3 motive pentru care Tăriceanu nu va fi președintele României

Aseară, fostul premier Călin Cătălin Popescu Tăriceanu a anunțat că își lansează un partid și că va candida la președinție. Din discurs și din primele impresia, ținta lui Tăriceanu par a fi oamenii cu un iq mai mare decât votanții lui Ponta, un scop nobil în fapt, dar nu de ajuns pentru a fi președinte. Tăriceanu are nevoie și e voturile idioților care chiar cred că Ponta și Șova sunt niște tipi competenți. Și, în ochii lor, are niște probleme.

Nu știe să aleagă

A avut prea multe neveste. Nici nu știu câte a avut, probabil nici el, dar electoratului nu îi place să vadă că viitorul președinte nu se hotărăște.

Plus, hai să zicem că cu prima ai avut ghinion. Năstase a avut ghinion, Ponta a avut ghinion, Iliescu a avut ghinion cu Cleopatra, dar Tăriceanu a avut ghinion cu toate. Asta nu spune că femeile sunt nașpa, ci că el face alegeri greșite.

Are gușa aia…

Nu contează cât de elocvent și de bine intenționat este, electoratului nu îi plac grașii.

Pare că e bolnav de putere

Dacă ieșea din PNL cu câteva zile înainte, nu era nimic greșit. Dar ieșind după ce a PNL a ieșit de la guvernare pare că e cu nimic mai bun.

Și mai pare că este sclavul lui Ponta. Momentan. S-ar putea să aflăm că este sclavul lui Băsescu.


Ideea nu ea rea deloc, dar e nevoie de un tip care să nu facă compromisuri și să împingă agenda liberală cu toată puterea. Atunci va putea să conteze. Când oamenii se vor putea baza pe el că nu trădează pentru un post efemer.

3 motive pentru care Tăriceanu nu va fi președintele României

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. Nu va castiga deoarece nu va fi candidatul PSD. PSD nu doreste decat sa rupa putin din PNL astfel incat sa-si consolideze firava majoritate parlamentara si sa faca opozitia mai putin vocala. Pana in toamna o sa-l pacaleasca pe Tariceanu dupa care o sa-i dea jet. Ce are traiceanu de oferit PSD astfel incat acestia sa sacrifice functia de presedinte al tarii pt el?!

    00
  2. Vali, Tariceanu va fi asociat mereu, in mintea romanilor, cu oful asta numit taxa auto. Si, pentru mine ca si pentru altii mai mult sau mai inteligenti ca mine, asta e primul lucru care il descalifica.

    00
  3. Cel mai probabil o sa fie utilizat ca o pana care sa creeze o bresa mare in PNL. Si eu zic ca are sanse: o sa le fluture pnl-istilor bani, functii, acces la guvernare, o ipotetica imunitate in fata legii. In contrapondere, Antonescu le promite ca vor avea presedintele si ca vor putea reface o noua majoritate in parlament. Nu se stie cand si cum.

    Problema e ca planul lui Antonescu e destul de incert. Daca sondajele urmatoare or sa fie proaste pentru PNL sau daca la europarlamenatre PNL are un scor prost (si eu nu prea vad cum o sa fie un scor bun), o sa fie o hemoragie mare inspre partidul fantoma la lui Tariceanu. Adica spre noul UNPR, cu Tariceanu in loc de Oprea.

    Cred ca nici Tariceanu nu crede pana la capat ca o sa fie el candidatul PSD-ului. Nu a fost niciodata prea istet, dar nici chiar atat de naiv nu il cred. Poata incearca o recuperare a partidului (destul de putin realizabila, e vorba de brand, de afilieri international, etc, nu e sufficient doar sa faci o clona de partid pe genunchi). Sau, si mai probabil, PSD I-a promis o functie di grande inainte de pensionare. De exemplu, comisar european.

    00
  4. nu va fi presedinte pentru ca e suficient sa te uiti o singura data la el si vezi ca e un papagal.

    00
  5. Ce a facut Tariceanu ieri a fost stupefiant.
    Ar fi prea simplu sa credem ca l-a luat apa, a crezut in nu stiu ce promisiuni la PSD-ului, chestii d-astea.
    Indiferent ce se poate spune despre el, e mult prea vechi in politica ca sa faca un asemenea pas fara sa fie si altceva la mijloc.
    Sa-ti infiintezi partid acum?
    Sa candidezi la presedintie?
    Cu cine, cu ce sponsori?
    Sectorul 1 e cel mai bogat din tara dar nu la modul ca poate sustine singur un partid serios.

    00
  6. Tariceanu a introdus taxa auto ca sa-si protejeze interesele la Citroen.

    00
  7. Eu nu inteleg asta cu infiintarea de partid, nu erau niste criterii, niste reguli? Orice muritor poate infiinta un partid instant? Ca pana una alta eu nu am auzit de un alt om care sa se ridice si sa spuna ca el sta langa Tariceanu.
    Insa imi place un lucru la Tariceanu – omul nu se ascunde. A guvernat tinut in brate de PSD, acum vine sa coloreze guvernul PSD sub ideea de interes national si efectiv nu il intereseaza de prostiile cu liberali si ideologie. Intr-o lume normala ar trebui sa ajunga in cosul de gunoi al politicii dupa tradarea partidului insa la noi nu se stie ce o sa ajunga, ceva europarlamentar sau poate noul sef al ASF.
    Am senzatia ca ultimul liberal adevarat in tara ramane Chiliman.

    00
  8. Acelasi cacat cu candidati surpriza, gen Isarescu presedinte, nush ce tutzi din USA, preot penticostal si alti neica nimeni, strategii intalnite si-n alte campanii mai vechi….

    00
  9. Numele lui nu se termina in -ESCU :) .

    00
  10. @lecampeur: ce are Tariceanu de oferit PSD? Imaginea unui politician cu ceva priza la occident, a unui fost prim-ministru ce a avut ceva succes cit a fost seful guvernului. Imaginei unui om de care, pina in prezent nu este legat niciun scandal de coruptie de proportii. In realitate, un paravan la adapostul caruia PSD uisi poate desfasura mai departe nestingehrit mendrele.
    @Jerome: pai raspunsul este foarte simplu. Va fi sponsorizat exact de aceiasi oameni care erau pregatiti sa-l sprijine pe Antonescu in cursa pentru presidentie. Postul si emisiunea la care a facut anuntul cred ca-ti pot oferi o imagine partiala a unei persoane care este pregatita sa-l sprijine. Chiar daca in trecut l-au atacat si l-au acuzat de pacturi secrete cu basescu.

    00
  11. pai avem ponta, antonescu, tariceanu, claus, MRU care din ei are fata mai de presedinte?

    00
  12. gusa e de la tiroida, nu de la grasime

    00
  13. Ma asteptam sa fie alternativa la Antonescu cand PNL va scapa de el. Nu ca n-ar avea bube sau ar fi excelent pentru partid dar as fi pariat pe el.
    Ratarea unui proiect ca USL, cum a fost e irelevant in discutie, ar trebui sa fie sfarsitul politic al oricarui lider de partid. Oricum este, dar moare cu PNL-ul la gat.
    Tariceanu a ales sa dea lovitura de gratie partidului, urmeaza probabil o trecere pe fata in PSD. Cred ca nimeni in tara asta nu concepe o sansa pentru proiectul lui.

    00
  14. @lecampeur – Nu cred ca PSD-ul renunta la presedintie pentru Tariceanu, dar asta pentru ca, in opinia mea, are nevoie de Tariceanu ca sa castige presedintia, deci nu se pune problema de a renunta la ceva ce n-are.

    PSD are o problema despre care nu vorbeste nimeni formata din doua elemente:
    1. Masa lor core de votanti e mult mai mica decat se crede. De ce nu zice nimeni asta? Simplu, pentru ca celorlalti le convine idea votantului PSD-ist pe care-l cumperi cu o galeata si un kil de zahar, asta-i ajuta pe ei sa-si faca electoratul sa se simta superior (normal ca PSD castiga, prostii sunt multi, da’ noi ‘telectualii votam valoarea adevarata) si ii ajuta pe PSD sa vanda o imagine de colos. In realitate insa, estimarile mele complet nestiintifice spun ca aproape patruzeci la suta din votantii PSD sunt votanti de conjunctura care voteaza PSD-ul drept raul mai mic.

    2. In contrapartida, opozantii PSD sunt opozanti clar PSD care nici macar nu mai gandesc daca sa voteze sau nu PSD, ei stiu clar ca nu-l voteaza. Chiar daca Maica Teresa, Buddha si Isus ar intra in PSD ei n-ar vota PSD. Cu alte cuvinte, oamenii astia m-ar vota pe mine maine la prezidentiale, fara sa stie nimic despre mine, daca alegerea ar fi eu sau Ponta.

    Dupa introducerea asta mare ajungem la problema: PSD singur nu poate castiga presedintia pentru ca nu o sa reprezinte raul mai mic pentru sufficient de multi oameni, iar toti ceilalti sunt hotarati sa voteze pe oricine altcineva. Asta e problema lor. Antonescu va fi sprijinit de Udrea, Basescu si toti ceilalti pe care i-a injurat repetat chiar mai mult decat Ponta, pentru ca nu e PSD. Ponta n-are pe nimeni (PC-ul nu e partid, e asociatie de locatari) care sa-l sprijine si are prea multi impotriva lui. Basescu, singurul element al opozitiei care a generat o ura comparabila cu cea generata de PSD, nu mai candideaza.

    Tariceanu? Tariceanu schimba sensibil datele problemei. E un om politic relaxat peste Antonescu, relaxat peste Basescu in opinia mea, cu orientare de dreapta dar actiuni de multe ori de stanga – cresteri salariale la bugetari etc – ca sa se adreseze unei plaje largi de oameni.

    In opinia mea PSD-ul il va sprijini pe Tariceanu (sau, ma rog, ar trebui s-o faca) daca vrea acces la presedintie. Ponta n-are nici o sansa, Geoana ramane prostanac chiar daca gaseste cure for cancer, Oprescu e necunoscut in afara Bucurestiului iar altii sunt fie hipermafioti fie necunoscuti. Singurul care ar avea o sansa e Radu Mazare – un Basescu la patrat, adica nu bea, se drogheaza, nu fute femei politice, fute manechine, nu danseaza suedejeste la Ciresica, danseaza samba la Rio, are yacht, avion si castel, adica exact viziunea de succes a unei parti semnificative din popendulatie care, atentie, acum nu prea voteaza.

    00
  15. presupun ca ponta presendinte si claus prim-ministru ar fi cel mai mic rau posibil…

    00
  16. Radu Mazare ar avea o sansa reala sa ajunga presedinte pentru ca e tipul puternic de om, din popor, cu defecte si dur, exact ce iubesc romanii. In plus, este antibasist dintotdeauna si are carisma.
    Mazare insa nu o sa ajunga sef de PSD sau candidat la ceva serios tocmai pentru ca e asa cum am spus: e un lider puternic si partidul are nevoie de lideri slabi ca sa isi faca jocurile in liniste.

    00
  17. Doar 3 motive? Defapt mai corect ar fi: niciun motiv pentru care Tariceanu sa ajunga presedinte.

    00
  18. Tu chiar l-ai luat in serios?

    00
  19. Dupa ce o sa avem lista cu canditati la Presidentie, s-ar putea sa fie o alegere mai mult decat viabila…
    Nu conteaza ce crede unul sau altul… Presedintele se alege intr-un context. La momentul respectiv electoratul va judeca prin comparatie… Asa a fost mereu :)

    00
  20. NOU
    #21

    cica oprisan, zis „7 clase”, va fi seful senatului. cred ca e corect atat timp cat la camera deputatilor e sef zgonea, zis „impiegatul”. e perfecta reprezentarea pentru senat si pentru camera deputatilor.

    00
  21. Cel mai cinefil tensimen dintre jurnalsti (CTP) a zis despre cel mai manechin motociclist dintre politicieni (CPT) ca e „un caz clinic!” Ce-i drept, e greu de spus ce inseamna „clinic” cand o zice CTP

    00
  22. Tericeanu (cum a zis un ministru din guvernul tonta) vrea sa infiinteze un partid dupa modelul lui basescu si al pdl-ului din 2004 si, sa aiba soarta lui dintre anii 2004-2014. Doar ca oamenii nu mai pun botul la astfel de mutari :)

    00
  23. Dar de Insula serpilor nu zice nimeni nimic?
    De contractul semnat cu cateva zile inainte de terminarea mandatului de premier, cu Sterling Resources?
    Acolo e tradare. Acolo am castigat la HAga, si am pierdut la Bucuresti.

    00
  24. Am senzația că Dragnea se încălzește pe margine. Prea l-a trimis la bătut mingea pe Ponta în cazul accidentului aviatic și prea vocal a fost în zilele de Cod Roșu. Meh, gândire de femeie, bazată strict pe intuiție.

    00
  25. Zoso, esti cam nehotarat.
    Tu in ce luntre alegi sa stai? (dintre cele pe care le avem acum pe masa, nu dintre cele ideale dar inexistente)

    00
    • @D.O.: eu sunt anti-psd și susțin orice mișcare care vrea sa reporneasca economia. dar asta n-are legătură cu realitatea. realitatea e că tăriceanu are probleme de percepție.

  26. Este sclavul cui stie detaliile din dosarul Sterling. Cum a spus cineva pe aici, am castigat la Haga si am pierdut la bucuresti. Un PNL fara psd, fara tariceanu devine chiar o optiune interesanta.

    Iar tariceanu nu este liberal. Este un oportunist care ar intra si partida romilor daca ar putea sa mai roada putin la ciolan.

    00
  27. eu unul sunt satul de mascaricii astia. niciunul nu face nimic pentru a crea economie. generatia care a cladit cu greu o romanie nu mai are nimic in ziua de azi, uzine, fabrici, nimic. au ajuns batrani si cu 5 mil pensie. tara asta nu se mai face bine niciodata indiferent cineva va veni la putere. poate altii au sperante mai mari.

    00
  28. BTW, știe careva dacă Princepelelelelele Radu al României mai participă la următoarele alegeri ? :) Eu p-ăla îl votez daca ar fi sau pe altu tot așa de „exotic”. … că de aștia care tot și-au schimbat culorile si păru’ la barbă de-a lungu’ anilor m-am cam săturat.

    00
  29. Ba, un singur motiv: in prostia lui cu „domnilor, economia duduie” n-o pastrat nici un sfant in visterie, stiind foarte bine ca vine criza.
    O investit o pendula, cand avea bani si-o batut joc de ei, pe pensii si salariile bugetarilor.
    Pe o crestere economica de +7,3% in 2008 Tariceanu a lasat un deficit de +5,7%. A cheltuit in prostie, fara investitii majore chiar daca am avut cea mai mare crestere economica din Europa (si la vremea aceea).
    Dupa el a venit piticul atomic Boc care in plina criza si pe invers adica o scadere de -7,1% a PIB-ului in 2009 si un deficit de 9% a redus deficitul la 6,8% in 2010 pe o scadere de -1,6% a economiei si la 5,5% in 2011 pe o crestere de 2,2%.
    Da-i prostului Tariceanu bani ca nu stie ce sa faca cu ei.

    00
  30. Obiectivul dudei numite Tariceanu nu este ca sa iasa el prezidente. E ca sa ii ia alegatorii anti-basescu lui Antonescu…cu alte cuvinte e ca sa nu iasa Anto in orice alianta ar intra.

    00
  31. Si inca ceva, tu chiar traiesti cu impresia ca Tariceanu este cel care s-a despartit de PeNeLe? Nici gand. Tariceanu nu exista, e desenat cu creta…e o umbra umbra pe perete…

    E umbra lui Dinu Patriciu, la Bucuresti

    Ma rog, Dinu si alti frati ai sai, dar toti cu bani si majoritatea cu bube.

    Chestia este ca daca faci o socoteala rapida, in momentul asta PNL are o problema mult mai mare decat lipsa de potentiali legatori si aia este lipsa de potentiali finantatori, pentru ca baietii din spatele lui Anto sunt niste gainari, hoti de buzunare fara o putere financiara consistenta.
    Dupa calculele mele, in momentul de fata PNL sta cel mai prost la capitolul bani pentru partid. Si ca sa fie si mai amuzant, au votat si respins si propria lege a finantarii care le-ar fi permis sa se „imprumute”.

    Pana si PiMP are mai multi bani in visterie.

    00
  32. Nu mă pricep la politică și nu mă bag!
    p.s. ‘Dar ieșind după ce a PNL a ieșit de la guvernare pare că e cu nimic mai bun. ‘

    00
  33. Călin Popescu-Căriceanu.

    00
  34. NOU
    #36

    a fost singurul care a tinut piept lui basescu asta cred ca spune tot

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube