În ultimii doi ani are o frenezie imobiliară în Brașov, oricât de ciudat ar suna “frenezie” și “ardeleni” în aceeași frază. Se construiește mult în câteva zone ale orașului, în ciuda crizei și a incertitudinii. Și asta din câteva motive:
Locația
Brașovul este un oraș admirabil din punct de vedere administrativ, cu bulevarde late, cu locuri de parcare, cu giratorii funcționale, cu tot ce trebuie. Blocajele se întâmplă destul de rar, ambuteiaje doar când e aglomerat în Poiană, străzi blocate doar la reparații.
Și, cu toate astea, oamenii doresc să se mute.
Întâi, doresc să se mute din Schei, un cartier foarte mișto, pe dealuri, cu vedere către oraș, cu case vechi. Pentru că umezeala aia macină casa și pentru că, dacă ești pe partea dealului unde nu bate soarele, ai nevoie de mulți bani ca să nu cada casa peste tine. Sunt case cu 25.000€ pe care nu le cumpără nimeni, că trebuie să mai bage 50 ca să o facă locuibilă.
A doua problemă cu locația este că unii locuiesc în cartiere departe de oraș, gen Noua sau Dârste, care, deși sunt decente ca și zone de locuită, presupun o navetă de 10 kilometri în fiecare zi dacă ai locul de muncă prin centru sau în partea cealaltă a orașului.
Apartamentele
Brașovenii, cei mai deștepți dintre urmașii lui Ștefan, au găsit soluția. Construiesc apartamente de 2 și 3 camere foarte foarte foarte mici. 3 camere, 76 metri pătrați utili, dar pe reclamă spun 94mp. Sau 3 camere și o singură baie. Debara? Păi, asta vă faceți dvs. UNDE?!?!??
Așadar, veți găsi apartamente la 49, 54 și 62.000€. Cele din urmă sunt cele normale, primele sunt făcute ok, dar le veți găsi greu de compartimentat și aranjat.
Concurența apartamentelor ăstora e dată de apartamentele vechi, care, culmea, sunt la același preț. Găsisem ceva bun de tot, la două străzi de locul de muncă al fetei, dar înăuntru nu locuiseră oameni, ci animale. Și am întrebat de ce aș aș lua cocina asta, unde trebuie să zugrăvesc și să înlocuiesc gresie, faianță, sanitare și tot, când la același preț pot avea unul gata finisat? Vânzătorul o știe pe a lui.
Iar constructorii știu asta, și pun rezidențialele astea fix vizavi de blocurile astea cu apartamente jegoase.
O chestie oarecum isteață a fost complexul Avantgarden, probabil ați văzut reclamele cu Lucescu jr., care arată decent pe afară, blocurile nu sunt înghesuite, dar accesul în complex se face pe o singură stradă, deci dimineața e omor.
Casele
Aici e simplu: fie sunt mari și vechi, deci greu de întreținut, fie sunt în curte cu alte familii, fie sunt în afara orașului, ceea ce nu ar fi o problemă, dar ai de ales între poziționare la șosea, să auzi tot traficul dimineața, fie pe o străduță laterală, unde nu pot trece două mașini una pe lângă alta și de obicei nu există asfalt.
Ca idee de final, am văzut că se construiește cu mai mare atenție la finisaje și la poziționarea imobilului (adică nu mai sunt toate în câmp, unele sunt și în zone normale), dar tot neatenți la spații.
La trei camere cere si Legea Locuintei (care are cerinte minimale) pe langa o baie cu de toate si un WC (grup sanitar de serviciu). Ca in clasicele blocuri comuniste: o baie mare si-o baie mica.
Mai las-o in plm! Si la 5 camere ce iti cere? spa?
la 5 camere trebuie 2 bai.. Simplu
De-aia e nevoie de politisti la Judetean si 3 alimentare in fiecare dimineata, de functionale ce sunt giratoriile.
In umila mea opinie, un apartament de 3 camere cu 76 mp utili este excelent ca suprafata, pentru o familie de maxim 4 persoane. De-aia am si cumparat unul asa si sunt extrem de multumit. Doar n-o sa incalzesc camere goale ‘de musafiri’…
Umila ta parere este gresita, nu ai auzit ca sunt „foarte, foarte mici”?
are o frenezir la Brasov. mai serveste o saorma cu guta nene
Incearca pe dealul Cetatii !
Case aproape noi si apartamente ultra noi !
Suprafete excelente !
Cu conditia sa te tina balamalele financiare !
3 camere cu 76 mp utili e foarte ok
dacă sunteți doi oameni da.
Stai linistita, ca in acest caz nu e vorba nici pe departe de 76 mp utili.
In primul rand ca o simpla sesizare la opc l-ar face pe dezvoltator sa nu mai induca lumea in eroare cu panourile alea in care a trecut mp construiti.
Niciodata 94 mp construiti nu vor fi echivalenti in 76 mp utili. Poate doar daca se ia in calcul si locul de parcare in cei utili, sau daca dezvoltatorul a reinventat legile constructiilor.
94 mp construiti sunt undeva la 60-63 mp utili. Asta e si motivul pentru care, pe drept cuvant, zoso spune ca e spatiul mic. El a vazut aprox 63 mp utili, nu 76. Daca vedea 76…nu doar ca nu mai spunea ca e mic, dar era, practic, o suprafata imposibil de vazut la un apt cu 3 camere. Normativele in constructii dau un maxim de 74 mp utili la 3 camere, si nici un dezolvator nu o sa se duca la maxim+ cu ce face.
@Mihai serios? Eu am luat un apartament cu 3 camere de 82 mp in Brasov. Sa inteleg ca constructorul a incalcat legea?
Anu trecut cand am iesit prima oara cu bicicleta la o tura prin judet am gasit asa o vale frumoasa unde ar fi incaput tot cartierul muncitoresc de la noi din oras. Ar fi fost o a doua sansa pt oras. Din pacate, in materie de constructii nu o sa avem a doua sansa in timpul vietii noastre si chiar daca piata incepe sa penalizeze constructorii imbecili, din pacate, tot se gasesc 10-20 de cumparatori si mai imbecili care sunt dispusi sa le cumpere. Iar ca o concluzie, faptul ca exista atatia imbecili cu bani de apartamente este dovada suficienta ca s-a furat pe rupte in tara asta.
Brașovul e un oraș care în ultimii 10-15 ani a fost gândit în jurul mașinii, nu în jurul oamenilor, Nu o spun eu, ci o spune un reprezentant al Poliției Rutiere, care mai spune și că se face o mare confuzie între o viteză medie acceptabilă de a străbate orașul și o viteză medie prea mare. Poliția socotește că viteza medie e prea mare și le dă bătaie de cap treaba asta (citește: accidente), dar politica locală e politică locală și are iz populistic, iar masa trage înspre șoferi. Pe ăstea tot polițistul antemenționat le sugerează.
Una peste alta, Brașovul are deja oră de vârf și aglomerație între orele 4-6 PM. Dacă nu o să ne EDUCĂM odată, dacă nu o să luăm în calcul alternative de transport și dacă o să socotim în continuare că e dreptul nostru să ne punem tot timpul curul singuri în mașină și să mergem cu ea oriunde, o să ne apropiem din ce în ce mai tare de București. Și nu geografic.
Mx
pârțul ăla de câteva minute în plus tu îl consideri aglomerație?!
E un bulgăre care se mărește încet dat sigur. Dacă e pârț, bășină sau altceva, e o problemă de percepție. Dar dacă tot e pârț, te întreb altceva, că te știu biciclist și în general te raportezi pozitiv la fenomenul ăsta: te simți în largul tău, dacă ești nevoit să vii cu bicicleta de pe Zizinului și vrei să o iei înspre centru, fără a tăia benzi sau a face vreo aiureală? Foarte pe bune.
@Maximilian: legea e clara, cu bicicleta traversezi pe la trecerea de pietoni (pe jos), nu tăind benzi. Cu atât mai puțin prin rond (nu ai voie).
Maximilian, tu trebuie sa faci o cura de Bucuresti, asa ca de reality check.
D.O., nu e nici o trecere aproape de giratoriul ăla, iar ăla e un nod important al orașului.
Leo, îmi dau reality check-uri prin Bucale din când în când și mi se pare palpitant. Dar dacă există un lucru și mai prost, prin comparație, nu înseamnă că alt lucru care tinde să devină prost e mai acceptabil. Ce logică mai e și asta?
Aia cu „partea dealului unde nu bate soarele” o rezolvăm imediat. Iniţiem o petiţie online prin care cerem guvernului să pună un soare şi pe partea cealaltă a dealului.
tot aud de avantgarden ca e prost construit. Are cineva idee, in Tractorul o fi aceeași problema?
Am si eu o curiozitate, unde muncesti in Brasov? Aici exclud turisum, functionar la banca, unde orium iei 1000 lei salariu. Ai de unde sa obtii un 3000-4000 lei?
eu nicăieri. joburile in zona social media, marketing și altele sunt destul de puține. sunt două categorii de joburi: foarte calificate (programatori la siemens, microsoft, vodafone, route66 și altii, ingineri, tehnicieni) și salahori (call center la vodafone și microsoft, cusătorese, vânzătoare, zilieri etc).
Mai este si domeniul bancar unde in middle management se castiga 3000-5000 lei in Brasov.
Deci, pe scurt, nu. Ori 6000+, ori 1500 max, cu tot cu bonuri.
In Avantgarden, mai e problema cu trecerea peste calea ferata, nu-i asa?
O varianta pentru Schei ar fi zona strazii Dobrogenu-Gherea. Sau in categoria cartierelor semicentrale, eu propun Racadaul. In plus are si mall… un mall care chiar functioneaza si arata decent
Am stat in Avantgarden (1) si ocoleam pe Blvd Grivitei, pe pod, ca sa evit calea ferata. Nu cred ca ocoleam mai mult de 1-2 minute pentru traseul meu dar eliminam riscul barierei.
Eu plecam zilnic din Avantgarden la 8 dimineata…nu era deloc aglomerat, chiar era cam pustiu. Nu stiu totusi ce se intampla inainte de ora asta.
Eu stau in Avantgarden 3 si pot sa va confirm ca nu fac mai mult de cateva minute pana in centru (exceptie situatia in care prinzi bariera). Apartamentele sunt ok construite, sunt multumita si de costurile de intretinere.
Orice ati dori sa achizitionati – mergeti pe santiere, puneti intrebari, stati de vorba cu vecinii etc.
Tocmai ai descris piata imobiliarelor din toate orasele mari ale Romaniei, nu doar din Brasov. Problema e ca s-a construit prost si mult, si daca vrei ceva in regula, in cartier ok, marime ok, trebuie sa intelegi ca trebuie sa bagi multi bani. Sunt multe cereri de „ceva in regula” intr-o piata in care totul e in neregula, ceea ce face ca pretul sa creasca pe aceasta nisa.
Am tot citit si aici si pe softpedia
..pana la urma care sunt zonele/ cartierele bune pt locuit ? Unde sa nu fie atata poluare, liniste, constructii bune ,fără miros, cu mult soare ??? Si inca ceva…cum se numeste zona in care se afla str ” Iuliu Maniu ” ? Si este o zonă ok? Va multumesc tuturor anticipat pentru răspunsuri.
@Julia: zona unde se află Iuliu Maniu și unde locuiesc și eu se numește, în marea ei parte Blumăna. Cele mai bune cartiere pentru locuit? Ei bine, asta depinde foarte mult de ce priorități ai. Dealurile cu vile vor fi din totdeauna la mare căutare, dar cred că trebuie să ai ceva noroc să găsești ceva la bani buni pe oricare dintre ele. Apoi mai există hype-ul cu Șcheiul, despre care există un mit că ar avea o rezervă nelimitată de ”căsuțe ieftine și frumoase”. Nu are. Ălea bune sunt scumpe, iar ălea ieftine sunt unde nu bate soarele și te îmbolnăvești în ele. Unii aleg apartamentele din blocurile noi, fiindcă sunt concepute cu altă minte decât cutiile comuniste, dar mare grijă unde sunt amplasate. Tractorul Nou e o zonă plină de probleme ce țin de utilități, parcări, asfaltări, unde primăria își dă constant măsura incompetenței. Plus că ambuteiajele devin o obișnuință, iar cel înspre Coresi e deja o tradiție, chiar dacă zona e nouă. Nu sunt expert în imobiliare și nu cunosc bine piața, deci nu știu ce să-i recomand, cu precizie, dar pot să-ți spun câte ceva despre Iuliu Maniu și zona Blumăna, unde stau și eu: dacă locuiai pe o stradă un pic mai departe de principală era fain mai demult, că aveai liniște, era ca o oază în miez de oraș. Acum nu mai e așa, sunt mașini pe peste tot și vuiesc până seara. Mai există și două proiecte imobiliare masive în zonă, unul pe Cuza, peste drum de Lidl, și unul și mai mare pe Grozăvescu, dar ăsta e understatement, că de fapt se întinde până în Maniu și Babeș și ne plimbă ăștia basculante de 20 de tone zilnic pe sub ferestre. Dincolo de asta, mai există blocuri noi pe Dealul Morii, înspre Mihai Viteazu, discutabile și ele în amplasarea și concepția lor, dar aia e deja zona Griviței. Altfel, pot să-ți spun sigur că și cartierul ăsta se gentrifică ușor și sigur. Mai multe gipane, mai multe termopane, mai multe ziduri înalte și porți cu telecomandă și din ce în ce mai puțini copii care se joacă pe stradă vara. Blumăna e încă faină și are câteva locuri puțin știute și subestimate (biserica Blumenau, grădina spitalului Mârzescu), dar ea trebuie asumată și cu inconvenientele ei ce țin de proasta dezvoltare a orașului.
Spor!
Mx