Dacă tot avem un președinte olimpic și pricepem efortul de a ajunge la Jocuri, imaginează-ți Eurobike Frankfurt ca pe „Olimpiada” bicicletelor — a doua sau a treia cea mai mare expoziție de profil din lume și, de departe, cea mai mare din Europa. Când am deschis lista expozanților din 2025, am căutat instinctiv branduri made in RO. Surpriză: singurul tricolor rătăcit printre miile de logo-uri vine din Brașovul digital, nici măcar din producție – Biklo.eu, platforma care acasă operează sub numele DirtBike.ro. Restul? Liniște de garaj; nu tu producători, nu tu firme de componente, deși România e numărul doi în Europa la biciclete asamblate.
Se produce enorm la noi, dar strict pentru export: România abia prinde locul 14 la biciclete vândute și 16-17 ca valoare de piață în Uniunea Europeană. Oficial, în 2022 am asamblat 2,6 milioane de biciclete – locul 2 în UE după Portugalia. Decathlon (Timișoara), DHS (Deva) sau Pegas (București) merg pe bandă rulantă, dar când vine vorba de firme românești care să iasă la rampă, scoatem doar un marketplace online: Biklo.
Eurobike nu-i bâlci de Romexpo: ediția 2024 a adunat 1.800 de expozanți, peste 68.000 de vizitatori business, iar halele însumează 150.000 m² (pentru comparație, Ikea Băneasa are 26.000 m²). „E scump!”, ar mormăi un director de marketing lipit de monitor. Deloc: spațiul se taxează la 225 €/m²; un stand de 20 m² sare puțin sub 5.000 €. Pui construcția, transportul, cazarea echipei și tot rămâi sub 20-25 mii €, adică prețul unei campanii mediocre pe TV sau unei campanii bune pe digital. Alții își subvenționează companiile, vin în pavilion comun și pleacă acasă cu contracte. Noi – nu.
Pe scurt, nu banii ne țin pe bară, ci mentalitatea anti-export. Biklo face pionierat cu un produs digital, prezent în 30 de țări și 25 de limbi, pe când fabricile noastre rămân invizibile pe ringul global. Dacă nici acum, când mobilitatea verde e la modă și ciclismul se promovează peste tot, nu ne urcăm în șa, riscăm să rămânem doar „atelierul” Europei, nu și vitrina ei.
Poate că în 2026 vom vedea mai multe biciclete românești pe coridoarele Eurobike. Până atunci, cine ajunge prin Frankfurt din 25 până în 29 iunie, să-și noteze: Hala 8, stand 31 – Biklo.eu. Singurul loc unde încă poți auzi un „Bună ziua!” la cel mai mare carnaval pe două roți al planetei.
Vali, poti sa gasesti pe cineva care produce in Romania si exporta in EU (dar si in afara EU) si sa ne zica toate hartiile pe care le completeaza cu EORI, TVA, inchiriere intracomunitara de utilaje, certificari, etc.
Am senzatia ca toata lumea vrea export, insa nimeni nu zice care este lista de documente pe care trebuie sa o completeze un exportator.
De acord cu Mihai. Toata lumea vrea sa castige bani, dar nimeni nu stie ca trebuie sa scrie chestii ca sa castige bani.
Cum puteti afirma asta? Eu de fiecare data cand am interactionat cu statul roman a fost atat de saritor, atat de usor sa discut cu doamnele de la ANAF, de la registru comertului, de la orice instutie. Una mai mai sa renunte la tigara sa vina sa ma ajute. O singura hartie, simpla, usor de inteles. Programare din timp, mi-au oferit si cafea.
Statul roman ajuta micii si marii intreprinzatori sa se dezvolte, sa deschida o afacere, sa vanda in afara produse si servicii.
Apoi, suna ceasul, te trezesti, iti pui niste apa in ibric pentru cafea si iti soptesti in barba: „Ce vis umed am avut azi-noapte!”
Documentatia si birocratia sunt la fel pentru un exportator roman ca pentru orice alt exportator european. E adevarat ca e o chestie de exercitiu si la noi in functie de industrie gasesti ajutor/suport/ sfaturi mai usor sau mai greu.
Raspunsul este pentru Marius (nu se vrea malitios doar sa reflecte realitatea). Incepem prin clasicul: „spune-mi ca nu faci export fara sa spui ca faci export”. Detalii la subiect: in industria de produse accizabile, la nivel de UE exista un soft in care trebuie introduse miscarile de astfel de produse (pentru ca acciza se plateste in teritoriul unde produsul respectiv se consuma). Varianta Ro a softului permite introducerea a maxim 3 produse diferite pe un document de export. Variantele din tarile „cu apa calda” nu au limita maxima sau daca au, este setata foarte sus si nu s-a lovit nimeni din cunoscuti de ea. Implicit la noi daca ai 20 de produse diferite pe o factura, trebuie sa faci 19 documente diferite. Pentru exportator rezulta timpi mult mai mari de pregatire a documentelor (deci productivitate scazuta a muncii omului responsabil), afectat si de lentoarea cu care se misca softul (in zilele bune, pentru ca in zilele rele, acesta se intampla sa nu mearga, implicit stai cu camionul in curte pana merge). Pentru clientul dintr-o alta tara straina rezulta costuri mai mari, pentru ca la ei, antrepozitele fiscale independente ii taxeaza la numarul de documente prelucrate din softul respectiv. Si tu ca exportator trebuie sa le explici ca nu esti tampit tu sa faci zeci de documente pentru o factura ci ca asa e setat softul in varianta RO.
În afara UE, e greu să exporți pentru că nu poți bate produsele chinezești la raportul calitate/preț. În UE taxa antidumping e de 48,5% pentru biciclete și 62,1% pentru biciclete electrice. :)))
Dacă vinzi în Uniunea Europeană, nu ai nevoie de tot ce s-a menționat mai sus. Nu plătești taxe vamale si dacă vinzi către firme facturezi fără TVA. Problema nu e de documente, ci de produs: trebuie să ai ce să vinzi, adică să ai un produs competitiv.
Revenind si la problema din articol. Mulți nu realizează cât de mult a schimbat digitalizarea lucrurile. Prezența la târguri nu mai este esențială pentru a avea succes, deoarece astăzi există metode mult mai eficiente de promovare.
Astăzi poți ajunge la clienți din toată lumea prin platforme online, marketplace-uri, campanii targetate (cu bugete și rezultate mult mai ușor de măsurat). Astăzi poți vinde pe aproape toate platformele online — Temu, Trendyol, Alibaba, TikTok, OLX, eMAG, Altex, eBay, Amazon și altele. Singura problemă este să ai un produs pe care oamenii chiar să îl dorească.
Serios?
o fi mai buna o siguranta chinezeasca la 2.9 euro decat una ABB, produsa in Germania, care costa 2.5 euro? Esti sigur ca aia chinezeasca bate la raportul calitate/pret?
La fel, o fi raportul pret/calitate mai bun la aceasta priza chinezeasca, care costa 5,3 euro decat la o priza facuta de Bush-Jaeger (subsidiara ABB) in Germania si care costa 4 euro?
Din experienta mea – cu trei participari la targuri de profil la Frankfurt, axate pe roboti industriali, CNC-uri, productie si distributie – ceea ce prezinti in articol pare mai degraba o poveste frumoasa, posibil chiar un advertorial. Realitatea din teren este alta: in Europa de Est, piata este in continuare dominata de lohn.
Si, din pacate, este o realitate justificata. Calitatea managementului local lasa de dorit, iar orice crestere a costurilor cu forta de munca determina rapid un transfer al productiei spre piete mai emergente, mai rentabile.
Modelul descris de tine Biklo seamana mai degraba cu un marketplace virtual, fara legatura directa cu realitatea concreta a fabricilor si uzinelor din regiune.
Pai ideea e ca fabricile si uzinele exista deja si nu se muta spre tari cu forta de munca ieftina. Partea grea e rezolvata. Omul se plangea fie ca nu exista destule firme romanesti care sa impacheteze ce se produce local, fie ca firmele care exista nu sunt vizibile in afara. Si are dreptate.
Seamana pentru ca fix asta este.
#Giani Mucea
„Pai ideea e ca fabricile si uzinele exista deja si nu se muta spre tari cu forta de munca ieftina.”
Am primit CV-uri de la trei fabrici aflate in proces de inchidere – doua dintre ele avand aproximativ 200 de angajati fiecare, iar cea de-a treia in jur de 1500 de angajati. aia mare chiar vorbeste bine afacereza, impacheta bine ce producea local si era si vizibil.
Daca autorul face referire la micul mestesugar, este posibil.
#ev21
una e o fabrica si altceva e un marketplace. omul se plangea de fabrici si uzine.
@zippo: te referi la fabrici de biciclete? Ca autorul la asta se referea.
Export nu înseamnă doar produse mari, complexe, industriale. Se pot exporta idei, design industrial, software, produse mici cu valoare mare. La multe expoziții sunt asiatici sau companii de tehnologie care prezintă produse care încap într-un mini van. Cred că ține mai mult de viziune, dorința de scalare a echipelor de vânzari și a managementului.
De parcă la noi in țară la Salonul Bicicletei nu e tristețe, dai 30 de lei intrarea pentru nimic de văzut, față de acum 5-10 ani.
Să ne uităm cate magazine bucureștene s-au inchis, magazine cu vechime mai mare de 10 ani : Sportwin, Veloteca, Biciclop (e doar online acum)…
Bravo. Standul arată decent
In Romania nu se incurajeaza mersul pe bicicleta. Zeul soselelor este masina, tot restul – pietoni, biciclisti – incurca.
Ce sa incurajezi boss? Pentru mine e un pariu cu viata de fiecare data cand ma aventurez sa merg cu bicicleta. Jos palaria pentru toti cei care au tupeu sa mearga printre soferii care si-au luat permisul cu 100E si n-au terminat clasa a 7-a
Romanii nu vor sa mearga pe bicla, nu e doar vina statului. Sunt orase de la noi care au implementat un sistem complet pentru biciclete (da, chiar exista) si nu foloseste nimeni pistele, vezi cativa biciclisti pe zi. Degeaba visam la danemarca cand noi tindem spre turcia. Nu se pupa la noi.
Mai la BV eu vad destul de multi biciclisti si trotinetisti. Ca nu circulam pe strada, ca nu suntem sinucigasi, asta e alta discutie.
Din pista de pe Victoriei a ramas doar placuta – „santier in lucru”.
(vezi ca mai ieri era sa ma calce o duduie pe trotuar, in fata Politiei, eu pieton).
Moldovene, zic si eu tot ca tine, dupa actiunile mele temerare de a-mi lua bicicleta in orasul cu facultatea, in care m-am plimbat de 3 ori ca a patra era sa fie fatala, din cauza soferilor de a caror pedala/mana/masina era sa crap si mai apoi alta incercare temerara sa pedalez catre locul de munca in alt oras sfarsita chiar dupa o zi din aceleasi cauze, am pus cruce acestui sport extrem pe strazile oraselor mari din romania. acum ma plimb linistit cu bicicleta pentru ca la noi in sat masinile merg cu maxim 30 de km la ora.
la noi sunt multe bicle faine pe strazi dar cele mai multe sunt second aduse din afara mai mult sau mai putin ok. ownerul unui magazin mare de bicle zicea acu cativa ani ca a vandut o singura bicla buna de triatlon intr-un an.
iar productia este ori a unor firme care nu sunt romanesti (decathlon) ori a unor firme care fac bicle destul de entry level (dhs/pegas). Ai scris si tu, locul 14 la nr si 16-17 ca valoare, se vand bicle mai degraba ieftine iar producatorii lor nu vad valoarea de a merge acolo.
La noi utilizarea bicicletei pt sport e inca jos si nu o sa creasca ff repede cat timp e o aventura constanta cu soferi agresivi, haine de caini si ocazional mai sus cate un urs.
Nu am niciun cunoscut care să-și fi cumpărat bicicletă nouă din România, toate sunt comandate din afară pentru că sunt mai ieftine cu 2-3-500€. La fel si la piese, dacă îți permiți să aștepți o săptămână n-ai niciun motiv să le iei la prețurile din RO.
Realitatea e ca iti iei biciclete noi mai ieftine din afara decat din Romania si daca te enervezi le mai iei si pe firma
Ne jucam cu cuvintele: produs si asamblat. Cate biciclete am asamblat si eu la viata mea, si totusi nu am produs niciuna. Era reply pt RDK mai jos
1-Care producători românești de componente?
Chiar nu cred ca avem asa ceva.
2-Noi avem firme care asamblează piesele venite din China: DHS, Devron, Carpat, VeloRs și alte firme care „produc” astfel de biciclete de o calitate îndoielnică.
Nu văd de ce aceste firme ar participa la acel târg, poate doar să arate că există pentru vreo colaborare B2B dar pentru cine când sunt atâți producători peste tot?
Cine cumpără acele biciclete, client final, nu ajunge la astfel de târguri, ci le cumpără de la Altex și Carrefour când ajung la cumpărături, participarea la asa ceva o văd ca pierdere de bani pentru acele firme.
Romania este singura tara din lume (in afara de Italia) in care se produc componente Campagnolo (pentru neinitiati, e vorba de un brand premium devenit intre timp de nisa dar care la multe dintre piese bate Shimano sau Sram)
Piața de biciclete e în cădere liberă. A fost un boom în 2020, cu cerere mare, că n-avea lumea altă treabă, cu prețuri triplate la componente, că nu mai munceau chinezii, dar acum încep să se așeze, și probabil majoritatea sunt milioane pe minus. A trebuit inventată o nouă nișă de biciclete (gravel) ca să mai poată vinde ceva, dar o reinventează atât de mult și repede încât unele încep să semene cu montanele de acum 20 de ani.
Eurobike e posh, nu prea ai cu ce te duce. Piața românească e invadată de biciclete chinezești groaznice, care în poze si features arată destul de bine, dar se coc cauciucurile în mai puțin de un an. Comparând cu astea, producția locală e ok.
Ce naiba sa prezinte la un salon?
Dechatlon – in 2025 inca au biciclete care nu au ureche la schimbator, se prinde direct in cadru de aluminiu, daca se strica filetul, bafta sa-l refaci, nu sunt marimi standard. Au echipare ft entry level, unele chiar periculoase sa mergi cu ele in padure(cum sunt marketate), inca au vbrake si furci no name, nici macar sr suntour.
Dhs – am avut experiente cu biciclete dhs cand eram copil, mizerie mai mare nu exista, nu stiu ce biciclete mai fac acum, dar alea de acum 10-15 ani erau praf.
Pegas – mi se pare un dhs rebrenduit plus clasicele biciclete pe care le vand, nimic spectaculos, dau bine in poza.
Ma gandesc ca la un salon de biciclete te duci sa arati biciclete nu pocnitori.
Cum zicea si colegul mai sus, sunt biciclete faine in Romania, mai ales in Brasov, dar majoritatea is aduse din afara.
Băi, tu ești alt român care habar nu are, dar îi place să se audă vorbind. Stai naibii jos, trei!
Mx
In Timisoara mai e si fabrica Corratec. Cum aterizezi si iesi din terminalul Schengen ai acolo o bicla expusa de la ei ca sa se stie ca se face.
Cu bicicletele e ca la mașini, experiența se vede în calitatea și performanța produsului finit. Nu poți face biciclete de top fără oameni buni cu experiență pe care oricum companiile din afară i-ar plăti de 3 ori mai mult și le-ar oferi niște condiții de dezvoltare net superioare.
Și chiar dacă le-ai face când ai pune eticheta „Made in Romania” pe o bicicletă „no name” de câteva mii de euro s-ar așterne praful pe ea în showroom-urile din vest.
D-aia nu s-au dus, că lumea nu merge la tărguri d-astea pentru ce produc ei, aka ieftineală. Iar de componente șî accesorii românești nu prea am auzit.
Ce inseamna fabrica de biciclete? Se sudeaza/vopseste cadrul, iar restul se aduce de la furnizori de componenete, apoi se asambleaza?
Ce-ai ma. Cum sa se sudeze aici. Aia e munca.
Corect, Alin. Poți spune că ai FABRICĂ, atunci când produci cadre. Cadrul este bicicleta. Cel mai eficient logistic este să produci în Asia, unde există fabrici pentru toate piesele și subansamblele de biciclete. Un pattern e ăsta: ai o fabrică bune de cadre, care și vopsește și finisează și asamblează. Alegi din oferta lor, îți pun emblema pe cadru, vopsesc cum vrei tu. Dacă dai bani în plus, poți face cadre după specificațiile tale. Apoi ai piese de primă echipare alese de niște product manageri deștepți, care știu blană de bine industria. Ai precomenzi pentru furci, roți, transmisii, frâne și alte piese. Fabrica aia care-ți produce cadrele îți și asamblează bicicletele cu ce piese ți-ai comandat tu bulk, le împachetează și ți le trimite la tine acasă. Tu le treci prin vamă, le despachetezi, le reglezi și le vinzi.
Evident există și varianta în care primești în România (sau altă țară) cadre sudate în Asia, dar ”nefinisate”, din motive de taxe diferite pe ce e definit mai mult sau mai puțin precis drept ”produs finit”. Vopsești și finisezi aici, asamblezi tot aici, te lauzi că ”produci” aici, de fapt nu produci nimic, doar asamblezi și finisezi. Asta fac Decathlon și DHS, pentru multiple mărci. Pegas asamblează chinezării parțial mai nasoale dpdv calitativ decât ce era acum 35 de ani produs la Tohan. DHS produce jante de aluminiu OEM pentru WTB la Deva și Mavic produce roți complete la Orăștie.
Producția de cadre e scumpă. Există prea multe fabrici excelente în Taiwan, China, Indonezia și Vietnam, care produc la un raport preț/calitate incredibil cu cele mai noi tehnologii din domeniu, în aluminiu și carbon, cele mai uzuale două materiale. Nu prea are sens să produci în țările cu apă caldă, dar dacă o faci, faci doar high end. Și high end costă, indiferent că e din Colorado, New York State, Polonia, Germania, Italia sau Africa de Sud. Putem da exemple de mărci, dar nu are sens.
Mx
Bravo si bafta la contracte!
Nu pot sa nu fiu roman si sa nu intreb de ce nu biklo.ro?
Pentru ca .ro aduce cu minim 50% mai putine contacte/contracte?
exista și biklo.ro, este live, dar funcționează sub numele de DirtBike.ro, numele acesta fiind folosit încă din 2006
exista și biklo.ro, este live, dar funcționează sub numele de DirtBike.ro, numele acesta fiind folosit încă din 2006
Cred ca @Stefan a vrut sa zica ca exista și biklo.ro, este live, dar funcționează sub numele de DirtBike.ro, numele acesta fiind folosit încă din 2006
Autorul articolului vorbeste de lucruri diferite. Una e sa fii outsourcer, alta e sa produci. Daca a venit decathlon sa ne arate cum sa facem biciclete si fac miliarde pe an asta nu inseamna ca romanii sunt specilisti in facut biciclete, suntem doar forta de munca.
Indiferent de brand, toți sînt asamblatori de chinezării. Producție propriuzisă nu face niciunul.
Pentru ca Romania e doar fabrica, nu cauta sa exceleze, sa aiba un brand propriu de renume, sa sponsorizeze o echipa, un sportiv, sa creasca un nume.
TLDR? De fapt am citit dar e greu de înțeles ce a vrut să zică autorul. Serios, ne-am prins că e reclamă, nu era necesar să fie îmbrobodită așa.
M-am reapucat de mers cu bicicleta de ceva vreme și, în ultimii 10 ani, am schimbat câteva modele, așa că am ajuns să cunosc un pic piața — mai ales cea second hand.
În zona de jos, între 300–400 lei, găsești biciclete obosite, dar încă funcționale. Sunt potrivite pentru mers la țară, pentru copii care se plimbă cu prietenii, nu pentru sport serios sau performanță. Apoi urmează segmentul de 1000–1500 lei, unde intră biciclete vechi, de peste 10 ani, dar care, la vremea lor, aveau echipări bune. Dacă știi ce cauți și ai puțină experiență, poți găsi ceva decent, mai schimbi ce e uzat și iese o bicicletă ok pentru uz recreativ.
Peste acest prag, apar bicicletele specializate și mai noi, unde prețurile pot urca mult, fără limită clară. Aici intră deja modelele pentru pasionați și sportivi.
Pe piața de biciclete noi, povestea se repetă: găsești modele ieftine, prost construite și chiar periculoase (cum spunea cineva mai sus), apoi vin cele de mijloc, cu echipări decente, până în 5000 lei – unde poți face alegeri bune în funcție de ce vrei să faci cu bicicleta. Peste 5000 de lei, prețurile pot ajunge și la 18.000 euro – și nu, nu sunt din aur sau cu diamante pe ghidon.
Mai sunt și bicicletele electrice, cu prețuri de la accesibile până la science-fiction.
Toată această discuție duce la o concluzie simplă: în România nu știm să facem marketing pentru un brand local. Piața e dominată de componente și cadre fabricate în Taiwan (unde se fac peste 80% din cadrele de aluminiu și carbon din lume). Piesele vin în mare parte de la Shimano și SRAM – restul sunt fie branduri premium de nișă, fie no-name-uri chinezești.
Așa că întrebarea devine: ce poți aduce tu, ca producător local? Poate un design bun, un cadru proiectat local, o promovare inteligentă prin sportivi sau evenimente. Dar un produs 100% românesc, cum era Pegas-ul de la Tohani Zărnești, e greu de atins în realitatea actuală.
Și ca să închei cu un exemplu: fabrica de biciclete de la Timișoara e a Decathlonului, produce doar pentru rețeaua lor și nu face produse white-label. Restul – ce se mai fabrică local – sunt, din păcate, biciclete de supermarket, cu o calitate atât de slabă încât un mecanic de service i-a spus recent unui părinte care venea pentru a cincea oară într-o lună cu bicicleta copilului:
de aici si analiza pietei si a obiceiurilor de consum.
„Dacă tot faceți copii, de ce-i chinuiți? Bicicletele alea sunt grele și se strică și dacă bate vântul mai tare…”
Eu cochetez cu ideea de a lansa accesorii si haine pentru ciclism sub un brand propriu -dar aici vorbim de bani multi si rabdare in cladirea unui brand. Rabdare am, banii…
Pegasul ala de la Tohan Zarnesti era o porcarie sinistra.
@hash
„Chioară, oarbă, cum era, ne făceam treaba cu ea, că altceva nu era.” Acum cu atîtea mărci și tehnologie avansată ar trebui să ai de unde și ce alege, dacă nu ar pune prețuri nesimțite.
Corect, era sinistru, dar era singura opțiune. Existau și Ucraine, semicursierele rusești, Mifa bulgărească si ceva din DDR dar erau cu titlu de excepție. Neavând alta opțiune, la un Pegas Practic am făcut rost de un pinion spate cu 2 dinți în plus față de standard și îl montam pe ala dacă făceam ture cu urcari majore. Cu Pegas Practic, și genți laterale confecționate din doua genți de masca de gaze (as am văzut într-o revista „Velo”
) am făcut primele ture de cicloturism când eram prin liceu. După revolutie ma uitam ca la „masini străine” la primele mountain bike-uri cu care au sosit în zonă niște cehi. Extraordinar cum eram ținuți ca niște animale… Mai am povesti cu deltaplan făcut după schițe și pe baza amintirilor după ce am văzut un deltaplan 2 ore la un eveniment aeronautic – Dumnezeu e bun ca nu ne-am omorât cu el 
echipament de verticala (pt speogie) facut la strung și freza și pot continua… 
Eu ca unul care nu mai are bicicleta de ceva timp ar si-a cumparat acum ceva timp o masina cu 5300 de lei, sunt absolut uimit de ce preturi ai enumerat aici pentru fucking biciclete! :)))
E un hobby destul de periculos daca preturile au ajuns la asemenea bariere…bine, nu ca ar fi o problema printre cititorii blogului, majoritatea nefiind din aia care mananca mancare de saraci, gen bame, vorba proastei aleia (zoso stie :D:D), dar daca te gandesti la niste modesti salariati, e clara treaba!
Haha,DHS is chinezi si chitrosi. Ce dreaq sa-si ia de la gura 20 de mii de euro,ca sa ce? Vand masiv,produc eftin. Ii doare la basca. Cred ca nu reusesc sa prodica pe cat au cerere,pentru ca lipsa muncitori
Eventual daca facea o delegatie un consiliu judetean ceva si ii invita si pe ei.
Ar fi fost Tohan, dar cred ca anul ăsta au expus la summit-ul NATO.