Robbie Williams și generațiile care vor veni

Generațiile care vor veni după noi vor avea mai mult noroc. Mă rog, unii. Eu îi voi povesti copilului meu cum e la concert, cum nu te duci cu bricheta metalică, cum te duci băut și mâncat și, eventual, iei un suc imediat cum intri. El va fi ok. Alții cu părinți normali și logici vor fi ok.

Ceilalți vor avea părinții care au răbdat de foame și sete la absolut toate concertele care au fost până acum și n-au învățat nimic de la nici unul. Pentru că românul e obișnuit să aibă grijă cineva de el: întâi statul comunist, apoi statul iliescian, apoi plânge că e șomer și că n-are nimeni grijă de el. Cineva, altcineva, trebuie să ia tot timpul măsuri pentru ca el să se simtă bine. Toată lumea, mai puțin el, trebuie să facă ceva pentru el. Cineva trebuie să ne facă autostrăzi și locuri de muncă, doar votăm o dată la patru ani, ce naiba, nu avem timp să ne ocupăm de asta zi de zi.

Aseară la Robbie Williams au fost cozi la băutură. Am vărsat o lacrimă. E revoltător cum cineva trebuia să facă ceva pentru ca oamenii să se bucure de concert și n-au făcut.  Vor înjura organizatorul, se vor jura că nu vor mai merge niciodată la un concert și la următorul vor face la fel. E prea greu să își ia măsuri de siguranță sau să se pregătească. Lasă ca mergem acolo și au alții grijă de noi.

La ultimele concerte știam placa: beam un energizant cu o oră înainte, făceam un pișu înainte să intru sau fix când intram, luam ceva de băut și apoi îmi găseam locul și nu mă mai mișcam de acolo. Plus, acum există așa ceva sau așa ceva, cu care treci lejer de controalele de la poartă.

Pun pariu că, dacă scriam un articol despre pregătirile pentru concert, lua 10 like-uri maxim de la toți mergătorii care acum vor da like la toate articolele despre cât de nasol a fost.

sticla

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

121 comentarii

  1. Mda, nu pot sa nu observ sirul de plangaciosi de pe Facebook care au stat la coada la suc, apa, manacre, prezervative, whatever. Si vazandu-i nu pot sa nu ma inttreb ce plm e in capul lor? Chiar e greu sa vii in mortii tai mancat si baut? sa iti iei din timp o amarata de sticla de apa. Ajung sa cred ca toti fatalaii astia se duc doar ca sa stea la cozi, pentru ca altfel nu imi explic cum dracu nu se pot abtine. Adica, nu e ca si cum ai fi copil mic si nu poti rabda. Geez…

    00
    • Amice , esti idiot. Show-ul a durat de la 18,00 la 23,00. La ora la care a inceput concertul, erau 33 grade la umbra in Bucuresti. Deci , „in mortii tai” , trebuia sa bei apa pe la 5 cand plecai de acasa si iti ajungea toata seara ,nu? Eu am ajuns la 6 juma si deja erau cozi si la kkt-ul ala de card, si la bere/apa. As vrea sa te vad pe tine intr-o criza de deshidratare cum rabzi tu de sete, ca nu esti copil, ” in mortii tai”.

      00
    • Sa inteleg ca au fost multi care au rabdat de sete. :)))). Oricum e faina ideea „Lasa pendula ca ma descurc eu prin 60000 de oameni pana la chioscul de apa”

      00
  2. Cum pisici sa te duci 4h la un concert si sa nu bei 0.5l de apa inainte sa intri…. daca e cald nu mori 4h si nici la baie nu trebuie sa te duci… daca vbim de st (care acum o da in gard din ce in ce mai des), imi pare rau, dar am 20 de prieteni care au pus selfieuri sa crape dujmanii si nici unul nu era la coada… si nu ii consider pe toti niste mega super genii… corporatisti, na;))… dar e greu cu hidratarea in avans…

    00
    • Asta cu ”de ce n-ați venit hidratați” e o prostie. Unu, în căldura care-a fost, dublată de prezența atâtor oameni, orice hidratare își pierde efectul și necesită refill periodic. Și doi, hidratare prealabilă înseamnă nevoia de toaletă. Aspect care am dubii că a fost mai bine organizat decât cumpărarea de apă, deci dacă nu pierdeai ore în șir la coadă la apă, le pierdeai la coadă la toaletă.

      00
  3. n-am fost la vanghelionul asta
    dar problema cu statul la coada pentru o sticla cu apa/bere
    e unul din motivele pentru care nu mai frecventez genul asta de evenimente la noi in tara.

    @dan, tu poate ca atunci cand te duci la un eveniment (indiferent de natura lui) te duci „mancat si baut”
    dar nu toti suntem asa.
    unii mai mancam si bem cand avem chef.
    apoi sa-ti iei din timp o amarata de sticla cu apa n-ai cum s-o iei pentru ca nu ai voie cu ea in incinta evenimentului – daca ai fi frecventat evenimente de genul asta ai fi stiut amanuntul asta.
    da, poti rabda sa nu bei ceva. dar ce rost mai are sa mai ajungi la un astfel de eveniment daca te duci sa tii post? ma duc ca sa ce? sa stau pe scaun ca la filarmonica si sa nu scot sunete deranjante?

    00
    • Hai ma, lasa-ma. Nus cu plm, dar la toate concertele la care am fost, si nu sunt putine deloc, am avut minim o sticla de jumate de apa minerala in rucsacul pe care il port zilnoc. Si nu m-a controlat nici pulea si daca m-a controlat, nu.mi-a zis nimeni nimic. Niciodata. Asa, de fatalai sunt satul, mai cantati si la alta masa.

      00
    • Nu ma, nu te duci sa stai pe scaun ca la filarmonica,dar nici sa stai la coada la bere si apa. Mai da-o in colo de prostie
      Te duci sa te bucuri de spectacol, de muzica, de placerea de a asculta un artist in adevaratul sens al cuvantului. Nu cred ca lesini 4-5 ore, chiar nu cred. Sau daca chiar lesini, stai dracului acasa, nu te duci si.pe urma plangi pe facebook sau si mai rau, ca oligofelrenul ala de la protv ca organizarea a fost de kk si ca tu o sa faci reclamatie la opc pe motiv ca ai stat la coada la apa si bere si te-ai simtit umilit. Sictir de asa oameni.

      00
    • @dan
      diferenta e ca ceea ce faci tu eu faceam in liceu.
      acum nu-mi mai permit sa umblu cu sticla in rucsac/maneca sau chiloti, vorba cuiva de mai devreme.
      in conditiile in care toate evenimentele de acest gen au ca regula „este interzis accesul cu produse din afara evenimentului”

      cand o sa mai cresti si tu o sa vezi ca viata e mai frumoasa cand nu trebuie sa cari dupa tine apa la un eveniment care deja iti pune la dispozitie apa contra cost.

      si in calatorie/concediu/vacanta sa stii ca poti pleca fara branza de acasa, fara ceapa, fara apa etc.
      viata e mai frumoasa in felul asta.

      00
    • parca ideea de a merge la concert era de a te relaxa, nu de a vedea daca poti rezista in caldura 5 ore, hidratat in avans, pisat in avans, pregatit cu bauturi si batoane enrgizante. WTF , nu ma pregatesc pentru iarna, nu ma duc cu cortul. Ies in oras, ma relaxez, il ascult pe un om cum canta. E de bun simt ca intr-o societate civilizata sa nu fie nevoie de pregatiri de razboi atunci cand mergi la un concert. Cat despre Dan, poate rezistam, induram, etc, dar de ce dracu sa o facem? In secolul 21, cand lumea zboara pe luna si face poze planetei Pluto, vreau ei eu in Romania un minim de confort (mai ales ca platesc pentru el)

      00
    • Dan, când zici „nu cred ca lesini 4-5 ore, chiar nu cred”, te referi inclusiv la oamenii ăia care au fost cărați pe brațe până la ce mai apropiată ambulanță? Că n-au fost 2-3.

      00
    • @dan, la unul dintre concertele lui Andre Rieu m-au pus să arunc cana-termos care era goală. știam că nu trebuie să vin cu sticle cu băuturi, dar aia era cana mea de cafea (că am fițe, îmi place s-o aduc de acasă), și-mi trebuia luni. in plus, mi-am închipuit că nu o să am probleme cu un recipient gol. uite că au fost. nu am trecut până nu am aruncat-o.
      nu aveam unde s-o ascund pentru că nu treceai dacă nu-ți deschideai și aratai poșeta/rucsacul/ce mai aveai la tine.
      și așa, ca idee, dacă stau în caldură/soare eu leșin (la propriu) și după o oră, nu după 4-5. am tensiunea mică, din cauza deshidratării scade până pic.

      00
  4. Nu au avut voie sa intre cu apa, nici in sticla, nici in pahar, ce nu intelegeti??? Asa a fost si la Andre Rieu, s-a stat la coada zeci de minute pentru o apa Dorna la 0,5 care a costat 10 lei!!

    00
    • sa inteleg ca lumea merge la concerte doar ca sa bea apa?

      00
    • Dar oare pe drumul pana la concert chiar n-au gasit vreun magazin de unde sa isi procure apa cu 2 lei si sa o bea pe drum inainte de a intra? Sunt sigur ca nici n-au cautat… De asta concertele gen ”festivalul berii” are atat de mare succes in Romania, pentru ca noi mergem sa bem si sa mancam, nu mergem acolo pt artist…

      00
    • Pai vrei sa creada ceilalti ca esti sarantoc? Normal ca trebuie sa stai la cozile alea pentru ca-ti permiti.

      00
    • Daca esti femeie iti pui sticla de apa in geanta. Nu te cata’ nici naiba acolo. Si hai sa fim seriosi, cati barbati singuri au fost la concertul asta? Toti au avut vreo duduie pe care o puteau echipa cu o sticla de apa, inghetata in prealabil, in papornita.

      00
    • Roxani, lumea care a fost spune că s-au controlat gențile – chiar și cele atât de mici, încât era evident că n-au cum încăpea sticle de aă în ele. O fi o conspirație a celor 65.000…. mint cu toții.

      00
    • @roxani, la concertul lui Andre Rieu m-au căutat în geantă. pe mine și pe restul lumii care avea bilet și voia să intre. nu și-au pus ei mâinile pe geanta mea, dar au cerut s-o deschid larg. n-am trecut până n-am făcut-o.
      nu știu de ce, dar așa îmi închipui că a fost și la Robbie.

      00
  5. crezi ca este asa de usor sa inveti din experientele trecute? ai auzit pe cineva care sa zica: ce prost am fost ca nu am luat apa de acasa? e mult mai usor sa zici de alti ca sint prosti ca nu au ce iti trebuie tie, pt ca de aia ai platit bilet ca sa ai conditii. probabil ca cei care au organizat concertul nu sint roman, pt ca se stie ca romanul este organizat si stie sa planifice totul:):):):)

    00
  6. lumea merge la concerte ca sa bea apa??

    00
  7. Du-te la Beraria H la concerte si te serveste la masa. Artisti de-astia, mai mioritici .. still cool tho.

    00
  8. Numai mergatori profi la concert aici, care stiu clar cum sa reusesti sa bagi sticle de apa in chiloti si sa treci de paza.

    00
  9. Well, ,eu am fost la Robbie la concert la Milano pe San Siro în 2013 și am stat și eu la coada 10 minute însă nu mai mult. Si erau multe baruri. Ceva vina au și organizatorii nu doar consumatorii

    00
  10. Zoso, ca principiu iti dau dreptate. Sa va povestesc celor care nu ati fost aseara cuma fost de fapt: am ajuns la 19.00 la metrou izvor (da, chiar nu am putut pleca mai devreme de la munca…), la cele3 chioscuri de la metrou jos si la al 4 lea de la suprafata nu mai era apa (deloc). Am intrat la festival, am stat aprox 30 min la coada sa incarc un card, dura procedura cam 1 min pe om spre deosebire de 15 sec cat ar fi fost daca era cu jetoate (pt asta BT is dead to me) pentru ca era prima data cand vedeai asta si fiecare intreba ce si cum. Era doar un anunt care iti spunea ca poti incarca/lua banii de pe card pana la max ora 23.00 (intamplator ora la care a terminat robbie de cantat, absolut intamplator). Apoi direct la coada la bautura, unde am stat fix de cand a inceput pana a terminat sa cante lemar, dar macar am reusit sa iau 2 ape si 4 beri – cat stateam eu la coada s-a terminat apa plata… ma intreb cat o mai fi avut minerala… si cat de prost sa fii sa nu ai destula apa de vandut la un eveniment de 5 ore in caldura, cand unii oameni ar fi dat hainele de pe ei pt un pahar cu apa… Cam asta a fost experienta mea, nu intru in detalii de cum m-am simtit si cum am perceput organizarea ca sunt femeie si, se stie, exagerez :) Mai precizez doua lucruri: la 65.000 de oameni anuntati astia aveau 3 zone de bautura, cu 4-5 corturi in fiecare zona, si cu aprox 6-7 oameni la vanzare in cele 4-5 corturi. Procesul era urmatorul: iti lua comanda, batea pe o tableta ce ai comandat, iti dadea bon de la POS, cineva aducea bauturile la tine si erau mereu 2 maxim 3 care puneau manual bere in pahare. Dura cel putin 10 min de om, iar cand eram eu la coada deja fiecare lua de pe 5-6 carduri ca sa nu mai stea o data. Si se stricasera pe rand doua POS-uri. Prin comparatie, la rock werchter unde erau 88.000 anuntati, fiecare zona de cumparat bautura avea o masinarie automata care incarca bere in 6-7 pahare simultan, nu m-am gandit sa numar cate zone erau ca nu am stat niciodata mai mult de 2 min sa cumpar orice. In concluzie, n-o fi mare lucru dar eu nu mai calc la niciun concert organizat de DandD astia in RO, nu voi folosi ever niciun produs de la BT si sper ca amaratii aia care vindeau bautura sa isi revina weekendul asta ca erau morti si complet depasiti de situatie…
    PS: cum spunea o prietena, ar fi interesant de aflat cati bani neconsumati au ramas pe cardurile alea, a cui a fost ideea si cine isi ia bonusul pt marea vanzare de aseara.

    00
    • Exact. Din pacate cei ce vb aiurea nu au fost acolo si este extrem de usor sa privesti dinafara.

      Cum sa nu bei 4-5 ore macar un pahar de apa la 30 grade ?? Cum ? Ai 60k de spectatori, calculeaza macar un pahar/pers si ar fi rezultat ca mai mult de 10k de spectatori nu ai fi avut cum sa servesti.

      APA..APA..APA…nu exista apa. La mancare nu era nimeni ! Dar acolo nu vindeau apa. Unul nu cumpara mancare sau alte tampenii…90% vroiau ceva de baut, pt ca nu puteai sa rezisti fizic fara sa bei ceva la temperatura de afara. Sa vezi lumea cum cara paharele de apa pt ca la sticla nu se vindea si beau pe loc 2-3 pahar cu apa pt ca nu aveai cum sa le duci. Cand ajungeai in fata radeai 2 beri si 2 pahare cu apa dupa 2 ore de coada si mai luai si 2 cu tine….era logic.

      Unde este protectia consumatorului aici? Nevoia primara de APA, pe care nu aveai cum sa o procuri…apa s-a terminat la un moment dat..au adus alta fiarta !!!

      Vali din pacate aici gresesti, generatia ce vine se duce civilizat la concert, vrea sa poata sa bea un pahar cu apa in cele 4-5 ore si sa se bucure de spectacol, asta pe banii ei.

      Daca aseara venea cineva cu un pahar cu gheata la mine dupa ce am stat prima ora la cozi si mi-ar fi cerut 50 lei pe el…cu siguranta il cumparam. De cand am intrat nu mi-am propus recuerarea banilor ce ar ramane pe card. Mi-am dat seama si de suedejeala asta a Bancii Transilvania! Scot toti banii pe reclama cu cate 5-10 lei de la fiecare card ce au ramas.

      Asta ca sa intelegeti cu ce am ramas eu de la concertul de aseara, cum organizatorii au putut sa strice tot ! Rusine !!!

      00
    • „3 zone de bautura, cu 4-5 corturi in fiecare zona, si cu aprox 6-7 oameni la vanzare in cele 4-5 corturi”
      organizarea asta pentru 65.000 de oameni se numeste organizare proasta.

      pana si psd-ul cand a dus protestatarii in strada (2012 ) prin propria organizare, tot a reusit sa serveasca mai multi „clienti” decat au reusit astia :D
      cel putin i-am vazut cum se distribuiau baxurile cu apa si pachetele cu mancare

      00
    • Bre, Adriane. Ia de invata de la camila! Trebuia sa bei de acasa si sa stochezi. Ideea de afacere..daca mai stiti costumele pe care le purtau aia in filmul Dune. Te pisi pe tine, costumul colecteaza, purifica si-ti muta lichidul in gura pintr-un furtunel. Voila! Problem solved.

      00
    • @ioana: corect! am stat ca boul la coada si am luat card cu 30 ron pe el, apoi am renuntat sa mai stau la coada pentru bauturi. probabil ca nu sunt singurul in situatia asta.

      00
  11. Așa va trebuie dacă mergeți la concert la toți handicapați.

    00
  12. Confirm cele scrise de Ioana. BT is dead to me , too. Probabil au facut chestia asta cu cardul BT pentru reclama/awerness, pentru ca taxele la emitere sau plata erau 0, dar si-au luat injuraturi de la 60k oameni. Cum baaaaaaaaaa sa pui 2 cititoare din alea la un cort la care erau 4-500 de oameni la coada????

    00
  13. Io n-am inteles, pe unde te dai cu gelu’ ăla energizant? Adică este pentru uz intern, sau extern? Sau amândouă?
    ;-) WINK!

    00
  14. Total de acord cu tine in mare parte, dar link-urile din articol sunt la niste produse total nepotrivite in astfel de circumstante. De curiozitate, ai incercat vreodata un gel energizant Isostar? Si daca da, cat ai rezistat fara sa bei apa dupa?

    00
  15. Bai, deci nu cred ca exista concert la care sa nu fie probleme. Suntem noi o natie de plangaciosi sau de incompetenti? Stiu, e foarte greu de raspuns. :-D Urmeaza Untoldu’, la ala merg si eu, sa speram ca nu o sa urmeze acelasi tipar cu evenimentele din ultima perioada…

    00
  16. Mi se pare logic: orice roman ar trebui sa stie ca tre’ sa se cace acasa – daca nu il scapa, sa faca o clisma!(nu de alta, da’ s-ar putea sa mearga la concert pe o autostrada unde, orice roman stie, nu ai voie sa ai nevoi de-astea animalice). In plus, ai uitat ceva: orice roman stie ca nu te duci la concert fara cizme.
    Pe scurt, tu ne explici ca, decat sa ceri ca cel responsabil sa astupe groapa din drum, mai bine o ocolesti (over and over) si nu te mai plangi ca tristu’. Romani nesimtiti: se asteapta ca ala care le-a luat banii sa le si ofere ceva in schimb. Cu mentalitatea asta vom ajunge departe, precis…

    00
  17. noah, lamentari nu am vazut decat cateva, de la vreo 2-3 bloggeri.
    Oricum, motivele imi par indreptatite. ca organizator, stiind ca iti vin 60000 de oameni la concert, sa nu fii atent la chestii de genul asta tinand cont de canicula de afara, denota destul de multa ignoranta si incompetenta.
    Vorbim de 60000 de oameni si doar 5% dintre ei daca se duc in perioada aia sa-si ia ceva de baut, se creeaza cozi foarte mari.
    Partea cu chipsurile si alte junk-food o inteleg, in fond poti sa fii prevazator si sa te duci deja hranit, la concert, fara sa mai stai la cozi.
    Dar cu apa, asta e chestiune diferita, mai ales pe canicula.
    Probabil primeaza ratiunea de business, mai putin spatiu pentru utilitati inseamna mai mult spatiu pentru mai multe locuri de spectator.

    00
    • Bai da’ ce jegosi de organizatori, nu puteau sa dea si ei pe gratis apa, mai ales avand in vedere pretul piperat at biletelor… Nu mai zic de faptul ca apa se vindea la pret de Sahara in mijlocul Bucurestiului. Numai profit au in capatana lor, ii doare in paispe de oameni.

      00
    • @KLF: esti un dobitoc, la fel ca si aia care au organizat.
      Daca aveau numai profit in capatana, mai puneau 20 de chioscuri, sa nu piarda clientii care nu au stat la cozi sau nu au apucat sa ia.

      00
    • @Alex: Bai cap de pluta, alea 20 de chioscuri in plus inseamna investitie (adica bani cheltuiti cu amenajarea/angajati/transport marfa). Sau tu ai impresia ca alea sunt pe gratis?

      Cand sustin ca au avut numai profit au in capatana lor, ma bazez si pe faptul ca grosul banilor l-au luat din bilete si de la sponsori. S-au vazut cu sacii in caruta si nu le-a pasat lor ca nu sunt suficiente chioscuri. De preturi ca sa mai zicem, si de faptul ca n-au permis accesul cu apa la concert…

      00
  18. Ca participant la proclamatia de la Blaj…cateva chestii am notat si eu:
    1. Buna ideea cu cardul dar…trebuia sa afli „pe surse” cat costa o apa sau o bere (baiatul cu care m-am intersectat la punctul de vanzare mi-a zis sincer ca habar nu are) ca sa estimezi ce pui pe card.
    2. proasta ideea sa fie retragerea de bani pana la 11. Daca vroiai bani inapoi sigur pierdeai o parte din concert.
    3. S-a stat mult la cozi si datorita faptului ca existau persoane (nu putine) care doreau sa faulteze randul (randurile exterioare). Oricum au fost un pic depasiti de numarul de plaiesi prezenti
    4. Cu tot respectul pentru tine si ca un consumator frecvent de suplimente ce sunt. Is**** no way. Exista alternative.
    5.la treaba cu apa e discutabila situatia.Se pare ca nu prea era voie cu nimic din afara. Am vazut o tona de ape la 0.5 oprite la intrare…un munte de apa si plastic. Poate unii au trecut nu stiu. Unde am stat eu nu a avut nimeni nimic de afara (bauturi)
    6. Partea trista pe care eu nu o inteleg si poate o explica cine e mai in tema: sa vii la concert sa stai pe fb..sms..mms..imessage in timpul concertului in picioare. 169 de ron ca sa dai sms din piata constitutiei…trist. concluzia: multi au mers de umplutura.
    7. Partea ft trista: sa fii megastar in varful carierei si sa canti coveruri dupa altii. Imi este peste puterile mele sa inteleg asta. E ca si cum nu poti sa iti sustii show-ul cu muzica ta..sau? Poate ma lamuriti voi.

    00
    • Williams nu e varful carierei. N-a mai scos ceva decent de peste un deceniu. Concertul a constat in hiturile vechi, ceva coveruri si de restul umplutura. Daca n-ar fi fost hiturile alea vechi nici dracu’ nu venea.

      00
  19. n-ai dreptate. am fost la zeci de concerte pe stadioane. si la vreo 10 festivaluri mari.
    doar la stones si la robbie am intampinat problema asta. doar eu am numarat vreo 10 locuri unde se mai puteau pune niste corturi cu bautura. eu am ajuns pe la 7:30 iar cozile erau deja imense.
    in stilul asta o sa ma duc doar la ce organizeaza emagic. la watters, unde au fost tot cam atatia oameni, n-a fost absolut nici o problema.

    faci si tu pe desteptul ca sa te afli in treaba.

    00
  20. Ai varsat o Lacrima lui Ovidiu poate…

    00
  21. Eu am baut juma’ de litru de apa fix inainte sa intru. Era ora 18.20. Pana la 23 nu am murit, dar mi-a fost cea mai crunta sete din ultimii 20 de ani. Cozile erau imense. Am ales sa ma bucur de concert, nu venisem sa stau la coada, nici macar la apa. Misto pe scena, de rahat organizata treaba cu serviciile. Cardurile alea au incurcat toata treaba.
    E de porc sa nu ma lasi sa intru cu o sticla de apa, dar sa nu-mi lasi conditii sa pot cumpăra una.
    Rațiunea de a interzice intrarea cu apa a fost de natura pur comerciala. Le era teama ca nu vor mai face vanzare. Dar ei nu au fost in stare sa vândă cat ar fi vrut oamenii sa cumpere. Asta e de porc. Treaba cu interzis cu PET de apa din rațiuni de securitate este o minciuna. Se vindea bere la doza. Aia nu mai putea fi aruncata nimănui in cap?

    00
  22. da zoso, ca de obicei le stii tu pe toate.tu ai reteta, ceilalti doar niste cretini. ce e asa greu de inteles ca este ok sa vrei si o bere? sau o apa? sau orice altceva? ce e asa greu de intel;es ca nu e ok sa stai o ora la coada in ditai caldura? vorbesti de concert de parca ar trebui sa te pregatesti de razboi, sa iti iei provizii… nu zic ca nu e bine sa faci asta, jos palaria pt cei care au facut-o si s-au descurcat, dar aia care s-au plans de harababura organizatorilor au toate motivele sa o faca.

    00
  23. au avut astia probleme cu cardurile alea la Download si voi vreti sa merga lucrurile perfect in Romania.

    00
  24. Concertul asta s-a organizat in mare parte din banii nostri, a 65.000 de oameni. Asta inseamna 3 milioane de euro cel putin. Ajutorul presupune o gratuitate. Noi am platit o organizare si un performer. Repet, am platit minim 3 milioane de euro. Asa ca articolul tau pica din start, cu aberatii ca romanul se plange mereu si vrea sa fie ajutat. Bine ca ai blog !

    00
    • Zicem asa: 50000 participanti x 200 lei/ bilet = 22.321.428 euro la curs de 4.48 lei

      00
    • @claudia cred ca tocmai ai inventat un nou tip de calcul sau ceva.
      In matematica clasica (50000 x 200) /4.48 = 2.232.142 euros sau ce vrei tu.

      00
    • wow eu am facut alt calcul 60000 *300 ron=18000000(medie de calcul nu stiu exact cate bilete..etc) si imi iese aproximativ 4 mil euro…..RW a fost platit cu 1.5 mil euro daca asa se spune…deci 2.5 mil euro pt alte cheltuieli(transport, cazare etc)

      00
    • ITT: ne futem in ea de scoala romaneasca

      00
  25. Adica erau carduri bancare si nu era contactless aka NFC cum are ING? Ce distrusi :))

    00
  26. Avand in vedere ca nu te lasau cu sticle inauntru… avand in vedere ca acel concert a durat cat a durat si avand in vedere ca era canicula afara, tu chiar vrei sa spui Zoso ca ai fi rezistat 4-5 ore fara, chiar daca ai venit mancat si baut de acasa? Nu prea cred. Apa aia o elimini si prin transpiratie, nu e ca si cum toti au avut umbrele si ventilatoare langa ei sa nu transpire, sa stea ca seicii sub un baldachin la umbra. Organizarea a fost de tot rahatul. NU este normal sa pui gherete putine de apa, BT-ul a dat crash si asa mai departe… Normal ca s-au comportat multi cum s-au comportat (referitor la articolul lui Bunescu)… vrei sa bei o amarita de apa si stai o ora pentru asta.

    00
  27. Romanul bea mult. Mai ales target-ul lui Williams, alea divortate de curind. Adica feministe.

    00
  28. Eu nu mă duc la concerte în aer liber. Never ever. Ascult muzică destul de mult, dar să stau la grămadă cu toți nespălații sau cu toți hipsterii cu aere de metrosexuali cool, doar ca să mă zgâiesc la marile „vedete” care ajung să cânte în România la 10 ani după ce li s-a terminat perioada de glorie? Nope nope nope! :D

    00
    • E si mult mai ieftina strategia ta. La fel si cu „marile vedete” , vezi world turul AC/DC (care au fost si la noi) din zilele noastre, stadioane pline de 50000 oameni , sold out cam peste tot.

      00
    • MariusN: ca tot ai dat exemplul asta – imi plac cateva melodii ale celor de la AC/DC, insa nu destule cat sa umple lungimea unui concert. Si cam la fel cu toti artistii. In plus, nu simt nevoia sa ma aflu fizic in prezenta lor.

      00
    • MariusN: un alt exemplu – sunt microbist de mic, insa n-am mai calcat pe un stadion de la inceputul anilor 90, cand am vazut vreo doua meciuri ale nationalei de tineret. Iar inainte de asta, am fost o data pe fostul stadion Petrolul, la varsta de 5 ani, insa la pauza am vrut sa plec. La fel: imi plac unele meciuri ale echipei locale, tin cu ea, tin si cu Steaua, ma mai uit si la Nationala, dar pe stadion in Romania, nu mai am ce cauta.

      00
    • Am inteles de prima oara. Nu trebuie sa repeti la nesfarsit ca tu nu mergi nici acolo, nici acolo. Insa tu ai sentimente incerte in ceea ce-ti priveste alegerea iar incerci din rasputeri sa te convingi de valabilitate. E gresita! Ascunde frici si frustrari.

      00
    • Da, Leo, stiu, tie ti-e foame, dar nu cumperi mancare pt ca e scumpa. Am inteles. Tu mananci rahat. Gratis.

      00
    • @Razvan – pe tine cine te-a bagat in seama?
      @Pellini – cum le stii tu pe toate, ca un om mare. Ntz, ntz, ntz…

      00
  29. De ce naiba nu imi apare comentariul meu?

    00
  30. Eu am fost la concert… a fost SUPER…CE MA DERANJAT…NESIMŢIRIIIII…CARE AU VENIT LA CONCERT SA SE PLIMBE STANGA….DREAPTA…??.ca re au venit sa BEA MULTA BERE….CARE AU VENIT LA.ORA 20…CARE AU VENIT PT DELIA( CRED CA..LA ORA 20:30…SE PLIMBAU STANGA DREAPTA FARA ROST)…ETC….
    EU SUNT INSARCINATA IN 5 LUNI,AM AJUNS UN PIATA LA 17…AM LUAT O INGHETATA SI APA…AM CAUAT LOC LA UMBRĂ… CAND A INCEPUT CONCERTUL AM AVUT LOC BUN PE BORDURA( SUNT MICUŢA…ALTFEL NU VEDEAM…)IN SPATE ERA RAMPA CU PERSOANE CU DIZABILITATI…LA CAT ERA DE CALD NICI NU ERA NEVOIE SA MERGI LA BAIE…( DACA NU AI VENIT LA CONCERT SA BEI BERE….multaaa..NU PT ARTIST )

    00
  31. Nicoleta este motivul pentru care e nevoie de o lege a sterilizării persoanelor cu IQ subunitar.

    00
  32. Stiti ca defapt au vrut sa faca si de mancare? am intrebat cand am luat apa, tipa aia zicea ca pe tableta vede si meniuri demancare dar nu stie unde, era distrusa de obosita, asta la ora 19.

    Probabil cand au vazut ca nu pot duce cu apa si batura, au anulat treaba cu micii/gratarele.

    Nu mai calc la nici un concert in Ro. Gresala a fost ca am ales Bucuresti in loc de Budapesta sau Belgrad. Am venit din Arad.

    Totusi, ma Roger Waters nu a fost mai bine?

    00
    • Si vrei sa stie si altii ca tu ai venit de la Arad la Bucuresti… si ca nu ai ales Belgrad sau Budapesta? Nu inteleg gluma.

      00
  33. Și d-aia nu merg eu pe la concerte în România.
    La niciunul în aer liber, care nu are o sala, locuri pe scaune și eventual public restrâns ca numar, de mai bine de 10 ani.

    Ca nu am de ce sa dau o căciula de bani și sa sufăr ca o vita intr-un țarc.

    Dar ai dreptate, eu m-am prins de atâta timp ca nu-i de mine. N-am protestat ca am înțeles ca o fac degeaba, atât timp cât lumea cumpăra bilete și cu un an înainte, dar n-ar întreba nimeni organizatorii gen „auzi prietene, ce condiții oferi”. Carevasăzică e cerere așa că enjoy. Nici n-am văzut sa plece publicul la jumătatea concertului. Gen, „ba, nu ma simt bine. La ce-as mai sta?”.

    Nope. Doar se indigneaza și suferă ca vitele, ca banii tot i-au dat. Niște săraci.

    Sincer, eu as fi scos-o din șliț, i-as fi aratat-o ăluia pentru care am venit acolo sa sufăr și vira la o terasa ca doar nu sunt masochist.

    00
  34. Nu prea am inteles ideea de a da 80-100 euro pe bilet si sa pleci in timpul concertului, daca e coada la bere. Daca esti sarac cum zici matale, nu dai banii pe bilet, stai acasa la TV ca e mai ieftin, eventual comentezi pe bloguri „prostilor care sunteti voi prosti , vedeti ce nasol e la concerte, eu de aia nu merg”.
    Sa arati pe Mr. Dick cui? Artistului ? Nu are nici o vina. Sau organizatorului?
    Il doare pe ala in pix, are niste sute de mii de euro profit dupa concertul asta. Cel mai ok ar fi sa evitam pe viitor concerte organizate de D & D. acolo trebuie atins, la bani.

    00
  35. Daca tot nu au lasat sa se intre cu bauturi atunci ar fi trebuit sa asigure conditii optime pentru a cumpara din incinta evenimentului. Nu cred ca accentul trebuie pus pe smiorcaieli in cazul de fata.

    00
  36. N-ai înțeles nimic nu numai ideea aia.
    La fel cum nu înțeleg eu de ce as da aceeași suma de care spui, sa transpir în soare, sa stau în picioare, sa miros oameni transpirați și eventual sa stau înghesuit ( nu mai știu cum e acum). De banii aia vad un film la vip la AFi, sau la un concert în sala cu fotolii, unde acustica permite o audiție de o calitate mai buna, etc.
    Sau intr-un club, unde am tot la botul calului. Știi ca sunt și artiști care canta în astfel de locuri. Sigur nu aia care vor sa ia banii la 70000 de oameni dintr-o cantare ( fraieri as zice eu, dar , ok și eu am pasiuni dubioase).

    Dar asta sunt doar eu. Dacă tie îți place sa asculți muzica din picioare în lipar, foarte bine, mergi și asculta.

    Dar dacă te plângi ca vai, ca plm și stai pana la sfârșit și te duci și data viitoare, chiar ești un sărac respectiv ,fraier.

    Asta încerc sa îți explic. Dacă nu îți place pleacă tata acasă, ce mai pierzi timpul acolo? Ai idee pe cati agarici , unii foști colegi de munca, ii auzeam vaitandu-se ca a fost nașpa și ca au suferit , dar nu au plecat acasă , ca ei au dat banu’ pe bilet?

    Asta cu artistul care nu are nicio vina e ca aia cu angajatul de la relații cu clienții , sau de la vânzări, ai companiilor jepcare care , tot asa, n-au nicio vina, compania e de vina. Cam ca asta, dar din alta perspectiva .

    Dacă artistul ala vede în loc de 70 000 de oameni cate bilete știe el ca s-au vândut, mai 30 000 asa și și pe aia arătându-i degetul mijlociu, întorcând curul și plecând , cam înțelege el ca a făcut ceva greșit și mai înțeleg și alți artiști pe care mai vrea sa ii aducă organizatorul vieții .

    Dacă în schimb e plin ochi când canta el, contează fix pux ca ziceți voi ca nu va mai duceți la concerte organizate de aia. Următorul mare artist tot cu ei va lucra pentru România, ca au reputație bună, gen coaie am adus 70 k oameni pe canicula, hai bate palma.

    Poate tot e greu sa înțelegi, dar mai am și alta treaba în dupamiaza asta caniculară , gen ma duc la peste.

    00
  37. Ciudata lecție ne dai Zoso…Tu te plângi de proasta organizare si cand mergi la medicul de familie sau cand sunt puse sticlele in drum la Auchan:)
    Si apropo, sa mănânci tu gel din ala pe pâine.
    Eu inca mai speram ca se poate organiza si in România ceva ok. Dar, e sigur ultima dată cand mai vin la București la un concert.
    Cum ar zice babele de la știri, eu asa proastă organizare nu am vazut de când sunt pe pământ!

    00
  38. @catalinx Te exprimi destul de haotic si e cam greu sa te faci inteles.
    Bafta la peste. Daca intr-o ora nu prinzi nimic, pleaca ,ca tu esti baiat subtire si nu accepti sa isi bata crapu’ joc de tine.

    00
  39. Eu credeam ca asta e de fapt motivul pentru care plătești, dai bani sa mergi undeva, si anume sa se ocupe alții să-ți fie bine si sa fii mulțumit, sau sa te simți in regula. Se pare ca știam greșit. Eu data viitoare când m-a duc la restaurant îmi iau furculița de acasă :)))))

    00
  40. OK, ce citesc pe Facebook e: concertul a fost bun, organizarea a fost proasta.
    Ce e de făcut ?
    Sa nu mai mergi la concert?coroporatistii sunt devoratori de concerte, e trendy sa scoți capul din Excel la concert.
    Sa te duci la ANPC si sa ceri banii înapoi pe bilet? Posibil, dar câți au dat bani pe bilet, de la peluza Parlament?

    00
  41. Încep prin a spune ca DA, organizatorii au dat un mare rateu cu asigurarea logistica (carduri, număr de corturi, plata, vânzători etc).
    Bănuind ca vor fi probleme, am ajuns pe la 17.30 când sistemul imaginat de organizatori încă mai funcționa (câteva minute la carduri, și alte câteva la băuturi) . Pe la 19.30 se imputise treaba, la băuturi se stătea cam 40 min, incepând nebunia.
    Personal m-am dus sa ma bucur de show, luând în calcul și organizarea românească, nu sa stau la cozi și sa particip la lupte de supraviețuire. Cu putina precauție m-am putut simți bine (inclusiv pustiul meu care a înțeles ce înseamnă lupta ptr existenta)

    00
  42. E ușor amuzant articolul, se pare că autorul nu a fost la prea multe concerte în lumea civilizată.

    00
  43. hai fuga la mare cat mai e sezonul si apoi la munte la iarna ca nu e trafic.

    00
  44. romanii is masochisti. Dupe ce le trece supararea se lauda ce bine a fost la concert.

    00
  45. Faza cu Banca Transilvania a mers la Electric Castle pentru că au fost 4 zile în care aveai timp să-ți încarci cardul, iar băutură puteai să iei din foarte multe locuri; La concertul ăsta se puteau accepta și cardurile contactless, astfel încat să nu fii nevoit să mai stai să încarci niște carduri pe care să le poți folosi doar 3-4 ore;

    00
  46. pe vremuri demult apuse, cand nu te lasau cu sticle de bautura la meciuri, romanul era creativ: pungile de perfuzie sau camera de bicicleta umplute cu #cevreitu faceau parte din cotidian.
    acum insa, cand orice prost isi poate cumpara un „camelback bladder”, sa te plangi ca aia si ailalta, nu demonstreaza decat ca s-au dus pe cardan adaptabilitatea si geniul romanesc.

    fatalailor!

    00
  47. Săptămâna viitoare plec la Disneyland cu fii-mea. O sa ii mâncăm bine, de acasă.

    00
    • la ce scoruri sunt acolo, o să te bucuri că ai luat niște pită cu unsoare în traistă :)

    • Știu, am mai fost. Dar acolo e organizare, poate ca d-asta și sunt preturile peste medie. Și sincer, prefer să plătesc, sa ma simt bine și comod, decât stresat ca nu voi avea condiții decente.

      00
  48. Concluzie: natia asta e pisaceoasa, cacacioasa si consumatoare de bere la PET. Te’n ea de cultura…

    00
  49. Problema e in felul urmator! I-am intrebat pe cativa amici ce mergeau la concert sa imi zica si mie 2-3 melodii, exceptand aia cu ”Feel”. Nici unul nu a stiu, si nu sunt cocalari sau suedeji, sunt oameni normal ,educati etc. Concluzia mea este ca 10% din aia sunt fani adevarati, iar restul s-au dus sa isi dea check in si sa puna niste poze amarate pe facebook, sa se vada cat sunt ei de cool

    00
  50. eu o sa ii povestesc lu fi-miu cum la concert i-am bagat mana la tate tipei aleia din constanta

    00
  51. Propun sa se organizeze concerte doar iarna. Nu mai suferim de sete, pipi nu prea ai curaj sa faci ca e cam frig … there, I fixed it!

    00
  52. NOU
    #107

    Aoleu, am ajuns acum să luăm energizante şi batoane proteice după noi la concert. Zici că escaladăm Kilimanjaro. Cum să stăm două, chiar trei ore cu fundul pe scaun, fără să mâncăm? Imposibil aşa ceva, murim de foame.
    Sunt curios ce fac ăştia când se duc cu prietenii la un fotbal, la un tenis. Mai tragem o rachetă în minge, mai muşcăm din shaorma. Dăm un şut, o pasă, mai băgăm şi un mititel, o clătită, un suculeţ. Scade glicemia, ce mama dracului?

    00
    • NOU
      #108

      Haide ma, te mai si contrazici…
      @Zoso – ba boierule… lumea vine sa fie „entertained” in mijlocul unei capitale Europene – nu in jungla supravietuirii, crispat de cine stie ce situatii limita… ray mears, bear grills, monta

      00
  53. Esti istet dar nu prea…la 30+ grade cate au fost inainte, in timpul si dupa concertul ala nu stiu cum ai fi rezistat tu doar cu 1/2l de apa pe care ii beai inaintea concertului. Cozi au fost de la inceput pana la sfarsit. Ca sa intelegi, eu m-am asezat la coada cand inca nici nu terminase de cantat Delia si am reusit sa iau cateva pahare de apa…calda…exact cand a intrat Robbie. Ca sa nu te intrebuintezi prea mult sa calculezi, iti zic eu, 1h45, dar tu fii istet de fotoliu in continuare.

    00
    • Evident, este de preferat ca in cazul unei organizari jenibile sa fim pregatiti si sa ne afecteze spre zero.

      Si in romania daca te surprinde o asemenea organizare, inseamna ca esti genul surprins si de iarna, chiar daca de cativa ani suntem anuntati de cu primavara ca winter is coming.

      Dar totusi, cand mergi la cate un concert pe afara si vezi ca totul se poate face omeneste, si vb de peste 100.000 participanti, te cam oftici ca pe astia ii doare in pendula.

      00
  54. cacaturile astea comunistoide cu nu va lasam sa intrati cu apa, suc, cocaina, bere, umbrela, sapca, chiloti sunt specifice spatiului Carpato-Danubiano-Pontic, la concerte si fotbal.
    Am fost la meci Arsenal cu Manchester, am intrat cu doua beri la mine la doza fara comentarii, mi-am mai luat 4 acolo, fara coada si circ.
    La fel, am fost la concert la Amsterdam (U2) si la Royal Albert Hall (La Clapton, puteam sa ii scuip seminte in cap, era la 10m)
    Nu exista control corporal gen BGS and shit.
    In Romania am fost la Rolling Stones si la ACDC, si mi-a ajuns stilul de organizare de la noi, prefer sa urc in avion, vizitez un oras afara, vad un concert si vin acasa.

    00
    • dar te-ai intrebat de ce e cu control corporal la noi?

    • Lasa, mai bine sa fie cu control corporal. Ne simtem toti mai in siguranta….

      00
    • sa mai puna mana si aia de la BGS pe ceva? sincer, nu ma duc la concert sa ii arunc cu bricheta in cap lui Jagger. Odata ca nu ajunge bricheta la el, si a doua ca daca nu l-a omorat inca tot ce a prizat si fumat inseamna ca e highlander. Evident ca la noi mai e o problema de civilizatie (cel putin pana invatam sa nu mai mancam seminte ca porcii pe strada si sa ne luam rahatul lasat de pudel pe trotuar), dar totusi la un concert se duc oameni de placere, nu e ca la meci unde se duc sa se injure si sa se bata cu jandarmii…

      00
    • la unele concerte la care am fost da, erau oameni care voiau să arunce cu chestii in aia de pe scenă. si nume mici, gen vama veche, și nume mari, gen deep purple.

  55. NOU
    #116

    „Eu îi voi povesti copilului meu cum e la concert, cum nu te duci”

    00
    • da carul cu fân l-ai găsit sau căutai doar acul?

    • Eu asta i-as zice: Ba, copile, nu te duce, ca o sa-ti para rau. Sau daca insisti sa mergi, ca-ti place asa de mult RW (sper sa nu fie cazul, dar te pui cu copiii?), atunci macar sa fii pregatit ca nu vei avea unde sa te pisi, ca vei muri de sete, ca te va bate soarele in cap, ca vor fi 35 de grade si ca nu-ti vei putea recupera banii de pe card.
      Apropo, a fost ieri ceva miting aviatic la Campia Turzii. Pe autostrada Cluj-Turda (aproape pustie in mod normal), se circula bara la bara, pt. ca bine-nteles ca s-au inghesuit toti clujenii sa vada Mig 21 Lancer in zbor si nu in brazda. Acuma ar trebui sa se planga toti ca nu s-a fluidizat circulatia, ca nu au avut asigurate locuri de parcare sau ca ii doare ceafa de la privitul spre cer si ca n-au mai prins gulere cervicale.
      In concuzie: la evenimente de genul asta se stie ca organizatorii vor fi depasiti, asa ca ai doua variante: 1. nu te duci, sau 2. te duci si iti asumi ca va fi nasol (dar pt. tine merita, pt. ca iti place foarte mult RW, respectiv Mig21 etc.).

      00
  56. Da, de multe ori romanul se plange una doua si nu gandeste.
    Dar in cazul asta oamenii reproseaza chestii de bun simt: au fost prea putine baruri, ideea in sine cu carduri pre-platite care trebuiesc incarcate e cretina, si cireasa de pe tort: probleme tehnice cu plata la bar.
    Organizarea la concertul asta a fost de oala maro.
    Cine a mers macar odata la un concert prin vestul europei intelege.

    00
  57. Eu nu am fost la concert dar nu mi se pare normal ce zici, in afara catorva aspecte.
    Poate da, ar trebui sa iei in calcul ca organizarea la noi e de cacat, dar atata timp cat tu platesti pt niste servicii / produse, nu inseamna ca vrei ca oricine altcineva sa aiba grija de tine mai putin tu, ci vrei ceva ce e normal sa primesti. Ca doar platesti, si nu putin!
    De ce subliniezi ca e vina participantului ca nu s-a invatat minte dar nu zici de organizatori, care la cate „chix-uri” au dat tot nu stiu cum sa organizeze o chestie.

    PS: aia de la ursus cica ofera cate un bax de bere pt fiecare nemultumit de la concert.

    00
    • mă, e relativ simplu. cine are de suferit cel mai mult? ursus? ii doare in fund. tu trebuie să iti aperi pielea.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile