Justiția pe care o apărăm vrea chestii

O asociație a magistraților, “Inițiativa pentru justiție”, dă publicității un comunicat în care propune schimbări.

Am lecturat febril propunerile și nu am găsit, sub absolut nici o formă, propunerile care ar trebui să deblocheze justiția, să nu mai lungească procesele, să nu mai lungească publicarea motivărilor, sancționarea judecătorilor care scriu “victima violată de 13 ani și-a dat acordul” și alte lucruri de care cetățenii au nevoie.

În schimb am găsit propuneri exclusiv pentru beneficiul magistraților. Care au nevoie, bieții de ei, de chestii. Poporul care nu-și găsește justiția nu are nevoie de nimic, e timpul să ne gândim și la magistrați.

Apreciem că se impune de urgență luarea unor măsuri minime de corectare legislativă care să aibă ca efect o stagnare a declinului calității actului de justiție. Amintim câteva:

– Reintroducerea unui sistem de promovare meritocratic, pe bază de concurs, cu probe scrise în orice funcție, inclusiv în cea de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

– Desființarea Inspecției Judiciare și formarea unor direcții separate care să funcționeze pe lângă fiecare Secție a Consiliului Superior al Magistraturii.

– Desființarea rețelei SIIJ 2 și restaurarea competențelor după materia infracțiunii, precum și revenirea competențelor la DNA și DIICOT.

– Reducerea competențelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât acesta să nu mai aibă autoritatea să cenzureze orice act și soluție a unui procuror, indiferent de parchetul în care funcționează.

– Reducerea numărului funcțiilor de procuror numite politic la 3, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorii-șefi ai DNA și DIICOT.

– Preluarea unei părți a poliției judiciare în cadrul parchetelor.

– Desființarea instanțelor cu activitate redusă.

– Regândirea schemelor de procurori ale parchetelor în funcție de volumul de cauze ce se inregistrează anual pe rolul acestor unități.

– Comasarea într-o singură unitate a tuturor parchetelor de pe lângă judecătorie dintr-un județ.

– Reforma parchetelor militare.

– Reforma Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv schimbarea sistemului de alegere a membrilor, în sensul alegerii acestora de către întreg corpul judecătorilor, respectiv, procurorilor.

– Revenirea la durata de doi ani a cursurilor Institutului Național al Magistraturii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

13 comentarii

  1. ai fost prea febril ca sa realizezi diferentele intre cauze si efecte.

    Comentariu apreciat.448
  2. Mie mi se par propuneri de reforma administrativa. Relatii intre institutii si in cadrul institutiilor.

    Ce vrei tu are nevoie intai de ce cer ei pentru o buna functionare. Este baza pentru ca sistemul sa functioneze corect, indiferent de modul in care se va schimba legislatia pentru scurtarea proceselor, etc.

    Indecis. Tu ce zici?3235
    • elena, tocmai ca e despre institutii fara sa fie despre cetatean

      Indecis. Tu ce zici?2114
    • Nu vad cum o institutie prost construita, cu oameni alesi pe criterii gresite, ar putea sa livreze servicii corecte si de calitate catre cetateni.

      Comentariu apreciat.357
    • Luam un sistem care funcționează imperfect, îl restructurăm „pe genunche” și ne mirăm de rezultat.. uitând că veșnica reorganizare e simptom nu cauză a managementului defectuos.
      Încă una din metodele de a pune gunoiul sub preș alături de comasarea/desființarea de instituții.
      Știu câțiva pentru care desființarea instituțiilor pe care le conduc ar fi mană cerească; fără controale ale curții de conturi, fără instituții care să se constituie parte civilă în eventuale procese penale, fără hârtii și martori care să documenteze diverse..

      103
  3. Pot sa vin si eu cu o propunere?
    Faptele nu se mai prescriu dupa ce dosarul ajunge in fata unui judecator. Sunt satul sa aud ca un proces a durat 8 ani, inculpatul a fost condamnat insa la recus se constata ca fapta s-a prescris.

    Comentariu apreciat.685
    • Asta e legată de termenele reduse de judecare.

      94
    • Faptele se prescriu dar nu pentru toți la fel. Justiția se face in funcție de câți bani ai…ai bani amâni sau chiar scapi de aproape orice condamnare.
      Dacă voiau cu adevărat să schimbe ceva și nu doar in beneficiul lor, ar fi trebuit să iasă cu exemple și motivele pentru care multe jeguri au scăpat de fapte grave pentru că amânări, pentru că alte motive. Și, bineînțeles, ce ar trebui schimbat (măsuri concrete și propuse în scris) ca făptașii să nu mai scape.

      124
  4. ” Desființarea instanțelor cu activitate redusă.” Nu stiu ce sa fac, sa rad, sa plang? Procesele tin ani de zile si ei vor asta?

    195
  5. Nu-i enervati ca imediat dau Statul in judecata si isi majoreaza iar salariile cu 50%.

    Comentariu apreciat.314
  6. Judecătorii (completul de judecată) care prelungesc un proces pînă la prescriere să plătească prejudiciul făcut de vinovat.

    123
  7. Ce obiective ambițioase au: „o stagnare a declinului calității actului de justiție”. Adică propun o serie de reforme care să aibă ca rezultat să nu se schimbe nimic. Presupun că dacă își propuneau o îmbunătățire în sensul spus de Vali, reducerea termenelor și soluții rapide, măsura evidentă era pensionarea la 65 de ani, nu anticipat cu vreo două decenii ori asta… afectează independența justiției!

    74

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.