Anastasiu este perfect!

Dragoș Anastasiu a supraviețuit scandalului cu pozele cu Nicu Gheară, când făcea pe prostul, dar nu va supraviețui acestui scandal cu 8 ani de dat șpagă unui inspector ANAF pentru protecție:

În 2023, o angajată ANAF a fost condamnată definitiv după ce a primit, pe parcursul a 8 ani, 150.000 de euro șpagă din partea unei firme unde Dragoș Anastasiu a fost acționar principal, iar administrator a fost o firmă a lui.

„Deși avea reprezentarea faptului că i se solicită, practic, o ”taxă de protecţie”, martorul şi-a dat acordul pentru încheierea unui astfel de contract întrucât societatea avea majore probleme financiare determinate, pe de o parte, de criza financiară globală, iar pe de altă parte de faptul că în anii anteriori controalele efectuate în vederea soluţionării deconturilor de TVA se prelungiseră atât de mult încât, pentru a susţine activitatea societăţii, apăruse necesitatea contractării unor credite de 3.000.000 euro”, au reținut judecătorii ce a spus Anastasiu.

Bun. Cu asta s-a dărâmat complet, total și ireversibil mitul că omul are vreo pricepere în afaceri. Nu că unii dintre noi nu eram deja convinși.

Dar eu vreau să pun accent și pe altceva. Ne prefacem de parcă nu asta este normalitatea. Pentru că oricine are o firmă știe că asta este normalitate. Vin controale peste controale, de la toate agențiile statului, îți blochează activitatea, până dai șpagă ca să te lasă naibii în pace. Plus că, din pun ct de vedere business, este mai costisitor să îi lași să controleze decât să le arunci ceva și să plece naibii.

Pe vremuri, toți inspectorii aveau câte o agendă din aia A5, cu coperți albastre sau negre, cu firmele pe care le-au călcat și când, ca să știe când revin. Sunt convins că acum ANAF nu ar face așa ceva. Doar să oprești la întâmplare 10 inspectori ANAF pe stradă și să cauți ce au pe ei, sunt convins că nu se vor găsi acele agende cu contabilitatea paralelă.

Acum, întrebarea este cine este de vină? Statul corupt, care a făcut legile proaste ca să poată profita de ele inspectorii, antreprenorii care s-au complăcut, că era mai ușor să dai o șpagă decât să faci ceva bine, sau instituțiile statului, care sunt pline de oameni care se îmbogățesc în câțiva ani?

 

 

dragos-anastasiu

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

69 comentarii

  1. Rapunsul este: statul corupt e de vina. Nu incerc sa il scuz pe domnul in cauza, dar in speta asta nu prea aveai ce sa faci. Ori dadeai mita ori te mutai in alta tara mai civilizata sa faci afaceri.

    Asta este o realitate, n-are rost sa ne prefacem ca lucrurile nu asa stau.

    Comentariu apreciat.15255
    • Acest individ a trait intr-o tara civilizata si si-a dat seama ca acolo nu avea nici o sansa sa devina multimilionar.

      Comentariu apreciat.1667
    • Terminati in plm cu prostia asta… ca nu era un simplu buticar pe care il calca garda fin. bătând apropouri.

      231
  2. Putin este de vină !

    Indecis. Tu ce zici?7799
  3. Mda. Spune-mi ca nu facea frauda cu TVA cand facea frauda cu TVA.
    Apoi daca firma aia statea in returul de tva, inseamna ca era performanta rau de tot.
    Apoi daca dai spaga 8 ani.. nu mai esti victima. Esti parte din sistem.

    Comentariu apreciat.15814
    • 3 mil€ plus dobânda aferentă la bancă e mărunțiș?

      Indecis. Tu ce zici?2513
    • Ai firma? TVA e 19%.
      Cat e marja ta de profit ca sa te lase rece aia 19%?

      Problema e ca returnarea de TVA (cel putin aia initiala) vine cu control. Si pana vine controlul dureaza. La mine a durat 1 an si 4 luni pana a venit controlul. Asta inseamna ca eu n-am putut sa folosesc banii aia pana a decis controlul. Deci am avut access la ei dupa 1an si 9 luni. In perioada asta am avut probleme destul de mari de cash-flow.
      Adica teoretic aveam bani ca trebuiau aia sa mi-i dea inapoi, doar ca practic nu aveam, ca nu mi-i dadusera.
      In plus, mai trebuia sa platesc si impozit pe ei. Cand am platit odata din greseala 123XY in loc de 123YX aveam poprire pe conturi pe 1 ale lunii urmatoare.

      Nu vreau sa ii iau apararea, dar daca veneau aia sa-mi zica ca trebuie sa le dau 10% si-mi dau banii inapoi pe loc, cred ca le-as fi dat doar ca sa scap de problemele de cashflow si de stres.

      Comentariu apreciat.379
  4. De câte ori vad o poza cu Atanasiu îl confud cu CG.

    Comentariu apreciat.10012
  5. Sigur ca asta era deja normalitatea, nu poti face business profitabil fara taxa de ptotectie.
    Eu altceva as remarca: informatia asta e veche, presa o stia de mult din surse sigure. Adica la mijloc avem o motivare a CAB, informatia era destul de la indemana.
    O dau fix acum pentru ca omul a inceput sa deranjeze mai mult decat ii este permis.
    Si PSD tre sa isi joace cam toate cartile, pana nu devine prea aurie treaba pt ei. Sau pana nu e prea Tarziu.

    Pare ca singurii fraieri care nu o stiau sunt Bolojan si Dan. Ca altfel nu il cocotau pe Muskescu direct VP.

    Comentariu apreciat.10119
  6. NOU
    #16

    Prin 2001 dupa ce divortasem m-am incaltat cu o domnisoara de vreo 30 ani, inspectoare ANAF, sefa nr.2 pe oras. O invitam seara, era greu, tocmai fusese in control pe la vreo 2 comercianti, era asteptata cu alaiul (sefa ei) in separeu cu de toate. Eu cadeam de fraier, hai prin parc, am vazut ca facea mofturi, i-am dat de ziua ei un set de argint, hai pa.
    Dupa ce a plans in zeci de batiste dupa mine s-a maritat in sfarsit cu seful Garzii Financiare de atunci. Acum e director economic la primarie de multi ani.
    Am vazut-o acu’ 2 luni/ 100 kile, barbat’su e betiv, numai muci vine pe la 4 acasa.
    Ce a fost dragostea si ce a ajuns. Ca si tara

    Comentariu apreciat.12516
    • Frumos, sa ne mai scrii. M-ai facut nostalgic dupa calatoriile cu trenul din anii 90 si citit Povesti Adevarate luata de la buticul din gara

      Comentariu apreciat.847
    • Eu sunt curios ce se prezenta in publicatia Infractoarea, vânduta de asemenea prin trenuri.

      244
  7. Ce hot mincinos si escroc userist este si asta. Jos cu el si cu Bolojan care l-a adus de la inceput si Nicusor care nu s-a prins ca omul e sifon securist . Stai sa vezi cand or incepe sa-l caute la ciorapi si pe zgariebranza Guda. Sa vina inapoi Ciolacu si compania pana nu fac useristii haos in economie cu taierile lor.

    Indecis. Tu ce zici?46103
  8. Si uite asa , ca ne place noua sa fim drepti mereu se duce pe pla si guvernarea asta si pe urma ne miram ca apare Grindeanu si Firea in prim plan.
    Ca ne pute tot, d-aia!!

    Indecis. Tu ce zici?3128
  9. Băieții (ceilalți) s-au răzbunat pentru Piedone.
    E atât de simplu.

    Comentariu apreciat.687
  10. ”Viața fiecărui om este, în felul ei, o poveste” – din cartea In Slujba Tarii de Nicolae Ionel Ciucă

    Comentariu apreciat.410
  11. Ba, scuze, dar cand stii ca oricum iti pui pesedeii, auristii, sosocarii si o gramada de altii in cap cu masurile, trebuie sa fii putin prost sa nu te gandesti ca orice miscare gresita va fi folosita impotriva ta.
    Bolojan trebuia sa se gandeasca mai bine inainte sa isi aduca paduchiosi din astia pe langa el…

    Comentariu apreciat.506
    • Ca sa nu te pricopsesti cu specimene din astea trebuie sa ai pe langa tine niste baieti care sa se priceapa la puricat dosare. Bolo fie ca nu are fie ca nu ii pasa. Ambele variante sunt pierzatoare.

      Comentariu apreciat.384
    • Vlado, absolut! In orice caz, la cel mai inalt nivel in stat astfel de greseli sunt de neiertat, si e bine ca e asa!
      Dar nu cred ca ar fi fost o problema ca bolojan sa afle ce hram poarta paduchele asta, come on! 😬

      Cu cat esti mai integru, inclusiv echipa ta, cu atat nu are nimeni ce sa ti reproseze, e un principiu relativ usor decinteles, chiar si pentru bolojan, care pare un om echilibrat.

      233
    • Alooo baietii, traim in romania. De unde vorba calului scoateti voi romanii aia super integri care n-au traversat in viata lor pe rosu?

      Parerea mea este ca hai sa o luam un pic din aproape in aproape. Suntem o natie de hoti spagari si vrem peste noapte sa alegem niste imaculati care sa ne conduca. De unde??? Fura psdistii de 35 de ani cu basculanta si noi acuma ii huiduim pe astia care fura cu lingurita.

      Apropo, daca ajungeti vreodata in postura sa numiti voi vicepremierul sa stiti ca nu va puteti baza pe mine. Am schelete in dulap, ca am cumparat un loc la camin in regie cu 200e acum vreo 20 de ani. Si va pica guvernul cand ma desconspira adversarii politici.

      Comentariu apreciat.5616
    • Michael, eu stiu ce zici, dar asta miroase a „a furat maica, dar a si facut”.
      Si nu e o situatie in care ar fi cautat bolojan pe fundul oalei dupa oameni si fix cotcarul asta era singurul care a mai ramas. Serios? Adica nu gasea unul curat? Nu cred asa ceva!
      Putea fosrte bine sa se lipseasca de asemenea specimene sau sa isi ia un lache flausat care nu are nici o legstura, nici un dosar, nimic. Din nou, e institutie de cel mai inalt nivel, nu anaf miercurea ciuc sau puii mei…putina rigoare totusi!

      Indecis. Tu ce zici?255
    • „Am schelete in dulap, ca am cumparat un loc la camin in regie cu 200e acum vreo 20 de ani” ba nu zic ca pesedismul e in noi toti, dar de la „am cumparat cu 200 de euro loc in camin” la „mi-au mers afaceri ca am avut prieteni pe la Secu” e cale foarte lunga.
      Pt cei ce nu stiu omul a iesit din tara prin 84 „sa isi perfectioneze studiile in RFG” ca si cand oricine putea sa faca asta atunci.

      Comentariu apreciat.342
    • Din cate am inteles, nu Bolojan l-a scos pe Anastasiu din joben, ci Nicusor. Adica Anastasiu a fost consilierul lui ND, inca de imediat dupa alegeri. Nu stiu cat de relevant e, dar orisicat.

      105
  12. Anastasiu nu scapă, dar ANAF-ul, da. Am citit și ce a scris CTP. Se vede că nu e sincer omul. În loc ca presa să transforme evenimentul într-un prilej de reformă a instituției implicate, primim doar jumătatea mai puțin importantă, anume că unii s-au decis să îi încheie cariera lui Anastasiu.

    Comentariu apreciat.443
  13. sunt nspe mii de agentii si agentiute care taie cate o hartiuta si trimit controale si cauta orice mizerie pt care intr-o tara normala nici avertisment scris nu ti-ar da ca sa iti dea un monstru de amenda sau sa-ti recomande prieteneste sa dai niste bani. Si legile sunt atat de cretine ca oricat ai incerca sa fii 100% corect tot gresesti ceva. Si ajungi sa dai ceva la toti ca daca risti sa faci scandal unuia iti risti tot business-ul ca vin toti vulturii.

    Si aici suntem bine ca sunt mai multe firme care merg si nu au timp sa te frece. In judetele mai psd-izate daca incerci sa faci ceva si nu dai spaga la nivel inalt te omoara in 6 luni. Acu Anastasiu era din Valcea sau Arges parca, imaginati-va ce putea sa faca.

    Indecis. Tu ce zici?2710
    • Legile cretine sunt legi mult prea bune ca să fie aplicate în societatea românească. Sigur, putem să ne prefacem că e rea-voință la mijloc, că românii vor să fenteze legea cu orice preț. Dar dacă devine mai costisitor să respecți legea decât să o încalci, înseamnă că e o lege inaplicabilă.
      Din asta fac bani corupții, din legile de tipul acestora.
      În imobiliare avem ceva similar. Standarde atât de înalte încât ai nevoie de protecție ca să faci ceva.
      Întrebarea rămâne. De ce ne e rușine să recunoaștem că nu putem să facem totul ca-n Vest? Cel puțin nu acum, ci poate etapizat, într-o forma simplifcată la început.
      UE recunoaște lucrul acesta. Din motivul acesta directivele sunt asemănătoare unor seturi de principii pe care statele le detaliază în funcție de nivelul lor de dezvoltare și specificul local.

      139
  14. Zic și eu, cine nu a dat în viața lui o șpagă sau o „atenție”, are dreptul să judece. Ăilalți (inclusiv eu), mucles!
    Văd că se repetă scenariul de acum ceva timp când a fost USR la guvernare. Doar că mult mai rapid decât atunci….
    Rețineți : când PSD-ul urlă înseamnă că măsurile sunt corecte, indiferent cine le ia!

    Comentariu apreciat.5025
    • Asta-i buna de tinut minte cand ii prins vreun pesedist:
      „Zic și eu, cine nu a dat în viața lui o șpagă sau o „atenție”, are dreptul să judece. Ăilalți (inclusiv eu), mucles!”

      186
    • Om fi dat toti macar o data in viata. Doar ca nenea asta a dat 8 ani la rand. O mica diferenta, nu crezi?

      Comentariu apreciat.322
    • Spuneți-mi mie cum și pe cine să critic atunci, pentru ca eu nu am dat nici o șpagă și nici o „atenție” în viața mea.

      175
    • Eu personal n-am dat niciodata, dar am aflat (tarziu) ca a dat tata pentru mine sa ma ajute cu o restanta.
      Acum ce fac? Renunț la diploma? Renunț la înjurat PSDul? Renunț la comentat aici?
      Vicepremier nu cred ca am sanse sa ajung prea curand, prieteni in politica nu am, nu candidez la nimic.
      E drept că s-a eliberat de curand un loc in comitetul asociației de locatari…

      78
  15. Ok. Sa se razboiasca,sa tot cada capete. Si in loc sa vina unii care nu-s manjiti. Si incet incet facem curatenie. Simplu,nu? Aaaaa is putini aia care n-a bagat mana la miere si sa fie si competenti? Aha…mai e ceva.
    Un manager bun,azi poate lua in Ro,bani buni. Vine el la stat sa ia jumate sau un sfert si sa miste chestii?

    262
    • „sa fie si competenti?” sunt o multime in privat dar castiga foarte bine, plus ca nu stii ce se intampla cu postul tau din corporatie cat timp esti tu plecat sa faci munca patriotica. Si ce zici tu cu managerii buni, fix asta ma enerveaza. Ii auzi ca se plang de stat, de taxe, dar unul nu s-ar baga in politica. Pai daca toti se dau loviti, normal ca ajung covrigari ca Ciolacu la butoane.

      62
  16. hahaha. imi place povestea asta cum ca anastasiu (cinstitul) le platea taxa unora de la anaf (necinstitul) ca sa il lase sa fie cinstit.

    bah … se dadea spaga ca sa te lase sa faci ce vrei tu, adica sa fentezi sistemul. adica sa fii necinstit.

    Comentariu apreciat.434
    • „optimizare cheltuieli” se numește…

      Comentariu apreciat.260
    • Ce nu sesizeaza multi, important este ca cel care manuieste cutitul sa stie unde sa dea cu barda si sa taie, asa ca poate sa fie si Bernie Madoff consilierul lui Bolojan, daca restructureaza pe bune 90% din societatile ale unde se fura cu miliardele este foarte bine.

      197
  17. Pe linkedin Dragos Petrescu detinator la ciy grill care din ce stiu eu are si caru cu bere ii ia apararea lui Dragos Anastasiu.

    Din surse sigure stiu ca, acum multi ani, City grill ul isi platea anagajatii la negru si nu le acorda timpul legal de odihna

    S-au unit valorile, patronul Diverta se incalzeste pe margine (cred)

    Comentariu apreciat.554
  18. Dacă ai tarabă de artizanat în Piața Sfatului în Brașov vine lachele de la ANAF și își ia cadouri la discreție. Targul de crăciun 2020 sau 2021.

    Când l-am văzut că ia și pleacă fără să plătească am vrut să ies după el să-l cotonogesc, moment în care amicul meu căruia îi aparținea taraba mi-a spus să mă calmez că-i inspector ANAF și că oricât ar încerca el să fie în ordine e aproape imposibil să nu ia amendă dacă inspectorul își propune asta (ai nevoie de rețetar, literaly îți numără ̶b̶i̶l̶e̶l̶e̶ mărgelele). „Cadourile” către inspector erau cost of doing business.

    Comentariu apreciat.475
  19. Baiatul asta mi-e antipatic inca de pe vremea cand cu Arena Leilor. Coleg cu ala care acum e mare AURist. Amandoi erau mari lei. S-au plictisit de afaceri si s-au apucat de politica?

    234
  20. Am trecut acum foarte multi ani prin asta. Domnul era ceva inspector specializat pe protectia muncii, doamna avea firma in domeniu. Controlul s-a lasat cu avertisment si recomandarea sa luam o prestatie de la doamna.
    In apararea ei, femeia facea bine treburile. Dar nu scuza contractul primit cu japca.

    Comentariu apreciat.281
  21. Nu ma deranjeaza ca Atanasiu a dat, pana la urma a facut niste firme, sute de locuri de munca, a platit ceva milioane impozit fata de zeci cat ar fi trebuit aia e. Fata de alta personaje are un net pozitiv in societate.

    Ba da nu mai veni tu la emisiuni, nu te mai da mare caracter in societate, nu mai scuipa tu seminte in capul unora care vor sa isi inceapa o afacere. Ti-ai facut banii, sa fii sanatos, sa ai cele mai misto masini si vile dar stai boss la tine acasa. Am vazut o emisiune in care spunea pe un ton zemflemitor ca le-a dat unor amarati si 1 milion pe zi sa ii munceasca la nu stiu ce hotel in delta si aia nu veneau sa slugareasca pe la el.

    Nu mai veni tu pe la emisiuni sa te plangi ca statul e nu stiu cum. Mediul de afaceri din Romania cand se dadeau pe usa din spate pensii speciale si locuri in CA la firme de stat a intrat pe geam si si-a obtinut exceptii de la codul fiscal, care la final au costat mai mult societatea decat trei sute de judecatori pensionati la 49 de ani. Daca puneau si ei piciorul in prag acum 12 ani si ziceau ba nu se poate, hai sa nu pensionam la 49, hai la 53 mai dam si noi 2 la suta la impozit sa fie bine si azi nu eram aici

    Indecis. Tu ce zici?255
  22. sa mor daca inteleg unde e problema.

    ca anastasiu, ca popescu, ca plm.

    pare ca nu vede nimeni esenta. doua gunoaie mai putin. inca cateva mii si ar putea fi considerat un început promitator.

    122
    • Nu intelegi substratul. Cei care ii iau aparare lui Anastasiu prin comentarii, sunt constienti de vorba aia cu cine se aseamna se aduna. Mai pe romaneste tot scandalul asta cu Anastasiu, il atinge si pe Bolojan. Dar nu se face sa il murdarim de noroi pe Mesia de la Bihor.
      Daca Anastasiu era numit vicepremier intr-un cabinet condus de oricine altcineva (pesedist sau orice alt penelist), il rastigneau toti in comentarii, dar asa plm ne facem ca ploua. Altfel ,vrem o tara ca afara, principii, dar noi inca ne indragostim de politicieni ca asa ne-a zis presa „quality” :)))

      1710
  23. Oricum, omu’ a mai fost implicat in alt scandal. Cel cu Consiliul Concurentei din 2019 cand a luat o amenda de aproape 1 mil. de euro.
    De asta inca nu s-a mentionat inca. Si presupun ca Bolojan si altii ar fi trebuit/au fost instiintati.

    152
  24. NOU
    #66

    Ca sa prinzi un hot, trebuie sa gandesti ca un hot.

    63
  25. Neplata conttibutiilor salariale, asta a fost problema la firmele lui DA? Pai sta mi se pare cel mai grav. Adica ajungi la pensie si te duci sa-ti calculeze, vezi ca lipsesc niste ani din schema, spui da doamna eu am muncit 7 ani acolo… da ati muncit dar patronul nu a platit contributiile partea lui. Nu e usor infiorator?
    Sau te duci la medicul de familie si constati ca nu esti asigurat. Nice…

    120
  26. Pe de alta parte, mana sus care nu avea pregatite bancnote de 20 euro la trecerea prin Bulgaria. Hai deontologii!

    42

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.