tiraje, cpm şi manageri

Ziarele şi revistele româneşti sunt citite din ce în ce mai puţin, audienţa acestora scăzând de la an la an, relevă a 18-a livrare de date a Studiului Naţional de Audienţă, realizat de BRAT, pentru perioada 17 octombrie 2005 — 15 octombrie 2006.

full news

SNA confirma ce ştiam de mult. Presa scrisă are un trend descendent. Minor, dar descendent. Apar titluri noi, iar publicul se împarte. Unii merg la Gândul, alţii rămân la Adevărul. Publicul nu scade, ci se redistribuie. Se creeaza nişe, se rafinează cititorii, se câştigă unii noi, se pierd din cei vechi, se fură de la altii. Încă se fac bani în presă, încă se lansează titluri noi, încă se bagă bani în massmedia tradiţională. Pentru că…nu poţi citi ziarul pe laptop in metrou sau la serviciu.

Ştirea de acum 2 zile, pe care toată presa românească (în print şi aievea) s-a grăbit să o difuzeze a fost că New York Times s-ar putea muta online în 5 ani. NYT este unul din cele mai serioase publicaţii din America, cu cititori dincolo de limita statului New York.
De obicei, când citesc o ştire din astea, stau şi mă gândesc dacă pot urma şi eu modelul respectiv. Stau şi cuget. Ä‚ştia de la The Times bagă 15 milioane în ediţia online aiurea? Ä‚ştia de la NYT se gândesc să se mute pe net pentru că sunt pur şi simplu proşti? Dincolo de o ştire şoc, nimeni nu a stat să gândească un pic. Şi aici intră lipsa de viziunea a managerilor. Nici nu există mulţi manageri pe new media şi nici nu vor exista, la salariile care sunt.
Cineva mă întreba dacă e chiar adevărat că redactorii de la newsin au 6 milioane salariu şi unde sunt salariile alea mari de la Vîntu. Săptămâna trecută am primit o ofertă de la o publicaţie să mă ocup de partea de online. Când le-am spus preţul, au spus că e mult peste ce se aşteptau ei. Şi am făcut un calcul rece. La 300.000 de afişări, asta înseamnă cam 20.000€ pe luna. Din banii ăştia nu se pot plăti oameni capabili? Care să ştie şi să facă treabă, aducând mai mulţi bani decât deja produc siturile ziarelor?

Se vor fi întrebat şefii ziarelor care au publicat ştirile astea de ce americanii bagă bani în online? Pentru că au? Nu, pentru că îşi dau seama că vor putea face bani mai mulţi din online. Pentru că e păcat să trimită vizitatorii la concurenţă. Pentru că de la an la an creşte numărul celor conectaţi la internet. Şi sunt înfometaţi. De ce să câştige bani hotnews şi 9am din conţinutul vostru, când îi puteţi câştiga voi?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

21 comentarii

  1. Eh … crezi ca se vor trezi? Cel putin publicatiile si radiourile?

    00
  2. NOU
    #2

    300.000 – 20.000 de euro ?
    cred ca ori ai uitat un zero undeva ori ai pus unul in plus…aa!! Ai vrut sa spui 3 milioane de afisari poate si chiar si asa…Sau poate nu vorbim de RO ?

    00
  3. e un calcul mai din burta…

  4. „De ce s? c??tige bani hotnews ?i 9am din con?inutul vostru, c?nd ?i pute?i c??tiga voi?” – bine zis asta, despre ziarele online.

    00
  5. Pentru ca pasul catre new media sa fie facut si la noi – si sa fie facut cum trebuie – este nevoie de un noi soi de jurnalisti; nu le-as spune web editori ca sa nu produc confuzii. In sfirsit, ideea este ca acel continut de pe print trebuie adecvat online – de exemplu, nu o stai sa citesti pe monitor o ancheta care intr-un cotidian ocupa 2 sau 4 pagini decit daca esti superinteresat de subiect. De asemenea, evident, trebuie sa produci masiv continut exclusiv online. Pentru asta este nevoie de pregatire, iar la facultatile noastre de jurnalism nu am stiinta ca s-ar studia new media press. Din aceasta cauza, acolo unde se incearca asa ceva, treaba este realizata de ageamii – aceeasi (sau acelasi tip de) ageamii pe care ii intilnesti si in majoritatea redactiilor: tineri, cu o pregatire precara, fara talent jurnalistic si o stapinire a limbii romane foarte discutabila.
    Generatia „veche”, aia care sunt „cleanerii” si capii limpezi ai redactiilor, nu prea e dispusa sa faca pasul catre new media – cazurile sunt putine si exemplare.
    In alta ordine de idei, nu poti sa pui carul inaintea boilor – ar fi si culmea sa facem un salt spectaculos in privinta asta si sa fim egali cu granzii mass media din UE si SUA in conditiile in care readership-ul si nivelul lui de trai sunt care sunt.

    00
  6. bai omule dar chiar nu te astamperi. continui sa pui hotnews pe aceeasi treapta cu 9am.

    continui sa fii absurd si sa nu vezi ca hotnews are content propriu. ca fac stiri pe care le preiau alte ziare, ca fac stiri care aduc lucruri noi si ca fac stiri care sunt la fel cu ale celorlati.

    asta imi lasa impresia ca esti rau-voitor, frustrat si porti ochelari de cal.

    acum un an si ceva intelegeam sa faci chestia asta(respectiv sa spui ca traiesc pe barba altora) dar acum……

    mi-e lehamite de oameni de genul asta

    00
  7. gigel: nu mai linge in cur hotnews. toate agentiile din romania sunt in aceeasi oala.

  8. zoso a uitat sa spuna ca editia online a new york timesului va fi pe bani… e o diferentza fara de 9am si hotnews

    00
  9. „Pentru asta este nevoie de pregatire, iar la facultatile noastre de jurnalism nu am stiinta ca s-ar studia new media press. Din aceasta cauza, acolo unde se incearca asa ceva, treaba este realizata de ageamii – aceeasi (sau acelasi tip de) ageamii pe care ii intilnesti si in majoritatea redactiilor: tineri, cu o pregatire precara, fara talent jurnalistic si o stapinire a limbii romane foarte discutabila.”….

    Sincer, mi se cam pare ca in opinia ta toti jurnalistii tineri sunt prosti si incapabili. Cel putin asa reiese de aici…Si nu e tocmai corect sa ii pui pe toti la un loc si nici sa zici ca nu ii duce mintea sa scrie articole adaptate pentru online. Asta nu vei sti pana nu vezi right?

    00
  10. kostel, se studiaza, unii chiar se mandresc ca sunt profesori de jurnalism online…

  11. Zoso, la faza cu 300.000 afisari ai dat-o rau in bara… pai la un CPM de 3 EUR – asta ca sa fiu indulgent – in .ro, ajungi la numai 900 EUR… din banii astia nu poti plati nici 6 milioane salariu…

    00
  12. fluture, ai citit comentariile? sau ai sarit repede?

    come on, pune chelia la contributie…

  13. Se studiaza la Facultatile de Jurnalism si new media, doar ca momentan multi profesori (jurnalisti ei insisi) nu pun mare accent pe acest lucru.
    Un alt lucru, marile ziare din America au inregistrat, de vreo cativa anisori incoace, scaderi semnificative in vanzari, iar ziarele locale au inregistrat cresteri, ceea ce inseamna ca publicul isi selecteaza informatia dupa niste criterii stabilite!

    00
  14. Te crezi mare smecher, nu-i asa? Esti mare „profet” Zoso… hahaha! Pana una alta, de bine, de rau, esti la moda oarecum si tragi dupa tine o gramada de carnaciori. Mkay, de ce se muta NYT online? Oare fiindca in State mai toti au PC-uri? Cati sunt in situatia asta la noi?
    Credeti voi ca un cotidian romanesc ar avea succes daca ar fi exclusiv online. Media romaneasca nu e pregatita pentru asa ceva. Iar tu, Zoso, nu esti in nici un caz mare jurnalist fiindca ai acces la fluxurile de stiri. Si eu am… so? Nu m-am folosit niciodata de ele pe blogul meu. Zoso, esti prea naiv daca tu crezi ca la noi s-ar castiga bani din online. Uita-te mai atent ce ai in SUA si ce ai la noi…
    Si nici in State nu o sa moara presa scrisa. Ma faci sa ma zambesc, mai Zoso. Cu toata ranchiuna ta pe cei din presa scrisa (si pe cei de la NewsIn), nu cred ca exista ceva care sa poata inlocui ziarele. Preferi sa citesti o carte in format pdf sau sa o tii in mana? Eu prefer ultima varianta. Nici blogul celor de la IFC nu este spectaculos si ei tin de Banca Mondiala. (IFC=International Finance Corporation, bratul investitional al Bancii Mondiale).
    In rest, interesanta decizia celor de la NYT. Nu cred ca va fi profitabila insa. Or sa se intoarca la presa scrisa baietii.

    00
  15. daca intelegeai ceva, comentariul avea sens…

  16. Zoso, trebuie sa citesc comentariile ca sa inteleg mesajul postului?:-)

    00
  17. din ce ai scris, eu cred ca da. de aceea te-am si trimis acolo.

  18. Inteleg ca tu aplici tactica o anumita tactica de marketing, insa mi se pare deplasat sa iti pui in cap o intreaga bransa de oameni.
    Think about it. Gandeste-te la cum ar trebui sa platesti pentru un ziar online: card, cec trimis prin posta sau, poate, cu un transfer bancar intr-un anumit cont. Se poate face asa ceva la noi!? Ma indoiesc ca se va putea in urmatorii 10 ani, insa asta-i alta discutie.
    Iar faza ca scade presa scrisa este o mare basina. Stii de ce? Era un sondaj facut de Gallup pentru un ONG. Senzational ce gasisera aia. Iti dau un copy-paste de pe fluxul NewsIn, stire din vara (na, ca am si eu acces… sic):
    Marea majoritate a rom?nilor (86 la sut?) se uit? zilnic la televizor, ?n timp ce mai mult de jum?tate din popla?ie nu cite?te deloc c?r?i, arat? un studiu Gallup Rom?nia, dat publicit??ii miercuri.
    „Conform studiului intitulat „Capitalismul ?n mentalit??ile rom?nilor”, 33 la sut? dintre persoanele chestionate au declarat c? nu citesc deloc ziare, ?n timp ce 56 la sut? dintre responden?i au spus c? nu citesc c?r?i niciodat?. ?n schimb, 86 la sut? dintre rom?ni afirm? c? se uit? zilnic sau aproape zilnic la televizor.”
    Acum, in tarile mai civilizate, cam orice om citeste un ziar ceva. Romanul de rand se uita la TV, care-i un magar… hahaha. Incultura in masa, dom’le, dar asta este. Pe noi ne intereseaza „jurnalismul online”. Simpatica rau faza. Stii ce-i intereseaza pe astia care nu citesc presa (pe cei mai multi dintre ei): sex, emsiuni proaste si toate gunoaiele ce-si gasesc loc pe Pro TV, Prima, Antena etc.
    Studiul ala a mai aratat ca romanii nu au inteles ce-i aia capitalism. Acum spune-mi mie sincer, cu asemenea oameni ai face tu „jurnalism online”? Inca nici nu prea exista asa ceva, fiindca jurnalismul online inca nu poate avea credibilitatea presei scrise. In mod paradoxal, daca stii unde sa cauti, gasesti chestii mult mai libere decat ce vezi pe la TV sau in presa, iar in momentul in care va fi controlat si supravegheat, „jurnalismul online” isi va pierde libertatea.
    Si stai tu calm, oricum hotnewsul nu ia atat de mult. Tot mai tari sunt site-urile ziarelor, care daca ar fi pe bani, ar avea, probabil, un numar mai mic de vizitatori, fiindca nu suntem pregatiti pentru acest pas.

    00
  19. Mmm… da. NYT are versiunea online platita de mult. Nu cunosc cati platitori au.
    Dar, exista si in Romania publicatii online platite, de ex. Ziarul Financiar.

    Cat ma costa un abonament lunar la un ziar local? 4-6 EURO / luna. La unul national poate 6-8 EURO. Pe net, n-ai cum sa ceri atat, vor fi f. putine publicatii care-si vor permite sa ceara 10 EURO / luna si sa aiba un numar significant de platitori.
    Daca faci un simplu calcul 2,000 de abonati iti vor aduce cei 20,000 amintiti. 2,000 de unici pe zi cu cca. 6 zile / saptamana (exagerat, pentru ca nici abonatii nu vor citi in fiecare zi ziarul) inseamna 48,000 unici / luna. Cu 7-8 pagini / vizitator unic, cei 300,000 se justifica cu 20,000 (dar numai la o publicatie top… la majoritatea publicatiilor nu poti cere mai mult de 3-4 EUR / luna sau 30-40 EUR / an).

    Si, daca nu investesti cateva zeci de mii de EURO, e greu de atins cei 2,000 de abonati online… Iti va lua cel putin 18-30 luni daca nu ai un buget adecvat. Si… nici chiar un buget adecvat nu iti poate garanta successul.

    00
  20. Zoso, am vazut de-a lungul vremii ca visezi mult sin general esti „contra”, insa a venit vremea sa realizezi ca visezi cai verzi pe pereti; pe un internet romanesc folosit primordial pentru dc++, torrent si chat (noroc ca a disparut IRC) tu te trezesti inovator.

    Fa un calcul la sange cati vizitatori are un site si mai ales ce fill rate are pentru reclame.

    Adauga la asta ca marea majoritate a romanilor au ad blockere si sunt ad blind de pe vreamea dial-up si o sa vezi ca o sa mori de foame din internetul romanesc (exceptie cateva nume mari + cativa norocosi-destepti).

    Atata timp cat pe spatiul virtual romanesc nu exista motorul care sa traga, adica comertul online… nu ai cum sa dezvolti o infrastructura online.

    P.S. Daca nu ai lucrat in presa, afla ca pe cartile de munca sunt 600 RON, dar exista ceva numit drepturi de autor, care statul nu le impoziteaza ca salarii, iar acolos a vezi abundenta…

    P.S.2 Daca cineva ar veni la mine sa imi ceara 20 000 euro/luna l-as intreba (pe buna dreptate), ce stie sa faca de acei bani, pt ca sincer, oricat ar fi personajul de „sexy”, ideea unei afaceri este sa faca profit !

    Traim in Romania si … multi nu s-au prins inca de asta :)

    00
  21. Salut,

    stie careva daca exista in romania agentii serioase de publicitate online unde sa platesti la mia de clickuri, nu la mia de afisari?!?!?! google ads asa functioneaza?!

    daca ma puteti ajuta careva cu info, sunt cam diletant in domeniu, dar as avea mare nevoie sa plasez reclama foarte bine targetata si eficienta

    multumesc

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile