Dacă mai ţineţi minte articolul ăsta de acum trei ani, în care vorbeam despre cum trebuie abordată o carieră de către tinerii aflaţi la început de drum, lecturaţi aceste două articole, care sunt în zonă:
- Thirty Is Not The New Twenty: Why Your 20s Matter (via ligia), în care autoarea vorbeşte despre cum unii trag de timp şi au impresia că lumea îi aşteaptă până când vor avea ei chef să se maturizeze.
- 20 Things I Should Have Known at 20, în care autorul punctează nişte chestii dureroase pentru tineri.
Ideea de bază rămâne: devino bun la ceva şi nu vei mai fi nevoit să stai 12 ore la serviciu sau să îţi fie frică de concediere sau alte minuni.
Vali, eu am aproape aceeasi varsta ca si tine; am crescut in acelasi mediu si am dat cu nasul de rahat cam in aceiasi ani si in aceleasi etape ale vietii. Ce am invatat eu pana acum e ca lucrurile pe care ni le aduci acum in atentie sunt doar subiecte de carti pe care le citesti si din cand in cand spui „da mai! asa e!”. Faptul ca un cutare la 13 ani si-a cunoscut in avion viitorul angajator e irelevant pentru copilul crescut de niste parinti care traiau de la un salariu la altul intr-un oras de provincie in care toate fabricile s-au inchis pana a implinit el 20 de ani – pur si simplu viata ofera fiecaruia prea multe variatiuni pentru a le cuprinde intre aceleasi 2 coperti. Iar convingerea mea e ca succesul in viata depinde in proportie de 99% de lucruri pe care le ai pana la implinirea varstei de 20 de ani: gene bune (hehe), suport familial (inclusiv finaciar!), acces la educatie de calitate incepand din copilarie si un set coerent de valori morale.
@Dan: dacă ne căcăm pe noi numai cu asta inseamnă că nu mai ajungem să facem nimic. vai, tata a fost ingineri, inseamnă că sunt sortit sa fiu la fel. hai să nu căutăm scuze, ci soluţii.
Al doilea e de dat mai departe celor aflati la 20+ ani. Primul link cred ca e prea mult pentru cineva aflat la varsta aceea. Daca intelege inseamna ca in fapt nu are nevoie de el.
Eu am 20 de ani, mi-am dat seama pe la vreo 19 ca vreau sa fiu web-designer. Am ajuns la Politehnica cu speranta ca imi va fi utila (radeti, nu ma supar), dar in aproximativ un semestru mi-am dat seama ca mai mult ma indobitoceste.
Nu, nu am renuntat la facultate, am de gand sa o termin, pentru ca depun un minim de efort pentru ea si nu imi bat prea mult capul, in timp ce majoritatea timpului meu liber il rezerv unui job part-time la o firma web (niste bani de buzunar + experienta in domeniul din care vreau sa fac o cariera nu strica).
In timpul asta, am o relatie super stabila si misto, de vreo 4 ani de zile, ma duc la toate concertele de muzica rock (uneori, ma duc gratis, pentru ca ma ofer voluntar) si imi place sa stau si pana dimineata in Kulturhaus cand a doua zi am cursuri.
DAR imi rezerv cel putin 2-3 ore pe zi dezvoltarii mele personale si profesionale: citesc o carte, ma uit la tutoriale PHP, citesc articole (de calitate, ca citesc bloguri de la 15 ani si am invatat sa fac o selectie).
Imi permit astfel sa recomand celor de varsta mea (care, la fel, au fost dezamagiti de potentialul facultatii) sa incerce in fiecare zi sa devina mai buni decat in ziua precedenta. Cred ca asta te ridica mai sus decat restul.
„The world is trying to keep you stupid” – o sa-mi fac tricou cu asta!
Punctele 1 si 2 din al doilea link sunt esentiale. Intr-un stat ca Romania e necesar sa stii sa te autoeduci daca nu vrei sa fii holoangar pe la unu’altu.
„dau cu zaru sase-cinci
n’am nevoie de servici”
Doar ce am facut Luni 20. Un articol bine-venit.
Eu cand ma fac mare vreau sa cumpar un combinat chimic!
Prea des mi-am zis ca altfel era daca stiam ce stiu acum in urma ce ceva ani. Oricum, mai important decat sa iti puna cineva o servieta de bani in brate este sa iti arate o usa.
Al doilea link e chiar misto!
E foarte important sa iti vezi viata in trepte .. Multi tineri din ziua de astazi daca au terminat o facultate si au iesit ingineri se asteapta sa ii caute cineva si sa le ofere o slujba FOARTE bine platita .. Dar nimeni nu este constient ca trebuie sa inveti sa iti faci niste target-uri pe care sa le urmezi. Azi 1 leu, maine 2 … si tot asa .. Interesante articole .. mi-au dat putin de gandit
Dezvoltare personala, investit timp in tine, invatat si citit, dar parca si sansa/norocul are o mica contributie.
Eu zic ca depinde si ce noroc ai unde te nasti si ce iti ofera parintii, daca nu ajungi la o scoala cat de cat ok, apoi liceu. Apoi pe la 18-20 depinde de tine dar sa ne amintim ca nu prea aveam mintea prea coapta .
Acum cativa ani am intalnit o fatuca care mergea cu parintii sa se inscrie la facultate , ea vroia Electronica si Telecomunicatii ca asa ii spusese dirigintele pentru ca isi dorea sa munceasca in televiziune sa prezinte stiri, fiind absolvent de electronica si telecomunicatii m-am luat de cap , iti dai seama ce indrumatori avem in Romania.
Imi amintesc ca in clasa a 8, trebuia sa alegem un liceu si daca stai sa te gandesti tot ce era atunci pe piata muncii acum nu mai exista respectivele posturi.
Trebuie sa inveti sa iti faci treaba bine, sa iti faci relatii peste tot, sa inveti cel putin o limba straina, sa inveti chestii generale din mai multe domenii, sa stii sa te relaxezi sa ai niste hoby-uri sanatoase.
@Dan – „noroc”. no such thing.
@dan28: stia ceva dirigintele ala, Jurnalismul e in acceasi cladire cu Electronica, pe la etajele 5-7 parca :))
Mersi.
@Ionut: Sa mor eu daca inteleg indobitocirea aia care o vorbesti tu (si din pacate multi altii).
Am terminat o facultate. Si mi se pare normal sa fiu platit bine. Pentru ca atunci cand altii lucrau 24 de ore (carti, biliard, sala de forta) si stateau 72 pe un salariu de 1500-2000 lei eu nu dormeam noptile si imi spargeam creierii cu analiza matematica si ingineria sistemelor automate.
Da, ai posibilitatea sa muncesti in facultate, dar daca 6 ore pe zi te duci la cursuri si alte 6 mai muncesti, cu camin-scoala-munca-camin, cu invatat si cu alte alea nu mai ai timp sa traiesti. Si la 20 de ani mi se pare cel mai important sa traiesti, ca viata ai doar una si timp de munca ai mai incolo. Am muncit, doar din anul 4 pentru ca stiam ca altfel nu se poate.
Nu m-am dus la facultate ca am zis „pla mea, n-am ce face cu 6 ani din viata” si dupa aia sa ma fac coleg de raion in Kaufland pe 700 de lei cu aia care nici BAC-ul nu l-au luat pentru ca atunci cand eu stateam in casa si invatam ei se rupeau in distractii. Aia care au 3-4 ani de facultate si lucreaza in Kauffland sunt niste dobitoci sinistri care au facut o facultate doar asa sa-i multumeasca pe parinti si sa scrie in CV studii superioare.
Altii la 25 de ani stiu o meserie. Sa stii o meserie in Romania e mare chestie, mai trebuie sa te cunoasca lumea si de bine de rau ajungi sa te descurci. Am prieteni mecanici auto care pe langa salariu mai fac 1500-2000 de lei pe luna doar din schimbat o distributie, un ulei, o placuta de frana.
Altii la 25 de ani au deja 5-7 ani de Italia, Spania sau Germania unde culmea daca iti vezi de treaba ta castigi suficienti bani cat sa-ti fie bine. Suficienti bani cat sa iti poti deschide o mica afacere in RO si sa n-ai grija zilei de maine. Exemple iti dau zeci.
~~~~~~~~~
N-am pretentia ca junior intr-o firma sa castig cat un senior cu 20 de ani experienta, dar nici sa stai toata ziua laba trista la birou sa te frece la cap toti handicapatii, sa faci ore suplimentare pana iti sar ochii iar cand te duci intr-un bar sa realizezi ca barmanul ala cu 12 clase chinuite cunoaste si a avut de 15 ori mai multe prietene decat ai avut tu si pe langa asta culmea, face si mai multi bani ca tine.
Si nu rade de barman, am prieten (muncitori in constructii pe dincolo) care dintr-o vrajeala cu o tipa in bar a ajuns director al unei companii de materiale de constructii cunoscuta in toata Europa. Tatal tipei deja vindea in tara lor, au trecut anii, sa-au casatorit (ca la romani alea cu bani nu se cade sa se marite cu sarantoci asta e alta treaba) si culmea cand a pus „salahorul” mana pe firma s-au extins in Romania dupa care au iesit la vanzare in toata Europa de Est.
Chiar vara asta era sa ma angajez intr-o firma italiana ce controleaza cateva microhidrocentrale si parcuri eoliene in Romania dintr-o vrajeala, stateam la bar si dintr-una in alta am intrat in vorba cu doi tipi din italia (banalitati, ce e de facut, ce e de vazut, etc). El unul din investitori, printre altele mi-a spus ca e in cautarea unui inginer in energii regenerabile din zona, capabil sa opereze microhidrocentrala. Culmea, il avea in fata doar ca nu vorbea italiana deloc :))
Mersi Zoso!
Din categoria „tara te vrea prost”, remarc ca la scoala nu te invata nimeni niscai notiuni economice elementare, gen cum sa iti stabilesti obiective, cum sa economisesti, cum si in ce sa investesti, cand si in ce proportie sa te imprimuti si asa mai departe. Nu ca ar avea de la cine sa ia exemplu, da’ mi-e ciuda ca la evrei se invata de acasa. In cazul meu, desi fac bani din inginerie si imi place, ma bucur ca am avut sansa sa incep cariera intr-o firma de brokeri… unde am putut sa imi dau seama ca ar fi bine sa stiu si altceva in afara de domeniul meu de baza.
Sigur ca familia în care te naști, țara, genele etc. sunt importante. Dar astea nu ai cum să le schimbi, cel mult le poți folosi ca justificări pentru eșecul tău previzibil și auto-împlinit. În schimb, în jur văd o grămadă de oameni care au pornit de la nimic și au ajuns la ceva, exclusiv pe forțele lor și fără să-și piardă vremea auto-compătimindu-se.
Făcând o analogie muzicală, familia și societatea îți dau instrumentul la care vei cânta. Ține doar de tine să înveți să cânți și să ajungi un maestru la muzicuță sau un afon posesor de vioară Stradivarius.
Pe de altă parte, e o dovadă de fățărnicie și un neadevăr sociologic să pretinzi – mai ales din postura unui om de succes – că soarta e strict în mâinile individului. Statistica arată că copiii de doctori ajung doctori, iar cei de muncitori ajung muncitori – educația de bază primită în sânul familiei, atitudine, limbaj, modelele sunt extrem de greu de recuperat ulterior.
La fel, un anume set de indicatori macroeconomici vor conduce la un anume șomaj, asta e o chestiune matematică. Tranziția de la șomer la angajat ține de atitudinea individului, dar per ansamblu jocul e cu sumă zero, numărul de locuri de muncă e limitat. Nu poți imputa șomerilor existența ca grup, ei nu au pârghiile socio-economice prin care să se lichideze, ci doar se pot lupta între ei pentru o slujbă; asta e o idee care pare să scape doamnei psiholog din primul link:
„Yes, half of 20somethings are un- or underemployed. But half aren’t, so my first piece of advice is to figure out how to get yourself into that group.”
@punk: rostul tău în viaţă e să baţi statistica. tata e fiul unui ţăran bulgar, stabilit în românia după al doilea război mondial. a ajuns inginer. fi-su freacă duda pe net. cine s-ar fi aşteptat?
exact, citatul ăla dat de tine e cheia. dar trebuie să te trezeşti devreme, că locurile se ocupă.
Tac-tău a primit patalama într-un regim care a pornit o masivă industrializare și modernizare a țării și pentru asta avea nevoie de sute de mii de ingineri, profesori, medici și birocrați. Sigur, a ajuns inginer înaintea altor fii de țărani și asta e meritul lui. Dar nu-l poți compara de exemplu cu un fiu de țăran Afgan sub ocupație sovietică care evident nu a avut aceeași șansă istorică.
Cu alte cuvinte șansa de a face parte din jumătate bună, vestică, industrializată, care se spală cu apă caldă, urbană, albă, educată, n*1000€/luna, cu blog și Kindle nu trebuie să degenereze în auto-suficiență: am învins statistica, e numai și numai meritul meu, sunt mai bun decât voi, nu meritați să plătesc impozite pentru voi, și voi puteați ajunge aici dar v-a durut în cur pt că sunteți leneși etc.
Există și cauze externe-obiective ale stratificării sociale și unul din miezul cepei n-are dreptul să se dea pe sine drept model celor de pe la coajă. De exemplu pseudo-soluția aia cu „strength of weak ties” funcționează infinit mai bine pentru un nene născut în Primăverii într-o familie de intelectuali decât pentru unul din Ferentari.
noi vorbim de acelaşi lucru, dar tu insişti foarte tare pe statistică.
Sfaturile sunt bune si de bun simt. Dar cei care POT sa le urmeze nu au nevoie de ele, pentru ca intuituv le stiu deja. Iar cei care au nevoie de ele NU POT sa le urmeze. E paradoxul psihiatriei. Spune-i unuia care nu bea ca alcoolul in exces nu e bun pt sanatate – stie deja. Spune-i unui alcoolic ca alcoolul e nociv si sa nu mai bea, nu poate sa faca asta.
De fapt asta spune si pct #20: do not try to fix people, find people who aren’t broken. Adica sfarurile (astea) nu sunt bune decat pt cei care le stiu deja, pt ceilalti care nu le stiu deja nu au sens, pt ca oricum nu le pot urma.
„tata e fiul unui ţăran bulgar” … deci pe tine te cheama cumva Petkov ?
@Jacobstein: dap, in original aşa îl chema pe bunic, dar i s-a românizat numele.
Foarte frumoase articolele… insa sunt scrise pentru americani.
Am vazut comentarii foarte interesante… intradevar marea problema este educatia… sau mai bine zis lipsa ei… sau mai bine zis, faptul ca s-a schimbat foarte greu si foarte putin dinainte de ’89. Intr-o societate echilibrata fiecare isi are rolul lui, si este esential ca fiecare sa faca ce ii place… asta in cazul in care a fost crescut cu acest concept. Iar un stat inteligent ar profita constructiv de placerile de baza cetatenilor…
Si nu ma refer la placerea de a „face bani”… aia nu e o placere… este o utopie.
Lumea s-a stricat, tembelii care si-au cladit imperii pe baza tranzactiilor financiare si care se cred stapanii lumii au dat gres. In curand toata goana asta dupa bani o sa le explodeze in fata pentru ca oamenii la un moment dat o sa isi dea seama ca nu bani sunt placerea (humanity restored)