„Pentru că există acest fenomen pe care îl cunosc, am discutat deja cu colegii din Ministerul Sănătății de la Departamentul Juridic și vom modifica Legea 95 și o vom extinde că, inclusiv pentru rudele de gradul 1, astfel încât dacă ești managerul unității sanitare nu ai voie, tu nu ai oricum prin legislație, dar nici rudele de gradul 1 nu pot avea business-uri în domeniul medical”, a declarat ministrul Rogobete la Digi 24.
Da, aia îi speria pe medici, formularul de raportat anonim când se întâmpla că pacienții de la stat să fie trimiși la privat. Acum, că se va face și asta, va fi șoc și groază.
Pe când pensionarea celor peste vârstă? Da, va fi un șoc doi ani, dar se vor repara lucrurile. Tot, fără excepție. Cei mai buni profesioniști, profesorii de 85 de ani, Leon Dănăilă, toți, să meargă să aibă grijă de strănepoți și să lase loc și altora.
Și doi, interzis muncitul în două locuri. Toată lumea știe că un medic cu două joburi nu-și dă interesul la stat și împinge pacienții spre privat. Practic, cu jobul de la stat își agață clienți pentru la privat, exact cum fac fetele de pe Insta cu „link în bio”.

Florine, ia l de mana pe David si duceti va amandoi in Botswana!
Ca să fie plătiți în moneda locală
Nu poti sa interzici muncitul in 2 locuri. Au murit niste oameni la revolutia din 1989.
Fake news! La Revoluție s-a murit pentru cumul pensie specială și salariu de la stat. Scrie și in Constituție
Ba bine ca se poate. Daca ne uitam la sistemul medical al altor tari ai sa vezi ca se poate…
Nu este nicaieri interzis. Doar ca in unele tari programul la spital este pana la 16:30-17:30 si atunci nu prea mai ramane timpul fizic necesar pentru a merge si in privat.
Disclaimer – sunt medic, intr-o specialitate care are o parte care se face doar la stat (si timid in privat) si parte care se face doar la privat. Ar insemna sa renunt la una dintre cele 2 laturi ale specialitatii, nu?
Păi și atunci pentru magistrați de ce este interzis ?
Dacă tot sunt egali cu restul populației de ce magistrații nu pot să fie avocați, nu pot să aibă societăți comerciale și practic nu pot face nimic altceva în afară de a fi profesori la facultatea de drept ?
Dacă pentru magistrați se poate eu spun că și pentru medici se poate la fel, mai ales că după creșterile salariale din ultimii ani salariile medicilor și ale magistraților sunt similare – dacă un medic vrea să lucreze la stat asta este, mi se pare corect să își aloce tot timpul pentru asta și nu mai poată să facă nimic altceva în afară de a fi profesor la facultatea de medicină.
Dacă nu-i convine – se poate duce să lucreze în privat.
analogia magistrati – medici este tampita.
Salariile medicilor nu sunt inca in zona celor ale magistratilor, chiar si dupa acele cresteri din 2018. Nu exista beneficiille pe care le su magistratii. Iti pot pune la dispozitie fluturasii de salariu din ultimele luni si salariu plus 4 garzi nu depasesc 13.500-14.000 de lei.
@Matei
Referitor la salariile magistraților există diverse comunicate de presă ale CSM unde se explică situația. Salariul NET al unui procuror la Parchetul de pe lângă judecătorie este între 10.400 lei și 16.000 lei – unde 16.000 lei este maximul, la o vechime de 25 de ani. Acestea sunt salariile reale, pentru că la parchet nu se plătesc ore suplimentare, ore de noapte, gărzi etc. – deși îți dai seama că se comit tâlhării, violuri și alte infracțiuni atât noaptea cât și ziua, atât în timpul programului de lucru cât și în weekend – deci se fac cercetări atât ziua cât și noaptea, inclusiv în weekend – adică, la fel ca medicii și magistrații lucrează uneori în weekend sau noaptea.
Salariile nete de 25.000 lei pe lună care tot se prezintă în presă sunt la ÎCCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție) și PÎCCJ, adică instanța și parchetul cu cele mai mari grade din țară, care sunt doar la București și unde lucrează câteva sute de magistrați.
Referitor la beneficiile pe care le au magistrații în raport cu medicii – singurul beneficiu este cel cu pensia specială, care tocmai a fost aproape eliminată prin legea din zilele acestea.
Altfel, care sunt celelalte beneficii ?
Magistrații nu pot avea alte activități în afară de profesor la facultatea de drept – deci nu pot avea societăți comerciale, nu pot da consultații juridice, nu pot nici măcar să cumpere acțiuni la bursă, nu pot da meditații pentru admitere în magistratură, nu pot exprima opinii politice și lista poate continua – pentru că practic nu pot face nimic altceva în afară de a fi magistrați.
Mirel, si care e problema ? Cati dintre noi au 2-3 joburi, atunci cand primul este de 3000 euro net sau mai mult ?
Ar fi vrut sa castige 50.000 net pe luna ?
Stii care e salariul mediu net in Romania ?
Toata discutia asta duhneste a aroganta din partea magistratilor.
o vai, saracii medici..
ba nu, vai, saracii magistrati…
BA NU, saracii ailalti care au nevoie ca astia sa-si faca treaba repede si bine, ca ieftin nu e oricum.
Nu se interzice muncitul in 2 locuri. Se interzice muncitul la stat SI la privat.
Dar poti avea 2 „munci” la stat SAU 2 la privat. Gresesc?
@daddy „analogia magistrati – medici este tampita.”
Imi plac afirmatiile bine argumentate si nu doar aruncate cu fermitate pe masa.
Ai auzit de conceptul ala interesant de conflict de interese? De ce un primar nu poate sa aiba o firma care sa adune gunoiul din oras si tot el sa decida ce firma aduna gunoiul din oras?
Sau un agent de vanzari poate sa lucreze pentru Pepsi si Cola?
La magistrati e vorba de conflict de interese.
Voi chiar ati vrea ca medicii sa nu poata sa lucreze decat ma un singur spital? Va e dor de ore intregi de asteptat pe hol in spitale si policlinici? Sau nu le-ati prins?
Solutia este un control mai bun in spitalele de stat, adica un management mai bun, total depolitizat si bazat pe performanta. Dar se vrea asta?
@Dan – „Voi chiar ati vrea ca medicii sa nu poata sa lucreze decat ma un singur spital? Va e dor de ore intregi de asteptat pe hol in spitale si policlinici?”
Sper ca faci diferenta intre existenta sectorului public si privat si limitarea optiunilor de angajare la unul din ele, nu?
Sistemul sanitar este in situatia asta trista pentru ca nu are nimeni interesul sa faca o treaba mai buna, daca am taia investitiile din stadioane, echipe sportive, sinecuri, etc s-ar putea face un sistem performant si cei privati ar ramane in continuare, insa ar avea si ei concurenta.
Ca sa dau un exemplu extrem – daca maine UE vine si spune „ori faceti sistemul de sanatate de stat super performant ori intr-un an iesit din UE” ce crezi ca o sa se intample?
Dan, conflictul de interese (ca asta e “muncitul in doua locuri” ) sau “clauzele de neconcurenta” exista si acum.
Trebuie doar modificate contractele de munca. Si se poate face legal, prin regulamentele de ordine interioara si anexe la contractul de munca, fara sa se incalce/modifice nicio lege existenta.
In mediul privat (non medical) asa se intampla si nu a murit nimeni decat de epuizare
sa explic o evidenta: de ce analogia magistrati – medici este tampita.
pentru ca la medici alternativa medic – medic, este esential diferita de alternativa magistrat – avocat.
in rest, sunt de acord ca stabilirea unor incompatibilitati cat mai stricte pentru medici este urgenta.
in consecinta, analogia magistrati – avocati versus agenti de vanzari coca – pepsi este si mai gresita, echivalenta ar fi agent de vanzari – inspector anpc sau anaf.
@daddy – tu zici ca un om nu poate sa fie judecator luni si avocatul apararii marti, in alt caz, desigur? De ce nu?
Insa este ok pentru un doctor sa lucreze in doua locuri concurente, nu?
@Mirel: magistratule,Mirele, cu mănuși albe, de piele/ să-mi belești pula cu ele!
Ia mai zi ce venit ai, nu ce salariu. Venit! Cu chiria de 700 euro (tot atât e?), cu plătit de ochelari (muiw, bă, fi-mi-ar scârbă), cu ăia 2% din brut/zi pt deplasare (tu având vilă în Corbeanca și lucrând în București)
Zici?
se poate, dar daca se fac mutari bruste e posibil sa fie unele posturi neacoperite si apar sincope in sistem…
E ok, le rezolvam atunci cand si daca apar.
Cimitirele sînt pline de oameni de neînlocuit…
Târgoviște are două stadioane noi la o populație de 60.000 de locuitori. Îi doare în organul genital pe responsabili că nu au medici. Bine că nu mai funcționează DNA-ul că rămâneau fără responsabili. Făceau open space prison dintr-un stadion.
@Pixel
Spiritul lui Vîlcov încă bîntuie pe acolo. El a plecat, dar năravurile au rămas în biroul primarului.
Cand sotia a vrut sa se opereze la privat doctorul i-a zis sa vina la stat ca acolo are echipa mai buna
Si da, initial ne-am gandit la ce va ganditi si voi dar nu a pretins nimeni spaga si nici nu a fost oferita si totul a decurs excelent.
În ianuarie m-am operat la Spitalul Militar din Craiova. Condiții foarte OK, personalul s-a purtat profesionist. Nu se cere șpagă, când am revenit să îmi scoată firele, i-am dus medicului o sticlă de whisky.
La ce salarii au trebuia să i se facă rușine și la sticla aia.
Deci tot noi cu obiceiurile jegoase cu pachetul de Jacobs si sticla de Ballentine’s dar medicii sunt naspa.
Ev21, nu chiar, că i-am dat ceva ce aș aprecia și eu: un single malt de 12 ani. Nu am dus din obligație (nu exista nici una), ci pentru că mi-a făcut plăcere
În Galati, ca să te vadă un medic specialist la un spital de stat, trebuie sa te programezi. Dacă ai nevoie, primul loc liber este peste 1, 2 sau 3 luni. Dacă te duci la privat, te scutura bine de bani, dar pe primește de pe o săptămână pe alta. „Norocul” meu a fost că un specialist de la o clinica privată mi-a descoperit o boala cronica pentru care, deși e inclusa în program național, medicul de familie nu are voie sa-mi scrie reteta, pentru ca scrisoarea medicala nu are parafa unui medic in contract cu CAS. Știe cineva sa-mi explice de ce nu are voie? Ca eu nu înțeleg logica. Pana la urma, un medic de la o clinica privata a făcut aceeași școală ca unul care lucrează la stat, nu?
Alina- pentru ca asa e legea acum. Medicii nu sunt obligati sa aiba contract cu Casa de Asigurari dar cei care au, nu pot prescrie /compensa tratamente recomandate de cei care nu au contract. E ca la asigurari, daca ai CASCO la o firma nu te poti duce la alta chiar daca masina e evident avariata si ai devizul de service pregatit.
Nici investigatii decontate de casa de asigurari nu poti face la privat daca nu ai recomandare de la medic in contract cu casa.
E idiotic? Pana la un punct, da.
Sau cum poate fizic Dr Covic să ia salariu de la UMF ca prof și șef, de la spital că medic și șef de sectie, de la clinica personală privată, de la cabinetul individual privat, de la clinica privată cu care colaborează, de la diverse comisii și comitete, iar de gărzi nu știu dacă mai are timp, așa că nu le pun la socoteală. Ca dl doctor sunt o mulțime în țara asta, chiar fostul candidat dr. Carstoiu. Iar tu, pacient cu taxe peste taxe plătite și mărite de curând, aștepți cu lunile o consultație până te enervezi și te duci să cotizezi la cabinetul privat.
Sînt și unii care pot munci 30 de ore din 24…
Și medicii români sunt tot români, și multi se fac medici pentru bani nu din vreo pasiune deosebită…ca și polițiști români, magistrați, bugetari, angajați din privat…
De aici, ‘romanismele’…
PSDPNLAUR suntem noi.
Seful de la CNAS tocmai a cerut Guvernului niste miliarde, pentru ca li s-a terminat bugetul.
Ei fac asta in fiecare an, bugetul CNAS nu ajunge niciodata pana la sfarsitul perioadei.
De ce nu le ajung banii ?
O fi pentru ca avem o groaza de exceptii, si ajung sa plateasca doar o parte pentru toti restul ?
E la fel ca si cu plata CAS, putini salariati cu acte in regula, multi pensionari.
Si care e solutia? Trimitem pensionarii la fabrica de carnati? Lasam copiii si elevii sa moara daca nu au parintii bani de tratamente?
@F, semnalizezi prea tare, pensionarii platesc cass (mai putin cei cu pensii pana in 3000 lei), iar ca sa ajungi pensionar e nevoie de o lunga perioada de cotizare, timp in care platesti si cass, iar copiii sunt si vor fi scutiti, daca nu realizeaza venituri peste un anumit plafon. ca sa nu ramai nelamurit, exista copii de bugetari sau demnitari saraci care realizeaza venituri mari din dobanzi, dividende, chirii etc.
F. – exact.
Pentru copii sa le plateasca parintii lunar. Mamele insarcinate la fel.
La pensionari la fel.
Cand au platit in tinerete, au platit tot pentru asigurarea lor, ca de aia e asigurare, platesti cat timp ai nevoie de ea.
Toata lumea care are nevoie de servicii medicale, adica toti cetatenii tarii, ar trebui taxati cu o suma fixa lunara.
Tuturor sa li se retina CASS in suma forfetara pentru fiecare copil, 100-200 de lei, ca nu e abonament de nivelul Regina Maria.
Nu inteleg care e vrajeala cu CASS de 10%, ca unul care castiga 10.000 lei nu se imbolnaveste mai des, statistic vorbind, ca unul care castiga 4.000 lei.
Si nu inteleg si nu sunt de acord sa ni se retina CASS din oficiu. Poate prefer sa ma tratez la privat, si imi pot asuma asta sub semnatura.
Bani aruncati aiurea, ca sa vina toate fosilele sa-mi futa schema votand PSD sau AUR.
Marsh ma, ia hai, marcati banul, cu totii.
Medicii sunt si ei oameni, unii își fac treaba bine, altii sunt doar pe îmbogățit. Depinde unde nimerești…am văzut ambele aspecte.
Să zicem că o consultație la policlina de stat este 100 RON iar o consultație la privat este 320 RON
CASMB îți dă un voucher de 90 RON și te duci unde vrei tu.
Doi la mână: spitalele vor publica lunar extrasul de cont, facturile și contractele. Furnizorii care nu vor publicarea contractelor/facturilor pot alege să nu lucreze cu sistemul public de sănătate.
Bugetul brut de salarii și numărul de angajați (nu contractori/nu firme de pază) va fi publicat cumulativ. Încă este un subiect tabu în România.
daca acest sistem se va mentine stabil, preturile vor avea tendinta de convergenta. problema este daca sistemul de stat isi acopera toate costurile din tariful de 100 de lei sau mai primeste mascat alte fonduri.
Coplata la Ambulanta si SMURD. Ai sunat la 3 noaptea ca ai o unghie incarnata? Platesti motorina, echipajul, etc. Economie din deplasari inutile, economie din mai putin personal care trebuie angajat, economie din lipsa uzura masini, venituri pe termen scurt de la prostavani. Simpu.
E valabil și pentru cei care se omoară cu maceta între clanuri?
doar pentru raniti, mortii sunt mai ieftini.
This… Lumea nu înțelege și nu e capabilă să delimiteze urgențele de non-urgențe, însă, mai apoi, tot ei urlă că trebuie să aștepte… Nu zic că nu sunt destui medici tip mere „stricate”, însă și populimea are un nivel de inteligență și de empatie…
Tu nu ai grijă de sănătatea proprie, alimentație și te joci cu „focul”, însă tot ei cu ciocul mare.
Sunt cetateni care stau toata ziua si sparg seminte la poarta si nu sunt asigurati deoarece nu platesc nimic catre CASS. Acestia apeleaza pentru orice chestie la serviciile de urgenta, ca acolo primesc asistenta chiar daca nu au cotizat la CASS.
Am vazut ca mai fac si scandal cum ca sunt discriminati daca sunt pusi sa astepte la rand alaturi de cetatenii platitori de taxe.
Pe de alta parte nu poti refuza asistenta unui platitor de taxe care nu a estimat corect gravitatea problemei pentru care s-a prezentat la urgenta. Si ar fi aberant sa-l pui sa plateasca ca nu s-a autodiagnosticat corect.
Si inca o mica observatie.
E o gandire total deformata sa cautam mereu vinovatii printre cetateni.
E ca un contract – eu, cetatean, deleg anumite servicii – urgente, smurd, pompieri, politie, etc. catre niste structuri pe care LE PLATESC prin taxe si impozite pentru prestarea acestor servicii.
Daca eu nu platesc aceste servicii sunt sanctionat imediat prin penalitati, amenzi, blocare de cont, samd. Au mai si defalcat CASS-ul pe mai multe categorii de venituri, astfel incat daca ai mai multe surse de venit trebuie sa platesti pentru fiecare CASS.
Insa daca acele structuri pe care NOI LE PLATIM ca sa ne presteze aceste servicii nu isi fac treaba, atunci nu exista nici o sanctiune reala si imediata. Ne-am obisnuit sa platim prin taxe si impozite servicii pe care nu le primim.
Deci prima problema pe care ne-o punem nu ar trebui sa fie cum sa ne sanctionam intre noi cand nu ne autodiagnosticam corect si apelam la urgente, ci ar trebui sa ne revoltam de ce platim attat de multi bani si primim atat de putine si de proaste servicii de acei bani.
asta cu muncitul in doua locuri nu se poata aplica pentru ca in primul rand toti universitarii sunt cu 3.5 ore la spital si alea cand vrea muschiul lor (aka cand au studenti dimineata la pranz sau seara). ce sa faca restul timpului? nici povestea cu programul nu li se aplica nici nimic. Ei au idemnizatie astfel incat pe 3.5 ore primesc salariu de 7 ore, ei nu au program fix ei nimic. De ei nu se poate atinge nimeni in continuare deoarece ei au prof. dr. in fara numelui si ei sunt legea.
astept sa inteleg cum noi astia care stam 7-8 ore zilnic la spitalul public si mai mergem o dupa-masa sau doua la privat (ca fizic mai mult nu poti ca mai ai familie, copii, si mai trebuie sa te odihnesti) suntem problema sistemului cu atat mai mult ca ce fac la privat nu fac la stat si invers. una e una, alta e alta.
stai ca vin desteptii de mai sus ca stiu ei ca nu ai voie asa ceva, cum adica doua job-uri?
cum era: institutii concurente!!!
ce concurenta? un medic ati care in spitalul public face politrauma si o trateaza pe ma-ta mare de avc, nu poate merge in privat dupa-masa sa dea anestezii la pus sani? sau ai vrea sa se puna sani pe bani de asigurare in spitalul de stat? ce cacat vorbim aici.
cum ar fi ca toate sectiile de plastica sa nu mai faca arsi si reconstructii de membre ci sani buze nasucuri la videochatiste ca asta aduce bani la spital ?
Sau dermatolog care trateaza cancere de piele si pune buze in privat?
sau isi imagineaza cineva ca in privat se fac bani din proceduri salvatoare de vieti? ambulatoriul… unde mergeti de fazani sa dati consultatii e spaga mascata. fiti sanatosi… vor gasi un mod sa o dati ca aia nu dispare. N-am luat in viata mea, nu am dat in viata mea… nu ma priveste.
Sa ne pună gărzile la vechime in munca și să ieșim și noi la 50 de ani. Nu munca patriotică. De asta nu spune nimeni nimic??
Când mai dai in București…ar fi de discutat pe tema asta.
asta cu gărzile e de un românism perfect! doar că au omis să descrie mecanismul în regulament; despre oboseală știu bine, peste 2,5 mil km în 24 de ani pun mărturie; adică tu ieși din gardă, după cît? 12 ore? și, proaspăt fiind, doar ai dormit, ce dracu’, mai bagi o tură de 8 ore la spital? și dacă n-ai dormit în gardă? poate a fost foc continuu, zic; n-ai dormit deloc-deloc, ce calitate a actului medical mai poți oferi? btw, cum decurg lucrurile mai la vest? tot așa, 12+8?
poate ar fi o idee de implementat la șoferii de autobuz, piloți etc.
@Mike – mie trebuie sa imi explice cineva de ce este nevoie de garda sau ce inseamna aia si care este diferenta intre orice alt loc de munca unde exista ture de 8 sau 12 ore – de ce trebuie sa stea un doctor in spital 24 de ore in loc sa ai doi doctori facand ture de 12 ore sau 3 muncind „normal” cate 8 ore?
@Bigbear: poate daca faci un efort minim ca sa intelegi poti cauta legislatia referitoare la atributiile camerei de garda si a personalului aferent. modul in care pui problema e foarte misto si rupt de realitate. explica destul de bine de ce suntem cum suntem dar tot spectaculos este.
Bigbear. Gărzile sunt necesare pentru a asigura continuitate în actul medical. Garda nu e menită să asigure aceleasi servicii că cele din timpul programului. Asigura urgențele din spital (la cel de cronici) și din afara spitalului (la cel de urgențe). Dar este ceva total imprevizibil. Poți avea un raliu de motoare off road si vei avea trei spline rupte și doi rinichi rupți in 3h (caz real personal) sau sa ai timp sa te uiți pe pereți. Dar a doua zi trebuie sa performezi la fel de bine, ești plătit…la salariul din 2017 nu se pune la vechime. Nu ai liber compensator. Daca mai vine și o șatră și te ia la bătaie e și mai mișto.
Dar da, la fel ca restul pot strâmbă din nas când barista îmi pune din greseala scorțișoară in cafea. Scorțișoara mea poate costa o viață.
Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
Numărul maxim legal de ore lucrate pe săptămână este de 48 de ore, incluzând orele suplimentare.
Cata vreme nu exista un conflict de interese si se respecta programul de 8 ore din contractul pricipal de munca, nu cred ca e nimic anormal sa se lucreze la un al doilea job.
Totul e sa respecte cele 8 ore (din informatiile aparute in spatiul public cele 8 ore de baza sunt scurtate daca sunt lucrate la stat si exista si un al doilea job in sectorul privat).
Si interdicictia unul al doilea job nu trebuie sa fie premiata nici la magistrati nici la alte categorii. Toate conditiile/greutatile postului trebuie sa fie incluse in salariul acordat initial, fara nici un alt spor sau adaugire suplimentara.
Sa nu ajungem in situatii aberante cand un functionar primeste spor de stat pe scaun la birou si altul pentru stat in picioare la ghiseu. S-a ajuns ca fiecare situatia fireasca sa fie considerata exceptie si sa i se atribuie cate un spor.
Daca alegi sa fii politist/jandarm/magistrat, trebuie sa existe niste cerinte/conditii clare si un salariu la fel de clar aferent acelor conditii. Fara alt spor de teren sau de pericol sau de luna plina, ca ai ales sa lucrezi la politie, nu la biblioteca ca sa fii surprins ca din cand in cand trebuie sa lucrezi cu infractori si sa vrei spor suplimentar pentru asta.
Sunt multe alte situatii in care un angajat nu isi poate lua al doilea job din cauza ca primul job este extrem de obositor. Si daca nu lucreaza la stat nu primeste de la bugetul de stat compensatii pentru asta.
Problema cu bătrânii e rezolvată demult de alții mai deștepți ca noi, nu trebuie reinventată roata: sunt trimiși să predea la universitățile de medicină.
Simplu. Nu îi lași să le tremure mâna cu bisturiul, dar nici nu lași să se piardă experiența unui asemenea om.
Dar…în universități sunt alte fosile care la rândul lor nu vor să dispară.
O problemă cu medicii care consultă la „fabricile” de consultații (gen Medicover, Sanador etc) este că trebuie să se înscrie cu consultația în slotul de 20 de minute alocat. Timp în care trebuie să facă anamneza, să consulte fizic pacientul, să facă o eventuală explorare funcțională, și să țocăie pe tastatură raportul medical ca să poată da la fix pacientul afară din cabinet, cu hărtiile în mână.
În funcție de pacient/afecțiune unii dintre medici se descurcă cu bine dar la cam 50% senzația de rasol e evidentă (diagnostice pe lângă, peescripții incomplete etc).
nu-ti convine, fa-ti azi programare, cel mai devreme pentru luna noiembrie, la policlinica de stat, unde nu te mai stresezi cu slotul, medicul intarzie cel putin o ora, in fata celor programati mai intra un numar aleator de alte cazuri si in maxim doua ore medicul pleaca.
Chestia cu consultația de 20 de minute, la fel ca și gărzile de 24 h ,este o relicva de pe vremurile când medicina se făcea mai „pe genunchi”. Dacă vrei sa faci medicina moderna, mai dai un chestionar standard pacientului, mai verifici pe bune factori de risc și altele, și mai faci și un examen clinic (sa nu mai zic de vreo explorare gen ECG ca pierdem din start) și în plus mai vrei sa explici cum și de ce sa ia tratamentul/măsurile recomandate, nu ai cum veci sa te încadrezi în 20 de minute.
Nu ”muncitul în două locuri” e problema. Problema e monopolul CNAS.
Liberalizarea pieței de aisgurări obligatorii de sănătate ar aduce o serie d ebeneficii:
– fiecare om și-ar plăti asigurare și va fi conștient că sănătatea NU e gratis
– asiguratorul te va obliga să faci analize anuale => se pot depista multe boli în fază incipientă și tratarea lor va fi posibilă la costuri mai reduse
– asiguratorul va verifica cheltuielile făcute de spitale, clinici în umele tău => medicii care freacă duda vor fi filtrați din sistem
– asiguratorul va fi mult mai interesat să sancționeze malpraxisul
– se va reduce fenomenul plicului la buzunar
Liberalizarea completa a pieței de asigurări de sănătate poate sa duca și la costuri prohibitive pentru majoritatea pacienților. Acum de bine de rău costurile sunt reduse. A se vedea pentru referință modul romanesc de liberalizare a pieței de energie.
Asiguratorul nu are nici un interes sa faci analize anuale, cât timp pierde bani din asta. Și nu este treaba asiguratorului sa recomande analize ci a medicului. De asemenea nu este treaba asiguratorului sa sanctioneze malpraxisul. Încurci rău lucrurile.
Fenomenul plicului la buzunar se va reduce când se schimba mentalitatea unora din pacienți și medici. Are treaba și cu sistemul juridic mai degrabă decât cu asiguratorul.