întrebări existenţiale…

Un număr de 113 personalităţi din întreaga lume au participat, sâmbătă, la Berlin, la o masă rotundă uriaşă, pentru a răspunde la 100 de întrebări prezentate de organizatorii manifestării, Dropping Knowledge, drept „primordiale pentru umanitate”, transmite AFP.
Actotrul american Willem Dafoe şi activistul nigerian pentru drepturile omului Hasfat Abiola au pus 100 de întrebări unui public format din 113 filozofi, artişti, oameni de ştiinţă şi activişti internaţionali.
Filozoful francez Edgar Morin s-a numărat printre cei de la „Masa liberei exprimări”, alături de Oliviero Toscani, fotograful de la Benetton, sau de Wang Dan, liderul mişcării democratice chineze, exilat în mod violent după manifestaţia din Piaţa Tien an Men din 198
Timp de un an, organizatorii, Dropping Knowledge, au evaluat şi au clasat 25.000 de întrebări trimise de internauţi din toate colţurile lumii. La final au rămas 100, „cele mai importante ale timpurilor noastre”, potrivit lui Ralf Schmerberg, director de eveniment.
Printre acestea se numără întrebări ca „Ce se va întâmpla dacă toţi chinezii vor dori să aibă câte o maşină?” sau „Care este religia lui Dumnezeu?”.
Pentru Schmerberg, manifestarea simbolizează un dialog la scară mondială: „Este doar începutul. Este vorba despre un dialog, despre o încercare de a găsi răspunsuri la probleme globale.

zoso: dumnezeu e ateu!
dude: tia luat mult timp ?
zoso: dap
zoso: dumnezeu nu stia ce e aia religie
zoso: si fiind El, nu are pe cine venera
zoso: simplu

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

3 comentarii

  1. asta e tare :)))

    00
  2. Intrebari de imbecili care in loc sa se duca sa se culce si sa consume mai putin oxigen s-au gasit sa frece o menta aiurea.
    Eu ma gandesc la o intrebare mai serioasa, referitoare la viata extraterestra. Nu la faptul daca exista, ca precis exista avand in vedere unele specimene vazute de mine prin ASE… ci „meritam sa intalnim o civilizatie extraterestra?”

    00
  3. filozofii aia erau practicieni?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube