Pentru că maine trebuie să duc iar maşina la servis (i-au descoperit ceva bubă la bieletă), am dat azi o raită prin Carrefour. Aglomeraţie, gură cască, promoteriţe în fuste scurte. La casă, în spatele meu, era o familie de 4 persoane. Totalul lucrurilor cumpărate, care au încăput lejer într-o sacoşă, a fost 30 lei. Mama, tata, doi copii aproape majori au condus până la hypermarket ca să cumpere de 30 lei! Le-a luat probabil 10 minute să ajungă acolo şi încă o oră să umple căruciorul (pentru că aveau carucior). Probabil marţi vor fi din nou acolo. Şi joi. Pentru că au lucruri de cumpărat. Şi sunt clienţi şi ei. Şi oameni. Da, sunt oameni, chiar dacă nu au destulă minte să facă o listă şi să meargă la cumpărături o dată pe săptămână. Sau că pierd prea mult timp revenind de cinşpe ori. E greu să planifici.
Hai să ne gândim că oamenii ăştia voteaza. Şi decid viitorul ţării.
Cumparand mai des ai produse proaspete tot timpul.
shopping, malluri, bine ai venit in capitalism
Hmm,de acord cu Autogreen,trebuie sa avem produse proaspete tot timpul..
pt ca lumea n-are ce face acasa…
iar ala de pe twitter…mai bine tacea!
@zoso: nu fi asa de categoric, eu vara asta am venit in vizita la parinti, si am zis sa merg si eu la cumparaturi, am fost in toate supermarketurile din oras si am cumparat de fabuloasa suma de 50 ron (in 2 zile de plambari prin magazine), nu pentru ca nu mi-as fi premis sau pentru ca nu aveam o lista cu ce doream sa cumpar, ci pentru ca nu am gasit ceea ce cautam…
Evident ca daca cheluitesti cativa lei pe combustibil sa te duci la supermarket sa cumperi o cutie de chibrituri, nu dai tocmai dovada de inteligenta….
bre unicule, tu cum te descurci asa, in lume? tu cum rezisti in mediul urban? realizezi ca pe linga tine mai sunt si alti oameni, diferiti de tine? ai putea sa concepi ca, poate nu le stii pe toate, si ca, de ex, o familie s-ar putea sa aiba si alte motive sa mearga la cumaparaturi de 30lei inafara de cumparaturile in sine? motive pe care nu le cunosti, pt ca nu ai familie? poti accepta ca nu toti sunt perfecti ca tine, dar au si ei dreptul sa traiasca cum vor ei, si nu dupa regulile tale? sau vrei sa fii si tu model moral, ca chirila,si nu stii cum?
@PCH: de cele mai multe ori motivul e imbecilismul, nu „urgentele”.
Subscriu la ce a zis Jean. Oamenii se duc la cumparaturi si pentru ca s-au plictisit sa stea in casa. Unii pur si simplu nu au bani sa mearga la film si atunci vin la mall. Mai vad lume, mai casca gura, mai trece timpul. E trist, dar astia sunt oamenii.
Plus ca, vorba altcuiva, nu toti oamenii trebuie sa fie ca tine, nu suntem toti roboti. Si nici la fel de inteligenti. Pur si simplu suntem diferiti. Nu putem face toti liste, nu putem calcula distanta cea mai mica dintre raioane in functie de lista noastra si nici distanta de la casa la care platim pana la masina, ca sa nu fie prea lunga. Nu putem sa optimizam tot. De aia sunt tot felul de firme si firmulite care te ajuta sa optimizezi cate ceva
@Fluture: una e sa iesi sa te plimbi la mall si alta e sa iti iei caruciorul si sa incurci lumea la carfur ca sa iti iei o periuta. hai sa nu le gasim dobitocilor o scuza. parcurile erau gratis ultima oara cand am verificat.
auto „servis”?
Ba zoso nu toata lumea are banii tai si trebuie sa recunosti ca pt. f. multi romani mersul la hypermarket e ( inca ) asociat cu un fel de loisire.
Eu stiu ca trebuie sa postezi nonstop ca sa fi mare bloger , dar uneori esti cam bulangiu ….Un pic de condescendenta in nu ti-ar strica ba zosule:)..
In rest doar the best!
A planifica inseamna a gandi. Un pic mai departe de ziua de maine si de week-end-ul viitor. Din nefericire, pentru foarte-foarte multi este ceva de neconceput acest „sport”. Si „a planifica” suna asa de mult non-trendy…
Aiurea,nu cumpara nicic,merg acolo si casca gura ca prostii.Nu au altceva de facut e iarna si nu merge de iesit la gratar.
Pai nu am zis ca nu exista dobitoci. Si departe de mine gandul de a le gasi scuze. Iar parcurile nu sunt chiar asa mari atractii, pentru simplul motiv ca nu vezi decat oameni intr-un decor cu plante. La mall sau la carfur vezi si culori si produse si lucruri pe care ti le doresti dar nu ai bani sa le cumperi, ai la ce sa casti gura. In parc nu prea.
Si, cu riscul de a ma repeta, nu suntem toti la fel… Si asta e deja un lucru pozitiv.
… sa stii ca astia sunt „rabdatorii”, adica indivizii dispusi sa stea ore la coada cu 2 produse si sa revina maine pentru ca a uitat sa cumpere si o punga cu zahar.
Slab, slab, foarte slab. Eu mi-am luat ieri din Orhideea o periuta de dinti de… numai 4,9 lei
si daca isi cumparau de 500 de lei ziceai ca de ce nu vin des pentru putin, ca strainii, si creeaza cozi, cu tonele de marfa pe care le cumpara.
nicicum nu-i bine. relax zoso.
Esti foarte dubios, acum ceva vreme era rau daca lumea isi umpleau carucioarele (gen sfarsitul lumii) ii criticai, acum daca nu isi umplu carucioarele si vin prea des iara ii critici. Cine are probleme aici?
Lucrez in Carrefour si vreau sa spun ca pentru aceasta perioada este chiar GOL!!! Clienti putini,de bani nu mai zic….marfa scumpa. E normal ca omu’ sa nu-si permita asa mult…… Ma uit la cate un copil cum sta si se uita la anumite produse pe care parintii nu si le permit,dar vorba aia, privitul e MOCA!!! Asa ca…sunt liberi sa priveasca oricand si oricat le pofteste inima Numa’ bine
Zoso, astia nu sunt genul de cumparatori care calca pe nervi. Ei stau putin la casa, deci pot face repede loc celor care, dupa ce au golit carutul si au umplut banda, isi aduc aminte ca mai au ceva urgent de luat. ”Numai un pic, sa ma duc sa iau si cutare…”, sau care nu se uita ca un produs nu are pretul pe el, deci trebuie asteptat ca acritura (de obicei) de la casa sa verifice pretul la raft… samd samd.
Cat despre cumparaturi saptamanale, poate ca nu se indura sa dea atatia bani dintr-odata. Poate urmeaza sa aiba niste cheltuieli saptamana respectiva, sau poate n-au masina pentru a cara prea multe pungi, sau…
Sunt mai multe posibile explicatii, altele decat varianta ta.
hahahaha „v-a iesii presedinte.”
Votul nu trebuie sa fie universal.
De ce nu iei in calcul si posibilitatea unei pure plimbari? E duminica, oamenii au iesit impreuna sa voteze (majorii evident) si incet, pe jos (de ce neaparat cu masina? ) au ajuns la Carrefour. Poate-au vrut doar sa-si clateasca ochii in aglomeratie si sa-si asigure materia prima pt limonada de maine dimineata …
Pai decat sa ne batem capul sa schimbam mentalitati, ratiuni si persoane cred ca este mult mai la indemana sa se construiasca mai multe hypermarketuri, oricum sunt cele mai profitabile afaceri.. wtf?
1. Cumpărând zilnic NU ai produse mai proaspete. Cu rare excepţii acelaşi lot îl găseşti şi mâine la raft, fără a fi cu nimic mai proaspăt faţă de cum ar fi fost dacă petrecea noaptea la tine în frigider, nu la ei. Oricum trebuie să casti fff bine ochii la raft, deoarece majoritatea practică reetichetarea produselor expirate, chiar şi a celor f. perisabile (peşte, carne). La toate supermarketurile din localitate am întâlnit această practică, mai exact Profi, Spar şi Carrefour. La Kaufland am fost o singură dată şi n-am mai refenit după ce la casă au vrut să-mi ia 18,65 lei pe mierea care la raft era 11,99 lei.
2. Unii, mulţi chiar, au impresia că fac economii dacă cheltuie doar câte puţin în fiecare zi. Nu realizează că deplasarea costă bani, timpul poate fi folosit mai productiv şi mai ales că de exemplu zahărul costă 3,65 lei/kg dacă îl iei la pungă de un kg şi costă 3,00 lei/kg dacă îl iei la pungă de 5 kg. Nu realizează că dacă cheltui zilnic 30 lei la supermarket, este mai mult decât dacă cheltui odată pe săptămână 100-150 lei. Deci da, este vorba de lipsă de planificare, de viziune. Sunt oamenii care în general votează Fecalii, pentru că „ăla chiar a făcut ceva”.
3. Alt lucru general valabil la români, lăsarea lucrurilor pe ultimul moment. Facturile plătite în ultima zi ş.a. Nu ştiu ce speră, că de mâine va fi gratis? „De ce să iau astăzi zahăr, mai am o linguriţă pe acasă. Lasă că pentru zahăr vin mâine din nou.”
bai dar nu i treaba ta ce si de cati bani isi cumpara oamenii ai lucruri. efectiv nu i treaba ta. exista case speciale pt cei care cumpara sub 10 produse si in spatele unuia ca asta ai sta oricum infinit mai putin decat in spatele unuia care cumpara pt toata saptamana. deci nu stiu care te ar incurca mai mult perfectule
Eu nu concep sa merg la supermarket ca sa iau o sticla de suc si o periuta de dinti. E aberant sa mergi zilnic acolo, doar ca sa iei strictul necesar. Ce ar fi sa iei azi un bax si sa te intorci aici luna viitoare?!
Din pacate, cei ca sarmanul acela cu cont pe twitter sunt multi.
M-am dus odata la un supermarket si am cumparat o singura chestie: o punga de pufuleti…
Pe deasupra, am platit cu cardul…
Caserita era noua si nu stia sa foloseasca ATM-ul, a trebuit sa o cheme pe sefa ei…
In total: 1.2 lei
Apropo, intrasem sa pierd timpul, si nu-mi trebuia nimic, am luat pufuletii „de pofta”.
Ce sa o mai lungim, romanul cand aude ieftinire sau primeste un pliant in posta deja e la carrefour, metro, real and so on ..
Nu pune in calcul benzina, timpul pierdut pana acolo, si faptul ca unele produse sunt chiar mai ieftine in magazinutele de cartier. Se duce si pentru 2 perechi de ciorapi, asta chiar e IMBECILISM. Am un vecin care e un exemplu care al romanului fasolaro-cartofist fascinat de reduceri.
Al.