Mai mulți oameni mi-au trimis link către mesajul ăsta al lui Chișu, o superbă limbă aplicată dosului fiului unui nomenclaturist comunist devenit cetățean curat și cinstit după ce s-au șters din gugăl faptele de arme. Oamenii ăștia voiau o explicație. De ce ar face Chișu așa ceva? Nu are destul? Nu e destul de bătrân și de talentat încât să nu-i pese de diverși?
Faza este așa.
În România sunt/erau 20 milioane locuitori. Folosesc cifra asta rotunjită, că e mai ușor de lucrat cu ea. Până în 2018, eram un stat rural, abia atunci procentul celor care locuiau la oraș a devenit mai mare decât al celor care locuiau la țară (52% versus 48%).
Asta înseamnă că orice act cultural elimina automat jumătate de țară dintre potențialii privitori clienți plătitori.
Să ne fie mai ușor, să zicem că 1/3 sunt bărbați, 1/3 femei și 1/3 copii. Lansezi o carte, să zicem. Public potențial, 3 milioane de oameni. Un film, poate mai mult, că unii se duc cu familia, dar mai puțin pentru că nu mai sunt cinematografe. La cărți, și mai nasol, nu peste tot sunt librării și nu dai 30 sau 60 lei pe o carte și 30 lei transportul. Brusc, ăia 3 milioane potențiali cumpărători devin 300.000. Îi dăm la o parte pe ăia care nu citesc, ăia care nu au bani și alte motive, și devin 30.000. Iar realitatea devine 3.000 cumpărători ai cărții tale. Poți trăi din asta? Ah, trebuie să-ți cauți de muncă și nu mai ai timp să scrii.
La filme e un pic mai bine. Băieți de oraș 2 a strâns 700.000 spectatori, adică 5 milioane euro încasări (din ăștia minim jumătate îi ia cinematograful). Câte filme pot strânge atâta?
Înțelegeți acum de ce Chișu simte nevoia să lingă oameni cu bani? Se cheamă supraviețuirea culturii în România. Te faci că nu știi cine e ăla de fapt, îi iei banii, îi cânți o odă și poți să-ți faci treaba. Ce faci rău până la urmă? Ce, perpetuezi prezența în conștiința publică a unor oameni toxici, copiii călăilor părinților noștri? Prostii. N-a fost el cel mai rău, au fost alții. Chișu trebuie să-și facă filmele, și scopul scuză mijloacele. Patronii de la Colectiv trebuiau să aibă bar. Mafia a finanțat atâtea filme, până la urmă.
Toate astea se numesc “falimentul moral al societății”.

Deci care ar fi soluția? Să-și schimbe ADN‑ul? Sau există un set de criterii prin care un copil scapă de vina tatălui?
Exista mai multe: Schimbi domeniul. Schimbi partenerii de afaceri (preferabil nu cu copii partenerilor de afaceri ai tatalui). Incerci sa faci pe cat posibil opusul, in bine.
Să lase ifosele de jandarc!
Pentru cei cu mânuțe verzi la comentariul lui @Beacon, sunt curios cum interpretați răspunsul „să lase ifosele de jandarc”. Ce trebuie să facă ?
Poate sunt sătui de copilul unuia care era cu ceaușescu în Iran în 89.
Eu unul sunt sătul că am ajuns ca după securiști și copiii securiștilor să ne conducă din postura de oameni self-made.
Să se ducă la Miami.
QED.
@vosidit98 - pai pana mea, face un spital. A mai facut chestii bune. Nu zic c-ajunge, spun doar ca pare ca face ce vrei tu.
@xIonutX - Inteleg ce spui insa omiti un aspect, si anume originea sau startul in viata, sa poti spune "eu sunt X si asta fac/asa am ajuns aici".
Daca vine Nicusor si spune "eu sunt profesor, dupa aia politician si cred ca lumea trebuie sa fie mai buna" inteleg, aia e. Daca vine Becali si spune "mai tata, eu sunt pe combinatii, mai vand, mai cumpar, mai o invarteala cu statul, mai o spaga" - din nou, aia e.
Insa cand ai a doua generatie, vine unul care iti vorbeste de chestii frumoase, de morala, de ajutor, etc - insa tu stii ca tatal lui a facut banii din relatii si combinatii si sunt sanse mari ca si el sa aiba ceva actiuni la niste firme bazate pe aceleasi combinatii atunci da, nu prea mai este nici un respect.
Ca un exemplu paralel uita-te la Serghei Mizil - aceeasi origine insa omul nu s-a ascuns niciodata sa spuna ca el era smecher pentru ca era baiatul lui Mizil ala batran si ca a trait o viata pe spatele acelor relatii.
Nu, in nici un caz Serghei nu este un exemplu insa nu este ipocrit si asta e ce ii deranjeaza pe oameni la Codin - ipocrizia de a-si ascunde originea.
Eu nu inteleg de unde acuza: "s-au șters din gugăl faptele de arme", omu' povesteste si singur acum la podcasturi ce lepra a fost. Ce anume mari fapte de arme a facut poponet? ca le-a largit pe alea gen ginutza? Ca umbla cu bodyguarzii dupa el peste tot ca sa nu isi ia omor?
Beacon, Maticiuc nu e un sfant. Dar nu e Burduja care tot progenitura de nomenclaturist e si a fost infipt ca paduchele in frunte la ministere. Sau Caramitru jr
@Bigbear, înțeleg perfect ce spui și sunt de acord cu tine.
Eu am comentat strict formularea aceea despre “dosul fiului unui nomenclaturist comunist devenit cetățean curat și cinstit după ce s-au șters din gugăl faptele de arme”. Nu asta îl definește, de fapt.
A fost un adolescent care a folosit ce avea tatăl lui ca să pară mai important, lucru pe care, sincer, majoritatea copiilor l-ar fi făcut dacă ar fi fost în aceeași situație.
Apoi, a folosit atât resursele familiei cât și sprijinul altor oameni din cercul familiei pentru a face lucruri bune.
Caracterizările pe baza faptelor apropiaților sau familiei nu sunt bune.
Trebuie să ramân țăran pentru ca tata a muncit pământul, sau un nimeni pentru ca tata a fost muncitor la o întreprindere, femeie ușoară pentru că mama o ardea cu șefu, etc. ?
@F. Bine, Codin nu este în top 10 jigodii de progenituri nomenclaturiste.
@xIonutX - iti lipseste ceva din imaginea lui Codin - cam 10 ani in tinerete a fost cunoscut ca un copil de bani gata a carui principala ocupatie era sa stea in cluburile de fite si sa calareasca diferite domnisoare domnisoare mai cunoscute la nivel de club/tv/cancan.
Dupa asta, dupa cca 10 ani cand a imbatranit si el (are 45 de ani) acum s-a trezit ca el este om bun si cu familie si face fapte bune.
Aia e problema de fapt, lumea a privit cu mila un tip de genul Irinel Columbeanu care a avut bani de la tati si-a tras o copila pe post de nevasta si atata, nu a vorbit niciodata de chestii inalte, desi si el venea din mari comunisti si banii erau tot de acolo.
Problema nu este doar ca tatal a fost comunist de frunte si a facut bani, conteaza si cum s-a purtat omul.
Finalitatea liniei genealogice dacă nu înțelegi că nimeni nu are nevoie de beizadelile nomenclaturiste securiste peceriste.
Ce criterii există pentru copiii taților & mamelor victime – victime la mâna taților & mamelor vinovați pentru care copiii lor așteaptă ode din partea copiilor ai victimelor, fiindcă la ei cu ele se află concentrația de resurse, mulțumită tovarășilor nomenclaturiști din Secu & partid?
A, ce facem cu eroarea asta de sistem, care perpetuează falimentul moral al societății?
Ce vină are copilul victimei, de te preocupă soarta copilului a nomenclaturii din filiala securistă-partid?
Nu te preface că nu înțelegi dar știu că nu ai un răspuns.
Eu ii dau bani pt spitalul lui, cred ca merita demersul. Daca are deja bani de chefuri nu-i mai fura si pe astia, face si ceva util pt societate. Ifose neifose strange bani, face lucruri cu ei.
Românul tipic.... tolerează hoții care fură de nu mai sunt bani ca statul să facă spitale, școli , infrastructura, dar în același timp susține acțiuni făcute de unii din respectivii hoți....
Nu va mai exaltați cu Bolo, 'PSD' suntem noi...e in ADN-ul nostru ...
Problema este viitorul: va ramane in zona filantropica, sau cladeste o notorietate pe care o va folosi:
Am văzut odată demult de tot ceva interviu cu fabulosul SOV, pe vreme când abia ieșise din bulău și nu era full sugeranist, ci era doar ticălos. Și a zis că suntem proști (clasic), că nu profităm de pe urma bogaților. Că bogații vin la un moment dat și au această epifanie că au furat și au strâns bani cu nemiluita, dar nu au dat nimic înapoi, și ăla e momentul în care poți să-i exploatezi pentru a face acte caritabile.
problema e fix cea pe care o pui in prim plan: ridicatul de spitale din bani privati. ce plm e asta ? pentru ce platim toate taxele si impozitele ??? ca sa dau tot de la mine sa se faca ceva ce statul e incompetent.
Iti spun eu ce poate face Codin si altii ca el, daca vor sa faca ceva bun: actiuni civice si implicare sociala. nu de banii lor avem nevoie ci de influenta lor si conexiunile lor, sa aiba destule cojones sa ii traga de urechi pe toti sobolanii de p$d-isti si franari si sa ii forteze sa faca chestii. ca bani sunt si solutii sunt, nu de asta ducem lipsa. sa-si foloseasca influenta si conexiunile in scopuri bune pe termen lung. si atunci poate nu o sa ne mai pese ce a facut in trecut.
@Fanu
Astfel ajungem sa giram pe cei care vor zice:
"Fur si eu 24m, dar promit ca apoi sa ma implic in caritate pe banii vostri"
QED
https://www.tiktok.com/@luminita0809/video/7522228459989503254?is_from_webapp=1&sender_device=pc
Se aplica in cazul lui Chisu
Chișu e doar un pui de nomenclaturist jegos,
Are moaca aia de om din casta superioară care se chișă pe toți.
Chiar trebuie să-i căutăm scheleții din dulap?
Copilul lui Harabor, Raduleasca și altele,
Așa ca asta cu Poponeț e parfum.
Vom afla că a fost pe insula lui Epstein?
@Beacon
A fost sigur, dar nu cred ca pe a lui Epstein.
Chisu nu e copil de nomenclaturist.
Si ce a facut el in viata nu vei face tu in sapte vieti.
Nu inseamna ca sint de acord cu ce a postat.
Ma scuzati ca ma bag in seama dar a spune ca persoanele de culoare par toate la fel nu este o formă de stereotipizare rasiala si in context social poate fi considerat rasism?
Si o mai zice si de doua ori.
Uncheasul beat la nunta vibes.
Sa sesizam CNCD.
Nu sunt toți la fel, d’aia unii sunt mai ieftini iar alții sunt mai scumpi, sa il chișu in freză de rasist!
Chiar dacă există și un interes de imagine în astfel de acțiuni, asta nu anulează automat efectul lor pozitiv. Important este că investițiile în spitale rămân utile publicului si ajută oameni (beneficiul rămâne, indiferent de motivație), chiar dacă motivațiile personale pot fi discutabile.
Doar daca nu il cunoști pe Chisu te poate mira aceata stire.
Mai bine zis „Limba de supraviețuire”. Ca șpaga.
Daca ar fi sa aleg, pentru ca e clar ca nu exista o societate ideala nicaieri in lume nu doar la noi in RO, as prefer mai multi ca Maticiuc decat mai multi ca Mario Iorgulescu, Fulgy, Serghei Mizil, Iustin Covei, Micula si lista poate continua.
Iar alegem pe cel mai ok dintre cei mai nasoi? Poate ar fi timpul sa facem ceva in privinta asta, altfel o sa fim nevoiti sa aplicam aceeasi ratiune la nesfarsit.
Ubi eadem ratio, ibi eadem lex!
Daca tot vorbim de cultura, ai vazut cum scrie Chisu? Nu vorbesc doar de punctuatie dar si de coerenta mesajului, zici ca-i o adolescenta americana ce povesteste cu "then I said", "then she said", "then he did", etc...
Îmi mențin comentariul pe cafre l-am mai dat aici pe tema asta.
Aș vrea ca toți copiii și nepoții nomenclaturiștilor să facă câte un spital.
Să facă un adăpost de animale, să vopsească o școală etc.
Să țină un medic într-un sat.
Cu banii ăia jegoși rămași de la părinții noemclaturiști.
Nu vor, nu e vorba de putut, că plătești firme specializate cu mai mulți sau mai puțini bani și îți fac ei totul de la A la Z. Tot cei cu mai puțini bani fac chestii, în limita posibilităților și puterilor.
Da, da. Pe toți ăștia de au făcut bani cu lopata îi apucă mustrările de conștiință și încep să facă acte caritabile, unii devin și ultrareligioși, deși până atunci erau opusul. Îmi amintește de curvele alea care, după ce s-au săturat de înghițit penisuri pe bani, se cumințesc, se mărită și devin femei de casă.
Mi-am citit comentariul și vreau să fie clar: ideea era să facă toți copiii de nomenclaturiști câte un spital, apoi putem să-l înjurăm și să dăm de pământ cu oricare dintre ei.
Până atunci, hai să-i luăm la perpulis pe ăia care nu fac nimic.
După aia pe Poponeț.
domnu Chisu la 70ani are un crez: "limba mea e o comoara, in adancuri se ascunde..."
Formal protest: eu am crezut ca e articol despre limba romana și când colo e despre fundul lui Maticiuc in care este înfiptă limba acestui guru, zeu, degrabă aducător al stand-up-ului în România, cel care a lansat carierele fulminante ale lui Bobonete și Bordea.
Face și el ce poate, o limbă în curul cuiva poate îi mai pune pâine pe masă câteva luni.
quote :
"Toate astea se numesc “falimentul moral al societății”.
Si? cui spui tu asta? Alora 4x% care voteaza de 30 de azi aceiasi mizerie?
O spun si eu si multi altii, si?
Rezultatul?
astia multi sunt minoritari...
concluzia este pentru cei care aud....nu e de noi pe aici...
Dan Chisu si Poponet. Doi personaji de care uitasem complet. De ce? De ce a trebuit sa ii rememorez? De ce?
Lasa ca-i da o limba-n cur popandaului ala de...poponetz.
Bai, dar cum sa scrii in halul ala? Ok, nu scrii literatura, doar un amarat de mesaj pe retele sociale. Dar, totusi!
Limba romana facuta la seral si trecut din mila si dor de pwla de vreo profesoara-domnisoara batrana.
Mai stie cineva daca si ce profesie avea Chisu, asta? Inafara de combinator, ma rog.
Băiat neliniștit pe vremea ailaltă fuge in Franța unde spală vase matură munci de emigranți, vine Revoluția si plin de tupeu vine călare pe ajutoare si miroase ca el știe mai bine capitalism decât turma ieșită din comunism. Din născare lipsit de orice urmă de jenă sau timiditate se lipește de orice ii aduce un câștig. Aerul de occidental afișat studiat ii aduce nenumarate cuceriri printre junele fomiste dornice de parvenire. Mulge bani sponorizari de la proaspeții milionari pentru propriile placeri. Face niste restaurante si festivalul de film pe banii altora desigur. Imbatraneste si locul lui e luat de noua generatie de șarlatani care vand cursuri nft monezi virtuale si apartamente in Dubai.
Am inteles. Mi-am amintit. Il vedeam la televizor la diverse emisiuni n calitate de invitat si specialist in totul si nimic, inainte ca specia asta sa devina animal comun.
Deci genul care a fwtwt-o pe profa de romana ca sa treaca clasa, a dat o limba in alta parte ca sa i se faca locsor la diverse mese de unde daca nu cade, pica.
La fel si limbricul de poponetz cu deosebirea ca la asta succesul in viata s-a masurat in numarul de zerouri din contul lui tat'su, altfel pregatirea si talentul l-ar fi recomandat tot pentru brigada de elita din cadrul Departamentului Spatii Verzi si Peisagistica Urbana.
Îngrijorător, dragă Zoso, procentul acesta din publicul tău tânăr - să zicem tineri între 28-38 de ani - dispus în orice moment și cam în orice speță să negocieze principii și valori și, în general, să scuze cam orice mijloace dacă văd ei undeva un scop.
Așa a fost și la discuția cu banii din păcănele și pariuri. Ba chiar s-a extins către videochat etc.
Sigur, aici e mai gri deschis situația, că e vorba de chestii concrete pe care le face Maticiuc.
E și o gașcă destul de entuziastă și combativă aici, pro-Maticiuc. E dreptul ei.
Cum e și dreptul lui Chișu și al altora să facă sluj. Nu știi niciodată când, la o răspântie în viață, ai nevoie de un telefon al lui Maticiuc să te promoveze în casta "aleșilor": a celor care se pot bucura de programări prioritare în sistemul de sănătate de stat, de acces la medicii potriviți, la tratamentele de ultimă generație... Nu mai zic de alte avantaje.
Pe lângă ipocrizia endemică a societății în care ne aflăm, mai e un aspect, dragi suporteri sinceri (cei afiliați se știu ei și cunosc despre ce e vorba de fapt): nu e numai ce se vede public în povestea / poveștile filantropice pe care le aplaudați voi!
Știți cum era înainte de 1989 cu diferențele între Cartierul Primăverii și orice cartier anonim din țară? Ei, situația e cam tot așa, ba chiar mai acută azi. Doar că voi faceți tururi de bloc în cartierul acela gri anonim. Și niște găști care o ard pe la Miami, Monaco, ex-Dubai, nu!