Facultăţile au vreo vină?

Presedintele Federatiei Romane a Jurnalistilor (FRJ) MediaSind, Cristi Godinac, a declarat pentru Financiarul ca numarul jurnalistilor ramasi fara slujba in 2009 a ajuns la 1.200-1.300, iar din ianuarie 2010 ar putea urma alte disponibilizari. "Probabil numarul publicatiilor inchise pe plan local in 2010 va ajunge la 40, dublu fata de 2009, iar in presa centrala sunt mai multe titluri care ar putea disparea in 2010", a punctat Cristi Godinac, citat de Agerpres.

Ţin minte, noi eram 200 de studenţi în an la facultatea de ziaristică. Alte universităţi aveau şi ele facultăţi de profil. Probabil adunaţi erau 400 absolvenţi pe an. La fel şi la Drept. Întrebarea mea, legitimă cred eu, este cea din titlu. Au loc toţi în piaţa muncii? Ce naiba facem cu atâţia ziarişti? Ce naiba facem cu atâţia avocaţi? Oare facultăţile ar trebui să îşi reducă locurile sau măcar să îşi avertizeze studenţii că nu vor avea loc toţi în domeniul asta?

Îmi aduc aminte de o chestie vizavi de inconştienţa părinţilor şi studenţilor. Stăteam la coadă la curent, iar în spatele meu o cucoană se plângea celeilalte cum fiica sa, studentă în anul 1 la ASE, nu găsea unde să facă practică. Săraca de ea, ce o să se facă. După ce n-am mai suportat smiorcăielile ei, am întrebat-o ce speranţe de angajare pe viitor are, dacă nu găseşte să muncească gratis. A băgat-o pe aici cu “o găsi ea ceva”. Întrebaţi un absolvent de Drept ce greu să ajungi să te accepte un avocat pe lângă el să înveţi meserie.

Şi părinţii au vina lor. Lasa mamă, du-te şi fă Dreptul, că avocaţii câştigă bine. Du-te şi fă Management, că uite, Joiţica de la 3 are o nepoata care câştigă 500€ pe lună şi e office manager. Sau uite, ceva cu bănci, că aia au salarii mari. Nu contează că nu avem bani sau nu ştim că trebuie să dăm spagă ca să te băgăm la bancă, tu fă acolo, ca să avem şi noi cu ce ne lăuda la vecinii de bloc. Nu contează că o să fii secretară, să ai o facultate acolo.

Nu are nimeni nici o pretenţie de la Ministerul Învăţământului, desigur. Studenţi multi, bani mulţi, şpăgi mari. Gaudeamus Igitur!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. @zoso, da ele au cea mai mare vina! de ce? fiindca o universitate trebuie sa scoata „oameni”, nu meseriasi! daca vrei sa fi piaristu’ lu nikita(scuza-ma n-ai nevoie de 3 ani facultate+2 master)pur si simplu faci un curs de 6 luni si gata. Deci, cea mai mare vina o au facultatiile fiindca se chinuie sa scoata meseriasi,(lucru asta trebuie sa-l faca scolile de arte si smecherii)nu universitatiile!
    şpiru hareţ e cel mai bun exemplu de fabrica de meserii:))cine o sa-i angajeze pe aia(cand si cei mai prosti tarani stiu ce spiru e de cacat?)

    00
  2. au facultatile vreo vina ca scot diplome pe banda rulanta? nuuuu.

    pot sa fie si 1000000 in an, nu-i obligatoriu sa termine toti.

    00
  3. Durerea mare, daca tot e vorba de jurnalisti, este si slaba pregatire practica a celor mai multi dintre ei. Nu ma refer doar la modul in care aplica tehnicile jurnalistice, cat, mai ales, la modul in care stiu vorbi si scrie romaneste, la dictia proasta a multora din audio-vizual s.a. Stiu ce spun atunci cand afirm ca profesorii de la Jurnalism sunt, in general vorbind, slabi. Probabil ca stiu teorie (unii), dar la practica cei mai multi dintre ei nu ar trece mai sus de nota 6 pe o scara de notare de la 1 la 10. Asta nu inseamna ca intotdeauna profesorii sunt de vina.
    Cred, pe de alta parte, ca se cunosc destule cazuri in care cineva a fost angajat jurnalist doar pentru ca altcineva a pus un cuvant unde trebuia sau pentru ca, in cazul tipelor, si-a ridicat rochia in cap.

    00
  4. Lasa ma sa iasa multi… ca e buna concurenta. Altfel ar angaja toti fraierii cu diploma.
    Care e cu adevarat dedicat unei meserii n-are cum sa nu reuseasca.

    00
  5. Poate ca e greu de gasit un avocat indrumator. Dar prea multi din cei care se plang umplu netul si usile instantelor cu anunturi de genul „Stagiar caut maestru..tel XXX..” si se asteapta sa ii sune o persoana care nu da doi bani pe existenta lor. Cu atitudinea asta nu vor rezolva niciodata ceva. Sau mai sunt aia care nu dau la INM pt ca se intra „pe pile” si oricum ce rost are sa inveti pe rupte 2 ani…mai bine te pune cineva judecator direct la Inalta Curte.

    00
  6. @zoso, daca faci dreptul nu trebuie sa devii avocat pledant. Sunt o sumedenie de meserii conexe – gandeste-te numai ce paine se mananca din consultanta pentru intocmit contracte, de exemplu. In plus, ce-ar fi rau daca toata lumea ar avea o diploma de facultate? Ar fi rau ca maistrul sa stie inginerie mecanica, fermierul sa fie inginer agronom sau, de ce nu, aia care traiesc din bloguri sa aiba diploma de jurnalist, ca sa spuna mai putine tampenii?

    00
  7. https://youtube.com/watch?v=fXz7CeOcRMM
    aceasta Anda va merge la… horticultura!

    00
  8. ai dreptate, dar studiile sunt permise oricui si avand in vedere ca se incurajeaza sa faci o facultate, tot taranu o face. chestia insa nu are de-a face cu facultatile, ca si daca n-ar fi facultati, tot ar fi prea multi oameni. are de-a face cu demografia. suntem prea multi oameni pe pamantul asta, nu mai incap. asta e inceputul unui razboi civil cum nu s-a mai vazut pana acuma, doar ca poate dura 50 ani pana ia forma!

    00
  9. Mortul se acopera cu pamant, si vii cu harti!
    daca ar mai trai rebreanu, ar scrie Ion remix, blestemul spiru haret, blestemul centurii.

    Si angajatorii sunt de vina!
    Am un prieten cu 7 clase. a vrut sa se angajeze ma MC Donald sa spele pe jos. i-au cerut diploma de bac! Daca ii ceri unuia care spala veceuri, BAC-ul, apare necesitatea ca pana si unu care in viata lui nu este in stare de altceva, sa obtina un astfel de examen.

    00
  10. Cele mai bune centre de Teologie :Sibiu,Cluj si Bucuresti.In aceasta ordine…
    Anul 1997 Sibiu 50 locuri..concurenta..3 pe loc…3 examene de admitere
    Bucuresti 150 locuri aceleasi probe de examinare
    Cluj 50 locuri…4/loc
    Au aparut ulterior facultati de teologie „no name”:Pitesti(1000 absolventi pe an),Targoviste,Constanta..la fel.De ce au aparut?Pentru ca au fost niste popi smecheri sa le infiinteze sa le ia banii naivilor.
    Dupa terminarea facultatii…cat e spaga???15000-20000
    Avea dreptate acad.Mircea Pacurariu(autorul Istoriei Bisericii Ortodoxe Romane)..fost decan la Facultatea de Teologie Sibiu:Noi avem abia 50 si scoatem calitate…dar unde-i angajam pe ceilalti 2000 pe an???Avem atatea parohii?

    00
  11. la Geografie, la Universitate sunt 800 de studenti in anul I. unele voci spun ca sunt chiar mai multi..

    00
  12. Practica nu e o chestie rentabila. Luand lucrurile la bani marunti, fata aia ar fi doar putin mai mult decat un incurca-lume (asta-n cazul in care nu e vreo pitzipoanca si a citit ceva materie la scoala).

    De ce ”incurca-lume”?
    – Nu stie nimic in practica, iar ce se invata la scoala, e stiuta chestia, nu se aplica nici 30%. Nici in teorie nu stie prea multe de fapt, ca abia a trecut de anul I.
    – Carui angajat o dai in grija ca ”invatacel”? Toti au de lucru, numarul de salariati s-a redus, se practica principiul ”doi muncesc cat patru”, ca nah – reducem costurile, samd. Care are timp sa stea sa-i explice ce si cum?
    -Practica e pe-o perioada de maximum o luna, timp in care abia invata cateva chestii de baza. Cand ar putea in sfarsit sa fie de folos cumva, tre’ sa plece.

    Stiu, practica jurnalistica arata oarecum altfel, ca am absolvit aceeasi facultate ca tine, in aceeasi promotie btw :) Dar gandeste-te ca erau alte vremuri, sunt acusi 10 ani de-atunci si ca dupa primul an stiam destule, inclusiv practic vorbind.

    00
  13. de vina sunt parintii acestor sute de mii de studenti , de la stat (cu taxa sau fara) sau privat, pentru ca accepta sa-si cheltuie banii. Ei saracii o fac in ideea unui viitor mai bun pentru copii lor , si aici nu e vorba de cei care-si permit ci de cei care fac eforturi sa-si tina copii la facultate. Piata muncii este saturata in acest moment de absolventi de studii superioare , iar cei care nu-si gasesc de munca inmultesc randurile somerilor , pentru ca li se pare nedemn sa incerce si altceva .

    00
  14. Eu cred ca de vina este numai studentul care isi alege facultatea , el trebuie sa se pregateasca cu temeinicie inca din timpul liceului , si sa-si doreasca profesia pe care vrea s-o imbratiseze … eu nu cred ca daca esti foarte bine pregatit si il lasi pe patron cu gura cascata , el nu te va angaja… daca demonstrezi ca esti bun in oricare domeniu ales de tine , atunci vei reusi , cu ceva efort … dar tot vei reusi intr-un final …. sa fii consecvent cu tine insuti/insati si sa lupti pana reusesti … Ce angajatori nu si-ar dori un student bun … chiar daca unii intra pe pile … cineva mai trebuie sa si munceasca …

    00
  15. Mo, la ora actuala, biserica nu mai are nici o legatura cu spiritualitatea si credinta. E doar un sistem de facut bani si de maniplat prostimea. Putinii preoti care mai cred ce fac, saracii is in inferioritate si nu prea pot face nimic. Si pe astia o sa-i recunoasteti, o sa vedeti ca mai au un job sau mai fac ceva sa supravietuiasca sa nu moara de foame. In rest e ceea ce ziceam mai sus.
    Drumul elevului prin liceu de teologie si apoi prin facultatea de teologie e destul de ciudat. Daca la inceput toti merg acolo asa cu respect si cu credinta, dupa o vreme incepe splitul. Is cei care invata, fac toate alea dupa carte etc si is cei care li se rupe si is shefii chefurilor si asa. Si pe la sfarsit, aia ce o invatzat, inteleg si vad cum e sistemu si isi baga picioarele in el si se apuca de altceva, aialalti vad oportunitatea de a prosti multimea si intra in sistem. Si apoi sa mai ai asteptari…

    00
  16. @nicole, scuza-ma dar gandesti total aiurea! ce vina are studentu ca-si alege facultatea pentru care nu s-a pregatit cu temeinicie din timpul liceului? cat la suta din liceeni fac lucrul asta?=))ma pufneste rasul:))))))
    @markus, nu pricep nimic din ce spui acolo(poate si din cauza vinului:))))daca e asa ma scuzi:))oricum eu nici beat nu inteleg ce vina au parintii studentilor!
    v-am spus si in primul comentariu, de vina sunt doar facultatiile!
    daca facultatiile ar urmari sa scoata „oameni”, adica indivizi rationali, morali etc. si nu doar meseriasi, preameseriasi s.a, atunci totul ar fi bine, fiindca vorba lu’ markus nu li s-ar mai parea ca anumite slujbe sunt nedemne pentru ei.
    inca de la infintare facultatiile au urmarit sa scoata oameni, si in marea majoritate a tariilor civilizate asta urmaresc. Numai in romania se dau peste cap sa scoata meseriasi si urmarile sunt drastice.
    va dau un exemplu pozitiv:facultatea de filosofie nu scoate meseriasi si cu toate astea foarte multi din absolventii acestei facultati(desi nu au pe diploma nicio meserie)lucreaza in domeniul it. Desi nu au nici o legatura cu acest domeniu. deci, rolul unei facultati este acela de a te pregati pentru viata(sa fii fratele meu in stare sa dai piept cu greutatiile) in nici un caz o facultate nu trebuie sa te invete o meserie(meseriile se invata in 6 luni).

    00
  17. @ares… intr-un oras cu 40.000 de locuitori sunt 2 biserici „functionale” (una de la „facerea Mangaliei si una maramureseana-de lemn-intre blocuri ceausiste-in curtea spitalului-pe spatiul verde…)si inca 12 in constructie… pe fiecare din astea in constructie sunt cate 2-3 preoti in „asteptare”… a naibii asteptare in care ei au limuzine si casele „parohiale” gata si bisericile in cort/spital/liceu… asa ca parohiile daca nu exista-SE INFIINTEAZA!
    nicio biserica ortodoxa din Mangalia, niciun preot ortodox din Mangalia nu a contribuit cu nimic in cazul Vlad. ne-au interzis si afisajul in apropierea bisericii…
    https://youtube.com/watch?v=fXz7CeOcRMM
    (sunt crestin-ortodoxa prin botez, educatie…)

    00
  18. @tatafloricica
    Eşti sigur? O vorbă zice că nu-i nebun cine cere, ci ăl care dă. :)

    00
  19. Eu o sa contrazic majoritatea, si o sa zic ca singurii vinovati sunt studentii (exceptand cazul in care sunt impinsi de parinti sa faca o anumita facultate), din urmatoarele motive:
    1. Sunt fiinte constiente ce pot gandi, au peste 18 ani deci sunt cetateni cu drepturi depline, au trecut un asa numit test de maturitate (Bacalaureat).
    2. Trebuie sa fii absurd de ignorant sa nu te gandesti ce vei face dupa ce termini facultatea.
    3. NImeni nu te opreste sa inveti si lucruri practice, pe langa ce inveti in facultate teoretic, in timpul tau liber… Inteleg te distrezi, dar mai te si gandesti la viitorul tau , ca nu inveti pentru mata’ si tatu’.
    4. Se poate intampla (si se intampla foarte des) sa faci o alegere gresita in alegerea facultatii/viitoarei profesii, trebuie sa ai curajul sa incerci sa iti corectezi greseala, lamentarile din cate am inteles nu tin de foame si de cald.

    00
  20. Nu poti sa dai vina pe facultati. Kestia asta e ca-n prima lectie de economie capitalista: unde e cerere, e (sau o sa fie in curand) si oferta. Facultatile astea gen Spiru Haret apar k urmare a cererii de pe piata. Nu, aici e clar vina studentilor.

    00
  21. @tatafloricica – familia trebuie sa se gindeasca la educatia copilului din prima parte a vietii lui , sa-i urmareasca inclinatiile copilului , si sa-l indrume … adolescentul trebuie sa se gindeasca la ce vrea sa faca cu viitorul lui si sa-si aleaga facultatea corespunzatoare (intrebarile nu si le pune la 18 ani … ci undeva pe la 14 ani) … si de ce nu, sa observe si studiile de marketing care arata ce profesii sunt cerute pe piata muncii. In functie de modul in care societatea se dezvolta, profesiile apar si dipar de pe piata muncii.Tanarul trebuie sa fie ajutat sa-si aleaga o meserie care sa-i placa, dar care sa fie si utila pentru el si societate.

    00
  22. @Nicole, si ce te faci atunci cand inclinatiile copilului tind inspre o piata a muncii(de la neprofitabila catre inexistenta)?
    hai s-o luam asa: eu am un copil care vrea sa se faca avocat(observ ca-i merge gura, se joaca de-a avocatu’ in fiecare zi prin curte etc etc).Acelasi lucru il mai observa alti 1000 de parinti(asa ca toti ne gandim sa ne dam copilul la drept. In aceeasi situatie se afla si parintii altor 1000 de copii care vor sa dea la jurnalistica etc etc. Asadar, copilul meu va iesi avocat, al vecinei jurnalist, al primarului actor etc etc.(problema cvare se pune e ca locurile de munca sunt limitate 500 de fiecare specializare=>500 de actori, 500, avocati, 500de jurnalisti etc, etc. vor ramane vara job, si nu doar asta e problema ci(li se pare nedemn sa lucreze altceva din moment ce asta e vocatia lor, pe care au urmarit-o inca din copilarie, si pentru care s-au pregatit temeinic din timpul liceului).atunci se pune problema: a cui e vina? la care lumea te arata pe tine cu degetu! a parintiilor!clar. la urma urmei n-ar fi vina nimanui:)) asta este ca si selectia aia naturala, nu se poate chiar ca tuturor sa le mearga bine(ce leii mananca toti caprioare?).
    dar totusi mai exista si multe alte joburi de contabilitate primara, de receptioner, de call center si multe altele unde angajatorul cauta cu limba scoasa un muncitor(care nu se duce fiindca, cum sa lucreze el ca receptioner daca a facut facultatea de drept, sau ca agent call center?si intr-adevar cum?
    Si atunci nu crezi ca in ceea ce am latrat eu mai sus exista un sambure mare de adevar?
    imagineaza-ti ca toate facultatiile sunt aidoma facultatii de filosofie din bucuresti. Aceasta facultate nu-ti da nici macar o meserie, fiindca nu asta e rolul ei(am mai spus-o, scolile de arte si meserii scot meseriasi. facultatiile scot oameni, sau cal putin asa ar trebui sa faca).
    dar un absolvent al facultatii de filosofie (cu master si doctorat) poate sa lucreze linistit ca : redactor, editor, critic, etc(fiindca invata filosofia limbajului, si gandire si argumentare critica)ca jurnalist, sau prezentator de stiri sau de ce nu purtator de cuvant si orice tine de vorbire coerenta(call center) fiindca la fiecare seminar, studentul de la filosofie e obligat sa aibe o proportie mare de participari(discurii argumentative, etc), prezentari, eseuri, legate de etica, estetica, moralitate si foarte multe altele. m-am cam plictisit(cred ca trebuia sa scriu un post ca sa exemplific toate aceste (fiindca mai am multe de spus)aspecte asa cum trebuie!)acuma asta e. oricum ceea ce rezulta din ce-am latrat aici e ca un absolvent de filosofie poate sa se angajeze aproape in orice domeniu(chiar si in cele cu care nu a avut de’a face, fiindca el e cel mai adaptabil student) deci Nicole, sa stii ca imi pare sincer rau daca nici macar acuma nu am reusit sa te conving ca facultatiile sunt cele mai vinovate(fiindca in continuare scot meseriasi)

    00
  23. pai ministerul invatamantului da primul start la disponibilizari prin comasare. asadar avem ministerul invatamantului, sportului, educatiei si inovarii. Cred ca asta este ordinea. Oare cat de capabili sunt cei de la conducerea acestui minister?

    00
  24. se pare ca lumea cauta vinovatul. ironic sau nu, dar toti suntem vinovati… de la minister pana la studenti si parintii lor, de la facultati pana la firme private. e un subiect prea complex pt a-l putea analiza atat de simplist cum il vad unii, inclusiv zoso.
    cine zicea mai sus ca meseria se invata in 6 luni habar nu are ce vorbeste. care meserie se invata in 6 luni? de gunoier? ca cea de mecanic, sofer profesionist, profesor,jurist, avocat, medic sau de inginer (printre multe altele) sigur nu se poate in 6 luni.

    chiar si in vremurile comuniste unele lucruri erau mai clare, inclusiv pe piata muncii. in „libertate” unii patroni angajeaza dupa lungimea fustei. atunci ce mai conteaza studiile? facultatile vand ceea ce pot. iluzia ca scot meseriasi. mai sus cineva considera ca in loc sa scoata oameni, facultatile scot meseriasi. s-o crezi dumneata. arata-mi un meserias scos din facultate, ca il mananc. exista profesori mai slabi pregatiti in domeniul lor decat studenti!
    dar ce vrea societatea? ca facultatea sa scoata oameni? si aia care nu merg la faculta aia ce sunt? porci?

    nimeni nu urmareste 100% performanta in Romania. paradoxal, dar nici firmele private. sa mai amintesc de firmele de stat?

    si cand mecdonalds cere bac pt spalator de veceuri, ce studii ar putea cere pt un casier? finante banci, cu siguranta, iar pt manager doctorat in stiinte economice. nu e clar de ce vor toti facultate? pt a putea avea sanse sa lucreze la mecdonalds sau alte asemenea societati care nu pot aprecia omul la adevarata valoare.

    00
  25. @veninosu, mai tată, pai daca tu nu esti in stare sa inveti o meserie in 6 luni pesemne ca esti prost de bubui! intro vreme am fost angajat ceva logistics(intro singura luna am invatat ceea ce altii n-au invatat in 4 ani:sa fac comenzi, retururi,inventare, picareala,si toate alea) in alta perioada am lucrat la centru medical unirea(in call center)habar nu aveam ce trebuie sa fac, dar telefoanele sunau in prostie si fiecare se vaita ba de una ba de alta(iarasi nu mi-a trebuit mai mult de 2 saptamani sa invat tot ceea ce trebuia sa stiu)dupa care am fost in stare sa fac programari pentru fiecare centru medical unirea din bucuresti(stiam mai multe decat un medic primar).pentru asta trebuie sa te pregateasca o facultate(ce era daca faceam relatii cu publicu, ca sa ma pot angaja in call center? nu ti se pare panarama?)
    in plus vad ca tu ai luat totul ad literam, asa ca nici nu stiu de ce ma chinui sa-ti dau explicatii, fiindca esti mai rastalmacitor decat un jurnalist de cancan..

    00
  26. e aiurea..normal… si nu e vina neaparat a ministerului ci mai mult a crizei economice care a pus pe butuci economia romaneasca si implicit mass media…dar hai macar sa zambim:

    00
  27. @vveninosu: „chiar si in vremurile comuniste unele lucruri erau mai clare, inclusiv pe piata muncii” – WTF?! Era clar ca te repartizau la Cuca Macaii daca n-aveai pile, si-ti distrugea familia si viata, asta era clar. Sa nu-ti permiti sa pui ghilimele la „libertate” daca esti amnezic – chiar daca se fac angajari dupa lungimea fustei, asta e treaba fustei si a patronului, nu a sistemului care o permite.

    00
  28. Ar trebui ca liceeni sa dea niste teste de aptitudini in clasa a11-a pentru a vedea si ei la ce se pricep mai bine. In plus, sa existe si un consilier de cariera sau macar un psihlog in fiecare institutie de invatamant care sa discute cu tinerii. Altfel, vom merge pe bajbaite ca si acum iar soarta va singura care decide daca ajungi sa profesezi ceea ce iti place sau iti construiesti o cariera solida.

    00
  29. @tatafloricica: da! Ai dreptate! Cand oi fi bolnav, sa te duci la un Gic care a studiat 6 luni in cap si sa te lasi operat de el. Similar cand un membru al familiei tale va fi bolnav.

    Stiai mai multe decat un medic primar? That was so funny, de unde stii tu cate stie un medic primar? :D

    00
  30. NOU
    #30

    nu inteleg de ce n-ai aprobat si comentariul meu, nu avea greseli de limba romana, nu te-am injurat pe blog la mine (nici nu am blog), spam nu era, nici monosilaboc, offtopic, fake, nu erau deloc argumente feminine, si totusi da, e dreptul tau ca pe propriul blog sa accepti numai comentariile pe care le „vrea” muschii tai. dar sincer cred ca era de bun simt comentariul, si destul de logic. mersi

    00
  31. @ingrid, in contextul in care am folosit propozitia(ma asteptam sa deduca tot prostu’ ca stiam mai multe decat stia un medic primar”in sensul de medic primar cardiolog”sau orice alt medic). Totusi greseala e a mea(uneori ai impresia ca toata lumea stie exact la ce te referi)imi cer scuze. Raspunzandu-ti la intrebare spun doar atat: un medic primar cardiolog, nu ar sti unde sa programeze pacientii care sufera de dureri de spate, nu vad bine, nu aud, ori se simt rau din varii motive.
    cat despre remarca cu medicii:((imi pare ca n-ai priceput nimic din ceea ce am incercat sa explic(poate n-ai vazut ca m-am ferit cat am putut sa generalizez aceste lucruri pe care tu le-ai trecut in revista). Acesta e iarasi un lucru pe care am crezut ca unii il vor intelege de la sine. Dar din pacate iarasi m-am inselat(e clar ca meseria de medic, avocat,si poate mai e vruna care imi scapa(nu se invata in 6 luni)dar cea de ziarist, editor, piarist, contabil si multe altele se pot invata lejer in 6 luni.
    ps: nu va invata nimic la spiru ala=))

    00
  32. NOU
    #32

    ..era vorba despre un comentariu anterior, cel referitor la perioada in care ai facut plata respectiva a curentului si anume inainte sau dupa interviul cu alesul diasporei, dar m-am lamurit

    00
  33. @ingrid, nu-s ghita contra:))pur si simplu incercam sa-mi expun punctu’ de vedere(cine a inteles bine, cine nu, nu.)
    „sunt multe profesii care nu se invata in sase luni (clar iti mai scapa, adica): pilot, inginer, arhitect, fizician, chimist, astronaut – si-s numai cateva exemple”sincer, cate dintre profesiile respective se intalnesc la noi in tara(intro asa masura incat sa constituie un interes major). chestia nasoala e ca:”de fiecare data cand 2 oameni au pareri diferite despre aceleasi lucru, este sigur ca cel putin unu se inseala si se pare chiar ca nici unu nu are stiinta, caci daca rationamentul unuia ar fi cert si evident, ar putea sa-l expuna celuilalt astfel incat si intelectul acestuia sa se convinga in cele din urma” numai stiu cine a grait chestia asta dar pentru a nu ne dovedi de fapt niste ignoranti prefer sa amanam discutia fiindca nu e nici timpul si nici locul potrivit ca sa discutam o asemenea chestiune, care bag seama cere mult timp si buna documentatie.
    o seara placuta;;)

    00
  34. ps: se prea poate ca medicii cu care am lucrat eu sa fi terminat spiru=))

    00
  35. nu vad problema majora ca sunt 400 de absolventi de x domeniu si 100 de locuri . treaba e ca fiecare sa fie constient ( si nu tampit ) cand alege un domeniu sau altu de studiu . normal alegi ce-ti place ce e la moda sau ceva unde se castiga bine si/sau un domeniu de prestigiu . DAR tre sa vezi si unde dracu te angajezi . sau ce faci dupa .
    in legatura cu dreptul si notariii lu cacamaca ( am o ura pe sistemul lu peste ) . deci dupa ce ti-ai luat diploma atestatul pa masa in p. .la vine domnu avocat/notar si zice ca daca vrei sa profesezi tre sa te ia el in barou/birou . la astia nu le place concurenta . sa fie numai rudele si tovarasii lor notari , avocati si tu ramai ca boul consilier juridic desi esti scolit ca si avocatii lu caca-maca
    ps: comcurenta e benefica in orice domeniu .
    sa-si faca blog sau site-uri pe net jurnalistii someri.

    00
  36. @Gutza: nu imi spune, tara are nevoie de restul de 75% de juristi absolventi de drept. come on…

    stiu oameni care au renuntat dupa anul 2 de drept si s-au apucat de altceva, pentru ca nu ar fi gasit loc de munca.

  37. @tatafloricica: te inseli, un medic primar (cardiolog sau de oricare alta specialitate) va sti unde sa indrume bolnavii, pentru simplul motiv ca, pe parcursul studiilor, a facut stagii la absolut toate sectiile. Daca pe bolnav il doare capul nu-l va trimite la urologie. Iar daca-l doare spatele, cel mai probabil nu-l va indruma la oftalmologie.

    Eu inteleg ca te doresti a fi metaforic, insa si licentele astea, sa le spunem, au rostul lor.

    Referirea la Spiru n-o percutez :) Da’ nah, poate-ai fost iarasi mult prea subtil pentru muritoarea de rand care – vai mie! – sunt.

    PS: sunt multe profesii care nu se invata in sase luni (clar iti mai scapa, adica): pilot, inginer, arhitect, fizician, chimist, astronaut – si-s numai cateva exemple.
    Insa, daca vrei sa fii Ghita Contra, poti gasi argumente pana dimineata.

    00
  38. @Zoso, de ce nu ar fi nevoie de ei? Pentru fiecare absolvent de drept intr-un an sunt probabil 20 de ingineri, 10 economisti, 5 jurnalisti si asa mai departe. Daca faci o medie cred ca iesi undeva pe la numarul mediu de angajati dintr-o firma care are nevoie de un jurist.

    00
  39. Prea putini sunt cei care se gandesc efectiv la locul de munca de dupa. Majoritatea vor la faculta ca e cool, ca nu esti om daca n-ai faculta. Nu conteaza ce, acolo sa fie. Si Universitatile profita, de prostia oamenilor
    .
    Parerea mea e ca ar trebuii modificat totul de la radacina. Ma refer aici la faptul ca ar trebuii sa fie vreo 20 de locuri la buget pe care sa intre cei foarte buni ( bineinteles admitere pe baza de examen si nu grila, examen calumea, ca doar se presupune ca e in interesul facultatii sa isi aleaga studentii ), iar la taxa cateva locuri, sa zicem 100. Si bineinteles taxa sa fie astronomica. Ai bani fara numar, intri, nu-i stres. N-ai bani si vrei sa intri, invata tata. Nu tot prostu’ trebuie sa termine o facultate. Scurt si la obiect.
    Logic ca ar trebuii schimbata si programa, care la majoritatea facultatilor e la fel ca in 1900 toamna.

    Mi-ar placea sa vad asa o schimbare, dar nu cred ca se va intampla in viitorul apropiat. Banii care iese din cele 1000 de locuri la taxa sunt mult prea importanti. Nu conteaza ca de la Politehnica iti iese un „inginer” care nu stie care-i triunghiul isoscel… sa vina banii de pe taxa si de la restante.

    00
  40. @ares: Ai dreptate, cunosc cazul Târgoviște, e mafie mare acolo (cam în toate). Mare boss e unu pe nume Safta, e și el un Prea Fericit și un Prea Sfințit de-al locului care umblă prin zona de parcă ar fi vreun Corleone. Iar băieții aia absolvenți, numai de preoție nu-s buni, zic pt. că știu câțiva. Aici sunt de vină și părinții gen „hai sa-l inscriem la popi, că poate se cumințeste”. E o adevarată mașinărie de făcut bani, se plâng mulți că prea sunt taxați. Dar ce să te faci cu reprezentantul Domnului din instituția respectivă că mai nou e și mare întreprinzător. Acolo se dă proba teoretică pentru examenele auto, în sălile de clasa ale viitorilor preoți, asta contra unei taxe de 10 ron care sunt curios unde ajung. Și sunt cam 100-150 de candidați pe zi la examenul auto, de luni până vineri. Nu știu dacă încă mai este asa că am plecat din țară anul ăsta și tare rău îmi pare că n-am făcut-o mai demult.
    P.S. Am fost și student la Spiru Haret numai că i-am părăsit din timp pentru că am văzut cum stă treaba și pe acolo.

    00
  41. se pare ca mi-am atras oprobiul publicului… in special al lui tatafloricica si al lui gutza.

    @tatafloricica… ti-a cam raspuns ingrid, in alte cuvinte decat mine. oricum, pt faptul ca ai zis ca sunt prost, da-mi voie sa iti spun ca de-asta merg toate in Ro asa bine, pe teoria „las ca stiu io mai bine decat medicu, toti is prosti dar io is destept”. off topic: ce meserie e aia de „call center”-ist, ca nu am auzit de ea? pune mana pe nomenclator si citeste, iar din cate stiu io, aia ce ridica telefoanele raspund clientilor pe baza unei proceduri facute de un profesionist. tu numai repeti ca papagalu.

    acum.. @Gutza bai baiatule…. nu ma refeream la repartitii, iti dau numai un exemplu: sa zicem ca, in comert nu te puteai angaja daca nu ai studii de specialitate (sc profesionala, liceu etc). ti se pare corect sau nu?
    tu esti unul din aia care inteleg prost libertatea. si nu sunt amnezic, dar mentin libertatea intre ghilimele. o sa intelegi cand mai cresti.

    00
  42. @tatafloarea – Iti dau un exemplu de disciplina pe care nu o poti invata in 6 luni : geotehnica si fundatii +pedologie … ti-as dori sa-ti faci o vila (atentie la tipurile de soluri) si sa chemi un geolog care a invatat doar 6 luni , sau dupa cum vad eu , matale esti un geniu … cred ca poti „s-o faci si singur” … :)

    00
  43. @vveninosu: multumesc pentru raspuns, m-am lamurit cu cine vorbesc. Nu pot sa sper decat sa se epuizeze cat mai repede generatia nostalgicilor.

    00
  44. @nicole, crede-ma eu chiar pot(sunt facut din lichid seminal de vita tare), tata pe langa slujba de sofer de autobuz, camion, salvare, mecanic, folclorist(vad ca esti batrana si sigur ti-o aduci aminte p’aia cu „aoleu, ce sa ma fac doamne eu, se marita mona mea, nu stiu doamne ce-i cu ea?”, a construit peste jumatate din casele din zorlentu’ mare(judetul caras severin)(de mic m-a invatat cate ceva din fiecare meserie si crede-ma ca pot sa-mi construiesc vila singur=))(mi-am dat seama ca gresesc atunci cand generalizez(eu am crezut ca daca io sunt asa de tare, atunci toti pot fi ca mine:)).
    @vveninosu, sa te vad pe tine ce repeti ca un papagal cand la telefon stai de vorba cu un vip(care are un abonament premium)dar care nu pricepe ca medicul la care vrea sa-si faca programare e liber abia peste 2 luni, iar in centrul in care totusi il poate gasi nu are nici o reducere cu abonamentul pe care il detine).vveninosu, n-ai de unde sti, dar lucrul cu oamenii e foarte greu(eu stiu am lucrat mai bine de 3 ani cu ei)si stiu cum sunt. cine vrea sa priceapa bine cine nu, n-are decat sa cauto toate chichitele pe care le-am spus si sa le transforme in armasari!
    ps:invatati sa vedeti si dincolo de cuvinte, fiindca in halu in care o faceti acum’ n-o sa ajungeti niciunde

    00
  45. Intai, legat de ideea asta cu invatatul in 6 luni: In timpul vietii, un om are, intr-adevar, multe posturi/pozitii, posibil la mai multe firme/institutii. Pentru un post oarecare, timpul de invatare ar trebui sa fie de cel mult 3 luni. Facultatea o faci (de obicei) odata in viata, ea insa pune bazele si da directia. Profesiile pe care zicea cineva aici ca le-a invatat in 6 luni – o spun cu tot respectul pentru dansul, care pare un om destoinic, dar sunt superficiale si nu necesita studii superioare.

    Facultatea NU are ca principal scop sa te pregateasca pentru un post sau altul la vreo firma, sa lucrezi cu vreo tehnologie sau alta. La specializarea pe care am terminat-o, „timpul de injumatatire” pentru tehnologii este in medie de 2 ani. Dupa 2 ani de la absolvire, doar 50% din lucrarile practice pe care le-am studiat mai sunt relevante. Peste inca 2, ajung la 25%. Alte specializari pot avea mai mult „noroc” cu asta, dar sunt convins ca peste tot e necesara o pregatire continua. Medicamente noi apar mereu, la fel si substante, legi, …

    Facultatea nu sta nici sa numere de cati absolventi e nevoie pe piata, ci are alte probleme:
    sa descopere, sa pregateasca si sa retina o elita care sa participe la cercetare si sa devina profesorii de maine;
    sa invete studentii bazele domeniului, ceea ce nu se schimba asa usor in cei ~50 de ani de activitate, sa formeze in ei un mod de gandire potrivit (ex. pragmatic la ingineri, riguros / etic / … la alte profesii), sa ii invete sa realizeze singuri un proiect de la cap la coada, in timp util si la standardele cerute (proiectul de licenta).

    Daca au vreo vina, poate este ca promovabilitatea e cam nejustificat de mare si plagiarismele prea trecute cu vederea.

    Si ca sa ma leg de ideea initiala, nu uita zoso ca suntem intr-o economie globalizata. Indienii lucreaza cu sutele la procese si formulare de fisc americane. Exista nemti care lucreaza bine-mersi in China, acolo au gasit post pe specializarea lor. Medicii romani pleaca mai nou in Franta, inginerii isi gasesc cate ceva de facut prin Germania sau aiurea. Un om care s-a dus la facultate nu doar ca sa se afle in treaba poate gasi ceva de facut cu studiile. Exista probabil si spagi, dar te rog nu redu totul la asta.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile