De ce nu vor Petreanu, Guran sau Despot să se bage în #colectiv

Identificați ca persoane demne de încredere, Vlad Petreanu, Moise Guran sau Adi Despot au declinat pe rând invitația protestatarilor de a-i reprezenta în fantomatica discuție cu președintele țării. Adi Despot s-a dus probabil pentru a fi totuși și cineva cu capul pe umeri acolo, nu doar faliți moral ca Sorin Ioniță sau alți ONG-iști inutili.

Așadar, câteva motive:

  1. Nu se considera destul de buni.
  2. Nu vor să sfârșească ridicoli, precum Emil Constantinescu sau Ilie Șerbanescu. Cei de vârsta mea țin minte discursul patetic al președintelui în funcție Constantinescu despre cum a fost învins de servicii și nici o vorbuliță despre cum el și Ion Diaconescu erau ocupați cu puterea și ăia de sub ei furau de rupeau. Analistul economic Șerbănescu era foarte vocal și virulent înainte să fie invitat să facă parte dintr-un guvern cu viață scurtă, perioadă în care nu s-a remarcat prin nimic.
  3. Nu au destulă susținere, dacă vor fi propuși vom asista la românismul cunoscut drept “curul în potecă”, care se va manifesta prin “ăștia nu sunt sunt buni, să vină alții. nu știu care alții, dar alții”. Una e să râzi de Oana Zăvoranu și alta e să strâmbi din nas la orice.
  4. Nu vor să intre în curse penibile de tipul Despot sau Petreanu sau Guran sau Liiceanu, care nu folosesc la nimic.
  5. Nu vor să dezamorseze astfel mișcarea de protest, pentru că oamenii vor spune că, gata, au ales un lider și el va rezolva totul, numai că nu e așa de simplu, schimbarea dorită are nevoie și de ceva legi votat.
  6. Pentru că sunt români, și vorba e mai prudentă decât fapta.
  7. Au familii, ai nu vor ca ele sa fie expuse la genul de jurnalism de târla pe care îl practică presa românească. Oricât de groasa ai avea pielea și oricât ai înțelege că o faci pentru binele comun, când ti se porcăie mama sau copiii în modurile în care a3 sau cancan o fac, parcă nu mai e așa frumos. Și cetățenii stau inerți, că nu sunt ei înjurați.
  8. Cu o floare nu se face primăvară, floarea de obicei ajungând să fie murdărită și coruptă.
  9. Oamenii deștepți au certitudini, idioții nu. Vedeți mai jos unul.

 

Iohannis face bine ce face: trage de timp și așteaptă ca oamenii să se plictisească.

 

chilian

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. #9 e fix pe dos.

    00
  2. Vali , tu de ce nu te-ai dus la Cotroceni ? Măcar sa-i iei si la asta un interviu ?

    00
    • nu am fost invitat/propus.

    • Cred ca aveai ceva de zis . De ce nu faci un post cu ce ai fi zis dacă erai acolo ?

      00
    • ar insemna că mă bag in seamă când nu m-a intrebat nimeni.

    • A fugit in Germania :D

      00
    • pai asta faci de-o viata.

      00
    • Ce ai spus tu mai sus e exact ce nu intelege lumea… nu mai e cazul sa ne bagam in seama doar de dragul bagarii in seama. Din pacate e plin internetul de astia…

      00
    • @vali petcu: nu asta e meseria ta?

      00
    • Tocmai ai fost intrebat, iar eu sunt al doilea „De ce nu faci un post cu ce ai fi zis dacă erai acolo ?” sau nu intrebarile noatre conteaza? (nu sunt ironic deloc)

      00
    • Din punctul meu de vedere, facand parte din aproape fix aceeasi generatie, as fi fost foarte reprezentat de Vali. Cred ca si el considera ca mine ca:

      a) ordinarii de politicieni trebuie sa puna in aplicare referendumul de acum 6 ani, 300 de parlamentari sunt mai mult decat suficienti

      b) tara asta are nevoie de justitie ca de aer. Frica de justitie inseamna colectari mai mari de taxe, cu care se pot face investitii, autostrazi, etc ( care sa nu mai fie furate, fiindca te inhata dna-ul indiferent ce „relatii” aveai candva )

      c) ne-am saturat de rotit relativ aceleasi personaje sinistre, nu mai vrem sa plece aia sa vina ailalalti. In cazul de fata „ailalti” ar fi pnl-ul, dar desi consider ca sunt mai ok decat psd.. au si ei suficiente uscaturi si cacaturi.. un suflu nou, chiar un partid complet nou cu oameni noi, nu ar strica deloc.

      Totusi, mi-ar fi fost frica de Vali la Cotroceni fiindca asta ar fi fost in stare sa propuna ca oamenii mai saraci sa nu se mai futa decat cu aprobarea bogatilor. Cred.

      00
    • nu am ce face la cotroceni. la interne, însă… :D

    • bai, voi macar intelegeti mesajul sau sunteti autisti?
      mi se pare ca raspunsul la intrebarea voastra poate fi dedus daca va functioneaza neuronii oglinda.

      00
    • @ vali
      „nu am fost invitat/propus.”

      Păi, poate era o idee bună să ne ceri să ne facem o poză în piață și apoi să ți-o trimitem pe mail, cu datele personale minimale și acordul să ne reprezinți. Ce zici? Că nu e timpul pierdut…

      00
  3. Si atunci nu e momentul sa promovam oameni ca cei din https://m.facebook.com/guvernulstrazii/

    00
  4. Au declinat? Mai citisem de unii care ziceau ca au performat pe scena Colectiv….

    00
  5. A fost o emisiune la radio in care Guran i-a replicat unui ascultator ca nu vrea sa-si compromita cariera de jurnalist pentru cativa ani in politica, ca nu s-ar mai putea intoarce apoi sa-si faca la fel meseria. A mai spus ca el, ca toti cei care fac emisiuni de analiza si se dau pe sticla in prime-time, fac un joc ludic de captivare a telespectatorilor si ratingului. Adica am putea traduce asta ca are un job in industria showbiz-ului care ofera mai multe avantaje personale si siguranta decat zona politicului actual si nu e dispus la bravade efemere.
    Daca ar fi sa privim mai lucid lucrurile, dincolo de a invinui de egoism pe cei in care ne-am fi pus sperantele, miscarile protestatare se vor stinge dupa estomparea emotiei declansate de tragedia din club. Oamenii s-au strans sa isi strige disperarea si sa isi arate solidaritatea, dar au venit nepregatiti pentru a face schimbari. Flutura pancarde in care ALTII sunt indemnati sa faca ceva, sa se simta vinovati si sa actioneze. Nu avem o clasa politica la schimb, oameni noi pentru aparatul administrativ si in general chiar si cei care vin in piata au contribuit, obligati de sistem, la mizeria morala din ultimul sfert de veac. Trebuie schimbate legi fundamentale, mentalitati, trebuie revizuite norme sociale ancestrale. Nu ne putem scutura pur si simplu de naravuri stravechi sub socul unui eveniment dureros. Amarnica si generalizata indolenta romaneasca ne va caracteriza si dupa asta. Majoritatea spargatorilor de seminte sta pe coada la tevelizor si se uita „miscata” la multimea care iese seara de seara. La alegeri voturile multe ghici de unde vin. Lucrurile se vor schimba cu adevarat cand popendulatia asta multa si inerta se va trezi, ca nici la Revolutie nu s-a urnit. Mamaliga inca nu a explodat.

    00
  6. 1. „Dunning–Kruger”
    Fata de ce japite „de scena” am avut in politica (Dolanescu, Teo, penibilul ala de la HiQ), orice din cei numiti ar fi un castig pozitiv.

    00
  7. Apropo de lideri. Daca incendiul ar fi avut loc in celebrul maneloclub Vitan, am fi fost reprezentati la Cotroceni de catre Adi Minune, Florin Salam, Adi vijelie si reprezentantul societatii civile Dan Bursuc? Ar fi mers cu propuneri „fara numar” la Iohannis…

    00
  8. Daca-i fi fost propus, te-ai fi dus? Nu cred, cel putin asa cred sau ai fi procedat ca Adi Despot. Ma crezi sau nu, pentru el am tot respectul inca de pe vremea „Scoala vedetelor” – mi s-a parut a fi cerebral de mic.

    00
  9. @Crișu asa ai face tu? mama ce-as fi zis daca m-ar fi chemat… i-as fi rupt in doua!
    nu ti se pare putin ridicol/pueril ?

    00
    • Eu nu sunt , nici măcar , cel mai …blogăr …deci cuvântul meu e irelevant . Am pus o simpla întrebare si reacția celor de aici pare ciudata …veniți aici dar ziceți ca Vali se bagă in seama in ori ce subiect ?
      Tu asta ai înțeles ca eu ce i-as face ??
      Nu ți se pare ridicol/pueril ?

      00
    • Mai mult decat gestul in sine impresioneaza naturaletea prin care se conformeaza unei prevederi legale indiferent de cat de aberanta sau nu este ea

      00
  10. liviu mihaiu si sorin ionita. vomit.

    Astia se reprezinta doar pe ei si s-au dus la adulmecat cum pot sa o mai puna de un post caldut.

    Pe acesti mercenari nu i-a propus nimeni si sunt tare curios cum au ajuns sa se bage in seama pe la cotroceni.

    00
  11. La punctu 9 e fix invers :)

    00
  12. Ma, da zmenta, agariciul ala, CINE P^%A MEA E!?!?!

    00
  13. Ionita mai merge. Da’ Mihaiu…care a fost pus Guvernator doar ca sa aiba Vantu o batista langa el pe barca? Ce naiba….
    Slab rau Neamtul. A avut pentru cateva zile toata puterea in mana si putea sa dea de pereti cu toti…
    Si sunt de acord cu gazda la 9. Intotdeauna oamenii destepti au certitudini! Idiotii au doar impresia ca au certitudini.

    00
  14. De ce nu luam modelul Islandei – ii drept ca ar trebui modificat putin avand in vedere ca suntem mult mai multi dar….
    Fiecare cetatean recomanda „X” persoane care le cunoaste si care au o conduita morala si sociala adecvata.
    Din totalul de „X” alesi de filtreaza in functie de profil psihologic, IQ, rezultate notabile, etc.
    Din ce ramane – pot face concursuri de competente pe ramura in care exceleaza.
    (pana la urma tot se gaseste acul in carul cu fan)

    Directorul unui spital NU trebuie sa fie un doctor.

    O sa ziceti ca-i mult, ca-i imposibil sau ca nu este timp.

    Tara are nevoie de lideri – actualii ne-au convins ca sistemul este subred – nu zic ca politicienii sunt corupti deoarece ii foarte posibil ca ei sa fi intrat in politica cu ganduri bune si cu avant muncitoresc dar „sistemul” incet incet i-a inmuiat si i-a convis sa treaca „to the dark side”.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube