Facebook, Zynga şi Groupon se duc la fund

wipeFacebook: acţiunile au ajuns la jumătate din cât erau acum trei luni, când compania s-a listat pe bursă, iar oamenii încep să se întrebe dacă nu cumva Mark Zuckerberg ar trebui să fie mai puţin cocoş şi mai mult focusat pe produs. Altfel, faptul că aplicaţia de mobil e ruptă în gură şi compania n-a mai lansat nimic util de câteva luni nu pare să dea de gândit nimănui, cu excepţia investitorilor.

Bonus: a băgat cineva de seamă că ultimul design e extrem de prost şi pentru utilizatori şi pentru reclame? Exact.

Pagube colaterale: Zynga, care sunt în aceeaşi găleată, şi asta nu era evident încă din 2007. Oamenii se pot întreba un lucru simplu: câte luni poţi pierde ore întregi jucându-te pe facebook până te dă afară de la serviciu? Exact.

Groupon: acţiunile au ajuns de la 12 dolari la 4 tot în câteva luni, din cauza stopării creşterii şi lipsei unui orizont. Plus clienţi nemulţumiţi. Plus investitori care şi-au vândut stocul pe şestache înainte de listare, pentru că ştiau că lucrurile nu vor merge spre mai bine. În şase luni îi cumpără Zumzi pe bani de seminţe.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. de ce nu se scot de la bursa si incep sa-si linga ranile ! ?

    00
  2. @What : Listarea la bursa nu e ca mersul la piata. Nu pleci cand vrei tu.

    00
  3. Nush de restu… da’ Facebook cred ca poate sa revina lejer. Trebuie o actiune, ceva, de la Zucke, sa prinda investitorii incredere in companie. Zic asta pentru ca, deocamdata, nu se vede nimic interesant la orizont, Facebook n-are contra cui sa piarda useri…

    00
    • @.pm: nu cred că e vorba de pierdut useri în favoare concurenţei, cred că pur şi simplu oamenii se satură de frecat duda aiurea in farmville. şi designul nou e de kkt. şi prea multe app requestes. şi asa mai departe. trebuie să aducă ceva nou. fie mai simplu, fie mai util. nu facebook messenger de windows.

  4. Zoso, zi-mi si mie o chestie: de ce crezi ca capitalizarea (daca vreun grammar nazi sesizeaza cacofonia, n-are decat) are vreo importanta pe lumea asta pentru cineva, oricine, in afara de detinatorii de actiuni? Intreb pentru ca vad ca exista o mare pasiune in romanica sa se comenteze nivelul actiunilor: Apple a ajuns nr. 1 mondial! Apple rulz! Facebook se dezumfla! Facebook suge! etc etc…
    Nici in puma nu doare pe nimeni care cumpara aifon de nivelul actiunilor, il doare doar de stralucirea din ochii pitipoancei cand isi pune aifonu lenevos pe masa (care stralucire nu prea mai e, ca aifonu e cam depasit). La fel, nici baschetu nu i se rupe atarnatorului pe feisbuc de valoarea actiunilor. Poa sa ajunga la 1 dolar per actiune feisbucii si saitul sa fie cel mai poplar din lume, poa sa ajunga la 1000 de dolari si saitu sa suga etc etc…
    Inteleg ca stirile astea sunt dezbatute intens pe bloagele americanesti, ca aia saracii au platit din greu 39 de dolari nemeritati pe o actiune care acuma ia e 17… dar repet, nu are nicio legatura capitalizarea unei companii la bursa cu calitatea sau valoarea produselor lansate de acea companie. Ba viata ne invata ca din contra! cand actiunile se prabusesc executivul companiei simte puma actionariatului cum il impunge intre solduri si baga o creativitate iesita din comun, care uneori se lasa cu produse geniale.
    E ca la fotbal: ca sa ajunga romania iar pe la vreun turneu, ar trebui trimisi nasu si mitica la brutarie. De fapt n-are nicio legatura exemplul meu, dar simteam nevoia sa injur putin la nasu si la mitica.

    00
    • @zet: citeşte pe quora despre zynga. angajaţii care sperau să vândă acţiuni ca să isi cumpere chestii sunt supăraţi. daca sunt supăraţi muncesc prost. zuckerberg e futut in cur din toate părţile să crească valoarea companiei, crezi că mai are timp să se uite că lumea nu prea dă click pe reclame sau că aplicaţia de mobil e varză?

  5. La Facebook s-a gresit cu evaluarea. Trebuie sa fii retard sa crezi ca o companie care a avut incasari de 1 miliard anul trecut valoreaza acum 100 de miliarde. Scaderea va continua cand se va atinge valoarea reala.

    Nu cred ca s-a gresit ca produs undeva la Facebook, cu toate ca anul acesta s-ar parea ca incaseaza mai putin ca anul trecut.

    00
  6. @noni: 4 miliarde anul trecut. sau 1 miliard pe trimestru, ca asa face americanu’ raportarile turnoverului, pe quarter, si nu pe an, ca romanu’ verde. Traiesc pe repede inainte, nu ca noi, pe repede inapoi (care noi tocmai am ajuns prin anii 60, ashea… vedem verdictu’ de maine, si poate mai facem un salt de vreo douaj’ de ani cu minus, pana prin 1946-47…
    Oricum ideea e corecta. Facebook turnover 4 melearde, capitalizare 100 miliarde, Google turnover 40 miliarde, capitalizare 200. Ceva ceva nu se lega.

    00
  7. Facebook-ul ăsta a fost/este un Caritas dar mai spălat, singura diferenţă fiind că Ţukărberg nu poate să fugă cu banii.

    @zet: presa romaneasca preia articole nemestecate din presa americana. Pentru ei conteaza pretul actiunilor pentru ca si omul de rand investeste bani in actiuni, fie ca sunt economii, bani de pensie sua bani de colegiu pentru copii. Americanii stau cu ochii pe actiuni cum stau romanii cu rate pe cursul euro/leu sau, in cazuri mai putin fericite, pe cursul franc/leu.

    Vin si eu ca un roman neaos cu „v-am spus eu” cu ce scriam prin 2011:
    […] Probabil urmeaza o listare la bursă, o creştere a acţiunilor, cumpărarea lor de către americanul de rând (care îşi va investi banii de pensie sau “college fund”), băieţii deştepti îşi vor vinde acţiunile la timpul potrivit şi apoi bula va exploda. Doar s-au obişnuit, acum 10 ani au păţit la fel…[…]

    00
    • @bogdan c.: come on, ce ne spuneai prin 2011, că smart money will leave and dumb money will roll in? nu era evident că VCs vor vinde?

  8. Tot sper ca in a doua jumatate a lui septembrie sa vad un Facebook mai bun pe iOS, mai ales ca va fi integrat in al 6-lea release.

    00
  9. Eu nu inteleg ce a fost in capul lor cand au trecut la chestia asta cu timeline. Absolut toate studiile de usabilitate pe care le-am vazut (a dat si Nilsen unul, ii zice studiu de caz, au fost si destul de multe articole de la specialist tari, etc.) au fost devastatoare. Majoritatea userilor au fost nemultumiti. Majoritatea advertiserilor au fost nemultumiti. Dar nu asa, putin. Rau rau rau! Ca de aia cu de ce s-au listat la bursa sunt relativ lamurita.
    Cat despre Zyna, nici ca se putea intampla unor persoane mai dragutze. Mi se pare ca iti meriti cu prisosinta soarta cand unica ta strategie de business este sa copiezi tot ce misca si apoi sa clonezi pana cazi, fara sa iti pui vreodata intrebarea – bah, da astia nu se vor plictisi de acelasi cacat? Nu ar fi cazul sa introducem si niste chestii noi, gen, o interactiune reala si multiplaying real? Ca platforma ne da posibilitatea sa facem asta.

    00
  10. Valoarea corecta pentru o actiune FB e pe undeva pe la 7-10 USD. Restul e hype. totusi, nu cred ca FB a gresit ca s-au listat atat de sus. Au vandut la pret supraevaluat o multime de actiuni… pentru ca stiau ca sunt o gramada de oameni care si in 2012 isi dadeau palme pentru ca n-au investit in Google la IPO.

    00
  11. Mi-a plăcut articolul ăla ce l-ai trimis pe twitter, despre M.Z., l-am găsit constructiv dar pe modelul ‘așa nu’.

    00
  12. Nu găsesc linkul acum, zicea ceva de genu Mark should leave the CEO position or smth., și de ce.

    00
  13. NOU
    #19

    vali. cu facebook situatia este putin mai complicata decat cea expusa (ce pare corecta insa avand in vedere ca nu exista toate datele).
    dar nu uita ca este un serviciu pe care il foloseste multa lume. adictia se plateste, trebuie doar sa gaseasca metode mai fine de a moentiza (sunt sigur ca lucreaza la asta). in plus un pret pe actiune ieftin inseamna ca poti rascumpara la o valoare mica (uita-te la actiunile apple acum cativa ani de ex). Sunt actiuni normale. Intr-o piata normala.

    Zynga este dependent de FB. Mai mult nu au gasit o metoda eficienta sa monetizeze zona de mobil (pentru ca este al naibii de greu). Probabil isi vor reveni amindoi daca pun efort la comun.

    Grupon, well, modelul de business este bun dar executia este proasta. Pentru ca nu cred intr-un serviciu care nu se uita si la retentie.

    00
    • @Antonio Eram:

      facebook – tocmai,că îl foloseşte multă lume ar trebui să ştie foarte bine ce facem şi să targheteze reclamele mai bine. ori, eu am dat de 4-5 ori „not interesting” la reclamele cu forex şi ghici ce văd în continuare? reclame cu forex. nu îmi dau seama momentan dacă lucrează la ceva foarte tare, care va fi anunţat in curând, sau n-au nici o idee despre ce lume sunt. că dincolo de un client inclus in următorul iOS nu văd nimic.

      zynga – era de aşteptat să pice.

      groupon – pe mine m-au speriat poveştile alea cu posie’s cafe. şi după aia am văzut cum se aplică la noi: mulţi oameni care cumpără un serviciu pe care nu il pot plăti la preţ întreg. deci zero şanse să devină client, doar o reclamă scumpă pentru advertiser.

      sigur, n-am toate datele, imi dau cu presupusul, că asta fac bloggerii. şi mă folosesc de experienţa mea in UI.

  14. facebook NU va mai creste la loc. Aproape nicio companie de tech nu a si-a revenit dupa caderi lungi. Si alea care si-au revenit au facut-o cu produse noi. Relativ recent a fost Palm care si-a revenit vreo jumatate de an in care a crescut mult pe bursa atunci cand a anuntat si lansat telefoanele alea cu Palm OS. Intre timp a murit.
    Facebook a prin definitie one-hit-wonder. N-are cum sa scoata produse noi. It’s all down hill from here. In cel mai optimist caz, o sa fie o cadere lenta si lunga.

    00
  15. Nu e ironic, cu cat companiile baga mai multi bani in promovarea pe Facebook, cu atat se duce mai jos, jos, jos :-) Sper sa le treaca.

    00
  16. Traim vremuri destul de interesante.

    Sunt convins ca peste ceva ani, in universitati de specialitate (si poate nu numai), Facebook va deveni obiect de studiu. Ramane de vazut daca se va discuta la modul „cum sa faci un business de super succes si cum sa il faci praf mai repede decat ai apuca sa clipesti odata” sau daca problema se va pune la modul „Facebook, o afacere de succes”.
    Ma rog, intelegeti ideea. Inca nu mi-am pregatit floricelele pentru ca am o vaga impresie ca mai avem de asteptat pentru partea cu adevarat interesanta.

    00
  17. Inca inca traiesc cu impresia ca cineva face ceva pe lumea asta pentru a ajuta restul omenirii.

    Au facut Facebook, bravo lor !
    L-au listat la bursa la un pret aberant, bravo lor !
    Au gasit fraieri sa le dea banutii ? Au gasit garla !

    Fac pariu ca o sa-l lasa sa moara incet, o sa duca actiunile undeva jos, o sa le cumpere inapoi tot ei, o sa gaseasca o super-mega-uber smecherie prin care sa revitalizeze reteaua social si apoi o sa vand din nou actiunile la un pret aberant ca doar prosti sunt destui.

    Studii de usabilitate ? Cui ii pasa de asa ceva, e totul pentru bani. Cat mai multi bani.

    00
  18. *Inca sunt unii care traiesc …

    00
  19. de unde sunt luate graficele?

    00
  20. Pagube colaterale: Instagram și toate firmele cumpărate de cei care scad, pentru că în majoritatea s-au cumpăra pe acțiuni, nu cash.

    00
  21. @zoso

    Reclamele targetate sunt cum sunt fiindcă au ajuns târziu la masa și s-au cam terminat patentele. Le va fi extrem de greu sa inoveze pe directia asta însă au șanse în alte părți. Umbla vorba ca au un proiect pe țeavă. Sa vedem

    00
  22. Abia astept sa pice facebook :))

    00
  23. Ai de plm ce bani ash scoate de ash fi consultantu lu Zuckerberg!!! Deci io cand m-am bagat pe Facebook, era o comunitate de hipsteri cu facultate, cu creativitate, jmekerii… Acuma e o chestie pentru fostele mele colege de liceu de acu 20 de ani, cu doi copii, care-shi cauta tineretzea shi baga poze din alea la care trebe sa scrii la comment: Foarte Adevarat! Shi ce simplu ar fi de oprit declinul!!!

    00
  24. Cumperi un Șș, Țț? Un apostrof, poate?

  25. eu cred ca nu ar trebui sa va grabiti cu inmormantarea fb. vad ca nimeni nu isi aduce aminte de cazul amazon cand actiunile lor au scazut sub nivelul initial pentru o buna bucata de timp (ipo in 1997). apoi au crescut in 1999 (pana peste 100USD), pentru ca in 2001 sa ajunga de unde au plecat. intrati si voi pe yahoo finance, cautati AMZN si alegeti max (perioada). probabil ca la vremea respectiva multi le-au cantat prohodul asa cum faceti voi acum si uite ca azi sunt bine sanatosi.

    voi credeti ca zucker nu e constient de evolutia actiunilor fb? uitati aici un posibil raspuns, mai voalat dar important (asta pe langa deschiderea unui birou in Londra)

    https://techcrunch.com/2017/08/03/facebook-doubles-release-speed-will-roll-new-code-twice-a-day/

    voua chestiile astea chiar nu va spun nimic?

    00
  26. Viewerul de poze e de rahat, Timeline asijderea, schimbarea e-mail-ului fara sa te anunte nici nu mai merita comentat.
    Sunt prea multe aplicatii, utilizatorii care se mai joaca porcarii pe Facebook au prea multe optiuni acum si piata s-a fragmentat. Probabil nu sunt singurul care le de ignore la aplicatii, care ascunde activitatea in jocuri de fiecare data cand apare ceva nou.
    Pentru ca toate prostiile astea de jocuri iau prea mult timp din viata si nu mai am pentru Diablo 3 sau ME3, iesit in lume.

    00
  27. Fa un update la articolul asta genial, te rog!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile