Doamna Buliga de la ANPCDDA

O doamnă cu două facultăți și șefă al unei lanț de farmacii cuvântă.

Luciana Buliga, consilier județean liberal în Botoșani, a fost numită vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor. Decizia a fost semnată ieri de premierul Marcel Ciolacu, iar noua funcție are rang de subsecretar de stat. A absolvit mai întâi Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj, însă după ce a lucrat un an ca medic a fost fascinată de domeniul farmaceutic. Astfel că a urmat și Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea. (sursa)

OK, hai să zicem că la aia cu reg fleg te-ai blocat, prima oară în fața camerei, vrei să dai bine, ești panicată să nu greșești, se întâmplă. Dar mai departe? Cum ai făcut două facultăți? De ce ai făcut două facultăți? Nimeni din PNL nu s-a uitat la tine că nu poți lega două vorbe? Nu se găsesc oameni competenți în partidul sau în țara asta?

@observatorantena1Oamenii puşi să „trateze” fenomenul drogurilor, între „red flag” şi „reg fled”. „Blocajul” vicei de la ANPCDDA ‼️ În România, cel puţin unul din 10 tineri recunoaşte aproape cu mândrie că a consumat măcar o dată droguri. Şi tot unul din 10 elevi consideră că îşi poate procura – dacă vrea – fără să se lovească de prea multe obstacole. În total, două milioane de români au consumat substanţe stupefiante cel puţin o dată în viaţă. Dramatic este că media de vârstă a copiilor care ajung să se drogheze a scăzut la 13 ani. Un „red flag” major pentru viitorul unei generaţii. Sau…un „reg fled”, potrivit şefei de la Agenţia Antidrog. Continuarea pe observatornews.ro #observator #antena1 #stiri #news #fyp #romania #toataromanianoastra

♬ sunet original – Observator

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Nu văd altă explicație decât că elitele sunt filtrate de securiști, iar filtrele sunt nepotism, vulnerabilitate, lipsă de integritate.

    Comentariu apreciat.1152
  2. Asta e un fel de ”Doamna mea”, aia reținută pentru că vindea creme banale pe care le re-ambala. Bani să iasă, filtrul gândirii nu produce niciun semn de moralitate iar simțul ridicolului e amorf.

    Comentariu apreciat.331
  3. Botosaniul produce multe valori. Mi-a aparut odată o postare a domnului Marius Budai in care trâmbița ceva de impozitare preogresiva, care practic era supra impozitarea veniturilor de peste un prag de cateva mii de lei, parca 6000, argumentând ceva cu seniorii noștri cu pensii mici si echitate socială. Nu stiam cine-i individul, asa ca l-am cautat si am aflat ca a fost ministrul muncii si al solidarității sociale vreo 2 ani. Apoi am cautat CV-ul si am aflat ca a terminat liceul in 1990, apoi a facut un curs de tehnician economist intre 2002 – 2004, apoi finanțe bănci la Spiru Haret intre 2004 – 2008. Acum e prin parlament. Dar omul a terminat studiile superioare pe la 36 de ani, pe vremea cand spaga in sistemul universitar era ceva normal. Bine, anul începerii studiilor superioare, 2004, coincide cu angajarea sa la cabinetul unui parlamentar. Plin de valori in politica noastra.

    Comentariu apreciat.542
  4. Cred ca si ea a facut cocktail-ul ala si l-a inhalat.

    Comentariu apreciat.350
  5. Asta e nivelul, astia se cauta, oameni care sa faca si sa semneze tot ce li se spune fara sa aiba vreo strafulgerare. Amintiti-va de Ciuca sau de Ciolacu la inceput, nu erau in stare sa lege 2 fraze, daca ii puneai sa ceara 50 de bani la semafor mureau de foame. La aia s-a mai rezolvat pe parcurs, probabil i-au bagat in training si le-au turnat in cap 20-30 de fraze standard care sa-i scoata din orice situatie.
    Mai aparuse unu pe aici la un moment dat care zicea ca Dancila nu e proasta, a fost doar neinteleasa.

    Comentariu apreciat.721
  6. ba, eu sper sa revina si sa prinda trendul ala cu inghitit si tras pe nas detergenti

    181
  7. Trebuie să fii ultimul imbecil să nu poți aduce 2-3-10 argumente legate de consumul de droguri… Cred că nici la primul interviu pentru un job din viața ta, nu ai voie să fii în halul ăsta sau prima interacțiune cu o femeie etc.

    Comentariu apreciat.261
  8. Daca era tare in gura si cu facultatea la Bioterra era competenta?

    Indecis. Tu ce zici?825
  9. Aia cu „sefa al unei lant” ai bagat-o la deruta?

    111
  10. „Dar mai departe? Cum ai făcut două facultăți? De ce ai făcut două facultăți?”
    Asa gandeam si eu, ca o competenta peste medie intr-un domeniu clar se trage intr-un nivel ok-ish la orice banalitate inclusiv limba engleza. Apoi am vazut cum scriu in engleza niste colegi la corporatie repet altfel foarte competenti pe domeniul lor. Pur si simplu au chiulit la engleza cand erau in scoala si nu au mai depus niciun efort intre timp, ca e engleza doar, nimic deosebit. De vorbit in meetinguri nu mai zic :))
    A doua facultate as paria ca a facut-o dupa ce a avut ceva legaturi politice. Ca sa iti deschizi farmacie proprie trebuie sa ai diploma in domeniu, plus ca nu stii cum se iveste o ocazie de un numire politica, ceea ce s-a si intamplat. Bine pentru primul caz putea sa si angajeze pe cineva.
    Interesant totusi traseul doamnei: prinde post in Botosani, face o facultate la Cluj, si una la Oradea. Daca zic ca e globe-trotterita, o sa creada lumea ca-s misogin :)))
    M-as concentra totusi pe ce zice tipul de la final „n-am trac dar nu vreau sa deranjez pe nimeni”. Asta e prima calitate pt numirile astea: sa fii baiat de comitet.

    Comentariu apreciat.324
  11. Demnă urmașă a Lenuței lui Ceașcă, nu scăpăm în veci de analfabete în funcții de conducere ( poate nici nu vrem, suntem masochiști,ne face plăcere să fim conduși de Proști și Proaste)

    Comentariu apreciat.341
  12. red fled…hmm…intrebare e cine o tine in spate…

    60
  13. Deci există CNSMLA (Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog), și există și ANPCDDA (Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor).
    Așa se explică de ce nu se droghează nimeni în țara asta. /s

    Comentariu apreciat.510
  14. „Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt.
    Și-n cele ce mâine vor râde la soare…”
    Voi credeti ca sinecurile se dau gratis dar va inselati. Ca sa ajungi in genul asta de pozitie femeia a cotizat timp si bani la partid si partidul a rasplatit-o.
    Acum s-a politizat tot si traim cel mai abject sistem fanariot posibil, toate functiile importante se cumpara si ce e mai rau e ca se tot creaza altele si altele…

    Comentariu apreciat.270
    • Ganditiva ca nu toti membrii CCR au fost judecatori, WTF ?
      Mihai Busuioc (n. 1974) este un jurist din România care a ocupat în perioada 2017-2025 funcția de președinte al Curții de Conturi ???
      Nu ne mai vindeca nimic.

      170
  15. Stăpânii. Puterea. Clasa privilegiată. Privilegiații. Cei puțini. Oligarhia. Plutocrația. Overlorzii. Cei de sus. Clica ce ne conduce. Casta superioară. NOMENCLATURA.

    Am putea oare să nu le mai spunem ELITE ăstora? they are anything but.

    Comentariu apreciat.250
  16. Nicusor, olimpic, dezastru la comunicare. Si nu numai

    Indecis. Tu ce zici?925
  17. Marsel Ciolacu e încă premier la Botoșani.

    Oare Iliescu o fi murit?

    100
  18. Rămân fără cuvinte. Am o ura pe politic in ultimul timp ca îmi vine sa îmi bag ….

    140
  19. cea mai tare consiliera la cele mai tari facultati, pardon, depozite de prosti din romania. botosani + pnl = love, pardon red flegm
    siktir

    120

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.