Oare Bucureștiul poate rămâne fără apă?

Vești bune din zonă, chiar dacă nu pentru toată lumea. Apa Nova Ploiești a făcut o magie și în câteva ore a conectat zona industrială Petrobrazi la apă, pentru rafinărie și cine mai are nevoie în zonă. În câteva ore!

Rafinăria Petrobrazi a fost conectată miercuri la sistemul propriu de alimentare cu apă al Apa Nova Ploieşti, operaţiune finalizată în intervalul de timp asumat iniţial, evitând astfel oprirea rafinăriei şi a centralei Brazi, din cauza crizei apei care a afectat întreg judeţul Prahova. (sursa)

Ce părere aveți, era gata în martie dacă Apa Nova era o companie de stat? Că trebuiau aprobări, dosar cu șină, secretare și coafeze consultate, ca la stat, muncă puțină, acte multe, mult timp mort.

Dar, toată problema asta ar trebui să pună pe masă și situația în care Bucureștiul, sau Brașovul sau oricare alt oraș, că de Bacău știm, ar putea rămâne fără apă tot în situații similare. Există planuri pentru așa ceva? Sau la autorități lumea doarme și tot companiile private vin în ajutor?

ps: am citit undeva și nu mai găsesc acum, în zona aia se plătește cel mai mic metru cub de apă din România? că la mine e 8 lei/mc.

apa-desert

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

49 comentarii

  1. In Bucuresti e 11 lei apa rece si 21-22 cea calda (mc, evident)

    • Si in Galati e 11 lei/mc apa rece, PLUS 8,14 lei/mc canalizare. Se consideră ca tot ce curge pe robinet merge la canalizare, care si aia trebuie platita. Inainte, la case, se calcula canalizare mai putin, ca, vorba aia, mai uzi o floare, o ceapa, un patrunjel, mai dai la un cățel…dar s-a scos reducerea aia. Cel mai mișto e când ploua mult, ca ni se facturează si apa meteorică.

    • BREAKING NEWS: Bolojan a dat drumul la apa. In prima faza va putea fi folosita doar la sfintit.
      https://ziare.com/criza-apei/vine-apa-prahova-reia-alimentare-localitati-afectate-criza-paltinu-1980909

    • Nu plătești apa care curge la canal, ci plătești munca enorma si utilajele pt decantarea si decolmatarea canalelor si conductelor de canalizare… plus tot ce arunca lumea ,,civilizata” în wc-uri si în chiuvetei de la bucătărie, gen tampoane, lavete, chiloți kkati, prezervative, medicamente, ulei ars de la prajit, uleiuri de motor (mecanicii de trotuar) …

  2. De aia e bine sa ai niste rezerve de bere.

  3. Veolia, prin Apa Nova are niște interese extrem de dubioase in tot județul Prahova. A fost un mega-scandal acum câțiva ani când Veolia finanța masiv clubul de fotbal Petrolul Ploiești.

    • Da, sa care toata apa in Franta cu cisterne, am mai auzit. Sunt interese mari la mijloc.

    • Hocus pocus! ESZ Prahova dispare. Cine vine oare in loc?

    • Simina, nu merita să dispară?

    • Poate da. Doar ca Apa Nova este in joc de glezne. Daca au reusit atat de repede sa conecteze zona industriala ne putem intreba daca nu cumva era deja pregatita sa preia acest lucru. Consiliul Judetean se pregateste sa schimbe ESZ. Sa nu utam ca a mai fost un scandal cu apa mai prin vara. Cu fermieri care udau varza. Tot Apa Nova era si pe acolo.

    • Simina, le-ai incurcat de tot. In scandalul cu udatul gradinilor cu apa din rauri erau Apele Romane, pentru ca aia este institutia care gestioneaza apa din rauri.

    • eu cred ca tevile catre franta sunt deja montate si mai trebuie doar vana de sens. aia cred ca o monteaza acum la vidraru si paltinu si aiae

  4. La Bucuresti, tariful e 6.83 lei fara tva + tva 11% = 7.58 Lei – apa rece si 3.6 lei fara tva + tva 11%=4 lei pt canalizare
    La apa calda tariful difera de la luna la luna CMTEB (RADET)

    La Targoviste, tariful e 8.11 lei fara TVA + TVA 11%=9 lei – apa rece si 9.74 lei fara TVA + TVA 11%=10.81 lei

  5. @zoso bucale e alimentat din doua rauri (dambovita – perimeteul arcuda si arges – mihailesti si crivina), cu 3 statii de filtrare (arcuda, mihailesti si rosu)
    astea sunt legate intre ele prin apeducte (in caz ca se intampla ceva cu una din surse ) si exista cateva rezervoare (unu parca in parcul de la Politehnica)…

  6. Am citit ce ai scris aici:
    https://pregatiri.ro/facem-pica-curentul/
    https://pregatiri.ro/pregatiri-de-apartament/

    Asa ca mi-am facut o rezerva de apa de 20 de litri de apa menajera. Inca 15 litri apa potabila pe care o inlocuiesc anual.

    Daca se prelungeste o eventuala criza mai mult de 3 zile am un lac in apropiere de unde pot lua apa pentru a arunca in toaleta :))

    • De când cu pandemia și eu am permanent 30 litri apa potabila pe care o schimb anual și 30 pt menajer. Am noroc că stau pe malul Crisului Negru.

  7. La mine în Polonia e 4.90 zloți cu TVA pe metru cub

  8. ”ps: am citit undeva și nu mai găsesc acum, în zona aia se plătește cel mai mic metru cub de apă din România? că la mine e 8 lei/mc.”

    e 8 lei/mc pentru ca se consuma multa apa, deci la sinistratii aia e mai scumpa.

  9. Planuri exista si vor exista. Problema e, are cine sa puna in aplicare acele planuri?

    • This last position is due in part, to the lack of water supply coverage in Romania, which according to EurEau in 2016 was 62%.

      In the same way as with the water supply network, we now look at the metres of sewer pipe per person…and in last position, Romania with only 1.96 meters.

    • La norvegieni e scumpă apa dar sub apă au petrol 😀

    • da si un salariu minim in norvegia este.. ghici

  10. NOU
    #28

    Avem planuri, avem proceduri, comitete, comisii, studii de fezabilitate de nu avem molecule de h2o in tara asta. Lipsește doar calitatea resursei umane, în rest avem di tati.

  11. Nicio legatura cu faptul ca Bolojan a fost in vizita la premierul Austriei iar Petrobrazi tine de OMV.

  12. Dar hei! Avem o mocirlă plina de boschetari care ard gunoaie, supranumita Delta Văcărești. Rezervele de apa sunt la Carrefour.

  13. În Iași, ApaVital și-a propus să îngenuncheze consumatorii și iar scumpesc metrul cub, din ianuarie… Asta se întâmplă când ai monopol pe regiunea Moldovei.

    • Dar nu ai pus si pretul de la 1 ianuarie 2026 de 23.5lei/mc . Si Apavitalul din Iasi, duc apa si in Republica Moldova, cand da un pic caldura si lumea incepe sa isi ude gazonul, pe dealurile goale inainte si pline de case si blocuri, apa e la program. Si bineinteles ca e plina de calcar si de la sursa de apa Timisesti, apa vine gravitational in cea mai mare parte a traseului.

    • Da, am menționat că din ianuarie o scumpesc din nou… Oarbă pe ei.

  14. NOU
    #41

    Iasi-Neamt, Apavital
    Cam 25 lei metrul cub in total, consumat + evacuat.
    De la anul, ca si acum e scump.

  15. Ce stim de Bacău?

  16. Eh, baieti buni francezii astia, ne-au dat si noua ceva din apa aia furata de la Vidraru.

  17. Va dati seama ce soc civilizational se intampla acum?
    Dosarul cu sina vs. blockchain technology…popcorn
    https://ziare.com/criptoactive/tranzactii-raportare-anaf-1980901

  18. In Bucuresti exista Mega Image, taranilor. Nu are cum sa ramana fara apa.

  19. Cica satenii din Brazi s-au deconectat temporar de la conducta de benzina si s-au conectat la aia de apa!

  20. La Bănești, lângă Câmpina, mc de apă este 10 lei. Furnizor HidroPrahova. Nu credeam vreodată că zona va rămâne fără apă la cât e de mare barajul din care se alimentează. Toată vara au fost probleme, apă oprită cu sau fără a se anunța. Bătrânii erau mai deștepți, deși la Bănești este rețea funcțională din anii 50, făceau bazine de colectare apă de ploaie. Noi avem sub holul casei, volum cam 2 mc. Acum nu este folosit, dar se poate conecta din nou la sistemul pluvial al casei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.