Realitatea bate statistica: economia duduie

Comercianţii de combustibili auto spun că vânzările au scăzut şi în a doua lună de aplicare a accizei suplimentare de 7 eurocenţi/litru la motorină şi benzină, scăderile fiind chiar mai accentuate decât în aprilie.

Dacă în aprilie – prima lună de aplicare a accizei suplimentare – vânzările de carburanţi au scăzut cu 16,2% faţă de martie, în luna mai scăderea a fost de 19,6% faţă de aprilie, arată datele centralizate de Asociaţia Benzinarilor Particulari din România (ABPR).

„Cei care pleacă afară îşi pun aici benzină sau motorină doar atât cât le trebuie până la graniţă. Apoi, dincolo, îşi fac plinul şi îşi văd de ale lor“, a mai spus Ion Tache.

Acciza cretină a lui Ponta are efecte adverse. Și interesantă declarația aia cu scăderea puterii de cumpărare, deși, statistic, o ducem mult mai bine. Atât de bine încât ne iese pe nas.

 

România a înregistrat în aprilie cea mai puternică scădere a volumului vânzărilor de retail din întreaga Uniune Europeană. Regresul a fost de 3,2% față de luna martie. În același timp însă, consumul a crescut în medie cu 0,6% la nivelul celor 28 de state comunitare, potrivit unui comunicat al Eurostat, citat de Mediafax.

Duios, economia duduia. Și duduia atât de tare încât oamenii se descurcă din ce în ce mai bine, vânzările de orice scad, mașini se produc mai puține, taxe se încasează mai puține, se plătesc mai puține rate, dar treaba merge. Statistic.

fun-barmacie

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Partea cu statistica, trist. Dacă ţi-ar citi blogul şi inteligenţii care votează cu ponta&şleahta… de fapt oricum n-ar pricepe. Din nou, trist.

    00
  2. Ce o dau aia cu concediul de vara? In perioada asta de 2 luni a fost si Pastele si zilele libere de 1 Mai. Unde sa mai creasca vanzarile? De Craciun?

    00
  3. Pai tu crezi ca a învățat vreo unul ceva?! Or fi auzit si ei de curba lui Laffer? Sau asta e ceva legat de vreun circuit de formula 1!?

    00
  4. E jale! Incearca sa dea drumu la ceva lucrari pe infrastructura ca altfel au pus o la toamna! Au inceput sa minta prea devreme!

    00
  5. basistule :D
    scopul romanilor in viata trebuie sa fie jos basescu! restul nu conteaza, adica coruptie, salarii mici, stare economica etc.
    ce nu inteleg eu de ce inca mai esti in romanistan…pari un baiat inteligent de ce vrei sa iti ingropii viitorul aici? lucrurile vor deveni din ce in ce mai grave dupa ce castiga psd-ul presentia… cum crezi ca vei reusi sa traiesti in 2015?

    00
  6. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. Pe hârtie. Precum creșterea economică. Pe hârtie.

    00
  7. totusi, in prima luna e normala o scadere, pentru ca lumea si-a facut stocuri in prealabil.
    Sa vedem dupa

    00
    • chiar eram curios cand o sa constate cineva asta :), luna anterioara volumul vanzarilor sarise cu 4-5% parca peste normal, si acum a scazut pe stocuri, vedem in 4-5 luni…

      P.S. nu sunt pro taxare, doar anti analize pripite

      00
    • „Lumea”aia la care te referi tu circulă ori cu card de companie ori cu BVCA (bon valoric carburant auto), nu cred că sunt mulți care își (mai) stochează motorină în butoaie pentru o luna întreagă.

      Doar o părere…

      00
    • au belit mielul si nu au avut bani si de benzina

      00
    • stocuri = in ultima zi a luni faci plinul,
      nu inseamna sa iti pui in butoi

      00
  8. Efectele adverse erau clare pentru toți, mai puțin pentru Ponta, care probabil că se gândește că vânzările sunt fixe orice ai face. Deci, dacă pui taxele la 10% din preț, primești 10% dintr-o sumă; dacă taxele sunt 20%, primești 20% din suma aia; iar dacă ai taxe de 110% din prețul de vânzare, primești 110% din suma încasată.

    00
  9. Umbla vorba prin targ ca efectul acizei va fi o scadere a incasarilor bugetare la combustibili . Sunt curios daca o sa apara ceva date prin august septembrie sau daca le tine sub lacat.

    00
  10. La treaba cu benzina e ceva care nu se pupă. O scădere de 16,2% în aprilie, urmată de una 19% în mai înseamnă o scădere totală de 31% față de martie. Cam măcăne. Cererea de combustibili nu e atât de elastică să accepte o asemenea scădere. Ar însemna colaps economic. Apoi, diferența față de Ungaria e de 4 cenți, nesemnificativ, față de bulgari vreo 11… Față de martie sunt vreo 15-20 de bani/litru, adică 8-12 lei în plus la un plin. Au fost și creșteri mai mari în trecut.

    A, că i-o fi scăzut lui Nelu Gălbenuș cu 30%, e probabil. Dar la nivel național este imposibil.

    00
    • Acea diferenta de 4 centi e semnificativa când pui 1000 de litri, cat incape in rezervorul unui tir sau autocar.

      00
    • scăderea e comparata cu perioada similară din anul trecut, cred. iar 4 cenți la litru, când ești transportator, inseamnă câteva zeci de mii de euro la final de lună.

    • @Vali, mai citește-ți articolul: spune clar, 16% scădere față de martie, 19% față de aprilie. Însumate, în mai înseamnă o scădere de 31% față de martie ceea ce este absolut imposibil. Creșterea de preț nu justifică o asemenea scădere, deci, undeva, informația e denaturată
      Apoi, tu dacă ai fi transportator, te-ai duce să alimentezi în Ungaria pentru 4 cenți pe litru=40€/plin?

      00
    • nenea, eu am văzut de câteva ori cât baga un camion. când bagi de 400€ sau 600€, se simte. și nu te duci, oricum treci pe acolo.

    • Între timp, m-am lămurit. Este vorba de scăderile în lanțurile benzinarilor particulari. În lanțurile clasice (Petrom/Omv/Mol etc.) scăderea este între 1-5%, lucru perfect explicabil fiindcă aceste benzinării independente sunt, de regulă, prin sate, drumuri județe, DN mai puțin circulate, deci au o clientelă mai sensibilă la preț.

      În ceea ce-i privește pe tiriști, lucrurile sunt ceva mai amestecate. De la 1,4€ la noi, la 2€ în Germania sau Olanda e o diferență ceva mai mare decât cei 4 cenți față de Ungaria, diferență care nu pare să-i deranjeze.

      00
    • Grea matematica asta.
      Deci :
      dacă în prima lună e 100 și scăderea e de 16 % înseamnă că a doua lună rămâm 100-16,2%=83,8.
      Dacă scăderea din a treia lună față de a doua lună e de 19 % înseamnă că :
      83,8-19%=83,8-22,67=61,13
      Rezultă că față de prima lună scăderea totală e de : 100-61,13=38,87%
      Așa că taicuțule hai să ne punem la punct cu aritmetica și apoi să fim analiști sau știutori de toate.

      00
    • @roc: Nu stiu cum 19% din 83.8 iti da 22.67. Faptul ca iti da rezultatul mai mare decat 16+19=35 trebuia sa iti spuna ca ai dat-o in gard cu aritmetica. Asa ca hai sa lasam corectatul altora.

      00
  11. NOU
    #23

    7 eurocenti pe litru * 0 litri = cati eurocenti?

    00
  12. Sau la negru.

    00
  13. Da, bre, da pațachinele din mașina roșie urlă la teve că avem creștere economică de 3% dar nu ne spun din cât. Și, ce-mi place mie, nimeni nu îi întreabă.

    00
  14. Astia sunt atat de inteligenti incat vor sa bage in PIB veniturile din prostitutie si trafic cu droguri. O sa zica Ponta la un moment dat: Ba, anul asta a mers bine industria curvelor, ia mai puneti la PIB 2-3 miliarde de euro, ca sa avem si noi pentru pensionarii de 107 ani din Teleorman. Un mare vizionar.

    00
  15. nici „baietii destepti din energie” nu o duc bine ca azi mi-au propus sa-mi vanda energie :) deci nu mai au cui sa vanda

    00
  16. a scazut consumul sau a crescut evaziunea?

    00
  17. Dacă, până acum, plecau la muncă în străinătate foarte mulți oameni săraci, de vreun an încoace am observat că pleacă o grămadă de ingineri. Pe de altă parte, suedejii plecați prin Italia/Spania sau w/e s-au întors acasă. Și nu s-au angajat la corporație.

    00
  18. @Alexx tocmai de asta trebuie sa cauți o alta tara unde sa ai condiții cat mai bune de dezvoltare si trai pt familia ta.
    dacă iți iubești familia nu o condamni la romanistan…

    00
  19. NOU
    #31

    Dar s-a inregistrat o crestere a comertului de motorina in parcarile de tiruri si vanzari spectaculoase de canistre si furtunuri. Ba chiar a inceput sa miroasa tot mai persistent a gogosi si cartofi prajiti la semafoare.

    00
  20. Calculul este simplu : chiar daca scad vanzarile de benzina/ motorina, atata timp cat incasarile totale (inclusiv din acciza suplimentara) aplicate la o baza mai mica depasesc /vor depasi incasarile comparative de anul trecut pentru aceeasi perioada = victorie!

    Daca nu e vina FMI ca ne-a fortat cu aceasta acciza, nu aveam domle alte optiuni…. Ai dreaq astia de la FMI….

    00
  21. ce inseamna cresterea consumulu la noi ? e simplu, noi importam mai mult decat exportam, deci daca consumam mai mult aceasta diferenta creste, adica creste deficitul tarii.
    asta cu societatea de consum merge la americani si la francezi nu la noi.
    cat despre profitul petrom sa nu-i plangem pe ei. eu as ctreste acciza cu cat au crescut ei pretul in ultimii 5 ani. adica mi-ai pus 20 de bani la preti, ti-am pus 20 de bani l;a acciza si asa mai departe. Sa vedem cat ii tine.

    00
  22. @21. george: doua idei:
    – cea mai mare crestere din pretul combustibililor vine chiar din cresterea accizei;
    – acciza o plateste consumatorul de la pompa, nu petrom; apoi ea merge direct in bugetul statului, nu in profitul petrolistilor…

    00
    • plateste pe dreaq; o plateste petromul; acciza e procent din pret, sa scada pretul ca scade si acciza.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)