Nu sunt la punctul în care m-am săturat de udat grădină, dar am constatat că modul meu de a uda este ineficient și nu irigă bine. Nu e vorba de cele 30-40 minute, ci de eficiență.
Situația este asta:
Acolo sus am apa. Problema este că pe beton am un balansoar care, dacă îl ud 3 luni, ruginește fierul și putrezește lemnul și bumbacul, așa că aș vrea să evit asta. Am testat 3 modele de aspersoare:
- ăsta e cel mai bun, dar trebuie mutat de colo colo, soluția ar fi să am două sau trei.
- ăsta e cel mai configurabil, dar udă foarte slab
- ăsta părea ce trebuie, dar se învârte ca vita și este enervant că aruncă cu apa prea sus și pare că nu ajunge unde trebuie.
Poate este ceva ce eu nu văd. Poate este un model care este mai bun. Am nevoie de ceva suprateran, pe care să îl strâng la 2-3 săptămâni când tund, și apoi să îl pun la loc. Am modul din ăla programabil, pot programa să ude X minute.
Aș vrea să nu ude nici peretele magaziei, că este OSB momentan.


Nu se poate rezolva cu unul singur.
n-am zis că unul singur.
Ok, nu cu unul singur.
Eu am gradina altfel, dar nu supraestima efortul sa pui subteran, ai de facut niste shantzuri *foarte* inguste si nu foarte adance (ale mele sunt la ~15cm). Poti scoate „capace” de iarba pe care le pui la loc.
Eu am sprinklere de la Gardena de diferite marimi – se poate seta exact distantza, arcul, etc. Au un design tool online. Iti mai trebuie un box cu valve si ceva base station.
La mine merg de 5 ani in „conditzii adverse”, am schimbat un sprinkler pana acuma pentru ca am dat cu verticutorul in el. Sunt si alte branduri similare.
Soluția oferită de Anon este cea mai bună.
Recomand modelul asta https://www.emag.ro/aspersor-gardena-comfort-aquazoom-dreptunghiular-multicolor-18708-20/pd/DP7W8DMBM/. Poti seta cat sa oscileze fata/spate, cat sa arunce in stanga sau in dreapta si debitul de apa (daca cumva stropeste prea departe). Poti lega mai multe in serie dar in functie de presiune/debit apa este posibil sa nu functioneze mai mult de 2 in acelasi timp.
iti trebuie 3-4 din alea oscilante, daca tu vrei sa uzi tot corespunzator singura posibilitate ar fi cu o drona/garden bot dar nu stiu daca sunt comerciale pt consumatori asa ceva
Din poza se vede ca iarba e destul de verde deci pana acum ai facut treaba buna cu udatul
Iarba verde de acasa!
https://www.dedeman.ro/ro/aspersor-cell-fast-52-060n-plastic-cu-tarus-5-bar-reglabil-20-360-grade/p/7046305
Uite d’astea am eu prin curte. Am ascuns furtunurile si racordurile. Au multiple reglaje. Daca presiunea la apa e ridicata, merg foarte bine. Daca e mai mica, te poti plimba cu aspersoarele
pare cea mai bună versiune. merci.
Pune mana pe sapa, trage conducte si pune aspersoare in toate colturile. Minim 6. Ideal 10.
și cum golesc sistemul?
sunt supape pentru asta, se goleste singur cand nu mai e presiune, https://www.dedeman.ro/ro/valva-pentru-sisteme-de-irigatii-gardena-02760-20-filet-3/4-pentru-protectie-anti-inghet/p/7027548
Eu am sistemul de irigatii de 7 ani, nu l-am golit niciodata. Conductele oricum sunt sub pamant unde e greu sa atingi sub 0 grade, gravitatia face ca apa sa ramana in conducte, nu in aspersoare. Sunt oricum de polietilena, teoretic rezista pana la -30 de grade. Eu am sapat la 50 cm cand am tras conductele.
Singurul risc este sa mai apa in electrovalve, dar oricum nu mai uzi de prin toamna, pana vine inghetul, sunt de mult uscate.
Cu aer comprimat. Pui un racord special și în toamnă sufli toată apa.
‘momentan’….
Lasă și tu un review pe emag la cel pe care-l găsești ca fiind cel mai bun, că spre deosebire de celelalte 2, are-o medie slaba…
Ai chef de bricolat? Ăsta bate la cur toate panaramele alea de plastic. Fluturele pivotant este făcut dintr-o bucată de țeavă tăiată longitudinal pe 2/3 din lungime și apoi jumătățile îndoite opus una față de alta. De preferat o țeavă mai groasă în carne (1.5-2mm) să nu se uzeze repede (încearcă inox, cromul e mai rezistent) cînd se freacă de duză, că el se ridică pe jet și nu freacă pe bază. Cînd o îndoi vei torsiona puțin jumătățile, ca să rupă din jet să facă perdea. Nu-ți reușește din prima, dar dacă faci cadrul cu țeava și bucla cu șurubul de ajustare, singura piesă pe care trebuie s-o (re)faci este fluturele, ca să bată mai sus/jos, larg/îngust. Făceam multe din astea acum 30-35 de ani (și pentru vecini) cînd eram la țară.
Au viață lungă. https://postimg.cc/BPXsq3gq
După ce îl pui la treabă doar îl tragi de furtun să-l muți, nu intri pe udătură.
Sunt sprinklere metalice la Hornbach ! In jur de 90 lei ,bucata !
Faci ce faci si tot la Fluture ajungi.
Am banuit ca esti fan Trump.
Eu zic sa achizitionezi toate variantele gasite de tine si sa le testezi o saptamna. Ce nu se incadreaza in cerintele tale faci retur.
done that.
Mie mi-au făcut gradina cu ceva asemănător.
https://www.dedeman.ro/ro/aspersor-spray-k-rain-7004961-ingropat-plastic-5-bar-raza-4-6-m-duza-reglabila/p/7022928
Pentru 20 pe 8 metri au fost îndeajuns 10, pe 2 circuite.
Ție ți-ar fi îndeajuns 20. Poți regla raza unde stropesc și cât de mult. Ar trebui să sapi și în jurul plăcii de beton și pe tot perimetrul. O să coste, poate 1.000 RON poate mai mult. Și mult de muncă. Dar poate fi automatizat și pentru când nu ești acasă. Mie mi-a luat cam 3 luni până le-am reglat cum trebuie. Că nu am timp…
Recomand aspersorul de mai jos, poți să-i reglezi raza comparat cu alte aspersoare de genul ăsta. https://www.emag.ro/aspersor-1-2-inch-plastic-maxim-78-mp-topgarden-401201/pd/DDLSJ9MBM/
Eu aveam o gradina cam de 400mp impartita in doua, una dreptughi si una oarecum in U in jurul casei.
Am folosit 4 stropitori (3x https://www.gardena.com/ro/produse/irigarea/aspersor/aspersor-pulsator-comfort/901154001.html si un https://www.gardena.com/ro/produse/irigarea/aspersor/aspersor-turbo-comfort/901154101.html), plus un din asta https://www.gardena.com/ro/produse/irigarea/programatoare-irigare/distribuitor-automatic-central-pentru-udat/966769301.html (ca nu era destula presiune sa mearga toate 4 in acelasi timp), plus un programator care sa stie sa functioneze cu distribuitorul acela.
Tragi furtune pe deasupra gazonului la fiecare stropitoare. Dupa o vara le inghite iarba, nu se mai vad. Le mai poti fixa cu niste tarusi de plastic pt furtune sau le ingropi direct daca nu ai rabdare.
Stropitorile mici erau in colturi, cea mare in mijloc. Iarba o tundeam cu un robot care era blocat la cele mici. La cea mare trecea peste baza sau se lovea de ea si tundea ce era nevoie. La cele mici dadeam cu un trimmer la luna cand oricum trebuie sa mai dau si in alte parti.
Au rezistat 7 sau 8 ani fara sa schimb nimic. Si acum cred ca mai sunt acolo, le-am lasat mostenire.
Daca vrei sa fie perfect in fiecare coltisor probabil poti pune 2 din astea https://www.gardena.com/ro/produse/irigarea/aspersor/aspersor-aquacontour-automat-pentru-irigarea-suprafe%C5%A3elor-mari-comfort/901153501.html
Ca om care este la a 2a casa cu curte in mai putin de 10 ani si trecut fix prin aceleasi faze, uitandu-ma in urma regret doar ca nu am chemat mai repede o firma pt montat sistem de aspersoare. Intr-un final am chemat o firma care se pricepe la asta, montat aspersoare programabile Hunter, 1000+ euro (in functie de suprafete) mai tarziu nu regret nici macar un leu (nu sunt bogat). De multe ori ma trezesc ca un pensionar sa ma uit la aspersoare cum isi fac treaba.
De undat nush, dar pnetru sapat e suficient sa dai un sms ca pozele alea cu semiomul si soferul sunt ingropate in curte in caz de ceva, si vin baietii si sapa.
Suna l pe Lorand poate are vreun curs de vanzare pe garden
Aici desenezi gradina „https://my-garden.gardena.com”, folosești recomandările lor/sau înlocuiești cu Hunter.
Daca nu vrei subteran poți monta aspersoarele pe o structura ppr ce o muti prin curte.
ca tot suntem la capiolul asta
Setup ul :
– Solar 4×7
– bazin apa 1000 L la o inaltime de 1m la distanta de 10m de sera si robinet la baza
Intrebarea :
As avea destula presiune sa pot folosi apa din bazin sa ud cu furtunul plantele in solar ?
Sau exista o alta varianta pe care as putea-o incerca ?
Mentionez ca bazinul este singura solutie de a aduce apa
Apa in bazin de unde vine?
La furtun doar asa, ca sa golesti bazinul undeva – nu prea poti sa i zici ‘udat…
Bazinul ridicat la 2m+ daca ai cum si irigare in picatura in solar ar fi o varianta.
Sau iei o pompa, o pui la iesirea din bazin si faci ce vrei mai departe – asta dc ai alimentare electrica, desigur.
Am bazin 1000l suprateran cilindric (2m inaltime). Pe sol. Ud prin furtun tip picatura 10 randuri rosii, de cca 10m lungime fiecare. 1m dist intre ele. Nu am panta. Uda uniform, pana la capatul fiecarui rand.
Bazinul e conectat la o teava principala de un tol, din care pleaca furtunele ‘picatura’ cu robineti de inchis-deschis la fiecare.
@Catalin C.
„La furtun doar asa, ca sa golesti bazinul undeva – nu prea poti sa i zici ‘udat…”
De ce spui asta, nu imi trebuie presiune , trebuie udat la radacina plantelor.
@Marius
Merci , asta ma interesa, daca poate uda uniform un setup ca al tau.
Multumesc.
Cît timp poziționezi pistolul de stropit sub nivelul apei din bazin ar trebui să meargă.
Mai înalță-l măcar 50cm. Dacă o să vrei să stropești plantele de sus, poate vrei să le cureți de ceva, o să ai presiune. Cel mai simplu mod de a avea presiune este un compresor portabil mic, cum sunt alea pentru umflat rotile în caz de urgență, o baterie 12v și un mic panou solar. Așa poți face 3 bar presiune, cu regulator de presiune pe apă ai mereu același debit.
Eu folosesc Comfort AquaZoom de la Gardena legat în serie cu 2 as
https://www.emag.ro/aspersor-1-2-inch-plastic-maxim-78-mp-topgarden-401201/pd/DDLSJ9MBM/
Recomand DJI Agras T100 ca alternativa la varianta clasica!
Eu as pleca din apa cu 2 circuite perimetral, 1minim pana la ’12m’ si 2 in stanga ocolit pana vav de ‘apa’ – sau un ‘inel toata curtea ca sa fii sigur.
Pe urma as aspersa dinspre laturi spre centru, din 4bucati: dreapta 12m catre beton, cei 16 la fel doar ca din stanga, sus jos etc.
Nu cred ca poti sa uzi tot simultan oricum – nu stiu presiune/debit.
Sunt aspersoare care uda cat de cat dreptunghiular, nu gasesc acum modelul.
Noi avem o suprafata de aprox. 10×10 m, cu niste chestii de lemn pe margine (foisor si o casuta) care nu trebuie udate. Ne-a facut cineva sistem de irigare automat cu aspersoare Irritrol ingropate : cate unul pe fiecare colt (jet reglabil), unul in centru (360 de grade) si un modul de comanda tot de la ei. Bonus un sistem de udat prin picurare pe acelasi controller.
O data pe an trebuie facuta mentenanta la ele (curatat, mai ales electovalvele), iarna trebuie golita instalatia.
Merge cateva minute pe zi dimineata/seara si se vede diferenta fata de sistemul vechi (furtun si aspersor oscilant Gardena)
Eu am o curte cu multe suprafete patrate/dreptunghiulare de udat. Am optat pentru 7 aspersoare supraterane oscilante gardena (Aquazoom). Aspersoarele sunt de diferite marimi in functie de suprafata. Ce mi-a placut la aceste aspersoare este ca poti regla dimensiunea suprafetei (patrat sau dreptunghi) dupa cum vrei tu. Poti modifica individual fiecare latura a suprafetei de udat. Sunt si 2 lucruri care nu imi plac:
1. nu am suficienta presiune si atunci am facut 2 circuite (unul cu 3 aspersoare si unul cu 4) care uda pe rand
2. daca ai pomi, acestia reprezinta o bariera pentru aspersoarele oscilante
Am lasat link cu aspersorul: https://www.dedeman.ro/ro/aspersor-gardena-aquazoom-l-oscilant-raza-reglabila-7-21-m/p/7057083
Dupa ce te saturi de testat toate jucariile, pentru aspersor pulsator pot recomanda cu 2 maini aspersorul asta
https://www.hornbach.ro/p/aspersor-pulsator-partial-total-circular-premium-gardena/7816151/
Adevarat ca e scump, dar componentele importante de pe el sunt metalice, sunt singurele care ma tin deja de 3/4 ani si par sa nu tuseasca.
Mai ai varianta de a-ti pune gradina in configuratorul gardena (https://www.gardena.com/int/c/discover/mygarden-planning-tools/garden-planner/sprinklersystem-planner – si dai la create a new sprinkler plan) si vezi ce solutii iti da, ideal sa mai bibilesti putin la el ca sa-ti dea corect. Iti da lista de calcul cu electrovalve, m de teava, aspersoare. Ei dau Gardena, dar poti cu chat gpt gasi echivalent la orice producator si mai serios, de exemplu eu in loc de Gardena T200 probabil voi trece pe RainBird 5000…
p.s. pt golit iarna ai varianta de compresor sau mai au astia de la gardena un dispozitiv de golire cand scade presiune in retea, in principiu se monteaza in cel mai jos loc din sistem, iar ala picura pana se goleste reteaua. „Drain valve” parca se numeste.
cum le golesc daca sunt în pământ, boșilor?
@ vali – compresor, sufli in tevi, iese apa toata, pac pac. Sa stii ca nu esti singurul cu sisteme de irigatie care le goleste iarna…
exemplu 1 – https://www.youtube.com/watch?v=emKFrFYJ6oU
exemplu 2 – https://www.youtube.com/watch?v=CDf11MRgBWU
exemplu 3 – https://www.youtube.com/watch?v=8uoeL4DmdIA
exemplu 4 – https://www.youtube.com/watch?v=PEigblVY8Cc
Ar merge niste Gardena AquaZoom https://www.gardena.com/int/products/watering/sprinklers/oscillating-sprinkler-aquazoom-s/967976601.html
au pe diferite dimensiuni in functie de suprafata acoperita si poti sa le reglezi cat de lata sa fie zona de udare.
Un alt aspect de luat in calcul ar fi robinetul de pe aspersor pe care poti sa il reglezi o singura data si sa il lasi asa. Asta iti asigura presiune/debit constant cand deschizi robinetul de la sursa la maxim, sa nu-ti varieze zona de udare in functie de presiune, altfel risti sa uzi si unde nu vrei.
Mai poti incerca aspersoare din alea 360 pe care le implanti in pamant, asa demontezi doar furtunele si tunzi pe langa ele.
Comentariu semi off-topic
Ma bate gandul sa pun gazon in curte (cred ca rulouri) pentru a acoperi o suprafata de 10×4. Din cate inteleg, in special vara, acesta trebuie udat zilnic. Pentru cei care folosesc aspersoare manuale (care trebuiesc pornite si mutate pentru a iriga tot gazonul), cum procedati cand sunteti plecati in concedii de minim o saptamana? Rugati un vecin / cunostiinta sa va ajute, platiti pe cineva sa se ocupe de asta sau nu il udati o saptamana si va rugati sa mai fie ok la intoarcere? Exista vreun tip de gazon care sa reziste la conditii de seceta si sa nu fie udat timp de o saptamana?
Tot ce zic mai jos e experienta proprie, nu sunt in domeniu, doar din ce am experimentat.
Eu zic sa nu dai banii pe rulouri, nu stii cu ce samanta au fost semanate si te tresesti ca si cunostiintele mele cu buruiana multa in gazon.
Mai bine investesti banii intr-o samanta mai scumpa si o semeni tu.
Inainte de semanare, recomand 2-3 ture de ierbicid total, pentru a starpi buruiana ce o ai deja in curte sau rezerva de samanta din sol, desi de rezerva de semninte din sol, e greu de scapat.
Cat despre udat, in toiul verii, il ud cu cu furtunul momentan, incerc pe cat pot sa ud cam 25l/mp2 de maxim 2 ori pe saptamana. Daca il uzi prea des, zilnic, o sa favorizezi aparitia buruienilor, plus ca gazonul nu isi va forma radacini adanci, fiind obisnuit sa primeasca apa, nu isi mai creste radacinile in adancime pentru a cauta apa.
Eu cand plec in concediu, il las in plata domnului si cand ma intorc, tundere plus ingrasamant foliar(daca e vara si temperaturile nu permit sau solid cu eliberare lenta sa nu ard gazonul).
E ft greu sa ai gazon ca in pozele de pe internet, eu unul nu am reusit pana acum, poate dupa ce instalez sistem de irigatie, dar macar e verde, mai un trifoi, mai o palamida pe care o scot. Aia e, verde sa fie.
Apropo, e mai important sa tunzi des si la inaltimea corecta, de 2 ori pe saptamana vara, altfel, daca il lasi mare, usuca radacinile.
Pt buruiana, inca nu am incercat ierbicid selectiv, mi-a fost frica sa dau, pt buruiana cu frunza lata exista ierbicid selectiv, pt cea cu frunza ingusta, din ce am citit, nu ar exista. Anul asta o sa incerc ierbicid pt frunza lata sa vad cat afecteaza gazonul.
Exista soiuri pt umbra si pt soare, pot sa confirm din experienta ca alea pt umbra nu le prea place soarele mult, dar in zone umbrite rezista bine.
Pe cel de soare il incerc anul asta.
am găsit cel mai bun și cel mai simplu ghid de pe internet pe tema asta.
1. am dat cu biopon bălării urmând instrucțiunile de pe cutie (adică să dai după ce ai udat) https://www.hornbach.ro/p/ingrasamant-biopon-pentru-gazon-contra-buruieni-3-kg/5848842/
2. am lăsat două zile să se absoarbă.
3. am început să tai sus, la 4-5cm https://www.youtube.com/watch?v=-jaLbKWW-fk
până acum merge foarte bine.
trebuie udat insistent (unii recomandă 1-2-3 ore) în primele 2 săptămâni ca să se prindă gazonul. după aia uzi când ai chef.
poate sta 2 săptămâni neudat când pleci.
@Vali
Ai dreptate, eu nu am lasat pamantul uscat deloc pana a dat gazonul. Am uitat sa mentionez si asta.
Multumesc pentru raspunsuri si sfaturi @K.Julien @vali. Deci mai bine sa-l insamantez decat rulouri. O sa discut cu nenea care se ocupa de lucrare.
Multumesc frumos, Vali, pentru video si link. O sa incerc ingrasamantul.