumul la căldură cât mai târziu posibil), așa că am nimerit într-un bloc unde, din cauza unui vecin nebun, nu era trasă conductă de gaz. Deasupra noastră nu era un singur copil mic, erau doi copii mici, iar soții abia cumpăraseră apartamentul, în rate, desigur. Nebunul și mă-sa știau una și bună, ei nu vor. Nu că nu au bani, nici nu aveau, dar știau că asta înseamnă că vor plăti și pierderile la căldură dacă toți trec pe centrală. Și uite așa un nebun ținea prizonier o scară întreagă de bloc.

Iar Traian are dreptate doar pe jumătate: eu n-am de unde să știu dacă administratorul a plătit sau nu.

Și, ca să enervăm proștii: nu e normal ca săracii să țină prizonieri oameni.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

74 comentarii

  1. uite ce`are cluju

    00
  2. „Ar fi interesant de apărut firmele de administrare profesionale” – exista deja in bucuresti. dar pana nu moare „doamna administratora” sa lase mostenire tronul altuia, n-o sa se intample schimbarea asta.

    00
    • Si chiar daca moare, trebuie ca majoritatea locatarilor sa fie de acord cu aceasta miscare. Si cum majoritatea in orice bloc construit inainte de 89 este de varsta a treia, se cunosc de 100 de ani, nu vor accepta niciodata un administrator din exterior, pt ca li se pare mai potriv nea gigel de la etajul 8, ca doar el sta aici si are interesul sa fie totul OK, nu?

      00
    • Si cine iti garanteaza ca firma respectiva nu pleaca cu banii incasati? S-a intamplat asta deja de 2 ori la Timisoara si nu cred ca e caz singular

      00
    • exista si din pacate unele nu sunt chiar f corecte adica baga cheltuieli greu justificabile, tot ce se repara se face cu propriile firme cu preturi mult mai mari decat daca ar fi cerut 3 oferte ….

      00
    • Pe noi ne administrează o firmă. E mult spus. De fapt ne plătește facturile și își ia partea. În rest improvizăm noi. Curățenia e la pământ, abuzurile la ordinea zilei. Plata marți și joi? La noi e numai lunea, de la 18 la 19.30. Sectorul 3. București.

      00
  3. Ok, si solutia care ar fi? Ca nimeni nu-ti da afara un om care detine apartamentul respectiv. Legal cum vezi tu asta? Il dam afara pe proprietar si vindem apartamentul sa platim datoriile la intretinere?

    00
    • da. legal așa ar trebui să se întâmple. sau să îi fie sudate utilitățile.

    • Au fost foarte multe abuzuri, foarte multe intelegeri intre administratii si executori judecatoresti, dar Zoso nu are cum sa se oboseasca si sa ia si asta in calcul atunci cand simuleaza gandirea.

      „Binele comun”? Foarte tare!! Pai daca vorbim despre binele comun, atunci afla ca si protejarea celor vulnerabili intra in aceasta categorie. Aia care au bani sa plateasca, trebuie sa inteleaga faptul ca binele comun (binele tuturor) e mai important. Si sa lase de la ei.

      O asa invalmaseala de idei, rar vezi

      00
    • Afara din locuinta, doar justitia il poate da, insa dureaza mult, judecatorii sunt foarte bine platiti, dar nu fac treaba, in timp util..

      00
  4. Stiu ca suna cam SF si utopic, dar cred ca multe probleme ale societatii romanesti se trag din modul in care este reglementata si gestionata gospodarirea comuna la bloc.

    Cred ca un inceput de rezolvare a situatiei ar fi daca fiecare locatar ar primii acasa o factura in plic cu cheltuieliile defalcate, cu termenele de plata fixe si cu penalitatile pentru intarziere. Bineinteles facturile neplatite dupa 90 de zile putand fi executate de Fisc.

    Cred ca ar fi destul de usor de implementat un asemenea sistem si ar avea ceva rezultate bune spre „civilizarea fortata” a societatii.

    00
  5. Contorizare individuala e solutia. Nu alte balarii

    00
    • Degeaba faci contorizare individuala, daca nu poti face si oprire individuala, la toate utilitatile.

      01
    • Contorizarea individuala se poate face dupa bransarea individuala

      00
    • Hai sa ti-o zic pe aia cu contorizare individuala.

      Prietena sta la garsoniera in colentina. In chirie. Bloc de batrani si/sau saraci, dar relativ curat, reabilitat acum 3 ani. Contoare individuale atat pt apa calda/rece cat si pt caldura. Doar gazul la comun.

      Vecinii de sus/jos/stanga/dreapta toti se incalzesc cu aragazul, sa nu dea drumul la sfantul calorifer ca le creste intretinerea. In garsoniera sunt constant 19-20 de grade cu caloriferele date la maxim. Fiind la etajul 10/11, agentul termic abia ajunge in calorifere si atunci cand ajunge e caldut. La fel si cu apa calda. Stai cate 20-25 de minute cu ea pornita sa vina o apa calduta, dupa 40 de minute vine fiarta.

      La garsoniera plateste 200-270 de lei pe luna de iarna, veciunul cu 3 camere plateste 150 de lei. Frumos nu?
      A si mai e o faza frumoasa. Intrucat toti vecini sunt trasi pe cur, n-au vrut sa puna contoare care pot fi citite prin wifi, de la usa. Au pus cel mai ieftin model. Asa ca odata pe luna trebuie sa vina Techem-ul sa citeasca contoarele. Fix intre 2 si 3 miercurea ca deh.

      Reversul medaliei. La birou, bloc din #DTB construit in ’72, plin de batrani, dar fosti militari sau copii de militari toti. Oamenii au pus un administrator ce are o functie de administratie in armata – se pricepe cat de cat. Inainte de reabilitarea blocului, a strans bani de la cetatateni sa faca tot ce nu includea reabilitarea: tevi noi, inzolatie subsol, contoare pentru bloc, reparatii acoperis, supraveghere cu camere, zugravit casa scarii, lumini pe senzori, refacut trasee electrice etc.
      Dupa reabilitare, a chemat firma care a facut-o (erbasu) sa repare probleme in garantie de 5 ori.
      Rezultatul? Toti vecinii platesc la comun, nu avem contoare decat la intrarea in bloc, deci nu platim pierderile de pe drum, in apartamente sunt lejer 24-25 de grade, iar cea mai mare intretinere pe care am vazut-o e la un nene in care sunt 6 persoane in 4 camere si plateste vreo 450-500 de lei.
      Da sunt si vreo 3 restantieri, dar in rest, lumea e fericita, macar au caldura, apa calda, iar preturile sunt corecte. Noi la firma platim 100 de lei intretinere, dar asta pt ca avem centrala, acolo mai platim 50-70 de lei gaz sa mentinem 22 de grade in apartament.

      00
    • Și cine suportă cheltuielile? Ăia care n-au bani să plătească întreținerea?

      10
    • Ce-ti mai plac subventiile…

      00
    • Contorizarea individuala.
      Apa canal a refăcut traseul și au început vecini unul câte unul sa se branseze separat.
      Cu contract și traseu nou separat.
      Eu rămăsesem printre ultimii 5 și nu se mai renta sa plătesc pierderi si sa stau la comun așa ca 600 roni mai târziu eram și eu separat. Ultimii au făcut și ei mișcarea intro lună .

      Mai am unul racordat pe palierul meu la căldură ai după aia scot și țevile vechi de la calorifere

      00
    • Toate utilitățile trebuie repoziționate pe casa scării similar energiei electrice, cablului TV și internet și aduse pana la intrarea în apartament. Asa este civilizat și permite blocurilor vechi extinderea duratei de utilizare pentru multe zeci de ani de acum inainte.

      00
  6. Saracii sau nebunii? ca aici nu stiu cat e saracie si cat nebunie din cate zici tu.
    Daca un om e incapabil psihic sa aiba grija de el insusi, statul ar avea obligatia sa aiba grija de el si sa-l puna intr-un loc specializat.
    babuta de care vorbesti? Era una si la noi in bloc, niste multi ani inainte sa plec. Avea un fiu care era oligofren si paralizat de la brau in jos- se tara pe coate si genunchi si-si facea nevoile peste tot. ma-sa era sau arata noirmala, dar ce om normal il lasa pe altul sa traiasca asa?
    Si la un moment dat a murit baba. Cand s-a spart usa sa se intre in apartament, iti imaginezi, excremente peste tot, etc, o stare de mizerie infioratoare.
    Fiu-sau era intr-o stare nasoala, l-au dus la ceva azil.

    Din nou, e chestie de legislatie. Nici nu stiu, are Romania ceva echivalent cu mental Health Act? Ideea fiind- daca esti prea nebun etc sa ai grija de tine insuti, exista un cadru legislativ in care sa vina politia cu un social worker si un CPN(community psychiatric nurse) sa evalueze si sa decida daca omul ala poate trai singur sau trebuie internat pentru binele lui si al vecinilor?
    In UK, datorita MHA, exista intotdeauna un social worker si un CPN on call, care sa poate fi chemati de catre politie daca sunt motive sa creada ca X e dus si are nevoie de ajutor specializat.
    In ce priveste saracia… ceva similar, ca o lege a urbanizarii? Adica daca tu esti dus etc si-ti lasi casa in paragina asta nu te afecteaza numai pe tine. Nu numai ca se aduna sobolani etc dar o casa care arata asa scade valoarea caselor din toata zona.
    Si atunci primaria poate sa cumpere casa aia la pretul pietei si sa o foloseasca- fie in patrimoniul social daca e utilizabila, fie s-o darame daca e darapanata sau s-o vanda la licitatie.
    Si daca traiesti intr-o casa cu mai multe apartamente/bloc, platesti suma X pentru administratie, care include si sa aiba grija ca toata lumea sa se comporte civilizat etc. Banuiesc ca daca e cineva care se poarta asa exista mecanisme de a rezolva.
    magaria e ca legile proprietatii sunt ciudate.

    00
  7. am auzit legende de la prieteni de-ai mei cum ca sunt firme de contabilitate care fac chestia asta. unora le poti vira banii pe intretinere direct de la aparate de genul zebra pay (nu stiu daca de la zebra pay neaparat, sau de la toate), sau le poti vira banii in cont prin on-line banking. ma gandesc ca poti sa te duci si la banca si sa faci asta, ca doar sunt contabili. ai pe net frumos tabele cu toate cheltuielile, vizibil, scurt si la obiect. din fericire, eu am norocul de un administrator foarte ok (minus cei doi caini vagabonzi pe care-i tine in si pe langa scara) si vecini de varsta medie care inteleg pe ce lume traiesc si care au si ceva banuti, asa ca nu ma afecteaza problema, insa solidarizez cu felul cum pui problema.

    00
    • Da exista. Uite ce mail am primit eu in acum aproape 3 ani cand firma era una de apartament.

      Stimate SC GIGI SRL,

      ASOCIATIA DE PROPRIETARI, STR GIGI , NR 28-30 vă informeză că,
      la data de 16 Iunie 2013, a fost afişată întreţinerea pentru luna Mai 2013.
      Apartamentul 8, scara 1, bloc GIGI, nr 28-30 figurează cu o sumă de plată în valoare de 113,67 RON.

      Pentru mai multe informaţii vă rugăm să consultaţi documentul ataşat.

      Locul încasărilor: La dvs. la apartament
      Orar: 22 Iun, orele: 16:30 – 17:30; 30 Iun, orele: 18:45 – 19:30
      Data scadentă: 6 Iulie 2013

      Cu diacritice desigur, locatie Cluj.

      00
  8. Cadrul legal există, există și firme de administrare (noi administrăm vreo 300 de asociații). Problema sunt oamenii care au vrut neapărat să fie administrați de ”unul de-al nostru”, și ăla devine un mic Ceaușescu, nu pot afla nimic de la el. Omul ”amână” plățile către furnizori ca să se folosească de bani, și așa se ajunge să rămână fără apă caldă și căldură.
    Oamenii pot afla dacă facturile sunt plătite (pot întreba la furnizor, se pot uita pe facturi dacă au vreun sold precedent), dar atâta timp cât apa calda curge, nu-i interesează.
    Incet însă generațiile se schimbă, cei tineri fac verificările astea și, de regulă, când pleacă un astfel de administrator e înlocuit de o firmă.

    00
  9. Tot in blocul unde am locuit pana de curand, pe scara mea sunt 3 familii care tot acumuleaza datorii. Bine, patru, dar cei din urma mai achita din cand in cand. Una dun familii a ajuns aproape de 10000 de lei datorii, cu tot cu penalizari, fond de rulment si cheltuieli de judecata. Administratorul se lauda de vreo doi ani ca i-a dat in judecata, dar nimic concret.
    Una din celelalte familii s-a mutat de curand acolo. Sa spuneam doar ca sunt mai bruneti. Doi ani de zile au tot spart pereti si au facut modificari, inclusiv la pereti de sustinere, inclusiv astuparea cu caramizi a unei jumatati din geamul de la bucatarie. Imediat dupa ce s-au mutat, cutia lor de scrisosi a inceput sa se umple de plicuri de la firme gen provident, si altii de genul. „Indienii” scoteau plicurile din cutie si le puneau deasupra grupului de cutii, ca si cand ar fi fost greseala de destinatar. Intre timp au ajuns si astia pe la 7500 de lei datorie si nu dau semn ca ar achita. Nu stiu cat valoreaza A4 si Astra alea de le parcheaza in fata blocului, dar cred ca ar acoperi cheltuielile. Pana acum blocul nu a fost debransat.
    Deci iata ca nu numai in Bucuresti e greu de scapat de astia, ci si in tara, in cazul de fata Ploiesti.

    00
  10. De asta nu e bine sa stai la bloc. Te invecinezi cu toti tampitzii – unii nu platesc, altii nu vor sa dam cu var pe scara, altii dau muzica la maxim si o tin tot intr-o distractie noaptea, etc. Neam de manelisti!

    La asta contribuie si statul mafiot care nu a investit mai nimic in sistemele centralizate de incalzire. Macar le dadeau la primarii sa se ocupe primarii spagari (contra spaga) de ele.. ca tot se mai schimba ceva in retele. De ex. la sectorul 3 in Bucuresti, daca dadeau RADET-ul escrocului de Robert Negoita, pai aveam acum tehnologie Star Trek implementata in RADET cu credite de la BCR, la costuri de 10x mai mari ca cele de pe piata, dar macar ne alegeam cu una sau mai multe CET-uri modernizate.

    Ca romanul asa spune: „Hotz, hotz, da-l in ma-sa… dar ne-am ales si noi cu ceva. Asta e! Noi sa fim sanatosi!” Problema e ca, in Romania, hotzii sunt doar escroci si atat. Nu ramane nimic in urma lor… aduna pana si firmiturile.

    00
    • omule, singurul modprin care te poti asigura ca nu te invecinezi cu toti tampitii e sa te muti in mijlocul padurii.

      00
  11. /offtopic

    un prim pas (acoperit legal) e sa obligi administratorul sa deschida frumusel un cont la banca si sa faca toate platile prin transfer bancar. Optional incasarile tot prin transfer
    Lunar, extrasul de cont e disponibil pentru toti locatarii (daca banca e mai intelegatoare, poate face inclusiv acces „read only” la cont pentru comizia de cenzori).

    00
    • Cand se constituie asociatia de proprietari, TREBUIE sa aibe si cont la banca. Daca il afli, si nu e greu, poti plati cu OP via Internet Banking intretinerea fara greturi.
      Fac asta de cel putin 10 ani si nimeni de la bloc nu se plange.

      00
    • Exista cont in banca la fiecare Asociatie dar furtul e in numerar in asociatiile de locatari si are loc asa: Presedintele, Administratorul si Contabila sunt mana in mana la furt si fac totul din hartii… ex. se strica nu stiu ce drk de tzeava in subsol… (stie drk, in afara de ei, daca s-a stricat sau nu), contabila face o nota de avans si il trimite pe administrator sa cumpere materiale si ala face rost de bon fiscal dar baga niste materiale pe care le are deja in magazie… sau nu le baga deloc. Banii au iesit din asociatie si au fost inlocuiti cu hartii. Intrucat cenzorii vin din an in Paste pe acolo si li se serveste tot un meniu alcatuit din hartii… tzeapa ramane valabila. In banca ajung doar banii de intretinere pentru plata facturilor la utilitati… in rest numerar nene in Asociatii de proprietari.

      Apoi, se fac contracte de publicitate pe scara… farmacia Catena pune niste afise in lift, sau antene de GSM pe bloc. Banii aia incasati nu apar niciodata foarte clar prin hartii… majoritatea circula prin buzunarele celor de la Asociatie.

      00
  12. O centrală pe gaz înseamnă o investiție de 10.000 de lei. Familiile sărace nu își permit o asemenea investiție și nici nu își permit să plătească gazele. În următorii 5-6 ani prețul la gaze va fi dublu. Fără Radet vom vedea prin București multe apartamente cu sobe pe teracotă așa cum puteți vedea acum prin orașele mici. https://www.youtube.com/watch?v=o1XSbXg5RcU

    00
  13. NOU
    #42

    Sistemul de incalzire centralizat e falimentar in 99% din orase, se stie asta de cel putin 10 ani si cu toate astea unii isi iau aifoane, plasme, ditamai frigiderele (sa incapa cele 100kg de porc) si apoi se plang ca n-au ~2500 lei pentru o centrala de apartament.

    00
    • și asta e adevărat.

    • frumos ar fi sa se termine cu legenda „cu 2500 lei pentru o centrala de apartament” ca nu doar o iei si o agati pe perete

      00
    • Nu e chiar asa.
      Pe mine ma costa acum câțiva ani doar gazele pana la etajul 7 aproximativ 100 de milioane lei vechi, nu au fost prea multi vecini amatori pentru a contribui. (Pentru centrala trebuie alta țeava de gaze, nu se trage de la aragaz).
      Iar centrala plus instalația mai costa vreo 60 de milioane,

      00
    • O centrala de apartament, cu bransamentul la gaz, cu instalatia interioara, cu calorifere te ajunge la valori de 8-10000 lei

      00
    • Pai cum? Nu e ca AC-ul doar ca mai usor de instalat? Atarnat de perete, dat gaura si scos burlanu’ (vs. AC unde tre’ sa agati si unitatea afara?)?

      PS: la apartamentul din Pitesti am centrala termica de prin 2000. Poate ma inseala memoria, dar are cu siguranta minim 10 ani. Zeitate…

      00
    • NOU
      #48

      https://www.romstal.ro/
      Este 1900 lei, mai ai 600 lei pentru montaj.
      Da, pentru calorifere mai trebuie ceva, dar se pot folosi si cele vechi, provizoriu, sa nu te caci pe tine de frig. Costa cam 100 lei bucata.

      care 8000 lei nene ? aberezi la drumu’ mare
      a, ca tu vrei avioane cu touchscreen sa joci si tetris pe centrala, e altceva

      00
    • NOU
      #49

      btw, la mine in cartier (posibil si in oras) sistemul de incalzire centralizat s-a desfiintat si ghici ce ? si-au pus toti centrale, obligat-fortat
      nu, nu traiesc intr-un cartier de burghezi, multi si-au cumparat centrala inainte de masina

      00
    • Eu nu inteleg. Daca sunt astfel de cazuri in bloc de ce nu se pune centrala ( care oricum scade costurile cam cu 30% la gaze ) si bransare individuala la apa, aprox 1500 lei si nu mai ai nici o problema, cel mult poti sa mai ramai fara lumina de pe scara.

      00
  14. La noi la bloc a intins copita administratorul si s-a angajat firma. In general e mai bine, se promesc informari pe mail, platesc de pe telefon in contul asociatie, am desfasuratorul online, am platdrma online de depus indexul de la apometre si suport pentru forum. Doar ca anumite lucruri se fac la modul impersonal (nu mergea liftul, am vorbit cu firma si mi-au zis sa ma uit pe lift, ca trebuie sa fie un numar de telefon) si nici nu insista sa explice Asociatiei unde mai trebuie facute investitii, nu au interes. Un administrator local, si neaparat bine intentionat, are si el atuurile lui, stie blocul, locatarii, alea-alea.

    Per total sunt foarte multumit de chestia asta cu firma. Am mai prins tot asa cand am locuit o perioada scurta intr-un bloc cu 1000 de garsoniere, daca nu ar fi avut firma cred ca era un cosmar de administrat de vreun pensionar.

    00
  15. La articolul cu Rosia Montana eram urecheati ca aia putini si amarati de acolo nu vor avea locuri de munca din cauza astora multi si mai putin amarati (cica), care considera ca este un contract pagubos pentru tara.

    Iar acum, dupa cateva zile de la acel articol, auzim ca „nu e normal ca săracii să țină prizonieri oameni.” Dar e normal sa fie invocata saracia celor putini cand este vorba de un alt subiect asupra caruia ai alte convingeri?

    00
  16. Centrală are nevoie de proiect, plus țeavă separată în față Ap. Dc ești ‘noroc’ și o ai, te costa cel puțin încă pe atât. Dc nu o ai atunci mai dai câteva mii de eur.

    00
  17. Dar sa puneti mana de la mana cate 10 lei sa-i platiti curentul babei nu v-ati gandit?
    Ma amuza ca toata lumea da vina pe saraci, cand „bogatii” tot la nivelul ala de cocalareala sunt.

    00
  18. Pe langa toatea astea este si un mare vid legislativ legat de proprietatea comuna. Proprietarii depoziteaza diverse sau inchid bucati din spatiul comun, lasa masini aiurea chiar daca nu au locuri de parcare. Este destul de complicat sa ii obligi sa elibereze.

    Acelasi lucru e valabil si in cazul in care vine oricine si isi lasa masina in parcarea privata a complexului. Politia nu e interesata de nimicuri de-astea.

    Ar mai fi si lipsa metodelor de consrangere pentru iubitorii de animale care nu strang chestii in urma lor. Nu ma refer aici la spatiul public, ci la proprietatea privata comuna.

    Inca suntem tara bananiera, din pacate.

    00
  19. La mine la bloc este firma care se ocupa.Lunar gasesc in cutia postala defalcat toate costurile care duc la suma finala de plata.Program de incasari flexibil,in plus cu tidula din cutia postala pot sa platesc si la banca,are un cod de bare pe ea,sau la automate de plati.Daca lipsesc de acasa mai mult de 3 zile fac cerere si ma taie de la intretinere(conditia fiind sa nu fiu restantier).
    Bucuresti,bloc vechi,”comunist”….deci se poate

    00
  20. Sa zic si eu cum e la sedintele de bloc, eu am fost la una am zis ca nu ma mai duc:
    4 vecini fumau in usa, cumva afara, desi curentul de aer era din afara spre inauntru. Erau aceasi vecini care cred ca e ok sa iti aprinzi tigara imediat ce iesi din apartamant si e ok ca nu tragi din ea cand esti in lift din politete, desi pute de departe doar ca e aprinsa si fumul ramane in lift si intra in haine doar ca mergi cateva etaje.
    Isi drege vocea presedintele retras al blocului se vorbeasca, fost presedinte vreo 20 de ani. Tace toata lumea in afara de doi care incep sa vorbeasca intre ei, culmea doi din cei mai simtiti si educati din bloc: unul profesor universitare si unul cu o firma de succes, familie mare, educata cu situatie buna etc. Am ramas masca.
    Se propune un nou presedinte care sa aibe in grija formalitatile pentru izolarea blocului, unul zice sa fie platit, sar toti gata, sa fie platit, fara sa se intrebe cat efort sau cate ore implica asta, stabilesc o suma lunara cat a administratorului care totusi are activitate in fiecare luna ba cu una ba cu alta. Un impuls de turma incredibil. Cred ca si de sarbatori l-am platit.
    Acum incep sa se vorbeasca unii peste altii: ne stransesem pentru izolarea blocului dar stai ca pe vecina de la strada o deranjeaza zgomotul tramvaiului, dar stai ca nu urca apa calda repede pana la etajul 9 etc toate intr-o harmalaie de nedescris si un efect de turma dupa cel mai guraliv de am ramas perplex.
    Asa am aflat cum ajungem sa fim condusi de oameni gen vadim sau becali, educativ as zice.
    M-am retras discret satul de discutia fara cap, cu fum in plamani si efect de turma.

    00
  21. Chief, de acord cu Ottavio #8, 111%
    Faza din vara asta fuse cam asa la noi : admin blocului, un factotum, da ortul popii subit, Imediat sare nevasta-sa sa salveze scara si cica preia ea gestiunea. Face o sedinta pe blat, aia comozi accepta, tipa nu face nimic, nici macar nu sta la incasat, ramane o luna in urma cu facturile si incasarile
    Chemam o firma, face audit, gaseste 16000 lipsa, aia incepe sa planga ca barba-su, mortul e de vina, da imediat jumatate, isi vinde masina si da si restul
    Alegem , atentie aste e important , un PRESEDINTE de asociatie tanar si cu creier,destupat la cap, aducem firma de administrare , fac aia „curatenie” incepand de la eliminarea caterincii cu repartitoarele de caldura pana la o citire amanuntita a contoarelor de apa si, ghici cine a platit acum in iarna mult mai putin…
    Si stii pe ce fond s-a intamplat minunea ? Locatarii s-au mai schimbat, au mai vandut, au mai plecat, au mai dat in primire si a venit o generatie mai tanara :)

    00
  22. Eu cred că, pe lîngă norocul cu vecinii, ţine şi de chestia aia cu omul care sfinţeşte locul. Că foarte mulţi refuză să se implice în administrare. Şi apoi sar cu gura la şedinţe sau descoperă că a fugit ăla cu banii.
    Am nimerit într-o asociaţie unde administratorul e „spirt”. Fost militar, ieşit la pensie anticipat, nu stă o clipă. E implicat în tot şi toate. Stă de vorbă cu toată lumea şi reuşeşte să-i convingă pe cei care mai derapează. Nu avem restanţieri majori. Curat peste tot, căldură pînă şi pe casa scării. În camera de la ghena de gunoi poţi să şi dormi. Pubelele spălate zilnic. Totul contorizat. Avem pînă şi instalaţie de udat automat spaţiul verde din jurul blocului.
    Cînd ne-am mutat acum 4 ani, am vrut să ne punem centrală. Şi, vorba lui, ne-am dus cu ideea noastră şi am plecat cu a lui. Nimeni nu şi-a pus centrală în asociaţia de locatari (deşi au mai vrut şi alţii) pe considerentul că deocamdată costurile de încălzire nu justifică investirea acelor bani pentru centrală. Şi dacă va fi nevoie, vom monta una de bloc, păstrînd reţeaua deja existentă. Am acceptat şi nu regret deloc. Avem căldură fără probleme, de stăm iernile în tricou. Costurile sunt deocamdată super ok. Iar asociaţia nu e chiar una mică. Suntem totuşi 60 de apartamente. Cu oameni diverşi şi ca vîrste şi ca venituri. Deci se poate…

    00
    • E frumos ce spui tu, dar nu se poate sa nu ai si manelisti in bloc. Practic nu se poate. Multi au ars-o in constructii prin Italia si Spania niste ani, au venit cu bani de acolo si au cumparat apartament in bloc, apoi au dat drumul la manele. Oricat le-ai bate obrazul tot nu pot da instalatia de amplificare si subwooferul la maxim… Asa sunt facuti, asa sunt construiti… Eu am unul in bloc care face tamplarie in bucatarie… asambleaza scaune, dulapioare, etc. Tot timpul se aude zgomot de ciocan si tarait obiecte pe podea din apartamentul ala. … Au facut cetatenii tot felul de sesizari… Cand vine cate cineva ala nu descuie usa… Nu se stie care-i treaba cu el ca nimeni nu-l vede cand vine si cand pleaca.

      Iar treaba cu reparatiile e constanta, cel putin in blocurile mari din Bucuresti. In fiecare zi zbarnaie cate o rotopercutoare… Fiecare isi mai instaleaza cate o piscina in sufragerie… Romanul are un cult al gresiei pe hol sau in bucatarie… Se inchina la ea, dupa ce o monteaza….

      00
    • Nu cumva e Visinescu?

      00
  23. Ardelenii e lenți, față de bucureșteni care e cei mai isteți și rapizi.

    00
  24. Cine a avut curiozitatea sa lectureze Legea Asociatiilor de Proprietari, mai in amanunt a putut constata ca e gandita si scrisa de pensionari. Peste 70% din prevederile importante sunt confuze sau greu de pus in practica la nivelul asociatiilor de proprietari.

    00
    • NOU
      #65

      Legea nr. 230/2007 e cea mai echivocă lege de la Hammurabi incoace! E optimizată pentru fraude şi abuzuri, fiind, simultan, ineficientă.

      Dacă-i găseşti cele câteva scăpări esenţiale, poţi face avere din aşa-zisa administrare a „părţilor comune”. Culmea e că mulţi blocatari te vor lăsa să-i furi cu zâmbetul pe buze.

      00
  25. De peste un an stau intr-un imobil relativ nou din Bucuresti, unde partea de administratie este asigurata de baietii astia. Totul facut ca la carte, comunicare pentru orice reparatie facuta, plata intretinerii si prin virament bancar.

    Un episod mai special cu ei a fost cand am avut nevoie de o autorizatie de la constructor de a da niste gauri pe casa scarii pentru niste fire de net. N-a mai fost nevoie de gauri, dar oamenii s-au miscat repede si au obtinut semnatura si stampila de la constructor in doua zile.

    Deci da: la cat mai multe firme de acest gen.

    00
  26. Bă zău că mi-e silă. Adineauri am băgat aspiratorul pe tot palierul, că vecinii nu folosesc saci de gunoi, și la curent tot jegul intră la mine.
    Am un bloc cu un suedez mai sus,pune la păscut pe geam covoarele, vă dați seama ce pică la mine… Când curăț gresia din afară geamului umplu o găleată.
    Administratorul îl doare în cot, el are zece blocuri….

    00
  27. Dacă miliardele cheltuite deja cu subvenţionarea gigacaloriei plimbate de RADET zeci de km. prin ţevi ruginite vechi de 60 de ani mergeau în facilităţi fiscale pentru cei care îşi montează centrale individuale, s-ar fi terminat de mult cu aberaţia sistemului de termoficare din Bucureşti.

    Însă, asta ar fi însemnat tăierea privilegiilor pentru categorii vaste de căpuşe din sistemul public şi privat. N-am mai fi avut un director RADET cu venit de 2500 de Euro pe lună, 3600 de frecători de ţevi cu salariu mediu de 2800 de lei şi o companie în faliment de facto, cu datorii de peste 750 milioane de EURO, incapabilă de restructurare.

    00
  28. @Znuff – dumnezeu ala o fi folosit adresa de email fictiva dar site-ul la care a dat link-uri este just.ro, conteaza informatia nu forma in care iti e data daca vrei adevarul, daca nu vrei te legi de virgula de aici „,”

    @chris06 – „conditia fiind sa nu fiu restantier” :)))) adica daca esti restantier esti sechestrat in bloc? sau intelg eu ceva gresit

    @Green – chiar ai dreptate, eu am centrala de bloc veche de vreo 15 ani care mai da rateuri din cand in cand si mai trebuie schimbate pompele dar in rest e decenta ( 88 de apartamente). de vreo 2 ani s-au mutat in bloc cativa pacalici care se vor „bogati” si vor ei centrala de apartament – s-au facut vreo 2 sedinte si din 88 de apartamente la prima vedere vreo 30 vor centrala si separare, deja au aparut cativa „intreprinzatori” care fac ei toate documentele si obtin aprobarile (isi rup intre ei „ofertele”) care mai de care cu pretul mai jos.

    eu mi-am facut calculul pe hartie – centrala + acte + calorifere + racord pe scara ~ 9000-10.000 ron. am factura lunara de 300-350 ron pe iarna (medie) dec-aprilie (5 luni in brasov). daca imi pun centrala o sa reduc acel cost spre un 200 ron mai jos nu cred ca am sanse decat daca o las la 19 grade asa ca fac economie in fiecare din acele 5 luni fix 150 ron. 10.000 ron/ 150 = 66 luni (de iarna) deci in total 13.2 ani. la centrala pe langa costurile initiale sunt autorizatiile lunare, service dupa 3-5 ani cu siguranta, etc asa ca sa zicem ca as ajunge pe 0 dupa 15-17 ani. cu ce am citit ca urmeaza sa vina – schimbare obligatorie centrala la 10 ani ( centrala in sine daca vrei ceva ok este 4-5000 ron) si scaderea subventiei la gaz am ajuns la concluzia clara ca recuperarea aia in 15 ani (minim) nu o sa ma ajute cu nimic daca eu trebuie sa o schimb mai devreme si o sa-mi creasca si costurile enorm (o sa creasca si la cea comuna cu siguranta) si la momentul oportun mai bine trec pe alte variante (centrala electrica care acum nu este rentabila din cauza pretului energiei dar cu atatea eoliene asta o sa scada) si in plus in 15 ani nu cred ca o sa mai fiu in acelasi loc asa ca investitia nu s-ar acoperi niciodata.

    in bloc la mine pensionarii au fost speriati ca in urma separarii la gaz o sa ramana fara centrala de bloc – o parte din istetii care vroiau separare ca sa-si scoata un pic parleala au vrut sa pacaleasca pe toata lumea sa faca separare cel putin la bucatarie „sa aveti conducta gata cand va cumparati centrala si sa aveti gaz la bucatarie”, oameni haiosi si profitori pana la urma. am discutat cu vreo 2-3 pensionare pe care le stiam gura mare si din 30 de persoane care vroiau centrala si vreo 40 (din aia care nu vroiau centrala) separare de gaz (pt. bucatarie) au ramas vreo 5 care mai vroiau separare, iar din cei cu centrale (aici nu am eu nicio vina) s-au redus la vreo 5 care cand si-au facut calculele cat ii costa teava pana la ei (erau la et 5-7-9-10) s-au lasat pagubasi. ca idee oferta care am primit-o pentru debransare „si conectare la bucatarie” era de 1500 ron teava + proiect + montare (montarea parca nu era inclusa si sarea in 2000 ron), ei bine fara fraierii de pensionari pe care ii convinsesera au ajuns la un cost de cam 3000 euro/caciula pentru debransarea celor 5 insi (apartamente aflate pe ambele 2 scari ale blocului). de 6 luni nu mai zice nimeni nimic iar pensionarii stiu ca nu o sa moara inghetati ( cum au fost pacaliti la sedinta) asa ca planul este cazut mai mult ca sigur

    00
  29. ok acuma serios: ce se intampla dupa ce restantierii pleaca? pot sa vanda apartamentiul fara sa-si plateasca belele? Daca de exemplu cumperi un apartament in Bucuresti si pe urma afli ca proprietarii au avut restante uriase trebuie sa le platesti tu?

    00
  30. La blocul unde stau eu este tot o firma, din ce ne-am documentat cea mai veche din tara. Avem acces online la tot ce inseamna evidente contabile, monitorizare tehnica si call center super rapid pentru interventii de urgenta, modalitati diverse de plata a intretinerii ca doar daca nu vrei nu ai cum sa platesti. Restantierii sunt somati rapid la 3 luni de intarziere si daca comitetul de bloc ia decizia se ocupa si de trimiterea dosarului in instanta. In cazul in care este nevoie de executia unor lucrari in bloc ni se prezinta mai multe oferte (probabil ca o fi si una de-a lor printre ele) dar este decizia blocului cu cine si cum face lucrarea. Putem alege una din ofertele aduse de ei sau putem aduce si noi alte oferte, ei urmand sa se ocupe de urmarirea si controlul lucrarii. Per total, noi suntem multumiti de serviciile prestate si, personal, pot spune ca recomand aceasta firma pentru seriozitate, implicare si experienta. In cazul in care este cineva interesat este vorba de Bloc-expert.ro – http://www.bloc-expert.ro.

    00
  31. Stimati locatari la bloc,

    Foarte bun articolul. Poate daca mai multe site-uri s-ar mobiliza si ar impanzi net-ul cu astfel de articole, s-ar sesiza si televiziunile si cei care ar trebui sa ia masuri in aceste cazuri. Eu locuiesc din 2011 intr-un bloc din Bucuresti/ Doamna Ghica si marturisesc faptul ca in cei 34 ani de viata nu am vazut hotie si mizerie mai mare decat in acest bloc. Fostii administratori au sustras bani de la asociatie (delapidare) iar presedinele de bloc a fost la judecatorie si a declarat fapul ca Asociatia nu se constituie parte civila pentru recuperarea banilor. A prezentat o lista fictiva cu semnaturi (unii locatari erau decedati la momentul semnarii si niciunul nu recunoaste ca ar fi semnat vreodata pentru asa ceva). In acest moment datoriile sunt imense si sunt si multi restantieri care nu si-au platit intretinerea de ani de zile pentru ca presedintele nu s-a impliicat si nu i-a tras la raspundere. Acum apa calda este oprita (avem esalonari care nu s-au respectat) si urmeaza probabil caldura si apa rece. Parerea mea este ca un bloc nu trebuie reprezentat de oameni nepregatiri si neverificati. De fapt cred ca asta este marea problema: multi administratori au obtinut documente de pregatire pe spagi si au devenit peste noapte administratori de bloc. Altii sunt atat de bine pregatiti incat nu ii poti depista decat dupa au fraudat Asociatia si nu mai ai ce sa le faci. Asa ca, fara verificari cel putin o data la 6 luni a activitatii Asociatiei, nu se va rezolva nimic, mai ales cu blocurile administrate de persoane fizice si nu de firme. Dar verificarile nu trebuie facute de PRIMARII, unde sunt de 2 ori mai multi hoti, ci de o institutie de genul DNA :) Altfel, vom muri cu hotii de gat !!!

    00
  32. La asociatiile de locatari se fura in draci,presedintele ,administratorul si cenzorul au facut front comun si se sustin unii pe alti de mama mama.Pensionarii stau si asculta tot felul de hotii bine ticluite,daca ceri sa vezi acte te plimba de la unii la altii asta se intimpla in Bucuresti,nici unul din cei care conduc asociatia de locatari nu este de origine suedejeasca,dar se comporta ca un suedej escroc si hot cu acte duble la avizier si schimbate dupa aceea impreuna cu cenzorul ,presedinte si administrator,avizierul este doar al lor si il masluiesc cum vor.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile