Blog: stăpâneşte partea tehnică

copiiÎn vara lui 2000, când am cumpărat primul computer, nu erau prea multe lucruri de făcut. Jocurile nu mă atrăgeau, wikipedia nu exista, bloguri nici atât, descărcam poze cu fotomodele şi cu artişti şi citeam puţinele chestii care existau şi erau indexate de google. Atunci am făcut două chestii care mi-au folosit foarte mult în ultimii 12 ani: am învăţat html şi photoshop.

Nişte ani mai târziu, când lucram la fanclub.ro, mi-am băgat nasul prin vbulletin şi am dibuit un pic de programare. În 2001 mi-am cumpărat primul domeniu şi m-am lovit de cpanel şi alte sisteme de hosting. Mi-a luat ceva vreme să învăţ şi din astea. Prin 2005, la primul blog, WordPress-ul mi-a venit ca turnat, mă simţeam în elementul meu lucrând cu el. Poate de aia am avut unul dintre cele mai îngrijite şi mai bine organizate bloguri (aici intră şi nopţile de buchisit cărţi de usability).

Am făcut şi câteva greşeli pe drum. Nu mi-am luat din prima domeniu propriu pentru blog, m-am bazat adesea pe servicii de hosting mai puţin bune (acum 5 ani era destul de nasol să găseşti o ofertă de 1-2 giga spaţiu şi trafic mai mare de 10 giga la preţ decent) şi m-am zgârcit la făcut screenshtouri şi salvat poze local.

Acum, azi, în 2013, e atât de uşor să ai un blog pus la punct. Hostingul e ieftin, uneltele sunt toate la îndemână, există mii de softuri de editare foto, există youtube, există oameni care se pricep şi care pot fi întrebaţi.

Mi se pare inacceptabil ca, în condiţiile astea, să mai existe oameni, mulţi dintre ei profesionişti în diverse domenii, care să aibă blogurile varză. Mi se pare trist să vrei să vinzi un blog cu 30.000€ şi el să se încarce în 12 secunde. Mi se pare aiurea să nu ştii care format e mai bun pentru poza pe care o pui pe blog, JPG sau PNG. Sau la ce dimensiuni. Sau cum să aliniezi nişte poze unui articol.


Shameless self-promotion: în ultimii doi ani m-am ocupat intens de optimizare bloguri, de obicei pe bani, dar şi gratuit. Vedeţi mai jos o comparaţie între un blog optimizat şi unul în care s-au pompat pluginuri şi alte mizerii cu lopata.

Blog: stăpâneşte partea tehnică

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

14 comentarii

  1. Blogul tau chiar se incarca instant si e foarte usor de citit, pentru ca te-ai axat exact pe ce vrea omul – continut.

    Lumea ar trebui sa inteleaga ca un meniu simplu si un continut negru pe alb e de ajuns. Nu e nevoie de 100 de pluginuri si widgeturi care sa transforme blogul intr-un brad de craciun.

    00
  2. Vali, ideal ar fi daca ti-ai lasa articolele cu plata la liber dupa un unumit numar de zile gen 10-20 zile.

    00
  3. @Gigel Corect Gigel. Ca sa-i determine si pe restul sa nu mai plateasca. Moca for the win. Tu te auzi ce spui? Chiar 3 euro e atat de mult pentru tine?

    00
  4. Gigele, excelentă idee. Dar înainte de a pretinde de la alţii aplicarea ei, dă-ne un exemplu personal. Du-te la angajatorul tău şi roagă-l să te plătească în fiecare lună doar pentru ultimele 10-20 de zile. Restul oferă-i-le „la liber”.

    00
  5. @ Sakura – produsele care se apropie de expirarea termenului de valabilitate se ieftinesc. Esti sigur ca articolele de aici au aceeasi valoare dupa 3 luni, 1 an, 5 ani? Intreb si eu.

    00
  6. Pai daca nu mai au valoare ce rost mai are sa pierzi timpul cu ele ?
    Intreb nu dau cu parul …

    00
  7. @ D-Petre Nu am spus ca nu au valoare ci doar ca ea scade in timp.

    00
  8. Zicătorule, articolele nu vorbesc despre cursul valutar de astăzi sau alte chestii frecvent schimbătoare. De exemplu subiectul articolului de faţă cred că va fi la fel de valabil şi peste 10 ani. Unele probabil mai puţin, altele mai mult. Dacă te uiţi la articolele vechi (sau la vei găsi o mulţime de articole care astăzi ar fi la categoria cu plată şi care sunt la fel de valabile astăzi ca şi în ziua scrierii lor. Eu am învăţat multe din ele.

    Ai dreptate că unele informaţii devin caduce în timp. Dar este vorba despre unele, nu toate, iar timpul variază foarte mult în funcţie de subiect. Iar aici la capitolul cu plată nu-mi amintesc să fi văzut articole care să nu fie valabile pentru o bună bucată de timp. Cine ştie, poate şi Vali s-a gândit ca la un moment dat, de exemplu 5 ani (cum sugerezi şi tu) să le pună la liber. Deocamdată a pretinde că îşi pierd valoarea în câteva zile sau câteva luni este absurd. Apropo, să ştii că şi banii îşi pierd valoarea în timp. 3 euro vor valora mai puţin ca putere de cumpărare peste un an decât acum. Deci… din punctul acesta de vedere, articolele chiar se ieftinesc odată cu devalorizarea lor ;)

    00
  9. @ Sakura – nu contest ce spui referitor la valoare articolelor paid, eu ma gandeam la piata ca sa spun asa. Articolele sunt legate in special de blog si chiar daca sunt perfect valide informatiile nu stiu cati din cititori au blog pe hosting propriu sau au nevoie de modificari la el ori au legatura cu piata de publicitate, chestii de genul asta. Daca din 10 k sau 100 k cati o avea zozos doar 2-3 sute considera ca informatia aia e destul de importanta ca sa plateasca pentru ea atunci poate ca platesc sa o aiba fresh si nu dupa 30 sau 60 de zile. Lasand informatia aia la liber dupa un timp ma gandeam ca multi cititori ar gasi chestii interesante pe blog, crescandu-i importanta, ca sa spun asa.
    Referitor la informatia ca atare, informatii tehnice cred ca gasesti peste tot pe internet daca este vorba de wp si ce tine de el sau despre cum sa incepi, cresti sau monetizezi un blog.
    E doar umila mea parere si constatam o chestie interesanta odata cu discutia noastra: de la primul tau comentariu nu mai sunt voturi la restul, asta sa insemne oare ca oamenii citesc doar ultimele 4-5 articole de pe blog si nu informatii mai vechi?

    00
  10. Conturi de subscriber moka pt studentii saraci oferiti?

    00
  11. o sa-mi intreb colegele, poate vor fi interesate :))

    00
  12. @Zicătorul: Aproape că aş fi de acord cu tine, doar că sunt câteva diferenţe de nuanţe.

    Cei care nu le sunt interesaţi de informaţiile din articolele plătite, nu vor fi interesaţi de ele nici dacă ar fi gratuite. Iar pentru „importanţa blogului” sunt destule materiale încât câteva texte +/- să nu mai conteze.

    „…informatii tehnice cred ca gasesti peste tot pe internet …”
    Adevărat. Oricine are alternativa de a citi aceleaşi informaţii oriunde altundeva le poate găsi. Este o modalitate mult mai demnă decât milogeala pentru gratuitate.

    Referitor la comentarii, acestea sunt alt subiect. Am citit articolul, poate am citit şi comentariile (uneori nu rezist – ex. recent art. cu ProTV) dar rar, foarte rar şi puţini găsesc în comentarii o dezbatere suficient de interesantă încât să revină pentru a urmări firul discuţiei. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu citesc şi informaţii mai vechi.

    Consumatorii articolelor se împart în două categorii:
    1. – valul iniţial. Aceştia sunt cititori constanţi şi citesc de regulă tot ce se publică, în primele ore sau zile de la apariţie.
    2. – cititorii aduşi de motoarele de căutare de-a lungul anilor. Aceştia sunt o componentă importantă a traficului dacă ai articole relevante. Uneori pot fi singurul trafic pe care-l ai, dacă-i vorba de blog nou şi nişă mică.

    Dar la urma urmei cred că suntem pe o pistă falsă. Avem un blog. Trafic mare înseamnă şi cheltuieli mari. Şi avem un om care se ocupă de acest blog. Şi care la rândul lui nu poate trăi doar din dragoste de ţară. Câte metode de monetizare ale unui blog există? Nu prea multe. Şi pe oricare o alegi, nu scapi de critici.

    Articolele cu plată sunt un mic bonus pentru cei care apreciază suficient de mult blogul încât spună că da, autorul lui merită mulţumiri. În lei sau în euro. Cum sunt autografele la o lansare de carte. Sau dedicaţiile la o petrecere cu artişti. Nu văd care-i problema dacă un bloger zice că uite, scrie un articol doar pentru cei câţiva care îl susţin într-o formă mai palpabilă, nu doar verbal. Ceilalţi ori nu sunt interesaţi, ori sunt liberi să caute ceva similar în alte locuri.

    Alex Mihăileanu a avut o vreme pe subiectiv.ro un buton pentru donaţii prin PayPal. Câţi dintre cititorii fideli crezi că au donat ceva, cât timp nu li s-a oferit nimic în plus, ca o mulţumire simbolică, pentru acest lucru? Presupun că nu prea mulţi. Văd că Alex a renunţat la buton. Ar fi interesant dacă într-o zi ar scrie un articol despre această experienţă.

    00
  13. @Sakura: Au donat toţi, de cîte ori au avut ocazia, cîte-un Like sau cîte-un comentariu. De la 1 decembrie 2011 pînă azi, am înregistrat fix două încasări prin PayPal: un refund de pe ceva site de-afară, unde am plătit prin PayPal, şi o încasare de la un client. Adică zero din donaţii :)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)