România pitorească #751

150.000 de euro pentru o grădiniţă cu două săli de clasă. Uriaşa sumă este investită de autorităţile unei comune din Dolj. În clădirea mică, dar scumpă, vor învăţa doar 11 preşcolari. Deşi sătenii, cei mai mulţi dintre ei vârstnici, nu au nici canalizare şi nici drumuri asfaltate, autorităţile susţin că investiţia era necesară. (sursa)

Deşi ar trebui să ajungă în câteva minute la o urgenţă, salvarea poate întârzia şi ore întregi. Motivul: licitaţia pentru furnizarea combustibilului a fost câştigată de o firmă care nu are benzinării în toate oraşele. Ministerul Sănătăţii justifică situaţia prin preţul de nerefuzat oferit de distribuitor, cu 6% mai mic decât preţul de la pompă. (sursa)

Soţul fostului ministru al Muncii și Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, invalid de gradul unu cu acte, ceea ce înseamnă că este prea bolnav ca să aibă serviciu sau să se îngrijească singur, poate totuşi să conducă. Are pemis din 1981 şi l-a reînnoit la șase ani după ce Casa de Pensii Ilfov i-a acordat pensie şi indemnizaţie pentru îngrijire, în valoare de peste 1.500 de lei pe lună. Cu toate acestea, fostul ministru al protecţiei sociale susţinea că soţul ei nu conduce şi că, oricum, nu mai au maşină de ani de zile. (sursa)

 

iliescu

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

13 comentarii

  1. ce treaba mai are iliescu, pune-l pe basescu ca e mai sfant

    00
  2. @aquadig Iliescu îi tata lor

    00
  3. Campeanu e inca in functie, nu?

    00
  4. ilici, sf. ocrotitor al rromaniei

    00
  5. NOU
    #5

    Off-topic: S-ar putea sa ne intereseze situatia din Ucraina. Dazvidanie

    00
  6. Off topic: Unde pot sa-ti scriu un e-mail? Am dat un forward la blog@zoso.ro (care avea ceva in atasament) si mi l-a trimis inapoi. E din cauza acelui atasament?

    00
  7. Evident ca nud, daca la categoria asta intra si cele in care apar doar sanii :D Daca vrei poze mai in detaliu, imi dai o adresa de contact care sa nu-mi mai trimita inapoi e-mail-ul :P

    00
  8. Legat de ministresa de la munca si protectie sociala: astia ne cred foarte prosti, extrem de prosti si fac magariile din ce in ce mai „la vedere”.

    Romanul e rabdator dar nu e prost, fereasca dumnezeu sa se „rascoale” iar ca multi „vori fi ciuruiti” asemnea lui nea Nicu.

    00
  9. eu cu sotul doamnei Campeanu am o problema. Cum adica nu conduce. WTF, cu-i pasa? Mie imi pasa cine i-a dat adeverinta medicala si daca o comisie spune ca e invalid si una spune ca e valid zic eu ca cel putin o comisie a luat spaga. Ori prima ori a doua. Insa dl Campeanu a dat spaga cel putin odata :), daca nu chiar de doua ori. :)

    00
  10. @StefanM: Aia nu e răbdare, e laşitate.

    00
  11. Mama unui prieten are pacemaker implantat, si aia refuza sa-i dea gradul 2 desi diagnosticele sunt conforme cu legislatia. Acum in tribunal pe rol…

    Pensia nu are cum sa fie 1500 lei, pensia e 4 milioane + un salariu minim pe economie pt inotitor, iar in cazul gradului 2, vre-o 3 milioane si atat,

    00
  12. Cu picior drept amputat deasupra genunchiului, vreo 4 ani am avut certificat de handicap temporar.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)