ca să vedeţi ce bine e în România

private Moştenitorii doctorului Constantin Monteoru Angelescu şi un executor judecătoresc au intrat cu forţa, ieri după-amiază, în curtea din spate a Hotelului Lido, imobil care le-a fost retrocedat printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În spatele porţilor de fier încuiate îi aşteaptau însă Răzvan Păunescu şi gărzile sale de corp, care i-au informat pe Ioana Angelescu şi pe ceilalţi moştenitori că n-au ce căuta în clădire.

Răzvan Păunescu le-a răspuns însă că, între timp, Complexul Lido ar fi fost înscris în cartea funciară pe numele unei alte societăţi comerciale decât cea care a pierdut procesul cu familia Angelescu, iar aceştia ar trebui să se judece, din nou, cu „noii proprietari“.

Din EVZ.

Ia să vedem, din cei câteva sute de comentatori/adoratori ai tătucului Ilici şi ai discipolului său Bombonel, se va găsi cineva să îmi explice şi mie de ce se întâmplă asta? Hai că se poate. Dacă la însemnarea pro-Băse s-au găsit rapid 20 de „cititori” care să răspundă, se poate şi aici de la comitetul de reacţie rapidă al PSD.

Şi doi, cât mai e amenda pentru obstrucţionarea justiţiei? Nu de alta, dar tare aş vrea să le văd pe Monica Dean, Gina Pistol şi Ilinca Vandici cu batic pe cap, carând pacheţele la Rahova.

A treia e cu dedicaţie. Dacă vreţi să vedeţi ce înseamnă jurnalism obiectiv şi imparţial, citiţi acest articol. Nu-i aşa că e altă poveste? Ce înjurături? Ce mizerii? Ce bodiguarzi (pe unde o mai fi nea Puzdrea?)(ah, e încă în Parlament, a trecut la PD)? Jurnalism de senzaţie dom’ne, auzi, să se înjure domnu’ Păunescu cu nesimţiţii ăştia întorşi din străinătăţuri ca să le ia agoniseala lor obţinută cu greu din devalizarea Bancorex? Asta ca să vedeţi că nici preşedintele nu şi-o bagă în motan şi în lingău aşa gratuit…

mizerii,romania,politica

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

13 comentarii

  1. numai nu mai…asa e

    zoso, scrie mai mult despre pulitica si social!

    00
  2. @zoso,
    Articolul din Jurnalul National (datat 8.03) relata o vizita anterioara a executorilor cu mostenitorii Angelescu la hotelul Lido.
    Articolul corespondent din EvZilei (si care relateaza aceeasi vizita, datat tot 8.03) este aici
    Nu neg ca exista diferente intre cele doua articole din 8.03, insa nu sunt chiar atat de mari.

    00
  3. numai putem de bine ..

    00
  4. România. Mai are rost sa scriu si altceva?

    00
  5. Adevarul este ca perceptia noastra fata de viata politica este la latitudinea presei si a industriei media in general.

    Unii zic ca a fost scandal, injuraturi, etc. Altii, ca au fost discutii amiabile.
    Pe care sa-i crezi ?

    Animalul din fiecare are tentinda sa creada partea mai violenta.

    Personal, nu stiu in cine sa mai am incredere, avand in vedere ca fiecare ziar/televiziune este direct influentata de apartenentele politice ale patronilor.

    Si uite asa, se ajunge la bloguri (nu te mai umfla zoso, ti-am zis ca acuma esti pe val, dar fiecare val se sparge.)

    Tind mai mult sa am incredere in bloguri. Deocamdata bloggeri sunt mai putin influentabili, pentru ca inca fiind tineri, pretuiesc adevarul si derivatele lui.

    Dar, fiecare are pretul lui. Problema o sa fie sa-i prinzi pe toti si sa-i convingi sa scrie ce vrei. Cu bani, se poate rezolva, dar nu asta-i problema. Problema ii ca unu-i la mare, altul la munte, altul nu are semnal, altul se insoara, altul ii intr-un acces de nationalism, si o sa refuze oferta persoanei care vrea sa-l corupa.

    Dragilor ziaristi, sunteti pe zi ce trece intr-o criza de imagine tot mai mare. Ironia este ca voi sunteti cei care faceti imaginea…

    00
  6. Ha, cred ca ai avut de sters vreo doua comentarii la celalat articol (la ce te asteptai? ).

    Eu nu vad nici o legatura intre „istetimea” lui Paunescu si Iliescu sau Bombonel. Cred ca problema o reprezinta toti „baietii destepti” din toate organismele de conducre, administrare a statului. Acest dezgutator „ai nostri” indiferent de culoarea politica. Toti suntem sclavii lor, ei fac legi ei le aplica ei fac si tot ei desfac.

    Siuatie: legislatia din Romania are o scapare, acesata ii da dreptul lui Paunescu sa amane retrocedarea,
    Intrebare: crezi ca va fi modificata legea in ideea de a elimina „scaparea”?

    Parerea ta…

    00
  7. ma duce cu gandul la Area 51

    00
  8. Nu mai spune de Iliescu si Bellu ca ar fi o mare prostie, la Bellu sunt actori, artisti sau politicieni care au ramas in istorie cu ceva, Ilici ar trebui inmormantat la Ghencea langa idolul lui, Ceausesescu…

    00
  9. eventual peste, sa il poata pupa in cur.

  10. NOU
    #10

    De ce îi spui Monicăi, Dean?

    00
  11. asta e numele ei de la hollywood

  12. lol, Zoso incepe sa sune ca Mircea Badea reloaded :D

    00
  13. NOU
    #13

    Din topirea ghetzarului care devenise România lui Ceausescu si-a alorlalte lipitori de Scornicesti, au ramas zoaiele comuniste care i-au inundat teritoriul transformându-l în acel marasm social, politic, economic si cultural agatzat de coada Europei, ca o tinichea de coada unui câine! Realitatea este ca pâna când napustitzii astia post-decembristi nu vor fi eliminatzi din viatza publica si din cea biologica, prin ceva virusi, d. ex.: holera, ciuma bubonica, lepra, cancer, sida si sifilis, sau prin alte afectziuni, sau poate din nou prin mânia lui Dumnezeu, prin ceva cutremur, prabusiri de avioane si elicoptere, scufundari de nave de croaziera, sinucigasi talibanezi etc… nu este nici o sansa de revenire a tzarii la o viatza normala si a românilor la demnitate. Cu tot desteptatorul radio care va toarna dimineatza de dimineatza, în urechi, ‘Desteapta-te române!’ Cât va vetzi lasa condusi de politicieni coruptzi si murdari, vetzi trai într-o tzara murdara si corupta, vetzi fi jefuitzi ca-n codru de totzi neavenitzii si incompetentzii pripasitzi la Putere si la frânele economiei! Pacat! Sunt multzi români care ar merita o soarta mai buna. Dar, cum spunea cineva: ‘Pâna când oamenii cinstitzi nu vor deveni curajosi, si oamenii de curaj oameni cinstitzi, nu se va putea observa ceva ades anuntzat, care n-a avut nicicând loc: un progres al omenirii’… Ma bucura însa aceasta evacuare cu fortza a pungasilor astia ordinari!

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)