La piscină, sunt trepte să cobori și o balustradă de care să te ții. Destul de liniște, un tătic cu o fetiță mică se hârjoneau acolo. Copila stătea în picioare pe trepte și se bălăcea. După vreo jumătate de oră, tăticul, care se așezase în fund pe scări, închide ochii 1 minut. A fost așa, un exercițiu de respiro.
Un minut. Suficient ca copila să se dea prea mult în spate și să cadă în apă, să ia o gură de apă și să înceapă să plângă. Tatăl deschide ochii, o prinde, o ia în brațe. Eram și noi acolo, erau și alții, nu se îneca. Doar s-a speriat un pic. Tatăl era pe bună dreptate speriat și el.
Mă gândeam la faza asta. Nu vreau să știu ce o fi fost în sufletul lui sau acasă. Ce discuții, ce scenarii. Foarte neplăcut.
Dar vreau să spun că poate ar trebui să ne învinovățim mai puțin. Copiii vor cădea, se vor lovi, se vor tăia, vor sângera. Eu am genunchii juliți în toate felurile de la fotbal. Buza spartă pe interior, că alergam cu zmeul, alt băiat făcea la fel și ne-am dat cap în cap. M-am tăiat în cioburi de câteva ori. Nu știu dacă ai mei au simțit atâta vină. Sigur, alte vremuri, este bine că ne pasă de copiii noștri mai mult decât le-a păsat lor, dar parcă merge și un pic de relaxare.
Depinde de varsta si situatie liniștea asta
si al catelea copil este
8-9 ani; asteptand parintii in fata blocului sa coboare sa mergem la cinema, la o harjoneala cu ceilalti copii am cazut cu mana stanga in niste cioburi; muchia palmei taiata pana la os; in loc de cinema am ajuns la urgente unde m-au cusut
10-11 ani; bataie cu un alt copil de pe strada pe timp de zi, eu cu pumnii, el cu pietrele; eu cu capul spart plus o bataie suplimentara de la tata pentru ce s-a intamplat
12 ani; ma pune mama “toaca si tu niste iarba la ratuste”; mi-am taiat buricul la degetul mare si am ajuns la dispensar sa-mi potoleasca sangerarea; bataie de la tata pentruca am fost neatent
13 ani; bataie cu varul meu pe timp de noapte; am dat si am fugit; pentru ca era intuneric bezna a inceput sa arunce la nimereala cu pietre; una m-a nimerit intre ochi si mi-a spart nasul; sangerare vreo juma de ora plus o bataie de la tata cand am ajuns acasa, pentru ca …; plus o deviatie de sept ce am operat-o 20 ani mai tarziu
14 ani; tata a plecat la munca in Africa de N (Libia si Egipt)
16 ani; in una din zilele de naveta cu trenul la liceu pentru ca nu mai erau locuri pe scaune si cald afara, mergeam cu usile deschise iar eu stateam in fund pe platforma de urcare, cu picioarele atarnand afara; piciorul stang a lovit o borna dintre sine si m-am ales cu glezna fracturata
17 ani; contra la un meci de fotbal (jucam in aparare); genunchi dislocat; m-am operat pentru “apa la genunchi” vreo 20 ani mai tarziu
19 ani; bataie cu arme albe la iesirea din discoteca (pari, bate, lanturi, nunceacuri, leviere… fiecare cu ce avea); fata tumefiata, vanatai pe piept si spate la greu
intre 10 si 14 ani; bataie de la tata de fiecare data cand venea seara la noi acasa vreun parinte sa ma reclame ca i-am batut copilul
intre 8 si 20 ani; julituri, cazaturi, lovituri, “cotonoage” aproape saptamanal la fotbal
intre 8 si 15 ani; julituri, cazaturi, lovituri in fiecare an de la cataratul in copaci sau la sanius pe dealuri.
O tempora, o mores! ……
"...alt băiat făcea la fel și ne-am dat cap în cap." - Zoso
He is my neighbor Nursultan Tuliagby. He is pain in my assholes. I get a window from a glass, he must get a window from a glass. I get a step, he must get a step. I get a clock radio, he cannot afford. Great success! - Borat
Și ai noștri se învinovățeau la fel, dar nu aveau timp așa mult să pritocească asta și nici n-aveau unde, că nu exista internetul.
Să vezi ce mișto e când mai cresc copiii și se tot adună gândurile că n-ai făcut aia și n-ai făcut ailaltă...
Când avea fiu-meu cam un an jumate, mergeam la o vilă care avea și o mică piscină. Eram stresat de-mi pocneau urechile tot timpul, să nu cadă copilul în apă. Erau mai mulți copii în grup între 1 și 3 ani.
Într-o zi, stăteam așezat pe marginea piscinei cu el în brațe și ne bălăceam cu picioarele în apă. Ce să vezi, a căzut copilul dintre mâinile mele în apă și s-a dus la fund ca bolovanul. L-am scos imediat, n-a înghițit apă, a plâns etc. Repet, eram cu mâinile pe el, așa că nu m-am învinovățit prea mult. Dar m-am gândic cum e viața.
De a doua zi, nu mai puteam să-l scot din piscină (cu colac, chestii). Voia să stea numai în apă.
Crezi că tata și-a făcut vreo vină când am ajuns acasă cu o gaură-n cot de la o căzătură cu bicicleta? Aș! A făcut cel mai bun lucru în situația în cauză: un tampon cu spirt direct la locul faptei. Și gata.
Eu am scăpat-o pe fi-mea de 3 ani în piscină, s-a dus glonț la fund și de atunci înoată sub apă ca nimeni altcineva
Kids will be kids, hai să fim serioși...
Eu când eram mic, când scăpăm afara alergam ca disperatul. Chiar și iarna, deși am răcit de doua ori la plămâni, a doua oara când am văzut câte polidine trebuia sa fac am izbucnit în plâns.
Dar asta nu mă oprea sa vin acasă cu pantalonii plini de țurțuri(deh, mă dădeam la vale și pe celofan) și super transpirat, deși știam că mi-o iau când ajung acasă în halul ăla...
Si da, îmi aduc aminte de o căzătură faina într-un ciob, la genunchi, curgea sângele maxim... am rămas și cu semn. Dar na, greșeala mea.
Ai omis ceva important: a cazut intr-o piscina la 5 stele sau 4 stele? Ca sa stim cum e cu criza
Te cam sperii la inceput dar 50% din sperietura e de fapt pentru ce va spune nevasta
Nu l-am vazut numai pe cel care-si arunca copilul in sus si il lasa sa cada in apa, cumva opusul. Drept e ca m-am si carat inaintea ta...
În practica e puțin mai greu, dar nu imposibil.
Ce e drept: copii mici probleme mici, copii mari...
Probleme pe masura...
Copiii nu sunt făcuți din porțelan. Oricât am vrea noi să-i protejăm, tot vor aluneca, vor înghiți apă, vor lua o sperietură zdravănă, vor veni acasă cu genunchii zdrențuiți sau buza umflată. Am făcut și noi când eram mici. Așa cresc, așa învață lumea.
Doar că acum părinții trăiesc cu o presiune uriașă. Să fie atenți clipă de clipă, să prevină orice, să nu greșească niciodată. E o povară imposibilă, și totuși mulți o duc în spate fără să-și dea seama cât îi apasă.
Un pic de relaxare nu înseamnă că nu-ți pasă. Înseamnă să accepți că ești om, că nu poți controla tot ce se întâmplă și că uneori copilul învață tocmai din micile lui aventuri și accidente. Iar vinovăția… vine oricum.
Mai e și grija aceea dusă la extrem cu totul dezinfectat, totul spălat obsesiv, nimic „direct din copac”, nimic atins de pământ. Când eram mici, mai luam o capsună cu tot cu pământ și praf pe ea și nu se întâmpla nimic. Țin minte și acum senzația aceea când îmi scrâșnea pământul între dinți. Așa era lumea noastră, imperfectă, dar reală.
Excesul de protecție nu îi ajută pe copii să devină mai puternici. Dimpotrivă, îi poate face mai sensibili, mai vulnerabili, mai speriați de orice mică abatere de la „steril”. Nu spun să fim neglijenți, ci doar că un pic de normalitate, de contact cu lumea așa cum e ea, nu strică. Îi ajută să-și formeze imunitatea, curajul și încrederea în propriul corp.
poate dincauza ca stim (cel putin eu) cat noroc chior avem sa fim in viata, poate din cauza asta suflam si-n iaurt cand vine vorba de copii.
@semeketh - unele chestii de siguranță sunt de bun simț: cască pe bicileta/trotineta/ski, scaun de copil/inaltator + centură în mașină, etc.
Altele, gen nu mânca fructe din pom (desigur nu dintr-o livadă stropită cu insecticid), nu alerga, nu te cățăra acolo, etc. în schimb nu sunt necesare. Ba mai mult, dacă nu lași copilul sa aibă ocazia de a lua niște trânte când e mic, nu-și va dezvolta niciun reflex, nu va înțelege pericolele, și posibil sa ia o trântă mult mai periculoasă când e mai mare.
Culmea e că de multe ori vad părinți care nu-și lasă copilul sa atingă nimic, îl dezinfectează si rasdezinfectează când pleacă din parc, ca mai apoi să-l urce în mașină direct pe scaunul pasagerului, preferabi fără centură. Super treabă, ce sa zic.
Cred ca am spalat doar 2 cirese culese direct din copac, si alea doar de gura lui maica-mea.
In zilele astea trebuie sa le zici "nu alerga ca ti se face foame"
@mac gregor: ia sa faci asa cu produse din Turcia.
Am facut eu asa cu niste rosii cherry. Am crezut ca sunt spalate, dar nu au fost. Doua zile am mancat un singur covrig si m-am dus la wc de 10 ori. Plus febra si frisoane.
Dar am slabit 3 kg. Recomand :))
Întotdeauna o să fie și vină, o să fie și panică, și frică. Astea vin și din experiența de viață. Sigur, copiii se mai și lovesc, se mai zgârie, mai și cad. Experiența de viață (experiența mea, cel puțin) spune că unii copii mai și mor. Stupid, de cele mai multe ori.
Și e de ajuns să vezi părinți distruși lângă coșciugul copilului (și am văzut câțiva în viața asta) ca să vrei să îți închizi copilul într-o bulă unde să nu i se întâmple nimic niciodată. Dar nu o faci. Ține de fiecare părinte până unde merge cu protecția copilului. Dar frica există, vina există. Nu poți să zici, ca în banc, "las' că facem altul".
Voi uitați că noi suntem supraviețuitori. Genunchi juliți, capete sparte, dinți ciobiți? Sigur că da. Doar că, în timp ce eu am căzut de pe bicicletă și mi-am spart doar dintele, vecinul de la doi a căzut, a dat cu capul de bordură și acolo a rămas. Se fac treizeci de ani de atunci.
Fetița a cazut un pic în apă și s-a speriat. Acu' douăzeci de ani, la un ștrand, tot o fetița a căzut și a dat cu capul de fundul bazinului. S-a înroșit apa și s-a înnegrit viața părinților.
Supraviețuitori, da? Asta suntem și nimic mai mult. Iar părinții noștri sunt norocoși. Sigur, trebuie să-l lași pe copil să fie copil, să încerce, să se aventureze, să învețe. Dar s-o faci cu relaxare? Nu prea cred. Relaxarea înseamnă că ori nu te-ai uitat în jurul tău când ai trecut prin viață, ori nu te interesează soarta copilului.
eu sunt prapastios cum era si mama.retraiesc cu aceeasi intesintate si acum dupa multi ani situatii in care copilul meu a avut probleme. acum cand nu mai sta cu mine exista un nivel de alerta si tensiune din cauza asta.nu mai e sub ochii mei .a avut o relatie nefericita la un moment dat. nu va imaginati ce scheme de punishment aveam in cap.
talpa dreapta taiata in foras-ul facut la ora de atelier
fier beton infipt in picior deasupra genunchiului - imi vedem osul de la genunchi cand ridicam pielea
talpa stanga taiata in ciob pe strandul Tineretului (ala de langa manastirea Casin)
Smoala aprinsa cazuta pe piciorul stang -" dumnezeii ma-tii, cu altceva nu aveai cu ce sa te joci?? "
Tras in ochiul drept cu bubuitoarea cu carbid, am fost pirat vreo 2 luni pana mi-a revenit vederea
degetul mijlociu de la mana stanga prins la masina de cusut
genunchii rupti pe terenul de fotbal betonat
dinte spart cu prastia de un fost vecin / prieten de cartier
*cazut din pomi (rula Tarzan la TV)
Still alive and (almost) well!
Bai nu, la tine e deja prea mult. Ma intreb cum de mai esti intreg si in viata.
Are un scaun de frizerie upgradat sa semene cu al lui Stephen Hawking.
Se mai intampla. Pana la 18 ani am avut capul spart de 25 de ori (m-a lovit odata leaganul, ca voiam sa ma dau si nu mi s-a parut important ca era ocupat). Am fruntea cu valuri. Bunica-mea avea sticla de benzina special pentru mine, ca intram in smoala la fiecare cateva zile. Si uite ca am ajuns aproape de pensie si inca functionez in parametri.
@Nicu - la naiba, vezi ca in pozele alea de pe insula lui Epstein nu era SH
. Vrei sa spui ca tu nu te dadeai in leagan la 360 grade ??? Ce copilarie ai avut ? 
@Zarax - man, astea erau conditiile in Militari
Si foloseste Neuralink sa scrie paici
Si eu am pierdut-o pe fi-mea in Turcia.
Eram la resort, ea vreo 4-5ani, ultima zi. Era vreo 10-11, autocarul venea cam in 1h sa ne ia. Eu eram deja imbracat de drum, pe ea am mai lasat-o sa se joace in piscina cu aripioarele. Stia deja sa inoate ca un peste + aripioare, nu imi faceam nici o grija.
La un moment dat am scos-o si i-am zis sa stea putin pe chaiselong cat ma duc pana in camera sa iau ... nu stiu ce. M-am dus in camera, m-am intors, fi-mea ia-o de unde nu-i. Am inceput sa o caut ca disperatul, dar resortul era de la mare la imens.
Am gasit-o dupa vreo 20min. S-a dus la baie si s-a intors pe alt drum si s-a ratacit.
Fi-miu si-a spart de 2 ori acelasi dinte, deh, dintos de mic.
Eram in parc, avea vreo 4-5 ani. A cazut si pac, si-a spart primul incisiv de sus, dreapta.
Mers la stomatolog, recomandare sa avem totusi grija, bla-bla
Dupa 3-4 saptamani, acelasi parc, pac,iar a cazut si si-a mai spart a doua oara acelasi dinte. De data asta s-a inegrit si a trebuit scos.
Bonus:
Am mers de Paste la Inviere si i-a dat si lui sa tina o candela. Tinea el minte ca la biserica se pupa toate icoanele si ce s-a gandit. Ia sa pupe si el candela.
Cine era la 2-3noaptea de Paste la Grigore Alexandrescu?
Nu mai zic de cucuie d-alea cat mingea de golf, cate-a avut.
Gogu... sa fie invatatura de minte, aia cu besereca. data viitoare poate il lasati acasa. e mai bine pentru toata lumea.
cativa ani cat era fimea mai mica si mergea in parc cu bona am avut cosmaruri noaptea ca s-a pierdut, ma trezeam intr-o mega panica, hiperventilat si fleasca tot. n-a fost niciodata cazul de asa ceva irl .... mereu m-am gandit ce o fi in sufletul parintilor care pe bune trec prin asa ceva
Acum ceva ani am fost la o petrecere d-aia fancy acasa la managerul meu. Casa scumpa intr-un cartier scump intr-o tara scumpa, plina de diversi manageri si sefuleti cu familiile lor, inclusiv copii. Care copii alergau prin casa, cum fac copiii in general. Si cum stateam noi acolo si discutam despre chestii plictisitoare, se aude o serie de lovituri infundate de parca intrase un elefant in casa.
Ne oprim din ciocnit paharele si dezbatut 50% ruling, box 3 and other shit si ne uitam dupa sursa zgomotului. Iar sursa era copilul unui invitat, care decisese sa alunece pe scarile pivnitei si sa se duca rostogol pana jos, din perete in perete. Parintele, olandez, l-a intrebat calm daca si-a rupt ceva, i-a zis sa aiba grija sa nu strice mobila gazdelor si l-a trimis inapoi la joaca.
Aveam 6ani, ma intorceam de la scoala, clasa I. Eram fericit ca luasem un 10, Dumnezeu stie la ce.
Cum intri in casa, e chepengul de la pivnita si statea un mester in pivnita sa repare ceva la scurgere cred.
Acum, noi aveam o regula. Cand intram in pivnita, tragem zavorul de la usa de intrare sa nu cada nimeni. Doar ca bunica-meu m-a vazut ca vin si-a descuiat usa. M-am dus de-a berbeleacu pe scari 1 etaj. N-am patit nici pe dracu.
Bonus:
Cand eram mic 6-7-8ani imi cam placea sa trag la masea si cand ma intrebau toti:
Cum te cheama puisor? eu ma recomandam: Nume Prenume BeaVin.
si in suedia am avut un soc vazand cum isi trateaza astia copiii. Ii trimit la lupta fara teama
e chiar amuzant
Romania nu este tara in care sa iti cresti copilul in mod relaxat. Motivele sunt arhicunoscute. Fac slalom zilnic printre masini, soferi dementi si rahati de caine ca sa ii duc in siguranta la scoala. Parcurile din Bucuresti sunt o gluma proasta, ca ar fi fost ultimul refugiu al parintilor ca sa aiba un dram de liniste.
Lumea era la fel de nesigura si cand erai tu mica, doar ca acum esti mult mai anxioasa. Sunteti mult prea speriati si fara copii. Va e frica de tot si toate. Cu cat cresti copilul mai protejat, cu atat mai incapabil o sa fie ca adult, o sa il doboare stresul foarte usor.
Romania este o tara super sigura. Sa te duci in orasele mari din Franta sau UK si sa vezi ca desi au multe zone pietonale, piste de biciclete si trafic rutier mai calm, cand treci prin anumite zone (chiar si centrale) si eu ca om de 100kg tot încleștez pumnii.
pe vremea aia aia... erau 100 de copii pe strada, 50 pateau chestii, nu aflai de nici unul. era o lume extraordinar de sigura.
acum... sunt 1000 de copii pe strada, 5 patesc chestii. afli de toti. este o lume extraordinar de periculoasa.
Depinde de multi factori:
Concluzia e ca vezi multe chestii, stii de existenta anumitor pericole si chiar e greu sa nu fii panicat, in conditiile in care cei care fac copii, isi doresc o viata mai buna pt copii lor( exceptant tiganii si cazurile de genu).
Parintii nostri nu aveau access la atatea stiri negative despre diverse accidente cu copii.
Ca erau prea ocupati cu bataia, prin anii '80-'90. Nu ar fi contat stirile alea, oricum
Presiune din toate partile amplificata de social media. Presiune ca nu il duci la 20 de activitati, presiune ca inca nu a ajuns inca la Disneyland, presiune ca nu a fost pana la 5 ani de 4 ori in Maldives (Wink Wink) si tot asa.
Aveam deja 13-14 ani cand m-am dat pe un tobogan de apa cu tatal meu (de ala mare dublu) si tatal meu fiind mai greu s-a dus cu 1 secunda mai repede in apa, apoi eu m-am lovit de spatele lui si mi-am rupt humerusul de imi plutea bratul fara sa pot sa il mai ridic. (nu a fost cu iesit osul prin piele). E absolut imposibil sa incerci sa il protejezi de tot si toate.
Hyper protejatul copiilor nu face decat sa creeze adulti speriati, anxiosi si pe care ii doboara viata.
Al meu nu statea locului deloc cand era mic.
Dupa ce l-am pierdut o data la plaja cand l-am scapat din ochi mai putin de 1 minut cat montam cortul antisoare si il cautam pe o raza de 10m, el fiind deja la 30+m departare (de-a busilea, ca nu mergea inca pe picioare), i-am luat ham si cordelina. Am avut parte de ceva priviri scandalizate, dar aia e.
Siguranta inainte de toate!
Al doilea copil, mic fiind, a căzut preț de câteva secunde in piscina de copii, eu ținându-l de mână, lângă. Evident ca l-am scos imediat. Ani de zile am avut dificultăți în a-l spăla pe cap cu dușul. A rămas traumatizat de experienta. Cel mare, a căzut de nenumărate ori la joacă, cu toate precauțiile și supravegherea necesară, e genul care se ridică și continuă, la ski, la patinaj, in procesul de invatare, cade si cu zambetul pe buze continuă. Două firi diferite, unul foarte precaut, celălalt miserupist. Pentru amândoi am permanent sentimentul de vină, că nu fac suficient, că greșesc. Nu am regasit acelasi sentiment de vinovatie la parintii mei sau ai sotului.
stiu eu un baiat caruia i s-a inecat copilul in piscina ca el era pe la proteste sau nu stiu unde, nu stiu daca se simte vinovat, se simte doar turcoaz cum era vopsit fundul piscinei
perkele...aici samtrag baschetii, futusi un cal in pizda. Ba nene, pe bune???
Am patit ceva aproape la fel. Copilul mic, 5 ani, a spus ca nu mai vrea sa stea in apa ci ca vrea sa stea in fund pe trepte. Eu la 2 metri de ea. A scapat o jucarie din mana, s-a aplecat, s-a dezechilibrat si s-a scufundat maxim doua secunde pana am ridicat-o. Nu a inghit apa, totul ok, doar panica. Sentimentul de vinovatie exista si acum chiar daca in afara de sperietura nu a patit absolut nimic.
Ok, deci nu sunt singurul prapastios.
Acum ma simt mai bine
Cunosc pe cineva care are 2 fetite, 2 si 4 ani. Fetita cea mare face ski si inot de la sub 3 ani. Acum o duce si pe cea mica la inot si ski. Se dau cu totii pe partie, cea mare schiaza perfect, cea mica e tinuta de un ham.
Meanwhile, fi-mea se bucura cand sare de pe o bordura inalta de 40 cm :))
Al meu are 1 an si 8 luni. Nu suntem in Romania.
Cred ca de la 1 an a inceput sotia sa mearga cu el la bazin la cursuri de inot pentru copii mici. Care includea si lasat copilul pe marginea bazinului in sezut, deplasat parintele cam 1m in spate si pe urma chemat copilul care se arunca in apa. A invatat si sa se intoarca pe spate daca a ajuns pe burta. Asta nu inseamna ca nu ma panichez de fiecare data cand vad asta.
Momentan ii place in apa la nebunie, sper sa nu il apuce vreodata frica.