Webpublishingul ca sinucidere #1

smile_and_wavePe facebook se întâmplă diverse discuţii legate de publisheri, agenţii, clienţi, plăţi. E aceeaşi poveste dintotdeauna: unul nu plăteşte şi apoi toată lumea dă vina pe toată lumea. Plus, a face un site cinstit şi civilizat din care să încerci să scoţi bani e sinucidere.

Încep cu…

Poveşti cu agenţii şi clienţi

Aveam un banner cu Dacia pe blog când am scris articolul ăsta despre siteul lor. Fuseseră avertizaţi înainte, şi de mine, şi de alţii. În loc să repare, au preferat să pună presiune pe agenţie şi să ameninţe cu retrageri de campanii, pentru că era mai uşor. Le-am transmis că nu mă interesează de campania şi de banii lor .

Luam masa cu o fată de la client, cu care lucrasem un proiect bun. În discuţie apare proiectul şi, inerent, banii. Eu declar că nu i-am văzut, ea ştia că fuseseră plătiţi. Ea sună la birou şi confirmă, eu sun la agenţia mea şi infirmă. Explicaţia vine de la agenţia intermediară: contabila nu ştia că trebuie să facă plata mai departe.

Câteva luni mai târziu, agenţia care “nu ştia că trebuie să facă plata” mai dă una: în urma unui articol în care îi explicam, e drept, destul de agresiv, directorului că nu e ok să spameze pe reţelele de socializare cu noua lui descoperire, răspunsul a fost “hai să mai facem campanii şi fără el”. Teoretic, urma să mă ling pe bot de BCR, Sony-Ericsson şi alţii, practic, eforturile agenţiei mele şi faptul că unii dintre aceşti clienţi mă plăceau m-au scutit de un meniu de pâine cu muştar.

Continui cu…

Plata ca sinucidere

A cere cuiva să plătească la timp echivalează cu o sinucidere. Client, agenţie interactivă, agenţie publicitară, agenţie de online, agenţie de PR, toţi joacă o singură horă: plătim când putem, termenele din contract nu înseamnă nimic, pentru că nimeni nu le respectă. Nimeni nu are tupeul să îşi ceară banii, de la client sau de la agenţie, pentru că, aşa cum aţi văzut mai sus, asta este o decizie de business foarte greşită, riscul fiind pierderea contractului respectiv.

De aceea astfel de întâmplări sunt rare.

Cei mai tari din parcare erau într-o vreme Opel, a căror politică de plăţi era să adune toate facturile şi să le plătească de două ori pe an. Cui nu-i convenea era liber să îl plimbe pe Vanghelie.

Conţinutul slab: cauze şi corelaţii

Nu e nici un mister ca 90% din conţinutul scris din online e gunoi pur, restul fiind reprezentat de ştiri făcute de oameni profesionişti, în redacţii, bloguri alese şi cam atât. Restul e “vezi foto”, “află aici” şi compania.

Când vă plângeţi că netul e plin de mizerii gândiţi-vă că există o liotă de incompetenţi care întreţin aceste siteuri.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. „Sinucidere” e cam dramatic spus. Daca ai ceva banuti pentru suport si promovare la inceput sansele de succes sunt destul de mari (asta daca si continutul este de interes). Ideea cu abonarea mi se pare super. Succes!

    00
  2. Nenea, fa naibii ceva sa poata plati si oamenii seriosi, lasa-ma in ovăz cu paypulu: dă un cont, un număr, o cutie poștală să trimit banii într-un plic, etc. nu am pp și nici nu am să am, și mă simt ca ăia de pe vplay de care fac mișto, când mi se termină articolul brusx :D și io nu am posibilitatea legală să vizionez :D.

    00
  3. Cam intelegi de ce am cam obosit.
    Nu de tot, inca mai am puls.
    Mergem mai departe, facand slalom printre cretini gunoaie si mizerii.

    00
  4. Hai ma, daca scobesc prin birou gasesc un manual de furat cu tupeu.
    E brici, le primeam pe mail gratis.

    Acum 3-4 ani eram ok.Lately am obosit .
    Da presupun ca ma odihnesc putin si o iau de la capat.
    Ca altceva oricum nu stiu.
    BTW, multumesc pentru sfat, pare ok o parere obiectiva si la distanta

    00
  5. Inca nu am inteles cum e cu sinuciderea in online … ma tot chinui si nu reusesc !

    00
  6. @grig Te astept printre noi.Dupa ce o sa stai putin o sa intelegi

    00
  7. Asteptam articole noi #paidcontent :) Tine-o tot asa!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.