Să plângem pe umărul satelor pustii

Pe Digi24 rulează ceva știre despre satele care sunt părăsite de tineri sau care au fost îngropate sau rase pentru a face loc unor lucrări mai ample. Nu găsesc știrea pe site-ul Digi24, probabil sunt ocupați să fure de pe net tot ce prind, sau poate nici eu n-au considerat destul de importantă știrea încât să o pună și pe site. Update: e aici.

Partea proastă în tot materialul și în toată plângerea asta e că oamenii care trăiesc în sate cu doi locuitori sau care plâng după satele lor nivelate de buldozere nu înțeleg că valoarea respectivei așezări este nulă.

Oamenii pleacă din satele respective pentru că nu mai e nimic de făcut acolo. Trebuie să fii prost să stai să faci agricultură cu calul, pentru că așa a făcut bunicul, când știi că la 20 kilometri e civilizație, budă în casă sau curent electric. Îți abandonezi rădăcinile și părinții când vezi că omenirea a avansat și tu ai rămas blocat în secolul 15. Satele alea mor pentru că oamenii ăia trăiesc o viață mizeră și la un moment dat aleg să n-o mai facă. La naiba, mai bine sclav la oraș, cu acoperiș deasupra și apă caldă, decât proprietar pe un pământ care nu asigură mâncare, acoperiș sau fântână funcțională.

 

Iar satele distruse, cu compasiune, au fost distruse pentru că erau doar niște obstacole în calea civilizației. Atât de insignifiante încât nimănui nu-i pasă. La fel cum sunt bășinile alea de sate prin care treci în drum spre civilizație. Toată lumea s-a scandalizat când a văzut asta sau asta, nimănui nu-i pasă de satul de sub Canalul Dunăre București.

Poate ați trecut vreodată pe aici, era un sat în locul lacului ăluia, sat al cărui nume cerea să fie ras de pe fața pământului. Și culmea, au ras satul, i-au mutat pe țărani și nici măcar nu s-au obosit să dea un nume lacului, atât de mult le-a păsat de satul ăla.

 

Când n-ai după ce bea apă, vorba proverbului, te muți dracului de acolo dacă nu ești prost. E ca și cum ai vedea focul și furculița și ai spune “nu, mersi, mă întorc în peșteră la carne crudă și frig”.

 

 

sisif

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

65 comentarii

  1. Romania este formata in principal din sate subdezvoltate, pline de saracie, infractionalitate si iar saracie. Povestile rurale de acum 100 de ani cu tarani harnici, respectosi , muncitori si etc….nu mai sunt valabile oricat ne-am da noi patrioti . Este suficient sa treci cu masina prin aceste ..hai sa spunem asezari umane si te lamuresti de nivelul nostru redus de civilizatie. Sigur ca mai sunt si sate bogate ..probabil sub 5% , adica insuficient sa creasca media. Astept sa-mi sara in cap toti romanii verzi care inca mai traiesc din amintiri din copilarie….

    00
    • Alea 5% sunt in Transilvania :))

      00
    • Nea gigi, mai citește statistici înainte să debitezi tâmpenii: 54% din popendulația țării trăiește în mediul urban, 46% în mediul rural , pagina 3). Asta nu înseamnă în niciun caz „în principal”.

      Doi, în loc de 5% sate bogate, pune un 70% sate sărace și parcă se schimbă puțin de tot perspectiva https://www.worldbank.org/404_response.htm, pagina 5, ultimele 3 rânduri).

      Trei, per ansamblu țara noastră a făcut progrese în combaterea sărăciei și evoluția constantă contează mai mult decât o imagine de moment: „Romania’s official poverty rate has declined dramatically, from 36 percent in 2000 to 5.7 percent in 2008” (tot de la World Bank Group citire, pagina 5, primele rânduri).

      Și patru, cel mai important: „The only sustainable way out of poverty is through private sector employment”. Sector privat, nu sector privat urban :) Pentru că da, poți trăi bine și la țară dacă te organizezi și folosești uneltele mileniului 3: https://agrointel.ro/638/ultimul-cap-din-romania-plateste-tractoristii-cu-2000-de-euro-si-are-profit-un-milion/.

      00
    • În articol sunt prezentate sate fantomă din toate regiunile țării și tu tragi concluzia că satele bogate sunt în Transilvania. Ce-mi place cum v-aruncați ca muștele pe căcat atunci când e vorba să vă lăudați singuri… Prietene, lauda de sine nu miroase-a bine. Miroase a prost.

      00
    • Si in Suceava… Am rămas prost cand am văzut satele pe acolo… Bine – majoritatea’s in Italia, Spania sau UK si investesc bani grei in Romania….

      00
    • @Mihai
      Multe orasele si chiar orase sunt de fapt niste sate mai mari .
      In orasele mari gen Bucuresti colcaie de tzaranoi nespalati.
      Statistica mea este usor metaforica , dar nu ai inteles nimic …

      00
    • gigicule, „statistica” ta e doar pareristica. Mihai ti-a dat un raspuns mai mult decat documentat. Faptul ca ii raspunzi ca n-a inteles nimic din ce vroiai tu sa spui (statistica ta „metaforica”) mi se pare de porc.
      D-astia ca tine cu pareri nesustinute de nimic concret sunt peste tot.

      00
  2. Cand om avea si noi case de piatra de 3000 ani atunci sa ne comparam .
    Oricum e faina evolutia asta a mentalitatii romanesti: Pe vremuri ardeau tot in calea cotropitorilor, acum zici ca mai bine sa ardem si sa fim sclavii lor? Ce urmeaza?
    SI io care speram sa invatam sa ne bucuram de viata tihnita de la tara si de bucuria de a descoperi si savura istoria! Sa fie mall-uri!

    00
    • dar de ce boss te limitezi la istoria de acum 100-200 de ani? de ce nu incerci ceva mai hardcore, cum traiau urmasii dacilor, si acum mai gasesti pe planeta asta triburi care nu au atins inca epoca de bronz.

      00
    • Nu cred că are legătură cu să fie mall-uri.
      Are legătură cu a avea de lucru, şi a avea ce mânca. Are de lucru cu a face fabrici, birouri, companiii locale sau străine, după cum ne este norocul, şi dezvoltare şi evoluţie, nimic mai mult.

      Şi nu văd de ce am fi sclavi dacă lucrăm la o companie străină. Majoritatea ţărilor (normale) aşa s-au dezvoltat. Au venit străini, au investit, au profitat de salariile mici, cu timpul au crescut salariile şi oamenii locali au avut bani să înceapă propria lor afacere care cu timpul a crescut.

      Doar în china unde este sclavie organizată de guvern nu funcţionează, dar în rest inevitabil know-how-ul se copiază, şi se dezvoltă local. E plin netu de corporatişti care au învăţat meserie şi au început companii proprii.

      00
    • „SI io care speram sa invatam sa ne bucuram de viata tihnita de la tara si de bucuria de a descoperi si savura istoria!”

      Pe bune? Care viata tihnita? Dupa 14 ore de munca zi de zi la plugul tras de boi, sau la sapa, sau la cules graul cu secera, crezi ca taranii (nu numai din Romania) aveau o viata tihnita?

      00
    • @Prothero, culesul de grau cu secera iar apoi sezutul in prispa casei seara e mai tihnit decat lucratul la birou pana tarziu si relaxatul in fum de discoteci/baruri.

      00
  3. Cand s-au facut Canalul Dunare-Marea Neagra, barajul de la Mihailesti sau Portile de Fier nu se putea protesta ca la Pungesti. Pentru ca Nicu ii ura pe rusi!!!!!!

    00
  4. Oamenii de la sate n-au cum sa se ridice singuri din mizeria in care se afla. Nu sunt instruiti, e nevoie de interventia statului. Dar traim in Romania..

    00
    • Aham… sa vina statu’ sa le dea si sa-i ajute. Right.

      00
    • Da, mai ales pe betivanii stau pe marginea ulitei, sprijiniti de garduri, beau pe caiet dar nu ar cumpara o bomboana la copii si daca te duci la ei si le dai ceva de munca iei bataie!!!!!!

      00
    • Imi plac orasenii astia doi de sus, care urla la tarani ca de ce asteapta lucruri de la stat, in timp ce ei beneficiaza de scoli si spitale – ce sa vezi, facute de stat! Da’ e bine! Taranii sunt sub-oameni si nu merita minimul necesar de demnitate umana si de servicii de care restul oamenilor se bucura si le iau de bune. Ba prostilor, voi realizati ca aia nu au scoli, profesori, asistenta medicala cat de cat??? Si nu bagati tampenia aia cu sa se mute! Tendinta e de a face locurile mai bune (si e obligatia statului sa faca asta, fara echivoc), nu de emigrare spre locurile cu servicii decente, pentru ca apare suprasolicitarea infrastructurii din orase! Uitati-va in Occident cat e de greu sa faci fata valurilor de imigranti saraci, de unde mai apoi rezulta si diversele probleme culturale.

      00
    • Mai simplu coane. Uita-te cat de ingrijita e o curte in Teleormankistan si cat de ingrijita e una in Bihor. Nu are nicio legatura cu banii.

      00
    • @Cristi, te straduiesti degeaba. Astia nu inteleg ca statul a facut din oameni ceea ce sunt. In occident se vorbeste deja de „sand-box syndrom”- sindromul cutiei de nisip. Toate acestea nu se limiteaza la cativa indivizi ci se intampla la scara unui popor. Tinta este clara: generatia fara identitate.

      00
  5. Țările dezvoltate au undeva spre 80 la sută popendulație urbană. Noi suntem pe la 58 la sută. Deci, încă vreo 3-4 milioane de săteni se vor transforma în orășeni… într-un fel sau altul…

    00
    • Tari dezvoltate se indreapta spre prapastie daca nu-si schimba paradigma de dezvoltare (lucru care deja se intampla prin respectul acordat pentru mediul inconjurator). Si inca ceva: la ei sunt incluse ca si popendulatie urbana persoanele din suburbii, localitatile din zonele metropolitane sau locurile cu servicii asemanatoare marilor orase. Exact asta trebuie sa facem si noi – sa investim si in alte locuri, nu doar in orase, ca sa existe un echilibru al serviciilor pentru cetateni. Se mai adauga si elementul de unicitate culturala din mediul rural romanesc – un aspect important, pe care idiotii il subestimeaza. Din nou, solutia este prezervarea lui prin investii, nu distrugerea ignoranta cu buldozerul.

      00
  6. De fiecare data cand tranzitez sate din Romania raman uimit de asemanarea dintre oameni si mediu.

    00
  7. NOU
    #23

    Am dat click pe ultimul link, ala cu google maps si lacul de langa Mihailesti. Cand am dat un zoom m-a bufnit rasul instant:
    Restaurant Buda…
    …acum stiu unde mananca antenistii bine

    00
  8. NOU
    #24

    Acuma nu putem cere mosilor si babelor sa plece la oras sa isi caute joburi. Problema in romania este ca nu exista conceptul de naveta, cind auzi de unu ca face naveta te gandesti „vai saracul” si nu avem asta pentru ca nu avem joburi si tot asa.
    Si da dupa ce s-a dat pamantu inapoi, taranii au si sarit cu sapa si calu pe el, pe urma aia de visau sa are cu calu zi lumina s-au dus si nu i-a mai inlocuit nimeni…

    00
    • Cand faceam eu naveta acum vreo 10 ani, faceam 10 minute pana la gara cu masina mea ca transport in comun nu exista, Fagaras – Brasov (70-km) faceam 1 ora si 50 de minute iar in Brasov mai faceam inca cel putin 15 minute cu autobuzul.

      Trenul era la 5:30 dimineata, daca aveam noroc sa-l prind pe cel de 16 bine, daca nu aveam tren la 20 care ajungea in Fagaras la 22.

      In total se duceau 6 ore in fiecare zi. Eu mergeam pentru examene, dar inchipuie-ti ca unul care lucrea 10 ore n-avea timp nici sa doarma.

      Intre timp s-au mai schimbat lucrurile in bine, au aparut autocarele care mergeau pe avarii ca nu mai aveau baterie pentru faruri iar in ultima vreme sunt vreo doua tipuri de autocare decente din ora in ora.

      00
    • Pentru naveta trebuie masini personale, dar taranii saraci nu isi permit asa ceva. Bine si-ar permite ei niste cazane mai vechi dar te pui cu timbrul de mediu?

      00
  9. Mda, stirea e vizibila pe digi, nu au sters-o. In alta ordine de idei, nu stiu unde vezi tu ca aia plang de mila satelor distruse, e doar un reportaj si atat. Nu e nici trist, nici fericire maxima… e doar o realitate.

    00
    • Defapt sunt mai multe reportaje, unele de pe site nu le-am vazut la tv (desi ma uit des la stirile digi24).
      In unele se prezenta doar „partea” cu „vai saracii” cu babe si mosi care se plang.

      00
  10. Daca am avea o cultura si o infrastructura care sa suporte o naveta acceptabila, o gramada de oameni care se inghesuie in garsoniere fetide in Rahova sau berceni s-ar muta intr-un satuc curat si bun de crescut plozi si ar face naveta la serviciu.

    In UK nu e neobisnuit sa vezi oameni care fac naveta 100 de mile sau mai mult dus si intors in fiecare zi.
    Trenuri la fiecare jumatate de ora, etc, functioneaza.

    Si sa vezi lucrul dreaq, salariile de Londra ajung mult mai mult cand nu le cheltuiesti in Londra.

    00
    • Nu doar in UK, si prin restul Europei civilizate e asa. Pentru ca si in satele alea sunt magazine si restaurante si scoli ok.

      00
    • si pentru ca guvernele nu sunt chiar ata de proaste.
      Citeam undeva ca guvernul Olandei se gandise ca e o idee mult mai desteapta sa faca o autostrada spre Zeeland unde densitatea popendulatiei e mai mica si etc ceva care sa faca doua ore pana la Rotterdam si Haga decat sa mai construiasca in conurbatiile alea.
      Adica poti sa locuiesti in Bergen op Zoom si sa muncesti in Rotterdam naveta 2-3 ore pe zi ceea ce nu e asa de rau. scade costul vietii si inghesuiala, everybody’s happy.

      Ziceam de UK pentru ca desi sistemul de transport public in afara lui M25 e de tot rasul, tot vezi oameni care locuiesc in Nottingham si lucreaza la Londra.

      00
    • meh bergen op zoom e in north brabant my bad

      00
    • 100 mile???? Regus spune ca media e undeva pe la 50 de minute (dus/intors).

      00
    • stiu o gramada de oameni care comuta in fiecare zi de la leicester la londra sau de la nottingham la Londra.
      de la leicester e o ora cu trenul pana la st pancras.
      Ma rog in UK mai e si chestia cu north south divide. Salariile – si preturile- sunt mult mai mari in sud, si daca nu lucrezi in sectorul bancar sansele de a cumpara o casa in greater london sunt la ora asta foarte scazute pentru majoritatea popendulatiei.
      si tptusi se merita sa lucrezi in Londra si sa locuiesti in afara lui M25- Bedford, Milton Keynes, Peterborough.
      Trenurile sunt comode, ai wi fi si prize sa-ti incarci jucariile.

      00
  11. Vezi daca nu ai facut „Facultatea de Jurnalism” ? Acolo inveti sa faci din orice rahat o stire si sa faci reportaje desi esti total pe langa subiect.
    Genul asta de stiri sunt in tonul populistilor care spun „am ajuns sa spalam wc-uri la straini” uitand ca altfel faceau o munca mai „nobila” gen dat cu sapa dar nici macar paine nu aveau cata le trebuia.

    00
  12. Te citesc zilnic, in 90% din cazuri nu rezonez cu parerile tale; astazi da. In plus imi plac articolele argumentate. Cum e cazul de fata.

    00
  13. Evident ca toata lumea pleaca de la sate pentru o viata mai buna la oraș dar si mai scumpa

    00
    • cine ar fi crezut că a avea apă caldă in casă costă?! geez…

    • D’aia Dragnea rupe!!!!

      00
    • nu e cu mult mai bine nici in multe orase din Romania.
      Daca te duci pe mosia lu’ Dragnea in teleorman, o sa vezi ca majoritatea satelor sunt asa, au ramas numai mosii si hotii.
      Aia care au plecat, inclusiv eu, n-au plecat la oras, au plecat in vest si nu ne poate condamna nimeni.
      Statul intervine din parti. Daca intervine suficient incat sa bage hotii la puscarie poate ar fi tentant sa te intorci si sa investesti niste bani. Altfel, nu.

      00
  14. NOU
    #43

    Sunt sate cu bătrâni de 70 de ani care nu mai au pe nimeni. Crezi că la vârsta asta mai au puterea să o ia de la zero într-un oraș? Crezi că pot vinde tot ce au și să primească destui bani cât să își permită o garsonieră, măcar, și să plătească întreținere, curent, gaz etc?

    Nu sunt proști, majoritatea sunt neputincioși. Nu ar trebui să îi judeci.

    La fel cum nu ar trebui judecați nici cei care au copii, dar nu doresc să se mute la oraș. Aia nu e lumea lor.

    http://www.formula-as.ro/2013/1071/societate-37/satul-cu-un-singur-locuitor-16476

    00
    • jumătate din ăstia n-au vrut să plece când puteau. jumătatea ailalta n-au vrut să plece când copiii lor, ajunși la oraș, voiau să ii ia cu ei.

    • NOU
      #45

      Mulți dintre cei aduși din Moldova în Brașov pentru a munci în industrie s-au întors în Moldova după ce au fost disponibilizați sau după ce au ieșit la pensie. Orașul a pierdut peste 30.000 de oameni în 9 ani și tare mi-e teamă că nu au plecat toți în străinătate.

      Iar cei care s-au întors în Moldova nu au plecat pentru că le era bine aici

      00
  15. si mai e ceva: lipsa de interes a autoritatilor locale.
    Exista companii care ar investi in Romania daca ar avea conditii. Sunt o gramada de sate de astea jumate goale aproape de Bucuresti etc.
    Cu putin creier, oferit terenul gratis sau aproape gratis pe un lease de 99 de ani 1 euro pe metru s-ar gasi cine sa faca o investitie.

    00
    • Nu tine vrajeala cu „incentives” acordate de administratiile locale. Aia care vin se duc la urmatoarele avantaje mai mari oferite de alte administratii si tot asa (vezi cazul Nokia). Si apoi administratiile ies in dezavantaj pentru ca nu mai au baza de taxare (pentru ca iti trebuie bani din taxe sa oferi servicii comunitatii). De asemenea ceilalti investitori s-ar putea simti discriminati. Administratiile trebuie sa-si creeze o viziune si un plan de investitii pe termen lung, iar asta inseamna investitii in comunitatea de localnici si antreprenoriatul local.

      00
    • ba tine prin alte parti al dracului de bine, dar depinde de mai multi factori.
      Adevarul e ca asta cu planurile de investitii etc e tot o interventie a statului si s-a vazut cum functioneaza treaba asta in Romania. Si nu numai.
      „ceilalti investitori s-ar putea simti discriminati”?
      LOL
      pentru asta ar trebui sa ai alti investitori si atunci de ce mai ai nevoie sa faca statul sau autoritatea locala investitii?

      00
    • 1. Unde tine? Da-mi exemple. Deduc ca pari foarte sigur pe ce spui din expresia „al dracului de bine”.

      2. Deci admiti ca exista si alti factori. Care sunt aia din punctul tau de vedere? Care este ponderea lor in atragerea investitorilor?

      3. Ce ai inteles tu din investitii in comunitate? Ar trebui clarificat. Si responsabilitatea cui este elaborarea unei viziuni si a unui plan de investitii pentru o localitate in opinia ta?

      4. Investitorii sunt de marimi diferite. Sa acorzi subventii doar celor mai mari ar putea fi considerata discriminare. Sau stii tu orase unde exista 0 agenti economici sau potentiali investitori?

      00
    • prin anii 90 prim ministrul de atunci al landului baden wuerttemberg a oferit cam oricarei companii care indeplinea conditiile- daca imi aduc eu bine aminte era ceva la modul „creat x numar de joburi” un lease pe x ani cum am amintit mai sus pe un teren pustiu aproape de Hulb-Boeblingen.
      Majoritatea sunt inca acolo, IBM a facut un deal cu statul si s-a mutat in aceleasi conditii la herrenberg, in apropiere. chestia functioneaza foarte bine si in UK- de aia gasesti business park-uri pe unde si-a luat dracu’ noapte buna.
      ideea e ca nu se face discriminare- depinde de modul la care sunt puse conditiile. Daca numita conditie este „creeaza 1000 de joburi pe x ani”asta filtreaza de la sine investitorii care se califica.

      Cazul Nokia a iesit aiurea pentru ca acel contract a fost facut prost, si nu de catre autoritatile locale. Daca imi aduc eu aminte bine, contractul era ceva la modul”nu platiti taxe pe 3 ani”. In mod evident oamenii aveau sa se care la sfarsitul contractului.

      planul ala de dezvoltare, in teorie, se face cu reprezentatii comunitatii de business local care au un input destul de important in viitorul economic al locului.

      Exemplu aici la mine-n gradina +- 20 de mile, e un satuc idiot pe nume Fleckney. Acu fo’ niste ani primaria aia a facut un deal si a deschis un parc industrial in mijlocul campului. Fo 10 companii au pus botul.

      Pentru a face chestia asta atractiva si sustenabila, primaria locala si county councilul au venit cu cateva chestii utile- linie noua de autobuz pana in satucul cu pricina, sosea noua cu iesire directa la autostrada, creat spatii de parcare pentru angajatii companiilor cu pricina, suport pentru oamenii din zona care au deschis mici afaceri care deservesc business parkul ala etc.

      Ce zic eu aici este ca autoritatile nu pot sa intervina direct pentru a crea locuri de munca din motive evidente. Tot ce pot ele sa faca este sa intervina indirect prin creerea unor conditii favorabile pentru dezvoltare si atragerea investitorilor, chestie care se face colaborand cu asociatiile de afaceri locale.

      Fabrica aia de BMW din Ungaria care ar fi putut fi in Romania daca nu se cacau autoritatile pe ele a propos de construrea unei sosele? Oportunitate pierduta aiurea.

      00
    • Corect, ai dreptate. Asta ziceam si eu: ca trebuie investitii (sosele, parcari, linie nou de autobuz – astea tu le-ai zis) ca sa faci locul favorabil pentru investitori. Daca un investitor vine pentru teren ieftin si impozite mici treaba e sortita esecului pe termen lung. De aceea trebuie investit in infrastructura, dar si in oameni si pregatirea lor – chestii pe care le face statul. Pe langa comunitatea de business si ceilalti cetateni, asociatii, organizatii non guvernamentale etc. au o opinie de care trebuie sa se tina cont, sa nu uitam.

      00
    • si mai trebuie investit si in oameni.

      00
  16. Fericirea se gaseste numai la oras? Oamenii inteligenti sunt numai la oras? Eei da, asta pare destul de evident zi de zi cand merg la lucru si vad ce este in jurul meu. Da si tot ce este de la supermarket este misto. De ce este legata fericirea de WC, asfalt, apa curenta, masina la usa, TV si internet? Cunosc multi oameni fericiti la tara ba chiar mai fericiti ca nu au parte de mall Promenada sau AFI Palace. Sau ma insel? Fericirea este o stare individuala, personala. Poate ca a vedea milioanele de stele deasupra capului este mai important decat a avea Centrul Vechi si Pavilionul H a indemana

    00
    • Eu zic sa incerci macar un an sa traiesti fara WC si apa curenta. Sa iesi in diminetile geroase de iarna (pe la minus 5 grade, nu mai mult) la buda din fundul curtii. Si dupa aia sa te speli cu apa la 0 grade si un pic, cat sa nu fie inghetata.
      Tin minte ca pentru bunica-mea – care traia intr-un orasel mic la bloc, dar nu avea apa calda curenta, doar rece si facea dus la un boiler electric – chinul cel mai mare era sa spele vase in apa rece ca gheata de la robinet. Si nici nu se compara asta cu lipsa completa a apei curente si – doamne apara si pazeste – buda in fundul curtii.

      00
  17. Zici ca 4 pereti de beton + apa calda (nefolosita de multi, daca ma gandesc la mirosurile din mijloacele de transport) ar fi civilizatie? Mai a gandit unu asa (sa „civilizam” taranii mutandu-i la oras) da’ cica l-au impuscat in ’89.

    00
  18. Mai asteptati 15 ani si o sa vedeti sate cu sute de case abandonate si daramate. După ce se duc natural bătranii de la sate nimeni nu o sa le mai ia locul (si aici nu mă refer la satul Pipera ci la cele din Teleorman, Vaslui, Olt, Giurgiu, etc. )

    00
    • așteptăm, dar nu se intâmplă destul de repede.

    • si atunci poate ca se va face ceva cu ele.

      00
    • Eu unul sunt mai optimist din fire. O gramada de ”tineri” pensionari care acum isi rup carca prin vest se vor intoarce la pensie in tara. Locuintele si terenul ieftin o sa ii atraga. Eu unul vad o dezvoltare a satului in 15 ani de acum incolo. Cu o pensie de minim 1 mie euro o duci binisor la tara ca sa nu zic excelent…

      00
    • da, dar o să vrei să stai fără canalizare, apă caldă și gaze?

    • O fosa septica se face oricand. In vest, din ce stiu, reteaua de gaze pentru particulari este slab dezvoltata. Se gateste ”electric” si au centrale pe cladiri care ”se incarca”. Nu este greu sa ai aceleasi obiceiuri si in RO daca ai ceva bani.

      00
  19. Decât sărac la oraș mai bine-n satul tău fruntaș!
    Țăranii sunt „talpa tării” ,cei care va furnizează alimentele tovarășilor!
    Nu văd așa multă prosperitate niciun metropolele României!

    00
    • Fox – aici greșești, alimentele sunt furnizate de către supermarketuri care au avut grija sa elimine concurenta făcută de fermieri prin lobby la politicieni, taxa de raft și întreaga linie de import și transport pusa la punct. Vezi cum ia terminat pe fermierii locali zootehniști prin măsuri aberante și achiziții de lapte din Ungaria, în loc de locali. Ia încearcă să vinzi pătrunjel in piata, vezi cum te primește mafia țigănească!

      00
  20. am niste rude care locuiesc in apuseni in varful unui deal. de la sosea urci 25 de minute dealul pana la ei. au buda in casa, boiler pe lemne (si-a pus de asta nu pe curent ca _cade padurea pe el), apa curenta trasa de la izvor… a facut o mica aductiune (merge iarna, vara), tv prin satelit cu posturile romanesti, router gsm pt net.
    deci tre sa ai un pic de banuti si sa nu iti fie lene sa lucri. de exemplu groapa de aductiune a sapat-o manual ca nu iti vine nimeni in varful muntelui cu excavatorul sa iti sape groapa. la fel si cu groapa pt fosa septica. materialele iar sunt greu de carat, pe vremuri cand au facut casa le carau de la sosea cu carul si boii, acum le-a facut primaria un drum (de pamant cu o panta de 30 grade) unde cand e vreme buna pot urca cu masina pana la 200metri de casa, deci a trebuit sa care buda 200metri in brate.
    problema e cu locurile de munca, ca s-au imputinat prin zona de cand s-au inchis minele, nu cu conditiile de trai.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)