Autobuzul întârzia, în ciuda foșnetelor și conversațiilor precipitate din holul acestui frumos hotel de cinci stele. Piaristele, două tipe micuțe, îmbrăcate lejer, sunau agitate la birou, la hotel, la șofer, la oricine. Jurnaliști și bloggeri, amestecați ca un cocktail făcut de un barman începător, stăteau pe canapele, cu ochii în telefoane sau în ziare.
Parcă ar mai merge o cafea, spuse unul dintre ziariști, un domn între două vârste, zvelt, bărbierit perfect, cu o cămașă în dungi. Făcu semn chelneriței, comandă o cafea mare, se uită în jur, așteptând să comande și colegii lui ceva și îi făcu semn chelneriței să plece.
Pe geam, vremea mohorâtă a Londrei, oameni grăbiți, autobuze roșii, nu îl inspira la nimic. Nu voia nici măcar să se uite pe comunicatul de presă al evenimentului. Mai e timp, își spuse în gând. Își mută privirea către un grup compact, unde doi bloggeri și un coleg ziarist mai tânăr discutau aprins despre o aplicație de tabletă și alte nimicuri de online. Auzi, online, pufni el zâmbind.
Chelnerița veni cu cafeaua. Ziaristul ridică ceașca și își opri un moment impulsul de a bea pentru a urmări coapsele chelneriței, care se unduiau printre mese. Parcă ar fi mers și ceva de futut, gândi el, amintindu-și de un teambuilding cu o companie serioasă, unde fusese și așa ceva în meniu.
Mă rog. Sorbi din cafea și scoase o grimasă. Mâncase prea mult aseară. Atât de mult încât dormise agitat, iar la micul dejun află cu stupoare că filmele porno din cameră erau gratis. Abia a putut mânca două farfurii pline și bea două cafele. Groaznic. Împinse cu lehamite nota de plată către una dintre piariste și își văzu mai departe de ale lui.
În colțul opus al camerei, cei trei tineri se uitau cu coada ochiului pe meniu, în timp ce discutau despre tehnologie. Cinci lire o cola, 8 lire o cafea. Cam mult pentru bugetul lor, plus că mâncaseră acum două ore la micul dejun. Dar tot nu putuseră să observe că jurnaliștii comandaseră în ultima jumătate de oră într-o veselie cafele și băuturi tari. Se câștigă bine în presă, dacă ai vechime și știi ce faci, își spuneau ei în gând.
Unul dintre ei asistase la o scenă teribilă seara. Jurnalistul cu cafeaua îşi îndesa în buzunare fructe, iaurt-uri şi dulciuri ca şi cum ar fi fost sfârşitul lumii, sfârşind prin a-şi învinge jena, luând în cameră o farfurie plină. Auzise de asemenea practici de mult, dar credea că odată cu criza oamenii ăștia fuseseră automat excluși. Din grupul de jurnaliști, cel puțin 3 erau în situația de a nu fi compatibili cu scopul vizitei, îi atrase atenția bloggerul mai în vârstă: unul era hămesit, altul nu mai lucra în presă de un an, iar al treilea avea o poveste amuzantă. Prestigioasa publicație la care lucra se închisese, iar jurnalistul nostru își deschisese un site auto, pe care publica din când în când păreri personale și comunicate de presă. Și îi mergea bine, pentru că acum lucra pentru el, mergea direct la sursă pentru bugete și avea timp destul pentru a merge la absolut toate testele auto și pișcotărelile aferente.
(va urma)
Daca scrie Vali proza, mere o lectura Esti rau, dar asta e, autorul are voie sa-si chinuie eroii cum vrea, ce sa-i faci.
@Vlad Petreanu: mi-am ratat cariera de poetes de succes prin ’96, poate cu proza…
E vrăjeală pe faţă. Ziariştii nu-şi bagă iaurt şi fructe în buzunar. Pentru asta au geanta aia mare, în care credeţi voi că ascund dosare grele.
Nu doar romanii sau jurnalistii romani, au obiceiul de a indesa in sacosa tot ce apuca pe la mese, umbland prin lume, am vazut executand acest procedeu, oameni de toate natiile, tine de educatie si bun simt