Daciile se întorc acasă!

Era o chestiune de timp până să se întâmple asta: peste 100 de mașini Dacia sunt înmatriculate lunar în România, aduse din țări străine.

Interesul pentru masinile Dacia care au circulat mai intai in alte tari este de inteles. Drumurile pe care a circulat masina au fost mai bune, calendarul de service mai bine respectat, iar taxele sunt aceleasi ca si pentru o Dacia cumparata din tara (in cazul in care Timbrul de Mediu nu a fost platit). (sursa)

E importantă aia cu service-ul, pentru că, odată ajunse în România, nu vor mai pupa așa ceva prea des. Acum câteva zile, un taximetrist mi se plângea că nenorociții de la Dacia au interzis piesele aftermarket, ca să cumpere lumea piesele lor. Nu piesele aftermarket necorespunzătoare, cum au făcut ei, ci toate piesele aftermarket.

Și, la fel cum s-a umplu lunile astea de BMW X1 și Mercedes GLK, la fel străzile din România se vor umple la anul cu Duster 1.5dci 4×4, 7.000€, import Germania.

far-dacia

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. Daciile bune, noi, aubtrecut de pragul psihologic de 10.000 de euro. Chiar daca britanicii de la carbuyer recomanda ptr trafic urban motorul pe benzina de 1.2 , noi ramanem fixati pe diesel.

    00
    • De ce „britanicii de la carbuyer recomanda ptr trafic urban motorul pe benzina de 1.2”, cand BMW-ul meu seria 5 diesel din 2009 luat second cu 11.500 EUR din Romania, cu motor de 2.0 Efficient Dynamics si 178 de cai consuma 7,5 in oras si 5.2 in afara ? De ce?

      00
    • Cu 11500 de euro iti cumperi 1.5 dci de 90 cp care papa 5-5.5% in Bucuresti cu AC.
      Il plus el cara o masina de 1 tona in timp ce dieselul tau abia cara magaoaia aia de 5’ar care are cel putin 1600kg

      00
    • Ar mai fi si motivul minor ca atunci cand ti se intampla asta:
      https://en.wikipedia.org/wiki/BMW_N47#Timing_chain_problems
      La BMW-ul tau care consuma putin, te trezesti cu o nota de plata de vreo 5000 de Euro. Daca esti norocos sa scapi cu atat…

      Iar consumul este relativ irelevant in GB, in schimb ora de service sare de 100 de euro. Incepe sa „faca sens”?

      00
    • @ Marko si restul diesel-istilor:
      pentru ca fuck the particle emissions, ca doar nu tot noi respiram aerul ala, nu?
      Ati vazut ce iese pe tobele masinilor voastre cand accelerati mai serios, sa va bucurati de marele rahat de 187 de cai ai vostri (ma rog, de fapt, asta e valabil pentru toate diesel-urile)? Cam ce o fi fumul ala negru si dens? Credeti ca sunt basini de ingeri, sau ce?
      Intreba-te si de ce, inca de acum vreo 20 ani, in Tokio este interzisa circulatia masinilor utilitare cu motoare Diesel.
      Consuma mai putin, nu neg, dar cu toate astea, bilantul ecologic e dezastruos, din cauza emisiilor de particule. Poate de-asta pentru oras e mai potrivit un motor mic pe benzina.

      00
    • @Marko Nu stiai cum sa ne spui ca ai bemveu 2litri diesel?
      Si ia zi, cum e cu lantul ala? Mai pica? Mai ia tot motoru dupa el? :D

      00
    • Cum să-ți iei Seria5 cu Motor 2.0?!?

    • @Marko BMW-ul tau diesel la mana a treia ma face pe mine să opresc ventilatia cand stau in spatele tau la semafor. Iar atunci când pui la lucru aia 178 de cai diesel lași în spate un nor negru de funingine.

      00
  2. Chestia asta s-a mai intamplat prin anii 90, cu berlinele aduse din Ungaria, ca sunt mai bune, calitate export. Erau pe dracu.
    Dusted cu volan pe dreapta inmatriculat pe bulgaria?

    00
    • Sa iei Dacie cu volan pe dreapta si sa o inmatriculezi in BG din cauza taxei mari pentru motoarele Euro3/4.
      Asta inseamna sa fii mafiot! :D

      00
  3. lel, fii serios, cu 7k iti iei bemveu

    00
    • True story. De pe CG:
      „Am un prieten care vrea sa cumpere un sedan in 6000 de euro. Nu are nicio pretentie, doar sa fie cat mai fiabila. Am incercat eu sa il conving spre BMW, dar nu vrea.”

      00
  4. Eu recent m-am aflat in situatia de a cumpara o masina second si m-am uitat la Daciile aduse de afara. Eu nu stiu cine a vazut masini aduse din Germania cu km mai putini ca in Romania, ca eu tot ce am gasit aveau peste 120.000 si relativ scumpe, adica in aceeasi bani gaseam din Romania cu istoric service la reprezentanta la 40.000… Asa ca am cumparat o Mazda :) care in acelasi buget ca Dacia imi ofera muuuult mai multe iar la km are 150.000 cu istoric reprezentant.

    00
    • Sa o stapanesti sanatos. Sper sa nu ai probleme cu ea ca o sa astepti cu saptamanile dupa piese. :(

      00
    • Oferă mai multe cu alte costuri de întreținere, pe care le vei conștientiza atunci când vei parcurge kilometrii rămași până la o revizie mai serioasă.

      00
    • Crede-ma cand spun in cunostinta de cauza ca NU e asa! Eu am Logan ca masina de serviciu si are deja 285.000 km facuti. Si costurile de intretinere la un Logan sunt extrem de mari, mai ales daca circuli cu ea cat am circulat eu.
      In ceea ce priveste revizie serioasa depinde la ce te referi, ca distributia e pe lant asa ca acolo nu ma astept la probleme prea mari in viitor. Restul pieselor sunt scumpe daca vrei originale (desi doar cu vreo 10-20% mai scumpe decat originale Renault care merg pe Logan), dar ajung la preturi decente pt piese aftermarket de calitate medie spre buna.

      00
  5. „Nu piesele aftermarket necorespunzătoare, cum au făcut ei, ci toate piesele aftermarket.”

    Am citit de vreo 5 ori si tot nu am inteles fraza asta.

    00
  6. imi cer scuze pentru limbaj. dar ca posesor de Audi A3 trecut putin de 10 ani…pot afirma cu mana pe inima ca TE CACI pe ele de masini nemtesti mai vechi de 7-8 ani

    00
    • am cumparat si eu un opel astra de 10 ani vechime din germania la jumate de pret fata de cat costa un logan nou acum 4 ani. acum are 14 ani si am facut 40.000km cu el. am schimbat: un capat de bara la roata dreapta fata, cablu de la frana de mana, pompa servodirectie (second), arc rupt pe spate.
      costuri 270euro in 4 ani. a mai trebuit sa desfac eu un far ca ii cazuse o parghie la motorasul de reglaj a farului.
      in rest doar consumabile: toba, placute frana spate, filtre ulei benzina polen aer. in 1-2 ani trebuie sa inlocuiesc cauciucurile si distributia.

      in fiecare toamna ma duc cu ea la reprezentanta opel la verificat telescoape, frane, diagnoza electronica, verificat jocuri roti, etc. ce ma uimeste ca in ciuda faptului ca am dat cu ea prin gropi cu viteze mari si am circulat vreo 200-300km pe drumuri forestiere n-are nici un fel de joc la roti.

      luna trecuta am alimentat cu 200lei cand s-a aprins becu rosu si am circulat pana s-a aprins din nou. consum benzina rezultat: 8,1 litri/100km in regim mixt (60% oras cu aer conditonat/ 40% drumuri de tara). avand in vedere ca fac pana la servici doar 15 minute si n-apuca motorul sa se incalzeasca eu sunt multumit de consum.

      00
  7. Tragedia e ca nici aparatele de Dacii nu pot fi întreținute de majoritatea romanilor. Crezi ca dacă și-ar permite nu le-ar schima filtrele și uleiul la timp? Sa cum cârâie ceva sa meargă sa vadă ce-i cu ea?

    00
  8. bai…pe mine ma costa o amarata de lampa 3mil legal sau 1 aftermarket. Da-o dreaq

    00
  9. Ce misto, Dusterele de afara sunt dotate si cu FAP FAP FAP….

    00
  10. Intreb doar Dacia copiaza modelul de afacere de la KIA cu masini ieftine si piese scumpe ?
    Precizare nu stiu care sunt preturile la piese comparat cu alte marci.

    00
  11. Dacia nu poate sa interzica nimic, cel mult pot sa nu iti faca reparatia in garantie la ceva daca descopera piesa de la altii in alte parte in masina.

    Iar dupa ce expira toate garantiile, cine dracu’ ii mai baga in seama cu pretentiile lor?

    00
  12. Daciile din afara au alte configuratii si optiuni, dar daca mergi la Dacia sa ii intrebi zic ca nu e adevarat si ca e aceasi masina… doar ca in tara nu e disponibil pilotul automat si senzorii de parcare, atat,in rest e la fel….

    00
    • Asta cu senzorii de parcare si pilotul automat e cea mai mare tampenie pe care am citit-o in ultima vreme. Pai eu cunosc cel putin 3 dacii noi care au asa ceva si au fost cumparate din Romania! Ei, ca astepti mai mult dupa ele daca nu le au pe stoc pe la vreo reprezentanta asta da. Dar ele se pot comanda cu cele 2 optiuni mentionate de tine. Ce naiba, eu am condus Logan din 2006 cu senzori de parcare montati aftermarket de catre reprezentanta (e OK la garantie) si care functioneaza si azi!

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile