Inovație auto beton tip 2020

Pentru cine citește pe aici de mai mult timp știe că nu mă pricep deloc la mașini, ba chiar nici nu am carnet (uneori). De asta tot ce scriu aici e lipsit de discernământ și abia aștept să primesc în teste cotețe locale sau să scriu de bine din senin de ele.

Să purcedem.

De ce ar fi butonul de start stop acolo, în mijloc, Volvo? Nu se găsea alt loc pentru el decât acolo? Atâta s-a putut?

Audi sunt și mai speciali. Au pus un buton de de volum pe mijloc, să se tot atingă pasagerul de el. Cum adică să stai confortabil cu cotul? Ești prost?

Tot la Audi, lângă cup holderele au pus joystickul de multimedia. Oameni care nu au băut niciodată nimic în mașină, oameni care nu au condus vreodată în zone cu gropi.

BMW și Mercedes fac concurs. Momentan, pare că BMW a câștigat, a pus pe centru tot. Prea aiurea să pună un touchscreen, stai că punem pe mijloc 48 de butoane și încă 12 pe volan. Prost tu că cumperi așa ceva. Rotițele alea de la Mercedes par scumpe și gândite de cineva care a picat la liceul de artă de două ori până să îi cumpere ta-su locul. Absolut oribil.

 

Mașini făcute de contabili vai de ei. Pare o întreagă mișcare menită să nege existența ecranelor touchscreen. Am eu la cotețul meu an 2019 touchscreen, ăștia nu aflaseră de ele in 2016 sau 2020 pe mașini premium?

Boss car, tati.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

95 comentarii

  1. Legat de Audi si butonul de volum, acesta poate fi atins involuntar doar cand pasagera se intinde sa ….you know! Altfel, in pozitie normala, nu iti ajung coatele acolo, ai cotiera pentru asta!

    USB-ul pentru stick mai are o problema (la mine, cel putin): la cea mai mica atingere se deconecteaza.

    Comentariu apreciat.8116
    • Probabil trebuie sa ai masina o perioada pe mana ca sa poti evalua unele aspecte pe care le poti cataloga drept „disfunctionalitati” doar din poze. Una e sa incurce, alta sa ti se para sau sa nu-ti convina tie. Daca se dovedeste ca e cum zice Zoso, atunci chiar nu prea e ok pentru firmele respective.

      Comentariu apreciat.414
    • Parerile alea sunt din experienta, nu din poze.

      Indecis. Tu ce zici?285
    • Fa o romaneasca la treaba cu stick.ul usb, propteste.l cu o scobitoare sau cu o bucatica de carton de la pachetul de tigari! Si arata.le si lor.

      143
    • @Razvan ia-ti un SanDisk Ultra Fit si nu-l mai atingi.

      74
    • Butonul ala de volum/next/back e foarte util in situatiile in care mergi doar cu o mana pe volan si una pe cotiera. Si nu se atinge nimeni de el din greseala, decat daca pasagerul are +200kg si curge peste scaun si consola.

      Cat despre cup holdere singura problema pe care am avut-o e ca inaltimea bauturilor e limita de butoanele de deasupra. Daca iti iei model dupa 2020 (cu care ai pus si poze) scapi de grija varsatului peste joystick-ul principal.

      Comentariu apreciat.291
    • @Razvan

      Am inteles asta. Tocmai de aia am si zis ca e posibil sa te incurci daca nu ai testat ca sa vezi daca te deranjeaza sau nu. Nu e cazul tau.

      31
    • Acel buton din Audi este în poziția perfectă:
      – pentru mine șofer este tot timpul la îndemână, fiindcă brațul meu stă pe cotieră
      – pasagerii nu l-au atins niciodată în cei peste 4 ani de când am mașina (nu am avut parte de ”aventuri” menționate de Răzvan)
      – faptul că e multinfuncțional (ON/OFF, volum, skipîl fac foarte util.
      Orice altă mașină conduc e primul lucru care îmi lipsește.

      50
  2. Butoane > Touchscreen

    • Pentru climă/AC butoanele e ce trebuie.

      Comentariu apreciat.972
    • NOU
      #11

      Identity politics faza pe butoane vs. touchscreen.

      N-ar zice nimeni ba, fiecare are avantajele ei, hai sa gasim un mix bun. Nu, fie oligofrenisme minimale unde te joci touch my tra la la sa schimbi clima din 5 meniuri adanci, fie space shuttle a la opel si altii care pun 80 de butoane in toata masina.

      N-ar face unii un studiu cu 20 de ocupanti, single, familii, etc. si folosit 1 luna cu vopsea vizibila la UV, ce a atins lasi fizic, ce n-a atins nimeni muti pe tableta.

      Si nimeni n-ar investi in UI/UX bun, ca slava ITului, avem multi bani bagati in interfete.

      Comentariu apreciat.476
    • Sunt în aceeași tabără și eu.
      Se pare că și o parte din producătorii auto au decis să revină la butoane. Că nu vrei să îți iei ochii de la drum să cauți lucruri prin meniu. E mai greu în primele zile de condus. Dar te duci cu mâna la ele fără să te uiți după ce te obișnuiești.

      251
    • Am mai scris la un alt articol, producatorii de masini au gasit o metoda de a scadea drastic costurile de productie, cu un UX mult mai prost si ne-au mintit pe toti ca au revolutionat gaura din covrig.
      Ganditi-va un pic cum arata seria 3, 5, 7 sau C, E, S class la interior acum 10 ani si cum arata acum. Inainte iti dadeai seama de gama din cum arata bordul, acum toate au acelasi display care zici ca e lipit cu guma de mestecat pe bord. Nimic nu mai e integrat, nimic nu mai are nici o forma.

      Comentariu apreciat.420
  3. Boss, ipad-urile se gasesc pe alte site-uri …

    Comentariu apreciat.633
  4. Am urcat ca pasager pe locul din dreapta într-un Mercedes coupe din 2020 si m-am înfipt in ecran ca să caut ceva pe navigația mașinii si…surpriza, n-avea touch. N-am înțeles…

    Indecis. Tu ce zici?2216
    • Romanului poti sa-i echipezi masina cu orice nebunie tech, el e in legea lui. In ultimi 5 ani, majoritatea masinilor mai procopsite au comenzi pe volan, touch pe consola dintre sofer si pasager, comenzi vocale (in engleza, adevarat) dar nu e bune tata, trebuie sa puna el degetele care le baga in nas sau se scarpina la oua, pe tableta.
      Majoritatea soferilor de Tesla vorbesc la telefon din mana, in ciuda eforturilor pacaliciului ala de Musk sa le doteze cu tehnologie. Eu as face un update de soft si celor pe care camerele de interior ale masinilor ii detecteaza vorbit la telefon din mana, le-as da 30 sec. sa traga pe dreapta si le-as dezactiva masina 30 minute.

      Indecis. Tu ce zici?3637
    • 90-100 km/h, vrei sa faci mai cald sau mai rece, vrei sa reduci încălzirea din scaune sau sa crești nivelul la ventilația din scaune, cum faci? Parca ai vrea sa știi unde sunt butoanele astea și parca ai vrea sa primești un răspuns ca intr-adevar ai modificat temperatura la clima, nu sa stai sa cauți prin meniuri.

      Comentariu apreciat.541
  5. Asa ca non-specialist auto, care primeste cotete locale in teste tin sa te contrazic: cu cat mai putine butoane, cu atat mai proasta e masina si facuta de contabili. Dau exemplu cateva facute de Stellantia primtee care si Opel Astra (ala nou). Ai doua tablete si cam atat. Sa vezi ce amuzant e sa umbli prin tableta cand e super cald afara sa dai drumul la AC…. sau cel mai tare cand nu s-au aprins cele doua tablete de la masina si am mers eu de la Galati la Slobozia fara sa imi dau seama cata benzina mai am si vedeam ce viteza am pe gpsul de la telefon

    Comentariu apreciat.961
    • Pățit acelasi lucru cu Peugeot, oprești câteva minute și rebooteaza corect dupa. Dupa update-uri de soft nu a mai făcut niciodată indiferent cât de repede porneam motorul după ce ma urcam in masina.

      Comentariu apreciat.304
    • Kostică: windows 98?

      50
  6. Tot la audi: acolo, micuţ, triunghiular, sfios, lângă fratele mai mare – butonul de „frână”, stă un butonel fals care se gândeşte: „eeeeee, putem fi un Autohold …”
    La audi nene …

    Indecis. Tu ce zici?273
  7. Dacă pe bătrânica din Germania nu o încurcat-o când mergea duminica până la piață, nu prea o să ne deranjeze nici pe noi. De fapt, nu butoanele ne enervează , ci faptul că s-au scumpit nesimțit de mult sh-urile nemților.
    Era pe aici o mașină veche de 10 ani scoasă la vânzare cu mai mult de 25k euro. Am înnebunit cu totii.

    Comentariu apreciat.426
    • Mașina aia era un lexus RX. Care bate toți wannabe de nemți în materie de confort. Întreținută în reprezentanță. Kilometri reali. Calitate reală. Nu e mașină pentru bombardier român…..

      Indecis. Tu ce zici?2223
    • Ce butoane, nene, alții se plîngeau că la mașini pricopsite n-au pus și ei un telescop la capota motorului, o sprijină tot cu un băț metalic…

      191
    • „Întreținută în reprezentanță. Kilometri reali. Calitate reală” – acum inteleg de unde fanboismele.

      tati. poa sa fie masina cea mai masina. unele lucruri, dupa 10 ani, scartaie. Da, daca ai bani sa dai sa ti le repari cand scartaie, nu e problema. dar…

      33
  8. La masinile automate soferii nu prea stiu ce sa faca cu mana dreapta, mai ales in oras. Da stiu, vai conduci cu o mana, o blasfemie. Numai ca, asta face lumea. Asa ca in general mana dreapta sta pe schimbator, sau ce o fi ala la astea noi.
    Butonul de Start/Stop e perfect pus acolo la indemana, nu sa te intinzi dupa el undeva prin spatele volanului.
    La fel ca si in cazul ecranului tactil(scuzati ca folosesc limba romana), il poti folosi mai in siguranta cu mana pe cotiera, decat sa te intinzi spre el in timpul mersului ca sa dai clic pe nush ce iconita, sau buton pe care nu prea le nimeresti din prima cand masina se scutura, apropo de gropi.

    Indecis. Tu ce zici?3615
    • În general (inclusiv prin tablourile electrice) butoanele de avarie (stop de urgență) deși trebuie să fie la loc vizibil și ușor de accesat nu se pun prin locuri unde pot fi atinse de oricine care trece pe acolo și cu orice, din neatenție.

      92
    • No problem că folosești limba română, dar vezi că are și a couple of diacritice

      Indecis. Tu ce zici?628
  9. La Volvo mi se pare misto unde e pus butonul de start ca ai apoi imediat schimbatorul sa pui in viteza. Si butonul sla se invarte ca sa pornesti masina, nice touch ;)

    Si la benveurile noi butonul e tot pe consola centrala dar apesi pe el si e un plastic subtire, urat sentiment.

    Comentariu apreciat.321
    • Cica asa au gandit si cei de la Volvo. Ca este mai usor sa ai butonul langa schimbator. Cand te urci in masina nu mai este nevoie sa cauti mult zone cu butoane ca sa poti pleca de pe loc.

      10
  10. Am cumparat popcorn. Comentariile despre masini sunt savuroase.
    Pe acest blog topul este intotdeauna acelasi:
    1. Masini Japoneze
    2. Orice alta masina asiatica
    .
    .
    47. Grupul VAG pentru ca au consum mare de ulei. Asa spun baetii de la vulcanizare.

    Comentariu apreciat.6828
    • Sunt doar adevăruri. Asta e realitatea, nu fă ca Lasconi….

      Indecis. Tu ce zici?931
    • Adevărurile sînt că mulți conduc VAG-uri cu 150k în bord și 5-600k km în realitate și de aceea legenda cu consumul de ulei. TDI-ul meu de 1,9 la 290k ia doar 300 ml ulei la 10k km și menținut nivelul aproape de maxim, nu că rămîne pe vîrful jojei înainte de schimb.

      Indecis. Tu ce zici?248
    • marinel, frantuzoaicele mele (huh, loganuri) + japoneza au vreo 400k de km impreuna cu 0 ml de ulei adaugat.

      vag-ul ala al tau pica rau examenul de calitate.

      1412
    • Marinel. Ei lasă, că au fost generații cu consum de ulei. În special benzină de 1.8 și 2.0. Dar s-au cam rezovlat.
      Și nu era puțin, și făceau de noi. Iar în manual îți spunea că e normal 1L la 500km. Dacă îți iei ceva după 2013 (parcă), nu vor fi probleme.

      63
    • Una cu uleiul la mașini: Dacă curge, înseamnă că încă mai are.

      130
    • @thebblack
      Tu ai impresia că sînt venit cu biscuitul pe Bistrița la vale și nu am habar cu ce se manîncă un motor cu combustie interna de-mi vii cu povești din astea, că motoarele tale nu consumă gram de ulei.

      37
    • Am doua masini din grupul VAG in familie.
      Ambele consuma atat de putin ulei (ca nu pot spun ca nu consuma deloc) incat nu este nevoie sa completezi intre schimburi.
      Dupa 10.000 km, cand schimb uleiul, nivelul pe joja este inca peste limita de minim.

      Probabil toti acesti care spun ca masinile lor nu consuma picatura de ulei se refera la acelais lucru, ca nu este nevoie sa completeze.

      33
    • Am 1.4 TSI si nu am bagat strop de ulei aditional.

      13
    • Marinel, scuze daca m-am facut gresit inteles.

      nu stiu daca ale mele mananca ulei s-au nu. intre schimburile de ulei facute cum scrie la carte, in rarele verificari pe joja nivelul nu s-a apropiat niciodata de minim.

      acum, pentru precizie, nu am verificat niciodata daca cantitatea scursa era exact egala cu cea bagata anterior. cel mai probabil nu, dar oricum irelevant.

      dar am cativa cunoscuti fani VAG care umbla cu bidonul in portbagaj. si nu ca DOAR umbla. il si folosesc.

      poate nu sunt toate, poate le-au remediat, poate se exagereaza, poate e doar o legenda. dar ca orice legenda….

      00
    • Problema nu e consumul de ulei între schimburi. Problema e grătarul de mici de sub mașină sau putoarea pe care o lasă după ele.

      00
  11. Si vezi ca versiunile mai noi ale ultimului boss car pus de tine are butonul de start tot pe consola centrala si o chestie absolut imbecila: butoane goale in dreapta schimbatorului si butoanele pentru senzor de parcare si parcare automata mutae deasupra ecranului

    https://images.caricos.com/v/vw/2016_volkswagen_passat_alltrack/images/2560×1440/2016_volkswagen_passat_alltrack_11_2560x1440.jpg

    La Skoda butoanele alea sunt la locul lor pentru ca… logica VAG.

    35
  12. Ecrane tactile sau butoane idem – cele mai proaste soluții posibile pentru controlul funcțiilor mașinii.

    160
  13. unii se plang ca sunt prea multe butoane fizice si vor un touchscreen.
    altii se plang ca trebuie sa butoneze prea mult pe touchscreen si vor butoane fizice.

    pai poti sa ai 3 ase-uri si un titu maiorescu si tot nu ii poti multumi pe toti. si nici 8 miliarde de linii de productie nu poți face.

    416
    • pai e simplu nu trebuie sa ai ase.
      pui touchscreen si pui si niste butoane costumizabile sa ai cand ai nevoie in functie de persoana si utilitati 🤯

      15
    • fix ce zice negru. aveam o VP care iubea faptu ca la tesla nu are butoane, ca totu e customizabil and shit. Vs jagu lu socrasu care inca pastrase butoanele.

      bine, io nu o suspectam de prea multa inteligenta de cand ne-a demonstrat ce bun e agile, aratand diferenta intre avion si metrou, ca daca pe unu il pierzi e pierdut, pe alalalt il mai astepti 10 minute. Inca nu stiu ce metrou sa iau pt Australia

      10
  14. Bmw are touchscreen dinainte sa fie la moda. Multe din functiile din touchscreen sunt dublate de butoane. Ai 4 moduri sa controlezi mizica de exemplu dupa cum ai chef. Volan, rotita aia centrala, butoanele de pe consola centrala, gesturi. Odata ce te inveti cu controalele este super usor. Daca nu ma insel bmw a lansat prima data rotita aia in mijloc si e super ok. Poti face totul stand relaxat pe spate cu stanga pe volan si dreapta cu cotul pe cotiera si cu mana pe rotita si butoanele din jur.

    151
    • din pacate din 2024 au scos rotita aia si acu ai doar o tableta cu soft scris probabil in india

      120
    • Nu e efectiv scris in India dar…

      E de indieni „importati” in Germania ca si angajati BMW (aici e totusi „spuma”) si servicii externalizate la firme indiene ce s-au extins si in Germania (aici e jale).

      Procentul de nemti ce lucreaza la dezvoltarea de soft in BMW e de undeva 5-10% si majoritar in pozitii de conducere/coordonare.

      110
  15. Domnul Chifoi nu vinde Tesla ca a trecut acum la Ferrari ?

    00
  16. Ma, ce face BMW și Mercedes cu o mie de butoane e foarte bine. Cine zice altfel n-a încercat sa dea muzica mai tare/mai încet sau sa schimbe temperatura pe un touchscreen in timp ce conducea si trebuia sa fie atent la trafic.

    Comentariu apreciat.431
    • Cam asta ar fi esența discuției pe care mulți n-au înțeles-o. Să mergi pe autostradă și să umbli prin meniuri pentru niște funcții esențiale, ori să-ți curgă ciotronada pe electronică la deplasarea prin gropile patriei.

      201
    • Am vrut eu sa fac putin mai rece intr-un Golf 8 inchiriat si am ajuns cu jumate de masina pe acostament. Apoi am oprit intr-o parcare sa caut unde e dezaburirea ca nu era nimic pe touchscreen. Am ajuns sa caut pe google si evident ca e buton fizic in stanga volanului unde sunt controalele pentru lumini.

      221
  17. Valu, inovatiile legate de „cup holdere” scau terminat de pe vremea Saab-urilor. La fel si cheia intre scaune. Poate prostalaii de la Volvo au poftit in stil gangav sa imite pe vecinii lor morti si ingropati…

    311
  18. Pai tinere. Tu ai nevoi mult mai granulare decât media. Nu că e vreo problema dar nu ai specificat în articolul inițial că sunt și nevoi de genul ăsta. Sunt curios la ce ajungi până la urmă.

    51
  19. Esti tu sarac

    102
  20. Spune-mi ca n-ai condus o masina produsa dupa 2020 fara sa-mi spui ca n-ai condus o masina produsa dupa 2020.

    1511
  21. Apropo de UX – https://youtu.be/1LDx0qGaug4?si=rdf3lP7Hsv3Kmlsg ; in special modelele noi au chestii care nu functioneaza „logic”.

    08
    • The Mercedes apparently goes into parking mode and engages the parking brake when you open the door. In a moment of panic she forgot to put the car into drive and disengage the parking brake.

      39
    • Asa face si masina mea si mai bine asa decat sa n-o pui in P si sa te omoare ca pe Anton Yelchin. Face ca tot dracii oricum si iti zice pe bord ce sa faci dar tanti se certa cu ala care filma si apoi zicem ca o chestie de siguranta e bad UX.

      151
    • Mecedes face chestia asta de ceva timp, nu doar pe modele noi. Mi se pare cea mai bună metodă anti-prost, să nu o ia cotețul la vale când se dă jos bombardierul la alt cetățean ce l-a jenat în trafic. Probabil domnișoara aia de nouăjde primăveri din clip a condus ultima dată înainte să treacă nemții prin Polonia. Schema deșteaptă e că poți să te deplasezi și cu ușa deschisă, trebuie doar să mai introduci o dată în viteză ca să certifici că nu ai deschis ușa de prost, în caz că vrei să o urci pe platformă sau mai știu eu ce.

      101
    • Toate mașinile fac asta. Am avut și pe peugeot, și pe vw, și la audi. Când deschizi ușa deși ești în drive, se activează frâna de mână. Cred că e ceva obligatoriu de la UE, nu de la producători.

      Mi se pare ok, mai ales că dacă accelerezi se decuplează tot automat.

      00
  22. Prin 2016 , când desenau audi interiorul la q-urile actuale, un designer a zis, la q5 putem pune butonul de volum în mijloc și butoane fizice, dar ca sa-l convingem pe zoso sa-si ia în 2025 q7 sau q8, puneți acolo touch la greu și mutați naibii butonul de volum mai carre bord. Altfel nu-mi explic cum a eschivat q7-le bug-urile lui zoso de design interior.

    62
    • Butonu ala de volum e PEFECT pozitionat acolo. Aveam la fel si la mazda, daca stai cu mana pe cotiera e la fix ca sa reglezi volumul.
      Daca intrebi pe oricine iti va lauda designul ala de la audi.

      150
  23. S-o luam pe rand
    1 si 2 – butoanele alea sunt perfect puse acolo. Usor accesibile, ala de volum e perfect cand stai cu mana pe cotiera. Nu, nu le atinge pasageru din greseala. Conduc masini cu butoanele asa din 2020 si nici o pasagera nu le-a miscat aiurea indiferent de ce facea.
    3. In principiu in cup holdere pui pahare cu capat iar masinile nu sunt proiectate cu gandul ca vei merge preponderent pe drumuri bombardate.
    4. Sunt tzashpe articole pe internet despre cum butoanele sunt mai ok ca si touch screen-ul. E complet aiurea sa butonezi pe touch-ul ala plus ca daca esti o persoana normala din pozitia normala de condus nu ajungi sa manevrezi bine ecranul ala. Navigation wheel si trackpad pe cotiera sunt cele mai ok. Butoane fizice pentru orice e clima, dezaburire, volum.
    Masinile facute de contabili sunt astea noi, acelasi touch te toate.

    171
  24. Pe același principiu și io vreau să prind un proiectant care proiectează BMP-urile de Buzău. Să-l pun să-și bage mâinile în căcatul ăla și să conecteze fire.

    03
  25. Mie personal imi place rotita de start stop de la Volvo. Si nu e doar asa o chestie aruncata acolo, este si foarte frumos lucrata, la fel cum e si rotita de volum. Foarte multe detalii fine din Volvo sunt mult peste ce ofera Mercedes si BMW, dar exista si invers multe chestii. Plus ca Volvo din 2017 si pana in ziua de azi practic 99% e la fel la interior, pe cand BMW si Mercedes deja schimba 3 generatii.

    Am doua masini in familie pe care le iau aleatoriu in functie de disponibilitate. XC60 si Mercedes. Daca merg cateva zile cu Mercedesul si apoi ma sui in Volvo, primul lucru care il fac fara sa realizez e sa incerc sa pun in viteza folosind maneta de stergatoare de la Volvo. Asta cred ca e o chestie care i se intampla oricui. Si invers, mi s-a intamplat sa uit ca Mercedesul are stergatoarele pe maneta de semnalizare, pentru ca oricum nu prea le folosesti ca se pornesc singure, si era sa dau sa spal parbrizul din schimbatorul de viteze. Nu mi s-a intamplat sa resetez computerul de bord la Volvo apasand pe butonul din capatul manetei de semnalizare care actioneaza spalarea parbrizului la Mercedes, dar fac pariu ca exista careva care a patit.

    34
  26. Băi, îi mai știți pe electroniștii care luau o roabă de bani pentru că schimbau o lampă PL500 la televizoarele pe lămpi acum 50 de ani și care se stricau fix de Revelion?
    O să fie și mai rău.

    121
    • true that! cosmarul meu de plod cand luam TV-ul in patura cu taica’meu si mergeam la atelierul de reparatii din ‘complex’ unde erau deja altii la coada. Si da, 90% se intampla de Craciun/Revelion..

      10
  27. @vali Nu stiu daca s-a mai scris mai sus, dar: la Volvo butonul ala de sub P e autohold…start-stop la Volvo e pe display.

    01
  28. Buna dimineata!
    Daca se permite – am si eu un mic rant despre masini:

    Daca as fi in comisia de omologare a modelelor de masini noi, in prima zi de mandat as decreta: rezervorul lichidului de spalat parbrizul trebuie sa aiba o capacitate de 5,5 litri si avertizarea din bord sa apara cand mai sunt 0,5 litri. Obligatoriu, la toate modelele.

    De fiecare data cand apare avertizarea aia in bord si cumpar un bidon de 5 litri ramane cam 0,5 – 1L de lichid in bidon, ceea ce ma face sa tin bidonul ala gol in masina pentru mai tarziu

    51
  29. Ăia de la Huawei au o soluție mișto pentru SU7: ditai tableta pe mijloc ca la Tesla, dar poți monta un șir de 10 butoane fizice dedesubt, ca accesoriu din fabrică.

    Și poți configura pe tabletă ce face fiecare buton, deci dacă vrei 3 butoane care bagă căldură la buci, 3 butoane îți pui.

    20
    • Ramai fara ele la spalatorie, fac suedejii retrofit la E46

      10
    • Genială ideea aia, asta mă gândeam și eu.

      Pune un set de butoane programabile, fiecare își configurează ce folosește el mai des, și aia e. Îți intră în reflex, și n-ai treabă.

      00
  30. Eu unul nu inteleg ce este cu mania asta cu AC-ul si cu butoanele. Am AC-ul pe touchscreen de 5 ani il setez vara la 22 si iarna la 23 , pornit pe auto tot timpul. Ce naiba tot ii faceti toata ziua credeti ca daca afara sunt 40 de grade o sa bage mai frig la 16 decat la 22? Are un termostat nenorocit o sa bage el cum stie mai bine ca sa raceasca cat mai repede la temperatura setata.

    30
    • Nici eu nu înțeleg mania asta. De când cu clima automată, a devenit o non-problemă. Setezi vara și iarna temperatura și cam aia e.

      Nu m-am atins de butoanele de climă cred decât acum, cu vremea asta schimbătoare când eram cu geacă în mașină și am scăzut la 19 grade să nu transpir.

      20
  31. Butonul ala de volum de la Audi e pus foarte bine acolo. Ca si sofer e super simplu si relax sa ajungi la el. Am audi si mie-mi place cum e pozitionat. Stai chill nimeni nu se atinge de el. Nu mi s-a intamplat vreodata in ani de zile.

    00
  32. Daca vrei sa vezi apogeul imbecilității la capitolul ergonomie interioara, recomand brandul Jeep. Notabil este interiorul de la Jeep Wranger si ergonomia (lipsa ei de fapt) in zona levierului cutiei sau consolei centralei. Look that shit up:) cred ca poti scrie un articol doar despre modelul asta

    10
  33. La majoritatea mașinilor din ultimii 10-15 ani, schimbătorul de viteze e absolut fake. Adică e un joystick care e conectat la mașină prin cablu, nu are nici o treabă cu cutia de viteze, nu e legat fizic la ea, nimic.

    Acestea fiind spuse, nu înțeleg de ce încă se ocupă atâta spațiu cu schimbătorul pe consola centrală. Văd la unele mărci tot felul de joystickuri mari, spațiu ocupat pentru ceva ce folosești la pornirea și la oprirea mașinii. Atât. Fix atât.

    Nu înțeleg sensul, pune spațiu de stocare acolo, încărcător de telefon, pune chestii utile, nu butoane.

    00
    • iarta-ma ca te contrazic. la toate cu care am mers eu, obisnuit sa merg prin oras cu o mana pe volan si una pe schimbator ( dati cu pietre iudelor), simt efectiv bataile motorului in maneta.

      pe langa faptul ca ce zici tu nu s-ar mai incadra tehnic la ‘manuala’. stiu, blasfemie:).

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.