Un gând înainte de alegeri

UDMR este unul dintre cele mai mari rele din politica românească. Cu ajutorul unui electorat cu același IQ precum cel al PSDului, au ajuns constant să facă jocuri dubioase și mizere pentru o gașcă de politicieni bogați.

Eh, chestia asta se va întâmpla din nou azi. Având în spate 5 sau 10 sau 15%, o serie de candidați de ligă mică vor putea impune direcții și cere favoruri. De asta, oricât de mișto mi s-ar părea discursul și motivația din spatele lui Macovei, sunt in dubii dacă să îi acord încrederea pentru a negocia ducerea României înainte.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

60 comentarii

  1. Traiasca monarhia!

    00
  2. Acum cinci ani in primul tur sustineam ca astia care voteaza cu „verzii” – atunci erau la moda – gresesc pentru ca ii dau votul lui geoAna, sansele celolralti fiind nule.

    Sunt constient ca Monica Macovei are 0% sanse sa intre in turul doi si chiar daca ar intra ar avea 0% sanse sa devina presedinte. Dar o sa votez cu ea azi din simplul motiv ca sunt curios cate procente poate strange. Mi-a placut campania ei, mi-a placut implicarea unor oameni despre care stiu sigur ca n-au luat niciun ban de nicaieri, mi-a placut ideea de campanie focusata on-line (esi impactul la tara e nul), mi-a placut ideea caravanei pe la sate (desi fara galeti nu reusesc nimic), etc.

    Presimt ca va lua mai putine procente ca Udrea, si asta e trist. Dar poate, si cu votul meu, o depaseste pe Udrea. Ar fi frumos, ar fi o raza de lumina in campania asta atat de … inexistenta.

    00
    • Nu are cum sa ia mai putine voturi ca udrea.
      Sunt convins ca va fi o surpriza frumoasa.

      00
    • Mergi, omule, la vot si mai vorbim deseara ;)

      00
    • Cu MM am votat si eu ,din aceleasi motive.Cineva mi-a spus ca e un „cal perdant” intr-o cursa masluita si mai bine sa stau acasa ;vad ca nici sa visezi la ceva mai bun nu se mai poate in tara asta…

      00
    • Nah ca a luat mai putine voturi ca udrea :(

      Acum sincer, nu pot sa inteleg asata. Deci intri in cabina de votare, nu vrei sa votezi cu cei 2 – OK, pana aici e acceptabil. Dar alegi udrea cand ai optiunea Macovei?!?! Serios?

      Vai de curu ei de democratie cand votul meu e egal cu al unuia care voteaza udrea. Sau diaconescu.

      00
  3. Am fost „basist” ceea ce inseamna „mumu PSD” dar tot nu stiu care din „drepta” sa o/il votez. Imi este frica de cei 3 candidati care nu si-au canalizat fortele in a prezenta un singur om capabil sa uneasca impotriva lui Ponta. Lumea o sa voteze Iohanis, Macovei si ceva Udrea…dar in final o sa avem toti ciclu pentru urmatorii 5 ani.

    00
    • Cred ca Macovei si motivele mele prin excludere:
      – Ponta …in nici un caz (
      – Udrea in nici un caz ( Fostul sot acuzat de fapte de coruptie, putin probabil sa nu fi avut habar )
      – Iohanis ( doar daca nu am nimic de ales in turul 2 )
      – Tariceanu …. nu
      – restlul…de la sine inteles

      00
  4. Eu nu zic că nu ai dreptate cu UDMR-ul, dar nu cred că se uită la postarea ta cei la care te adresezi.
    Macovei va fi surpriza(plăcută) După aprecierile FB. din ultimile 3–4 zile a urcat la fel ca ponta!

    00
    • Daca ne pica astazi net-ul, macovei dispare de pe buletinul de vot

      00
    • Daca tu crezi ca sondajele online (gen Gandul) sau popularitatea in randul celor ce stau pe FB au vreo relevanta la procentele finale de diseara… Ar trebui sa iasa Iohannis din primul tur asa.
      Cat sa zic, poate pt maxim 10% e reprezentativ esantionul ala.

      00
    • la alageri se numara voturile din urna nu „like”-ul de pe zidul FB!

      00
  5. Macovei? Aia de mintea pe afara ca in Romania e lovitura de stat? Aleia ii dai votul? Big lol!

    00
    • Mai bine Ponta, nu? Parvenit, mincinos, hot, dar macar e roman, ortodox si are copii. Aham.

      As vrea sa-mi spui cu argumente care au fost motivele celor doua suspendari ale presedintelui. Interesant ca nu stia nimeni sa explice clar, doar ca „a incalcat grav Constitutia”. Repetat. Cum, cand, unde, astea sunt detalii, nu ne intereseaza, „dom’ presedinte, lasati ca ne descurcam noi”. De 25 de ani ne tot „descurcam”

      00
    • In Romania a fost lovitura de stat, in Ucraina a fost vocea democratiei ;)

      00
    • @koki: Asta-i site basist, so GTFO!

      00
  6. Koki, esti prost gramada. Prea prost ca sa respiri. Ce au facut atunci USL-istii e o pata pe obrazul tarii. Poate aveam deja intrare in SUA fara vize daca nu era episodul ala. Mergi si pupa-ti idolul.

    00
  7. Nu va mai certati!
    Biroul Electoral Central a facut public rezultatul final al alegerilor prezidentiale.
    Victor Ponta a castigat!

    00
  8. Nu ai dreptate la IQ, alegatorii UDMR nu sunt prosti, dimpotriva as zice, isi vad interesul, doar nu o sa voteze cu PSD. Si poate ca gresesc, dar am senzatia ca unii dintre ei o sa voteze cu Iohannis, ceea ce ar fi o evolutie.

    00
  9. Macovei mai are un sustinator. Nu am stat sa urmaresc cu atentie campania, dar mi-a placut cel mai mult. Si vad ca are sustinerea unor oameni pe care ii cunosc personal si pentru care am doar respect. Unii dintre ei au facut voluntariat la semnaturi, o promoveaza online etc. Am citit una-alta, pe cat mi-a permis timpul, si de data asta ma duc la vot cu o optiune care chiar ma atrage. Sper sa reuseasca macar sa ‘zguduie’ putin impresia ‘rosiilor’ ca suntem chiar toti facuti gramada.

  10. Unguru-i curva.

    00
  11. Macovei – primul candidat cu o campanie electorala, campanie electorala la care eu nu am contribuit financiar fara voia mea.

    00
  12. E buna democratia, dar 14 „catindati” e un pic cam mult …

    00
  13. UDMR a fost/este condamnat, de la infiintare, sa lupte pentru o fantasmagorie: autonomia etnica a maghiarilor transilvaneni din fantomaticul Tinut Secuiesc.
    Chestia asta n-ar fi fost atat de grava daca UDMR ar fi reusit sa dovedeasca si ca stie/vrea sa dezvolte Harghita si Covasna, odata ajunsi la guvernare. In lipsa dezvoltarii, oamenii se agata de sperante desarte, gen „daca o sa fim autonomi, cu steag si imn etc., o sa curga lapte si miere”.
    Problema liderilor UDMR care au ajuns la Bucuresti, incepand cu 1996, este ca n-au reusit sa umple imaginea de „politicieni profesionisti” (in sine, falsa) cu fapte pe masura si in folosul propriului electorat. Noua, romanilor, ni s-au parut mai profesionisti decat politicienii (etnici) romani mai ales pentru ca maghiarii au vorbit mai putin si, atunci cand au facut-o, au parut ca stapanesc mai bine limbajul politically corect al drepturilor omului.
    In practica, oameni ca Marko Bela & co. s-au dovedit la fel de neinteresati de viata oamenilor de rand si foarte interesati sa se aranjeze ei si-ai lor dpdv material. In Harghita si Covasna au preluat complet controlul local, nimic nu misca fara UDMR, mai ales slujbele la stat. In schimb, oamenii simpli (electoratul lor maghiar) n-au primit nimic, in afara de discursuri sforaitoare si steagul secuiesc… Sotia mea calatoreste mult prin zona Harghita-Covasna, cu serviciul, e o saracie lucie pe-acolo de te ia cu fiori. De ce? Pentru ca liderii UDMR folosesc controlul etnic al zonei in folosul personal. De asta au si aparut partiduletzele mai mici gen Tokes si PCM, care – pentru ca nu sunt „la butoane” si deci nu au ce sa dea – pluseaza tot pe partea nationalismului extremist, incercand sa zguduie UDMR prin acuzatii de „tradare a intereselor maghiarilor transilvaneni”.
    Extremistii sunt, insa, la fel de sinucigasi: acum vreo 7 ani, primarul din Targu Mures (parca) zicea ca a avut propuneri concrete de la niste firme germane sa faca niste fabrici in zona, insa el si consilierii (UDMR) au refuzat pentru ca ar fi insemnat sa vina niste muncitori (romani) pregatiti de peste Carpati (in zona nefiind suficienti ingineri si tehnicieni) si asta ar fi pus in pericol dominatia maghiarilor asupra romanilor… Fuc..ing LOL!

    Cu asemenea oameni, minoritatea maghiara din Romania va ramane saraca si ignorata de propriile elite politice, pana cand oamenii vor incepe sa voteze cu partidele romanesti… nu foartemult, ci cat sa e vada in statistici – 1 sau 2 procente. Atunci, UDMR va vedea ca ii fuge pamantul de sub picioare si va incepe sa puna osul la treaba, pentru a recupera simpatia electoratului maghiar. Alternativa la asta ar fi scenariul kosovar, adica UDMR sa mizeze pe radicalizare, iesire in strada, nesupunere civica, violenta, atacarea autoritatilor romane etc. Dar scenariul violent nu mi se pare credibil, pentru ca nici ungurii nu sunt albanezi, nici romanii – sarbi si nici UE si NATO nu mai sunt la fel de necoapte ca-n 1999, mai ales dupa ce le-a dat Putin cu Crimeea peste bot…

    00
  14. Slabe sanse pentru Macovei.

    00
  15. Eu chiar sper ca Macovei sa poata impuna directii, de asta si votez cu ea desi stiu ca nu intra in turul 2

    00
  16. Macovei scoate un 5-6% la final, dar merită votată ca un semn de apreciere pentru campania făcută.

    00
  17. Ne place că România este condusă de niște găști care se cred proprietari asupra acestei țări? Dorim „să-i batem” azi? Asta e întrebarea. Nu trebuie să ne dăm mari matematicieni azi, ci să ne exprimăm pozițiile. Am ajuns prea „puleți” ca să ne pricepem și la matematica electorală, nu credeți? Azi votăm cu inima.

    Deși participarea nu va fi 100%, dar măcar să știm că nu decid ăia care nu cunosc nici numele țării sau alți analfabeți manipulați. Fiecare votează cu cine vrea și în cine crede. Într-un final va ieși un președinte și acela va fi reprezentantul nivelului de gândire al acestei țări.

    00
  18. votat MM :D hai ca se poate !

    00
  19. Nu votezi un om pentru frumusetea campaniei…

    00
  20. principalul merit al doamnei Macovei e ca o sa scoata la vot in turul 1 oameni de drapta care altfel nu ar fi votat deloc. Iar daca o parte din ei o sa continue sa voteze cu dreapta si in turul 2, deja putem spune ca a realizat un mare lucru.

    00
    • Ai perfecta dreptate. Eu si cativa cunoscuti care nu am fost nicioata la vot si nu am fost interesat de nimic de tine de politica, am fost sa o sustin pe Macovei. In turul doi o sa sustin pe oricine candideaza impotriva lui Poanta.

      00
  21. noroc ca udmr nu l-a sustinut pe basescu in ultimii 10 ani si ca n-au fost buni cu electoratul lor pana atunci, pfiu, ce noroc. nu stiu ce ne faceam altfel cu basescufundatara.

    00
  22. vali ,gresesti cu ungurii.nu sunt la fel de prosti ca taranii de voteaza psd pentru o sticla de ulei.amintiti-va 2009 , udmr recomanda geoana ,ungurii voteaza basescu.2012 , udmr voteaza suspendarea , ungurii boicoteaza :) .sunt nationalist dar nici ungurii nu sunt asa usor de prostit de catre udmr cum crezi tu :)

    00
  23. Deja de câteva prezidențiale încoace se aplica metoda mutării electoratului după primul tur al celor 10 candidați, in acest caz, către cei doi din turul secund. Cum Ponta pare sa fie singur până la capăt ( dar puternic ) bătălia cea mare va fi pe al doi-lea candidat. Veti vedea cum in cele două săptămâni de campanie pentru turul doi vor apărea din cei zece zicând : Eu am încredere in……, Eu voi vota cu….., Îl voi sustine pe……
    Din păcate din cei care votează cu unul din cei 10 si merge la vot pe 16.11. vor fi multi care se vor lasa influențați de acei fosti candidati pe care i-au votat sau …..nu
    Yes la vot……..mai vorbim…

    00
  24. Ai uitat când Băsescu l-a numit premier pe Boc și în guvern era tot UDMR?

    00
  25. Depinde care din ei sunt un cal troian și care nu. de ex cu un partid de carton înființat de PSD Brașov în spate, chiar dacă are o imagine buna, Tăriceanu mi se pare vândut PSD-ului. Macovei însă pare sincera în demersul făcut chiar dacă nu are șanse. Mie mi se pare ca e ca un Don Quijote în lupta permanenta cu Morile de vânt corupte de pe aici.

    00
  26. @nwradu – Radule, 5-6% e scor de candidat gen Udrea, nu Macovei.

    00
  27. eu donat inclusiv campaniei pentru Macovei dar nu votez cu ea ca nu-mi place. Dar cred sincer ca trebuie sa exista candidatul macovei, trebuie sa existe candidatul independent serios si poate in vreo 20 de ani o sa si fie votata o femeie sau un candidat independent.

    Dar in niciun caz nu votez macovei :)

    00
  28. Dacă Macovei scoate în jur de 10% atunci are toate șansele să pună bazele unui nou partid politic care să între în Parlament la viitoarele alegeri. De asta am votat-o. Nu cred că va face compromisuri așa cum a făcut UDMR-ul.

    00
  29. Eu sunt membru mensa si am votat Victor Ponta :D Probleme ? :))

    00
  30. NOU
    #55

    Si noi am votat Macovei. Am condus 200km pe autostrada. Nu au fost mulți oameni la rând, dar cei care erau aici in Santiago de Compostela tot Macovei au votat. :)

    00
  31. Am votat MM . desi am mers cu aceeasi idee ……. ca nu prea are sanse.

    00
  32. Am votat Ponta si i-am convins si pe parinti, bunici si pe vecini. 11 voturi pentru PSD. Am compensat pentru toti prostii de pe siteul asta care au votat Macovei :)

    00
  33. Si eu si cumnatul meu am votat Macovei. Plus inca vreo 20 prieteni din lista de facebook. Eu zic ca scoate vreo 10%.

    00
  34. Exista oameni care voteaza cu PSD ,cei care au taiat investitiile care reprezinta singura modalitate de a scoate o tara din rahat.

    Rusine !

    00
  35. E amuzant sa ii asculti pe majoritatea cum isi expun criteriile dupa care voteaza: e smecher, e neamt, e tare in gura, i-a bagat in puscarie pe toti etc. …

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube