Drama lui Dănuț

Era o zi caldă de primăvară, cu foșnet de copii, cu ghiocei, cu puștoaice, dar Dănuț era trist. Stătea în trafic, fuma o țigară și aproape lăcrima. Mirosul de mașină nouă se amesteca cu mirosul țigării rafinate, iar fumul se evacua din mașină prin geamul deschis două degete pe partea șoferului. Dănuț se jucă un pic la butoanele de pe mânerul portierei, deschizând și închizând geamurile pe rând, rotind un pic oglinzile laterale și apoi se întristă iar. O trecere de pietoni cu o bătrânică care coborâse de pe trotuar ș aștepta să oprească mașinile. Dănuț acceleră. O schimbare de benzi cu tăiat fața unui fraier cu Passat. Dănuț invocă prioritatea de mașină mai scumpă, dar nici asta nu îi aduse zâmbetul pe buze. Țigara se termină, o aruncă pe geam și aprinse alta, ignorând claxonul mașinii din spate, care anunța schimbarea culorii semaforului. Pff. El nu vede pe cine claxonează? Dănuț ajunse la terasa ultracentrală, se prăvăli pe un fotoliu, comandă un espresso și o apă și se afundă în gânduri. Privi cu scârbă iPhone-ul auriu, citi un sms de la o pizdulice pe care o aburea de câteva zile, care îl invita la ea, îi răspunse sec și îl aruncă pe masă. La un moment dat izbucni:

De ce pana mea mi-am mai luat eu BMW dacă nu pot sa am numărul BMW la el? Ce sunt eu aici, ultimul fraier din județ? Bag picioarele, o înmatriculez pe București săptămâna viitoare, că nu se mai poate!