Ştiţi care e cel mai trist moment din viaţa unui om? Atunci când realizează că rolul pe care îl joacă acum e cel ce îi e sortit.
Toti visăm.
Visăm să devenim piloţi, cântăreţi, vedete, copywriteri, designeri, directori, naiba mai ştie ce. Persoane importante, care să traseze din pix destine şi care să primească recunoaşterea şi validarea lumii întregi.
Numai că nu putem fi toţi creatori de slogane publicitare. Nu putem crea toţi reclame sau bloguri de succes. Asta e viaţa, dacă toţi am fi ce ne dorim, cine ar mai conduce vidanja?
Când intervine amaraciunea?
Când mergi zi de zi la un serviciu pe care îl urăşti. Când nu promovezi în funcţie. Când realizezi că nu vei fi niciodată mai mult decât eşti acum. Când îţi dai seama că visele de mărire şi succes vor rămâne doar vise. Şi atunci începi să fii amar. Şi trist. Şi să te răzbuni pe cei din jur. Ei te trag în jos! Ei nu te lasă să îţi implineşti visele. Părinţii, prietenii, prietena, nevasta, colegii de serviciu. E o mare conspiraţie. Ce să fac, frate, toată lumea e coruptă, toţi se angajează pe pile, de aia eu nu reuşesc eu în viaţă. Politicienii sunt de vină, că dacă ar face treabă, altfel ar fi lucrurile în ţara asta. N-aş mai conduce nici eu aiurea pe stradă, n-aş mai arunca gunoi pe jos dacă s-ar îndrepta lucrurile.
Şi oamenii sunt amari. Şi nu zâmbesc pentru că nu au motiv. Şi îşi urăsc vecinii, viaţa, colegii şi acţionează în consecinţă. Oameni cocoşaţi de propriile vise.
Eu?
În pauza de la NetCamp am mers cu Bogdana să mâncăm. Pe drum, o domnişoară m-a recunoscut şi mi-a zâmbit. Se mai adaugă asta şi asta şi pentru mine e de ajuns (momentan). E mai mult decât speram.
Overall.
2009 o să fie un an bun. O să fie un an în care multe vise vor fi sfărâmate, în care mulţi vor fi aduşi cu picioarele pe pământ şi vor primi un şut în fund şi îşi vor schimba stilul de viaţă mult prea pompos şi nejustificat de realitate.
Idei din textul de mai sus se regăsesc şi în articolul “Am cravata mea, sunt pionier…”
Vezi ma de aia imi place mie de tine! Ca reusesti sa scrii genial si perfect „ziariceste”! Doar ca nu vrei tu sa o faci rar, ci preferi sa ne lasi „sa inotam” printre nimicuri, ca din cand in cand sa NE LOVESTI. Nu mai bine ai scrie doar de 3 ori pe saptamana ASA? Of, of, of…
Si mai interesant este ca sunt destui care rateaza oportunitati de a iesi din mocirla tocmai pentru ca sunt prea ocupati cu teoria conspiratiei si pentru ca gandurile ca nu poti reusi decat daca ai pile sau daca esti curva sau daca scapi de vecini, prietena si rudele alea enervante le consuma atat de multa energie si ii demotiveaza in asa hal ca fie nu vad ocaziile ce le apar nici daca ar fi scrise pe un semn luminos in stil Las Vegas, fie le vad dar nu sunt in stare sa profite de ele pentru ca nu mai au nici un fel de motivatie si/sau energie.
La blog and roll, după ce m-ai salutat, m-a tras de mânecă prietena lu văru-meo (btw, cred că am dat impresia că am venit cu toată familia, dar ideea nu a fost a mea, ci a lor) : „hey ! ăla e zoso ?”
Diferența dintre noi și nemți să zicem este că în momentul în care neamțul realizează că asta-i este sortit să facă în viață în loc să devină amar și răzbunător încearcă să-și facă treaba cât mai bine, chiar daca acea treabă se numește a mătura strada sau a spăla toalete publice.
nu s-au trezit pana acum romanii, ce crezi ca-i va face in 2009 sa se trezeasca?
io credeam pentru ca am freza ca a ta.
Zice bine Artistu’.
In alta ordine de idei, daca tu ai fi ajuns in situatia descrisa mai sus, ce crezi ca ai fi facut in continuare, Zoso?
Poate merita notat ca doar faptul ca ti se pare ca nu vei fi niciodata mai mult decat acum nu e neaparat relevant. Am citit recent o carte de-a lui Obama (The Audacity of Hope) si cam asa incepe, cu Obama povestind cum el lucra la ceva institutie de stat si i se parea ca gata, s-a plafonat, ala e momentul lui cel mai bun si nu va ajunge niciodata mai sus. A fost si un pic deprimat o vreme din cauza asta si a luat-o mai moale cu lucrul (ca tot nu mai avea unde sa ajunga). A petrecut mai mult timp cu familia, etc. Si dupa o vreme, daca tot a avut timp de reflectie, ce s-a gandit el? Ia sa candideze la Senat. Si the rest, as they say, is history.
In alta ordine de idei faptul ca cineva se plafoneaza poate inseamna doar ca trebuie sa-si caute vocatia in alta parte. Daca nu e in stare sa o faca, sa se rupa de tot si s-o ia de la capat, atunci da, atunci chiar intervine amaraciunea
Există şi situaţii în care unii nu pot promova din cauza pilelor, a nepotismului sau a unor colegi prea ambiţioşi, care se folosesc de orice mijloace pentru a promova. Inclusiv de „călcatul de cadavre”. Problema este însă că în majoritatea cazurilor lumea nu se ştie evalua obiectiv şi realist. Cred că e OK să ai o părere bună despre tine şi să o spui, atâta vreme cât te bazezi pe ceva cât de cât real şi palpabil. Că restul se învaţă, se improvizează…trebuie însă să ai o bază. Treaba porneşte încă din şcoală. La facultate, spre exemplu, cei mai mulţi sunt interesaţi de ce a luat Gigel sau Dorel 5 şi a trecut, pe când el/ea vine la toamnă la „mărire”. Nu contează că studentul a venit ca vaca încălţată, că e o vită care a sperat că prezenţa la examen îi aduce promovarea. Nu. Ideea este că ălalalt a luat mai mult. Cred că asta ar fi primul pas în educarea tinerilor – posibilitatea de a se evalua realist. Atunci ar dispărea frustrările.
@Daniel: care situatie?
Peste cativa ani vei fi asa cunoscut ca poate o sa te gandesti sa candidezi uninominal. Primul blogger in parlament …
Trezirea la realitate! Daca nici acum, in…sau dincolo de ceasul 12, cand? Inca n-ai zice, dupa en-gross-uri, dupa vanzoleala din mall-uri din Bucuresti etc…
PS: azi s-au mai scos, la Banca Romaneasca, vreo 39 de proprietati imobiliare la licitatie. S-au „scos” si aia care le „cumparasera”, da’ si banca: nici ce au dat credit nu vor scoate…Da’ macar nu mai raman cu activul ala imobiliar. Deh…
Da, e adevarat ce zici numai ca ecuatia nu e chiar asa simpla: pe langa conspiratie se adauga si lipsa vointei, romanul e puturos din fire. Cateodata genial dar in cea mai mare parte puturos. Prefera sa mearga la terasa decat sa cerceteze (ceva ce l-ar interesa).
Si eu ptreceam nopti in Regie dar le mai petreceam si pe la biblioteca.
Asa si cu omu: e mai simplu din pct lui de vedere sa dea vina pe vremea de afara pentru ca el nu e in stare sa-si urmeze obiectivele…daca are unele.
din pacate multi se complac in rolul de POOR BABY ME. Cred ca e mai bine sa te plingi peste tot ca nu ai reusit sa faci una alta in loc sa lupte pe viata si moarte ca sa isi indeplineasca scopurile. Asta este.Alone in a predatory universe!
Am tot auzit de blog-ul tau si am vrut sa vad cum stau lucrurile. Super interesant articolul.
A visa la ceva mai bun, sa ai aspiratii in viata – nu cred ca sunt idei daunatoare, dimpotriva impulsioneaza si genereaza progres. Acum, depinde de fiecare cat de ancorat este in realitate sau nu.
Zoso, tu ti-ai indeplinit visul?
Ei vezi tu ca e prea greu sa iti vezi de treaba ta, cand poti sa stai sa „studiezi” ce fac si cum ceilalti din jur. De cate ori simti ca nu mai merge ceva e mai indicat sa incerci o schimbare, decat sa stai sa baltesti in nemultumirea aia fara nicio alta reactie decat amaraciunea asta despre care vorbesti si rautati adresate altora care pot mai mult.
Sunt multi care au un job sau o diploma luata pe „pile”, dar asta nu inseamna sa stai toata viata cu gura cascata si sa iti scuzi propria neputinta prin coruptia altora. Clar ca e mai greu sa strabati in asemenea conditii, dar miile de oameni realizati numai prin munca si daruire dovedesc ca, daca vrei, poti.
Caprovecinita cronica e boala nationala .. poate ne vindecam in viitor .. cine stie.
Ştiţi care e cel mai trist moment din viaţa unui om? Atunci când realizează că rolul pe care îl joacă acum e cel ce îi e sortit. De ce? Pentru ca asemenea momente sunt extrem de rare, poate chiar unice si atunci par a fi dureroase.
Complet de acord cu tine, sunt foarte multi oameni care fac ceea ce nu le place. Insa de multe ori nevoia ii aduce acolo. Nu toata lumea lucreaza intr-un domeniu care sa ii faca placere. Multi se trezesc dimineata scarbiti ca trebuie sa plece la lucru si ajung seara acasa la fel de scarbiti dupa 8-9 ore de inghitit rahat.
Esti un om fericit si te felicit, daca realitatea ta nu e niciodata amara.
Toti avem goluri pe care vrem mereu sa le umplem de sens; vise care se transforma in goluri daca nu se implinesc si daca nu ne construim atunci, rapid, altele. Important e sa stim ce vrem si sa vrem ce-i al nostru, al fiecaruia…
Te felicit oricum!
Citeam azi pe undeva un citat care se potriveşte: era ceva de genu’ că „nu poţi avea mai multe decât ai dacă nu devii mai bun decât eşti”. O să-ţi zâmbesc când te văd
…la fel ca atunci cand primesc poze de la cliente in rochiile mele genial sentimentul. a, prima parte imi suna a Fight Club, uite:
‘Advertising has us chasing cars and clothes, working jobs we hate so we can buy shit we don’t need. We’re the middle children of history, man. No purpose or place. We have no Great War. No Great Depression. Our Great War’s a spiritual war… our Great Depression is our lives. We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off. ‘
Parerea mea:
Amaraciunea realitatii tale este aceea ca desi ai realizat tot ce ti-ai propus, chiar mai mult, si multi din cei din jurul tau sunt invidiosi pe succesul tau, nu vei fi niciodata printre cei care conduc lumea (apropo de zeitgeist despre care spui ca e o porcarie). Stiu ca vei spune ca tu nici nu-ti doresti asta, ca vrei doar sa-ti fie tie (si eventual familiei tale) bine, dar omul este prin natura lui, competitiv, oricat de sus ai ajunge vrei sa ajungi si mai sus! Tu ai ajuns acolo unde ti-ai propus (pt acum), totusi ti-ai dat seama ca vrei sa fii mai sus…spre amaraciunea ta ti-ai dat seama ca exista o limita la cat de sus vei putea vreodata ajunge.
E doar parerea mea
@S.: misto citatul. si aiurea pentru romani.
toate vin si pleaca , odata ne e bine , altadata ne merge rau , trebuie sa stii sa treci peste orice situatie…trebuie sa te gandesti ca vei deveni ce vrei , ca vei ajunge sus…dar totul se stinge cand de fapt nu vei realiza nimic din ce ti’ai propus
Fara vise nu am mai avea nimic Zoso, nu e rau sa visam.
Chiar si putina furie si frustrare sunt ok daca stii sa le canalizezi asa cum trebuie.
Nu de alta, dar fara vise, planuri, sperante ramanem fix cu nimic, viata de zi cu zi e cam plictisitoare…
imi joc rolul care-mi este sortit… dar am rolul principal
Recomand sa fie citita si cartea lui Larry Winget…Shut up,Stop whining, and get a Life.
Manati mai,hai hai!
vise/visuri
se intampla si la case mai mari…din pacate
„We were raised by television to believe that we’d be millionaires and movie gods and rock stars – but we won’t. And we’re learning that fact. And we’re very, very pissed-off.”