Două idei după INsula Iubirii 2025

Știți că m-am uitat și anul trecut, mă amuză, e singura chestie de la TV pe care o urmăresc, în afară de știri, și voiam să dau două păreri.

Cuplul Marius Maria. El o înșelase înainte să vină la emisiune, ea nu știu dacă era așa de dinainte, dar era foarte obositoare și țață, genul de femeie de care fugi. Mă rog, li se arată imagini, ea se tot freca de unul, dar doar s-au sărutat, el a sărit repede pe o ispită.

La final au rămas împreună, pentru că fiecare altă relație cerea prea mult de muncă. El cam lache, ispita voia ca el să fie bărbat, și nu prea putea, așa că s-a întors la ea. Ea care era un pic călcată pe coadă că ispitu de care se înamorase nu prea tolera figurile ei.

Cuplul Marian Bianca. El afacerist, ea cooptată în afacerile lui. Ei îi luceau ochii după unul mai tânăr dintr-o familie cu bani, dar ăla i-a tot zis că ea trebuie să fie independentă și să nu accepte prostii de la bărbați, dar era prea mult de muncă, așa că până la urmă s-a întors la el.

Iar el, cam papagal. Inițial pufăia pe acolo, că să vezi ce-i face și când a venit gagica s-a înmuiat ca înghețata la soare și mai avea puțin și-i cerea scuze ei că nu a făcut nimic.

La final, bărbații sunt fie lepre, fie papagali, dar ce este de reținut este că dragostea, copii, nu are reguli.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

105 comentarii

  1. La final, bărbații sunt

    Ok si concluzia despre femei?

    Comentariu apreciat.1105
    • Concluzia despre femei o stim de dinainte de emisiune. Cu mentiunea ca se aplica tuturor, cu exceptia mamelor si surorilor noastre.

      Comentariu apreciat.20510
    • ma scuzati ca intervin :) sunt singurul din tara asta care nu s a uitat niciodata la insula iubirii?

      Comentariu apreciat.26036
    • Concluzia despre femei a spus-o trio-ul vocal B.U.G Mafia pe celebrul slagar „Baietii Sunt Baieti Si Femeile Sunt Curve”. Evident, nu generalizam!

      Comentariu apreciat.539
    • @AlexAndru, nu eşti singurul, dar de când Pleşu a recunoscut că se uită la Las Fierbinți, se pare că există un fel de subcultură care e cool, noi suntem neadaptații.

      Comentariu apreciat.627
    • @Alexandru, nu ești singur, dar dacă ții sa precizezi asta aici, e ca la manele, ori ești snob, ori ești rasist.

      Indecis. Tu ce zici?3210
    • Nu-l mai pune ca iarasi vin feminizdele si-l acuza ca e misogin si porc…

      112
    • Eu nu intrebam in general ci in contextul showului :)

      31
    • @AlexAndru, @adyzah, sunt o multime de emisiuni la care oamenii se pot uita.

      Daca urmaresti constant sau din cand in cand Insula Iubirii nu inseamna ca esti mai prost decat ceilalti din jurul tau. La fel cum nici filmele cu Adam Sandler de exemplu nu te transforma automat intr-un incult.

      Si nici nu se pune problema ca acum este o subcultura care este cool, pentru ca de-a lungul anilor mereu a existat categoria asta de divertisment.
      Vezi telenovelele de dupa anii ’90, show-urile lui Doru Octavian Dumitru, emisiunile cu Vacanta Mare, emisiunile lui Capatos, etc.
      Sa nu mai discutam de show-urile live de stand up comedy, unde daca cel putin 50% din glume nu sunt obscene sau porcoase nu rade nimeni.

      Indecis. Tu ce zici?1324
    • @Andrei G, nu era vorba de prostie, Pleșu nu-i prost și se uită fascinat la Las Fierbinți.

      Faza e că eu nu cred că emisiunile astea nu au o doză de fals/premeditare/scenariu. Și atunci, dacă nici autenticitate nu e, de ce dracu să mă uit? De asta am zis de subcultură, pe lângă că e grotesc, mai e și fals.

      Eu unul mă uit la ”Îmi place să mânânc”, știți voi, emisiunea aia culturală. Pe repede înainte, dar mă uit. Dar măcar Lenghel e autentic și pot respecta chestia asta, chiar dacă în afară de niște zâmbete nu rămân cu mare lucru de la el.

      254
    • Daca cauti autenticitate, iti recomand „Lectii de viata” – ProTV. Ma regasesc in toate personajele, zici ca e Truman Show.

      412
    • @AlexAndru felicitari, meriti o medalie

      76
    • florin, suge-o. nu ensingurul, chiar daca e parte dintr-un dying breed.

      99
    • @Andrei G dar avand in vedere ca si ele sunt femei…

      00
    • @thebblack sa ti-o suga membrii familiei tale, eu n-am atacat pe nimeni, poti sa te uiti sau sa nu te uiti, dar nu stiu ce relevanta avea comentariul lui in discutia asta, eu nu ma duc la unii care danseaza sa le zic ‘hei, stiti ceva, cred ca eu sunt singurul care nu danseaza’

      37
  2. Eu ma uitam pe youtube la clipuri vechi cu Sean Lock in 8 out of 10 cats does countdown si ma simteam nasol ca pierd timpul cu prostii. Merci.

    Comentariu apreciat.556
  3. Trebuie sa fii un caracter foarte puternic sa rezisti impulsului de a iti turna acid in ochi si urechi uitandu-te la asa ceva. Eu recunosc ca nu pot rezista mai mult de 10 secunde, totul este atat de jenant incat te cuprinde o jena din aia de jena lor (aia inexistenta). Inteleg fascinatia grotescului, e din aceeasi categorie psihologica cu uitatul la accidente pe autostrada, dar nu pot….e prea mare tentatia sa ma dau cu capul de masa. si cu contuziile cerebrale nu e de joaca. Apreciez in schimb ca ne faci tu rezumatul sa nu cumva sa ratam fenomenul si apoi sa ne intrebam surprinsi de unde dracu au aparut toate generatiile astea netede pe creer…

    Comentariu apreciat.20546
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 40168
    • Singura reactie care imi vine in minte la comentarii de genul asta: https://media.tenor.com/EujCzNwalAkAAAAe/me-me01.png

      Comentariu apreciat.357
    • Cred ca singura tentatie careia e mai greu sa ii rezisti decat celei de a-ti turna acid in ochi e cea de a spune pe internet ca nu te uiti.

      Indecis. Tu ce zici?4324
    • hai ma nu mai fiti asa firoscosi ca nu i-am taiat firu de cablu tv. imi exprimam doar uimirea ca exista oameni care rezista sa se uite la jegurile astea de emisiuni chiar si din amuzament. De ce au mai murit oamenii la revulutie daca nu avem dreptu sa ne dam cu parerea despre subcultura? Fuarte opariti sunteti.

      Comentariu apreciat.9716
    • Ziceam asa ca esti a mia persoana care si-a exprimat uimirea pe tema asta pe internet in ultima ora…

      Indecis. Tu ce zici?1230
    • @Cristina
      cum parlamentul e oglinda populatiei, la fel si aici. asta e societatea in care traim si e irelevant pt statistica parerea ta atata timp cat la fiecare persoana ca tine exista minim 4-5 persoane cu parere fix invers. trebuie sa te adaptezi, altfel ajungi o Karen care o sa arunce cu hate in stanga si dreapta din nimic. aia de la insula iubirii sunt oameni ca noi, traiesc printre noi, voteaza, se reproduc, au afaceri, etc. gandirea asta cu superioritate „eu sunt sus ca nivel de orice, aia sunt jos ca motive” nu functioneaza pentru ca aia de jos o sa fie majoritari daca nu sunt deja……

      Indecis. Tu ce zici?1932
    • w, niciodata nu am sustinut ca as fi vreo speciala. si eu cu turma de uimiti.

      @bebe, total profund in dezacord. Inafara de partea cu Karen. Too late. Imi lipseste doar freza. Dar in rest, nu pot fi mai putin de acord cu ce ai scris. Faptul ca specimenele astea exista, se reproduc si sunt din ce in ce mai raspandite in arealul nostru nu inseamna ca trebuie deodata sa devina acceptabil comportamentul lor sau doamne fereste sa ne adaptam sau sa adoptam aceleasi apucaturi. Faptul ca sunt majoritari nu inseamna ca deodata nu mai sunt o liota de chivutze si gigei gangavi. Mor cu asta cu superioritatea. Hop tozp, superioritate. Daca ii zici unuia ca e agramat, superioritate, daca ii zici unuia ca e analfabet functional, superioritate, daca ii zici unuia ca e usor prost crescut, superioritate. Nu, nu inseamna ca ma cred cea mai grozava, inseamna doar ca te vad. Nu iti place oglinda, schimba ceva. Nu iti pasa, pace tie, dar a se scuti cu superioritatea. Asta e din aceeasi serie cu Asta e parerea mea si am dreptul la ea. Da, asa e, de aia ai voie sa o expui fara sa te impuste nimeni ca esti prea prost. Nu inseamna ca aia din jur nu au voie sa iti mai zica ca scoti tampenii pe gura.

      Comentariu apreciat.937
    • Cristina, superioritatea e in prima parte din comentariul tau” Trebuie sa fii un caracter foarte puternic sa rezisti impulsului de a iti turna acid in ochi si urechi uitandu-te la asa ceva.”.
      acolo ai ars-o pe superioritate. ai impartit oamenii in aia care au un caracter foarte puternic si aia care se uita si nu ai nicio problema si implicit nu au un caracter foarte puternic. nu e vorba nici ca ii accepti tu sau nu, ca te adaptezi sau nu sau ca ii adopti sau nu. de cele mai multe ori te adaptezi fortat pentru ca nu exista alternativa. daca peste 3 ani castiga aur alegerile, ghici ce?! nu o sa te intrebe nimeni daca ai ceva impotriva sau nu te adaptezi. ei, fiind mai multi ca noi castiga si prin urmare o sa ne conduca aur….. intamplator pentru mine, e o mizerie de emisiune dar inteleg foarte bine ca parerea mea nu conteaza si sunt minoritar. sunt mult mai multi care cred ca e un super show, o super emisiune care „te ajuta” in relatia ta si care te ajuta sa fii un om mai bun si asumat.
      PEACE !!!

      Indecis. Tu ce zici?1636
    • La covid. Toti antivaccinistii, deoadata medici de internet, incercau agresiv sa ma convinga ca o sa ne creasca solzi si coarne si ca avem cipuri in vaccin. Eu nu am incercat sa conving pe nimeni sa se vaccineze. Doar le spuneam ca eu cred in matematica si stiinta in general. Simplu.
      La vot. Toti CG-istii explicau de ce e bine cu CG si ca ne luam tara inapoi and shit. Nu am incercat sa conving pe nimeni. Am votat cu cine am vrut si considerat. Aceeasi poveste la AUR vs Nicusor. Simplu.
      INsula IUbirii. N-am zis la nimeni Insula bai…sa te uiti…nu stii ce ratezi…cultura nene. M-am uitat si mi-am vazut de ale mele. Simplu.
      La fel ar trebui sa functioneze si invers. Nu te-ai uitat. Drum bun. Ramai fericita. Nu trebuie sa demostrezi nimic. Nu trebuie sa ne arati nimic. Noi suntem niste nimeni pe internet.

      Indecis. Tu ce zici?2710
    • @bebe, deloc chiar. sunt foarte serios uimita de rezistenta oamenilor care se uita la asa ceva din amuzament. inteleg sa te uiti ca atat te duce capul si ti se pare veatza, dar sa simti penibilul si sa reusesti sa te uiti ca la documentare despre Serengeti mi se pare super greu. Si nu glumesc. Unde e superioritatea in asta doar voi stiti. Nici eu nu sunt mai evoluata ca mi se broboneste pielea de cringe de la primul cadru si nici Vali nu castiga vreun premiu de rezistenta la penibil. Era doar uimire. Continui sa nu inteleg ce treaba are ca multa lume crede ca e un supershow…asta inseamna ca mi se pune deodata un val pe ochi si nu mai vad puroiu sau ca tre sa tac cumva in coltz sa nu cumva sa fac opinie separata?

      230v, altu…ce v-a piscat ceva boala a intolerantei la opinii? A scris omu asta pe undeva, bah! Care are alta opinie decat mine despre chestiile pe care le scriu sa plece asa sa ii zica lu ma-sa? Ti se pare ca am incercat eu sa conving omu sa nu se mai uite la ce ii ofera lui relaxare si brain pause? Tuamne feri. Faceam si noi conversatie, stii chestia asta din subsolu textului unde scrie trimite comentariu nu e doar pt vali te iubim ca ca tine nu gasim si nici pentru hate si injuraturi. Cateodata e si pentru dat cu parerea asa, mai zice una o chestie, mai zice altu alta chestie, trece vremea, creste numaru de comentarii, ne mai conversam si noi, mai schimbam o opinie, ne mai enervam pe niste straini pe net, mai defulam niste frustrari si apoi ne intoarcem in viata reala si nu ne batem nevasta. welcome to the internet.

      Eu ma duc sa dau cu aspiratoru ca m-atz enervat cu sensibilitatile voastre.

      Indecis. Tu ce zici?3210
    • NOU
      #28

      Cristina, hai să slăvim mediocritatea, subcultura, nesimțirea, idioțenia, împreună cu ceilalți. Ups, deja o fac ăia care se plâng de roadele lor? Și țin să îi critice pe cei ce au curajul să zică „poate nu ar fi bine să vă uitați la idioți și să ascultați manele, să idolatrizați buzate țâțoase false și bombardieri infractori?”.
      Mda, free speech… Dar asta nu înseamnă că TREBUIE să promovăm idioțenia în societate…. Poate ar fi mai bine să o ignorăm, cel puțin….

      191
    • Je suis Cristina.
      In plus nu înțeleg cum naiba există cineva care bănuiește cea mai mică urmă de realitate in mizeria asta sinistră. Adică concluziile lui Vali pornesc de la presupunerea că ce a văzut el in show-ul vieții e pe bune. Dacă s-ar dovedi că totul e fake, cum ar mai formula? De pildă, îi strânge cineva pe toți la început, le stabilește niște roluri pe care cetățenii si le asumă pentru niste bani si lets go!

      241
    • Am citit comentariul original cu vocea lui Mihail Neamtu. Nu cred ca am mai ras atat de bine de la ultima data cand l-am vazut pe Radu Valcan luand concurentii la misto fara jena la bonfire.

      22
    • Cristina,
      toti fanii care ti au dat downvite sunt aceeiasi care care se intreaba de ce AUR prinde tot mai multe voturi pe zi ce trece. efectiv nu pot face legatura..

      23
  4. Eu am vazut doar pe fb bucati, dar aia primii, oltenii nu au plecat separat? Ala prea cel mai ok de pe acolo. Cu accent pe parea.

    80
  5. Vreau sa imi dea Naba HPV.

    Indecis. Tu ce zici?248
  6. Inside gossip: camermanul a plecat direct la Floreasca sa I dea ceva ca avea nucile tari ca doua bile de rulment

    Comentariu apreciat.563
  7. Primul baiat poarta iegari acolo?

    132
  8. aia e oglinda romaniei….. cine are copil adolescent stie ce zic.
    1. toata lumea asculta manele, mai mult sau mai putin dar overall toata lumea e cu manele
    2. daca nu ai tatuaje nu prea mai existi, pe vremea mea erau la moda tribal la noada sau sarma ghimpata pe maini ( oana zavoranu ), dupa care a venit moda cu toata mana tatuata dupa care acum trebuie tot corpul, gat ,fatza,tot. din tot sezonul, aia fara interactiuni in emisiune au fost aia fara tatuaje sau cu putine tatuaje. si inca o chestie, pentru o mare masa de oameni tatuajele reprezinta o „investitie” in tine ca persoana. noaptea mintii….
    3. nu cred ca suntem departe ca emisiunea asta sa aiba 2 versiuni. o versiune pentru tv AP12 si inca o versiune porno pt 18+ pe antenaplay. 100% viitorul asta e. deci cuplul ella andrei aveau nunta in septembrie ( emisiunea a fost filmata in martie ) cu planuri, locatie, tot. amandoi s au futut in emisiune si s a anulat totul.
    4. o sa vedeti in viitorul apropiat ca televiziunile o sa intre grav pe formate de genul asta pentru ca audienta de anul asta de la insula iubirii a fost RECORD. televiziunile comerciale nu dorm si daca asta se cere asta o sa serveasca…..

    Comentariu apreciat.8811
    • 1. asta e adevarat incepand cu 1996. As zice ca acu e inca mai bine.
      4. asta nu e vreun mare format nou. Cosmina Pasarina asa a aparut la tv intr-o emisiune fix de genul asta acu 25 de ani. BigBrotherul tot cam pe atunci. Si toate sperau ca se babardesc unii acolo, ca na, asta atrage.

      PE scurt, toate vechi si noua toate.

      Comentariu apreciat.612
    • @Boris
      logic ca formatul nu e nou dar consumul de entartainment de genul asta din anii 2000 fata de acum e incomparabil. accesul e incomparabil. atunci daca ratai emisiunea la tv ratai totul, acum iti faci abonament pe platforma si vezi emisiunea cand vrei tu. monetizarea e la alt nivel si inca e loc de mai bine pe partea asta. nivelul de acceptare al oamenilor fata de vulgaritate sau tot ce tine de intimitate,sex e la alt nivel acum fata de anii 2000. nu mai exista notiunea de „a te face de ras la televizor” sau de rusine fata de familie,cunoscuti. acum e la moda sa fii swinger cu sotia de exemplu.
      fac pariu ca televiziunile o sa duca genul asta de emisiune la alt nivel in viitorul apropiat. si nu sunt de condamnat pentru ca televiziunile sunt o afacere care trebuie sa produca bani iar daca audienta asta vrea si cere atunci asta se va livra

      1210
    • sunt curios ce reclame o sa intrerupa futaiul la varianta pt adulti si de ce toate o sa fie la jocuri de noroc

      Comentariu apreciat.471
    • @Ender
      Durex, maraton, magiun, strap-on dildo. d astea ….

      161
    • bebe, nush ce sa zic. Cum ziceam mai sus, eu n-am vazut decat reelsuri pe fb despre emisiunea asta, nimic la tv, daca ma intrebai acu cateva zile nici nu stiam pe ce canal este, asa ca nici macar publicitatea aia de la tv nu am consumat-o.
      Majoritatea reelsurilor nici nu cred ca sunt de la contul antenei de facebook, mai mult de la ceva podcast sau ce o fi ala cu Ristei si un barbos. Cand era BigBrother la tv, subiecte gen a facut violeta dus cu sau fara pelerina erau peste tot (tocmai ca nu puteai sa revezi/afli asta din 2 clickuri pe net)

      90
    • Monetizarea o va face OnlyFans luând vedetele de acolo și punându-le să facă content softporn & family și oferind produsele astea către televiziunile comerciale.

      63
    • @bebe, nici acum 25-30 de ani nu exista notiunea de „a te face de ras la televizor” sau de rusine fata de familie.

      In 2001 am avut Vara Ispitelor unde au avut loc aceleasi interactiuni intre concurenti si ispite ca si acum. Cosmina Pasarin chiar a facut sex in emisiune, desi era logodita.
      Apoi, in 2003, a urmat Big Brother, o emisiune unde erai si mai urmarit decat acum (nu puteai misca nimic fara sa te vada camerele).
      Inainte de astea a mai fost „Din dragoste cu Mircea Radu”, o alta emisiune in care oamenii veneau sa isi faca publice problemele din viata personala. Iar exemplele pot continua.

      Ce s-a modificat acum este ca avem bloguri, aplicatii de mesagerie si retele sociale unde putem comenta mai mult. Insa libertinajul si indecenta au existat intotdeauna in spatiul public romanesc.

      Comentariu apreciat.340
    • Bine ca a trecut buha televiziunilor cu grasi libidinosi si barboshi care trageau la tigaie pe foc mic chestii:)

      201
    • „ca audienta de anul asta de la insula iubirii a fost RECORD. televiziunile comerciale nu dorm si daca asta se cere asta o sa serveasca” am auzit o vorba la Vali Moraru cand a fost la IamStucan, parafrazez: m-am uitat pe audiente, ca se plangea lumea ca il tot sun pe Gigi Becali, in serile cand nu intra in direct prin telefon audienta era mult mai mica, daca la asta se uita lumea, eu ce sa fac, cum pot eu sa ma duc la sefi sa le zic ca nu il mai bagam pe Gigi ca e scandalagiu. In concluzie suntem mai putini astia vocali anti-jiji sau anti-insula.
      Mi se pare fantastic totusi ca audienta a fost asa buna, la mine care nu ma uit au ajuns foarte putine meme-uri sau faze amuzante comparativ cu alti ani, cumva credeam ca li s-a stricat jucaria si ca tura asta au ales niste concurenti insipizi, cand colo nu … care o fi logica habar n-am.

      33
    • Dincolo de vocabularul limitat si de teatrul prost, mi se pare ridicol si periculos sa induci tineretului ideea ca 1. trebuie sa ai neaparat buze gonflate, extensii pana in talie, unghii false ascutite, tatuaje, gene false, sani falsi, acid hialuronic in pometi (ELE) si 2. muschi gonflati, steroizi la greu, tatuaje peste tot, sa fii epilat, gelat, pensat (EI) – si cam atat am observat eu…

      Comentariu apreciat.311
    • N, ce nu zice vali mortalu’ e ca la emisiunea lui (si altele de gen) oricum nu se uita mai nimeni. Asa ca jumatatea lui de adevar sta in picioare. Practic e ca si cum ai lua o grupa de 30 de oameni si ai intreba cine iese la bere. Ar veni 4 la bere si 3 din ei s-ar face muci. Iar concluzia ar fi: ce grupa de alcoolici. Cam asa si cu audienta pentru gigi. Da, cand e gigi se uita 3 in loc de 1, dar per ansamblu nu se uita nimeni. Daca subiectul ar interesa sa zicem 3/4 din populatie, atunci rapoartele ar fi altele.

      30
    • @N si @ Boris, l-am vazut/auzit si io pe Moraru debitand idiotenia aia. dar nu e o scuza. presa si mass-media o servesc la infinit doar pentru ca sa nu se schimbe nici ei. ca sa nu schimbe nimic. e mai usor sa ridici din umeri si sa zici de zeci de ani ca asta se vrea, asta dam, decat sa incerci sa-ti educi publicul. pentru ca asta e presa si mass media peste tot, formator de opinie. normal ca dai circ, pentru ca societatea aia consuma circ din inertie de zeci de ani. e mult mai usor decat sa-ti sufleci manecile si sa te apuci de munca. ma refeream la sport aici, nu neaparat la insula iubirii. :)

      10
    • Mishu, vali mortaru’ e jurnalist tv de fotbal (intern). Si cu gigi si fara gigi e un domeniu care nu intereseaza pe nimeni. Iar daca scoti toti gigii din fotbalul intern chiar nu mai ai despre ce sa vorbesti. Nu stiu ce educatie ar trebui sa faca el societatii, pe nisa lui (incaodata prezentator tv de fotbal intern ca atat stie), dzeu sa fi, n-ai nimic „vandabil”. El maxim ar trebui sa se apuce de alta meserie mai utila.

      00
    • Scuze, am gresit comentariul :)

      00
    • Asa e, dar din nou cand unii ziceau ca ne manelizam ca tara, sareau aia spalati pe creier ca ce ai domnle cu manele ce tu nu ai ascultat niciodata sau ca de ce esti rasist. Ne prostim ca tara, comparam melodii vechi hip-hop cu astea noi trap sau manele vechi cu cele noi ca si cand ar fi tot acolo, doar ca cine se uita cu atentie observa ca ultimele sunt compozitii muuult mai simple sunt cel mult niste copii superficiale.

      10
  9. Ce cocleți sunteți, sa mor eu.

    Indecis. Tu ce zici?1536
  10. Mult spus Marian afacerist. E agent imobiliar. Tipul isi insela fosta nevasta cu Bianca si apoi se lauda cu fosta nevasta ca era din Canada si o tot pomenea pe acolo. Daca am inteles bine nici masina n-are, Bianca e cea care conduce.

    Comentariu apreciat.325
    • Domnul Marian…ca avea aere de domn…
      Bah..deci te pisai pe tine de ras cand incerca sa rosteasca cuvinte de alea lungi…era praf
      Engleza, dupa ce el o zis ca o trait in America si face 1 milion , daca vrea intr-un an – tot praf… CU palaria alba pufaia el dintr-un trabuc plin de el..caricatura de om
      Un lache cu aere…

      Comentariu apreciat.502
    • Doar mie mi se parea ca domnului Marian i s-a pregatit un linsaj doar pentru ca l-au vazut mai molau? Puletele ala de Valcan ar merita niste smetii dupa prestatia din sezonul asta

      819
    • @Dave, omu a zis ca a trait in Miami unde cred ca te descurci mai bine cu spaniola decat cu engleza, ca sa glumim un pic.

      151
    • @rady, de ce ar merita Radu niste smetii?
      Pentru ca a venit la emisiune un prostanac ca Marian, cu o iubita care in trecut s-a ocupat cu videocaht-ul si care sta cu el doar pentru bani?

      190
    • @AndreiG faptul ca un om e prostanac inseamna ca merita sa fie umilit in halul ala? Nu prea inteleg rationamentul, omul e slab si are niste complexe de inferioritate, iubita e o panarama dependenta de el si ala de care s-a indragostit proasta e un infractor deci hai sa umilim maxim veriga cea mai slaba.. Si la final dupa ce s-au udat toti pe el „uite, am un cadou pentru tine, iti dau tie salba asta de la gatul meu (care valoreaza fix nimic)” si omul in prostia lui s-a si bucurat. Efectiv mi s-a facut jena..

      23
  11. NOU
    #62

    Si totusi.. nimeni nu trece pe la terapie.

    Comentariu apreciat.382
  12. „Ea se tot freca de unul, doar s-au sarutat”. Pe vremea mea exista o caracterizare pentru genul asta de femei. Acum doar s-au sărutat, ce mare cacat.

    Am îmbătrânit.

    Comentariu apreciat.281
  13. Întrebare sinceră de la unul care nu se uită la reality show-uri: cât de siguri sunteți că nu e de fapt un fake ordinar?

    Comentariu apreciat.544
    • E regizat, no doubt about it. E ilegal să ai creierul atât de aplatizat. :)

      211
    • E regizat, no doubt about it. Vreau să cred că e ilegal să ai creierul atât de aplatizat și că „ispitele” vieții se mai și prefac. Problema e la ăștia care se uită cu sufletul la gură la așa ceva, cum mă mai uit eu la wrestling dar acolo trebuie talent.

      164
    • La o cautare pe net pare ca showul nu e 100% regizat dar e influentat. Iti dai seama ca totul incepe din casting ca nu s-ar uita nimeni daca vin doar cupluri „sanatoase” si nu cupluri care sunt dispuse sa se insele in public.

      Comentariu apreciat.391
    • NOU
      #72

      Știi că ăia în filme porno nu se iubesc dar totuși se ard cu pasiune, da? Sau și asta e o surpriză pentru tine? :))

      Indecis. Tu ce zici?268
    • @Eugen, sa nu-mi zici ca nici chiuveta nu picura!!

      150
    • @adyzah, pana acum avem 9 sezoane, adica aproximativ 110 concurenti. La care se mai adauga in jur de 200 de ispite.

      Daca era chiar un fake ordinar, cred ca ar fi fost macar 2-3-5 care sa faca public acest lucru (eventual sub umbrela anonimatului). Ce cred eu este ca oamenii chiar sunt atat de prosti si ca producatorii de la Antena 1 au destul fler incat sa selecteze de fiecare data macar 2-3 cupluri cu probleme.

      La care se adauga si influenta producatorilor si faptul ca ispitele sunt platite sa se comporte intr-un anumit fel.

      Indecis. Tu ce zici?273
    • @adyzah ii cauta de asa natura, aduc anumite „profile psihologice” aka nu o sa il aduca pe unul ca Nicusor Dan de exemplu. Trebuie sa fie aventuros, tatuat, dus la sala, botoxat, sa nu fii citit mai mult de 5 carti si alea de self-help etc. Sa te uiti pe setul de intrebari pentru cei care vor sa participe la casting si o sa intelegi ce zic.

      Comentariu apreciat.282
    • nu cred că este regizat. nu e nevoie.
      cele două tehnici aplicate sunt „love bombing” și manipularea imaginilor. ție îți arată doar că se freacă unul de gagică-ta, nu și că l-a împins, și te lasă pe tine să decizi.

  14. Eu sper că nu suntem minoritari ăștia de nu ne-am uita la așa ceva nici plătiți :D

    Comentariu apreciat.448
    • Asta cu „eu nu m-as uita la asa ceva nici platit” este cea mai proasta afirmatie posibila. Adica vrei ca cineva sa te creada ca ai venit sa comentezi pe gratis, din timpul tau, la un articol despre Insula Iubirii, dar daca ai primi bani, ai refuza sa te uiti la emisiune.

      Si da, daca tu chiar gandesti asta, ca daca maine ar veni cineva sa iti dea vreo 2000 euro sa te uiti la emisiune, l-ai refuza, atunci esti clar in minoritate.

      Indecis. Tu ce zici?1725
    • Poate nu ai dreptate, neuitându-mă am produs ceva mai de valoare în timpul ăla, chiar și de pe tron, deci e echivalent cu afirmația pe care am făcut-o inițial.

      133
    • nimeni nu susține că nu știe despre ce e vorba. Despre show-ul ăsta este imposibil să nu auzi sau să vezi secvențe tăiate, inclusiv la știri că fac crosspromo. Iar istoric emisiunea a avut nșpe mii de sezoane, posibil ca într-o marți din pubertate să nu fi avut altceva mai bun de făcut cu timpul tău.

      Ideea este alta, hype-ul inexplicabil printre oameni (teoretic) educați. Dacă te uiți susținut mai mult de 10 minute și nu simți că ți se încleiază fluidul care susține creierul și dispar sinapsele dintre neuroni, atunci ai o problemă.

      186
  15. Nu ma uit la TV, am anulat abonamentul la Digi acum cativa ani, in mare parte din cauza emisiunilor de genul asta, ca altceva nu prea ai ce vedea la TV.

    Bine ca ne plangem cui ne asculta cat e de cacat in Romania, cum sunt toti hoti si prosti, cum sunt influencerii asa si pe dincolo, cum asculta toti populara si manele, dar cand vine vorba sa ii ardem acolo unde ii doare, adica la audienta, atunci crickets.

    O ardea unul mai sus prin comentarii cu turnul de clestar, ca vezi doamne, ma simt superior.

    Ma simt CLAR superior tuturor maimutelor astora.

    In my book in secunda in care ma iei cu nasul si cu finul, cu sa fie bine sa nu fie rau, cu doamne ajuta, cu buriceala si vijelie, cu traditii, popi, obiceiuri si alte cretinisme, pai mars in mortii ma-tii de pitecantrop cu toata familia ta de dobitoci cu tot.

    Indecis. Tu ce zici?309
    • Cred că am ajuns să deschid tv-ul doar diminețile de weekend, când vine fiu-meu la noi şi ne hlizim la SpongeBob vreo juma de oră. În rest, ori TV, ori un tablou negru, tot aia. Cred că de aia nici nu-s la curent cu grozăviile de care vorbiți aici.

      72
  16. Cosmina Păsărin mai participa la astea?

    101
  17. Eu sunt un om simplu, ma uit la thrillere erotice pe Netflix. Da, au cateva. Pensula iubirii nu am vazut nici macar un episod.

    137
  18. Recomandare la domnu cu blogul: Asia Express. Sezonul cu Bontea a fost funny si asta de începe duminica are pe Tamaș

    45
  19. Mariano mi se pare un individ super periculos, e genul pe care il vad ca ar ameninta femeia cu pistolul doar sa nu il paraseasca. Buzita aia tremuranda ascunde multe. Un sezon bun, chapeau pentru cei care fac alegerile de cupluri, au adunat iar niste dezaxati simpatici.

    PS: Astia care tot comentati ca nu va uitati, de ce va credeti asa speciali? Va da premiu la harvard? Va da bonus la munca? Fiecare cu viciile lui, bambolinelor.

    Indecis. Tu ce zici?4223
    • NOU
      #88

      De ceva vreme, controalele la psiholog pentru examenul de arme chiar se fac cât de cât serios, nu doar „pe ochi frumoși”, cel puțin la Capitală. Marian e un lache flaușat care n-ar putea impresiona pe nimeni altfel decât cu portofelul. Singura lui „performanță” e că reușește să domine financiar câte o biată nefericită mai puțin mobilată la mansardă ca el.

      O tipă psiholog de pe Facebook i-a făcut un profil de parcă era Patrick Bateman reîncarnat, când, în realitate, omul abia se califică maxim la nivelul de Vasile bețivul din colțul blocului dacă nu ar avea ceva bani.

      223
    • bah, da’ voi chiar va luati in serios

      30
  20. V-ați aprins, dar a scris Dna Petcu! Să-l ajutăm pe micuț:)

    60
  21. În spiritul zarvei din comentarii, las și eu o observație care va supăra pe mulți. Pe cât de mult virtue signaling face vali prin contentul său mai spre elitism, pe atât publicul de aici se coboară să urmărească la tv toate boarfele și chiloții spălați în public ai unor panarame (atât feminine, cât și masculine).
    Sunteți ca babele alea de la țară care stau pe bancă la șosea și comentează fiecare vânt tras de cineva.

    Și da, uitatul la cocalari și baragladine vă prostește, chiar dacă pretindeți că vă uitați de distracție, sau să râdeți de ei, în subconștient începeți să le împrumutați din gesturi, expresii, apucături, și peste 10-20 ani migranții civilizați ce vor veni aici se vor întreba cum a ajuns țara asta 99% manelizată și mai distrusă ca a lor.

    Comentariu apreciat.334
  22. Vali, lasa insula vietii si hai sa mai porcaim oleaca jegurile alea din justitie – ca iar o sa se anuleze la CCR-ul lor tentativa firava de reducere de nesimtire ..

    83
    • promit ca merg la oricate adunari populare care sa priveasca „asanarea justitiei”; imi iau concediu daca este nevoie

      21
  23. Nu m-am uitat la emisiune, tangențial mi-au ajuns informații la ureche, ca de exemplu articolul asta. Întreb și eu, nu erau mai multe cupluri fata de astea doua la care faci referire? Dacă da și doar ăștia au fost cum au fost și restul au fost nemeorabili, de ce ii scoatem în evidenta doar pe ăștia prosti?

    70
  24. Barry Williams show…

    10
  25. O părere @zoso despre Oana Monea că refuz sa cred că s-a îndrăgostit de Labubu.
    P.S Dar poate din cauza gusturilor la bărbați e singura la 36 de ani.

    70
  26. De legalizat prostituția ca în țările civilizate ce se mai aude ?

    70
  27. Nu mă pricep la emisiune, am văzut doar meme-urile cu jaguarul.

    Am vrut să zic doar că nu sunt de-acord cu concluzia ta, că dragostea nu are reguli.

    În realitate are reguli, destul de clare, doar că nu alea care sunt arătate în filme sau cărți. Regulile reale le știm, doar că ne place să ne credem mai buni decât suntem de fapt, și ne prefacem că nu există :))

    40
  28. Pfoai, am dat scroll prin comentarii căutând o părere pertinentă despre personaje și am găsit doar păreri de *omg, nu mă uit la tv, omg, insula, nu mă uit la așa ceva*, oameni buni, ați avut și disclaimer la început.

    M-am supărat așa că o voi face eu, ca intelectuală cu TV și cablu ce sunt, plus apetitul pentru bârfă insulară.

    Marius și Maria – căsătoriți, ea înșelată și netrecută peste. First rule of cheating club? We don’t scoatem ochii despre înșelat, mai ales după ce am ales să iertăm. Uimitor cum unele persoane când se apropie de altcineva în afară de partener, au impresia că doar un sărut/contact sexual poate parafa înșelatul. Bilețelele Mariei, apropierile fizice, gesturile, controlul asupra ispitei masculine (nu-l lăsa să bea) au propulsat-o lejer spre înșelat și tot spre lipsa de respect pe care-l tot acuza pe Marius. Ea, prinsă între X joburi, el cu hedonismul lui de club și glume cu tentă sexuală, mie mi se pare o nepotrivire cam mare între ei. Iar la final, faptul că a hărțuit-o virtual pe Monea, plus atitudinea de *sufăr, dar l-am câștigat, e tot al meu!*, nu face decât să pară mai mică și mai deșteaptă decât se vede. O dinamică toxică, pe care ambii o întrețin și în care se vor scălda mult și bine, posibil și în formulă de 3, dacă fac și copilul de care zicea Maria.

    Domnul Marian & Bianca și motivul pentru care beneficiile terapiei ar trebui să fie mai vizibile și la îndemâna tuturor. S-a deslușit la final, cu subiect și predicat, motivul lipsei de pasiune dintre ei. Replica ei, *Nu e mami să te apere?*, domnișoara a intrat în rolul de mamă, Marian se scaldă cu pulpițele în rolul de copil/adolescent rebel și iată de ce sexul sălbatic și fluturașii nu au ce să mai caute în dormitor. Individul e un manipulator ordinar, un narcisist care nu suportă să piardă sau să fie pus într-o lumină proastă. Jumătate din emisiune a fost despre el și personajul lui de Don Corleone, mai apoi ridiculizat la final cu ajutorul cadrelor și a muzicii alese pentru montajele cu el, dar și încurajarea de către staff – a fost lăsat să pufăie din trabuc la un bonfire. În universul Biancăi nu există conceptul de *mă descurc singură, pot să fac ce vreau*, pare că a atârnat mereu la brațul și buzunarul cuiva.

    Andrei și Ela sau cum toate operațiile din lume nu te vindecă de traume. Fata asta și-a îmbunătățit vizibil fizicul, a scăpat de kilogramele nedorite, și-a pus dinți etc, dar sunt convinsă că atunci când se uită-n oglindă, tot grasă și urâtă se vede. Și-a asumat tot ce a făcut, dar într-o manieră narcisistă, victimizându-se gratuit și aruncând tot în cârca partenerului. Pare că a venit să dea papucii televizat, ca să vadă lumea cât de căcat e Andrei și să renunțe la ideea unei nunți pe care nu o mai voia, că i-a zis ei o clarvăzătoare, că poate știa și ea. Pare bântuită de gânduri și idei, ruminează permanent și are potențial distructiv față de partenerii/relațiile de lângă ea. Andrei, așa limitat cum a părut uneori, a descris-o bine la final și a observat bine comportamentul ei față de ispită, de l-a pus și pe Teo pe gânduri. Sincer, mi-a părut un pic rău de el, cum l-a lovit depresia după, părea că s-a apucat de sport, ceea ce tot e bine, pentru că probabil a păstrat pentru sine chestiile distructive făcute după terminarea filmărilor.

    Concluzie? Insula iubirii rămâne tărâmul celor care *fac ce simt* la tv. Despre cum se simt ei vedete după show.

    130
  29. Emisiunea ca emisiunea, dar e vreo concurentă din alea 100% naturală și nu are operații și injecții, la kilogram?

    10
  30. NOU
    #105

    In curind oamenii o sa se intoarca in copac ca animalele. Si limbaju articulat sau cum kkt se numeste, o sa dispara, ca n ai ce semnaliza din copac, n-ai nevoie de imperfect si de propozitii, ajung 3 sunete, sa semnalizezi despre banane si ce drek e prin copaci.

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.