Şucu bate criza!

porcusori  

Am dat click pe o ştire care avea ca titlu ceva cu Şucu, în speranţa că dna Camelia s-a decis până la urma să pozeze în FHM sau Playboy, să le arate mimozelor tinere care e treaba. Dar nu. Ştirea era cu Dan Şucu, fostul soţ al doamnei, care bălmăjeşte nişte prostii. Să îl ascultăm:

"În momentul de faţă, vrem sau nu să recunoaştem, principala problemă este blocajul creditării la nivelul persoanelor fizice, blocaj pe care eu îl văd în cea mai mare parte artificial (face referire la dobânzile mari – n.red.). Din păcate, în domeniul bancar deciziile strategice nu se mai iau în Bucureşti. Cred că managementul local al băncilor nu este capabil cu adevărat să-şi expună părerile către decidenţii de la Viena sau Paris, astfel că totul este blocat", a spus Şucu.

Teoretic, are dreptate. Dobânda mare e nasoală şi nu face bine la salariu. Problema lui însă nu e asta. Problema e că băncile nu mai dau credite nimănui. Dacă nu dau credite, adio oameni care să cumpere de la el mobilă scumpă. Adio bani.

Băieţii ăştia deştepţi făceau un pogon de bani de pe urma fraierilor care cheltuiau bani pe care nu îi aveau pe produse pe care nu şi le puteau permite. Acum, când a dat foamea în popor, banii se mai păstrează şi la ciorap. De aia plânge Elan Schwartenberg pe la tv că îi fug clienţii din mallul de la Constanţa, nu de mila fraierului care nu mai are 25% din salariu să îl spargă aiurea, ci de mila lui, că nu mai are bani să agaţe puştoaice la mare.

Aşadar, d-le Şucu, vă recomand să faceţi ce face dl. Elan. Ieşiţi la TV. Cumpăraţi un loc de invitat permanent pe unde se poate şi plângeţi pe seama poporului.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. Faceau bani de pe urma fraierilor care cheltuiau bani care nu ii avea pe produse care pe langa ca nu si le puteau permite, in cea mai mare parte nici nu aveau nevoie de ele. Si treaba se intampla in continuare, doar ca la un nivel mai mic. Lumea inca isi cumpara lucruri inutile pe care nu si le poate permite

    00
  2. Chiar am vizitat zilele trecute un Mobexpert (Timisoara) si eu chiar nu-mi dau seama care e targetul acestei companii?! Corporatistul cu salar mare? Patronul roman de IMM?

    Care e logica sa ceri 700 lei pe o masuta de cafea care e 130lei la Ikea?
    Sau 300 lei pe o masuta de telefon. Jizaaaassss!

    00
  3. Produsele IKEA din Romania sunt mai scumpe decat cele din Austria, de fapt din Europa, deci nu-i nicio problema. Inseamna ca avem bani.

    00
  4. Linkul la care se vine din google reader are encodingul aiurea. Linkul adevarat e ok.

    00
  5. Multi isi restrang activitatea in functie de piata , lasa mult la pret , … si sunt unii care sunt mai buni ca el caliate/pret . Poate el nu a auzit ca e criza :)) si trebuie sa se restranga un pic si va suficient sa treaca criza cu profit .

    00
  6. intre Elan Schwartzenberg si Gigi Becali este o singura diferenta:unul are ceva mai multa piele intr-o zona sensibila. altfel sunt la fel ,au facut bani gramada pe crestere si au ratat exit-ul. deci poseda acum o gramada. de lucruri,terenuri. nevandabile

    00
  7. niciodata nu mi a placut mobexpert :)) prefer ikea ;))

    00
  8. poate ajung preturile la un nivel normal cu ocazia asta.

    00
  9. @zoso -fara nici o suparare, comentarii gen ‘nu-mi place mobexpert, prefer IKEA’ spun mai multe despre cei care-ti citesc blogul decat 10 studii de piata… Ok, inteleg ca nu-ti permiti mobexpert, dar calitativ diferentele sunt cer – pamant, e ca si cum as spune ‘prefer Dacia, nu Mercedes’ – o fi raportul calitate / pret mai bun la Dacie, dar cateodata conteaza doar calitatea…

    00
  10. Jordan, iti dai seama ca cititorii lu’ Badea & Ciutacu nu cumpara nici macar Ikea? Ei mostenesc mobila si pestele albastru de sticla de la parinti.

    00
  11. @Jordan: poate ca mobexpert sunt mai calitative decat ikea, insa ikea este numarul 1. In lume. Nu poti spune asa ceva despre Dacia.

    00
  12. complet adevarat..snobismul romanilor a reprezentat de-a lungul multor ani sursa de imbogatire a multora. La noi daca ai 200.000 euro iti iei super masina, chiar daca stai cu chirie… asa e construit romanul superficial si fara niciun simt al realitatii.

    00
  13. @Kramer – nu faceam comparatie, spuneam doar ca profilul cititorului tip nu e „tanar, pana in 35 de ani, absolvent facultate/master/doctorat, venit 2000 EUR/ luna”, cum se crede..atata tot
    @cristi – da, e numarul unu in lume dpdv al volumului, nu calitatii, si argumentul asta e putin periculos. Nu voi crede niciodata ca Adrian Copilul Minune e mai bun decat Vita de Vie, ca sa dau un exemplu, doar pentru ca vinde mai multe albume :)

    00
  14. @Jordan: e amuzant exemplul cu copilu’ minune, dar in cazul mobilierului
    ikea nu e fata de mobexpert ce e dacia fata de mercedes si nici copilu’ minune fata de adi despot.

    Mi se pare doar ca ai exagerat putin mai mult…

    00
  15. sunt facute din copaci romanesti, care copaci romanesti se mai gasesc acum doar in rezervatiile si parcurile natonale… deci vorbim de mobila pe cale de disparitie :D

    de aia sunt asa scumpe

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube