Magazinele offline de computere

Citesc pe un site premium despre pcfun, marketonline şi pcgarage şi despre cum le-au mers afacerile în 2008. Toţi sunt mulţumiţi, creşteri la hectar, sănătate şi bani. Cine nu e mulţumit? Altex, eMag, Domo. Cei mari sunt mereu nemulţumiţi, vom zice. Nu chiar.

Giganţii s-au extins mult şi prost. Modelul de business e prost. Strategia la fel.

Întrebarea mea e simplă: ce rost îşi are un magazin de computere offline? Mă uit la micile magazine de coltul strazii, au o cămăruţă mică cu 2 tastaturi, 3 mauşi şi 2 harduri, şi mai au şi o ofertă de cartele telefon pe lângă, că altfel ar muri de foame. Sunt bune pentru urgenţe.

Dar ce caută zeci de Flamingo şi UltraPro peste tot în Bucureşti? Cine să cumpere atât? Cine îşi cumpără chestii pentru computer o face online, nu? Doar dacă se întâmplă o problemă, moare hardul, moare monitorul, ceva ce te face sa nu poţi ajunge pe un site te deplasezi la magazin. Pentru că, atenţie mare aici, în magazinele online ai de 10 ori mai multe produse. Chiar dacă nu sunt la unul pe stoc, sunt la altul. În Piaţa Gorjului era o ditai reprezentanţă UltraPro. Mă duc să mă uit de o imprimantă. Zeci de bucăţi pe raft, nici o descriere coerentă dincolo de marcă şi nume. Ce vreau…pai…pisici, nu înţeleg nimic de aici. Lasă că mi-o comand online.

Sunt oare atât de mulţi cei cu computer dar fără internet?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

31 comentarii

  1. Nush la altii cum e dar la mine-n cartier au dat chix unul dupa altul toti aia „mari” Mai rezista numai „Depozitul de calculatoare” dar cum e-n pemanenta gol nu-i prinde primavara nici pe ei

    00
  2. Din cate stiu, eMag nu are decat un showroom in Bucuresti, deci nu la ei e problema.

    00
  3. Pe langa faptul ca nu au o descriere a produsului la raft, cu ce stie sa faca si cum sa faca, marile magazine au, in general, angajati prost platiti (adica nu prea ii duce capul, ca altfel ar pleca in alta parte) care habar n-au sa-ti dea o informatie despre produse.
    Avantajul unei comenzi on-line e ca iti poti alege singur configuratia unui calculator sau poti face o comparatie intre mai multe produse, din care sa-l alegi pe cel pe care vrei sa ti-l cumperi, la altex sau domo trebuie sa iei calculatorul pe care-l au ei la raft (si care, de cele mai multe ori, vine tot de la ultra pro).
    De la lanturile astea de magazine cumpara, de regula, cei care nu prea stiu pe ce dau banii (adica vor un calculator „bun”, nu-i intereseaza ce are in el).

    00
  4. @Ax: nu e site premium.

  5. prefer micul magazin de computere pentru ca:
    1. cumpar componente numai de acolo, vanzatorii/patronul ma stie, pot cere un sfat, o parere despre placa video X si stiu ca primesc un raspuns sincer si bun.
    2. dc se strica ceva (hardul de ex). nu ma pun sa`l scot eu din computer, sa`l trimit prin curier la bucuresti si sa astept 100 de ani. bag hardughia in masina si o duc la magazin, in cateva ore e ca nou computerul.
    3. nu risc sa patesc ca bad pitzi care a scris pe blog ca a comandat un laptop si nu avea wireless si apoi a mai trebuit sa plateasca nu stiu ce. precum a zis cristian, ce`i in mana nu`i minciuna.

    00
  6. Nu sunt multi cu computer si fara internet, dar sunt FOARTE multi cei care nu stiu sa utilizeze internetul. Asa ca pentru marea majoritate a poplatiei utilizatoarea de messenger, tot un magazin offline e prima optiune. Cred ca mai avem pana la un nivel de auto/educare online in asa fel incat e-shopurile sa fie prioritare.

    00
  7. @Erdal: în ciuda afirmației lui Buddy, dacă mușteriul nu se pricepe la calculatoare e altceva când discută față în față cu vânzătorul („consultantul”), decât atunci când comandă online. Mai e și vorba aia: „ce-i în mână nu-i minciună”. În offline ai văzut produsul, ți-a plăcut și gata îl ai. Nu mai stai să te întrebi când ajunge șamd. Dar sunt de acord cu zoso când spune că sunt prea multe magazine dintr-astea, la fel cum sunt prea multe oficii bancare, de parcă lumea și-ar face în fiecare zi un credit (de depozite nu-ndrăznesc să pomenesc).

    00
  8. Majoritatea magazinelor sunt deschise de ceva ani, când încă nu se puteau baza pe ceva exclusiv (sau majoritar) online, când eMag-ul nu avea notorietatea pe care o are astăzi.

    Criza și creșterea numărului de internauți ar fi scuza / oportunitatea perfectă să mai închidă câteva din ele…

    00
  9. Emag a ajuns praf..nu au nici cel mai bine vandut articol dintr-o gama in showroom…nu mai au practic nimic la ei in showroom , tin totul in depozit scriu pe site ca e in stoc dar te pune sa vii in 6 ore . Daca tot au spatiu si daca tot vand un produs de 3 ori pe zi de ce nu il tin in masa in showroom.
    Au cazut rau. 24PC nu mai livreaza nimic, cica au probleme cu furnizorii, pcgarage nu mai are stoc si tot asa….sunt praf astia .
    Oricum in magazinele offline de calculatoare chiar nu ai de unde alege iar informatia primita e low-level :P

    00
  10. offline-urile au dat chix si pentru ca au personal prost informat. ca bonus, uneori si nesimtit.

    pe online insa nu se ingramadeste toata lumea. Vrea nea vasile sa-si ia computer, se duce la magazin. ca asa stie. sa facem un raport intre cantitatea de nea vasile si aia de computer geeks de pe piata?

    00
  11. @Cristian: La fel cum sunt si prea multe farmacii in Bucuresti.

    Daca privim din alt punct de vedere, ce credeti ca se intampla cu micii afaceristi care au incercat marea cu sarea cu un magazin mic de produse IT. Ei sunt din start scosi din business. Ei oricum pana acum lucrau pe modelul shop online: „am produsul la vedere, dar ti-l dau dupa ce il aduc de pe vapor sau din vama, ca e mai ieftin sa il tin acolo”.

    00
  12. Nu prea sunt de acord. Am cautat pe net RAM DDR. Peste tot aveau „in stoc” doar ca atunci cand m-am dus la emag nu aveau nici o placuta. Voiam hard, la fel, pe site cica era pe stoc. Nu aveau nici un hard peste 200GB.

    Nu mi se pare o idee buna sa iau direct de pe net decat mousi sau tastaturi pentru ca produsele, chiar si pe online, nu au descrieri complete. Se omite un „G” sau un „SE” din finalul numelui produsului care schimba cu totul treaba si poti sa-ti iei teapa usor.

    Pe de alta parte am fost la Flamingo. Aparent eu nu mai vand componenete decat cateva placi de baza sau procesoare. RAM, HDD (intern) nu au. La fel si Ultra Pro.

    La Depozitul de calculatoare, la fel ca si la emag, nu au nimic pe stoc.

    Pana la urma am ajuns la un magazin de cartier (AEMD Computers, nu stiu cat e de mare, dar nu-mi pasa) care aveau ABSOLUT TOT ce mi-a trebuit PE STOC.

    00
  13. @Alex Neamtu: solutia cred ca e ceva gen amazon.

  14. Fals fratica. Uita-te in vest, exista hiper magazine de IT&C / Multimedia, iar cele mici sunt doar de nisa si foarte bine specializate. In Vest omul cand vrea sa-si cumpere o camera foto vrea sa o tina in mana, sa faca 2 poze cu ea si apoi o cumpara. Vrea sa-si cumpere un monitor, poate vrea sa-l vada cum merge si apoi sa arunce banii pe el. Cei care isi cumpara doar o placa video sau un hdd sunt prea putini fata de cei care cumpara produse de end-user, adica marea masa, care vrea sa vada pe ce da banii. Eu in locul Flamingo as desfiinta toate magazinele alea si as face un super show room unde poti vedea sau incerca orice.

    Numai ca romanu e fraier si cumpara ce vede in poze. Amazon nu face bani din computers prea mult, ei fac din printed media, muzica, DVD.

    00
  15. Nu toata lumea care are calculator se pricepe sa-si comande de pe internet. Pune tu o pitzipoanca blonda care mesteca guma roz sa-si comande placa video de pe net. Nu merge. Nu stie ce sa-si comande. Hard si rami oricine isi poate comanda pentru ca e simplu: sa fie MULTI! :) Dar la placa de retea, placa de baza, procesor etc e mai complicat, e mai multe cifre si nu toti stiu cu ce se mananca.
    Asa ca mai bine se duce omul frumusel in magazin si zice „eu vreau sa fac X pe calculatorul meu, ce imi trebuie si cat ma costa?”
    Chiar, mie ce placa video mi-ar trebui ca sa imi mearga The Sims 3 smoooooth? :D

    00
  16. @Erdal: foarte corectă observația privitoare la farmacii, doar că atunci când e vorba de sănătate stau puțin altfel lucrurile. Doar nu degeaba se spune sănătate înainte de toate.Dacă ești răcit, ai dureri de cap sau mai știu eu ce nu e indicat să faci drumuri lungi.
    E prima oară când aud de mici afaceriști care au încercat marea cu degetul printr-un magazin offline care să funcționeze după un model online. Eu știam că ori au ori n-au produsul ăla. N-am auzit vreodată să dea cineva comandă la magazin după care să aștepte câteva zile să-i vină. Sau cel puțin așa era pe vremuri :-D
    @Marele Han: corect.
    @zoso: adică emag – acest Amazon al României? :-)

    00
  17. De multe ori vrei sa si vezi produsul inainte de a-l cumpara. Adica de multe ori una e sa citesti pe net si alta e sa pui mana pe el. Poate cel care a scris review-ul pe net a fost platit sa faca review bun, sau poate pur si simplu are alte gusturi decat mine.

    00
  18. Sunt multe zone in care internetul este inca o poveste SF, dar nu si calculatorul. Magazinele offline nu-si mai au rostul, decat pentru urgente si dotate cu strictul necesar.

    Altex, Domo si alte magazine offline au avut de castigat c-au oferit produse in rate si romanul s-a indatorat la banci sa-si cumpere un amarat de calculator. Acum nici ratele nu mai sunt la moda, ca si magazinele online au avantajul acesta.

    00
  19. Eu unul prefer magazinele „offline”. Daca vreau sa imi iau un LCD de exemplu prefer sa il probez inainte, la fel si in cazul unui laptop. Vreau sa vad cum este afisata imaginea si asa mai departe. Magazinele online nu imi inspira foarte multa incredere. Apoi daca tot stai in Berlin o sa vezi ca si acolo sunt acele Media Markt. Daca la ei se poate de ce nu s-ar putea si la noi :D?

    00
  20. Io de 12 ani iau de la acelaşi magazin offline. Şi nu am probleme. Tipul care se ocupă este serios şi întotdeauna produsele au fost conforme cu nevoile mele. Chiar dacă multe produse nu mai are pe stoc, dacă dau comandă în 24 – 48 de ore componenta respectivă ajunge la mine. Un RAM, HDD sau procesor găsesc oricând la el. Şi preşurile sunt decente. Cu maxim 10% mai scump decât pe internet. La capitolul seriozitate nu am ce reproşa. Fiind şi un client fidel la anumite produse SH putem negocia şi un buy back, ceea ce este extrem de mişto. N-am bani azi decât de un monitor de 19″ iar peste o lună dau o diferenţă şi-mi iau unul de 21″ să zicem. Mi se pare foarte tare.

    00
  21. da mai zoso, dar cum au zis cativa de mai sus, eu am calculator, am internet si ma pricep cat de cat si la partea de hard, dar in general avem calculatoare mai mult sau mai putin vechi, iar componentele de acum nu mai sunt compatibile cu cele de acu 3-4 ani… vezi hard, Ram, s.a.m.d. plus de asta mai este si instalarea componentelor in calculator, un upgrade de bios ori mai stiu ce naiba tre`pentru rasnitele de le avem noi pe acasa. si pana la urma pentru mine nu inseamna nimic o litera in plus ori minus la titlul unei componente …. de aia prefer sa ma duc la magazinu din colt care imi face tot ce trebuie la calc. si cred ca ele vor supravietui totdeauna pentru ca calculatoarele devin tot mai complicate si vom avea tot timpul nevoie de cineva sa ne spuna ce si cum

    00
  22. NOU
    #22

    magazinele online sunt 97% din ele pe ideea : am produse…

    te duci la ei, si de fapt vezi ca firma se afla intr-o debara, pardon …apartament cu 2 camere …iar stocul se afla intr-o biblioteca ( am vazut 3 cazuri pana acum, cu site-uri dragute, pompoase …iar mie imi place sa iau chiar de la magazin online dar sa iau produsul in mana de la ei )

    la vreo 2 lanturi de magazine IT se merge pe o mizerie asemanatoare, se folosesc cutii goale in vitrina/raft … daca ceri produsul „e rezervat, e vandut, e stricat” … „cand se poate aduce?” pai …”si vezi cum scriu pe mess la „aia care au singura bucata pe stoc” si se milogesc sa o trimita …

    am lucrat 2 ani jumate la o retea care este okay ca produse, nesimtiti ca preturi…si stiu concurenta prea bine :)

    ca sa nu am batai de cap, eu preferam sa trimit cunostintele la alte retele pe principiul „vezi ca acolo e mai ieftin” sa nu ma trezesc batut la cap dupa ce ia produsul ca a mai vazut si in alte parti si l-am pacalit…

    concluzie : cumperi online daca te simti norocos
    cumperi offline daca nu te pricepi si vrei un sfat

    00
  23. @Garm: nu doar la monitoare, ci și la alte produse predispuse la subiectivism precum tastaturi sau șoareci. Trebuie să vezi cum îți vine în mână, nu te poți baza doar pe poze.

    00
  24. Pai ce te faci cu garantia?Eu sunt din Galati..si emag exista numai in Bucuresti.Se strica placa de baza…ce fac o trimit prin curier..etc.Nu e mai bine sa merg la magazin si o repara ei in numai cateva ore?
    Am de ales intre a sta sa astept 1 saptamana contra la 2 ore poate…ZoSo tu ce ai alege?
    Sunt programator de meserie si tot magazinele offline le aleg..explicatia e mai sus?
    Poti sa ma contrazici?daca nu…te rog stergeti postul deoarece induci lumea in eroare…te interesezi mai bine…mai citesti…studiezi si apoi sa scrii mestere.

    00
  25. Eu nu inteleg un lucru… cat de des iti schimbi/upgradezi calculatorul? De fiecare data cand apare un joc nou? Eu in 5 ani (de cand mi-am luat calc. actual) i-am mai pus 1GB de RAM si i-am schimbat hardul + placa video si o tastatura cand s-au stricat. Dar totusi sunt cinci ani. Si nu, nu folosesc calc. doar pt. mess sau internet, am avut si masini virtuale instalate.

    00
  26. Pentru desteptii care s-au nascut cu internetul in cromozomi, mai exista o categorie de consumatori de IT care nu cumpara de pe net, aia care nu au INCREDERE in solutia asta. Aia care nu au chef sa se uite la niste poze misto, sa astepte sa intre marfa pe stoc, sa i se trimita, sa o rupa curierul sau sa intarzie cu ea, sa realizeze ca e ceva „spart”, sa astepte iar zile si zile etc.

    Unii dintre noi preferam inca sa colindam 3-4 magazine din oras bine cunoscute pentru stoc/calitate, sa vedem ce e pe raft (eventual cu lectia invatata de pe net, despre ce poate „scula” in cauza), sa punem destiul, sa vedem ce si cum. Dupa aia cumparam si in 2 minute plecam cu objectul in mana.

    Am cumparat laptopul de la Metro acum aproape 4 ani, pe „ala micu” (Acer Aspire one) l-am luat tot din magazin ‘normal’ (dupa ce am vazut de pe net ce recomandari sunt si apoi in magazin am tinut in deste mai multe scule din astea si am cugetat ce sa iau), aparatul foto la fel, carduri de memorie etc.

    Nu suport ideea de a astepta, chiar si o zi. Si nu mor de foame incat sa ma uit ca pe net cumpar ceva cu 10 lei mai ieftin. Riscurile pe care le am vazand cu ochii mei obiectul sunt mult mai putine decat daca astept sa mi le trimita nu stiu ce vendor din Bucuresti, prin curier, la naiba in praznic.

    Cheltui lunar vreo 200 de dolari pe net (domenii, scripturi, hosting etc.), dar chestii „reale” cumpar tot de la magazin. Ca nu am nervi sa ma suedejesc cu nu stiu ce magazin online pana sa intre in stoc, sa trimita, sa repare etc.

    00
  27. mai sunt insa si persoane care stiu sa foloseasca internetul…dar care nu sunt lamuriti daca produsul pe care vor sa-l comande online e si ceea ce are el nevoie…si atunci ajunge in magazinele offline, unde, daca are noroc, da peste un profesionist care sa-l lamureasca.

    sunt avantaje si dezavantaje in ambele ramuri…pentru ca atunci cand faci comanda online, teoretic stii exact ce vrei sa cumperi…dar daca se intampla sa cumperi un procesor si o placa de baza care nu sunt compatibile (ca exemplu)…ce faci?…dar daca te duci in magazin si intrebi un „specialist” (a se citi „”)…iar nu e bine…

    tind sa cred ca totusi e de norocul fiecaruia:)

    00
  28. cum s-a mai spus mai sus, reiterez: astia offline au un cu totul alt target. online = in 99% din cazuri, stii sigur ce vrei si ceri. in offline, invers – habar n-ai ce vrei, da’ tre sa ai un devede acasa, un tefete sa-l vezi pe dan diaconescu si-un pece sa aibe ala micu pentru scoala. ;)

    00
  29. Intr-adevar, magazinele offline mari au cam comis-o. Sunt mult prea multe si nu-si justifica prezenta si nici cheltuielile (care se regasesc in pretul produselor). Dar nu trebuie sa negam doua chestii:
    1) ne incanta ideea de showroom
    2) suntem romani
    Ca sa explic cele doua puncte de mai sus: mi s-a intamplat des sa ma duc in MediaGalaxy, UltraPro, etc numai sa ‘feel the shit’. Sa vad daca imi place cum arata produsul, daca e ergonomic, daca imi plac butoanele, daca se aude bine, daca e usor, etc.
    Pentru ca apoi sa-l comand de la un magazin on-line. Magazin care are o poza (cel mult 2-3) cu acel(e) produs(e) si mai multe detalii tehnice. Magazin online care nu plateste chiria pe sute de metri patrati in mall si care mai mult ca sigur nu are produsul pe stoc.

    Stiu, sunt un porc, dar mi se rupe :P

    Zi-mi ca n-ai facut la fel!

    00
  30. Se intampla sa lucrez in domeniu si pot sa-ti spun ca magazine ca UltraPro sau Flamingo tin acele reprezentante in principal pentru reclama, pentru prezentarea produselor, desi au magazine on-line. Se merge pe un principiu simplu: te plimbi printr-un mall sa zicem si te tot uiti prin magazine, poate ajungi si intr-unul de IT, iti face cu ochiul un laptop dragut, vreun telefon sau mai stiu eu ce. Nu ai nevoie de ele si cu toate astea se inatmpla sa pleci cu ceva in punguta dintr-un astfel de magazin. E strategie de marketing la mijloc. Se poate sa-ti atraga atentia un anumit produs, mai bun decat cel pe care-l aveai acasa. Poate o sa strangi bani pentru el, chiar daca cel de acasa inca mai avea de trait. Isi scot ei banii pe magazinele alea, pentru ca altfel nu le-ar tine. Si revenind la on-line, sunt sute de magazine IT on-line si nu toate au vanzari. Tot magazinele on-line ale marilor lanturi de magazine au succes. De ce? RECLAMA.

    00
  31. Lanturile de magazine de pe la noi au dat chix pentru că nici măcar un mouse nu-ți puteai cumpăra de la ei. Se lăcomeau și n-aveau pe stoc decât chestiile mai scumpe la care câștigau mai mult. De câte ori n-am ajuns prin magazine gen Best Computers, Ultra Pro și altele ca să-mi cumpăr o amărâtă de memorie RAM sau chestii mai basic și n-aveau decât vreo 3-4 modele toate de top. Deși pliantele lor frumos colorate spuneau alt lucru.
    Magazinele online au ținut o vreme pentru că nu aveau nici clienți mulți și distribuitorii puteau face față. Acum piața cere mai mult și cere mai rapid.
    Singura soluție decentă pe care o văd eu este apariția unor magazine mai de nișă specializate DOAR pe o anumită porțiune.
    Sau redefinirea lanțului de distribuție de pe la noi din cauza căruia apar majoritatea problemelor legate de întârzieri ale comenzilor.

    Frumos e că încet încet lumea se orientează și spre alții mai mici și se satură de figurile eMag-ului. Concurența nu poate aduce decât lucruri bune…

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.