Cum a salvat bătaia un copil…

La școala 309 din Militari, clasa a cincea era foarte pestriță. Copiii erau de toate tipurile și categoriile sociale. Era băiatul al cărui tată dădea mită/cadouri profesorilor în fața noastră, erau cei doi gemeni suedeji, el prost de bubuie, ea frumușică și isteață, erau cei doi care, după ce au terminat 8 clase, au intrat și de trei ori la facultate până la 18 ani, erau cei doi frați suedeji cu același tată, dar mame diferite, cel mare era cuminte și muncitor, cel mic ne fura tot ce avea din ghiozdan și peste ani ajungea șeful biluțelor din zonă, era fata ca cărei mamă o forța să fie premiantă, deși ea era vai de capul ei, erau câteva fete frumușele și istețe, erau câțiva tăcuți isteți, erau copii de ingineri și copii de muncitori.

Și era Bogdan.

Bogdan era un tip masiv, cu față blândă și cu tată ambasador într-o țară importantă economic pentru România. Toată lumea din școală știa asta, de la director până la femeia de serviciu. Bogdan stătea cu bunicii, pentru că nu știa limba și nu putea studia acolo unde era ta-su. Bunicii bătrâni și blânzi, el fost securist, ea ceva conțopistă. Se vedea după cum se îmbrăcau că nu erau muncitori. Bogdan era singurul copil al singurului lor copil, lumina ochilor, venea uneori cu limuzina la școală, deși stătea la 2 străzi de școală.

Ah, da, Bogdan avea video în 1990. Nu unul. Trei.

Și pentru că era un copil atât de iubit și atât de protejat, lui Bogdan i se permiteau multe. A spart un geam? Lasă. A bătut un coleg? Hai să ne înțelegem. Nu și-a făcut tema? Ce o să facem acum, e un copil.

Și asta nu era tot. Bogdan aducea gândaci la școală și îi mânca de față cu noi sau îi băga în hainele colegilor. Bogdan dădea foc caietului în timpul orei. Bogdan dădea foc părului colegelor de bancă. Bogdan bătea profesori.

Și intră pe fir diriginta. Care avea 70 de ani și asta era ultima ei clasă înainte de pensie. Doamna dirigintă era slabă, tuciurie și mică de statură. Și prima oară s-a bătut cu Bogdan parte în parte. După ce s-a stabilit ierarhia forțelor, îl bătea sistematic. A spart un geam? Bătaie. A urlat la un profesor? Bătaie. A ratat o temă? Bătaie. A dat un coleg cu capul de ciment? Bătaie. A rupt pe el nenumărate bețe de arătat la tablă și linii de lemn.

Bogdan nu era un copil prost. Avea probabil cel mai frumos scris din lume, o caligrafie absolut impecabilă, și o minte de geniu. Rezolva probleme de matematică de clasa a 12a la 12 ani.

Dar pentru că ta-su era ambasador, toată lumea se făcea preș în fața lui, iar el, copil fiind, credea că i se permite orice. Și o luase razna de tot. Nu psihic, pentru că fusese la controale, nu avea nimic. Pur și simplu abuza de teama de ta-su. Și a fost amuzant când a venit bunică-su să întrebe de ce ia bătaie, și apoi și ta-su. Și nu s-a putut face nimic, la fel cum nu s-a făcut nimic când i-a dat foc părului colegei de clasă sau l-a bătut pe un coleg până s-a căcat pe el, la propriu.

Eh, după doi ani de bătăi la fiecare prostie, Bogdan s-a îndreptat. Erau săptămâni întregi în care nu mișca un deget și era cel mai cuminte din clasă. O lua pe arătură, o lua și pe cocoașă.

După care s-a mutat la o altă școală și am auzit că a revenit peste ani să o caute pe dirigintă să îi mulțumească, dar ea murise între timp.

În toată discuția asta cu copiii bătuți mi-am adus aminte de el și l-am căutat pe net. După o carieră prodigioasă aici și în străinătate, tipul are propria lui companie cu peste 200 angajați.

Imposibil, dar realizabil, cum zice filosoful.