Jurnal de criză #17

Şansele bugetarilor să îşi găsească un loc de muncă în acest moment sunt foarte mici, susţin experţii în resurse umane. Motivele sunt mai multe, printre ele numărându-se atât diferenţele mari dintre cele două medii de muncă stat-privat sau lipsa unei calificări în cazul angajaţilor din administraţie, cât şi faptul că patronii vor prefera, aproape întotdeauna, să angajeze pe cineva care vine tot din mediul privat.

"Aşa este. Ei nu au noţiunea responsabilităţii, pentru că aceasta se disipă în instituţie. Au percepţii diferite la aproape toate capitolele: de la ce înseamnă curăţenia la locul de muncă la noţiunea de punctualitate", ne-a declarat Butunoiu.

Din Gândul. Butunoiu ăsta nu prea ştie ce vorbeşte, la stat sunt cei mai competenţi oameni. De aia merge totul ca pe roate. Cineva spunea pe forumul CG că îşi vor da demisia 3 oameni din nu ştiu ce birou bugetar şi că ăia sunt cei mai competenti oameni de acolo şi că se va resimţi din plin în activitate. Amuzant, totuşi, să crezi că aparatul bugetar va merge mai prost decât o face acum pentru că îţi dai demisia.

"Daca pana la inceputul lui 2009 companiile de consultanta de brand erau nevoite sa angajeze forta de munca fara o pregatire adecvata acestui domeniu si in consecinta sa adapteze structura organizationala si procesele de lucru in functie de competentele lor, situatia actuala permite o recrutare bazata pe nevoile companiei si nu viceversa", a mai spus Beatrice Danis.

BrandTailors dă afara 40% din echipă, pentru a angaja oameni competenţi. Pentru că, v-ati prins, foamea de pe piaţa de muncă de acu 2 ani i-a forţat să angajeze ce găseau. Acum au şansa sa angajeze oameni mai buni pe salarii decente, nu umflate cu 300%, că n-ai pe cine angaja in loc. Frumos.

Poate pildele de mai sus dau de gândit unor oameni. Poate nu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. Ce se intampla la Brand Taylors acum a inceput de ceva vreme si-n alte agentii. Pustii de club, PRistele absolvente de Istoria Artei si altele au fost treptat inlocuiti de oameni care aveau notiunile si experienta necesara pentru a ocupa un post clar definit.

    00
  2. Se prea poate sa fi plecat din alte motive, dar asta nu face fenomenul mai putin real

    00
  3. E o prostie aia cu curatenia la locul de munca si punctualitatea. Trepadusii de la stat sunt punctuali pentru ca au condica de semnat (e drept, poate variaza de la institutie la institutie, dar in 90% din cazuri asa e), iar curatenia la locul de munca tine exclusiv de bunul simt al individului – am vazut birouri de bugetari mai curate decat birouri de privati.
    Problema majoritatii bugetarilor este ca sunt drone – le dai ceva de facut si fac. Ii pui sa decida un lucru cat de mic, paseaza pisica de la unul la altu („nu stiu, sa vorbesc cu sefa”).

    00
  4. fix condica ii face punctuali :))
    aia se semneaza toata la sfarsit de luna!

    00
  5. NOU
    #5

    Cineva spunea ca vor fi dati afara cei competenti ( cei fara pile) ,deci va fi mai rau.
    Bineinteles ca nu sunt de acord,sunt convins ca masurile luate sunt benefice si salut initiativele etc etc

    00
  6. bullshit all the way.
    de la brand tailors a plecat echipa pe salarii duble, in alte agentii de creatie, si nu din cauza crizei, ci din alte cauze.

    00
  7. Eu ma descurc excelent pe criza asta. Domeniul a devenit mult mai profesionalizat si din cate realizez nici nu mai exista acea gramada de cereri de oferte offtopic. Lucrurile s-au asezat poate si ca lucrez singur, iar cei ca mine au devenit preferatii clientilor care nu isi mai pot permite indecenta unei echipe cu secretara, accounting manager, inginer de sistem, art director, creative director, manager, actionariat etc… Situatia de acum aseaza lucrurile in matca lor fireasca.

    00
  8. …cei de la Brandtailors aveau o echipa supradimensionata. Nu numai ca la o prima evaluare umpleai un vagon de tren cu tot personalul, dar am multe dubii ca Universitatea nationala de Arte produce chiar atat de multi absolventi pe Design….

    00
  9. Nu inteleg de ce cand vine vorba despre bugetari va ganditi doar la oamenii care stau dupa un birou la primarie sau minister? Cea mai mare parte a bugetarilor sunt profesorii, politistii, personalul medical, militari, personal din judecatorii etc.
    Voi vedeti doar o mica categorie de bugetari, aveti boala pe ei si dati toti din cap ca sunt ineficienti si nu pot/stiu nimic.

    00
  10. NOU
    #10

    @miska
    Quote : ‘Cea mai mare parte a bugetarilor sunt profesorii, politistii, personalul medical, militari, personal din judecatorii etc”
    So what ?! Cei enumerati mai sus fac parte din ALTA tagma ?!
    Doh…personal medical ??Am fost cu tata intr-un spital care PUTEA..iar femeile de servici (!!) umblau dupa shpaga ca drogatiii dupa heroina ,dac le dadeai 10 RON erau in stare sa lustruiasca podeaua cu limba ,daca nu ,era raiul carcalacilor.
    Judecatorii ?!~GIVE me a BREAK…
    Militarii ? 90 % merg la serviciu cu gandul la pauza de pranz de la popota, la bonurile de masa ETC..cei mai multi lucreaza 2 (DOUA ! ) zile pe saptamana ,restul sunt in libere si recuperari ,fac taxi sau alte joburi paralele.
    Oh ,INTREG sistemul este putred si corupt ,nu va invinuiesc ,foamea de bani e de vina ,dar nu pozati in victime.

    00
  11. Punctualitatea nu face ca business-ul sa fie mai eficient, face doar sa vii la birou la o anumita ora. Poti sa-ti aduci toti angajatii la 8 dim la birou si sa plece la 8 seara ca tot produse falimentare vei dezvolta.

    00
  12. @miska

    „Doar jumatate din salariatii bugetari sunt profesori, medici, politisti, militari sau magistrati, respectiv 680.000 de oameni, adica cei care livreaza efectiv un serviciu in Romania, restul angajatilor de la stat sustinandu-i pe acestia prin servicii de suport.”

    De aici: https://www.zf.ro/eveniment/secretul-bugetarilor-a-fost-dezvaluit-unul-din-trei-e-sofer-casier-sau-secretara-4948760/

    00
  13. Traducere stire cu Brandtailors: oamenii le pleaca in masa din cauza conditiilor sub orice critica de munka iar ei asa gestioneaza criza… printr-un comunicat de presa ca se restructureaza… Strategia lor inainte era: luam multi juniori k sa-i platim putin, ne folosim de ei la maxim si kand nu mai rezista ii inlocuim. traiasca profitul si enoiu!

    00
  14. Subscriu la ce zice Virgil. Dacă prin punctualitate nu se referă punctualitatea livrării ci punctualitatea prezenței la sediul firmei, te poți căca pe ea.

    00
  15. Vreau sa vad si eu un fost bugetar care se duce sa lucreze la privat pe un salariu mai mic si pt. mai multe ore de lucru!

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.