Șefa unui partid cu 12% prezență în parlament cuvântează:
„Zilele acestea se întâmplă ceva de neacceptat într-o lume normală: pe TikTok, WhatsApp şi alte platforme de socializare circulă liste cu nume de oameni care, zic ei, trebuie puşi la colţul ruşinii. Inadmisibil aşa ceva! Măcar una dintre cele şase instituţii care se ocupă de spaţiul digital să ia o măsură concretă să oprească nenorocirea asta", a scris Lasconi marţi pe pagina sa de socializare.
Candidatul desemnat al coaliției de guvernare cuvântează:
„Nu accept să se facă liste negre. Pentru că istoria acestei țări mai cuprinde liste negre, așa a fost ucis Nicolae Iorga, așa au fost uciși oameni nevinovați. Și listele negre după instalarea regimului comunist, așa ceva nu poate fi acceptat într-o lume liberă în care avem dreptul să nu fim vânați”, a subliniat Crin Antonescu.
OK. “De neacceptat”, “nu accept”, nu se poate, nu este normal. Bun. Da. Corect. Faceți și ceva pe tema asta. Domnu Crin, aveți majoritate în parlament, aveți soția în Parlamentul European. Doamna Lasconi, partidul dvs este în Parlament.
Mă gândesc că vă puteți întâlni amândoi să faceți o strategie comună. Mă gândesc că puteți merge la Comisia pentru Știință și Tehnologie să cereți să intervină pe lângă platformele sociale să șteargă postările. Că noi le-am tot raportat, dar am primit flit. CNA, STS, SRI, DNSC, nimic nimic.
De asta zic că este impotență. Soluții sunt. Instituții sunt. Dar politicienii români sunt buni doar de gargară, și apoi tot ei se întreabă de ce votează oamenii extremiști. Oare de ce?


Au si gasit bine sigla aia de la Autodesk :))
In zona „mainstream” ai politicieni incapabili, in zona suveranista ai votanti cum zicea un personaj din literatura clasica „prosti, da’ multi”. Endgame.
Comisia de Stiinta si Tehnologie are ca presedinte un nene specializat in turism.
Pe langa valori incontestabile din comisie ca domnii Burduja si Bode, singurii care par ca au nimerit acolo potrivit sunt un membru USR care a facut facultatea de info si eternul Pambuccian care e matematician.
pambuccian e acolo din 90 parcă. o să moară la muncă, ca ala de acum 2 săptămâni.
Opoziyia nu poate decat sa vorbeasxa pe o tema. Cei de la putere nu vor sa schimbe sau sunt impotenti dpdv al actiunii.
Eu zic ca daca ii interzic lui Calinescu sa candideze, este o veste buna pentru sugeranisti. Pentru ca sugeranistii admira atat de mult rusia unde opozantii sunt omorati sau, in cel mai bun caz, opriti de la candidatura incat vor avea si ei impresia ca traiesc acolo :))
Nu vezi ca marele licurici il vrea. Acu sa vedem joc pe sarma al diplomatilor nostri
Marele licurici să facă bine să aleagă: violatorii traficanţi Tate extrădați sau george cretinescu pe lista de candidați?
In caz ca aleg pe cretinescu, să se îmbrace gros şi să treacă la coada că-s mulţi care aşteaptă descărcarea camionului cu râme de pescuit muskăleşti.
Sincer încep să cred că singura soluție e să coagulezi oameni și să pui de-un partid, da’ să ne decidem poziția dinainte, ca să nu ajungem USR2 Progresisto-Regresivo-Socialisto-Liberalo-Democrat
Ai scris gresit USL
esti dispus sa cotizezi serios pentru acel partid? nu ma refer la cei 5-10 euro pe care toti cu astfel de idei ii dam in mod lunar!
Ca fapt divers, cotizez deja la foarte multe inițiative care îmi plac sau care consider că fac un bine social, deci da, aș fi dispus – aș fi dispus să investesc și timp, că banii sunt ieșirea ușoară.
Pentru cei de pe „lista rusinii” vehiculata de suveranisti exista doua solutii:
1. Pleaca din tara cat mai pot
2. Se mobilizeaza si pun de o cooperativa creativa si agresiva anti-suveranisti, constienti ca daca esueaza sunt in mare pericol.
Vedeti cum a functionat sistemul listelor cu „gulenisti” in Turcia, vedeti ce declara kremlinescu ca va face cu „sorosistii” chiar „din primul minut”.
Daca aveti iluzii ca „nu se poate ba, ca presedintele nu e atotputernic” ganditi-va la implicatiile faptului ca odata ajuns presedinte poate gratia pe cine vrea muschiul lui, legal si „democratic”.
Nu-s de acord men, avem nevoie doar de un procuror fără familie și cu chef de muncă, avem legi îndeajuns de prost scrise încât să poți să-i iei de acasă. Semi-machiavelic dar na.
Cu procuroru fara familie nu stiu cum sta treaba ca nu ii cunosc pe toti, cu chefu’ de munca cred ca suntem lamuriti. Sosoaca a reusit sa dea buzna in birourile CCR si consecinta … nu stiu ce panarama in rem. Toata lumea e batista pe tambal ca nu se stie ce aduce ceasu’ la alegeri.
Daca PNL nu se infratea cu PSD, ar fi fost perfecta o alianta cu USR, cum a fost Alianta DA PNL-PD.
… totalizand 27%
… cu durata clasică de viață a aliantelor de dreapta de sub un an
Alianța DA ca model, asta e antologica
Poate ca PNL nu pierdea atat de la 20 si ceva daca nu se alia cu PSD.
tare asta :))))))
https://www.reddit.com/r/romemes/comments/1iqpiyl/cum_adică_na_făcut_nimic/#lightbox
De ce nu da nimeni in judecata pe cei care impng lista aia? Ia mancat rahat pe shit tok despre mine si altii. Dati in judecata si cerut despagubiri- numai asa de tavalit prin tribunale, planegere penala ca se simt amenintati ca sunt pe lista si unii ii ameninta cu violenta sa cu public shamnig.
Pe de alta parte hai sa facem si noi o lista cu tradatori de tara pe cei care imprastie narative rusesti sau care prin actiuni directe directe si indirecte contribuie la actiunea hibrida a unui stat ostil si agresor. Si aici ai de unde sa bagi de la cezar ionascu, sosoaca&co, pana la tot felul de influenker tiktokeristi si ajungand la politicieni gen ponta/teodorovici si auristi care se opun aparari tarii sau „ziaristi” gen gusa sau tot felul de intelctuali ratati gen dan puricel ala si terminand cu mesia idiotilor
Cred ca prima intrebare va fi: ce lege incalca?
oamenii au tot timpul impresia ca cerutul asta de despagubiri e ca in america, 4 milioane ca m-a atins usa glisanta.
in romania obtii despagubiri exclusiv daca demonstrezi ca ai avut respectivele pierderi.
in plus, daca cineva se simte amenintat de o lista nu inseamna ca exista si articol de lege care sa interzica listele.
au ambii zero putere. nu sunt parlamentari, nu sunt in executiv, usr nu este la guvernare, iar kkraw are functia de candidat provizoriu.
Cand facea un gigel liste cu localuri de evitat pt ca sunt detinute de oameni apropiati unor politicieni dubiosi era OK.
yes, mister whatabout. Informatiile alea erau dovedite si se facea o recomandare. Nici eu nu mananc la Copac, esti multumit?
da, „nu mai mâncați acolo” e același lucru „lasă că o să avem noi grijă de voi”. big brain right here.
E ușor să scoți radicalismul din cutie, mai greu să îl controlezi și să îl bagi la loc când o ia pe arătură – cum e perfect previzibil să o facă de altfel. Pățăști
da da, e radicalism sa recomanzi sa nu manance lumea la locul x.
Acum hai să nu ne căcam pe noi, liste se tot fac, și clasic mai degrabă de partea bună a forței, de la firme cu reclamă pe Antena3, la antivaccinisti, putinisti, etc. Știu, e „uatabautism”, contează de care parte a listei te afli. Eu detest ambele tabere hastagiste, și reziști și suferaniști – de altfel cu multe alte elemente în comun, se adresează unui tip similar de personalitate.
Ce vrajeala pe capul tau :)) eu stiu o singura tabara care foloseste expresii precum hastagisti si rezisti
și tot o singură tabară care stâlcește denumiri și nume pentru a-i coborî în ridicol
@Cristi: n-as zice. Si eu mai stalcesc pe alocuri cuvinte. Spre exemplu, imi place sa le zic sugeranisti :))
Asta doar arată tribul cu care te identifici. Apăi fiecare tabăra folosește denumiri ironice doar la adresa alorlalti, nu și pentru sine. Ce, crezi că se descrie cineva singur drept suferanist sau suferanist? Eu cum am zis îi resping pe ambii – sigur, la ora actuală mai mult pe cei care sunt acum pe val, patrioții de baltă.
@Johnny: tocmai, eu nu ma identific cu niciun trib. Poti sa ma faci hashtagist sau rezist, mi se rupe pl :)))
In schimb, astia din valul sugeranist se ataca maxim daca ii faci trampisti, calinesti, sugeranisti :))) Au venelele de la gat atat de umflate inca le simti direct prin facebook. Si ei au impresia ca daca iti zic ceva de Bideu, te dau pe spate :)))
Se trag semnale de alarma despre analfabetismul functional, dar cine sa le ia in seama? https://www.contributors.ro/si-ce-daca-nu-stiu/ https://en.wikipedia.org/wiki/Education_in_Romania
De ce nu sunt invitați prin emisiuni suveraniștii ăștia să îi vedem cum se îneacă cu „propria vomă”?
Nu vin sau nu sunt invitați?
Eu am tot cerut să fiu pe lista aia, pentru mine e o listă de onoare, teoretic cu oameni care au încercat să miște ceva în direcția corectă, deși să fim serioși, jumătate din oamenii lui Voiculescu sunt acolo.
Cum ar arata scenariul in care USR ar incepe sa latre ca si AUR? Ar tinde mai mult sa o faca pe burta goala sau ar folosi mai des dovezi la majoritatea dezbaterilor?
macar sa spuna ca sunt anti-poponari si anti-globalisti. oricum poponarii sunt un procent atat de mic ca nu conteaza si afara de zis nu e nevoie sa faca nimic, ar castiga instant 5-6 procente cel putin
USR poata sa latre ca poponarii nu sunt mare scofala si nu sunt o amenintare, populistii din parlament si inafara parlamentrului sunt niste „papusi rusesti”, cum a zis si Vali pe live, repeta ce se intampla in rusia. Tot aceeasi oameni vor fi de acord cu violenta domestica, ca asta este tot in est. Asta este ce cred.
Lista rusinii e ceva foarte bun.
O lista neagra cu politicienii care si-au batut joc de popor cu puterea in care au fost investiti.
Pedepse concrete legale inca exista prea putine pentru ei.
Asa se formeaza normele sociale, ce nu e acceptat de societate e marginalizat, apoi interzis. In directia asta trebuie sa mearga abuzurile politicienilor.
In ce vremuri orweliene traim, isi permit sa ceara public cenzurarea oricarei vorbe impotriva lor. Si se declara democratie?