Amazon/Microsoft/India/Rusia

update: și Amazon dă cu bani în India

Știre de azi:

Microsoft lansează un nou pachet uriaș de investiții în inteligență artificială, în valoare totală de 23 de miliarde de dolari, dintre care cea mai mare parte va fi direcționată către India, una dintre cele mai dinamice piețe digitale din lume. Investiția va transforma Microsoft în compania cu cea mai mare prezență cloud din India, țară cu aproape un miliard de utilizatori de internet și forță tehnologică în plină expansiune, scrie News.ro

 

Știre de ieri:

Cel puţin şase directori ai unor mari companii indiene de apărare, inclusiv Adani Defence şi Bharat Forge, au participat în acest an la întâlniri confidenţiale în Rusia pentru a discuta potenţiale parteneriate şi proiecte comune. Întâlnirile, care nu au fost dezvăluite anterior, au avut loc în timpul primei vizite la Moscova a liderilor industriei indiene de apărare de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022. (sursa)

 

Știre de acum câteva zile:

Preşedintele Vladimir Putin, primit vineri de premierul indian Narendra Modi, a susținut că Rusia va continua „să livreze fără întrerupere petrol” Indiei, relatează AFP, conform Agerpres.

 

Acum, ziceți voi, toți oamenii din siajul Microsoft România ce reacție vor avea? Vor avea o clipă de reflecție sau vor spune “bă, ăla e nebun, cum să publici așa ceva, cum să alături știrile alea, e un nenorocit”?

Știu știu, stai că nu e chiar așa, că nu dă bani direct, că ajută sectorul IT, care n-are legătură, că ăia nu fac nimic care să vândă rușilor, doar le cumpără petrolul și îl rafinează cu tehnologia indiană…și alte basme de Petre Ispirescu.

ps: știu, pare că îmi place să mă victimizez.

 

india-russia-flags

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. Inca odata, SUA cauta sa salveze Rusia de la disparitie. Muscalii sunt in pragul imploziei economice si, chiar daca ei sunt obisnuiti mai mult sa nu aiba decat sa aiba, acum situatia este destul de nasoala.
    Trump face tot ce poate sa se asigure ca Putin si regimul raman la butoane si ca Rusia ramane o mare smecherie pe scena mondiala, indiferent daca isi va pune UE in cap. Mai da-i dracului de europeni, rezervele naturale sunt in Siberia, nu in Germania.

    • B0$$ „muscalii” de 4 ani sunt in pragul imploziei economice..la fel si canc3rul lui Putin. Treci peste..traim acum intr-o lume multipolara…nu te mai accepta US si EU vinzi in Asia..nu mai e ca acum 30 de ani..iti punea vestul sanctiuni ajungeai Somalia

    • Pai SUA e cel mai mare castigator, insa atata timp cat situatia e nerezolvata. Ei vand arme si combustibil (gaze lichefiate catre EU). Si mai nou vor sa se limiteze la asta.

  2. Nu, man, de fapt ii reangajeaza pe aia 700 de indieni care mimau AI-ul din India :D

    • E nevoie pe front.

      (Și pe frontul din UA, dar nu doar acolo. Pe unde-o mai fi nevoie, că nord-coreenii îs uscați, ard repede)

    • E win win.

      India scapă un pic de presiunea celor mai săraci și ne-educați care trebuie domesticiți ca să nu se cace pe stradă, iar rușii au nevoie de carne de tun + muncitori low-level, că și așa nu-s cine știe ce avansați la exploatarea de resurse brute.

      Îi trimite în rusia unde rușii dacă știu un lucru, ăla e cum să facă sclavie bine organizată, aka gulags.

  3. Eu sunt pentru, poate daca observa China ca Rusia + India ii cam mananca recolta de orez poate ia o pauza de la cucerit Europa cu masini dubioase si 5G backdooruit si face ceva sa-i incurce pe rusi (ca pe indieni nu cred ca poate)

  4. Merita de urmarit seria de lecturi (este pe YT) „Sarah Paine” Professor of History and Grand Strategy at the U.S. Naval War College.

    Pe scurt ideea e ca pt americani nu merita sa se focuseze pe chestii marunte – nu conteaza daca se pierd razboaie locale in diferite parti ale lumii, important e strategia pe termen lung:

    1. caile maritime sa ramana deschise si sa ramana controlate de USA (optional impreuna cu aliatii USA).
    2. tot mai multe tari sa se integreze in fluxul comercial mondial – asta duce pe termen lung la prosperitate si pace.

    Cand sunt implicate in ceva razboaie locale nu ii intereseaza prea mult daca pierd sau castiga pe termen scurt (5-20 ani) ci punctual sa isi indeplineasca obiectivul tactic imediat (oricare ar fie el) si pe termen lung sa isi indeplineasca obiectivele 1 si 2.

    E.g. Vietnam – care e prezentat peste tot ca un razboi pierdut de americani. In realitate americanii au bifat de ce au avut nevoie la momentul respectiv si au plecat. Acum dupa 50 de ani Vietnamul e considerat de americani ca un aliat (1) si integrat in fluxul comercial mondial (2). Adica obiectivele strategice americane pe termen lung sunt bifate. Restul sunt detalii irelevante pentru americani, ca e prezentat ca o infrangere sau ca e vazut ca o victorie, nu conteaza.

    In cheia asta trebuie vazut si actiunile americane in legatura cu conflictul din Ucraina. Bazele rusesti de la apele internationale cu ape calde nu mai exista (1 bifat) acum se preseaza pentru includerea tuturor in fluxul comercial international (2 in curs). Si pentru (2) daca castiga si India ceva bani din asta e ok pentru ca americanii au ca obiectiv tactic in zona castigarea Indiei de partea lor pe termen lung (includerea Indiei ca aliat pentru bifat (1) – controlul marilor din Sudul Asiei. Cu India au o relatie complexa pentru ca (Pakistan si Bangladesh). Asa ca Afganistanul a fost dat Pakistanului ca un trade off pentru ca americanii sa isi reduca sprijinul pt Pakistan si sa isi creasca alianta cu India.

    In cheia asta Rusia e in mare parte irelevanta pentru americani – e mai mult ca zgomot de fundal. E in schimb foarte relevanta pentru UE si asta tot zic americanii – ca problema asta e in curtea europenilor si ar fi trebuit sa o rezolve deja in ultimii 30 de ani, e ridicol ca inca in prezent alegerile europene sa poata sa fie influentate de rusi.

    • „e ridicol ca inca in prezent alegerile europene sa poata sa fie influentate de rusi”
      Da, fix SUA poate comenta pe tema asta.

    • @Tudor tocmai ca responsabilitatea locala era in sarcina europenilor. Ar fi trebui sa rezolve problema real, din 90 pana acum europenii ar fi trebui sa exporte civilizatia europeana astfel incat sa nu mai existe riscul respectiv pentru nimeni. Ei trebuiau sa vina cu dovezi si masuri din timp, nu sa astepte ca „fratele mai mare” sa rezolve situatia din curtea lor.

    • @Alexnicolae pai si acum cand Europa au posibilitatea sa-i sufoce economic pe rusi ce sa vezi cineva din America portocalie le da peste maini ” nu confiscati over 300 miliarde ca vrem sa-i luam noi, nu-i puneti sa plateasca despagubiri, nici criminali de razboi vor fi si in plus sa-i primiti iar in sufragerie sa faceti afaceri cum vor ei” . A dracu pasare de responsabilitate

    • Exemplu cu Vietnam cred ca este gresit, e un fel de „pana la urma este mai bine asa”, nu ca au intentionat sa ajunga aici.

      „tot mai multe tari sa se integreze in fluxul comercial mondial – asta duce pe termen lung la prosperitate si pace.” – asta e evidenta, ai nevoie de o placinta cat mai mare ca sa fie bine in centru, productia se va muta mereu spre margine.

      A fost China, este Vietnam – productia nu o sa fie in US, Germania sau Elvetia pentru ca ai costuri mult mai mari acolo.

      Problema este ca in ultimul timp China a crescut f mult, India vine din urma si USA incepe sa gafaie plus prostul de Trump cu scandalul lui – si pierde tot mai mult din influenta.

    • Sarah Paine e excepțională. Merită ascultată fiecare lectură a ei. Păcat că sunt puține.

      Însă și ea a zis că ce se întâmplă azi în US e o chestie laterală, nu e neaparat parte a strategiei mari americane.

    • ca sa controlezi global ai nevoie de aliati, trump face tot posibilul sa nu aiba si ii reuseste.

  5. Deci Windows 12 o sa porneasca cu :”DO NOT REDEEM!” ?

  6. Ucraina cumpara motorina din India care la randul ei cumpara titei din Rusia.
    Nu ai cum sa scoti al doilea mare exportator de petrol din lume(Rusia) din circuit, eu asa cred. Sau ii poti scoate dar cu efecte catastrofale.
    Auzeam pe un inginer de constructii la sala ca i-a venit fierbetonul pt o constructie mare din Turcia. Cand a dat etichetele din turca jos sub ele erau etichete rusesti.
    Sanctiunile toate sunt un mare rahat.

    • „Sanctiunile toate sunt un mare rahat.”

      Da si nu.
      Scopul e sa reduci profitul exporturilor rusesti. Una e sa scoata 20$ la tona de petrol, alta e sa fie doar 5$

    • @Ciocanul, aia cu etichetele rusesti este aproape o legenda urbana. Nu contest faptul ca produsele rusesti se aduc in Europa via Turcia, dar nu are nimeni etichete rusesti.

      Daca ar exista asa ceva, macar 10-20-50 de poze/filmari ar aparea pe net. Chiar si prietenul tau ar fi facut o poza sa-ti arate „minunea”.

  7. Aia nu știu că indienii sunt prosti și românii din IT deștepți?

  8. In afara ca sunt ieftini, indienii n-au absolut nimic bun cand vine vorba de IT.

    Incompetenti, nesimtiti, zero language skills, puturosi (la propriu si la figurat).

    Dar nu e prost cine cere, e prost cine da.

    Majoritatea companiilor tehnologice din S500 incheie contracte de suport cu indienii la preturi foarte mici, deci competitive.

    Insa apoi, indienii neputand faptic sa ofere suport tehnic clientilor, pentru ca pur si simplu habar n-au, ridica la randul lor tickete catre vendorul serviciului respectiv, avand si ei pachete de suport la preturi modice.

    Adica daca europeanul are o problema, acea problema nu va fi rezolvata de catre indian ci de catre roman, polonez, portughez sau egiptean, insa indianul incaseaza banii ca un middle man imputit ce e, nefacand nimic, sau facand prost.

    E ca si cum ar primi pomana, ca sa nu moara de foame tot sub continentul ala jegos.

    Cand te gandesti ca e plin de indieni in leadership teams in majoritatea companiilor tehnologice, sigur aia fac lobby pentru cei de acasa.

    Intr-o lume corecta, ar trebui lasati sa se manance intre ei si toata zona aia nivelata si adusi oameni civilizati.

    • „incheie contracte de suport cu indienii la preturi foarte mici, deci competitive.” de asta ma mira cand aud divizii sau companii europene vandute catre firme indiene … cum ? de ce?

    • Pentru ca pe shareholderi si pe owneri ii doare in cur de calitatea serviciilor si a produselor, ci doar cum sa faca mai multi bani.

      Inclusiv la nivel micro, in Romania, marea majoritate a angajatilor habar n-au (nor do they care) cui fac de fapt curul mare, atata timp cat au un job asigurat.

      Ironic sau nu, chestia asta reflecta fidel mentalitatea de acum 50 de ani, si motivul pentru care multi sunt nostalgici dupa anii ’70.

      Omul de rand e construit in mod fundamental sa aiba o gandire de stanga, iar guvernarile de dreapta ajung la putere exclusiv prin santaj sau minciuna, sau ambele.

      Lupta de clasa is real.

    • Eu intrebam in ideea ca pnm suntem in 2025 si vesticii (europeni si americani) inca mai cred ca gasesti calitate in India. Varianta ta cu lobbyul facut de indienii care conduc companiile din Vest pt sarmanii ramasi acasa mi se pare una pertinenta.

    • >>indienii n-au absolut nimic bun cand vine vorba de IT.

      Hahahahaha, romane, sunt la fel de buni ca noi, si au varfuri infinit mai bune. Scoala indiana e buna, facultatile sunt bune, companiile din tehnologie au prezenta mare acolo, si nu fac doar chestii de outsourcing ca in Romania, chiar se face dezvoltare in India.

      Dada stiu si de aia de la suport cu „helau seer try poweroff seer” dar la fel ca si cu aia care se caca in rau, India nu e numai aia. India e tara cu program spatial si nuclear, asa ca nu mai subestimati indienii.

    • @Toreadorul – mi se pare interesant ca sunt in 2025, vorbim de IT si AI insa vrem sa credem ca un poporul este prost, toti aia sunt prosti – in speta indienii. Exact la fel cum in produse tot ce este facut in China sigur este prost.

      Nimeni nu stie cum aia prosti se duc la universitati de prestigiu, le termina de prosti ce sunt si pentru ca sunt foarte prosti ajung in posturi de conducere si apoi sefi la cele mai mari firme din lume.

      Interesant cum nu vede nimeni legatura intre prosti si pret foarte mic (similar cu China). Adica tu sigur nu vrei calitate de Mercedes la pret de Logan?

      Nu am inteles exact cum indienii sunt practic comercianti de servicii – inseamna ca aia care se vand atat de ieftin catre indieni de isi pun aia adaos si vand serviciile la S500 sunt si mai prosti decat indienii, ca nu ai cum sa fii altfel decat prost sa faci o treaba mai buna decat concurenta si sa te vinzi mai ieftin, fara sa fii in stare sa mergi la consumatorul final, nu?

    • @N – acum asa, ca intre IT-isti ce suntem – firmele mari „vesticii (europeni si americani) inca mai cred ca gasesti calitate in India” insa romanii care muncesc la nivelul de jos stiu ca indienii sunt prosti – tie nu si se pare nimic ciudat aici?

      Cand o firma uriasa cu board, consultanti, etc crede ca exista calitate in India insa Fane din Cloooj care se stie cu calculatoarele spune ca indienii sunt prosti si nu stiu meserie – eu pe cine sa cred?

    • @Bigbear lucrezi in IT ?
      Sa ne intelegem, eu nu sunt de parere ca ITstii romani sunt toti niste lumini. Am mai zis pe aici, indienii aia buni de obicei pleaca in USA, foarte putini buni raman in tara. Ai unul genial ramas acasa la cine stie cati vai mama lor. Si zic asta pentru ca am lucrat cu ei.

    • BigBear, tu crezi ce vrei, eu iti spun ca insider implicat in incheierea unor astfel de contracte, cu experienta de 20 de ani in companii din top 10 la nivel global, si cunoscand la nivel detaliat nivelul de calitate al „partenerilor” din India, ca sunt praf si ca toata lumea se plange.

      De ce se incheie in continuare astfel de contracte ? Din nou, pentru ca sunt ieftini, si pentru ca eng-goal-ul este rezolvarea problemei, pe care NU o fac ei.

      Ca ajunge unul dintr-o mie la varf, e explicabil prin statistica elementara. Au un miliard si ceva de oameni, despre ce vorbim…

      In rest indienii, sunt cum am zis, praf, si daca pe Toreadorul anonim nu il crezi, poate ai prieteni care lucreaza in servicii de suport tehnic, sa iti confirme.

      E plin netul de documentare si marturii despre „calitatea” indienilor.

    • @Radu
      Indienii sunt atat de buni incat la un change deschis sa modifice un DNS, li s-a dat in descriere cum ar trebui sa-l schimbe, cu example.com si dinalea. Ce crezi, a aparut un record example.com?

      De asemenea, tot pe DNS, trebuia sa faca update pe vo’ 40 de dns-uri. A facut indianu update pe 2, gresit, dupa care a inchis changeul ca „Successfull”. Tot raul spre un bine, a pus in cap 2 servere de DNS, nu 40.

      Altul, discutie despre backup: un indian o tinea sus si tare ca backup-ul anual trebuie facut musai in 1 ianuarie, cel lunar in 1 a lunii, cel saptamanal lunea samd. I-am zis, coaie, dar pula mea, nu e normal sa restrictionezi backup-ul doar intr-o anume zi, ce se intampla cand ai un server nou in data de 20 Ianuarie, mergi un an fara backup anual? Hai sa facem backup-ul anual pe 1 ianuarie, cum vrei tu, dar primul backup sa-l marcam ca si anual, chiar daca e facut pe 22 Iunie, sa avem un backup anual pana pe 1 Ianuarie cand se face urmatorul. Nu, ca industry standard, ca pula-n cur, ca etc. O saptamana mai tarziu cine face gura mare ca vai, ce plan de backup e asta in care e posibil sa mergem un an intreg fara backup anual pentru resursele create mai tarziu de 1 Ianuarie? Ghinionul lui a fost c-am comunicat prin email.

      Altul – asta mi-a fost team leader vo’ 2 luni – aveam un security ticket ca exista 3 useri cu acelasi UID, numiti la modul _. Asta vine la mine sa fac rapid un change sa modific UID-ul ca fiecare user sa aiva UID unic. Ii zic, boss, fii atent, userii astia sunt precis de la aplicatia X, parerea mea e ca dinadins li s-a dat acelasi UID ca sa aiba exact aceleasi permisiuni; am trimis un email la echipa care administreaza aplicatia X si eu zic sa asteptam raspunsul lor, sa confirme ca e ok sa le dam UID unic. Asta nu si nu, ca security ticket ca pula mea; ii zic, bai, nu e ok, mai ales ca-i vineri seara, hai sa lasam asta pana luni. Nu, ca plm, ca car ca mar. Ok, da-mi un mail oficial si o fac. Mi-a dat, i-am raspuns la mail cu managerul in CC ca din punctul meu de vedere nu trebuie sa schimbam UID-ul, dar din moment ce el zice ca e ok, schimbam. Am modificat UID-ul, am inchis laptopul si am plecat acasa. Ghici, a crapat aplicatia aia? Si ghici cine a trebuit sa explice de ce m-a obligat pe mine sa schimb UID-ul userilor.

      Altii – a trebuit sa le fac skill transfer. O saptamana le-am explicat chestii, le-am aratat, ma rog, tot ce trebuie. TOTI erau RHCE. Ghici cine ma intreba o luna mai tarziu – no joke – cum sa instaleze un rpm.

      Asa ca, da, indienii din IT sunt praf, intr-o si mai mare masura decat romanii. Desigur, exista si cate unu – doi care-s ok si fac treaba. Dar ca procent sunt f.f.f. putini.

    • @N – si atunci nu revenim la chestia simpla legata de pret? Vrei un american bun (admitand ca aia sunt buni) la 100 de lei sau un indian prost/slab la 20 de lei?

      Insa este ipocrizie sa vrei sa platesti 20 de lei si sa te astepti la calitate de 100 de lei, nu?

    • aveam un security ticket ca exista 3 useri cu acelasi UID, numiti la modul _

      am vrut sa scriu

      aveam un security ticket ca exista 3 useri cu acelasi UID, numiti la modul NUMEAPLICATIE_2LITERE

    • @Bigbear din ce am auzit, salariile pe IT in India nu mai sunt chiar asa mici comparativ cu Romania.

    • BigBear, poti sa crezi pe cine vrei, poti sa ai ce pareri vrei, ca doar inca e democratie.
      Am lucrat in doua companii diferite, aceeasi industrie. Big bossi au crezut ca e idee buna sa mute treaba din Romania in India, pretul a fost factorul determinant. Ghici ce? Dupa nici 6 luni, in ambele firme au revenit proiectele inapoi in Romania intr-o stare atat de jalnica incat am preferat sa refacem de la 0, ne lua mai putin timp decat sa reparam ce bulisera geniile indiene.
      A 3-a firma, alt domeniu de activitate, un tool intern, automatizat avea suport romaneac, mergea decent. S-a transferat suportul in India, nimeni nu mai stie nimci de tool-ul ala, l-au ingropat indienii.
      Indienii sunt buni la dat click repede, dupa instructiuni clare, gen dublu click, click dreapta, rename to “name”.
      Daca ii pui sa gandeasca logic, nema, 0, dar foarte plini de ei si tari in gura.
      Am lucrat si cu chinezi, macar aia mai gandesc ceva, nici aia nu-s departe, dar macar mai puteai vorbi cu ei, mai puneau intrebari, nu doar dadeadu in cap si faceau rahat ca indienii.
      Si ca sa inchei “WHY DID YOU REDEEEEEEEEEEM IT?”

    • @Toreadorul & K.Julien – de ce nu vreti voi sa va puneti in locul meu? Am doi oameni care imi spun ca indienii sunt prosti in timp ce multe companii lucreaza cu indienii si comentam la un articol despre cum Microsoft si Amazon baga multe miliarde in India.

      Nedumerirea mea e simpla – daca astia doi de le blog care imi spun ca indienii sunt prosti au dreptate cum se face ca firmele alea mari nu au rupt orice relatie cu India si inca au contracte, ma mai mult, vine altele si baga si mai mult?

      Si atunci explicatia e doua:

      Ori pretul este asa mic incat sunt ok cu acei prosti care fac treaba sau aia nu sunt chiar toti asa prosti cum imi spun mie romanii pe blog.

      Insa mi se pare amuzant cum mereu aia mai spalati vor sa creada ca „ailalti” sunt prosti si nu stiu meserie – de exemplu orice american stie ca muncitorul american asambleaza masini mult mai bine deca un chinez, mexican sau roman – doar americanul poate sa stranga surubul ala perfect, nimeni altcineva.

    • Sabotor daca intelegi distributia normala, si nu esti orb si vezi cat de multi indieni sunt in pozitii foarte inalte in corporatii gen MS si Intel poti sa fii sigur ca si dezastrele sunt la fel de mari :)

    • @Bigbear si in corporatii e pe partinism etnic ca sa zic asa. Stiu caz cand manageri romani cu manageri indieni (colegi pe acelasi nivel cum ar veni) isi dadeau la gioale in firma clientului. Erau 2 firme contractoare, una romana si alta indiana, cine a avut gargara mai buna, a adus mai mult de lucru alor lui cum ar veni si nu romanii au iesit deasupra in meciul asta. Tehnic romanii erau mai buni, a contat mai mult relatia personala a celor doi cu seful care a luat decizia. Faza e ca atunci cand produsul sau proiectul se duce in cap, toti managerasii care au luat decizia proasta a relocarii in India, isi pun palma in fund si trec in alta barca. Tot ce conteaza e sa iti iasa const-cuttingul pe termen scurt sa marchezi bonsurile. Calitatea produsului … e ultima pe lista de prioritati.

  9. Avem nevoie de un Musk de Europa care sa posteze pe X (sau pe un Mastondon ca sa fir treaba curata) chestii despre SUA si steaguri comuniste imbracate de steagul american :)

  10. Ar trebui sa deturneze cineva fondurile alea catre piața romaneasca de IT.
    Daca vine vreunul sa verifice unde au ajuns banii o vizita in Ferentari si o baie in Dambovița ii aduc aprope culorile si mirosurile sucontinentului.

  11. NOU
    #43

    asta plus urmatoarea chestie, Polonia: 38,54 m locuitori si 908,58 miliarde USD PIB. India 1,4 mld locuitori si 4.19 trilioane USD în 2025, adica, Polonia cu nici 40 de milioane de locuitori are 25% din PIB-ul Indiei…

  12. E bine ca în loc să milităm pentru federalizare UE, ne dăm cu tesla în c și ne băgăm piciorul în ea de uniune. Ca să vină ăștia mari și să ne ia pe fiecare în parte unul câte unul. Nici măcar țări precum FRANȚA ȘI Germania n ar supraviețui.
    În loc să băgăm acum cat putem bani ca să facem produse proprii, îi pupăm în fund pe americani care încearcă să ne dezbine și să consumăm în același timp de la ei. Nici armata ue nu ne trebuie, nici it, trebuie să se dezbine uniunea. Iata soluție. Ce să mai zic. Abia aștept să se aleagă praful de tot.

  13. Stai ca nu e chiar asa, noi nu luam bani de la mafia PSDPNL pentru concerte.

    Incasam pe firma si avem contract cu alta forma, nu luam bani de la primar.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.