Într-un editorial așa cum doar el știe, Cristi Hoștiuc de la ZF spune tâmpenii. Am ales doar chestiile bune pe care Hoștiuc, teoretic ziarist economic la un ziar falimentar, deci nu tocmai prieten cu logica sau cu bunul simț, i le-a găsit nenorocitului de Iliescu.
Dar istoria ar trebui să mai consemneze:
♦ Ion Iliescu a fost cel care a deschis parteneriatul strategic cu americanii, pe care ne bazam şi acum, odată cu războiul din Ucraina şi ameninţările Rusiei.
Nu. Iliescu voia în continuare parteneriat cu URSS, doar că nu mai avea cu cine, rușii nu aveau bani nici pentru ei, d-apăi să ne ajute pe noi. Așa că s-a întors cu fața la americani, nevoit, căutând investiții.
♦ Că Ion Iliescu a fost cel mai mare susţinător al intrării României în NATO şi Uniunea Europeană în al treilea mandat (2000-2004). (Poate istoria va consemna că Ion Iliescu, la finalul anilor ’90, în calitate de lider al opoziţiei, a susţinut poziţia preşedintelui Emil Constantinescu de a-i sprijini pe americani în războiul din fosta Iugoslavie, deschizând astfel calea intrării României în NATO şi UE).
Poporul voia asta, Iliescu s-a opus cât a putut. A acceptat să susțină asta ca să nu fie aruncat la lada de gunoi a istoriei. Tot europenismul lui Iliescu este mimat, pentru voturi. Nu există să chemi minerii să omoare oameni și peste 5 ani să devii pro-vestic.
♦ Că în al treilea mandat al lui, 2000–2004, a fost cel mai puternic aliat al americanilor, poziţie de care a beneficiat ulterior Traian Băsescu.
A rupt.
♦ Că a fost cel care a grăbit cât a putut complicatul proces de aderare din punct de vedere legislativ al României la Uniunea Europeană.
Cum ziceam mai sus, toate s-au făcut împotriva voinței lui. PSD a fost și este un partid corupt, care s-a împotrivit și o face în continuare reformelor. De aceea nu avem mari corupți condamnați, de aceea avem județe întregi conduse de baroni, de aceea Iliescu a murit chinuit în spital, că justiția nu funcționa. De ce nu funcționa? Că nu voia Iliescu.
♦ Că a părăsit poziţia de preşedinte în 2004, lăsând România democratică, capitalistă, parte a celor mai importante alianţe ale vremurilor.
Desigur. Duduia democrația în 2000-2004. Cea mai neagră perioadă a presei românești, cei mai mulți jurnaliști bătuți în toată perioada post decembristă a României. Justiția subjugată. Plin de baroni locali. Țeapa Dracula Park. Grațierea lui Miron Cosma. Rodica Stănoiu la Justiție. DIP la orice. Mitrea la transporturi. Agathon la turism. Cozmâncă și Oprea la orice.
♦ Că nu a intervenit ulterior în viaţa politică pentru a-i contesta pe cei care au preluat puterea, nici pe vremea lui Emil Constantinescu, nici pe vremea lui Traian Băsescu.
Da, de aia Constantinescu a avut un mandat normal, că nu a intervenit. De aia îl toca Voiculescu pe Băsescu zi lumină. Iliescu nici nu știa că se întâmplă asta.
Absolut halucinant totul, nene. Practic, Hoștiuc spune că Iliescu a fost cel mai bun, cel mai progresist, cel mai provestic președinte al României. Lasă că era agent KGB și a frânat dezvoltarea României 15 ani, aia nu se pune. Contează că a zis că e democratic. Ce mineriade, prostii, contează că a adoptat un copil. Halucinant.



Ai uitat de mega-țeapa Bancorex, raiul celor cu epo, epo-leți, 2 miliarde de euro ajunse în conturile politrucilor plătite de prostime.
Și de pactul cu URSS-ul din 1990 și de aproape semnat pactul cu Rusia 1997 prin care RO se angaja să nu adere la NATO și UE fără aprobarea Rusiei.
si de faptul ca el a cimentat ‘republica moldova’ si a fost primul sef de stat care a acceptat declaratia de independenta.
Moștenirea lui Iliescu (chestii văzute, auzite de la surse credibile și de ale căror efecte încă mă lovesc):
– o industrie falimentară și falimentată,
– o armată plină de generali, care și-a decupat blindatele, care nu și-a inlocuit blindatele, care a scos din uz tunurile obuzier de 130 mm și a păstrat obuzierele de 122 mm din doar al doilea război mondial, care și-a distrus stocurile de rachete antitanc și care a facut acel extraordinar schimb de anvelope care a transformat parcul auto in fier vechi),
– Virgil Măgureanu și uramșii lui,
– 3 mineriade,
– o retrocedare care va da de luccru avocaților ăncă două decenii,
și cea mai oribilă chestie, un gest pe care nimeni nu il aruncă se pare niciodată în față celor care l-au sprijinit
moartea lui Călin Nemeș.
Mare parte sunt reale.
Industria însă era falimentară încă din anii 80 (după a doua criză petrolieră din 78-79) pentru că o bună parte fusese gândită să importe petrol ieftin de la arabi. În plus odată ce au luat decizia rambursării creditelor externe au tăiat orice investiție/import de tehnologie și materiale din vest.
Pe lângă ce ai băgat:
– jaful bancorex: 1 miliard de USD (mai mult de 2.5 mld USD azi)
– multele caritasuri gândite să ia de la săraci și să dea la securiști/polițiști și politruci
– alungarea din țară a primei generații de contestatari (în general oameni educați care ar fi putut genera o schimbare in bine) prin mineriade
– și probabil cel mai important: blocarea lustrației (punctul 8 de la Timișoara)
Prima (care e si cea mai importanta la nivel macro), nu ti-a lasat-o ilici, ti-a lasat-o ceasca. Cat despre relatia cu rusii, eu cred ca nu vedeti lucrurile in perspectiva. Perspectiva e ca romania nu era in nato, ucraina era rusia 2 , moldova era rusia 3, si cei de la moscova faceau declaratii oficiale cum ca daca vor, pot pleca dimineata de la moscova pe tancuri si seara iau cina la bucuresti.
Asta cu „era rusia slabita ca atlfel ii chema nea nelu aici” e falsa, bine ca era romania solida rau la nivel de ani 90.
Ilici, ca mai toti romanii comunisti stiau bine cine si cum e rusul. Nici un (comunist) roman de dupa ’60 nu isi dorea rusii aici. Doar acum au aparut idoti sinistrii in societate care chiar par as dori „sa vina rusii”.
Aveam o părere mai bună despre Hostiuc…
bazată pe ce? pe articolele lui din ultimii 10 ani?
Cu titluri de felul asta nu inteleg cine mai citeste ZF. Hostiuc a mai avut titluri in care subtil isi f**ea in gura o parte din cititori.
„Dacă un bunic sau un părinte v-a lăsat moştenire un apartament de 60.000 euro, un hotel, un cont cu câteva milioane de euro, să ştiţi că asta i se datorează lui Iliescu: Cum a ajuns ca un comunist să aibă cea mai mare contribuţie la împroprietărirea românilor pe gratis (apartamente, acţiuni), la formarea capitalului privat şi la dezvoltarea Bursei” Bah mersi ce kkt sa zic.
Vorba lui Zaiafet: a fost cea mai mare mita electorala data vreodata in Romania.
Ce presedinte mare putea sa fie. Conducea Romania spre economia capitalista, organiza alegeri si se retragea in glorie. Tot 2 mandate ii lua. Dar lasa o mosterire comparabila cu cea a lui regelui Ferdinand. Realitatea o vedem.
Mno, a văzut Hoștiuc cadavru, a zis să dea o limbă până nu se răcește.
Pai nu e fra-su/var-su/ceva manipulator pe la IML? Au experienta cu lins post-mortem.
ce mai, era un bătrînel simpatic, dădea mingea înspoi la copii și „bună ziua” vecinilor…
…asta cand nu chema minerii.
Zici că a făcut cât Vaclav Havel și Solidaritatea la un loc.
Întâi șefa de la CSM, acum Hoștiuc.
Săptămâna zdrențelor.
Mi se pare halucinant cum Iliescu este amintit tot mai des, dar nimeni nu mai pomeneste de Corneliu Coposu, cel multumita caruia Romania a putut sa scape de Iliescu in 1996. Coposu a fost un politician cum ar fi trebuit sa fie orice politician roman. Adica cinstit, onest si competent mai ales.
cum a scăpat România de Iliescu? votându-l din nou in 2000? da, bun plan.
Intre timp,azi am mers pe un drum intr-o zona mai putin circulata si cunoscuta a tarii,niste drumuri pe sate,paralel cu DN1 si DN13/14,intre Fagaras si Sighisoara,pe niste sate unde nimic nu iti arata ca suntem in 2025,in UE sau ca ilievici nu mai e presedinte. Asa ca tarana sa-i fie,sa-l planga cei care l-au adulat si i-au sustinut si noi astia care ne mai aducem ceva aminte de perioada 1990-2004,sa nu uitam tot restul vietii sa le amintim urmasilor si celor in viata nostalgici, cine au fost si aunt astia. Si sa ii invitam la o excursie prin zonele de care v-am zis mao sus, cele mai grav afectate de reformele astora din anii 90.
Sunt de vina ca a durat 25 de ani ca agricultura sa isi revina cat de cat. Au izgonit cateva milioane de oameni prin reformele lor de cacat,prin care au inchias si „omorat” tot. Au omorat si batut oameni nevinovati. Si au facut mineriade! Cei care azi „plang” sunt si cei mai noatalgici. E ok,caz inchis. Sa trecem mai departe. Si sa nu uitam de caritas,fni…
Eu nu înțeleg de ce ne mai minunăm, la câți nostalgici după Ceaușescu avem.
Hoștiuc a beneficiat și el din plin de „democrația originală”. Altfel, ar fi scris articole la gazeta de perete a uzinei.
Iliescu, too little (actually, nothing…), too late. Să-i fie smoala fierbinte.
Nu avem coaie, nici societatea civila, nici cetatenii, sa spunem raspicat, zilnic si pe unde putem ca NIMIC nu a fost bun dupa 1989, si ca PSD a fost responsabil pentru nimicul respectiv.
Fara nuante, fara „desi” sau „poate ca totusi”.
Nimic. Nimic. Nimic nu a fost ok dupa ’90, si toate sunt din vina lui Iliescu, patronul furtului generalizat si al permisiunilor ca toate gunoaiele, hotii, bisnitarii, incompetentii, analfabetii sa puna mana pe tara si sa o distruga.
Ce s-a facut bine nu s-a facut cu aportul PSD ci impotriva lor sau ocolindu-i.
Ritmul in care Romania a avansat a fost din pura inertie, aderarile la NATO si la EU la fel, datorate presiunii externe.
Aici nu e vorba despre „daca se face, de ce se face, si daca nu se face, de ce nu se face”.
E vorba despre „ar fi trebuit sa se faca si bine, si repede”.
Si nu s-a facut din cauza atarnatorilor al caror simbol e hoitul pe care il vor plimba faniii lui maine catre Ghencea 3.
O alta parte masiva din vina o au si parintii si bunicii nostri, cel putin cei care au votat cu gunoiul in Duminica Orbului, din lene, confort si delasare, aceeiasi carora li se pare ca Ceausescu a fost un reper bun.
Blesteme eterne si lor, si celorlalti deja enumerati.
2000-2004. Nastase, Ponta, Rodica Stanoiu, manca-i-ar pamantul
De morti numai de bine.
Poți să te duci lângă el, doar nu este un mort ordinar
Si cel mai bun presedinte post ’90 cine a fost atunci?
Crin Antonescu
Mircea Geoana. Ca a avut cel mai scurt mandat.
+1 pentru Crin Antonescu. Doamne, cât am mai râs cu el președinte!
Bolojan!!
da, e bătaie mare între Bolojan, Crin Antonescu și Geoană.
Faceti voi misto de el, dar Hostiuc ar trebui sa fie o sursa de inspiratie pentru multi in ceea ce priveste dorinta de a fi azi mai bun la ce faci decat ai fost ieri.
De exemplu, el pe zi ce trece isi depaseste nivelul si devine tot mai bun in a fi prost. O tine asa de vreo 15 ani de cand am ghinionul sa dau de articolele sale.
Emil Constantinescu a povestit cum l-a convins pe Iliescu să nu voteze contra cererii NATO de permitere a survolului, in timpul campaniei împotriva Serbiei: i-a spus că nu va candida pentru al doilea mandat, că poate să-l spurce la tv pentru permisiune etc.
Si daca bine imi aduc aminte, sustinerea lui Iliescu in parlament s-a tradus prin a se abtine de la vot, nicidecum nu a votat pentru.
Emil Constantinescu a fost decent. Nu inteleg de ce zoso se ia de el
a fost un bou habarnist, care era ocupat să fie prost universitar, in timp ce ăia din jurul lui furau cu 12 mâini.
@zedicus – Emil a fost un ficus. Întrecut doar de Johny.
Ia sa vedeti aici, poate v-a scapat la vremea respectiva cind se punea problema legii darii in plata. Ce s-au mai crizat emobelearii si tonomatul lor ZF:
https://i.imgur.com/izSRmvt.jpeg
Am salvat-o pentru posteritate pentru a ilustra mocirla in care poate cadea un ziar cu aparente serioase.
Scârbavnic caracter are Hoștiuc ăla, nu mai zic ca articolul e o dezinformare totală vis-a-vis de intențiile jegoase ale lui Iliescu mimate de un pro occidentalism precar.
O fi Hoștiuc cumva pseudonimul lui Eftimie? Ca articolul e cam in aceeași notă cu ce scria „stimabilul” aici pe blog, până a platit un nene 500€ sa dispară efectiv de pe blog.
Iliescu a fost marele Pulică Frânaru al Romaniei.
Cancerul pulmonar a avut Ion Iliescu.
Faptul ca vor să-l ingroape cu onoruri mi se pare strigător la cer. E ca și cum te-ai căca pe tine in public, toți ar observa asta, ai puți ingrozitor dar tu te-ai comporta absolut normal. Asta face societatea noastră. Aceste onoruri arată cât de putrezi suntem de fapt.
Nu voi uita niciodată ce strigau minerii: „Moarte intelectualilor”.
Tovarasul Ion Iliescu a recladit Romania dupa caderea dictaturii ceausiste si a faurit un viitor glorios patriei noastre prin sprijinul sau de neegalat la dezvoltarea multilaterala a societatii si economiei romanesti.
„Nu există să chemi minerii să omoare oameni și peste 5 ani să devii pro-vestic.”
Ai auzit de unu’ Saul/Petru?
In zilele astea recomand un exercitiu simplu: Uitati-va la oamenii care ii ridica ode lui Iliescu si apoi cautati sa vedeti ce varsta aveau in plina epoca iliesciana. Dupa ce terminati exercitiul asta o sa cititi studiul ala cu nostalgia comunista cu alti ochi.
O alta chestie care trebuie facuta in special de cei care au prins anii 90 este reamintirea in fiecare an a episoadelor mineriadelor nu in detaliu, ci explicat cat se poate de simplist pentru oamenii care nu erau nascuti pe vremea aceea sa inteleaga cum au stat lucrurile. Cred ca este minimul absolut care trebuie facut. Totodata modul in care Iliescu va fi tratat de istorie trebuie sa inceapa cu mineriadele si cu raul pe care l-a facut acestei tari si oamenilor ce compun aceasta tara. iar la si altele trecute realizarile caruia indirect i se acorda merite. Peste ani si ani sper sa avem intelepciunea ca aceste lucruri sa fie clar stabilite si sper sa incetam sa relativizam raul facut de un om dupa meteahna: a furat, dar a si facut.
A aberat si Orlando Nicoara niste chestii pe facebook:
In 1992 nu s-a repetat nici o alegere, se stia din martie 1990 ca in termen de maxim 1 an de la adoptarea noii Constitutii se vor organiza alegeri (termen prevazut de decretul lege de organizare a alegerilor). Noua constitutie s-a adoptat in decembrie 1991, alegerile puteau fi organizate muuult mai devreme de septembrie 1992 dar bolsevicul a tras de timp.
„De ce nu vreți să recunoașteți și lucrurile bune făcute de Iliescu și PSD” Tudor Dunks
https://www.youtube.com/watch?v=UBpR_Gcua-8
ignorabil.
Ironic și dureros că traseul occidental al României a fost trasat de un comunist indiferent că ne place sau nu.
Că nu a făcut-o din convingere sau mărinimie este prea puțin important, importante sunt faptele.
Trebuie să ai o naivitate specială să crezi că Iliescu, care a fost anti-Ceausescu nu anti-comunist, o să dezvolte subit o dragoste fara margini pentru Occident. Dar cum spuneam, faptele sunt fapte..
Ayaye.
la punctul 2 din articol (iliescu calider al opozitiei a fost sprijinit etc ), NU ESTE ADEVARAT! imi amintesc perfect o seara la Marius Tuca Show, imediat dupa ce Constantinescu a dat dreptul de survol pentru NATO. ABSOLUT TOTI ERAU IMPOTRIVA, cu „impartialul” Tuca in frunte. la citeva zile dupa asta, Tony Blair, la un summit intr-o tara nordica parca, a lansat Romnaiei invitatia de aderare la UE.
cam asta e adevarul, omul a fost un mizerabil. unul incomparabil mai destept si mai educat decit urmasii lui la cirma FSN/PSD, da. dar totusi un mizerabil. salvatorul securitatii intre altele, iar ei au avut grija de el pina la capat: a murit la spitalul SRI.
ma intreb, oare exista spitalul FBI? sau spitalul DGSI/DGSE? ca spitalul KGB sint sigur ca exista.
Cu siguranta a fost un presedinte mai bun decat ar fi fost CG. Si asta este trist, ca eram cat pe ce sa ne intoarcem de unde am plecat.
De fiecare data cand aud argumentul asta cu „romanii proprietari” ma bufneste rasul. De la „Ceausescu ne-a construit locuinte” pana la „Iliescu ne-a dat apartamentele aproape moca”… asa este, e un fapt, dar la fel doar pentru ca a fost asa nu inseamna ca daca nu era asa nu puteam sa fim mai departe ca natiune. Puteti compara tarile din Est cu orice tara de bun simt din Vest si veti vedea ca desi nu le-a construit Ceausescu case si nu le-a dat aproape moca Iliescu oamenii nu locuiesc in gropi sapate in deal…
Dar da, e un argument bun pentru cineva cu iq de doua cifre, ii umfli orezul in el si ii bati caramida nationalista de piept…
Eu l-as da afara de la ZF pentru cretinatatile astea.