Metoda “loverboy” nu dispare

Numele metodei vine de la un film din 2011 care ilustrează cum funcționează lucrurile: un șmecheraș convinge fete naive cu posibilități materiale reduse să se prostitueze ca să o ducă mai bine împreună

„În perioada 2024 – iulie 2025, prin folosirea de către inculpat a metodei „loverboy”, constând în seducerea victimelor prin promisiunea unui trai mai bun, întemeierea unei familii, promovarea de planuri pentru viitor şi prezentarea unei perspective caracterizate printr-o viaţă de familie ideală, ceea ce le-a creat victimelor o stare de dependenţă emoţională faţă de acesta, a determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei în ţară şi în străinătate de către două persoane vătămate, una în vârstă de 22 de ani, iar cealaltă de 27 de ani. La săvârşirea faptei a participat şi inculpata, soţia acestuia, care a creat şi participat la scenarii care să le câştige încrederea celor două persoane vătămate că relaţia cu soţul ei este una pur formală şi că nu reprezintă o ameninţare pentru acestea”, se arată în rechizitorul procurorilor.

Potrivit acestora, bărbatul a înlesnit celor două femei exploatate drumul către bordeluri din Austria şi Germania, le-a cumpărat bilete de avion sau le-a sdus cu autoturismul, a stat cu ele în mod constant şi le-a verificat şi controlat atât activitatea prestată, cât şi sumele de bani câştigate, obţinând foloase patrimoniale în valoare de aproximativ 300.000 euro de pe urma practicării prostituţiei de către cele două femeie. O parte din bani o trimitea în ţară soţiei lui. (sursa)

Ingredientele sunt mereu aceleași.

Dorința a de o duce mai bine. Vrei să ieși din mizeria în care ai copilărit și în care stai și faci ce poți.

Dorința de a avea pe cineva. În multe cazuri tatăl este absent, total sau parțial (muncește toată ziua, vine obosit, nu are chef de nimic), este abuzator în varii feluri, de aceea este apare dorința de a avea un partener, mai ales dacă acesta promite că o ia din mediul ăla și îi oferă o viață bună.

Dar înțelegerea situației merge până la “o să mă prostituez ca să îi dau lui banii că mi-a promis că mă ia de nevastă”. Se oprește automat la “mă prostituez”. Nu există așa ceva. Un bărbat cu care vrei să faci o familie nu propune așa ceva, preferă să-și taie două degete și apoi să învețe să cânte la pian decât să își pună iubita/soția să se prostitueze.

Și mai e ceva: de fucking fiecare dată, el nu contribuie cu nimic la schema asta. Nu are serviciu, nu are bani, nu se agită, pune presiune pe tipă și cam atât.

Nici nu știu cum poate fi combătută schema asta. E complicat să începi să lipești afișe prin licee sau școli generale, că de acolo începe racolarea. Ce să spui pe afiș? Trebuie să explici întâi ce este manipularea, apoi prostituția, și asta nu se face ușor.

 

femeie-trista

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

52 comentarii

  1. Mie mi se pare ca e o zona destul de gri aici. „Loverboy”-ul le-a luat de aici si le-a dus in bordeluri in Germania si Austria unde prostitutia este legalizata. Ele nu au vorbit intre ele ? Cand vezi ca mai mergi cu inca 4-5 indragostite la futai pe baninu iti pui vreun semn de intrebare ?
    Vai saracele, cum le-a prostit pe aceste fecioare neprihanite. Proxenetii astia au toata vina. Sunt sigur ca ele au vrut de fapt sa munceasca in fabrici si prin azile de batrani din Ausitria si Germania, nu sa faca bani din craci.

    Indecis. Tu ce zici?5397
    • tu crezi că le duce împreună sau cum?

    • as fi si eu de acord cu rca pe cnp, claimed sau nu, nr de kilometri dar pana acolo mai este 😂

      214
    • Eu cred ca multe povesti sunt fortate legate de pesti, curve si „loverboys” ca sa dea „greutate” cazurilor.
      Lucrurile trebuie prezentate asa cum sunt si fara „emotie” si exagerari.

      87
    • Vali, situatia la tara, in zonele sarace, e alta. In general ele stiu unde merg si au demult rodajul facut in tara pe bani. Faza cu loverboy e gogoasa care mai merge doar la cele pana in 18-19 ani, in rest e doar PR al politiei, ca sa nu spuna pe sleau „s-au dus de buna voie si la final cand nu le-a mai convenit, au dat vina pe el”.
      Eu stau in rural si aproape un sfert din vecinele mele pana in 30-35 de ani au facut trotuarul, mai mult sau mai putin timp (cateva saptamani vs ani multi).
      Mai ales ca la 27 de anisori cat avea o fetita din stire, e trecuta prin toate, loverboy e o gluma pentru ea.
      Iar in Austria si Germania bordelurile sunt legale si nici dracu nu o tine ostatica. Le verifica politia si DSP-ul nemtesc in draci.

      Comentariu apreciat.4112
    • @Demult rude de sex feminin ai in sat, eventual de gradul 1?
      Intră și ele in statistica aia de 25%?

      82
    • @Andi, nu ca nu au sub 35 ani si cand aveau nu era asa libera circulatia in UE.
      Rude mai indepartate da, se pun cateva si ele. Abatorul in Germania nu necesita fusta scurta, ghete pana la genunchi si cafeaua bauta in receptiile de hotel cate doua, ca „vrabiutele”.
      De aceea dupa o varsta se muta in urban sau la altii din alte sate. Se spala imaginea.

      11
  2. „el nu contribuie cu nimic la schema asta” – el o empower, o ajută să crească emoțional să fie sigură pe ea când performează în public, o ajută să fie independentă să câștige sume considerabile de bani, o susține emoțional când ei îi e greu, o bate până pricepe că poate mai mult. Iar ea plătește abonament pentru serviciile de coaching plus datoriile care cresc de la zi la alta pentru sacrificiile făcute de el pentru ea.
    Sunt fascinant de toxici , și sunt zeci mii de pești doar din Romania și nu m-ar mira sa fie studiați pentru strategii de management și vânzări de servicii continue de self improvement.

    Comentariu apreciat.1309
    • iar acesti „coach” nu au diplome, nu au studii, doar scoala vietii si fking sunt foarte buni in domeniul lor…

      Comentariu apreciat.523
    • O idee ff buna, daca s-ar apuca astia de predat scoala vietii, ar lasa toti coachii si psihologii fara paine :))) Na idee de academie de dezvoltare personala : Un ex-pimp te invata secretele succesului :)))

      Comentariu apreciat.453
    • Nu chiar . Niste skiluri au, dar metoda asta functioneza mai ales pe niste amarate nedezvoltate emotional si care vin preponderent din zone sarace.
      Metoda nu o sa funcioneze in suedia sau in elvetia.
      Mai mult, tehnicile nu ar functiona intr-un mediu profesional , intr-o negociere sau interviu de job ( maxim au o aplicabilitate limitata )
      Este clar o problema de educatia. Doar ca din pacate pare ca trebuie aplicata pe mai multe generatii. Si e vorba de educatia pe ambele sexe. Si pentru fetele naive si pentru tinerii care viseaza la bani rapid si fara munca.

      Comentariu apreciat.537
    • Pai nu asta faceau fratii tate?

      Comentariu apreciat.645
    • NOU
      #13

      @Sab o mică eroare de judecată doar, ce fac ei e joc cu sumă nulă.

      27
    • La fratii Tite m-am gandit si eu, cred ca merg mai mult pe manosfera, red pill samd – nu m-am familiarizat cu curricula lor :))) filozofam recent pe tema asta, cat ai de castigat sa nu ai scupule dar sa joci jocul social , versus sa ai si sa fii autentic

      Indecis. Tu ce zici?265
    • „bataia continua pana cand moralul se imbunatateste”

      60
  3. Pe mine ma uimeste partea cu „doar ca sa ma ia de nevasta”.

    Cum functioneaza logica asta, cand te duci sa-ti sparga rozeta toti tiristii, doar ca sa ai o verigheta ?

    Se terminasera prostii cinstiti din tara ?

    Si daca tot esti dupa bani, like we all are, de ce nu te-ai bagat la videochat, ca tot pe acolo e, si macar e relativ risk-free ?

    Comentariu apreciat.518
    • videochatul cere skill. engleză. psihologie. nu merge doar să arăți găuri.

      Cum functioneaza logica asta, cand te duci sa-ti sparga rozeta toti tiristii, doar ca sa ai o verigheta ?

      iubi, mi s-a stricat mașina, și tocmai voiam să te duc intr-o vacanță. ce facem?

  4. nimeni nu a dat mai bine cu metoda loverboy ‘decat’ Calin Georgescu: cateva meleoane de oi si magari a strans in turma.

    Comentariu apreciat.14422
    • stai ca inainte de el a fost iliescu si ceausescu, aia au si scos turma la produs, unii inca le duc dorul

      Comentariu apreciat.5711
  5. 300k de euro intr-un an? 150k de euro / femeie? Se castiga bine-n prostitutie.

    Comentariu apreciat.755
  6. Eu nu mai am nicio simpatie pentru femeile astea! De 30 de ani informatia e la liber. Am obosit, ca societate, sa cheltuim bani, timp, compasiune si nervi pentru a le explica respectul fata de sine si „sensul vietii”. Bineinteles, nu ma refer la copii si femeile rapite si obligate sa faca asta! Strict la femeile adulte cu libertatea de alegere!

    Comentariu apreciat.8947
    • Nu poseda gandire critica, de acasa nu o invata, nici la scoala nu se preda – in eventualitatea in care s-ar duce. Majoritatea oamenilor repeta ce vad in familia de apartenenta, foarte rar sare aschia departe, trebuie sa fie o persoana realmente stralucita, si f putine persoane sunt

      Comentariu apreciat.763
    • Îmi place fantezia cu „femei adulte cu libertatea de alegere”

      Indecis. Tu ce zici?3817
    • @casnica – daca iti spun ca nu intelegi lumea care te inconjoara te superi, nu?

      Informatia? Informatia este doar o mica parte din tot, exact la fel cum costul muncii intr-un produs este doar o mica parte.

      In realitate insa oamenii sunt foarte saraci si foarte prosti, daca te uiti obiectiv. Ce face un om sa se angajeze necalificat undeva si sa ramana asa dupa 1-5-10 ani? De ce o femeie se angajeaza casiera la Mega si ramane casiera pana iese la pensie? De ce aia dintr-un sat amarat raman in noroaiele lor in loc sa plece la oras, sa creasca, etc?

      Fiecare om vede viata diferit si oamenii refuza sa accepte asta, dau cu pumnul in masa ca daca el vede cumva si restul trebuie sau pot sa vada la fel.

      De exemplu boschetarii – tu ca om spalat te uiti la situatie si spui „ba, nu vrea sa munceasca”. Ca daca voia sa munceasca gasea pe undeva sa duca gunoiul, sa stearga pe jos pt 5-10 lei, sa descarce niste marfa si strangea niste bani si isi lua un rand de haine curate pe care le tinea intr-o punga si arata mai prezentabil si daca arata mai bine gasea mai usor sa faca diferite joburi. Dupa aia cu mai multi bani se uneau 3 si inchiriau undeva o garsoniera, dormeau cumva insa aveau adapost, dush si mancare calda. Dupa aia deja incepea sa semene a om, gasea un post de necalificat in constructii si facea bani decenti. Se apuca de un curs de instalator sau invata constructii si incepe sa ia lucrari pe cont propriu, deja sunt bani frumosi.

      Daca vrei pot continua si iti explic cum se face instalator, apoi isi ia un ajutor, isi face firma, angajeaza un om la 6 luni, incepe sa faca reclama, sa gaseasca subcontracte etc.

      Da, pe hartie totul este posibil insa amaratul ala tremurand in boscheti nu gandeste ca mine si nici nu are incredere ca se poate. Iar astea doua il vor tine in boscheti o viata.

      Si dupa aia vii tu si spui „eu nu am empatie, ca doar stia ca se poate mai mult”.

      Comentariu apreciat.8813
    • Big bear: ai extrapolat chestiunea unui anumit tip de prostitutie la alte joburi normale. Eu cred ca nu e cazul!

      Indecis. Tu ce zici?1024
    • @Casnica – „ai extrapolat chestiunea unui anumit tip de prostitutie la alte joburi normale. Eu cred ca nu e cazul!”

      Tu alegi sa crezi ceva pentru ca asa iti suna tie bine, asa percepti tu lumea.

      Da, tu spui ca ele au de ales si vrei sa spui ca nu sunt chiar asa de manipulate insa in realitate ele au mai putin de ales.

      Hai sa iti dau doua exemple, recente. Tipa impuscata de ala in parc si Emil Ganj, ala care si-a omorat iubita cu toporul desi tehnic era sub ordin de interdictie si mai mult, in teorie era condamnat la inchisoare insa politia nu l-a prins. Tanara si familia ei au sunat la politie, toate demersurile legale, totul in timp si pe fata. (Ai un video frumos de la Recorder).

      Insa ghici ce? Ala i-a zis ca o sa o omoare si a omorat-o, ziua in amiaza mare, in casa ei.

      Acum spune-mi tu cum o femeie are alegeri si nu ar trebui sa se teama de amenintarile unui barbat.

      Comentariu apreciat.477
    • @Bigbear, în principiu ai oarecum dreptate. practic, cu boschetarii situația e mai complicată. în extrem de multe cazuri sunt implicate și diverse boli psihice.

      40
  7. „Cei doi au obţinut 700.000 de euro din exploatarea femeilor, bani investiţi în patru apartamente în Braşov.”
    Acum stim de ce duduie piata imobiliara!

    Comentariu apreciat.1106
    • E pliiin plin de pestisori din astia, ce isi cumpara 1-3-5 apartamente din peșteală. Am la mine-n sat pe unii care isi fac blocuri (plural la fiecare) din asta si din tiruri.
      Aparent nimeni nu are nicio problema, cum sa te legi de dezvoltator?

      Comentariu apreciat.544
    • Exact asa. E un anumit rezidential nou in Brasov unde majoritatea apartamentelor dintr-o scara sunt ocupate de fete care fac videochat sau prostitutie. Tot prin zona mai auzi periodic de cate o saltare a unora cu droguri, de catre DIICOT. Chiriile au urcat in zona respectiva la niste scoruri inexplicabile pentru puterea de cumpararea a unui oras ca Bv-ul. Si uite asa se reconfigureaza atat profilul criminalitatii, cat si piata imobiliara dintr-un oras. Sinergie.

      Comentariu apreciat.352
    • @Miau: o adresa, o recomndare care apartament?

      Indecis. Tu ce zici?297
  8. Metoda loverboy este obsolete.
    „Vreau să împărtășesc ceva important cu voi. O parte din trecutul meu aparține unei perioade în care am făcut alegeri care nu mă mai reprezintă și este un capitol încheiat din viața mea. Acum am ales să fac ceea ce îmi place cu adevărat, mi-am dorit de mult și anume: tratamente faciale, să lucrez cu oameni, să ofer încredere și frumusețe. Asta sunt eu azi!”,
    https://www.libertatea.ro/stiri/ema-karter-salon-brasov-renuntat-videochat-5480782

    236
    • Dupa ce a primit tratamente faciale, acum vrea sa ofere faciale.
      Adica vrea sa dea mui@ mai departe?

      Comentariu apreciat.476
    • pai tratamente faciale facea si inainte doar ca voia sa le aplice nu sa ii fie aplicate 😂 altfel nu e de ras ca unii ajung sa recurga la asa ceva pentru a avea capital de start, statul iti pune bete in roate, bancile dau din umeri, angajatorii sunt niste detinatori de sclavi

      223
    • Ia o pauza sa se refaca si sa-si opereze bătăturile in Turcia, iese ca noua.
      In 5 ani o uita toti, e antreprenor de succes.

      225
    • In 5 ani o uita toti, e antreprenor de succes

      Face si un copil si se apuca de content family.

      Bravo ei ca incearca alta afacere. Daca nu merge stie cum sa faca banii inapoi, ce antreprenor nu si-ar dori asta? :D

      Comentariu apreciat.330
    • fmm, eu nu știam cine e și îmi tot apărea pe tiktok cu numele de civil, că nah, brașov. am intrat într-un rabbit hole de a trebuit să spăl telefonul cu clor.

    • Eu cred ca de la ALTE LINKURI (MOSTLY NSFW) am aflat de Ema Karter :)

      70
  9. Asta cu peștitul e a treia explicație (după furt de la stat sau picat mare flească de moștenire peste tine) pentru care cineva dă 180k euro pe 80 mp cu o singură baie în favela Isaran. Să dai aproape un sfert de milion de euro ca să stai cu alte 300 de familii în bloc, ce imbecilitate! N-ai cum dacă ai avut nivelul intelectual de a economisi 180k din muncă să fii atât de prost încât sa-i arunci pe un apartament în care auzi traficul prin pereți, în care îl auzi pe vecinul când apasă pe întrerupătoare în apartamentul lui sau în care ventilatoarele de la baie ale vecinilor sună în miez de noapte ca niște picamere. N-ai cum sa dai banii ăștia pe un apartament în care auzi și să simți cum aleargă prin casă copii de 4-5 ani ai vecinului de SUB tine.

    Dacă bate vântul mai tare zici că-i casa bântuită, incep plăcile de rigips din tavan să se bată între ele (nu-mi explic cum e posibil asta că tavanul nu pare crăpat). Dacă mai deschid și un geam sa se facă curent începe și ușa de la intrare să bocăne. Plus că exceptând tavanele n-ai un perete care să nu fie crăpat.

    Numai „investitori” de genul, cu femei la vitrină prin vest, ar plăti un purcoi de bani pentru așa mizerii de apartamente cu defecte pentru care nu ai soluții tehnice viabile să le înlături.

    Comentariu apreciat.529
  10. de 35 de ani ei opereaza. cand incep sa cada bombe o sa opereze morti..

    37
  11. Metoda loverboy funcționează si la liceu privat cu bani multi. Nevoia de a scapa de un tata strict.

    61
  12. Strict părerea mea personala, poate ușor misogină, adevărul este undeva la mijloc.
    Nu caut să dau vina pe victime desi așa pare, dar nu o să-i convingi pe pesti să nu mai racoleze fete. Și nici supraveghere 24/7 nu poți avea să transformi școlile în pușcării de frica proxeneților.
    Multe victime caută un badboy, și fix asta găsesc, doar că întâmplător este și proxenet.
    Pur teoretic, așa cum îl refuză pe tocilarul mototol care vrea s-o invite la un film, la fel îl poate refuza și pe șmecherul de cartier. Răpirile sunt un subiect separat, care ar trebui abordat mai bine prin campanii.

    41
  13. 3 chestii cu Germania in care prostitutia e legala:
    1. Caut asigurare de sanatate particulara ieftina, si dau peste un site care avea si varianta in romana. Perfect zic, ma apuc sa citesc conditiile si dupa aia vad ca asigurarea aia era cu dedicatie pentru domnisoarele din industria erotica (parca asa era formularea). Asigurarile private sunt pentru freelanceri, angajatii au asigurare implicit de stat. De unde se deduce ca alea nu-s angajate in Germania, ele folosesc establishmentul probabil cu chirie sau un fel de contract.
    2. Aveam jobul intr-o zona industriala si angajatorul nu asigura parcare la toti palmasii, trebuia sa las masina in parcarea gratuita, la distanta. Dupa ore suplimentare ma indrept seara catre masina (era februarie, deci intuneric). Ma iau in primire 2 pulitzai. Ma intreaba unde ma duc. Ma balbai in germana. Aha, esti client de-al nostru. Ai cumva droguri? Le explic cu greu ca sunt un inginer respectabil si le arat legitimatia de serviciu si unde lucrez. Se dezumfla si ma lasa in pace. A doua zi vb. cu un coleg indian si imi spune ca in zona aia e ceva casa de toleranta si ca pe el (fiind mai brunetel) il oprise politia de multe ori si deja ridica legitimatia cum ii vedea. Dupa aia observ in parcare masini cu nr. romanesti. Niciuna sub Audi A6 (cu clima bizonica probabil). Se fac bani din chestia asta aparent. Nu stiu daca erau masinile duduilor sau ale loverboilor.
    3. Ajung din greseala la un chef de pustani, eu avand pe atunci vreo 33 de ani. Ma uitam pe pereti cu o bere in mana cand ma acosteaza o tipa cam de varsta mea care si ea era singura. Nu mai era tinerica dar cand fusese ar fi meritat sa o cunosti. Din vorba in vorba afla ca sunt roman. Imi zice ca e spaniola si fusese dansatoare (asa zic toate, n-am luat de buna treaba) si ca, pe unde lucrase, se intelesese bine cu romancele si unguroaicele. Polonezele si cele din fosta URSS traiau cu vodca si pastile de slabit ca sa nu puna kile pe ele (v-ati prins ca treaba cu dansatul nu e reala, meseria era mult mai statica, de nu puteau sa manance mai nimic ca sa nu se ingrase). Deci alea erau KO tot timpul cat nu lucrau. Toate est-europencele aveau „prieten” care era si managerul financiar al operatiunii, adica tineau toti banii la ei si le cumparau fetelor ce si cat aveau nevoie. Asta, spanioloaica, era pe cont propriu si bagase banii castigati in imobiliare in tara ei de bastina in zone turistice si acum traia doar din inchiriat turistilor.
    Probabil ca tipele isi fac niste calcule oarecum realiste la inceput, dar loverboiul are grija sa le dea cu virgula mai tarziu.

    50
  14. E foarte greu sa avem pareri despre medii in care n-am fost, n-am trait si nu le intelegem. Saracia, lipsa educatiei ii abrutizeaza pe oameni atat de tare incat fac chestii pe care greu ti le imaginezi… problema este ca statul nu face nimic ca sa combata asta, caz concret fata omorata in Mures, unde si in ziua de azi nimeni nu e tras la raspundere, ba chiar unii politisti dadeau declaratii si laudau investigatia de acum… investigatie care nu prinde pe unu descult, omul era literally in cizme de guma cand a fugit de la locul crimei.

    20
  15. Nu vreau sa par misogin dar daca sunt colege care vor sa fie lovergirl pemtru noi si sa ne duca in Occident sa ne apucam de treaba ne bagam. Nici nu trebuie sa ne mintiti ca va casatoriti cu noi. Ne dati si o parte din bani si aia e.

    Lasand caterinca la o parte exceptand sechestrari de suedezi si chestii naspa, cand a fost ultima oara cand unul dintre noi a manipulat o femeie bomba de 23 de ani sa faca ceva? Niciodata? Caz clar la mine in cartier un coleg de etnie rroma a plecat cu printesa in grecia si l-a lasat aia acolo ca nu a vrut sa o ia de nevasta. Omul a zis ca nu poate ca ea ia stiuleti pe banda rulanta, femeia l-a lasat in Atena si aia a fost.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.