40% dintre elevii care au dat bacul l-au dat degeaba. Degeaba îi spuneai lui că e prost, până nu i-a spus şi Ministerul, n-a crezut. Şi nu, faptul că nu stiu să scrie n-are a face cu faptul că nu au exerciţiul gândirii. Nu, siteurile de referate nu au nici o vină. Pur şi simplu copiii sunt din ce în ce mai tâmpi pentru că…asa sunt ei.
Realitatea sumbră e că poplaţia României tâmpeşte. Nu, n-are a face cu “Idiocracy”, e o problema locală. E un pariu pe care îl vor pierde şi formatorul, şi formatul. Televiziunile îl vor pierde, chiar dacă ei acum sunt bucuroşi că îl câştigă, că au audienţă, că se umplu de bani. Ok. Da, până aici totul a mers ca pe roate, planul de a promova subcultura a dat roade bogate. Dar, naţia de idioţi rezultată va avea o putere de cumpărare din ce în ce mai scăzută. Ce îi vei vinde atunci săracului cu 8 clase? Exact. Game over, devine la fel de inutil ca ţăranul care nu ştie decât ce îi spune primarul şi oricum nu are bani să îţi cumpere detergentul sau iaurtul tău.
Cum s-a ajuns aici? Părinţii erau ocupaţi cu serviciile şi cu televizorul, profesorii erau ocupaţi cu meditaţiile şi cu alte chestii, elevii erau ocupaţi cu adulatul non-valorilor de la tv. Uitaţi-vă ce ziare citesc copiii în metrou sau autobuz. Uitaţi-vă cu ce bucurie discută despre rapandulele din ziare. Acum 12 ani noi citeam “Caţavencu” sau “Adevărul” şi ne uitam la “Milionarii de la Miezul Nopţii”.
Şi principalii vinovaţi sunt copiii. Da, e datoria profesorilor să vi-i educe, de asta îi plătiţi. Dar e datoria voastră să vă asiguraţi că şi ei îşi dau silinţa. Uitaţi-vă ce fac copiii voştri pe net. Uitaţi-vă cum pleacă la şcoală. Uitati-vă la ce se uită la TV. Nu, o generaţie nu poate evolua cu asemenea modele. Dacă pleacă din casă îmbrăcată precum domnişoara din imagine sau dacă are impresia că Mutu sau Boureanu sunt modele de urmat, atunci aveţi o problemă. Profesorii încearcă, dar nu vă pot îndrepta copiii dacă aceştia nu vor şi nu înţeleg că e în beneficiul lor să înveţe.
Societatea se va rearanja. Ţepele şi şmecheria sunt pe terminate, banii din nimic nu prea mai există, traficul de telefoane nu mai merge ca acum doi ani.
Este trist dar era previzibil. Totusi n-as fi atat de optimist in legatura cu terminarea tepelor si smecheriilor. Chiar in zilele astea la mine in oras se inlocuiesc bordurile in timp ce asfaltul este bombardat.
Masa mare a prostimii nu poate avea reactii la asemenea abuzuri si cred ca asta e un castig pentru tunari.
Eh… tzepele si smecheriile sunt mai multe cu cat tara e mi saraca si poporul mai prost… deci pe termen mediu si lung se vor inmulti. Din partea mea sa fie cat mai multi si cat mai prosti, sa fie forta de munca ieftina si usor de inlocuit.
cat mai multe articole de genul asta vrea maica-mea sa vada la tine! bravos!
decat un procent mare numai ca sa dea bine, mai bine asa. oricum si din acei 60% exista unii care l`au luat pe bani.
cine este interesat sa invete este liber sa o faca, nu toti trebuie sa aiba BAC`ul luat si studii superioare.
Vom regreta zilele in care aveam licentiati pe toate drumurile. Astia nu mai sunt in stare sa treaca bacalaureatul. Sau poti sa faci facultate fara diploma de BAC?
Bucurestenii – prosti de bubuie. :))
Sunt prof…m-a uns la suflet ceea ce ai scris!
p.s. …am varsta ta!
Trist…dar adevarat.Cunosc copii care au terminat liceul cu medii peste 9,30 ,bac-ul l-au luat cu peste 9,60 ,la un liceu de prestigiu ,au terminat si facultatile,au facut si masterul,dar …NU AU CITIT O CARTE. E trist pentru ca acesti copii se cred elita intelectuala a generatiei lor,dar nu au coerenta in exprimare, vocabular nu au deci raman cu gura vesnic cascata deoarece informatia ajunge greu la creierul lor.
Lasa ca nu trebuie sa ajunga toti directori. Cineva trebuie sa dea si cu sapa, sa munceasca in mina sau sa ajute transporturile rutiere prin prestarea de servicii sexuale pe centura.
Nu cred ca e nici o diferenta fata de anii de dupa 1990 cand au inceput sa iasa de pe portile facultatilor tot felul de „ingineri” „economisti” si afaceristi de carton care acum conduc tara. Doar ca acum s-au lovit ceva mai repede de pragul de sus. …
foarte adevarat. si bruneta e a naibii de buna
Am dat si eu bac-ul anul acesta. Si mai grav este ca subiectele au fost foarte usoare si s-a copiat si s-a vorbit mult mai mult ca in alti ani. Nu mai vorbesc de „cheta” care s-a pus in unele centre pentru a fi lasati de supraveghetori sa copieze.
Totusi, sunt curios cum va fi dupa contestatii. Eu anticipez o crestere a mediilor (si nu cu putin). La mine la centru a fost dezastru cu corectarea si stiu multi elevi buni care au pierdut inutil pe o corectura superficiala.
cu o astfel de generatie sansele ca dan diaconescu sa ajunga presedinte cresc substantial. de altfel actuala generatie se poate oricand numi ‘generatia otv’. asta ca tot a fost ‘generatia pro’ acum cativa ani buni.
ca de obicei in romania mereu spunem ca mai rau nu se poate ca sa constatam repede ca se poate si mult mai rau. noapte buna, romania.
Nu-i usor sa mai motivezi azi copiii sa invete, cand parintii gandesc asa: „N-ai luat bac-ul? Lasa tata, ca il dai la toamna sau la anu’, pana atunci te lasa tata sa conduci firma impreuna cu el, sa te inveti cu mediul de afaceri si vedem noi daca mai e nevoie sa faci si facultate.”
@nina: hai ca n-au toti firme. unii iau au si munci la uzină.
Il intreb pe nepotul meu de 13 ani ce a citit zilele astea. Carti? Zau? Da-mi un titlu. A festelit-o si a dat-o din gard in gard virand spre roz.
Nu se citeste nimic. Sa traiasca Wiki si rezumatele/comentarii.
Eu rontaiam romane, pustimea sparge mausi in Counterstrike.
Acum 10 ani picau doar 15% pentru ca se facea blat. Anu asta imi vine sa-l cred pe Funeriu ca a fost un pic mai corect.
Don’t worry, de 10-15 ani nu s-a schimbat nimic, acum s-a spart buba.
Televiziunile ar trebui sa si educe. In afara de scandal, nu intra nimic pe post. Nu imi place Puya, dar se pare ca are dreptate. In afara de Paraztii – Citeste o carte, nici o trupa actuala nu indeamna la invatzat. Nu ma mira procentajul celor admisi, doar ca s-a organizat examenul cum trebuie. Felicitari, Funeriu.
Cică Funeriu chiar ar fi bun… acum partea cu copiatul e și o treabă geografică… știți de liceul Traian din Severin, nu?
Daca se fac toti academicieni cine mai sapa santurile?
Pai de la parinti si de la profesori invata. Profesorii lucreaza 4 ore pe zi si au vacanta 4 luni pe an si stramba din nas la 15 mil.
@victor: Cand o sa-ti bati si tu capul cu toti prostii sa comentezi. 1500 de lei primesc cei care se apropie de pensionare. Aia tineri stau pe 800 de lei.
am avut colegi de facultate cu 10 la bac si nu stiau sa rezolve o ecuatie de gradul 2 (bineinteles ca a ajuns inginer in sistem bugetar, ca doar intelectul ii lipsea, nu si pilele)…si asta este doar un exemplu….ce sa cerem unei domnisoare care in an terminal la facultate scrie pe lucrarea de diploma „Lucrare de LICIENTA”???…etc.
Faza e ca nici procentul asta nu e chiar corect, au fost si acum destui care au trisat sistemul. Cum spunea cineva mai sus, era previzibil ca o sa ajungem aici. E un cerc vicios din care nu prea vad cum mai iesim. Si nu johnny, acum 10-15 ani nu era chiar la fel…
citat: „de ce reveniţi?
Avem un sondaj. Cum procedăm? Răspundeţi cât mai serios la următoarea întrebare:
De ce reveniţi pe acest site?”
pentru că pui deștul pe rană cu fiecare ocazie
jos pălăria
Zoso, problema a mai mare e ca ce ai scris tu ar trebui citit de parinti, care sunt incompetenti in a-si educa odraslele. Cum sa-i spuna unul de 35 de ani, cu lant de aur la gat, manele in cap si gratar facut la ghena blocului, fiului sau sa puna mana sa citeasca o carte, cand nici parintele nu mai stie cum arata o carte?
@Cata: nu toti parintii sunt asa.
il vor lua in toamna. toti isi iau bacul in toamna.
procentul celor care merita sa promoveze bac-ul este mai mic, conteaza doar cat ii lasa profesorii in fiecare an sa copieze. Acum cu grevele si campania anti-pdl profesorii au fost mai stricti.
Mah…pai nu e obligatoriu sa iei Bac-u…Si nu e obligatoriu sa faca toti facultate…Mi se pare ca retorica asta tinde spre trecut cand BAC-ul trebuia luat si neaparat Facultatea facuta… Nu conta cum, cat esti de prost etc…
Eu as privi parte buna a lucrurilor…Incep sa se mai trieze din marea masa de looseri care credeau toti ca vor ajunge avocati, doctori, ingineri, economisti… pana mea…si pe urma ne plangem ca 90% din tinerii Romaniei nu-si gasesc de munca conform califacarii lor, de parca la sapa, strung si alte instrumente… nu mai avem nevoie de nimeni….
Apropo, in perioada interbelica ( cand nu putem acuza pe nimeni de spagi, indoctrinare cu televiziunea etc) promovabilitatea era de 30%…
@geretus: nu e obligatoriu sa faci facultate, dar ar fi frumos sa inchizi un ciclu de invatamant.
tai-nau … de fapt meritau zece cu felicitari da’ panaramile de profi i-au picat ca sa le ia la toamna spagax2. Pardon … Profii din universitati jelesc rau. In ritmul asta nu mai are cine sa le dea lor spaga. Iar la alea private se zguduie de plins, ca nu mai au de la cine sa ia taxele. Beleaua e ca dupa 2000 tot ce inseamna administratie ( inclusiv la privat ) s-a umplut de boi si de tute care au baloti de diplome. Iar treaba a mers/ merge prost exact din cauza asta. Adica si-au luat de la Spiru un teanc de diplome doar ca sa incaseze spor la leafa. Si n-ar fi grav daca ar fi prosti si atit. Nu citeste, sa fie sanatos si eu la punga gros. Da’ uite ca avem baieti care si-au cumparat mai multe masterate decit clase a avut taso’. Si astia blocheaza orice.
Si eu am dat bacul anul acesta si as vrea sa va spun ca sunt de acord cu ce ati spus! Dar, ca idee sa stiti ca si corectura a fost facuta cu picioarele!Presupun ca au avut prea multi aranjati si celor care au muncit si au invatat li s-au dat note mici.Oricum anul acesta facultatile o sa ramana goale!Din 210000 de elevi care au dat bacu decat 2/3 a trecut si majoritatea cu niste note mizerabile!
Se stia ca va fi asa…
Din cauza facultatilor private nu mai conteaza media de la bac si nu-i mai intereseaza pe niciunul ca a luat 6.50 sau 9.50, ca tot intra la facultate, ca de, tata plateste…
@zoso: te inseli.
Este nevoie in toate UE de muncitori necalificati pentru turnat betoane. Pur si simplu e nevoie de o patura sociala care sa fie mana de lucru ieftina.
Nu avem nevoie sa le vindem nimic. Trebuie sa fie ieftini. Viermii Europei.
Daca as fi mogul si as avea televiziune te-as face director la mine la trust! Cat de bine le zici As mai adauga ceva : lipseste decenta, lipseste viitorul, lipseste dorinta. Tentatiile pentru tineri sunt din ce in ce mai mari; doar cei ce vor putea sa se „abtina” vor castiga aceasta batalie. Se face televiziune doar pentru bani. De cate ori ati auzit la TV de olimpici, de romani care au schimbat lumea, de cei ce muncesc 16ore pe zi? Dar de Udrea, sexy braileanca, eleva p0rn8 & more? De ce lumea „mai culta” se indeparteaza de posturile tv romanesti si se indreapta catre Discovery? De ce lui @zoso nu-i plac „digeii de la radio” (vezi postul de acum cateva zile)? De ce eu am trecut pe KissFM Berlin (si nu Bucuresti)? Poate am ramas in urma noi… astia mai „batrani” (care avem acum 30-40 de ani) si nu stim sa apeciem „valorile actuale”.
pai, vrei sa ajungem toti ingineri si avocati? pamantul cine il munceste?
Ce cauta poza lui coolmogul in articolul asta?
Am dat si eu anul asta bacu’. 1.La mine in scoala s-a copiat si s-a vorbit pe rupte dar tot nu au fost note foarte mari, pentu ca prostu’ nici sa copieze nu stie.
2.
Nu e asa. In liceu ii doare undeva pe profi de ‘educatia” ta. Acum mai mult ca niciodata profesorii nu vad in ceea ce fac decat o SIMPLA meserie, dupa urma careia isi iau ei bani. Au mai ramas foarte putini care mai au placerea de a-i face pe copii sa invete, sa inveti de placere. Ei iti pun pe tabala lectia-daca o pun si pe aia, in unele cazuri, nu- si tu trebuie sa iei nota mare la bac in conditiile in care 4 ani de liceu vaca de profesoara nu a predat nimic.
3. Dupa parerea mea un rol foarte important il are si societatea rromaneasca. Caz pe bune: un vecin, cam pe la 40 de ani, lucreaza la intreprindere; salariu frumusel. Avea 8 clase si i s-a cerut bacul pentru a ramane pe post. Normal ca s-a dus la Spiru Haret, a facut liceul acolo si a dat acum bacu’. Media? 8,15, in conditiile in care el nu stia cat e radical din 4, chestie recunoscuta chiar de el. Vazand ca e asa usor sa treci prin invatamant, ce s-a gandit omul? „Ia sa fac si faculatatea!” Si din toamna se baga la facultate. Asta in conditiile in care el nici macar notiuni de clasa a 8-a nu mai are!
Ah…sa nu uit.E un analfabetism in tara asta, groaza! Ce sa le mai ceri elevilor de a 12-a vocabular si coerenta in exprimare? Ei nu stiu gramatica de clasa a 4-a! Ca deh, au trecut mai bine de 8 ani de atunci!
Trist!
Da… fata cu gajica de unde e? ciao
faţă de realitate, textul e cam optimist. da, ştiu care e diferenţa dintre optimist şi pesimist.
40 la sută au picat, rămân 60 la sută. din ăştia, mai scade un procent de vreo 30 la sută care înseamnă copiat, şpagă, semi-analfabeţi care, totuşi, reuşesc să scoată nişte note de trecere, la limită, şi o să-ţi iasă un procent real al celor care mai învaţă în ţara asta. cam 30 la sută, ăştia-s. 10 la sută o vor întinde din ţară, cel mai probabil, rămân 20 la sută, din care vreo 15, cu indulgenţă, vor face un rahat de facultate. în românia. ăştia sunt, de fapt, viitorul ţării. tinerii speranţă, cum ar veni. e doar o chestiune de câţiva ani.
Eu cand iau la facultate(in UK) o nota de 2.1 (intre 60% si 70%) sunt fericit pentru ca este o nota foarte buna. In Romania daca profesorul ii da nota de 8 sau 9 la elev acesta incepe sa tipe la el ca de ce ii da nota respectiva.(Am fost martor la asemenea evenimente acum 2 ani cand eram elev la un liceu din Romania). Cred ca romanasii nostrii sunt prea obijnuiti sa fie zecisti!
Tu ai terminat un anume liceu, amandoi stim care Un liceu de elita care a produs pana acum inclusiv academicieni; un mediu cat de cat select cu profesori peste media nationala. Pe „vremea noastra” cam 2/3 din fiecare clasa intra la facultate la stat din prima incercare – bine, tu faci parte din restul dar ideea de mediu de elita din care nu ai cum sa iesi cu manele in cap sau fara sa scrii sau sa te exprimi corect in limba romana. Lucrurile nu s-au schimbat mult nici in ziua de azi in ce priveste scolile de elita; ce s-a schimbat e ca a aparut un standard unic de evaluare
Este extraordinar ce s-a intamplat la acest bacalaureat.
Sunt de felicitat profesorii care, cu riscul de a fi ei insisi ridiculizati, n-au mai acceptat parodii de examene.
Tinerii au fost pusi in fata unei oglinzi care nu minte.
Au vazut si ei cum arata! Nu credeau nimic… daca li se spunea ca sunt aproape analfabeti. Credeau ca e suficient daca se misca acceptabil in subcultura de fite!
Cei care au trecut acest examen sunt tineri in care Romania isi poate pune sperante. Si sunt destui!
Îţi închipui ce dezastru era dacă se desfăşura BAC-ul într-o sesiune de 2 săptămâni, aşa cum am dat noi acum 15-16 ani? Poate că doar 40% îl luau… Poate!
Neeah. Gresit. Nu e dracul chiar atit de negru. Uite asta inseamna de fapt:
http://blog.bogdanvoicu.ro/2017/07/cum-de-fapt-promovabilitatea-la-bac-nu.html
Procentul de admisi din total cohorta este aprox acelasi (50%). Singurul lucru care s-a schimbat a fost ca au intrat mai multi initial la liceu. Deci e vorba de o crestere a egalitatii initiale de sanse, nu de o schimbare a standardelor de educatie ori a celor de examinare.
Cititi articolul lui Bogdan sa va lamuriti.
Am dat si eu bacul acum si am luat 8,45. Nota nici nu ma intereseaza insa reflecta destul de bine nivelul meu din liceu, deci sunt multumit. Problema este mult mai simpla: pana anul asta s-au facut mediile si cu cele 2 probe orale(romana si o limba straina) + ed. fizica/geografie/istorie, la care majoritatea luau note foarte mari. Acum le-au transformat in competente si ramanem cu niste diplome, iar media se face din cele 3 probe scrise pe care tocmai le-am dat (in cazul meu romana, mate si fizica). Asadar, aia care pana acum ar fi reusit sa aiba media peste 6 datorita probelor orale care le saltau mediile, au avut acum o mare surpriza si medii intre 5 si 5.99, deci au fost respinsi. Ma bucur tare mult ca nu se mai umplu facultatile de prosti. In fiecare an a fost acelasi nivel printre absolventi insa rezultatele de la BAC erau mincinoase. Scuza-ma daca am facut greseli la virgule, stiu ca esti sensibil la chestiuni din astea de sintaxa, insa scoala nu m-a invatat cum sa scriu corect.
Situatia ar fi fost si intrecut , poate nu de 40% numai ca atunci se ridicau mediile cu notele de la probele orale si proba la sport. avand in vedere ca anu asta probele orale au fost notate cu calificative si ultima proba nu a mai fost sport , se intelege de unde 40% nu au luat bacu. De copiat s-a copiat in trecut si se va mai copia, spagi au fost si vor mai fi, bacuri aranajate la fel.
@Ovidiu @motanes Cand s-au facut profesori stiau ce ii asteapta … le place sa isi bata capul cu toti prostii. Sunt de acord ca au salarii mici, dar si muncesc pe jumate. Cum ar fi daca ar lucra 8 ore pe zi ca restul lumii. Atunci sa aiba pretenia la 2000 aia tineri si 30-35 spre pensionare. Pai nu … nu e bine nici asa ca o buna parte din ei cand isi mai fac meditatiile ? Sa plece din invatamant si sa faca doar meditatii si scapa si de tva
Si problema este ca s-a copiat pe rupte si la acest bacalaureat. Degeaba mananca rahati astia de la guvern ca au fost stricti si nu au fost fraude. In Tg-Neamt fostul director al scolii a rezolvat subiectele si le-a trimis in clase sa faca lumea la mate. Au luat o multime 10 si nu s-a sesizat nici un DNA. Sunt foarte multi tampiti si cu siguranta astia imi vor gresi comanda la McDonalds (vorba ta zoso).
Au mai fost ani in care probele orale nu au contat la medie si au fost doar cu admis/respins (vezi 2003 spre exemplu). Si rezultatele au fost mai proaste cu 5-6%, nu cu 15%. E clar ca anul asta a fost si mai greu de copiat in anumite locuri, nu au mai fost nici subiectele publicate inainte pe net, dar totusi… Incepe sa se vada un nou esec al generatiei asteia magice de 40-45 de ani, care a „facut Revolutia” si a crezut apoi ca prin asta s-a achitat de orice datorie sociala. Nu s-au implicat in nimic si nu au construit nimic in 20 de ani. Stiu, teoria e ca politicienii sunt de vina, dar tinerii ar fi trebuit sa impinga tara inainte, ei ar fi trebuit sa asimileze rapid o cultura occidentala si sa schimbe mentalitatile. Nu au facut nimic din asta si uite ca incepe sa se vada. Va dati seama ca pustii astia care au dat bacul sunt prima generatie care s-a nascut exclusiv din dorinta parintilor, care aveau deja posibilitatea sa aleaga daca vor sa aiba copii sau nu?
Dar sa o luam si pe alta parte .
1- TV pica foarte mult in ziua de azi datorita netului care gasesti orice si TV nu mai afecteaza foarte mult .
2-BACU la cata materie e de invatat intr-un scurt timp nai cum sa inveti atat de mult sa iei bacu cu o nota care ar trebui sa impresioneze . Ca daca te duci la un loc de munca cu diploma de bac cu nota 6 7 nu sa te primeasca neam . Respect cei din strainatate care ne i-au copii de aicea si ii fac oameni in alte tari
Victor, dacă zici că profesorii muncesc 4 ore/zi şi au 4 luni de concediu, nu vrei tu să te faci profesor?
Parţial sunt de acord că profesorii nu fac tot ce se poate pt un învăţământ de calitate, dar să ne uităm şi la calitatea materialului uman cu care trebuie să lucreze. Ce să mai bagi în capul unui copil după ce el a învăţat de la părinţii lui să citească libertatea si can-can, sa se uite la telenovele si sa asculte manele? Sunt lucruri care nu se învaţă la şcoală.
P.S. Altfel, bună bagaboanta aia mică (cu maioul galben)
Cifra de 40% e irelevanta pentru ca sistemul de evaluare e prost gandit si prost pus in practica. Si pe vremea mea, in 98, au trecut Bac-ul o gramada de panarame, unii apoi au terminat nu’s ce facultati private si acum inca freaca duda pe banii parintilor sau cara cu carca prin Germania. E evident ca avem o problema, spun doar ca cifra nu spune prea multe. Cred ca internetul a creat o problema pentru sistemele de educatie din toata lumea, doar ca unii l-au inteles si s-au adaptat. La noi astia schimba doar sistemul de notare si numarul de examene de la un an la altul, dar o reforma adevarata nu poate fi facuta cu asemenea dinozauri. Mie mi se parea baiat destept Hardau, parea chiar bine intentionat cu demisia lui cu tot. Ai vazut cum a votat la legea ANI? E atat de greu incat mi se pare imposibil.
PS: La penultimul paragraf cred ca vrei sa spui „principalii vinovati sunt parintii”.
hai sa nu dramatizam. in ultimii ani s-au postat pe siteul ministerului educatiei subiectele posibile (100 la fiecare materie) si elevii s-au orientat: unii le-au invatat, altii si-au facut fituici. Pe langa asta, numarul subiectului extras se zicea la radio, asa ca elevii cu telefoane sau chiar radio la ei aflau si numaru subiectului.
Anul asta nu s-au mai pus pe net, si asta e rezultatul. Elevii au auzit de la cei din ani mia mari ce simplu e, cum se copiaza etc, si nu s-au mai interesat nici atat.
Ca generatiile sunt incet, incet mai slabe e cat se poate de adevarat si de firesc. Nu atat din cauza televizorului sau a internetului ci din cauza salariilor mici din invatamant si din cauza ministrilor foarte prosti ai educatiei.
@Victor: Ai vreun prieten, vreo ruda profesor? Ai incercat vreodata sa predai ceva? Alea 18 ore de predat in fiecare saptamana numara doar timpul petrecut in clasa. O ora de predat cere mai mult de o ora de pregatire daca faci treaba asa cum trebuie. Ah, ca unii nu fac munca de prof cum trebuie, ca nu au plan de lectii, ca nu incearca sa se tina la curent cu noutati, ca nu incearca sa isi construiasca un suport de curs consistent e altceva. Dar asta nu e problema meseriei de profesor, ci o problema individuala. Asa cum nici toti programatorii sau toti maturatorii de strazi sau whatever nu isi fac treaba cum trebuie. Dar ca idee, da, 18 ore de predat echivaleaza cu cel putin 40 de ore de munca pe saptamana.
Dacă ați fi făcut parte din generațiile astea făceați fix pe dracu’ și voi, marii eroi.
sunt fani cristiano ronaldo
Stiu un elev care a dat bacul, anul acesta, la matematica si nu stia nici simbolurile,da a copiat cu casca si a luat 7 si ceva…
Eu aud mereu faza: cine o fi de vina: profesorii sau elevii? dar faptul ca sistemul e varza nu inseamna nimic? intri la liceu pana dai bacul materia se schimba, programa de schimba metodologia se schimba… ultima generatie care a dat bac-ul, la sfasitul clasei a XI-a, nu stiau exact care sunt materiile la care vor da bacul, care e programa.
Atata vreme cat organizarea e in halul asta de proasta, cat „reforma” din invatamant insemna: hai sa modificam pe ici pe colo ca ui` ce fel fac aia in Europa, si vedem noi ce iese, mai imprivzam pe parcurs daca e.. O fi vina elevilor, o fi a printilor, o fi a lui MB pt mine asta conteaza mai putin, un astfel de sistem NU ARE CUM sa aiba rezultate serioase.
@alissa: sistemul e asta de zeci de an. altii l-au exploatat bine mersi. uita-te la astia care stie sa scrie ce biine o duce.
Nu mai au nevoie de bac!
Culmea, Ministerul nu pune doar nota finala, ci-l si educa pana acolo.
Niciodata, dar niciodata sa nu invinovatesti copii. Nu-i vina lor ca au principala calitate de a fi bureti de informatie. Nu-i vina lor ca azi sunt atacati din orice directie de informatie. Si nu-i vina lor ca-s lasati sa asimileze sec acea informatie.
Lipsa unu sistem dinamic de educatie, care sa se adapteze la actualele forme de viata, o sa genereze doar nauci.
_
Imi plac desteptii care baga placa cu „lasa ca e nevoie si la sapa”, ei fiind aia realizatii. Pai, bre, cam care e diferenta intre tine si ala de la sapa? Capacitatea intelectuala sau cel ce l-a format si educat? Sa nu-mi zici ca meritele is cele ale creierului tau, ca te dai de gol.
Cei 40% au fost afectati de criza, au stat prost cu banii
@Cosmin cand scrii ca „decat 2/3 a trecut”, sa stii ca ti-ai cam pierdut dreptul sa ne povestesti despre corectura facuta cu picioarele.
Foarte adevarat,am vecinasi in varsta de 15-18 ani,care nu stiu cand sa puna niste amarati de „i”,pe langa multe altele.Copii de genul asta trec examenele/tezele sau ce-or mai da ei.Bine,unii or sa creada ca nu toti au nevoie de asemenea cunostinte,de altfel de baza.Exact cum ai spus”Degeaba îi spuneai lui că e prost, până nu i-a spus şi Ministerul, n-a crezut. „
Daca ei in loc sa invete pentu BAC stau toata ziua pe hai cinci.. Dar nici parintii nu se ocupa de ei cu o meditatie sau cu altceva pt. ca toti spun : „Vaaai ! Cum? Copilu’ meu e foarte destept! Cum sa pice? A meeeu? :O”
intr-adevar in 2003 cum zicea si disneyland probele orale au fost notate cu admis/respins…in acel an,cand am dat si eu bac-ul media cea mai mare in liceu(profil matematica-informatica) a fost 7,90 desi in 2002 si 2004 au fost o gramada de note peste 9…si in plus tot examenul a fost tip grila,bine mai putin cel de limba romana…imi aduc aminte ca la matematica si fizica daca era pe bune si nu puteam comunica putin intre noi toata clasa in afara de 2 persoane pica…sunt ferm convins ca daca bac-ul ar fi 100% corect,sa scrie exact ce stie fiecare,procentul de promovablitate ar fi de 25 maxim 30%…ar fi trist intr-adevar dar macar ar fi corect…din pacate corectitudinea nu este si nici nu cred ca va fi atributul romanilor in urmatorii 50 de ani,asa ca,exact cum zicea cineva mai sus,noapte buna Romania
Grav e ca la romana le-a dat basmul, exact cum le-a dat acum 4 ani la capacitate. Atunci au luat note mari micutii, acum pica pe capete. Nu m-am uitat peste subiectele de la matematica, dar toti din jur imi spun ca a fost la toate materiile mult mai simplu decat in anii trecuti (modificarile nu s-au oprit la metodologia bacului, ci au „afectat” si programa!).
eu am o nedumerire..
sunt facultati la care se ia in calcul media de la bac pt admitere. unuia care a dat bacul anu trecut si se inscrie anu asta la facultate, i se recalculeaza media de bac dupa criteriile de anu asta? pt ca altfel ar fi favorizat in fata celor ce au dat bacul anu asta
Eu nu ii inteleg pe aia care acuza strictetea profesorilor sau cultivarea prostiei de la an la an pentru rezultatele astea. S-a picat extrem de mult la bac pentru ca toti erau siguri ca o sa fie ca in alti ani cu 90% sanse sa ia dar nu s-au gandit ca anul asta chiar daca vor copia nu vor avea dupa ce. Anul asta nu au fost variante si multi nu s-au sinchisit sa-si scrie fituici.
Atitudinea de „las-o ba ca merge asa” i-a adus in situatia in care vor fi nevoiti sa dea sute de euro un toamna.
Nici 20% din elevi nu merita sa ia bac-ul dar sunt prea putine lucruri in tara asta care se dau pe merite.
Pentru domnul Cosmin de mai sus, care a dat bacul, citez: „Din 210000 de elevi care au dat bacu decat 2/3 a trecut si majoritatea cu niste note mizerabile!”
Şi tu văd că eşti un exemplu bun. Eterna problemă cu „decât”. Cât ai luat la română? Ca idee.
Referitor la televiziuni, goana dupa bani e mai importanta decat promovarea valorilor si educarea unor copii care ne vor reprezenta in viitor (din pacate). Pentru audienta, se prostitueaza aproape toti!
@cypress: cat la % dintre bucuresteni la momentul actual sunt bucuresteni get-beget? Cam 30%? Restul sunt toti provinciali mutati temporar sau nu (adica tot de ai tai). Esti….naiv
sa-ti zic ceva.
ESTE FOARTE GREU BACUL LA MATE-INFO,CEL PUTIN LA MATEMATICA,UNDE BACUL ARE UN NIVEL MAI RIDICAT FATA DE CE SE FACE IN CLASA.
ESTE O MARE DIFERENTA INTRE BACUL LA REAL SI BACUL LA UMAN:INTRE EXAMENUL LA MATE SI FIZICA SI CEL LA ISTORIE SI GEOGRAFIE.
Nu este un bac corect din acest punct de vedere.O mare parte din vina o au si cei care au facut programa.In Europa,se studiaza matematica pana la nivelul de clasa a X-a din Romania.Cine termina liceul la mate-info si merge in strainatate la o facultate unde se face matematica,in primii doi ani studiaza ce a studiat in ultimii doi ani de liceu
DE ACEEA MAJORITATEA CELOR PICATI,AU FOST LA MATE T1!Luaiar dracu de tampiti.
Eu am luat 6,4…dar daca nu copiam luam 3.Si fac meditatii la mate de 5 ani
@stefan crainic: sefu, de ce esti la mate-info? sa pici bacul la mate? eu am avut 9.50 la istorie si filosofie la bac, ca alea erau materiile mele.
Interesant este ca vor fi retardati care vor cere demiterea ministrului din cauza rezultatelor proaste de la BAC.
Vor face grafice, vor arata cum a scazut promovabilitatea etc. cand de fapt nici acum nu au picat toti cei care ar fi meritat.
Un examen de „maturitate” ar trebui sa ii pregateasca pe elevi pentru o viata cinstita.
E contraproductiv pentru noi toti sa ne invatam copiii ca pot reusi in viata prin furt (copiat la BAC, spaga la comisie, etc).
Din nefericire s-au trezit doar in 2010 sa mai opreasca din frauda.
Acest lucru ne lipseste de cel putin 40 de ani in tara asta, 40 de ani despre care stiu sigur ca jumatate din absolventii de liceu nu ar fi meritat sa ia BACul.
Nu e nevoie sa citesti nicio carte. La partea a 3-a inveti comentariul pe de rost, cu toate ca nu ai habar de ce se petrece in romanul, poezia, etc respectiv(a) si iei punctaj maxim. Cam la asta se rezuma invatatul pentru bac.
Eu zic ca e mai bine asa. Cei care erau nepasatori si ii durea undeva de bac si de invatat au culesc acum roadele. Dar, stai linistit, nu sunt ei foarte stresati ca nu au luat bacul.
Basescu spunea ca de ce sa ii facem pe toti filozofi? Ca trebuie sa existe si instalatori, zugravi si vanzatori. Daca asa gandeste presedintele, ce sa mai zici de copii.
60% promovabilitate? Iti dai seama cat de mult s-a copiat?
Uita-te la elevii de azi – habar n-au de niciunele, cand le trebuie o informatie (fie ea una de baza gen teorema lui pitagora) o cauta pe wikipedia (care apropo nu stie ca -5 e numar prim) si dupa 5 minute au uitat-o.
Traiasca hands-free-urile si colegii de banca!
Eu stiu ca e usor sa zici ca ala e prost. Problema e ca exista un motiv pentru care ala e prost. Motivul nu e asa de greu de inteles. In momentul de fata pustii de liceu nu mai simt in nici un fel competitia. BAC-ul nu mai conteaza, pentru ca se copie, pentru ca se da spaga, pentru ca odata trecut nu mai are nici o importanta. Sunt atat de multe locuri la facultate, incat e suficient sa iei BAC-ul si ai intrat(chiar daca pe bani, ce parinte nu ar munci pentru a ii asigura copilului un viitor?). In conditiile astea se duce totul intr-o delasare completa. Si de aici pana la pica BAC-ul e un pas mic de tot.
In plus, mai adaugati si mentalitatea tampita „ai carte, ai parte” care nu zice nimic despre partea in care muncesti pentru a valorifica toata cartea din tine si se ajunge la situatia in care intreaga tara se gaseste.
Pana nu vom avea competitie adevarata, progresul nu va aparea.
Ministerul urmareste sa ii scoata din afacere pe cei cu facultatile private, la care nu e nevoie decat de o diploma de bac. De acolo ies toti parlitii si nu au o treaba cu domeniul in care „s-au pregatit” si in care au o diploma. Structura bacului de acum e in favoarea scaderii mediei, asta e clar. Nu tu 10 la orale, nu tu 10 la sport.
Eu unu am trecut lejer de bac, no problemo. Promovabilitate 100% la mine in liceu. Cine stie sa isi vada de treaba se si distreaza, dar trece si bine de bac. Cine nu, asteapta pana in toamna. Asta e.
In felul asta politicienii isi asigura viitorul; e mai usor sa faci sa te voteze un amarat caruia ii dai un kg. de faina decat un inginer care cere spaga serioasa.
@Maynard: nu, cum sa se recalculeze? asa a fost si in 2003 la orale, cu admis/respins. atunci bacu avea 4 probe si era permisa si educatia fizica. da in afara de romana, toate erau grila si iti aflai nota pe loc.
„Un imparat avea o gradina si in fund un mar”
Nu zicea Basescu ca avem nevoie si de tinichigii si lacatusi? Las’ ca-i bine.
Pe de alta parte daca vrei sa inveti, inveti si am terminat discutia. Nu tre’ sa stea mama si tata pe capul tau, n-ai nevoie de meditatii iar la scoala poti sa treci sa iei lista cu manuale. Cine nu trece bacu e prost, si tre’ sa-l trimita ai lui la muncile campului.
Tara-i plina de prosti, iarba-i verde si apa curge.
Dar totu’ se termina cu bine daca astia de acu’ is mai prosti decat eram noi, la vremea noastra, nu?
Cel mai mult ma amuza astia, cultii, cu cate 2-3 carti citite din colectia Adevarul, traduse-ntr-un limbaj de lemn, cum dau ei sfaturi despre viata si cum toate problemele se trag din cauza ca…nu se stie, dar ii musai sa mentioneze ca solutia e in citit, indiferent de ce problema tratam. Acu’ io tre sa-ntreb, Cosmopolitan, se incadreaza? Io zic ca da, are coperta frumoasa, e cam groasa, informatii garla in ea despre cum sa-mi seduc iubitul, in functie culoarea ochilor sai si ce trebuie sa port io lunea, ca sa-mi mearga toate bine, daca-s din zodia gemenilor. Sunt sigura ca gasesc si vreo 2-3 neologisme chic prin revista, gata, si vocabularul se largeste.
Si ce va mai place voua sa va credeti mai destepti ca astia de acu’, UAU, SUNT MAI PUTIN PROST CA PROSTU’ ABSOLUT. Ce realizare, pe bune. Acu’ imi pare rau sa va sparg norisoru’ roz pe care stati, da’ nu sunteti mai destepti. Asa va place voua sa credeti, pentru ca la vremea voastra nu erau atatea metode prin care sa va aratati prostia si n-ajungea la multi vestea. Acu’ prostu-si scrie numele pe toate gardurile si afla toata tara de el, p’atunci aflau aia din juru’ tau numa’.
Si da, profii is de vina. De ce dracu’ il lasi sa treaca a 12-a sau MACAR SA AJUNGA PANA ACOLO, daca vezi ca e un oligrofen care „Mia zis mama c-a sunt destept mama mereu, are dreptate!” nu stie macar sa scrie sau sa gaseasca un sinonim unui cuvant regasit in vocabularul unuia de 6 ani?
De ce-l lasi sa mearga la bac daca ti-e mai clar ca ziua ca fara copiat sau si mai rau, la cat de imbecil ii si cu copiat, ajunge sa-l pice? Nu ma pot gandi decat la o singura explicatie. Sunt mai incompetenti ca prostii astia, de care razi.
Altfel nu-mi explic cum o persoana care e platita TOCMAI CA SA LE PREDEA CEVA SI SA SE ASIGURE prin diferite metode ca odrasla respectiva a digerat informatiile respective si le poate aplica. N-am de gand acu’ sa dezvolt cum un cadru didactic poate verifica cate stie sau nu elevul sau. Deci, io raman la concluzia, is mai imbecili ca elevii lor, daca „prostii astia, picati, 40%” au ajuns sa dea bacu’.
Io as inchide centrele de invataman unde promovabilitatea a fost de 0%. E clar, profesorii de acolo is cei care ar trebui sa mearga sa munceasca terenu’ si sa planteze morcovi, nu de alta da’ pana sa ajunga copii in fata bacalaureatului, erau toti niste studenti eminenti, stiau tot, erau incredibil de pregatiti, de aia i-au lasat sa treaca, nu? Da’ brusc i-a lovit prostia si n-au putut sa scoata macar o nota de trecere.
Un liceu destept din Cluj, i-a lasat corigenti pe 8 insi dintr-o clasa de 23. Promovabilitatea in clasa respectiva a fost de 100%. Ce greu e, nu? Puii mei, tre doar sa fii un pic mai destept ca tampitii astia, 40% de care rade si tara cu curu’ ca sa-ti rasara asa o idee in minte. HAI SA NU-I LASAM SA TREACA, DECAT SA NE FACA DE MINUNE.
tatal meu este profesor universitar. la inginerie deci nu e tantalau de stiinte economice. in fiecare an este presedinte de BAC la un liceu din tara. anul acesta a fost in Oltenia, nu dau oras. In fiecare zi veneau pe rand directorul scolii, directorul adjunct, profesori, parinti, cu sacosele pline burdusite sa le ajute pilele, odraslele. din moment ce scriu asta aici e clar ca nu accepta. Rezultatul: promovabilitatea a fost de 38% fata de anul trecut cand la acelasi centru promovabilitatea a fost de 72%. Totul merge pe blat. nici aia 60 % care au trecut nu au trecut pe bune. invatamantul la nivel de gimnaziu si liceu este o gluma proasta.
era mai bine inainte cand dadeai examen scris pentru admitere. asa te orientai spre ceea ce stiai ca poti duce in spate.
Bai fratilor, BAC am dat toti si pentru nimeni nu a fost usor sa se pregateasca psihic pentru el. E diferenta mare intre o teza si BAC.
Si pe vremea mea se pica la BAC si pe vremea mea se copia la BAC. (si era normal…aveai acea proba de profil opus si numai de istorie sau psihologie, fizica sau chimie nu aveai chef cand batea admiterea la usa)
Dar la materiile care tineau de profilul tau supraveghetorii erau nemilosi, nu misca unu in front.
Mi se pare aberant ca cineva sa sustina ca promovabilitatea are legatura cu scoaterea probelor orale. Alea in cel mai bun caz iti ridicau media. Dar daca nu luai minim 6 la toate probele erai „pe toamna”.
L-am vazut si pe nenea crainic, stefan crainic care se plange ca e mai greu la mate-info, ca dai mate. Si mie mi se pare total ilogic ca la un profil de mate-info sa faci ceva legat de matematica. Ai dreptate puisor, te-au ostracizat.
Si ca inchiere: pe vremea mea (sa luam mate ca exemplu ca d’aia am facut si eu) diferenta intre nota 10 si nota 9.5 o facea un desen. Daca nu urmai niste pas (sau ii sareai pe unii) intr-o rezolvare erai depunctat. Alea erau examene grele.
Sau poate doar am imbatranit; si omu cand imbatrneste…. ori moare …ori se tampeste
Vrei să spui că nu te bucuri când vezi atâţia proşti?
@zoso… De acord cu tine… Daca poti, ar fi frumos sa-l si inchizi…
Dar daca nu poti ( nu mai intram in amanunte de ce… le stim cu totii) asta e… O sa ai un certificat ca ai terminat 12 clase si la munca…AAAA… ca tu vroiai sa facei MANAGEMENT si Marketing si alte SF-uri dar nu esti in stare sa-ti iei BAC-ul… asta e altceva…Mai ai timp sa-l iei ( sunt unii care-l dau deja a 4-a sau 5-a oara). Nu le interzice nimeni… Nu e o fatalitate ca nu ai luat BAC-ul acum… dupa cum nu e o fatalitate daca n-o sa-l iei nici-odata…
Pe urma mai e o chestie… Din ce in ce mai multe facultati prefera sa organizeze in loc de admintere un fel de bursa dosarelor ( unde notele de la BAC sunt primordiale)… Pai in cazul acesta, n-ar fi cazul ca cei care iau BAC-ul sa-l ia pe bune? Vrei la facultate? Trage tare la BAC ( si pe parcursul liceului)…
e trist ce se intampla dar parerea mea este ca elevii si-au meritat fiecare soarta. examenul e individual si fiecare raspunde pentru ceea ce scrie pe foaie. acces la informatii au avut cu totii in cei 4 ani de liceu, daca si-ar fi batut capul o medie de trecere ar fi putut obtine fiecare.
din intamplare am in jur exemplare destule si vad zilnic preocuparile marete pe care le au.. ei considera ca toti profesorii sunt prosti si ca nu le predau bine.. se plang ca nu inteleg la clasa si ca pentru a trece bac-ul le trebuiesc meditatii. mare parte din cei care au luat sunt meditati la toate materiile..
ceea ce nu spun ei pe net si pe la tv este ca de fapt in clasa sunt prea ocupati sa faca mistouri si sa trimita sms-uri ca doar au atatea mocca de pe la toate retelele.. ca dupa ore sunt ciorchine prin barulete, seara in cluburi.. ca in loc sa citeasca romanele se uita la filmele facute dupa ele.. in loc sa faca ei comentariile le iau de pe net..
nu mai e la moda sa inveti, trebuie sa fii cool, sa fii in tendinte.. abonamentul la biblioteca e demodat, cool e sa bloguiesti sau sa hi5-uiesti, sa ai cont pe facebook in care sa arati trasnet sa fii dezgustat de scoala, de viata, sau sa o tratezi ca pe o socializare samd
nu vreau sa generalizez, sa spun ca sunt toti asa, dar daca ii luati la analizat pe cei care nu au promovat, pun pariu ca sunt din gasca celor cool, carora le place viata asta plina de libertate si care nu au luat scoala in serios.
asa ca… hai sa nu ii mai plangem, toti si-au facut-o cu mana lor
astept ca procentul sa mai scada… poate se vor lua masuri…
Acum 9 an am fost pentru prima data in Germania si am fost socata sa vad pustoaice la 15-16 ani imbracate si machiate ca niste lolite..matusa mea era asa obisnuita… nu era nimic nou. In Ro la vremea respectiva nu exista asa ceva…
Insa a venit Internetul si la noi, boom-ul de informatie, s-au degradat content-urile televiziunilor iar efectul este o tampeala rapida, maxima si cronica. Cand eram mici noi ne uitam la Vrei sa fi miliardar, iar ei se uita la „Tradati in dragoste”.
Eu nu înțeleg oamenii ăștia care zic am văzut, am auzit că s-ar fi copiat, că s-a suflat, că s-au cerut bani, etc. De ce nu mergeți să-i dați în gât? Îți convine să faci facultatea alături de unul din ăsta care a luat examenul așa, uneori și cu notă mai mare ca tine? Îți convine să vezi că înveți pentru un 5 la examen, de-ți sar capacele, și să vină ăla în toamnă și să ia lejer 7-8? Eu am avut o problemă de sănătate și a trebuit să îmi amân facultatea cu un an, între timp în februarie a terminat Politehnica una din fostele mele colege pentru care perimetrul pătratului este PI înmulțit cu raza la pătrat. Este corect?
Lumea nu stie sa scrie corect din cauza ca gramatica romana se face pana in clasa a 8-a. De-aia cred ca ar trebui ca limba si literatura romana sa nu fie o singura materie, ci 2: limba (gramatica, ortografie etc) si literatura. Iar gramatica trebuie pana in clasa a 12-a! Eu am fost la profil mate-info intensiv si faceam 4 ore de literatura pe saptamana, la fel ca cei de la profilul uman. Si nu trebuia decat sa citesc ce au scris Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu sau George Calinescu despre diferite romane si sa fac niste eseuri, care nu erau decat niste rezumate la ce au spus ei. Bineinteles, dupa aia trebuia sa le reproduc ca un papagal la bac. Dar, bineinteles, mi-a fost stimulata creativitatea, nu?
Cat despre @stefan crainic, il inteleg intr-o oarecare masura. Eu am dat bac-ul in 2008, iar la mate subiectele III de la M1 erau la nivel de olimpiada judeteana. Daca va amintiti, toata lumea a protestat si au fost schimbate. In schimb, cei de la mate-fizica au avut niste subiecte banale, in conditiile in care noi aveam doar o ora in plus de mate pe saptamana. Tot sistemul e o bataie de joc.
@andreea
de parca intereseaza pe cineva cat e perimetrul patratului. la facultate nu o sa iti trebuiasca asta niciodata..si nici in viata. get over it, nu mai fi frustrata.
eu as privi problema un pic mai profund. procentul dezastruos de promovabilitate nu are ca si cauza faptul ca elevii au fost slab-pregatiti. bine, sa zicem ca un procent mic in treaba asta se datoreaza si acestui lucru. adevarata problema e ca de fapt nu au putut sa copieze si sa mai faca manariile pe care le faceau anii trecuti, incepand de la banalul protocol si pana la frauda pe bani multi. si fiti siguri ca in conditiile unui examen aproximativ corect procentul de trecere ar fi mult mai mare. probabil ati vazut la stiri neumarate cazuri cu bacul dat alaturi de procurorii dna in licee unde spaga era in floare. ca sa nu zic de conditiile draconice de acces in sala, unde nu aveai voie decat cu pix si buletin. de aici vine de fapt adevarata drama. pentru prima data paharul a refulat si a aratat adevarata problema, anume ignoranta.
e momentul sa fim sinceri cu noi si sa admitem faptul ca majoritatea, daca nu toti am deprins aceasta practica in anii de scoala. trebuie sa recunoastem, cu totii am facut chestia asta. pana la urma, nu o condamn. nu se intampla doar la noi si e o practica frecventa peste tot. in fond, cat de constiincios ai fi, exista momente cand nu te poti concentra, nu poti invata, probleme familiale etc si e oarecum normal sa mai apelezi la astfel de practici ca sa iesi la liman.
pentru mine acest moment al adevarului, care de fapt arata murdaria dinauntrul unui sistem ce se vrea functionabil e de fapt trierea care se va face de acum inainte. paradoxal, selectia negativa a valorilor va aduce de la sine o mai buna diviziune a muncii. concret, se va face trierea intr-un mod inevitabil si la modul cel mai logic posibil. cum spunea si zoso, societatea se va transforma. nu o sa mai mearga cu pilele, pentru ca in conditiile actuale nu o sa mai vrea nimeni sa lucreze la stat iar in mediul privat un angajator serios nu se preteaza la sistemul PCR ( pile cunostinte relatii). in momentul in care esti pus in fata de a-ti lua viata in maini si incepi sa lucrezi vei observa ca nimeni nu mai are rabdare cu tine, daca esti bun rezisti, daca nu dai chix. cati dintre voi nu ati fost pusi in situatia de a lucra intr-o companie si nu ati putut face ritmului si a trebuit sa renuntati dupa cateva luni. idealisti suntem multi, pretentiile ne sunt insa spulberate cand suntem pusi in fata cu realitatea. nu intereseaza pe nimeni ce studii ai sau ce stii sa faci, conteaza sa fii bun. si de-asta competia e acerba.
piata e supra-saturata de absolventi cu diplome care nu isi gasesc locul si care nu reusesc sa se integreze si inevitabil esueaza. mi se pare normal, cand in romania ultimilor ani an devenit una din tarile europene cu cei mai multi absolventi de studii superioare. ganditi-va la situatia din urma cu 20 de ani si la distrubutia pe segmente ale economiei. pai era explozia asta de avocati, ingineri, doctori, etc? pai stati asa fratilor, tara asta mai are nevoie si de muncitori, agricultori, lucratori in industrie..munca intelectuala nu e chiar pentru oricine. ne mintim cu diplome si facultati cand de fapt unii nu stiu macar sa scrie sau sa se exprime corent la 20 si de ani…exemple va pot oferi cu miile, mai ales din viata de zi cu zi
o sa spuneti, sistemul de invatamant e praf. eu unul nu sunt de acord cu asta, poate singura lacuna a invatamantului romanesc e ca nu reuseste sa canalizeze cum trebuie abilitatile elevilor. faceti insa o comparatie intre cun elev de 17 ani din romania si unul din orice tara a uniunii europene si veti constata diferenet covarsitoare in ceea ce priveste cultura generala, limbi straine vorbite si timp dedicat studiului, avantajul fiind clar de partea sistemului romanesc care ofera o arie curiculara bogata in informatii de interes general pentru noi. diferena consta in faptul ca in afara esti indrumat sa faci ceea ce iti place sau catre ce ai aptitudini inca de mic. esti sportiv bun, alearga tata…iti place muzica…inveti sa canti..iti place traforajul..fa-te tamplar si tot asa…dar credeti-ma oamenii aia vor fi cei mai buni la capitolele lor. de-asta noi romanii stim de toate dar nu stim sa aplicam absolut nimic, pentru ca ne lovim de imposibilitatea de a practica acele lucruri.
de-asta si zic ca se va face o diviziune corecta a muncii, esti bun si ai performante te ridici, esti mediocru si te complaci…mai tango. este de fapt forma moderna a teorie formelor fara fond, doar ca in cazul asta expresia ei tinde sa aduca si schimbarea.
poate exemplul meu nu e cel mai bun. nu am fost un elev exceptional dar oricum am fost peste medie. am avut in general note bune, icepand cu examenele de capacitate, bac, facultate, master etc…m-am situat mereu in extrema notelor 8.5-9…probleme, vicii, lipsa de activitate am avut ca toata lumea, situatii pe care acum le regret dar intotdeauna am stiut sa ma mobilizez cand a fost vorba de munca si de interes pentru lucrurile intr-adevar importante am avut mereu. si asta fara sa ma canalizeze parintii profesorii sau mai stiu eu cine, ci doar dataorita faptului ca am incercat sa constientizez consecintele unui viitor nefast. e normal sa ma afecteze chestia asta cand dupa 17 ani de scoala, facultate, studii post-universitare nu pot sa desfasor activitatea pentru care intr0adevar m-am pregatit si pentru care poate as fi mult mai eficient decat multi altii si lucrez intr-un domeniu total diferit directiei mele de studii. e oarecum frustrant dar sincer cred ca momentul asta va determina schimbarea.
sfatul meu catre ei in situatia asta sau care vor ajunge acolo este sa constientizati importanta interesului si nu ma refer la sintagma clasica ,,invatati invatati invatati „. nu ma ofer drept exemplu, cum am spus, am si eu bubele mele. dar ma simt mult mai bine cand stiu ca sunt acolo, alaturi de marea masa de inapti. ideea e simpla, trebuie sa stii ce vrei de la viata si ce vrei sa obtii, constienmt de propriile puteri, altfel o sa ajungeti din smcheriii si ignorantii din liceu, pe sistemul ma doare in p..a la ,, zmeii ce luau bani la aparate/ acum vanzatori la butic, ingropati in rate” din versurile lui byga de la CIA
va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi micul meu roman
@stefan crainic: Alea de la mate m1 sunt subiecte de maxim o ora cu tot cu redactare (si am dat bacu acum 6 ani).
Avind in vedere ca profesoara de info a fiicei mele, le spunea elevilor in timpul unei ore ca ea nu este platita ca sa-i faca pe ei sa priceapa, nici nu ma mira acest procent de promovabilitate!
@rzv s-a putut copia bine mersi si anu’ acesta, in judetele si in centrele unde asta era deja un obicei, nu s-a schimbat nimic.
O sa va dati voi seama cam ce „smecherii” se tin si la contestatii, mai ales anu’ acesta, cand multi is disperati ca desi au trecut toate probele nu le-a iesit media generala de 6 si. Va invit sa vedeti cat o sa creasca promovabilitatea in tara, dupa 8 iulie. Brusc, o sa se descopere ca prostii, nu erau atat de prosti ci doar punctati gresit. OARE PRIN CE METODE? Sigur, frauda si mita, n-au nicio legatura cu asta, sunt doar coincidente.
@Raluca, de pe pagina anterioara, ma machiez si umblu-n fustite si rochite roz de la 14 ani si totusi am trecut bacu’ bine mersi. Sper ca nu ti-am distrus universul bazat pe niste idei total superficiale.
La tradati in dragoste se uita babele si casnicele ratate, mediocre, in general alea carora le place sa vada Nicolete Luciu, Daniele Crudu’ pe sticla, facand pe idioatele, simtindu-se superioare, „UITE, IO-S MAI DESTEAPTA CA PROASTA AIA, hihihihi” care mai si cred ca emisiunile respective-s pe bune, tineretu’ n-are timp sa se uite la TV, suntem prea ocupati cu smecheriile de dupa bloc si cluburile, te rog.
@vlad – really? hai las-o, alea erau subiecte pe care alsolventi ai primului an de facultate le gaseau dificile. Probabil ca pentru un olimpic sunt usoare, dar bacu’ e pentru toti, nu doar pentru varfuri. Am dat bacu acum 10 ani, subiectele la mate m1 aveau si probleme date la olimpiada, ceea ce e cam exagerat.
Eu am dat bacul anul ăsta şi pot să spun că nivelul de promovabilitate se apropie cât de cât de normal.
Mulţi fac o greşeală luând în calcul probele de la oral şi proba de la sport din anii trecuţi, pentru că se considera că ai promovat atunci când luai nota 5 la fiecare probă, chit că era oral sau scris. Probele orale influenţau doar media, nu şi promovabilitatea.
Este foarte bine că s-a renunţat la acele idioţenii de probe, astfel se vede adevăratul nivel al elevilor. De exemplu, unul care lua 5 la scris şi 10 la oral avea media 7.50, iar unul care lua 8 în oral şi 7 în scris avea tot 7.50. Care era mai bun, ăla cu 5 în scris care a luat 10 pe 3 vorbe sau ăla cu 7 în scris?
Cât despre promovabilitate, se cunoaşte clar cum a scăzut calitatea învăţământului în România.
Mie imi plac alea care pleaca afara din casa ca domnisoara din imagine, aduc un plus de prospetime…..:D . Acum fara glume, pot spune ca adolescentii de azi devin din ce in ce mai tampiti.
P.S. Chiar imi placea de Tuca cand avea emisiunea cu „Milionarii de la miezul noptii”
@atiila
eu am scris pe romaneste acolo,poate e mai greu de inteles.Nu e problema ca se da bacul din mate,ceea ce e normal,ci dificultatea lui la Mate m1.Am zis ca pentru nota 5,este mai greu fata de ceea ce se studiaza in clase.
S-a copiat la mate M1.Daca nu se copia,procentajul de promovabilitate aici nu era peste 15%.
@Vlad
Acum 6 ani poate era altceva.Acum subiectul se rezolva in cel putin 2 ore si asta de catre olimpici.Uite,am gasit exercitii la unele variante la care nici profesorul de la clasa si nici de la meditatii nu stiau rezolvarea,decat copiata cuvant cu cuvant de pe net.Te-ai uitat macar peste una de anul asta inainte sa postezi ce ai scris?
„40% picaţi. Ce înseamnă asta?”
INSEAMNA CA-S PROSTI!
@Jordan: eu ziceam de subiectele din acest an nu de cele de acum 6 ani ale mele.
Intr-adevar au fost si chestii mai complicate in fiecare an, dar daca stii chestiile de baza iei minim 7 fara nicio problema.
Tu le ceri parintilor sa-si verifice copii atunci cand se uita la televizor, problema este ca si parintii se uita la aceleasi mizerii.Concluzia este una singura , nu mai faceti copii daca nu sunteti in stare sa-i educati.
Intr-adevar nu „sti” cum s-a dat examentul.
De exemplu tu… cat ai luat la romana? :))
Eu nu am dat BAC-ul la sport, ca eram gras. ha ha ha PE BUNE!
L-am dat la istorie. Pe langa mate / fizica / romana…
A, da. Si in anul ala am avut si atestatul de info, pe langa BAC…
Dar mai conteaza asta? Ce „sti” eu?
@nek: Zi-mi punctual ce din subiectul de anul asta de la mate (m1) era din materia optionala si nu din cea obligatorie?
O sa razi dar la mine daca nu se lua in considerare nota de la romana oral as fi avut o medie mult mai mare.
Vina fetei: de ce a ales biologia daca nu a invatat nimic la ea? Sa fi ales ceva usor care se putea invata lejer in 2 zile si la care nu iti trebuia prea multa toceala ci mai multa inteligenta (spre exemplu eu am dat logica la ultima proba, am invatat 2-3 zile si am luat 10; din nou o sa razi dar la mine in liceu dintre cei 20-30 care au dat sport la ultima proba numai 1 a luat 10, restul mai putin).
Nici colega ta, banuiesc ca nu avea nevoie de mai mult de 3 la biologie… nu? ha ha ha
Vai de capul meu… voi trebuie sa-mi dati pensie ma. La naiba, sa ma apuc de investitii intr-un fond de pensii afara. Si repede!
„si de sigur 2 la Chimie…” ce insemana asta? ai pus de data asta un spatiu in plus? La naiba!
ha ha ha…
Sunt convins ca acum spui ca profii tai sunt naspa, nu au vazut ce potential ai.
Nu m-am lamurit, ai luat DOI la chimie??
La naiba, sunt convins ca sperai sa dai sport… dar nu s-a mai putut?
@nek: deci subiectele au fost ok, nu era materie aiurea – corect?
Pai daca era la profil mecanic ma gandesc ca din cele 3 fizica e cel mai aproape. Oricum, biologia e cel mai departe.
Care e vechiul sistem si care e noul sistem?
Aia care au luat 10 la bac „pe noul sistem” trebuiau sa ia 25 „pe vechul sistem”???
Ce e atat de greu? Sunt niste manuale de invatat si oamenii nu au invatat nimic.
S-au dus BUBE la examen.
Asta e, mai sunt ani, sunteti tineri.
Am mai luat si eu 3 si 4 in liceu (2 niciodata). Oricum, pentru un 3 trebuia sa dorm in banca vreo doua saptamani!
Banuiesc ca anul asta va „bagati la somaj”, nu?
Inainte de bac, tu ce medie aveai la Chimie?
Colega ta, inainte de TREI la bac la biologie, ce medie avea la materia asta?
Pe ce baza te-ai dus tu la chimie si colega ta la biologie, daca stiati ca sunteti BUBE, LEMN la materiile astea?
Ce credeati ca se va intampla?
Man, astea nu sunt mici greseli, astea-s greseli MARI, uriase. Rade lumea de tine, pe bune. :))
Mici greseli sunt virgule puse aiurea, sa lasi spatiu inainte de doua puncte, cam astea-s mici greseli.
Eu mai stau 2 minute pe blogul asta si ma car. Tu ramai cu „micile greseli” de felul asta si apoi te miri ca nu te suna lumea cand iti citeste CV-ul…
Dragul meu Zoso, hai sa iti arat de ce Ministrul Ratat al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, este un mare dobitoc.
Eu mi-am propus sa termin liceul cu diploma de practica + diploma de liceu in constructii, ca mai apoi sa intru la facultatea de constructii.
Deci am facut 1 an de practica, 3 de liceu , in care 2 zile din saptamana erau dedicate doar meseriei. In toti acesti ani am invatat doar module(meseria) , matematica si romana, restul erau puse doar de umplutura pentru ca oricum nimeni nu era interesat de ele…
Dar sa gasit supremul idiot sa ne oblige sa dam bac-ul din CHIMIE , FIZICA si BIOLOGIE(cine a facut ore, noi nu aveam dreptul sa dam la BIO ca nu am facut nici o ora)… asadar la ce-mi trebuie mie CHIMIE, FIZICA… BIOLOGIE, cand eu vreau sa fiu Inginer Constructii ? Unde e logica? De ce m-am strofocat 4 ani sa invat acea meserie? Cine este de vina? Eu?
Pai sa nu-mi bag ceva in tot nemul lui, pentru ca mi-a stricat viitorul?
Eu in 1 an trebuia sa recuperz 5 ani de materie… Hopa mitica… nu-i cam mult?
P.S : Ce ar fi ca tu sa-ti doresti sa-ti consturiesti o casuta si sa mergi la un inginer si sa-l intrebi de proiect , de materiale, de rezistenta s.a.m.d, iar el sa iti raspunda C2O in cobinatie cu Fier-beton si cu aceto….
Doar eu sunt constructor dar un ratat ma obligat sa invat altceva , nici de cum materia de care aveam nevoie.
Cine e ratat? Eu sau el? Din liceul meu, din 112 candidati doar 10 au luat examenul, oare de ce? Gandeste-te umpic…
E pur si simplu trist. Tocmai am terminat anul doi de politehnica, la constructii civile, iar in semestrul doi am avut un profesor cum nu am intalnit in cei 14 ani de scoala prin care am trecut. omul acesta m-a fortat sa gandesc, m-a impins, m-a facut sa realizez cum trebuie sa inveti, ce trebuie sa inveti si ca nu conteaza deloc numarul problemelor rezolvate, intelegerea principiului e cheia, trebuie sa intelegi cum se deformeaza o structura, odata ce ai inteles poti sa rezolvi static orice fel de structura, chiar daca arata ca un „frumos copac” sau sunt pur si simplu bare cu nemiluita.
Eu sunt de parere ca profesorul este cel care te face sa iubesti, sau sa urasti scoala, el trebuie sa te invete in primul rand cum sa inveti, daca omul asta, caruia ii port o stima deosebita s-ar fi regasit in unul dintre profesori mei, cel putin de la liceu, altfel ar fi stat treaba. Iar ca sa reproduc unele cuvinte ale lui, as spune cam asa: nu conteaza numarul exercitiilor facute, important e sa intelegeti principiul de rezolvare a acestor structuri, ati trecut prin 14 ani de scoala si nu ati invatat decat sa pozati tipuri de exerciti, fara sa intelegeti nimic, ati invatat „sa faceti poze”” (prof. statica) si asta e adevarul, elevii vad un exercitiu la fel ca cel rezolvat cu profesorul stiu sa il faca, le schimbi un mic element din el si deja i-ai incuiat. In scoala noastra nu esti invatat sa gandesti, esti invatat sa repeti la nesfarsit unele lucruri scrise de altii, nu esti pus sa iti afirmi parerea.
Tot mai slabe vor fi generatiile care vor urma, eu sunt absolut convins de asta.
@Cristi : Prost esti tu… Este usor sa arunci cu noroi, dar nici macar nu sti cum a fost examenul.
@Vlad : Elevi au fost luati prin surprindere de materia optionala…
1. Voi generatile anterioare, va mandriti cu medii mari, si eu m-as mandri cu o medie mare, daca nota 9 de la Romana oral ar fi fost luata in calcul, daca si nota 9 de la Sport ar fi fost luata in calcul, lafel si cu limba straina…
O prietena foarte buna de a mea a luat urmatoarele note.
Romana : 8
Matematica : 9
Biologie : 3 (P.S profilul ei era unul mecanic)
Engleza : B2
Romana Oral : Experimentat
Informatica : Experimentat
Ce vine are aceasta fata?
Auzi la asta, „ce imi trebuie mie fizica daca eu vreau sa fiu inginer in constructii”. Nu coaie, nu iti trebuie fizica, trebuie istorie si geografie ca sa ajungi inginer.
@cristi : Ma scuzati am uitat un „i”, imi cer scuze … mars ma.
7 si nici nu aveam nevoie de mai mult.si de sigur 2 la Chimie…
Waaaa… neK, cum plm la ce iti trebuie fizica si chimie la ingineria constructilor? Tu realizezi ce zici? Si te mai plangi ca nu esti sustinut de profesori…
Aveam tendinta de a da un pic vina pe sistemul in care au fost crescuti acesti copii. M-ai facut sa ma razgandesc.
Ce inseamna 60% promovare la BAC, intrebai tu Zoso? Rezultatul culturii bazate pe idei de genul „vreau sa stau degeaba si sa imi vina banii”. Rezultatul unor ani in care am vazut cum niste incompententi freaca duda si se umplu de bani veniti pe surse. Ah, cat de buna mi se pare criza in conditiile astea.
Vaii… am scris gresit iar … ba nu din nou, ma scuzi dinnou, ba nu, ba nu… di nou, nu-i asa māiestrelule?
Atestat la INFO , ma intreb ce hartie iegienica au folosit pentru diplome?
@ vlad : Eu am avut M2 si a fost materie obigatorie…
Pai ce vina are fata ca optiunile ei erau fizica, chimie, bilogie?
@ cristi : Desigur, colega mea nu avea nevoie mai mare de nota 3 la biologie, ea dorind sa intre la litere.
Au timp sa se maturizeze – ar zice unii…Abea dupa anul 3 de facultate (care mai apuca s-o faca) incepe sa apara constiinata ca trebuie sa inveti. Pana atunci majotitatea sunt inconstienti si prefera sa o fulaiasca pe banii parintilor cat de mult pot.
Fiecare se trezeste mai devreme sau mai tarziu lovit de nevoie si pune mana pe sapa, pe carte, pe tastatura, pe orice…Specimene care vor prefera sa caute doar modalitati de facut bani peste noapte or sa mai existe dar le va fi din ce in ce mai greu si se vor manca intre ei. Cei ce continua sa viseze la cai verzi pe pereti vor ajunge slugile celor mai destepti. Personal, observ un fenomen care se intampla pe scara larga la noi: tot mai multi se imbogatesc vazand cu gandul si saracesc vazand cu ochii…PUNETI BA MANA PE CARTE CA FARA MUNCA NU FACETI NIMIC IN VIATA!!!
PS: neK are dreptate in priveste MEC…Chiar ii compatimesc pe saracii copii care au fost in situatii similare. Comentariul meu se refera strict la cei carora le place s-o labareasca si sa viseze doar la bani facuti usor.
Cristi : Degeaba… ba nu, de geaba, incerci mātālutā sa faci pe desteptul…
Daca-mi calculez calculez notele dupa vechiul sistem , media ar fi fost peste 8, oare tu cat ai luat?
Nu sport, ma multumeam cu Socio, Istorie, Geografie, Filozofie… orice altceva , ba nu, alt ceva…
65-70% din cei promovati au fost la profil uman, restul fiind de la profil real.
Cred ca asta a fost ca o palma data peste fata elevilor. „Cineva” a vrut sa ne arate adevarata valoare a invatamantului romanesc. E trist!
@vlad : Materia a fost indeajuns de dificila, cel putin pentru mine, profilul meu avea M2, umpic cam greu fata de orele de curs, multa materie putine ore… 2 ore pe saptamana.
M2 fiind a doua ca grad de dificultate, nu prea vad cum poti invata in 2 ore pe saptamana o asa materie.
Iar la Romana, micile greseli gen „, . i”, nu sunt chiar atat de importante cum doreste Mr. Cristi sa ne dovedeasca… atat timp cat poti sa argumentezi , cat intelegi ce ti-se cere … este totul ok, aici este nevoie doar de putin citit.
Iar Chimie, Fizica, Biologie nu am invatat in viata mea, pentru ca nu am crezut ca o sa am nevoie de aceste materii…
Daca ma punea sa-i calculez materiale… fundatii s.a.m.d era alta problema, iar atunci eram „bun de plata”.
P.S : Va rog sa comparati materii;e din anii trecuti cu ce sa dat acum.
P.S.S : Imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie, stiu la repezeala… asta ca domn’ Cristi sa nu-si mai ia aere de cult.
@ Cristi : 10 au luat in majoritate doar cei cu dioptria de +5, si plin de cosuri pe fata.
Cand o sa apara notele finale sa facem o comparatie, cati de 10 au fost dati anul acesta si cati anii trecuti…
Degeaba incerci tu sa ne faci inculti, agramati s.a.m.d , pur si simplu prin felul tau de a interpreta lucrurile si fara a gandi si din alt punct de vedere, te face mai slab si mai prost dotat cu materie cenusie decat, generatia de prosti 89-90-91-92.
@Cristi : Tu ce ai fi ales daca aveai 3 optiuni si toate 3 proaste?
Acele MARI greseli sunt facute si de profesori univ. de Limba si Literatura Romana…
Inca o mica povestioara :
O colega de generatie din generala, care a intrat intr-un liceu de prestigiu cu media 9.98 , a reusit sa ia bacul cu 8.90.
Acum ai sa zici, sa lasat pe branci… ei nu prea cred.
PS : procentul de 40% este unul fals, adevarata valoare este undeva la 55-60%.
PSS : Daca BACul a fost picat in proportii asa de mari, inseamna ca undeva este o greseala MARE, defapt aceasta greseala mare se imparte in multe dar mici… cum ar fi:
sistemul de invatamant foarte prost,
elevii nu sunt atrasi catre scoli, ba chiar respinsi, prin modul de a vorbi cu ei , de a le explica…
materia prea multa pentru timpul acordat
dificultatea destul de marita a examenelor din aceasi cauza, mentionata mai sus
profesori care nu-si fac meseria la standarde ridicate
Degeaba-mi ceri mie, sau oricui din aceste generatii cobai, sa aiba succese si performante, nu suntem sustinuti. Ba chiar suntem huliti, trasi in jos.
Adevărul e că tinerii nu învaţă deloc, dar se vaită din gură de şarpe că le strică nu ştiu cine viitorul. Vă meritaţi soarta bă!
Mutu e deja expirat in lista de modele din ziua de azi.Acum e la moda „blonda lu bote” si Liviu Varciu…
Terminati ma cu prostiile! Uitati-va ce sexy e bruneta aia din poza
stefan crainic zicea
Macar nu mai minti, nu te fa de ras, in Italia, ca alora le-am vazut manualele, se fac ecuatii diferentiale la nivel chiar decent (la noi sunt facultative, cu steluta in manualul de a 12-a). In Germania la fel.
Inteleg ca te-au mintit capsunarii cu copii oligofreni dusi la scolile speciale, dar chiar se face matematica afara mai serios decat la noi, depinde la ce soi de scoala esti.
Am pus vreo 2 virgule aiurea si una lipseste. Scuze.
@ nek:
faci constructiile si zici ca la ce iti trebuie fizica? scuza-ma dar viitorul suna bine cu d-astia ca tine. AMIN!
@neK: cum sa fii inginer constructor fara sa stii fizica? Si greselile alea „micute” de gramatica nu le face niciun profesor care stie carte si n-ar trebui sa le faci nici tu. Oricum am observat ca in subtitrari la tv scriu verbul „a fi” la imperativ cu un singur i. Trist.
@nek: eu am dat bacul anul asta si am luat doi de 10.Nu am nici dioptrie +5, nici cosuri pe fata si nici nu am dat spaga.Am fost la o clasa de filologie bilingv-engleza si am facut 3 limbi straine, dar nu am putut da bac scris la niciuna.Am dat la geografie, o materie la care aveam o ora pe saptamana si tot am luat 10, deci scuza cu „ne-au schimbat programa de bac” nu tine.Cat despre colega ta, care isi dorea sa dea la Litere, mai grav decat faptul ca a luat 3 la bio mi se pare faptul ca a luat 8 la romana.
nek, fizica te invata sa gandesti, sa nu mai fii atat de dobitoc ca in prezent. specialisti ca tine sa tot avem. ma mir cum inca nu ti-ai dat seama cat de inapoiat mintal esti si inca persisti in prostie.
Corect mister Vali Petcu.
Ca sa invete le trebuie o motivatie. Si cum pot sa ma duc in fata elevilor mei sa le spun sa invete, sa isi descopere aptitudinile. Pentru ce?
Sa ajunga la fel ca mine cu o supersituatie financiara ca bugetar. Nu se tine cont de cat am invatat ca sa ajung acolo. In 2006 erau trei locuri de titular pe istorie-geografie in Db si 125 de inscrisi. Acum ajung sa castig vsub 100 euro pe luna dupa ce au luat decontul si cei 25 %. Am zeci de amici care nu au tras deloc de carte si o duc mult mai bine. As da timpul inapoi si nici ca as mai cauta vreun job in invatamant.
1 si rasp sincer….ai citit complet primul post?
2 f buna piesa din poza aia,trebuie sa recunosti k nu te deranjeaza sa o vezi aja imbracata pe strada
3 f buna treaba faci…..vreau sa iti urmez exemplu cu blogul meu
@disneyland : Prietene, la ce-mi trebuiesc urmatoarele :
Principiile opticii geometrice
Reflexia şi refracţia
Dioptrul sferic. Dioptrul plan
Oglinzi sferice. Oglinzi plane
Lentile subţiri. Sisteme de lentile
Ochiul. Vederea cromatică. Fotometrie
Instrumente optice
Dispersia luminii
Interferenţa luminii. Dispozitivul Young.
*Alte dispozitive interferenţiale
Difracţia luminii. Reţeaua de difracţie
*Polarizarea luminii
Bazele experimentale ale teoriei relativităţii restrânse
Postulatele teoriei relativităţii restrânse
Cinematică şi dinamică relativistă
Efectul fotoelectric extern
*Efectul Compton
Dualismul undă-corpuscul
Spectre atomice
Experimentul Franck-Hertz
Modelul Bohr
Radiaţiile X
*Atomul cu mai mulţi electroni
* Efectul LASER
Energia de legătură a nucleului. Stabilitatea nucleului
Radioactivitatea. Legile dezintegrărilor radioactive
Interacţiunea radiaţiei cu substanţa. Detecţia radiaţiilor nucleare. Dozimetrie
Fisiunea nucleară. Reactorul nuclear
Fuziunea nucleară
*Acceleratoare de particule
*Particule elementare
I-a explica-mi ca sa nu mor prost… la ce ma ajuta toate cacaturile enumerate mai sus ?
7 din 10 liceeni care comenteaza pe aici sunt, evident, analfabeti. Se vede asta in felul cum formuleaza ce vor sa spuna, si in greselile jalnice de gramatica.
Bravo ma, pe seara in ce cluburi iesiti pe banii lui mami?
Felicitari Zoso pentru postare! Daca s-ar fi exlus complet manariile, procentul era pe la 40% la nivel national. Look around you…ii vedem, ne dam seama ce pot.
Jalnic, oricum.
@adrian
tu confunzi ecuatiile.aia cu x+3=5 nu se numeste diferentiala.
Nu exista asa ceva in Italia pentru ca am un fost coleg care a plecat acolo.Nu se fac nici macar integrale.
Si asta nu stiu de la capsunarii cu copii oligofreni,ci de la profesorii nostrii de la liceu.
@ dorian.
cei care ne-am luat BAC-ul mai demult suntem mai nou idioti dar macar avem bac. asa zice stimabilul nek pe blogul meu. iti dai seama cat de tantalai sunt pustii in ziua de azi?
toate ca toate insa are bruneta un „fat ass” …. buunnaaaa
@AleKu: acri rau strugurii.
am si eu cateva de spus…
1. pentru toti astia care vorbesc de scoala din vest, despre cat de slaba e ea, va rog frumos sa taceti drecu’ din gura! va dati cu parerea fara sa aveti experiente cu ea. asa am auzit si eu multe… insa eu am terminat liceul aici (olanda) si pot sa-ti zic ca mitul cu nivelul scolilor de la „ei” e vrajeala pentru parintii care se amagesc cu niste rezultate mediocre! scoala din romania (am terminat 8 clase la noi pana sa ma mut) era cam la fel, dar un pic mai handicapata. aici nu te pune nici dracu sa inveti poezii pe de rost ca nu-ti folosesc la nimic. de-asta e mai buna scoala la noi? sau ca iti da teme de’ nu ai cand sa le faci daca vrei sa le faci pe toate? uitati scopul scolii… si fiind ultima tara din europa pe multe planuri, v-as ruga sa nu va bateti cu pumnul in piept ca ce bun e invatamantul la romani. olimpicii ar fi olimpici si fara rahatul ala de scoala!
2. problema asta cu diplomele si cu invatatul e una mai complicata decat programa scolara sau presiunea parintilor. tine un pic si de societate, care din pacate nu stie ce e ala respect. cand un muncitor (tamplar, instalator, zidar) va primi la fel de mult respect si privilegii sociale (pensie, asigurare etc. …) ca un inginer/doctor/avocat, atunci vom mai discuta. pana atunci normal ca va persista mentalitatea ca iti trebuie 3 facultati ca sa cureti wc-uri!
3. cine-i fatuca aia?
adriana, cu cei doi de 10 te duci si te lauzi la cei doi de parinti .
Din tot postu asta… Am tinut minte doar fata. FAPFAPFAP
@aoleks: păcat doar că instalatorii și zidarii ăia nu prea își fac treaba cum trebuie. Poftim, citește aici despre renovările lu’ pește.
articolu abordeaza slaba pregatire a tinerilor, iar comentatorul cu numarul 10 zice „foarte adevarat. si bruneta e a naibii de buna”.
nu m-as mira sa fie om cu bacalaureat si chiar absolvent de facultate.
Stefan a scris:
@stefan: ce parte din „am vazut manualele” si „cunosc un profesor de matematica in germania” nu intelegi? Profesorii nostri… in afara de 2, 3, sunt de calibrul broastei.
Analiza matematica se face cam in toate tarile. Nu se face in Rusia, de exemplu, la nivelul liceului. Cam atat.
Mie imi convine extraordinar. Sunt plina de bucuria aia rautacioasa, de care ar trebui sa-mi fie rusine, dar nu mi-e.
Cand ai absolventi de liceu care habar nu au de diferenta intre „declinare” si „conjugare”, care n-au deschis o carte din scoala generala, care sunt convinsi ca a masakra limba romana in feluri inimaginabile, k pe mess, si a avea un vokbular de 150 de kuvinte (nu-ti imaginezi, Zoso, ce infect de greu mi-a fost sa scriu mizeria asta), care au impresia ca stiu limbi straine pentru ca sunt capabili sa zica „Buna dimineata” in limba respectiva etc…, asa le trebuie.
Exact asa.
Si ma refer la aceia care au/ar avea modele de urmat in familie, ma refer la casele unde exista carti si unde ele sunt chiar citite, dar odrasla prefera sa violeze buha pe diverse retele de socializare si sa-i dea cu tifla amaratului de profesor care se straduie sa-i mai deschida mintiuca.
Foarte bine.
Am dat bacul in ’96, prima generatie cu mai mult de doua probe (romana si matematica). Am avut cinci materii si sapte probe. Si am invatat. Si chiar – oroareeeeeee!!! – am cetit si bibliografia. La noi n-au existat comentarii stupide si pretentioase de tocit.
(Se vede c-am terminat un liceu cu profil uman, nu?)
Si-am ramas cu dragoste de carti si cu pofta de citit si cu un set de valori care refuza pitipongeala, skrisul cu k si neuronii atrofiati.
Jos palaria pentru tinerii absolventi care vor altceva.
Poate ca asta se si vrea, de fapt. Cine are nevoie de un electorat educat, capabil sa gandeasca singur si sa voteze si pe alte criterii decat ce ii inoculeaza TV-ul, popa, etc.?
@Aura: ideea asta nu e noua. dar e falimentara. pentru ca idiotii pot fi condusi, dar nu produc destui bani pentru a putea trai toti
@zoso: Pt. hot, e preferabil sa fure 3 lei de la unul care castiga 7, decat sa fure 1 leu de la unul care castiga 10. Ca victima e in pragul saraciei, deja nu mai conteaza, Hotul isi maximizeaza doar interesul personal. In plus, politicienii (ca si majoritatea oamenilor de afaceri) gandesc doar pe termen scurt.
Ce ma socheaza pe mine la toata povestea asta este ca nu au functionat traditionalele festinuri puse la cale pentru „inmuierea” supraveghetorilor. Nici macar spaga pusa in ziar!!! UAU!!! Profesorii nu mai iau spaga…. Hm… MARFA!!
Mie mi se pare ca se promoveaza cultura insa doar pentru cei care ii intereseaza.
Din ce am inteles eu anul acesta s-a combatat coruptia mult mai bine, lucru care este foarte bun.
E foarte bine ca s-au separat in sfarsit elevii care invata cat de cat de cei lenesi sau prosti. Pana acuma toti prostii luau BACUL si mergeau la o porcarie de facultate si aveau diploma ca au terminat facultatea. Mai bine ca invatamantul superior sa fie doar pentru cei competenti.
@Ciprian Mocanu: mereu s-a promovat cultura. cultura se promoveaza singura. pe vremuuri nu erau atat de multe distractii.
40 la sută ai picat şi care-i baiul? În Germania rata de promovare a bacului e la 40%. Din toţi ăştia doar 20% intră la studii superioare. Şi în universitate majoritatea renunţă sau nu fac faţă astfel numai 10% din studenţi obţin diplomă de absolvire/bachelor.
Şi România e ţară de proşti că a scăzut o ţâră procentul? Era şi timpul…
@maria, maria, maria (163): de unde le scoti? da-ne si noua un link sa putem verifica cifrele, ca tare am impresia ca ai postat „statistici” de cismigiu!
Oameni buni…nu va mai mirati de rezultatele de anul acesta ca nici cele din anii anteriori nu au reflectat adevaratul nivel de cultura al elevilor.
Din pacate traim intr-o tara in care de 60 de ani cultura nu mai reprezinta o necesitate, intr-o tara in care 40 de ani au fost promovati scriitori ce ridicau in slavi comunismulm si dictatura in timp ce marii oameni erauaruncati in inchisori , batuti sau ucisi ,urmati de alti 20 de ani in care emisiunile despre violuri ,crime , pitipoance si manelisti au fost in floare si continua sa fie.
Rezultatele obtinute anul acesta inca ascund durul adevar despre elevii romani …in conditiile de fata atat sociale cat si economice si politice , adevaratele valori ala tarii noastre trebuie cautate oriunde altundeva decat in Romania!
Este adevarat ca exista si la noi oameni care incearca sa faca o schimbare numai ca din pacate exista altii ,care reusesc se se asunda de presa si care pun bete in roate celor care incearca sa faca ceva cu tara asta!!!
@aoleks:
– https://www.welt.de/welt_print/article3458935/Zahl-der-Abiturienten-in-Deutschland-steigt.html – aici scrie ca nr. absolventilor de bac a crescut la 43%.
– https://www.spiegel.de/lebenundlernen/uni/hoeher-schneller-weiter-ueberraschend-viele-abbrecher-im-bachelor-studium-a-535262.html articol in care scrie ca HIS declara ca procentul celor ce intrerup studiile e la 20% (minciuna fiindca daca ceri separat statistici de la universitati, vei constata ca nr. procentual e MULT mai mare).
– – aici scrie ca procentul absolventilor de MINT (matematica, informatica, stiintele naturii si tehnica) e intre 20-40% (in functie de Bundesland).
– https://de.statista.com/statistik/daten/studie/222/umfrage/anteil-auslaendischer-studenten-an-hochschulen/ – 12% din studenti sunt straini.
N-au fabrică de diplome. Incredibil, nu?
PS: cireașa de pe tort: https://www.welt.de/english-news/article2717557/Protesting-Berlin-school-kids-wreak-havoc.html
de aia-i ca pixu agricultura in tara asta, ca o fac toti aia fara bac
mai pune si parintii emigrati prin italia, spania si cine mai stie pe unde… care le trimit bani, sa aiba copiii, daca tot nu sunt impreuna, macar sa o duca bine… nu? Si copiii stiu ei ce sa faca, iphone in ora, laptop si alte treburi si socoteli de care eu probabil nu stiu.
uita-te la cateva din „limbajele” dezvoltate pe hi5, trebuie sa fii de-al lor ca sa pricepi ce scriu. Am intalnit copile care mi-au zis: apoi nu mai stiu sa folosesc cratima si de-astea, ca pe mess nu pun.
Trist, dar adevarat.
Cum sa se prinda ceva de bietul scolar, cand merge la scoala cu telefonul mobil, si, in timp ce profesorul explica, el butoneaza de zor, cand noaptea, dupa ce adorm parintii, el inroseste telefonul, la propriu.
Poate ca se va inventa o palnie de turnat cunostinte in scafarliile sarmanilor invatacei…
Pe vremea cand am dat eu bac-ul (97) se intampla ca un numar de doi-trei sa pice la bac pe liceu si probabil ca asa era situatia in toata tara.
Oricat mi-ar placea sa cred ca eram noi mult mai dejtepti, nu creca-i asa. In mare masura eram la fel de tulumbe ca si astia din ziua de azi, doar ca la noi copiatul si trecutul la norma functionau.
atat.