Sunt sătul de serpentine!

Lenea romanului nu cunoaşte limite. A trecut Decebal cu calul pe aici? Gata, aici asfaltăm! Nu ne gândim un pic. Nu e de ajuns că drumurile sunt pline de gropi, trebuie să mai existe şi serpentine.

 Transfagarasan by fractu.

Pentru că nimeni în ultimii 20 de ani nu s-a gândit să tragă un drum drept. Ce rost are, dacă e deja bătătorit de cai, sa mai facem noi altul, mai uman? Lasă-l aşa cum e. În Italia şi Austria m-am îmbolnăvit prin câte tuneluri am trecut. Nu zic să se apuce şi ai noştri să faca din astea, că îmi dau seama că sunt greu de făcut şi de întreţinut. Dar măcar să îndrepte un pic ce se poate îndrepta. Să taie mai drept. Şi dacă nu, să mute dealurile alea nenorocite pe care ăia cu un cal putere şi cu cuşma în cap nu voiau să le urce. Acum avem 30-50-70-100 cai la căruţe, le putem urca, nu mai trebuie să le ocolim în nişte curbe de pe vremea lu’ Cuza.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

48 comentarii

  1. Da, bre, că drumurile alea se fac ele aşa, după cum vrem noi :)) Ar fi bine să te simţi confortabil pe orice destinaţie, dar mă tem că este aproape de imposibil. Cât priveşte Transfăgărăşanul, nu sunt sigur că ar exista o variantă mai dreaptă :) Da’ chiar, nu ţi s-a părut frumos, că ideea asta este? :)

    00
  2. Imi iau pusca cu alice si te vanez ca pe Bugs Bunny daca astia te asculta vreodata si fac Transfagaraseanul linie dreapta.

    20
  3. Ai trecut prin multe tuneluri dar puteai trece si prin cateva zeci de trecatori unde soseaua arata identic cu cea din poza ta (Transfagarasan).
    Atunci cand se construieste un drum se alege solutia tehnico-financiara cea mai avantajoasa. Uneori tunelul este mai scump decat o sosea cu serpentine sau zona nu permite construirea unui tunel.
    Pana la urma, ca sa fim sinceri, cine dracu crezi ca poate sa faca in Romania niste tuneluri de genul celor din zona alpilor austrieci (sunt unele de 12 km)?

    00
  4. Au incercat sa faca urcatul si coboratul cat mai lin posibil. Gropile din asfalt nu erau in proiect.

    00
  5. In privinta drumurilor de la munte… banuiesc ca te-ai plimbat pe la bulgari deci ai vazut si ingineri de drumuri mai prosti ca la noi :).
    In privinta drumurilor de campie iti dau toata dreptatea… cand ma duc „la tara” undeva in mijlocul baraganului dau prin nush-ce sate si de curbe la 90 de grade. In plin camp !

    00
  6. Nu-s in stare sa traga drumuri drepte pe loc intins, d-apoi prin munţi!

    Croaţii sunt hăt departe înaintea noastră.
    Şi ei chiar au de săpat prin munţi şi piatră!

    00
  7. Super tare, asta cu agrementul :))

    00
  8. Acum este folosit pentru agrement (din pacate, pentru ca toti cocalarii isi varsa dejectiile pe acolo) dar a fost construit cu alt scop:
    „Drumul a fost construit între 1970 si 1974, în timpul lui Nicolae Ceauşescu. Construirea acestuia a venit ca rãspuns la invazia din 1968 din Cehoslovacia de catre Uniunea Sovieticã. Ceauşescu a vrut sa asigure repede accesul militar dincolo de munti în cazul în care sovieticii încearcã din nou sa vinã în România. În consecinţã, drumul a fost construit în principal cu forţele militare, cu un cost financiar foarte mare.”

    00
  9. nu e chiar asa simplu cum pare, trebuie legate localitati, trebuie tinut cont de stabilitatea terenului etc. din satelit totul pare roz dar daca ar fi asa multe lucruri in tara asta ar fi altfel.

    00
    • @lex: unele lucruri sunt enorm de simple. nu e nimeni absurd, dar unele sunt usor de facut. nu le face nimeni din cauza ca le e lene.

  10. zoso, de cand esti expert in drumuri? Dumurile standard se fac cu serpentine pentru a avea o inclinatie decenta. Pentru a evita serpentinele e nevoie de investitii enorme in viaducte si tunele, si se fac numai in cazul autostrazilor.

    La noi se fac 42 de km de autostrada in 10 ani… Ca sa se faca ceea ce ceri tu ne-ar trebui 100 de ani pentru fiecare trecatoare.

    00
  11. Cette fois ci, esti departe. Da’ departe rau de tot.

    Drumul nu a fost facut pt agrement, a fost facut pentru babardeala cu tancurili si cu alte trupe. Agrement calibru 15 sau cat dracu o fi teava aia la tun.

    Drumul nu a fost facut drept pt ca e al dracului de greu sa il faci drept pe vaile alea glaciare. Regula e simpla: urmeaza curba de nivel. Cand urci in sus la deal (na, sa fac si eu niste pleonasme), incotro sa te duci cu tunelul? In minele Moria, la 40 de km pe partea cealalta a muntelui, la balrogii din Transilvania de foarte jos?

    Comme on, mate. You can do better…

    :/

    00
  12. in Bucea…priceless :) ce nume de localitati au inventat si astia.

    00
  13. Astia nu sunt in stare sa vopseasca un marcaj1 Tu vrei sa mai faca si alte drumuri, linii drepte, tunele si viaducte??!!!!! Santul din Baneasa, pe care astia il numesc pasaj, e o lucrare care putea fi executata in 3-4 luni max. … iti dai seama ce ar insemna, ca timp de executie, un tunel pentru bravii castigatori de licitatii?

    00
  14. dai cu rugamintea pe la OTV-ist, poate te duce cu Halicopteru daca te plangi asa rau :)

    00
  15. serpintine, autostrazi, eu unu zic mersi ca le avem si pe astea. autostrazi adevarate am vazut in Hong Kong. m-am speriat ce pot sa faca oamenii aceia micuti. stau si ma gandesc cati ani ne-or trebui sa avem macar 10 autostrazi. bine a zis valentin ceausescu:’ce a construit tata voi no sa puteti nici macar sa dati cu var”. aluzie la noua guvernare.

    00
  16. Stiu la ce se refera Zoso. In toata tara drumurile au fost facute pe vechile drumuri de carute. Pur si simplu s-a turnat asfalt peste pamant. A rezultat un drum serpuit, cu pante abrupte si curbe stranse a carui substrat nu rezista la greutatea camioanelor. Niciun guvern nu a avut curajul sa retraseze anumite portiuni de drum si sa le faca fundatie. S-au multumit cu un nou strat de asfalt peste cel vechi si asta a fost tot. Stiu in Teleorman drumuri comunale asfaltate de baronii PSD care in acte au 7 metri latime iar in realitate numai 5.5metri.

    00
  17. Hai sa ne luam cate un elicopter..ne descurcam mai bine :D

    00
  18. @zoso – transfagarasanul a avut alt scop, nu agrementul, iar tu stii asta. tancurile nu puteau urca rampile pe care le urci tu acum cu 100 de cai. or fi ei prosti, dar nu atit de prosti incit sa strice un drum care ar mai putea tine inca 100 de ani, ca sa urci tu in linie dreapta.

    00
  19. Inside info: Exista variante de proiect pentru autostrazile din Transilvania ce exista in plan (studiu de fezabilitate) si pentru cazurile in care se merge pe tipul de sosea de care spui tu, zoso (cu tuneluri). Au fost luate analizate mai multe variante, din care numai una e „norocoasa”.

    00
  20. @zoso – oricum ce avem noi sint tancuri, pentru calitatea drumurilor noastre :)

    daca mergi pe trans e clar ca nu mergi sa scurtezi drumul. mergi pentru ca traseul ala e superb de condus pe el. doar nu degeaba l-a ales cretu de la top gear. oricum, a fost foarte dezamagit.

    00
  21. @zoso – le ocolim. dintre altele mai mici, defileul jiului e cel mai futut, daca nu cel mai futut. se poate ocoli pentru 50 km in plus.

    00
  22. @zoso: transfagarasanul nu a fost facut pentru agrement. a fost facut in scop strategic

    00
  23. Eu zic ca tocmai aceste sosele(serpentinele) sunt cele mai frumoase, iar daca traseul nu este aglomerat te poti si distra testandu-ti abilitatile tale ca sofer si limitele masinii. Dupa parerea mea e mult mai distractiv sa urci/cobori traseul asta in forta, si sa te perfectionezi ca sofer decat sa stai cu piciorul pe pedala de acceleratie si volanul drept o autostrada intreaga. Mi se pare al dracu’ de plictisitor/obositor. Acum depinde si ce fel de sofer esti, personal imi plac mult mai mult drumurile virajate decat cele drepte.

    00
  24. @Nepotu – vezi ca nu toti cititorii sint piloti si poate fac greseala si halesc sfaturile tale. transu e traseu de testat limitele masinii ? sau sa intreb altfel, ai fost vreodata pe trans? ai vazut ca sint portiuni unde nu exista parapet si haul e de 100-200 metrii ?

    titi aur zicea asa: Şoferul se deplasează din punctul A în punctul B, fără să atingă limitele maşinii, iar atunci când este nevoit să o facă, acţionează instinctiv şi rău. Pilotul duce maşina la limite, o exploatează corect, iar instinctiv reacţionează bine.

    dar el e fraier. tu esti zmeu.

    00
  25. @Nepotu’, virajate zici ?
    „urmeaza drum virajat, 8km” ?
    „in apropierea stelelor mari, lumina se virajeaza”

    00
  26. In ultimul an am facut foarte multe drumuri prin tara, intradevar din obligatii de serviciu. Nu o sa fiu de acord cu acest post si o sa explic si de ce.

    Personal prefer drumurile curbate decat cele drepte si motivul e simplu: te mentin tot timpul in priza si nu te lasa sa amortesti in scaun la volan.
    Daca vi din Ardeal si te intorci pe A1 Pitesti – Bucuresti ultima parte a drumului e cea mai grea. Pe autostrada, dupa prea mult condus pur si simplu te fura somnul. E drumul prea drept, prea plictisitor, parca prea lipsit de viata. Oricat de tare ai merge tot simti ca iti da tarcoale Mos Ene la un moment dat. Si o face indiferent de viteza pe care o ai. La 160 sau 170 sa te fure somnul chiar si pentru o secunda inseamna moarte sigura.

    In schimb un drum cu multe curbe, chiar si cu serpentine te face sa te implici mult mai mult, sa fi mult mai atent si te tine in alerta. Nu te lasa sa amortesti (adormi) si iti tine simturile agile tot timpul.

    Am condus mult, poate prea mult. Uneori si cate 1000 km pe zi doar in Romania, uneori si toata noaptea sau cate 5000 km in 7 zile. Si nu sunt nici tirist de profesie, nici curier, nici transportator. Pur si simplu din experienta mi-am permis sa te contrazic. Nu e nimic personal pur si simplu am o parere diferita.

    00
  27. @cuciu – experienta pe care o spui nu lasa de inteles decit ca drumurile le-ai facut de placere, si nu in interes de servici. un drum curbat te oboseste mai mult decit o autostrada. doar asta e si rolul autostradei, sa ajungi la timp si sa nu te oboseasca cu traficul. barcelona – sevilla (900 km) ii faceam in 10 ore si cind ajungeam eram fresh. hunedoara – iasi (550 km) ii fac in 14 ore si cind ajung sint PRAF. ciudade experiente ai :)

    00
  28. Mda.. eram sigur ca o sa sara niste „experti” in siguranta rutiera. Eu mi-am expus parerea personala, nu am zis „faceti asa”, deci nu e nevoie de atacuri la persoana, ca oricum nu ne cunoastem Kodeina. Si lasa citatele cu Titi Aur, e un pilot bun si am tot respectul pt. chestia asta, dar e tot om, nu e un zeu, si isi au si ei partea de accidente cu toata pregatirea lor. Deci n-o sa-ti foloseasca cu nimic ca citesti tu despre Titi Aur, daca in curba aia vei frana prea tarziu, vei avea viteza prea mare, iar masina ta va incepe sa derapeze mult mai repede decat te-ai astepta, te vei speria etc si toate astea pt. ca nu-ti cunosti limitele tale cat si ale masinii(nu ma adresez tie, vorbesc in general). Asta inteleg eu prin limitele soferului/masinii. Nu trebuie sa fi pilot ca sa fie necesar sa sti sa iei o curba cum trebuie, sa sti manevre de evitare, sa-ti cunosti masina si alte chestii ce tin de siguranta ta. Iar cand traficul,conditiile meteo, drumul permit, da imi place sa conduc mai agresiv/sportiv pe unele trasee cu serpentine. E ceva mai complicat/distractiv decat a „ingropa” acceleratia si a te uita pe bord cum creste viteza, in linie dreapta pe autostrada unde acei 130 km/h sunt respectati doar de camioane si asta pt ca sunt limitate si de cateva dacii si alte masini vechi si asta doar pt ca atat pot.

    00
  29. Trebuie sa recunosti ca soferii adevarati se vad exact pe aceste serpentine, nu pe autostrada sau drumuri drepte. Plus ca au un farmec aparte…iti recomand drumul Bucuresti – Budva (Muntenegru), unde, din 1050 km, 400 sunt de serpentine. Incepand de la sud de Belgrad (pe la Kragujevac, pe-acolo), incepe distractia. Pana la Budva, numai cruci si monumente, zeci de morti in ultimii ani pe-acolo, iar daca ajungi la destinatie intreg, vei fi multumit. Cum ar spune chinezul, „it separates the men from the boys”

    00
  30. mi-ar face ceva in genul minele moria, din lord of the rings. numa acolo as conduce! haha :D

    00
  31. passo dello stelvio?

    00
  32. cand oi face tu un drum drept care taie carpatii dintr-o parte in alta, cum e transfagarasanu, atunci sa pui un post pe blog si sa zici: ba, romani retardati! iaca drum drept, nu ca acu o suta de ani!

    pana atunci, las-o moarta cu ifosele de roman plimbat prin lume. sunt destule serpentine si in austria si italia, iar transfagarasanul e chiar un drum bun. ai incercat de curand transalpina? sau poate preferi valea oltului, sa mergi in curul camioanelor?

    00
  33. Prin alte tari, se cheama „scenic road” serpentinele de la noi. Si te duci pe acolo cand te plictisesti de monotonia autostrazii.

    00
  34. @kodeina
    Nu stiu de unde ai tras tu concluzia ca am facut drumurile de placere … ma rog … fiecare intelege prin prisma lui. Sa vezi cum e sa faci Bucuresti-Cluj in 5 ore sau Bucuresti-Suceava in 4 ore, sau Zalau Bucuresti plecat la ora 23.30 (dupa ce am muncit pana la ora 23) si intrat in B la ora 7 am. Apoi poate o sa intelegi de ce prefer eu curbele.

    00
  35. In Franta exista un drum, cel mai inalt drum din Europa ca sa fiu mai exacta care are de zeci de ori mai multe serpentine. Plus ca sunt mult mai complicate. Acolo exista si tuneluri, si autostrazi si tot ce vrei. Deci nu e ca avem noi o problema si nu suntem in stare sa facem un drum drept. Se intampla si la case mai mari ;). Acel drum a fost inceput de Napoleon :D

    00
  36. Vestitul Transfagarasan…cum sa strice frumusete de drum? Pai este o minune a Romaniei care atrage turisti. Drumuri asemanatoare sunt si in Italia, Austria, la granita dintre Bulgaria si Turcia:)

    00
  37. @Cuciu
    Bucuresti-Suceava in 4 ore???!!!???

    00
  38. @vasile
    Da am facut Bucuresti – Suceava in 4 ore, Masina: Jeep Grand Cherokee Limited Edition.
    Am un prieten care a facut acelasi drum cu un Seat Leon 2005 in 3h30min. A mers noaptea …
    Se poate, depinde cat esti dispus sa risti!

    00
  39. Fss. Hai sa indreptam drumurile si eventual sa facem un tunel doua acolo…pentru ca lui X nu-i plac serpentinele. Ma faci sa rad :) Sunt chestii cu adevarat importante care nu se fac, nu serpentinele.

    00
  40. Nu am mai citit toate comentariile, dar… te pot contrazice, Transfăgărăşanul nu a fost construit pentru agrement, Ceauşescu l-a construit în eventualitatea unui atac al ruşilor sau cui o fi, pentru ca armata să poată trece repede munţii. Încearcă să te documentezi puţin. Iar serpentinele reprezintă singura modalitate de a construi drumuri în sectoare cu pantă mare, ele urmează sensul aproximativ al curbelor de nivel. Te apreciez de multe ori pentru cum gândeşti, dar aici greşeşti când vine vorba de Transfăgărăşan.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)