De fiecare dată când iSuppli face un tabel cu costurile unui iPhone oameni care nu pot sau nu vor să cumpere acest telefon se agită şi se dau cu fundul de pământ arătând cu degetul Apple, capitalistul nenorocit care face profituri de 400$ per terminal vândut. Nu mă aşteptam de la ZF să facă aceeaşi greşeală pe care o fac forumiştii sau bloggerii, pentru că se presupune că un redactor al unui (fost) cotidian prestigios de business are mai multă minte. Şi totuşi se întâmplă:
Costul de producţie al celui mai scump model iPhone 5, cel cu memorie internă de 64 GB, este de numai 230 de dolari, potrivit estimărilor firmei de cercetare IHS Suppli, în timp ce preţul de vânzare fără abonament este de 849 de dolari în Statele Unite. IHS Suppli a publicat, marţi, rezultatele unui test cu iPhone 5, care a presupus demontarea componentelor, identificarea preţurilor acestora şi costul de 8 dolari pe unitate pentru asamblare. (sursa)
Marius Oncu scrie la Ziarul Financiar de doi ani. Din lista de articole scrise, pare a fi un traducător care nu înţelege prea multe, doar scrie. Poate, cine ştie, precizările mele de mai jos îi pot fi utile.
iPhone are cel mai bun touchscreen de pe piaţă. Costul lui de producţie e mic. Oare s-a inventat singur? iPhone are aproape cel mai bun ecran de pe piaţă (depăşit fiind la PPI doar de câteva modele). Şi ăsta s-a inventat singur? Procesor nou. Senzor foto nou. tot singure? Carcasă finisată foarte precis. Nu apare în listă. Probabil costă 2 dolari.
Lista de pe iSuppli e bună să ne facem o idee cât costă fabricaţia unui telefon. Dar pe lângă acele piese trebuie adunat şi marketingul, şi transportul ecranului din Kentucky în China şi înapoi, laboratoarele în care s-au rafinat senzorii ăia care costă 30$ să fie produşi sau procesorul ăla nou, care e foarte rapid. Costuri care nu se regăsesc în copiile ieftine de 200$.
Am mai scris despre AsiaPads, de ce oare tabletele de acolo nu au aceeaşi calitate, rezistenţă, viteză şi performanţă ca un iPad? Nu sunt tot făcute în China? Diferenţa e că nu au marketingul Apple, dar oamenii care vorbesc prostii pe net au impresia că sunt la fel, cel puţin până pun mâna pe una, moment în care declară că da, sunt proaste rău, dar nu acceptă nici morţi că diferenţa e făcută de alţi factori şi nu de costul pieselor.
Tot patru roţi are şi Dacia şi Lamborghini, nu? Diferenţa e marketingul
Să mai aduc aminte de software? Ăsta costă oare bani să îl produci? Oare oamenii care au făcut studiile alea de usability copiate de Samsung şi au construit o piaţă din nimic au luat salarii sau au venit peste noapte cu ideea asta de ecran mare, cu Gorilla Glass şi cu un singur buton?
Tocmai am terminat de citit linkul din Wired pe care l-ai dat pe twitter despre sticla de pe iPhone. Lung dar foarte captivant. Incredibil câtă muncă se află în spatele unor componente aparent destul de banale.
Pe „expertul” Marius Oncu l-aş întreba ceva mai aproape de nasul său decât costul unui iPhone: ei cumpără hârtia de ziar cu cât aproximativ 100 de lei/tonă (căutare rapidă pe net). Şi o vând cu bine peste 100 de lei/kg. Nu cumva sunt nişte capitalişti nenorociţi?
Marketingul ? Vrei sa spui probabil proiectarea.
Nu e doar marketing. Ala vine abia la urma si in plus dintr-un cacat nu poti sa faci bici. Diferenta sta si in faptul ca au riscat pe barba lor, ca au investit timp si bani in educatia lor, in miile de modele care NU au iesit pe piata, in investigarea fiecarui drum si poteca pana sa ia decizia (curajoasa, la acea vreme) care a schimbat tot.
Altii nu au facut asta, au preferat sa mearga „la sigur”, gen copy paste. Piata nu iarta astfel de indivizi.
Haters gonna hate! Si indivizi care se scumpesc la o aplicatie de 3 eur cat un pack de tigari dar iau telefoane policarbonate ce se zgarie in 2 luni nu vor intelege in veci ce inseamna usability si stabilitate. Si cum obisnuiesc sa le spun: cat timp nu incerc sa te conving, tu de ce vrei sa ma convingi ca alegerea ta e mai buna? Dupa 2 ani de heavy use iPhone 4 nu am cu ce sa il schimb, sunt „fortat” sa iau tot apple pt ca nu vreu quad pe tel, vreau 4-5 aplicatii utile si maxim de usability si stabilitate. Respect!
diferenta e marketingul? analogia de la sfarsit nu este deloc coerenta in cazul de fata. nu pot sa cred ca singura diferenta pe care o vezi intre un logan si un aventador sunt reclamele funny de pe youtube. de ce trebuie sa fiu afectat ca si cumparator de alte aspecte ale unui produs decat costul de productie? ii platesc in plus ca isi promoveaza inteligent produsul?
Eu as adauga o componenta importanta din cost: sistemul de calitate. Ma indoiesc ca in China se plateste asa ceva.
Ai perfecta dreptate. Problema este ca unii nu vor sa inteleaga ceva si anume ca ai dreptul sa alegi.cum are unul dreptul sa isi cumpere un telefon de 25euro la liber asa are celalalt dreptul sa il cumpere pe ala de 850. Lucrul asta nu il pricep multi. Ca de undr are banii ,ca a facut abonament,ca a vamdut vechiul telefon,ca a facut credit asta e deja alta poveste
Exista un curent de opinine cum ca pretul de vanzare are vreo legatura cu costul de productie.
Nope. Pretul de vanzare are legatura doar cu piata libera. Cu cat poti sa vinzi o marfa.
Daca poti sa vinzi cu 10 lei o marfa produsa cu 2 bani, bravo tie.
Daca nu poti sa vinzi cu 10 lei o marfa produsa cu 10 lei, asta e, dai faliment.
„Tot patru roţi are şi Dacia şi Lamborghini, nu? Diferenţa e marketingul” -un cacat , conteaza calitatea materialelor , tehnologiile implementate.
Cat despre ce ai scris tu mai sus: COnteaza foarte mult ce materii prime folosesti cand produci un bun. Daca chinezului ii dai materiale de cacat , o sa iti faca un lucru de cacat. Asa e peste tot.
„Am mai scris despre AsiaPads, de ce oare tabletele de acolo nu au aceeaşi calitate, rezistenţă, viteză şi performanţă ca un iPad? Nu sunt tot făcute în China? Diferenţa e că nu au marketingul Apple.” Adica marketingul face ca un produs sa fie mai bun???
@Razvan: aşa gândesc unii. că produsele apple sunt scumpe din cauza marketingului, pentru că, uite, costă doar 200$ să produci un iphone.
Doamne cata dreptate ai, si nu, nu am iphone, dar imi doresc. Am avut ocazia sa ma joc cu diverse telefoane scumpe ale amicilor, dar iphone se misca divin si bate la fund orice alt smartphone. N-am avut ocazia sa butonez mult laudatul lumia, care arata super fain.
Ce-i aia R&D? Ce-i aia software development? Ce-i aia marketing? Ce-i aia licente / device?
Ok, got it. Nu stiu asta din reclama cat va costa, are totusi un form factor mai special, dar cred ca va prinde https://youtube.com/watch?v=XNBP18nrRdw
„Esti prost” in 450 de cuvinte. Eu n-as fi reusit
Ce diferenta o fi intre Marius Oncu si Vali Petcu? Doar marketingul =))
@Mark-3000: da, unul nu scrie la ZF, deşi ar avea mai multă experienţă decât ăla care scrie. şi probabl ar ceve mai mult. deci nu scrie la zf
E foarte simplu sa-ti dai seama ca-n cazul apple marja de profit se ridica undeva la 30-40%, trebuie doar sa te uiti pe raportarile economice ale companiei. Si samsung si htc au cam aceleasi costuri de productie + marketing si totusi marja lor de profit e semnificativ mai mica. Daca bine tin minte din ultimele raportari la samsung e undeva la 10%. Asadar, da, pretul unui iphone e umflat in mod nejustificat.
iar Apple NU cred ca ia pana la ultimul cent din pretul la liber. mai sunt tot felul de taxe pe care le suporta.
Si cred ca ai uitat de iOS. Sistemul ala e facut de cineva. Care are un salariu.
in mare, cine are un sant acolo pe creier, e intrigat de raportul dintre pret si ce stie de fapt sa faca ifonu, in comparatie cu competitorii. E o jucarie hitech si de calitate, nu contesta nimeni (in afara celor care l-au primit zgariat si lovit), dar te limiteaza, de unde si problema cu pretul.
e fix PC vs Mac
Tot nu inteleg cum un telefon mobil poate costa mai mult ca un notebook/laptop cu procesor i7 si oamenii sa fie de acord cu aceasta valoare.
Oh yeah, un produs facut bine are succes datorita marketingului… Pentru ca atunci cand nu stim cum sa numim asta, ii spunem generic ‘marketing’ :d
Diferenta e cercetarea, nu marketingul.
Daca Apple facea ecrane sau procesoare mai intelegeam, dar asa? Toata cercetarea e in pretul componentelor, chiar alea care costa 5$, nu e problema, ca se vand milioane.
Cred ca ce are Apple e marketing, si il mai aveam pe Steve Jobs, ramane de vazut cat de important a fost asta.
da` mai potoliti-va odata cu iphone-ul asta!
Acum depinde daca componentele au fost dezvoltate de Apple sau sunt cumparate de la un supplier. De ex de la Samsung. Caz in care pretul lor include si costurile de R&D. Si cum Apple nu prea produce mult din piesele alea, nu poti adauga R&D-ul la costuri.
Daca vrei sa explici diferenta dintre pretul componentelor si pretul final, uite aici:
– marketing (daca tin eu bine minte ce am citit prin carti, asta e ceva de genul 25% din pretul final cam pt orice produs, de la masini la televizoare)
– dezvoltarea soft-ului: care pina la urma e un selling point pt multi, chiar daca nu-si dau seama ca de soft vorbesc. Ma mira ca ai sarit soft-ul cind nu demult vorbeai de cit de rapid se misca iPhone. Ca sa faci un soft bun, e nevoie de multa munca, si oamenii buni in programare sunt scumpi rau.
– diverse alte costuri ale companiei din care cite o bucatica se regaseste in fiecare produs (de ex Apple Store – angajati, lumina, caldura, curatenie etc, sau cheltuielile cu sediul/sediile companiei). Si astea trebuie acoperite cumva.
– transportul: asta e o nimica toata. Ai fi surprins sa afli ca atita timp cit se face pe mare, diferenta de pret intre a trimite un container de la Londra la Lisabona sau de la Londra la Tokyo e infima.
– adaosul comercial (adica profitul). Sa nu fim copii, e clar ca Apple are adaos comercial mai mare decit altii. Nu ar fi ajuns sa aiba asa profituri monstruoase daca luau 5-10% pe produs. Stiu ca au o baza de clienti ultra-fideli, asa ca-si permit sa-i taxeze. Detin produse Apple, si ma gindesc sa-mi mai iau, insa imi dau seama ca o parte destul de mare din banii aia se duce in buzunarele unui CEO sau ale actionarilor.
Daca era vorba de altcineva, ziceam „da, frate, R&D”, dar, fiind vorba de apple, zic „furtul e gratis”.
Adica in pretul ala se regaseste si costul R&D
Da, că s3 are zgârieturi pe carcasă.
Interesanta teorie, dar partial gresita. Tine pentru iPhone 5 cu 16GB, totusi.
Diferenta intre versiunea de 16GB si cea de 64GB este (probabil) doar memoria suplimentara. Adaosul de 30% nu se explica prin costuri de R&D ci prin oportunitate: exista unii care vor cumpara la pretul ala.
Am citit articolul ZF: nu zice ca Apple e un nenorocit care face profit de 400$/terminal. Daca citesti articolul pe diagonala, este posibil sa intelegi asta, insa as spune ca problema e mai mult a cititorului decat a autorului.
e greu sa accepti ca o freza cnc care face carcase pe banda costa milioane de dolari, in comparatie cu un model de metal in care torni plastic ieftin. e greu sa accepti ca diferenta dintre un buton care se misca doar 0,1mm lateral chiar si dupa un an de folosire si un buton de plastic care joaca hora cand il scoti din cutie este defapt mult mai mare decat pare. la fel de greu e accepti ca un touchscreen care raspunde 100% la comenzi e alta mancare de peste comparat cu un touchscreen care merge in doar 99% dintre cazuri. si exemplele pot continua…
cine intelege, bine, cine nu, foarte bine. viata merge inainte!
Propun sa ne plateasca Apple ca le folosim telefoanele. Noi romanii suntem in general super smecheri. Ar trebui sa fie mandrii ca 8/10 avem iPhone.
E tragic. Ma mir cum de nu au dat o pe aia cu democratia… Nu e democratic sa ceara atat de mult.
Mai avem mult pana departe
CORECT!
Cred ca gresesti la cateva chestii: daca toate calculele sunt ok atunci pretul componentelor include deja costurile legate de R&D (apple nu produce nici una din componente, doar le cumpara, le integreaza si scot produsul final).
Dar pe cealalta parte ai si dreptate ca ei au costuri de R&D legate de felul in care integreaza toate componentele + design + costurile legate de soft(chestie care se trece cu vederea de foarte multe ori). In pretul iDeviceului trebuie incluse si cosurile pe care le au ei cu OS-ul si restul softurilor pe care le primesti.
Desigur trebuie sa mai adaugam si transport+marketing+naiba stie ce alte chestii or mai fii
Intr-un final important e ca ei sa iasa in profit. Ca e mare sau mic e treaba lor si atata timp cat afacerea le merge foarte bine inseamna ca fac bine ceea ce fac.
Idea se poate exprima simplu: al doilea terminal costa $230. Primul terminal a costat 100 de milioane.
@Maria: dap, bună asta.
Nu doar marketingul conteaza! Cercetarea ar mai avea o pondere destul de mare, apoi calitatea componentelor chiar daca este facuta sau procesata in China. Imbinarea perfecta a acelor componente si compatibilitatea hardware cu cea software. Nu uita ca este destul de esclusivist din punct de vedere hardware Os-ul de la Apple. E un produs extrem de bine facut per ansamblu iar daca-l desfaci si vezi evolutia componentelor te crucesti
As vrea ca firma care face studii din astea sa intrebe pe cei de la Apple cati bani baga in cercetare si teste….
dude… devii putin cam fanboy…
referitor la ce ai scris despre display, ar trebui sa te documentezi si tu putin mai mult (nu e vorba doar de ppi), uite un link:
http://blog.gsmarena.com/apple-iphone-5-display-compared-to-nokia-lumia-920-has-its-most-advanced-title-taken-away/
de acord cu tine ca au cele mai mari costuri la R&D, marketing si logistica… dar daca raportezi la cantitatea de produse vandute, acele costuri devin mult mai mici… nu au cel mai mare capital degeaba… ci din cauza profitului inregistrat, si bravo lor ca profita de piata existenta…
alte chestii despre prea laudatul iPhone 5:
http://blog.gsmarena.com/apple-head-of-marketing-comments-the-iphone-5-scratches/
https://www.gsmarena.com/certain_black_iphone_5_reportedly_come_with_dents_out_of_the_box-news-4844.php
Adica tu vrei sa zici ca Apple are angajati ? Nu este totul facut de roboti ? WTF … in ce lume traim !!!
Cam mare costul de productie in serie… nu cred ac depaseste 75 de dolai… restul e C&D si f. mult marketing… nu doresc sa intru intr-o polemica… but the next big thing is already here!
Eh, iar statistici care scot ‘the human cost’ – numărul de magazine, costurile de research, de marketing, de transport, etc.
Și bineînțeles, costul pe dobitoc, cel care îi face cea mai bogată firmă din lume
Vreau si eu sa vad unde scrie, oficial, ca Iphone 5 la liber este 849$??Pe site la ei nu exista inca varianta ,,la liber”, deci?Unde?
@alexandru b: https://www.vodafone.de/privat/mobilfunk.html
Daca 90% din piesele unui I5 sunt aceleasi cu piesele unui i4S si softul este 90% identic UNDE PANA MEA E AMORTIZAREA?!!
Cand o masina se produce pe aceeasi linie cu aproape aceleasi piese, dupa 5-7 ani intervine amortizarea liniei de productie, a proiectarii, a designului si astfel pretul masinii scade….vezi masinile care au peste 6 ani de cand a inceput fabricarea si pretul lor comparativ cu prima zi de productie. La Apple nu se amortizeaza nimic…design-ul ala revolutionar e in pana mea acelasi de cand au scos primul model.
@didi: bună asta cu 90%. ai văzut cum se produce noua carcasă? ai idee ce inseamnă să faci un telefon cu 2mm mai subţire şi să fie mai lung şi mai puternic?
nu, serios, tu faci pe trollul sau faci pe trollul?
Nu înţeleg de ce trebuie să vă justificaţi… are o marjă de profit uriaşă pe produs? Nu contează. Preţul unui iPhone trebuie să fie exact acela pe care aţi fi dispuşi să-l daţi. Dacă e prea mic, firma pierde, dacă e prea mare, pierd iarăşi. Mie mi se pare mare… totuşi, oamenii cumără, aşadar nu prea contează opinia mea fiindcă nu fac parte din ţinta lor de clienţi.
Toate justificările astea: că i-a costat aia X dolari, că cercetarea, inovarea… Apple este o maşină de făcut bani (şi încă una bună). Au scos profit şi din telefoanele precedente, scot şi din ăsta. Singurul lor scop este să facă profit cât mai mare, la fel ca orice altă companie în afară de firme româneşti precum Oltchim.
zf.ro spune ca se estimeaza un numar de 10 milioane de iphone5 vandute in septembrie. Daca pentru fiecare unitate lui apple ii iese profit, sa zicem de 200$ nu 400, atunci profiturile sunt de 2 miliarde $ intr-o luna. Cat din cele doua miliarde sunt costuri de marketing, proiectare, etc.? Ce profit are compania anual?
Carcasa poate chiar costa 2 dolari la volumul acela
Diferenta de bani intra in cercetare. Toti inginerii care au proiectat telefonul, sutele de programatori de iOS, sutele de oameni care vor fi angajati pentru Maps, toti cei care tin iTunes pe picioare, cei care negociaza muzica si filme, sutele de Apple Stores din lume si costurile lor, marketing, avocati, operatiuni worldwide…
Acestea sunt semnificative la cost si aici se duce diferenta de 400 dolari. Ecranul mai bun e cercetat direct de Samsung sau cine-l produce, cu gandul ca poate daca fac cel mai bun model de pe piata le va cumpara Apple cateva milioane de bucati.
@nwradu: doi dolari materialul. dar maşina aia care o polizează?
E absolut incredibil cum niste cumparatori crediteaza si militeaza pentru un profit nesimtit pe care-l practica o companie. E amuzant cum activand in acelasi domeniu Samsung are un profit pe jumatate din cel al celor de la Apple. De ce? Pentru ca terminalele samsung sunt mai ieftine, pentru ca marja de profit e mult mai mica. Si e amuzant cum tu, zoso, nu te documentezi catusi de putin pe subiect. Anyway, iata datele concrete : „Prezent in telefonie mobila, microprocesoare societatea sud-coreana ramane lider mondial dupa cifra de afaceri, dar la limita: 40 de miliarde de dolari obtinute din vanzari fara de 39,2 miliarde in cazul companiei Apple. Cifrele sunt valabile pentru primul trimestru al anului.
Profit: Apple
Este evident ca, la acest capitol, Apple a jucat in alta categorie. Cu un profit trimestrial de 11,6 miliarde de dolari, compania fondata de Steve Jobs a castigat de doua ori mai multi gani decat conglomeratul sud-corean, care nu s-a putut lauda decat cu 4,5 miliarde. ”
Asadar, aceeasi cifra de afaceri si totusi profitul apple, dupa ce plateste toate componentele fie ca e vorba de fabricatie sau dezvoltarea lor, dupa ce plateste tot marketing-ul e dublu fata de celor al samsung. De ce? E simplu. Se vede-n diferentele de pret ale telefoanelor. Da, da, stiu, puteti gasi zeci de motive pentru care platiti niste sume nesimtite pentru un ifon, dar explicatia e una singura. Apple merge c-un profit/terminal dublu fata de cel al celor de la samsung. De ce? Pentru ca existati voi care n-aveti nicio problema cu asta. Din contra, ajungeti pana acolo incat sa aparati compania si sa-i mai gasiti si scuze.
@zoso, ne scoatem si noi putin capul din fund? Dap, apple inoveaza, atat doar ca n-are ecran hd si nici nfc, lucruri pe care S3-ul de la samsung le are de ceva vreme. Chestii care teoretic ar trebui sa coste compania ceva banuti in plus la fabricarea produsului, Si totusi, iata ca
un S3 e mai ieftin decat Iphone 5. Am putea discuta binenteles si ca displayu e mai mare, ca atare ar trebui sa fie si mai scump iar in consecinta si terminalul celor de la Samsung ar trebui sa fie mai scump, si iata totusi ca nu e.
@sensation: Aici e un paradox. ăia bagă toate tehnologiile noi pentru a se vinde telefoanele. dacă te uiţi pe telefonul tău, e posibil ca jumătate dintre funcţionalităţi să nu îţi trebuiască niciodată.
Pentru „tarzii” de tot felul. Pretul reprezinta intersectia dintre curba cererii si curba ofertei.
Cata vreme se vinde, si se vinde binisor, cred ca cererea e inca mare :D.
Ar putea si „restul”, care se cred competitori ai Apple, sa creasca pretul. Apoi mai discutam.
PS: Un sfat pentru hateri. Luati fratilor in mana un produs Apple, si daca nu va transmite nicio emotie, inseamna ca sunteti din plastic (policarbonat, pentru pretentiosi :P).
@zoso, duci discutia pe-o tema falsa. Habar n-am cati folosesc pilotul automat al unui bmw, sau mai stiu eu ce dracie, cert e ca tehnologia e acolo, si pentru a implementa acea tehnologie, ei bine, costa. La fel si-n cazul telefoanelor, nu discutam aici daca introducerea unui ecran hd sau a nfc-ului e oportuna,, nu. articolul incearca sa ne faca pe noi sa-ntelegem pretul unui Iphone, iar eu ti-am demontat extrem de repede teoria cu costurile dezvoltarii unor tehnologii noi sau a cheltuielilor de marketing. Din pacate tu ai scris articolul fara a prezenta raportarile economice ale companiei in comparatie cu competitoarele. E simplu, dupa ce plateste absolut tot, furnizori, angajati, marketing Apple scoate un profit dublu fata de Samsung. Poate ca fac asta pentru simplul motiv ca isi eficientizeaza costurile mult mai bine, sau poate pentru ca marja lor de profit ee dubla, lucru regasit in pretul telefoanelor.
@ sensation , well said. insa aici nu pot decat sa-i felicit pe cei de Apple , desi nu o sa le cumpar niciodata produsele , ca au reusit sa adune atatia zombie care sa le apere produsele. Desi platesc dublu/triplu pentru un produs fata de valoarea sa reala. Snobism.
@d.tru, amuzant, mie-mi trezeste emotii prietena atunci cand o iau in brate nu un nenorocit de telefon. In rest e bine, mai ramane sa aflu ca unii fac si sex cu iphone-ul lor. Caci in acest caz pretul s-ar justifica in totalitate.
Acum inteleg de ce lumea sta saptamani la coada sa cumpere un produs pe care nu l-au vazut niciodata si nu stiu nimic despre el.
Toata discutia e o prostie. Apple ar vinde un iPhone cu 8000 de dolari bucata daca ar considera ca asta ar duce la maximizarea profitului. La fel ar face orice alta companie. Prin urmare, curba de cerere are o influenta mai mare in pretul de vanzare decat o au costurile de productie. Mai pe romaneste: nu va convine pretul, nu cumparati. E un telefon mobil, nu salam cu soia.
Da mă, numa’ snobi si zombies… mergeți mă cât vedeți că habar nu aveți.
Uite aici:
… cum ziceați, numa’ snobi și zombies (gândire tipică de om mic).
Ei nu inteleg capitalismul.
Ce este asa de greu de priceput ? Ti se pare prea scump , nu ti l cumperi.
Daca pe mine un lucru ma enerveaza , nu vorbesc despre el … imi este indiferent. Acum nu ii inteleg pe astia care vin si zic aici ca nu isi merita pretul.
Nu ma intereseaza pretul de productie si mai stiu eu ce , daca eu nu pot sa mi l permit.
Eu nu ii inteleg pe aia de sunt atat de luptatori ca nu merita ca nu stiu ce. Daca nu merita, de ce va mai pierdeti voi timpul aici sa va certati cu lumea ???
E simplu, nu ai bani de Lamborghini … nu iti iei. Dar nici nu stai toata ziua pe forumuri de Lamborghini sa spui ca nu se merita ca are rotile nu stiu cum , ca ce are in plus un Lamborghini fata de o masina decenta …
Hai zoso cu membership mai repede ca vreau sa scapam de oamenii invidiosi. Iti dai seama daca ei considera ca iPhoneul ar trebui sa coste 200$ , daca le ceri 3 euro astora or sa zica sa ii platesti tu ca te citesc..
849 de dolari…
Hilar articolul, daca tot esti fan infocat, ar trebui sa stii ca pretul este foarte umflat, ca ei nu inoveaza, despre ce cercetare a ecranului vorbesti tu, cat timp ei cumpara ecranul de la LG, plus multe alte componente de la Samsung, si alti distribuitori! Cu ce e mai bun ecranul asta fata de ecranul altor telefoane? Iti zic eu cu nimic, adica unii precum Lg, Samsung, chiar fac cercetare si inoveaza, si totusi pretul e mult mai mic! Ca o compartie cu domeniul auto, un Nissan Gtr si un Ferarri, au performante asemantoare, dar Ferarri e de 3 ori mai scump. Vorbim de un amarat de telefon totusi, identic cu predecesorul, cateva chestiia aruncate in fata ca procesor a6 sau a8, parca e audi, si un display un pic mai mare, si poc un pret de peste 1000 euro!
@saragea: bună de tot asta cu „ei nu fac cercetare, le cumpără de la samsung şi lg”. eşti de vis.
„m mai scris despre AsiaPads, de ce oare tabletele de acolo nu au aceeaşi calitate, rezistenţă, viteză şi performanţă ca un iPad? Nu sunt tot făcute în China? Diferenţa e că nu au marketingul Apple ” ce legatura are marketingul cu calitatea :)) Costul final e influentat de cheltuielile cu promovarea dar calitatea…
Celor care comenteaza pe tema „pretul de productie vs pretul de vanzare” le spun asa: uite, va dau la fiecare in mana 200$ cash, astept sa livrati in 30 de minute cate un iphone 5 nou-nout. Puteti?
Evident, simplific si vulgarizez, dar totusi…
@Andrei: nu, poţi mai simplu de atât. uitaţi 200$, mergeţi la samsung, lg, piaţa mare din beijing, şi cumpărati de acolo piesele pentru un iphone şi il asamblez eu.
Zău?
zoso, tu ai facut aceeasi greseala pe care o condamni in articol. compari un item PRODUS cu $230 cu o chinezarie VANDUTA cu $200.
aș da bucuros 3€ doar ca să nu mai citesc comentarii cretine de genul „prețul pieselor conține și r&d’ul.
parcă’i văd pe inginerii de la lg, samsung, arm și elpida adunați laolaltă, cu grămăjoare de componente în dreptul lor zicând „ia să vedem, din ce’avem aici ce aifon putem scoate!”
@al_core: incet incet filtrăm şi comentariile alea.
„iPhone are cel mai bun touchscreen de pe piaţă. Costul lui de producţie e mic. Oare s-a inventat singur? iPhone are aproape cel mai bun ecran de pe piaţă (depăşit fiind la PPI doar de câteva modele). Şi ăsta s-a inventat singur? Procesor nou. Senzor foto nou.”
Sper ca cei care ziceau ca R&D e in pretul produsului se refera strict numai la citatul de mai sus. Pentru ca apple n-a platit R&D pentru procesor, ecran, sau senzor foto, pentru asta a cam platit R&D Samsung, LG sau altii. E drept, Apple a bagat bani in R&D – OS, proiectarea telefonului (ca ecranul, chiar daca e dezvoltat de altcineva nu se baga singur intr-o carcasa) si multe altele, dar la dezvoltarea ecranului sau a procesorului Apple n-a avut cheltuieli cu R&D.
Sau masinile de frezat sau mai stiu eu ce – baieti, costul acelei masini nu e suportat de Apple, ca nu ei isi fac carcasele; aducand in discutie faptul ca nu stiu ce freza ce taie carcasa iPhone-ului costa milioane de dolari va pune pe aceeasi treapta cu idiotii care au impresia ca iPhone-ul costa numai 230 de dolari, diferenta reprezentand o ipotetica teapa data de Apple.
O mica completare – totusi, Apple cheltuie ceva cu R&D pentru procesor, cel putin asta nou din iPhone 5 e customizat putin de Apple. Nu l-au proiectat de la zero, dar au lucrat ceva la el.
sa vezi ce o sa fie cind o sa decopere ca pt o banala aspirina pretul de poductie e de 20% din pret, restul sunt costuri de marketing si distributie.
s-au terminat timpurile alea cand comparam masini pe forumuri si ne cacam pe noi aratand cum o masina mai ieftina si cu mai multe optiuni e mai buna ca un bmw sau mercedes. acum am inceput cu telefoanele.
si uite asa, cum posesorii de bmw si mercedes au devenit cocalari, asa au devenit si posesorii de apple mactarzi.
Eu nu imi explic de ce s-ar plange cineva ca un produs nu are pretul dorit de el. OK, Apple sunt niste porci capitalisti care cer prea mult pentru un telefon. Atunci nu-l cumpara, move on.
da zoso, iphone nu face cercetare. sunt niste softisti ce-si pun produsul pe hardware-ul altora… aaaa, da, fac si ei putina cercetare, cea de piata…
@sensation, vezi aici: http://www.collegehumor.com/
Aia 2 dolari includ si pretul masinii de frezat, ca a fost negociat pentru 30 de milioane de carcase frezate sau chiar mai mult. Masina e a fabricantului Foxconn sau cine face carcasa in particular.
O matrita chiar si pentru o cutie banala de plastic pentru o tableta costa cateva zeci de mii de euro si dureaza 2-3 luni sa se produca. Banii astia se amortizeaza daca fabrici multe bucati. Daca nu, obiceiul este sa apelezi la cutii deja facute si sa-ti adaptezi electronica ta la forma lor.
Discutia n-are rost din doua motive:
1. Cei de la iSuppli nu sunt capabili sa afle ce preturi a negociat Apple cu furnizorii pentru milioane de bucati si pentru generatii intregi de produse cumparate si fabricate cu respectivii parteneri.
2. Mare parte din iPhone este de fapt software, programatori, magazine in lume, marketing, avocati etc. Nici acestea nu se pot estima.
E ca si cum am si scandalizati ca Photoshop costa sute de euro, desi calculatoarele pe care l-au programat le aveau deja cumparate.
@Andrei
Adica un fel de „You’re holding it wrong”.
Mi se pare interesant articolul, dar v-as intreba daca vi se pare normal ca multi din cei care si-au cumparat iPhone 5 sa primeasca un telefon cu o carcasa zgariata sau nefinisata in totalitate.
Desigur Apple le inlocuieste fara nicio problema, dar unde mai este inovatia in design cand cei care il cumpara primesc un dispozitiv cu zgarieturi chiar in momentul in care il deschid.
Aici nu e vorba de Apple vs Android sau alte chestii, e vorba de respect fata de consumatori. Si cand te gandesti ce frumoase erau clipurile unde vedeam cum se face iPhone 5 si cat de temeinic este inspectat. Pacat pentru numele care il are Apple si utilizatorii care asteapta altceva de la ei. Raspunsul lui Phil Schiller este senzational.
Mai multe despre: https://www.theverge.com/2012/9/24/3381462/iphone-5-scuff-damage-aluminum
Si raspunsul lui Phil Schiller: https://9to5mac.com/wp-content/uploads/sites/6/2012/09/phil-schiller-email1.jpg?quality=82&strip=all
@sensation: ce ai demontat tu extrem de repede, coane? Poate scaunul pe care stai…
Un aspect ignorat de toţi comentatorii: plecaţi de la premisa că profiturile Apple provin integral din vânzarea iPhone. Uitaţi de calculatoare, de iPod-uri (care se vând şi ele al naibii de bine), soft şi multe altele. Să zicem că astea nu sunt importante.
DAR înainte de toate uitaţi de conţinutul digital comercializat de Apple. Miliardele de melodii, filme şi seriale vândute/închiriate aduc ceva bani. Miliardele de aplicaţii de iPhone vândute, din care Apple primeşte o treime din preţ, toate astea nu contează deloc? Nu contribuie cu o cotă semnificativă la profitul acela nesimţit?
Samsung ce încasări are de pe urma aplicaţiilor de Android? A conţinutului în general?
@Sakura: nici un ban. utilizatorii de android sunt obişnuiţi cu mocangeala.
cum e aia, „nu stau acum să plătesc pentru aplicaţii”
Zoso laso-o ca macane. „nici un ban. utilizatorii de android sunt obişnuiţi cu mocangeala.”.
Oricand ai face un studiu de piata in romania ai vedea ca sunt mai multi platitori de servicii android market decat de appstore.
Frumos e ca toti meltenii isi iau Iphone si direct cum l-au luat, cum au mers la nea gigi din colt care are service gsm sa-si faca jb ca moare stomacul dupa shaorma; si deh cum sa iei aplicatii cand de banii aia iti iei o shaorma.
Chestiile de mai sus ti le spune o persoana care dezvolta in trecut aplicatii pentru ios si pentru android. Deci ma poti crede pe cuvant.
@M V P: ok, comparativ, care sunt mai mocangii, luzerii care n-au 1€ pentru aplicatii de iphone sau luzerii care n-au bani de telefon şi isi iau android?
Dupa parerea mea problema trebuie privita din mai multe puncte de vedere(discutam despre piata Romaneasca).
1) Marea majoritate (80% dintre romanii cu iphone) au strans din dos ca sa isi ia dispozitivul strict pentru a se lauda(caci in final asta faci cu device-ul la noi in tara) si nu ii mai intereseaza faptul ca acolo, undeva, cineva s-a chinuit zile si nopti ca ei sa aiba mai mult decat un telefon, ci un smartphone. Restul pana la 100% sunt: 1)clasa buisness care au nevoie de un telefon elegant si care nu isi bat capul cu aplicatii.. un telefon, un mesaj, un e-mail.. si 2)mai exista si clasa oamenilor cu bun simt care cumpara aplicatii insa nu pe toate, ci doar cele care sunt must have.
2) Din ce am observat posesorii de hox, galaxy s3 si alte terminale android high-end sunt mai educati in privinta platii aplicatiilor. De ce spun asta? Simplu.. Pentru ca desi isi iau telefon high-end nu doresc sa iasa in evidenta asa de mult ca si posesorii de iphone(trist dar asta e brand-ul nr.1 in materie de cocalari in romania).
3) Trebuie sa fim fair play dpdv al pretului gadgeturilor. Daca tu doresti sa compari iphone cu terminalele entrylevel android nu ai decat. Insa asta nu e in avantajul iphone-ului. Nu e vina celor mari ca nu toti isi permit terminale high end si comparativ cu apple ei isi indreapta atentia si catre cei care nu castiga sume cu multe zerouri.
All in all am avut o contributie relativa in dezvoltarea unei aplicatii legate de domeniul auto iar venituri mai ridicate a adus-o pe platforma android, chiar daca aceasta a fost cel putin pentru noi o mare surpriza.
@sakura, ca-ti vine sau nu sa crezi, ca vrei sau nu sa accepti, argumentul meu legat de cifrele economice e un argument cat se poate de solid. Ca tu alegi sa-l ignori, e ok. Vedeam la un moment dat niste emisiuni de investigatii legate de companiile care construiesc autostrazi la noi in tara si care aveau o profitabilitate de 20-25% din cifra de afaceri in comparatie cu companiile straine care prestau aceleasi servicii, dar binenteles ca lucrau c-o marja de profit de ~5%, si crede-ma, si aia era destul de mare. Asadar o companie precum Apple care ajunge ca la ~40 mld. de dolari sa aiba un profit de 11,6 mld. euro, aproximativ 25%, in conditiile in care samsung la aceeasi cifra de afaceri ajunge la un profit de 4,5 mld., adica nici 10%, spune multe. Si sa luam in exemplu S3-ul e undeva la 2.500 de lei iar Iphone 4s, atentie 4s, nu 5-ul, e undeva la 2.800 de lei. N-are sens sa-l compar cu 5-ul care la noi pe unele site-uri a ajuns la 4.200 lei, aproape dublu fata de S3. Asta in conditiile in care procesorul din Iphone 5 e fabricat de, culmea, cei de la Samsung. Asadar, e simplu, diferenta aia de pret dintre Ifoane si orice alt telefon nu se regaseste in niste costuri mai ridicate pe care le-ar avea Apple, nu se regaseste intr-un marketing mai costisitor se regaseste fix in profitul companiei atunci cand publica oficial datele economice. Ceea ce e foarte ok pana la urma, sunt liberi sa-si adauge marja de profit atat cat cred ei de cuviinta.
Daca-mi propun sa-mi cumpar un iPhone, practic imi propun sa-mi cumpar si un fel de statut social. Desigur, statutul social nu se cumpara, dar un iPhone are calitatea larg acceptata de a-si include posesorul intr-o elita. Din moment ce nu sunt interesat de acest statut social inchipuit, prefer sa-mi cumpar un smarthone al carui pret nu contine si „taxa de statut” si se apropie intr-o mai mare masura de valoarea reala a telefonului. (Nu ma refer la pretul de productie ci la valoarea de piata.)
@Bss Player
„un iPhone are calitatea larg acceptata de a-si include posesorul intr-o elita”
Si apoi te intrebi de ce va numeste lumea mactarzi.
@Sabotor > Cred ca n-ai inteles ce am incercat sa spun…
@sensation: N-ai înţeles. Nu contest profitabilitatea Apple, ci faptul că aceasta ar proveni integral din preţul iPhone. Mi-e greu să înţeleg cum ţi-a scăpat acest lucru DACĂ ai citit mai mult decât primul rând din comentariul nr. 80.
e fascinant cum isi dau cu parerea oameni care inteleg prea mult tehnologia si prea putin procesul de vanzare.
Iphone nu e telefon decat intr-o foarte mica proportie, foarte mica!!!.
El e sursa de distractie, sursa de status, sursa de comunicare, samd.
Telefonia simpla e mica mica in ecuatia asta,
Am un exemplu explicit legat de ce vinde unul si ce cumpara celalalt.
Costul ingredientelor unui parfum e 3% din pretul de vanzare, si nu comenteaza nimeni ca e scump – aici vorbim de femei in primul rand. doar il iau sau nu:).
http://www.thisismoney.co.uk/money/bills/article-1649253/Why-some-perfumes-really-cost-20p-a-bottle.html
Va doresc spor la comentat, cei care stiu sa faca lucruri le fac si le vand comentatorilor si publicului:).
si eu sunt utilizator android si nu imi place commentul: nu stau acum sa platesc pentru aplicatii… nici acum si nici mai tarziu. am scos odata banii pe terminal si mai departe am pretentia sa am acces gratuit la aplicatii. corect nu? nici baietii de bani gata, utilizatori de Iphone nu au mai multe beneficii ca mine degeaba platesc la greu pentru acelasi aplicatii pe care eu le descarc gratuit… android e nr.1 ! vezi procentajele… :)))