Viitorul preşedinte al României are nişte idei (sau nişte consilieri) foarte foarte deştepte. După autostrada suspendată, pentru care s-au aprobat bugete de despăgubire a proprietarilor de terenuri (nu e cu dedicaţie, nu ştiu de ce vă gândiţi la prostii), omul vine cu două chestii noi: terminarea canalului Dunăre-Bucureşti şi anularea datoriilor RADET.
Haideţi să le discutăm pe rând:
Canalul Dunăre-Bucureşti
Transportul pe apă este cel mai ieftin mijloc de transport pentru bunuri (precizare pentru redactorii ziarelor economice). După care urmează transportul terestru. Noi avem deja transport terestru cu un port, autostrada Bucureşti-Constanţa fiind aproape de a fi gata. Din păcate, odată mărfurile ajunse la Piteşti, pe celălalt ciot de autostradă, se împotmolesc şi uneori durează două zile să parcurgă România. Uniunea Europeană insistă să terminăm o autostradă care să lege Constanţa de Arad, dar asta durează.
Aşa că un drum de la Bucureşti la Viena cu barja e mai ieftin. La naiba, Oprescu a vorbit despre asta chiar la Viena.
Anularea datoriilor RADET
Chestia asta e o perversiune cu stropi. Datorii de 1 miliard şi penalităţi de 1,1 miliarde au fost şterse de Guvern. Pe româneşte, bucureştenii s-au încălzit în ultimii ani pe banii pe care acum trebuie să îi plătească toţi românii, inclusiv săracii ăia de prin fundul ţării, care plătesc gigacaloria mai scump decât bucureştenii.
Da, Bucureştiul are aproape cea mai ieftină căldură. Şi cele mai mari salarii, şi oamenii cei mai căpoşi la izolat apartamentele. Şi unii chiar n-au motive să şi le izoleze, că nu costă atât de mult încălzirea, că e subvenţionată. Mişto, nu?
Şi cu toate astea nici un semn că ar vrea să controleze mai bine ajutoarele la încălzire care se vor da la iarnă.
Altfel, Oprescu susţinut de PSD e până acum cel mai puternic candidat.
Bai, ce bulangiu
Orasul arata jalnic si el vrea sa fie presedinte? Ca sa arate tara jalnic pe urma?
@Cristian: lumea n-are bani, un nene care le subvenţionează căldura e un rege.
Pe mine ma amuza ca sunt ff putini cei care realizeaza ca nenea CHIAR va fi Presedintele Romaniei.
Bai, io tot astept sa dea cineva copy-paste la articol si sa-l puna la comentarii (oare Ponta te citeste? hai cu plagiatu’ ala). Si tu sa aprobi comentariu, evident ;-)))
Am vazut orase de provincie mai frumoase, ca sa nu mai vorbim de alte tari. Sunt un miliard de panouri publicitare, afise lipite peste tot, grafiti d-ala iar peste tot. Se fac lucrari care nu se termina niciodata, spatii pietonale pwla, parcagii la greu, galagie, etc.
@Cristian: de obicei, oraşele de provincie sunt mai mici, şi de aceea sunt mai uşor de administrat. bucureştiul e un haos şi e haos pentru că legea se impune greu la noi.
Bucurestiul e inca lux in comparatie cu marile capitale europene, pline de negri, indieni, asiatici…
You are already registered and have an active subscription.
dar totusi
Acest articol este disponibil contra cost.
@George – Ctrl+F5
Cristian: sa nu exageram, Bucurestiul nu arata jalnic.
@Cristian – treci prin Iasi o fuga, ca sa vezi ce inseamna „Orasul arata jalnic” –
Asa-i Zoso, Cluju’ arata ca dracu’. Is clujean, dar din punctul asta de vedere nu ma mandresc. In schimb atunci cand am fost la mare am trecut prin Brasov. Arata muuult mai bine la marcaje, asfalt, giratorii, etc. La noi marcaje inexistente, puse de-am pla sau la misto (vezi teatrul national), asfalt lipsa, sparg aia de la gaz orice strada proaspat asfaltata, etc.
@Vlad: nu pot sa cred ca ai zis asa ceva!!! Cum poti sa doresti cuiva asa ceva? Nici dusmanilor nu le-as dori sa treaca prin Iasi acum.
@Iulian: ce are? e precum chişinăul sau clujul, drum cu denivelări?
Viitorul presedinte al tarii, adica Dan Diaconescu, e ocupat cu redarea catre popor a avutiei nationale pe care au instrainat-o ciocoii din toate partidele.
Partea proasta cu Oprescu si presedentia este ca…(daca vrei sa citesti restul comentariului plateste 3 euro in contul crucii rosii)…
Dar eu credeam ca viitorul presedinte al Romaniei va fi domnul Dan Diaconescu.
Cam cat costa incalzirea intr-o luna friguroasa, la un apartament de 3 camere?
@Zoso: Valeu! E crima, simt cum mi se dezmembreaza masina pe zi ce trece. Sunt pe TT cateva clipuri recente sa vezi cateva din santiere. Sincer, cred ca e o singura strada dreapta, si anume traseul ce deserveste oarecum ca centura. In rest, gropi, denivelari (ca nu se asfalteaza, doar se carpeste), santiere cat cuprinde si peste tot, si cu mari intarzieri.
Offtopic: cu articole contra cost o sa ajunga zoso pe serials.ws o sa vezi pe google search „user abonament zoso”
ffffffff….. cand ma pregateam sa citesc si eu ca tot omu’ un articol intreg, imi tai propozitia pe la inceput!
heh… tu si dilema veche imi vreti banii! ( si sincer vi i-as da! )
Terminarea canalului Dunăre-Bucureşti nu este o idee proasta, se stie ca transportul pe mare e mult mai ieftin, asta ar insemna o scadere in pretul produselor comercializate in/spre capitala insa Oprescu nu a fost in stare sa termine centura capitalei si de-abia a terminat la timp stadionul national la pret dublu fata de estimarile initiale asa ca nu ma astept la minuni, poate daca face un parteneriat cu bulgarii sau chinezii.
De problema cainilor maidanezi cand se ocupa ?
Nu intru prea des pe blogul tau, eram doar curios ce ai scris despre WebStock. Si vad o faza ciudata:
Acest articol este disponibil contra cost. Puteţi citi continuarea contra unui abonament lunar de 3€, plătibil prin PayPal, care vă va da acces la mai multe articole de acest gen. Click aici pentru a vă abona sau aici pentru a intra în contul dvs.
oare cati abonati ai? Eu refuz sa ma abonez la un blog, orice ar spune si ar face el. E chestie de principiu.
Oare toate articolele sunt asa? Ca acum o saptamana, cand mai intrasem, nu vazusem asta. Sau poate n-am observat eu …
Asa sunt toti :-j