Idee de reacţie şi prevenire pentru statul român

aradeni-permiseAtunci când vezi că sunt sute de oameni care se înghesuie să evite o lege bună, normală şi logică înseamnă că e ceva în neregulă. În mod normal, asemenea îmbulzeală ar trebui să tragă un semnal de alarmă şi undeva ar trebui să se aprindă un beculeţ. Apoi, un cap limpede ar pune pe picioare “Verificarea Naţională a Sănătăţii Şoferilor” şi ar forţa ca, în următoarele 6 luni, toţi şoferii să îşi schimbe permisele cu unele obţinute după ce s-a efectuat o vizită medicală pe bune.

Dar ştim cu toţii că e o idee prea bună să fie pusă în aplicare. Sau să nu fie pervertită şi coruptă de poliţişti şi medici, pentru că nu se ştie niciodată când şoferul sau tatăl sau vecinul cuiva pică vizita medicală şi nu e bine.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Dacă aş fi putut, mi-aş fi schimbat şi eu permisul care expiră peste 5 ani. Nu din frică de examinarea medicală, ci din scârbă de birocraţia suplimentară.

    00
  2. Ar fi un prim pas.
    Pentru maximizarea efectelor as completa cu:
    – obligatia anuala a vizitei medicale;
    – raspundere civila/penala in solidar a medicului de familie in caz de accident ca urmare a unei/unor afectiuni (primul care ar putea sa le depisteze ar fi medicul de familie);
    – obligatia efectuarii testului de agresivitate (e doar optional pentru soferii profesionisti la acest moment).

    00
  3. @Sakura: dureaza maxim 1 zi. O vizita la medicul de familie pentru trimitere si o tura pe la specialistii care trebuie sa-si dea acordul ca esti apt (de preferat sa-i prinzi pe toti in aceeasi policlinica / ambulator).

    00
  4. Multi s-au imbulzit si pt ca au o pensie atat de mica incat nu isi permit sa plateasca fisa medicala. Evident ca mai sunt si persoane care sunt bolnave si vor sa scape, sa nu ramana fara permis.

    00
    • @Dan Teleleu: „mulţi”? eşti sigur? ai bani să faci plinul, să plăteşti rca, cauciucuri de iarnă, dar nu de vizită? hai să nu aruncăm cuvinte mari aiurea.

  5. „în următoarele 6 luni, toţi şoferii să îşi schimbe permisele cu unele obţinute după ce s-a efectuat o vizită medicală pe bune.”, glumești, da? Dă-mi un singur motiv logic pentru care eu posesor de carnet, cu analizele perfecte, făcute corect să plătesc pentru obținerea unei alte vize medicale.

    00
  6. @Sand31 ‘maxim o zi’ e prea mult pentru unii care chiar muncesc şi n-au zile libere după poftă. Vizită medicală anuală? De ce nu lunară? De ce nu zilnică, înainte de a te urca la volan? De fapt, de ce să nu punem medici la fiecare km de drum, să oprească şoferii şi să-i consulte?

    00
  7. Mane, in conditiile in care inca se mai obtin permise cu semnatura pe baza de „X” , da-mi voie sa iti reprosez ca „ai pretentii”.

    00
  8. @dan telelu : o fisa la 10 ani e chiar ok ca si tarif avand in vedere ca nu e vorba doar de siguranta soferului ci si a celor din jur. Perosnal am vecin cu semipareza pe dreapta care conducea pana cand s-a prins medicul de familie la sesizarea politiei. Sa fim seriosi, ce timpi de reactie are?

    00
  9. frumoasa sala … un veritabil open space pentru Serviciul Permise din Arad …

    00
  10. Nu ştiu unde în România durează maxim o zi, dar la mine a fost mult mai mult. Umblat prin două clinici, una în centru alta în celălalt capăt al oraşului, revenit la unele cabinete în funcţie de orarul avut, faze de genul „nu-ţi pot verifica ochii aici, trebuie să mergi la cabinetul meu privat…” ş.a.m.d.

    00
  11. @zoso: am zis logic, nu tâmpit!

    00
  12. din pacate… orice s-ar incerca, tot la spaga se ajunge.
    chestia asta ar trebui pedepsita prin puscarie 5ani, aplicare imediata.
    1 an de aplicare si sute de mii de condamnari si apoi din cateva in cateva luni, alte cateva zeci de mii de condamnari. apoi sporadic, alte cateva mii de condamnari si gata. s-ar eradica in maxim 3 ani.
    dar… plm. astia nu amendeaza bulangii care arunca pe jos gunoaiele, care nu trec pe trecerea de pietoni… sa nu mai zic de justitie pentru cei care omoara, fura de sting, violeaza… dar apoi sa ai pretentii de asa proportii.

    asa ca, orice lege si modalitate ar alege, se va da spaga si se va merge mai departe. chior, cardiac, epileptic, fara 2 clase… plm.

    00
  13. Daca era dupa mine, le ofeream celor prezenti(valabil in toate judetele) un control RAR gratuit la masinile cu care au venit binenteles. Cu duba frumos in paracare acolo pe loc. Sunt curios cum ar fi perceputa o idee de genul asta..si de cati jandarmi ai nevoie sa scoti inginerii RAR de acolo :).

    @ Vali Petcu : cuvintele prea mari din commenturi sunt doar ale tale, ex : „plinul, rca si cauciucuri de iarna” :) nu celelalte cu „nu isi permit”.

    00
  14. Vali,
    Multa lume isi schimba acum permisul doar pentru a scapa de birocratia si timpul pierdut umbland cu o foaie pe la diverse usi ale doctorilor.

    Oricum vor obtine semnaturile necesare pe foaia respectiva, singura diferenta e timpul pierdut si probabil cate un pachet de cafea lasat pe la fiecare usa de doctor.

    In rest, nimic schimbat.

    00
  15. Intamplarea face sa fiu din Arad, iar imaginea aceea e o mare minciuna, fiind luata de la bursa locurilor de munca. Serviciul permise din Arad nu arata asa. Are 3-4 ghisee, din care dosarele pt schimbare se pot depune (sau cel putin asa era acum 6 luni) doar la doua ghisee. Asta pentru ca cineva (mare destept de fel) a decis ca serviciul permise si pasapoarte sa se mute in parcarea acoperita a unui mall, iar birourile sunt amplasate prost.

    Stirea reala si imagini REALE de la fata locului: http://www.aradon.ro/soferii-fug-de-doctori/1229194

    00
  16. Ştii cum se fac vizitele medicale pentru obţinerea permisului sau pentru angajare?

    Uite-aşa: http://www.denisuca.com/medicina-srl/

  17. Cu tot respectul cuvenit tin sa te anunt ca nu consider ca e o idee buna.Hai sa-i facem pe toti sa sufere ca asa vrea statul sa-i prinda pe cativa care ocolesc legea.Eu nu am pb medicale si nu am o pb cu orice fel de testare medicala dar stiu ca exista si oameni ce nu ar trebuii sa conduca pe soselele patriei.Problema e ca unii din cei pe care-i cunosc eu dispun de foarte multi bani si crede-ma ca or sa treaca orsice testare va inventa statul roman in urmatorii 50 de ani.Nu imi face placere ca spun asta si nici nu ma face mai destept sau mai smecher doar pt ca stiu asta.Traim intr-o tara (lume) nedreapta si intodeauna vor platii doar cei mai mici.Sincer chiar crezi ca daca vor schimba TOATE permisele pana la sfarsitul anului cu unspe mii de vizite medicale si de teste chiar crezi ca vor ramane pe sosea doar cei apti si pregatiti? Eu nu cred. Oricum poate ma insel.Si m-as bucura sa ai tu dreptate dar mi-e greu sa cred.

    00
  18. eu trebuie sa imi schimb permisul pe motiv de schimbare domiciliu…dar nu ma duc nici d-al dracu’ sa ma bat cu nebunii pe la cozi, astept pasnic sa treaca nebunia

    00
  19. 4 milioane de masini, 6 milioane de soferi(barbati 4 milioane, femei 2 milioane). In medie, 600.000 de permise sunt schimbate anual la nivel national. Tot in medie, 11.000 de permise ssunt chimbate saptamanal la nivel national.

    In fiecare saptamana 11.000 de romani se vor plimba prin policlinici pentru adeverinte si stampile.

    00
  20. Ce s-or freca pe mâini acum poliţaii şi medicii când or să vadă bolovanii înghesuindu-se la permise! Chestia asta o să facă foarte mulţi oameni corupţi şi mai fericiţi!
    Sunt total de acord cu vizita periodică la medic pentru şoferi dar măcar să se facă pe bune, că putem să facem noi o mie de legi în acest sens, dacă nu se aplică şi nu există moralitate din partea celui care trebuie să o respecte, tot degeaba. Noi să fim sănătoşi!

    00
  21. NOU
    #24

    @Sand31 : cum adică durează maxim o zi? și cum vine asta cu obligatia anuala a vizitei medicale?

    Eu am impresia că tu ai prea mult timp liber. De fapt mă faci să mă gândesc dacă tu chiar ești angajat.
    Ca dacă ai fi și ai munci pentru niște bani, nu ți-ar pica bine să te fută unii o zi pe an cu teste medicale.

    00
  22. @Sakura: in orice resedinta de judet (basca orasele cu mai mult de 20k locuitori) exista un ambulatoriu de specialitate care acopera toate specialitatile medicale. Toti medicii au program de policlina cel putin dimineata intre 7/8 si 15/16 (evident ca pe la 15.00 e posibil sa nu-i mai gasesti). Cei care te cheama la privat incearca marea cu degetul; daca intri putin in ei si le explici ca sunt platiti sa-si faca treaba si la stat nu doar la privat cu siguranta vor presta (s-au inasprit si la ei controalele).

    @Florin Rusanu: cel putin o data pe an ar trebui sa treci pe la medicul de familie sa-ti faca un control de rutina (tensiune, examen oftalmo, auscultatie, etc), sa-ti preleveze probe de sange si urina pentru analizele uzuale – asta daca ai mai putin de 45-50 de ani. Pentru > 50 de ani aceste controale ar trebui sa se faca de 2x pe an (ghidurile americane prevad acest lucru; unele norme OMS idem). Din pacate la noi (una dintre putinele tari din EU27 fara apa calda curenta la oras) nu avem niciun fel de reglementare pe partea asta (au fost niscaiva tentative prin 2006). Legat de „oamenii muncii”, daca esti muncitor corporatist de L-V intre 7-20 (am inclus si orele petrecute in trafic de bucuresteni) tot beneficiezi de cel putin 20 de zile lucratoare de CO conform Codului Muncii. Daca nu vrei sa utilizezi o astfel de zi in scopul preventiei (asta ar fi rolul analizelor si examenului clinic) poti oricand sa-i soliciti medicului de familie sa-ti dea concediu medical pentru ziua respectiva.

    @zoso: evaluarile negative ale comentariului #2 presupun ca vin din partea unora care s-au inghesuit zilele acestea sa-si schimbe permisul.

    Studii de caz:
    #1: In urma cu cativa ani un tir s-a rasturnat peste masina unei colege; 2 morti si 1 persoana in scaun cu rotile de atunci (cu mai mult de 6 luni de spitalizare). Soferul vinovat (aprox 22 ani varsta) obtinuse la testul de agresivitate un punctaj care nu il recomanda pentru permis de profesionist. Testul nefiind obligatoriu, nu s-a tinut cont de rezultatul lui iar bilantul total 4 familii afectate ireversibil (a luat parnaie cu executare).

    #2: Conducator auto (Dacia 1310) in varsta de aprox 70 de ani s-a hotarat sa intoarca in loc pe DN1. Pe banda a doua venea o masina care se deplasa cu viteza regulamentara. Desi am intrat pe contrasens in incercarea de a-l evita m-a acrosat in partea din spate dreapta. Din ricoseu am lovit o masina de pe contrasens iar in urma impactului am fost proiectat in alta masina. Colegul din dreapta a stat 2 luni in spital; cel din spatele meu 6 saptamani, eu o saptamana. Mosu’ a declarat la politie ca el doar vroia sa treaca pe banda a doua si ca nu a vazut pe nimeni venind.

    00
  23. Observaţie: dincolo de faptul că sistemul nu va funcţiona cu nimic mai bine decât în prezent (ştiu doi semiorbi care au trecut examenul medical) mai este un aspect. Una dintre marile probleme ale sistemului medical românesc este lipsa doctorilor, a personalului medical în general. Iar măsura acesta nu va face decât să aglomereze şi mai mult un personal deja insuficient. Care-i logica? Da, recunosc, este o excelentă sursă de spăgi şi taxe, dar în rest va contribui la paralizarea sistemului. La fel cum o mulţime de porcării mărunte dar foarte numeroase paralizează judecătoriile.

    00
  24. @alexandru:
    ca unu care a umblat pe acolo zilele astea (tot pentru schimbare de domiciliu) pot sa-ti spun ca nu mai e nevoie de schimbarea permisului la schimbarea domiciliului. Cel putin asta mi-au zis politistii aia…
    Pe de alta parte nu uita ca trebuie sa te duci la fisc pentru inscrierea masinii si apoi iar la politie pentru „talon”. Iti recomad sa te duci pana sa se dumireasca cum e cu taxa auto ca atunci coada de la permise se muta dincolo.

    Prin 2004 mi-am facut doua vizite medicale pentru permis la 3 luni distanta una de alta din acelasi motiv: schimbare de domiciliu.
    Atunci am zis ca nici de-al dracu’ nu mai fac CERERE sa-mi mai mut domiciul.
    Am trait ilegal la casa mea ultimii 6 ani iar faza cu permisul a fost imboldul necesar…
    Oi fi bolnav? Cred ca toata tara e…:P

    00
  25. Controlul ORL sounds legit, la fel si o eventuala dizabilitate fizica care iti limiteaza miscarile si reacțiile, dar analize de sânge si de urina? WTH? Mi se pare de-a dreptul stupid! Sau probabil daca ai vreo infectie la rinichi nu poți conduce mașina in Ro! O fi! :D
    Va rog sa-mi explicați si mie, ca eu nu înțeleg analizele astea medicale!!!
    In județ la mine, se face un simplu test de vedere, la DMV( cifre si litere pe o plăcută undeva in spatele ghiseului, si pe care îl faci cu functionarul de la ghiseu) si cam atat. Nu stiu cum e cu cei trecuți de o anumită vârsta, dar eu imi fac reinnoirea de carnet prin posta si ultima data( cred ca acum 2 ani) m-a costat vreo $25. Cam atata costa si sa iti iei carnetul de șofer prima data.

    00
  26. @Sakura: pentru multe dintre maruntisurile care aglomereaza judecatoriile exista mediatori; poplatia nu s-a obisnuit cu ideea ca se poate apela la mediatori.

    In ceea ce priveste sistemul sanitar din RO problema majora nu este deficitul de resursa umana (asa cum se tot prezinta situatia in mod semi eronat) ci proasta gestionare a celei existente.

    Pentru masurile propuse mai sus (examen clinic anual) consumul de timp ar fi (per capita) dupa cum urmeaza:
    – 30′ pentru medicul de familie (1 vizita x 15′ + o interpretare de analize biochimice si redactarea avizului x 15′)
    – cate 15′ x 6 specialitati.

    Pozitiile deficitare din sistem (ATI, Chrirugie cardiovasculara, Anatomie patologica, etc) nu sunt solicitate / solicitabile pentru avizul necesar obtinerii dreptului de conducere.

    00
  27. Permisul meu expira prin 2021. Nu am nicio problema de sanatate si nici problema de taxe ca sa mi-l schimb singura chestie e ca pana atunci sigur o sa se mai modifice formatul lui de cateva ori asa ca prefer sa astept data expirarii.

    p.s.am un prieten care nu vede absolut deloc cu un ochi. Nu a observat ca premisul este expirat iar cand a vazut a zis ca el prefera sa nu mai conduca decat sa mai dea spaga. Intre timp a plecat in Elvetia (casatorit acolo) si-a schimbat permisul si conduce linistit. nimeni nu l-a intrebat nimic…

    00
  28. As face cu placere testul in fiecare an, dar sunt tanar si poate de-asta am tupeu ;).

    PS: tatal meu la 63 de ani conduce bine atata timp cat e zi, noaptea(seara) e problema. Ar fi de acord cu testele acestea.. atata timp cat nu mai poti, nu mai ai voie.. ;)

    00
  29. eu care m-am trezit cu permisu expirat (de doi ani, dar cine numara?) sunt foarte bucuros sa vad ca trebuie sa ma bat cu sute de oameni la cozi

    00
  30. @Sand31 contrar părerii tale, nu am stat la coadă, nici n-am de ce, permisu’ meu expiră în 2020. Port ochelari cu dioptrii de +25 şi +50, adică văd mai bine ca mulţi care nu şi-au făcut nici măcar un consult. Mai mult, am luat vizita medicală fără ochelari, deşi doctoriţa îmi recomandase să-i pun.
    Zilele astea ar trebui să-şi schimbe nevastă-mea permisu’ şi am sfătuit-o să mai aştepte, că nu-i moarte de om nici vizita aia.

    00
  31. stiu. si eu am nevoie de permis sambata asta

    00
  32. tare ma gandesc la asta

    00
  33. Sand31, mulţumesc pentru răspuns. Ştiu că sistemul sanitar funcţionează prost, că-i lipsă de personal, proastă administrare sau o combinaţie a celor două plus alţi factori, nu ştiu cât mai contează pentru mine. Chiar dacă ar fi vorba doar despre administrare, aglomeraţia suplimentară n-o să ajute. În fine, vom vedea ce va fi.

    Legat de justiţie, aruncă o scurtă privire pe absurditatea problemei din linkul prezentat. N-are nimic de-a face cu mediatorii. Chiar dacă oamenii contribuie în bună parte la blocarea justiţiei, nici Statul nu se lasă mai prejos.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube