Români cu care ne mândrim: codașii

Dacă e ceva ce urăsc mai tare decât interacțiunea cu statul, acel lucru este să am de-a face în orice fel cu românul prost care vine și el la aceeași interacțiune. Nu neapărat pentru că mă oprește din admirat fauna locală, ci pentru că se poartă conversații inteligente de genul:

– Ce e, doamnă, cu consumul ăsta?!
– E consumul estimat!
– Păi dvs. nu înțelegeți că nu a stat nimeni acolo?!
– Da, se va regla la următoare citire…
– Păi io nu vreau consum estimat! Cine l-a declarat?
– Dumneavoastră, când ați făcut contractul!
– Nu am declarat eu așa ceva!

Sau o familie cu 3 copii de 3-7 ani, care veniseră la o schimbare de contract, dar fără persoana pe al cărei nume era contractul și fără o procură de la aceștia.

Conversațiile și întâmplările astea îți rămân în cap. La fel cum îți rămân și cocalarii de genul ăsta, care stau cu o mână în șold și cu una pe birou, ca la sapă.

coada-1

Favoriții mei sunt oamenii de la cozi. Domnul în cămașă albastră e la coadă după doamna în roz, dar s-a tras mai în dreapta, să vadă el…nimic. Doamna în alb, din dreapta, la fel, nu poate urma o logică simplă: coada înseamnă să stau în spatele celui după care sunt, nu în dreapta.

coada-2

Am o metodă bună de a rezolva genul ăsta de tâmpiți: mă așez lângă ei. Dacă se uită mirați, le spun că nu păreau că stau la coadă, ci așteptau ceva, că coada e după persoana din față, nu în stânga sau în dreapta ei. Majoritatea se enervează un pic, dar nu pentru că sunt proști, ci pentru că cineva le-a spus că sunt proști fără să le spună că sunt proști.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

46 comentarii

  1. Nu ne spune ca plateai si tu factura la ghiseu…

    00
  2. Dacă stai într-o parte ajungi mai repede la ghișeu.
    Se poate aplica și când aștepți autobuzul: stând pe carosabil – șoferul te vede în drum și accelerează ca să ajungă mai repede în stație.

    00
  3. Pozitia „cocalarului” e foarte buna in cazul in care te doare spatele si ai mare nevoie sa stai sprijinit. Mai ales daca stai la coada o gramada de timp ca sa suporti discutiile personajelor care vin acolo ca vitele, dupa cum spui si tu in articol. La banca, dupa ce stau deseori undeva intre 15 si 60 minute la coada ca sa rezolv vreun rahat ce necesita prezenta la ghiseu, de-abia astept sa prind macar un minut in care sa ma sprijin de ceva, mai ales ca am probleme la lombari. Mi se rupe mie in paispe ca ma face X sau Y cocalar cand pe mine ma omoara spatele de la stat in picioare.

    Statul la coada fix in spatele celorlalte persoane e relativ. Poate persoana din fata pute a transpiratie ori a parfum de cacat. Mi s-a intamplat de prea multe ori sa intalnesc asemenea persoane ca sa nu iau asta in considerare cand privesc poza. Cat timp nu ma deplasez atat de mult in stanga sau dreapta ca sa se amestece cozile, care ar mai fi problema?

    00
  4. Si eu mai ies din coada in stanga/dreapta. Dar ies pentru ca de obicei boul din spate imi sufla efectiv in ceafa, lipit de mine. Asta e iar un super-obicei romanesc. Daca sunt 3 oameni la coada trebuie neaparat sa se inghesuie.

    00
    • Daca nu se inghesuie vine autorul si se baga, pentru ca la coada se sta lipit, nu la 1m distanta.

      00
    • @Claudia, Ia să-i fi spus frumos: „Vă rog să staţi mai în spate pentru că sunteţi transpirat şi vă pute gura!” Să vezi ce loc se făcea în jur.

      PS Arăţi bine, nu-i aşa?

      00
    • La cel care-mi sufla in ceafa ii arat buzunarul si-l intreb daca vrea sa se bage acolo. De obicei dupa asta pastreaza o limita decenta. In schimb inca n-am gasit niciun medicament contra celor care iti baga caruciorul de cumparaturi in fund la casa.

      00
    • am vazut chestia asta si la supermarket. ba boule, vezi casa de markat? eh acolo ii si mai sunt 2 persoane, unde stiuletele meu de porumb vrei sa te bagi? alta boala traditional rromaneasca, cand un bou se uita la tine…si se uita…lunggg de parca te cunoaste de undeva. natia asta de roman e data dracului rau de tot.

      00
  5. poate ala din fata pute si te dai mai intr-o parte…. ca daca ramai prea in spate mereu se baga unul in fata ta :)

    00
  6. iar la faza cu consumul estimat…. luna de luna dau indexul la lumina/gaze gen 100-120 kWh sau m3 tot pe undeva pe acolo, depinde de anotimp. in contract mi se pare ca am o estimare de genul 60-80/luna , ai dracu sa fie de fiecare data cand uit sa dau indexul ma trezesc estimat de ei la 200-250 kWh/m3 , adica aproape dublu … asa ca e de discutat… poate oamenii chiar nu-si permit sa plateasca iintr-o luna dublu chiar daca luna urmatoare si-ar recupera banii.
    Dar , da ! sunt multi la cozile astea care sunt picati din luna.

    00
    • Teoretic. Practic poţi să ai parte de o scumpire în interval.

      00
    • Mai ales acum vara când nu e consumul asa mare tot le explic părinților sa începem sa citim indexul ca iarna sa nu ne trezim cu factura mare ci plătim consumul real. În pui mei tata începe sa ridice tonul nu îl interesează. Mai vroiam sa ii învăț sa folosească cardul pe mama dute vezi de treaba le e frica sa nu se aprobe tranzacția și sa nu se facă de rușine au senzația aia de stres ca țin coada în loc. Și multe altele.

      00
  7. Cel mai fain e la coada la supermarket, cand cel din spate te impinge, te pipapie, te loveste, isi pune produsele pe banda desi tu ai pus abia jumatate din produse, si nu mai ai loc sa le pui si pe restul. :)

    00
    • apropo de coada la casa: consider ca e de bun simt ca la supermarketurile de cartier (gen Mega Image), unde nu au banda, sa astepti pana casiera a ridicat ultimul produs, si abia dupa aia sa iti asezi tu produsele. Exagerez?

      00
    • pai da cum ?! daca se termina banda si el nu mai apuca sa puna produsele ?

      00
    • Pe reprezentanta faunei locale as impinge-o si pipai si eu.

      00
  8. Orice am face, coada este si va ramane mult timp in adn ul nostru

    00
  9. Eu asa fac cand am inspate indivizi ce depasesc 59 in oras si 80/90 afara si imi dau flashuri. Incetinesc la 50 respectiv 75. Doar taranii depasrsc vitexa legala.

    00
    • Nu, nu e bou. Doar daca respectul fata de lege te face cumva bou. Insa in lumea mea n-am auzit de asa ceva.

      00
    • @Bit: Te asigur ca e bou daca cineva vrea sa il depaseasca ( indiferent daca respecta sau nu limita legala) si el ramane pe banda 2, in loc sa mearga frumos pe banda 1.

      Nu este treaba soferilor sa incetineasca ceilalti participanti la trafic.
      Sa ai grija cu Charles ca la urmatoarea calatorie te va trage pe dreapta sa verifice actele masinii.

      00
    • Prietene, te asigur ca nu doar taranii depasesc viteza legala. Taranii sunt aia care stau pe banda a 2a desi merg cu 59 si altul vine cu 79, ca poate are o treaba pe lumea asta, nu sta sa admire peisajul si nu poate depasi. Nu-i problema ta cu ce viteza circula vecinul, el nu te incurca pe tine, nu-l incurca nici tu pe el.

      Decat sa mergi cu 80-90 afara, mai bine lasa sofatul si ia microbuzul ca ajungi mai repede. Desi nu cred ca duci lipsa de timp liber sau sinapse libere.

      00
  10. Ultima coada la care am stat a fost la vot. La supermarket nu prea poti sa consideri coada, cel putin nu atunci cand stai doar dupa unul pentru ca celalalt e deja la casa si plateste.

    00
  11. Noi, când stăm la coadă, stăm la coadă în poziția drepți, cu 45 de grade între degetele mari, cu degetele mijlocii lipite pe cusătura blugului și privirea drept înainte.
    Astfel, demonstrăm că în patrie e o atmosferă de ordnung und disziplin și nu ne mai ia Zoso la ștangă.

    00
  12. Nu prea pare sa ai probleme in viata daca te framanta cei care nu stau aliniati ca la carte in cozile de la ghisee :P

    00
  13. Nu-ti mai apare numarul de comentarii pe home page, desi sunt. Zic si eu..

    00
  14. Lasă-mă că nici cu fruntaşii nu stăm mai modest. Ăia care tre să fie ei primii cu orice preţ. Gen: ” Sunt operată!”, „Intru să pun doar o întrebare”, „Am fost după domnu”, etc.

    00
  15. pana la urma, estimasei sau nu consumul?

    00
  16. La sapă, după cum vezi, se stă cu ambele mîini pe unealtă. Mîinile în şold le pui doar cînd vrei să-ţi îndrepţi spatele. Totuşi, ce îl califică pe tipul ăla drept cocalar? Eu văd doar un tip destins şi relaxat, obişnuit cu cozile. Părerea mea. Diriga mea ne-ar fi provocat să rezolvăm o astfel de situaţie în mod elegant. Ştiu cum ar fi procedat ea. Ar fi întrebat cine este ultima persoană la coada respectivă, ar fi anunţat că ea este acum ultima persoana, după care s-ar fi aşezat pe scaunul/banca din instituţia respectivă aşteptîndu-şi rîndul, eventual citind. Asta înseamnă să te lase cineva să descoperi că eşti prost fără să te jignească. Soluţia ta, să nu te superi, nu te transformă decît într-o altă categorie de prost, unul impertinent.

    00
  17. NOU
    #40

    Doamna in roz avea fundul bombat?
    Poti sa ne raportezi te rog de la fata locului?

    00
  18. Pentru cazurile in care nu este obligatoriu de mers la Electrica:
    https://oficiulvirtual.electricafurnizare.ro/

    00
  19. Deci, metoda civilizata nu ar fi sa intrebam care e ultimul si sa ne asezam pe scaun? Ar fi sa stam (neaparat!) unul in spatele celuilalt? Da’ cat spatiu sa las? Sa-i suflu in ceafa sau sa ma pun 2 metri mai in spate?

    Plm, pe bune ca ai niste ideei cateodata demne de un pensionar comunist..

    00
  20. La noi la Italia…

    00
  21. ” ca coada ” = cacofonie ???

    00
  22. Bine ca nu esti vreun functionar public. Ai fi unul din aia cu pretentii de general in rezerva, eventual administrator de scara, probabil te-ai uita urat la oamenii care nu stau drepti, ci aplecati la ghiseu. E destul de ok blogul tau, dar il citesc cu o mana pe sold si una pe c__e, sper sa nu te superi!

    00
  23. La Enel e de groaza sa astepti, dar le Registrul Comertului e chiar interesant ;)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile